Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Știți care e problema principală cu lebăda neagră?

Lebădă neagră

Știți care e problema principală cu lebăda neagră?

Este rară. 

Frustrant de rară. 

Legile sunt făcute de ei.

Contractele - de ei. 

Precedentele judiciare - pentru ei. 

🔵Unu la mie: mai apare câte o soluție contra vântului. Dar și asta e o problemă dacă vântul durează și bate înspre tine.💥 Nu te poți pișa contra vântul, scuzați my french.💥 

Știți care e problema secundă cu lebăda neagră?

Că e ostracizată.

La fel ca un tigru albinos sau ca un rinocer în vârf de munte.

Nu vă uitați de sus, din vârf de munte, la acel bolovan care se prăvale. Aveți puterea să coborâți, să puneți bolovanul în spinare și să urcați din nou în vârf, în ciuda zeilor.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Am trimis interpelări oficiale către trei ministere pentru a soluționa de urgență problema rețelei OSPA – infrastructura publică prin care statul român monitoriza și cerceta științific solurile agricole.

Am trimis interpelări oficiale către trei ministere pentru a soluționa de urgență problema rețelei OSPA – infrastructura publică prin care statul român monitoriza și cerceta științific solurile agricole.

Este vorba despre interpelări adresate către:

1. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

2. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor,

3. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

OSPA nu este „o instituție oarecare”. Este una dintre puținele structuri prin care statul român a făcut cercetare aplicată asupra solului: ce se întâmplă cu fertilitatea, cu degradarea terenurilor, cu efectele poluării, ale secetei și ale modificărilor meteorologice tot mai accentuate.

În contextul schimbărilor tot mai drastice de mediu, cercetarea solului, adaptarea solului la noile condiții meteo și dezvoltarea de soluții științifice pentru agricultură nu mai sunt opționale – sunt o necesitate strategică.

Am cerut Guvernului explicații despre:

– cine mai face cercetare reală asupra solului după reorganările recente,

– ce se întâmplă cu bazele de date și cu expertiza acumulată în zeci de ani,

– cum mai putem vorbi de agricultură modernă și de politici publice bazate pe știință fără o infrastructură națională de cercetare pedologică,

– și care este impactul asupra fondurilor europene și asupra capacității României de a-și fundamenta strategiile agricole.

Fără cercetare, agricultura rămâne la nivel de improvizație.

Fără cunoaștere științifică a solului, statul nu mai poate anticipa crizele alimentare.

Iar lipsa cercetării duce, inevitabil, la pierderi de suveranitate alimentară: dependență de importuri, vulnerabilitate la șocuri externe și pierderea controlului asupra propriei capacități de producție.

Voi face publice răspunsurile primite și voi continua demersurile parlamentare până când cercetarea solului și protejarea infrastructurii științifice a agriculturii vor fi tratate ca priorități naționale reale, nu ca simple detalii administrative.

________________________________________________

Interpelarea nr 1:

Către: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

În atenția: Domnului Florin - Ionuț Barbu, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

De la: Domnul Silviu-Octavian Gurlui, deputat Iași

Subiectul interpelării: Efectele OUG nr. 92/2025 asupra rețelei OSPA și riscurile sistemice pentru securitatea alimentară a României

Stimate Domnule Ministru,

Prin OUG nr. 92/2025, Guvernul a inițiat un proces de reorganizare administrativă care, în forma aplicată în teritoriu, conduce la destructurarea rețelei OSPA (Oficiile de Studii Pedologice și Agrochimice) – infrastructura publică prin care statul român a monitorizat științific starea solurilor agricole timp de decenii.

OSPA nu reprezintă o structură birocratică, ci coloana vertebrală a politicilor agricole fundamentate științific: cartări pedologice, analize agrochimice, hărți de fertilitate, monitorizarea degradării solurilor (eroziune, salinizare, pierdere de humus, contaminare).

Solul agricol este o resursă strategică națională. În contextul schimbărilor meteorologice severe și de dinamică tot mai complexă (secetă, aridizare, fenomene extreme), pierderea capacității statului de a evalua sistematic calitatea solurilor înseamnă pierderea capacității de a asigura securitatea alimentară și stabilitatea producției agricole.

