Sfânta Biserica Ortodoxă

marți, 20 septembrie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Din automatism sau oligo-rațiune, ne raportăm permanent la alții – ei sunt de vină, ei tre’ să ne recunoască meritele, valorile și neamul, ei tre’ să facă și să aplice


Din automatism sau oligo-rațiune, ne raportăm permanent la alții – ei sunt de vină, ei tre’ să ne recunoască meritele, valorile și neamul, ei tre’ să facă și să aplice

Alții, nu noi. Tind să cred că ni se trage din decenii de victimizare (geo)politică sau din secole de supunere mioritică („capul plecat, sabia nu-l taie”). Este, foarte probabil, sentimentul sau tipul de atitudine care ne-a îndepărtat cel mai mult de ideea de câștigător. Suntem mereu pe locul doi, și asta ne-a cam intrat în sânge. Nu vom reuși să fim câștigători dacă rămânem în paradigma supusului sau a celui care se crede superior, dar se rezumă la a arăta cu degetul către alții și a sta confortabil în fața televizorului sau a calculatorului, așteptând ca treaba să fie bună și la vară cald. Nu suntem de acord cu noile directive (geo)politice - dușul la comun și mai rar ca pe vremea primei regine Lizaveta a Albionului, lăcustele la micul dejun, oprirea programată a curentului electric, portofelul digital chinezificator – dar nu luăm atitudine contra lor și a emitenților lor, pentru că, vorba lui Ion Băieșu din Balanța, noi, aici, pe plaiurile mioritice, de bine – de rău, o ducem bine.

Argumentele favorabile supunerii sau complacerii în cotidianul ocheiuț/căldicel sunt multe, vizibile, insidioase ori induse propagandistic. Cu toate acestea, este posibilă schimbarea acestui parcurs istoric de victimizare. Mai mult chiar, este posibilă ieșirea din blocajul mental și emoțional al „necesității” de a alege între stăpâni. Libertatea nu e un simplu vis, auto-determinarea nu e o utopie.
Puterea de alege Liberarea, în loc de supunere, a fost mereu în mâinile noastre, numai că noi am refuzat să o folosim cu ... cap și suflet. Fericit va fi cel care nu datorează nimic (felix qui nihil debet), nici supunere, nici întunecare, nici înfrigurare.
Suntem mai mult decât niște simpli iobagi, iar în fața lui Dumnezeu și a destinului suntem egali cu Lizaveta a II-a.
Dincolo de interesul consumerist de a bifa concedii semestriale în țări exotice sau city – break – uri prin Europa, trăim (și îl ignorăm) cotidianul acestui tărâm, unde există loc sub soare pentru toată lumea. E timpul să îl sesizăm și să îl valorizăm. Plus că sunt atât de multe locuri, lucruri și oameni de descoperit la noi – străinii și expații ne-ar putea da multe amănunte despre binecuvântarea acestor meleaguri. Doar că trebuie un mic efort de ieșire din comoditate.
Sunt locuri, cum ar fi Singureni, situat în vecinătatea imediată a Parcului Național Comana, la doi pași de delta Neajlovului (a doua deltă a țării ...), care ar putea să se constituie într-o astfel de descoperire.
Este una dintre motivațiile pentru care am ales acel loc pentru a pune la punct un eveniment cultural intens, care începe poimâine – SingFest. Adică, prescurtarea de la Singureni, Festival ...
Este momentul să fim noi primii care investesc în propriile valori și tradiții. Primii care spun DA atunci când vine vorba de a-și cunoaște țara și specificul locuitorilor săi.
Sper să ne vedem la #Singfest - să realizăm împreună de ce este esențial ca tradiția să meargă mai departe, cu noi în calitate de promotori și ... consumatori de cooltură. Veniți cu soții, soțiile, bunicii, copiii, nepoții, vecinii (îndemnați-l să vină chiar și pe acel vecin pe care nu îl simpatizați prea tare).
Singfest este locul în care gustul traiului pe aceste meleaguri românești capătă sens.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu