𝐓𝐨𝐜𝐦𝐚𝐢 𝐜𝐞 𝐚𝐦 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐢𝐧𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐜𝐢𝐭𝐢𝐭 „𝐍𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐒𝐞𝐜𝐮𝐫𝐢𝐭𝐲 𝐒𝐜𝐢𝐞𝐧𝐜𝐞 & 𝐓𝐞𝐜𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐲 𝐒𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐲”, 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐒𝐔𝐀.
SUA își pregătesc copiii pentru lumea care vine. România încă administrează școala lumii care pleacă.
𝐈𝐧 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐒𝐭𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐔𝐧𝐢𝐭𝐞 𝐚𝐮 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐍𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐒𝐞𝐜𝐮𝐫𝐢𝐭𝐲 𝐒𝐜𝐢𝐞𝐧𝐜𝐞 & 𝐓𝐞𝐜𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐲 𝐒𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐲, 𝐮𝐧 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐜𝐚𝐫𝐞, 𝐥𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞, 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐬𝐞𝐜𝐮𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐧𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚, 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐢𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜𝐚, 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚, 𝐛𝐢𝐨𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞, 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐢 𝐜𝐮𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐞, 𝐬𝐩𝐚𝐭𝐢𝐮, 𝐬𝐞𝐦𝐢𝐜𝐨𝐧𝐝𝐮𝐜𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐬𝐢 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞.
Dar, citit cu atenție, documentul transmite ceva mult mai important pentru orice stat care înțelege cum va arăta lumea următoarelor decenii: nu poți construi putere tehnologică fără să construiești mai întâi capacitate umană.
Și 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐭𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐮𝐦𝐚𝐧𝐚 𝐟𝐚𝐫𝐚 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐞.
De aceea, în strategia americană, educația nu apare ca un domeniu marginal, anexat dezvoltării tehnologice. Apare ca parte a infrastructurii strategice a statului.
Documentul afirmă explicit necesitatea consolidării educației și formării în știință, tehnologie, inginerie și matematică — STEM — la toate nivelurile, pentru menținerea competitivității Statelor Unite în domeniul științei și tehnologiei.
Aceasta este diferența fundamentală dintre a administra un sistem de educație și a avea o viziune asupra educației.
Copiii trebuie pregătiți acum pentru tehnologiile care vor defini lumea de mâine.
𝐒𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐚 𝐒𝐔𝐀 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐟𝐚𝐫𝐚 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐯𝐨𝐜 𝐜𝐚 𝐢𝐧 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐚 𝐊–𝟏𝟐 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐨𝐝𝐮𝐬𝐞, 𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐚𝐝𝐚𝐩𝐭𝐚𝐭𝐚 𝐯𝐚𝐫𝐬𝐭𝐞𝐢, 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐩𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚, 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐮𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐬𝐢 𝐬𝐩𝐚𝐭𝐢𝐮𝐥.
Și mai spune ceva esențial: 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐬𝐢 𝐢𝐧 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚 𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫.
Observați ordinea logică.
Nu așteptăm ca inteligența artificială să transforme complet societatea și abia apoi să încercăm să explicăm profesorilor ce s-a întâmplat.
Nu pregătim copiii exclusiv pentru realitatea pe care o vedem astăzi.
Îi pregătim pentru realitatea pe care o anticipăm.
Aceasta este funcția unei politici educaționale strategice.
𝐔𝐧 𝐬𝐭𝐚𝐭 𝐬𝐞𝐫𝐢𝐨𝐬 𝐧𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐞𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐮𝐫𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐮𝐢𝐭𝐚𝐧𝐝𝐮-𝐬𝐞 𝐞𝐱𝐜𝐥𝐮𝐬𝐢𝐯 𝐢𝐧 𝐨𝐠𝐥𝐢𝐧𝐝𝐚 𝐫𝐞𝐭𝐫𝐨𝐯𝐢𝐳𝐨𝐚𝐫𝐞. 𝐅𝐚𝐜𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐞𝐬𝐢𝐠𝐡𝐭 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐚𝐫𝐜𝐚 𝐬𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞𝐚𝐠𝐚 𝐜𝐞 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐢, 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐢, 𝐫𝐢𝐬𝐜𝐮𝐫𝐢 ș𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐞𝐧ț𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭𝐚 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐳𝐞𝐜𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐝𝐨𝐮ă𝐳𝐞𝐜𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 și începe să pregătească oamenii înainte ca schimbarea să devină inevitabilă.
𝐏𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚𝐭𝐢 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫 𝐝𝐚𝐜𝐚 𝐞𝐥 𝐢𝐧𝐬𝐮𝐬𝐢 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚𝐭𝐢𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫.
Poate unul dintre cele mai importante elemente ale strategiei americane este tocmai acesta: tehnologiile emergente nu sunt introduse doar în educația elevilor, ci și în formarea profesorilor.
Este absolut logic.
Nu putem cere unei generații de copii să înțeleagă inteligența artificială, gândirea algoritmică, implicațiile tehnologiilor cuantice, securitatea digitală sau transformările pieței muncii dacă profesorul rămâne în afara acestor transformări.
𝐃𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐜𝐨𝐫𝐯𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐛𝐢𝐫𝐨𝐜𝐫𝐚𝐭𝐢𝐜𝐚.
Într-o societate care se schimbă cu această viteză, ea devine parte din responsabilitatea profesională.
𝐏𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐧𝐮 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚 𝐬𝐭𝐢𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐬𝐚 𝐮𝐭𝐢𝐥𝐢𝐳𝐞𝐳𝐞 𝐮𝐧 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐀𝐈.
𝐓𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞𝐚𝐠𝐚 𝐜𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐞 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥, 𝐜𝐮𝐦 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐞, 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐠𝐫𝐞𝐬𝐢, 𝐜𝐚𝐧𝐝 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐯𝐞𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭, 𝐜𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐥𝐞𝐠𝐚 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞𝐢 𝐬𝐢 𝐜𝐞 𝐧𝐮 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞𝐥𝐞𝐠𝐚𝐭.
Altfel, riscăm să introducem inteligența artificială într-o școală care nu are încă instrumentele intelectuale necesare pentru a o controla.
SUA nu pregătesc doar absolvenți. Construiesc un ecosistem de competențe
Strategia merge însă mult mai departe.
Pentru formarea tehnicienilor și a personalului calificat sunt prevăzute extinderea uceniciei, internshipurilor, programelor cooperative și dezvoltarea unor trasee profesionale inclusiv în infrastructura AI și microelectronică.
𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮ț𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐡𝐞𝐦𝐚𝐭𝐞 𝐬ă 𝐜𝐨𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐞𝐳𝐞 𝐜𝐮 𝐢𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐨𝐫 𝐧𝐨𝐢 𝐜𝐞𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜ă𝐫𝐢 ș𝐢 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐞𝐧ț𝐞 î𝐧 𝐝𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐮𝐦 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐀𝐈, 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐮𝐚𝐧𝐭𝐢𝐜𝐞, 𝐛𝐢𝐨𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐚 𝐬𝐚𝐮 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐚 𝐧𝐮𝐜𝐥𝐞𝐚𝐫ă 𝐚𝐯𝐚𝐧𝐬𝐚𝐭ă.
Este o idee extrem de importantă.
Școala nu este concepută separat de economie. Universitatea nu este concepută separat de cercetare. Cercetarea nu este concepută separat de industrie.
Toate fac parte din același ecosistem.
Acolo unde apar domenii economice noi, sistemul de educație trebuie să creeze competențele necesare.
Acolo unde tehnologia schimbă profesiile, curriculumul trebuie să se schimbe.
Acolo unde apar competențe noi, trebuie să apară calificări și certificări noi.
Educația devine astfel nu instituția care reacționează ultima la schimbarea socială, ci una dintre instituțiile care o anticipează.
„𝐀𝐈 𝐟𝐥𝐮𝐞𝐧𝐜𝐲” 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚 𝐢𝐧 𝐮𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞.
Strategia americană introduce și un concept asupra căruia România ar trebui să reflecteze foarte serios: 𝐀𝐈 𝐟𝐥𝐮𝐞𝐧𝐜𝐲.
Documentul propune creșterea competenței în inteligență artificială în cadrul cerințelor programelor universitare, astfel încât studenții din domeniile științifice și tehnologice să dobândească efectiv competențe legate de AI.
Mesajul este extraordinar de important.
Inteligența artificială nu mai este privită ca o competență rezervată informaticienilor.
În viitor, un inginer, biolog, cercetător, economist, medic sau specialist din numeroase alte domenii va trebui să poată lucra într-un mediu profesional în care inteligența artificială reprezintă infrastructură intelectuală.
Exact cum alfabetizarea digitală a devenit indispensabilă în ultimele decenii, alfabetizarea AI va deveni una dintre competențele fundamentale ale următoarei perioade.
Și există o diferență uriașă între a folosi ChatGPT și a avea competență în inteligență artificială.
Prima poate însemna apăsarea câtorva butoane.
A doua presupune înțelegere, verificare, discernământ, gândire critică, capacitatea de a formula probleme și capacitatea de a judeca rezultatul furnizat de sistem.
Aici se află, de fapt, una dintre marile mize ale educației viitorului.
Iar România?