Reorganizarea prin OUG 92/2025 riscă să fragmenteze bazele de date, să disperseze specialiștii și să întrerupă continuitatea seriilor de date pedologice, ceea ce face imposibilă analiza evoluției solurilor în timp.

În acest context vă rog să-mi răspundeți la următoarele întrebări:

-ce instituție preia integral și funcțional atribuțiile științifice ale rețelei OSPA după aplicarea OUG nr. 92/2025?

-există un inventar național oficial al bazelor de date pedologice și agrochimice gestionate anterior de OSPA și un plan de conservare a continuității acestora? Este securizat?

-a fost realizat un studiu de impact privind efectele reorganizării asupra securității alimentare și a capacității de adaptare a agriculturii la condițiile meteorologice tot mai dinamice?

-cum va fundamenta MADR politicile de fertilizare, combatere a degradării solurilor și agricultură de precizie în lipsa unei rețele naționale unitare de monitorizare a solului?

-ce se întâmplă cu specialiștii OSPA și cu capitalul de expertiză acumulat? Există riscul pierderii definitive a acestei capacități?

Vă solicit:

1. Prezentarea publică a unui plan național coerent de monitorizare științifică a solurilor agricole, cu instituție coordonatoare, buget și calendar;

2. Suspendarea efectelor care duc la dezmembrarea rețelei OSPA până la instituirea unui mecanism echivalent funcțional;

3. Tratarea monitorizării solului ca infrastructură critică pentru securitatea alimentară a României.

____________________________________________

Interpelarea nr 2.

Către: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

În atenția: Doamnei Diana-Anda BUZOIANU, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

De la: Domnul Silviu-Octavian Gurlui, deputat Iași

Subiectul interpelării: Solul ca resursă naturală strategică – degradarea solurilor agricole și pierderea capacității naționale de monitorizare științifică

Stimată Doamnă Ministru,

Solul este o componentă esențială a mediului, comparabilă ca importanță strategică cu apa și aerul. Degradarea solurilor (eroziune, compactare, salinizare, contaminare chimică) are efecte directe asupra biodiversității, calității apelor subterane și stabilității ecosistemelor agricole.

În absența unei infrastructuri naționale unitare de monitorizare pedologică, statul român își pierde capacitatea de a evalua starea de sănătate a solurilor și de a formula politici coerente de protecție a acestei resurse naturale. Reorganizările administrative recente afectează capacitatea instituțională de a urmări evoluția degradării solurilor în timp.

Întrebări:

1. Care este instituția responsabilă, la nivel național, pentru monitorizarea sistematică a stării solurilor ca resursă de mediu?

2. Cum sunt corelate politicile de mediu privind combaterea degradării solurilor cu politicile agricole, în lipsa unei baze de date pedologice unitare?

3. Există un program național de monitorizare a degradării solurilor (eroziune, salinizare, contaminare) cu indicatori măsurabili și raportare publică periodică?

4. Ce mecanisme concrete are Ministerul Mediului pentru a preveni pierderea capacității științifice naționale de evaluare a stării solurilor?

Solicitări:

1. Inițierea unui program național de monitorizare a solurilor ca resursă de mediu, în coordonare cu MADR;

2. Definirea solului, explicit, ca resursă naturală strategică în politicile de mediu;

3. Raportare publică periodică privind starea solurilor din România și riscurile de degradare.

_______________________________________

Interpelarea nr 3

Către: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)

În atenția: Domnului Dragoș-Nicolae Pîslaru, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)

De la: Domnul Silviu-Octavian Gurlui, deputat Iași

Subiectul interpelării: Riscurile pierderii de fonduri europene și ale fundamentării defectuoase a politicilor agricole în lipsa datelor pedologice naționale

Stimate Domnule Ministru,

Politica Agricolă Comună (PAC), eco-schemele, cerințele GAEC și programele de adaptare la modificările de mediu presupun fundamentare pe date științifice privind starea solurilor. Fără o infrastructură națională coerentă de colectare și analiză a datelor pedologice, România riscă:

1. implementarea formală, nefundamentată, a măsurilor din PAC;

2. evaluări slabe ale impactului proiectelor finanțate din fonduri europene;

3. vulnerabilitate în fața auditărilor și corecțiilor financiare europene.

Întrebări:

1. Cum asigură MIPE că proiectele finanțate din fonduri europene în agricultură și mediu sunt fundamentate pe date reale privind starea solurilor, în lipsa unei rețele naționale unitare de monitorizare?

2. Există riscul ca România să piardă finanțări sau să suporte corecții financiare din cauza lipsei de date pedologice robuste?

3. Sunt prevăzute linii de finanțare pentru reconstrucția capacității naționale de monitorizare a solului ca infrastructură de date pentru politicile publice?

Solicitări:

1. Integrarea explicită a monitorizării solului ca infrastructură critică de date în programele finanțate din fonduri europene;

2. Asigurarea finanțării pentru refacerea capacității instituționale de colectare și analiză a datelor pedologice;

3. Corelarea cerințelor PAC cu existența unei baze științifice reale în România, nu doar cu raportări formale

A se vedea si Guvernul intenționează să desființeze OSPA (Oficiile de Studii Pedologice și Agrochimice) Video

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Guvernul intenționează să desființeze OSPA (Oficiile de Studii Pedologice și Agrochimice) Video

 

 Prin OUG nr. 92/2025, Guvernul intenționează să desființeze o infrastructură publică strategică – rețeaua OSPA (Oficiile de Studii Pedologice și Agrochimice) – care asigura monitorizarea științifică a solurilor României și fundamentarea politicilor agricole și de mediu. Această măsură, aflată în curs de aplicare prin proceduri de reorganizare administrativă, are implicații directe asupra securității alimentare, capacității statului de a gestiona efectele modificărilor severe meteorologice și asupra protejării resurselor naturale strategice ale României.

Astăzi am participat să susțin cercetarea din acest domeniu, la ședința comună a comisiilor de agricultură din Senat și Camera Deputaților, alături de colegii mei din AUR membri ai acestor comisii (Constantinescu Rodica, Spau Dumitru, Ștefănescu  Daniela, Matieş Călin-Gheorghe) care au avut luări de pozițiii în acest sens. 

👉Ministrul nu a fost prezent.👈

Motivația acestor „reforme” este puerilă și lipsită de studii riguroase. Discuțiile de acolo au confirmat ceea ce specialiștii din teren spun de luni de zile: nu este vorba doar despre OSPA. Sub aceeași umbrelă a „reorganizărilor de austeritate” sunt afectate și alte verigi critice ale cercetării și infrastructurii agricole: domeniul semințelor (producerea și certificarea materialului semincer), stațiunile de cercetare pentru materialul biologic vegetal, structurile de zootehnie (ameliorare, genetică, reproducție) și rețeaua de specialiști care asigură controlul științific al producției agricole.

România nu are o agricultură „generică”. Are soluri diferite, condiții pedoclimatice specifice fiecărei regiuni, un relief variat, regimuri de precipitații tot mai instabile și fenomene meteo extreme din ce în ce mai frecvente. Avem nevoie de semințe adaptate la condițiile locale, de soiuri și hibrizi rezistenți la secetă, arșiță și înghețuri târzii, de tehnologii agricole calibrate pe realitatea din teren. Toate acestea se construiesc prin cercetare națională, nu prin import mecanic de soluții „la pachet”.

În lipsa unei rețele publice proprii de monitorizare a solului și de cercetare aplicată, România își pierde capacitatea de a-și cunoaște și proteja propria avuție: calitatea solului, rezervele de nutrienți, gradul de degradare, vulnerabilitățile la eroziune, secetă sau poluare. Solul nu este doar „teren agricol” – este patrimoniu național, capital natural strategic, baza oricărei producții agricole sănătoase și durabile.