România nu pornește de la zero.
Ar fi incorect să afirmăm că statul român nu a produs niciun document. Există Strategia Națională în domeniul Inteligenței Artificiale 2024–2027, aprobată prin HG nr. 832/2024. Există Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă 2022–2027. A existat și demersul SMART-Edu privind digitalizarea educației, care includea competențele digitale ale elevilor, formarea profesorilor, curriculum pentru meserii emergente și educația digitală pe tot parcursul vieții.
Dar tocmai aici trebuie tras semnalul de alarmă.
A avea documente nu înseamnă automat a avea o viziune educațională coerentă.
Ceea ce nu vedem încă suficient de clar în România este arhitectura completă:
Ce trebuie să știe un copil român despre inteligența artificială la 8 ani? Dar la 12? Dar la 16?
Ce competențe trebuie să aibă fiecare absolvent de liceu într-o societate dominată de AI?
Ce trebuie să știe profesorul?
Cum modificăm formarea inițială a profesorilor?
Cum modificăm formarea continuă?
Ce discipline trebuie regândite?
Ce procese cognitive trebuie protejate tocmai pentru că AI le poate executa în locul copilului?
Ce meserii vor dispărea?
Ce profesii vor apărea?
Ce calificări trebuie construite acum?
Cum conectăm liceele tehnologice cu industria?
Cum conectăm universitățile cu cercetarea?
Cum transformăm inteligența artificială dintr-un instrument pe care elevul îl folosește pentru a evita efortul într-un instrument prin care își amplifică inteligența?
Acestea sunt întrebările unei politici educaționale pentru următorii douăzeci de ani.
Și nu pot fi rezolvate prin încă un ordin de ministru.
Noi încă discutăm despre instrumente. Lumea discută despre capacitatea națională.
În România, dezbaterea despre tehnologie în educație rămâne prea frecvent la nivelul instrumentului: avem sau nu table inteligente;
folosim sau nu telefoane; profesorii folosesc platforme; elevii folosesc ChatGPT; cumpărăm laptopuri; facem un curs de competențe digitale.
Toate acestea pot fi utile.
Dar ele nu reprezintă o strategie.
Strategia începe în momentul în care o țară răspunde la întrebarea:
Ce fel de om trebuie să formeze sistemul nostru de educație pentru societatea care va exista peste 10, 20 și 30 de ani?
Statele Unite oferă deja un răspuns propriu: oameni capabili să mențină avantajul științific și tehnologic al țării, formați în STEM, familiarizați de timpuriu cu tehnologiile emergente, capabili să utilizeze AI, conectați la cercetare și industrie și pregătiți pentru domenii profesionale care astăzi sunt încă în formare.
Putem fi sau nu de acord cu prioritățile geopolitice ale SUA.
Dar ar fi o eroare uriașă să ignorăm mecanismul strategic din spatele lor.
Ei au înțeles ceva ce România trebuie să înțeleagă urgent: competiția tehnologică este, înainte de orice, o competiție pentru inteligență, competență și capital uman.
Iar această competiție începe în școală.
România are nevoie de o strategie pentru educația de după AI
Nu de o strategie despre cum introducem câteva aplicații AI la clasă.Nu de un capitol despre digitalizare într-un document de sute de pagini.Nu de încă o platformă. Nu de încă un proiect cu termen de implementare de trei ani.
Ci de o viziune națională asupra educației într-o societate în care inteligența artificială va modifica fundamental munca, cunoașterea și relația omului cu informația.
Trebuie să stabilim ce păstrăm.
Ce schimbăm.
Ce competențe construim.
Ce procese cognitive refuzăm să externalizăm.
Ce profesii anticipăm.
Cum pregătim profesorii.
Cum legăm școala de universitate, cercetarea de industrie și educația de dezvoltarea economică a țării.
Statele care răspund acum la aceste întrebări își pregătesc avantajul pentru următoarele decenii.
Cele care vor începe să le pună peste zece ani vor pregăti generații pentru o lume care nu mai există.
România nu mai are luxul de a confunda administrarea educației cu proiectarea viitorului ei.
Inteligența artificială nu ne așteaptă să terminăm reformele începute acum douăzeci de ani.
Iar copiii care intră astăzi în școală vor trăi și vor munci într-o lume radical diferită de cea pentru care continuăm, în prea multe privințe, să îi pregătim.
De aceea discuția despre viitorul educației nu mai este una sectorială.
Este o discuție despre viitorul României.
Țările care își proiectează educația își proiectează viitorul. Celelalte vor trăi în viitorul proiectat de alții.
Asociația Proeuro-Cons