Ceea ce se întâmplă în această perioadă, sub pretextul „eficienței” și al „austerității”, este o lovitură dată tocmai acestei capacități naționale de a ne cunoaște, îngriji și proteja propriul pământ. În loc să investim masiv în laboratoare, în instrumente moderne de caracterizare și monitorizare, în cercetare de profunzime și în oameni, îi pierdem. În loc să construim suveranitate agricolă, o subminăm.

OSPA nu sunt instituții inutile și nici „ineficiente”. Sunt structuri autofinanțate, care funcționează din venituri proprii obținute din studii de specialitate solicitate de fermieri și autorități publice și care aduc venituri la bugetul de stat. Ele reprezintă singura infrastructură publică națională specializată care monitorizează fertilitatea solului, degradarea terenurilor, nivelul de poluare și capacitatea agricolă reală a României. La fel, structurile din domeniul semințelor și zootehniei sunt esențiale pentru calitatea producției agricole, pentru sănătatea materialului biologic și pentru reziliența sistemului agroalimentar.

Această destructurare are efecte directe:

– pierderea controlului statului asupra informațiilor strategice despre sol și resurse biologice;

– vulnerabilizarea fermierilor români, obligați să apeleze la servicii private mai scumpe;

– slăbirea capacității statului de a construi politici agricole coerente, adaptate realităților pedoclimatice naționale;

– riscuri majore pentru securitatea alimentară a României, într-un context de schimbări meteorologice accelerate și instabilitate a lanțurilor de aprovizionare.

Să fie limpede: agricultura nu este doar o ramură economică. Este o chestiune de securitate națională și de protejare a avuției naționale. O țară care își pierde capacitatea de a-și cunoaște, proteja și valorifica propriul sol, propriile semințe și propriul material biologic își pierde autonomia.

Reforma reală înseamnă investiție în cercetare, în oameni și în infrastructură națională. Demolarea acestora nu este reformă.

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui 

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - (IV) Transhumanismul este pur și simplu tentația satanică faustiană.

 (IV)

Pe mine cel mai mult mă angoasează tentația omului contemporan către o viață în stup.

Regina stupului poate fi spiritul benevolent care apără albinele de înstrăinare, dar și judecătorul implacabil care poate decide cine e sacrificat ca să supraviețuiască stupul. Albinele au răzbit așa cum sunt zeci de milioane de ani și au asigurat înflorirea Pământului verde. Dar chiar și albinele pot fi păcălite. Viespile parazite pot juca acest rol și distruge stupul sau coloniile din interior.

Acum să ne imaginăm că regina este, de fapt, o viespe parazită care, cu ajutorul tehnologiei, îi păcălește pe lucrători să creadă că e de-a lor, subminând stupul treptat, din interior. Nu duce asta la dispariția noastră ca specie, cam cum s-a întâmplat cu omul de Neanderthal? Acesta este cel mai grav lucru de care să ne temem din partea transhumanismului. Nu e doar o frică tehnică; e una existențială, spirituală, aproape arhetipală. Nu doar că trebuie să ne temem: trebuie să luptăm contra acestei mișcări faustiene.

Ceea ce ne definește ca specie pe Pământ sunt individualitatea, autonomia, capacitatea de a spune „eu” în fața unui „noi” impus.

Viziunea radicală a transhumanismului consistă în fuziunea minților și conștiința colectivă, așa cum sunt descrise în filme de anticipație, iar de aici rezultă riscul de pierdere a individualității ca preț al supraviețuirii stupului.

O inteligență colectivă optimizează resursele, elimină „ineficiențele” (emoții „inutile”, disidență, diversitate culturală) și sacrifică autonomiile individuale pentru supraviețuirea speciei sau pentru „progres”.

Analogia cu viespea parazită (cum ar fi viespea care controlează comportamentul omizii) ne permite să realizăm că tehnologia înaltă ar putea se ne fie prezintată ca „salvatoare”, dar treptat ar urma să submineze din interior autonomia, identitatea, sufletul individului. Exemple concrete: algoritmii din social media deja ne fac dependenți emoțional și ne modelează gândirea. La distanță de un pas sunt interfețele creier-IA-cloud care decid ce „simți” sau ce „crezi” în numele eficienței colective.

Extincția omului de Neanderthal nu e un simplu fapt istoric, e un avertisment pentru ceea ce a ajuns azi Homo Sapiens.

Nu a fost vorba de o apocalipsă de scurtă durată. Homo sapiens nu a exterminat neanderthalienii doar prin violență, ci i-a absorbit genetic prin hibridizare masivă, diluându-le linia distinctă până la dispariție ca specie separată.

Transhumanismul poate fi nimic altceva decât un nou val de „absorbție”: oamenii normali de azi vor putea fi înlăturați de ființele post-humane. Va fi pas cu pas o diluare, paralelă scăderii treptate către zero a natalității Homo Sapiens, până când va deveni doar o urmă genetică sau culturală minoră. Nu dispariție bruscă, ci dispariție prin fuziune forțată sau prin selecție : cine nu se augmentează devine irelevant, ca un neanderthalean în fața sapiens-ului mai adaptabil la schimbare.

Kurzweil și majoritatea transhumaniștilor mainstream se (ne) liniștesc cu certitudinea că nu va fi vorba de o minte de stup, ci de o comunitate în care fiecare individ devine hibrid (creier + cloud/AI), păstrând „pattern-ul” personal de conștiință. Ei nu văd o „regină” centrală care va prelua hegemonia comunității acestor hibrizi, ci o rețea distribuită unde fiecare nod (persoană) beneficiază de inteligență colectivă fără a-și pierde sinele.

Dar cine garantează că fuziunea rămâne voluntară și simetrică? Dacă accesul la augmentare devine inegal (ca azi accesul la tehnologie avansată), cei neaugmentați devin „lucrători inferiori” într-un stup condus de post-humani. Dacă AI-ul decide ce e „optim” pentru colectiv, autonomia dispare.

Omul nu e un „pattern de informație” bun de optimizat, e o ființă cu suflet, cu limite date de Creator, cu demnitate inalienabilă rezultată tocmai din finitudinea, efemeritatea și mortalitatea sa. O „viață în stup” tehnologic ar putea fi echivalentul modern al idolatriei: omul vrea să devină dumnezeu colectiv, negând creația și moartea ca parte a planului divin.

Avertizarea asupra riscului nu e teoria conspirației, e vigilență morală și spirituală. Lupta legitimă contra acestui scenariu nu e paranoia, e stare de necesitate. Această lupta nu înseamnă Luddism (respingere totală a tehnologiei), ci refuzul cedării suveranității sufletului și a corpului către orice sistem (corporativ, statal, AI) care promite „salvare” în schimbul înscrierii în matricea captivității.

O viespe infiltrată în viitorul stup tehnologic ar putea folosi tehnologia ca să ne păcălească pe noi, lucrătorii stupului, că e „de-a noastră”. Nu e exagerare. Este exact ce se întâmplă treptat cu birocrațiile și corporațiile: ni se promite „salvare” (sănătate, longevitate, inteligență colectivă), dar prețul este autonomia, individualitatea, sufletul. Lucrătorul din stup nu mai decide nimic; decide „binele stupului”. Și dacă regina e de fapt o viespe… atunci stupul moare din interior.

Dispariția noastră ca specie poate veni nu prin explozii, pandemii, asteroizi sau războaie, ci prin absorbție lentă, prin diluare, prin transformare ireversibilă.

Vom fi șterși nu prin cataclism exterior, ci prin transformare lentă, din interior, până când omul de azi va deveni o fosilă uitată, la fel cum neanderthalienii au devenit o urmă genetică diluată.

Indiferent dacă Atlentida a existat ca loc real sau doar ca parabolă a lui Platon, povestea acelei civilizații spune același lucru: o civilizație extrem de avansată, bogată, tehnic superioară, cu arhitectură grandioasă, putere navală, cunoaștere care părea divină, s-a prăbușit nu din cauza unui dușman dinafară, ci din cauza corupției interne. Zeii sau ordinea cosmică au pedepsit-o pentru hybris, adică aroganța ființei umane de a crede că poate stăpâni totul, că poate ignora limitele date, că poate deveni ea însăși zeu. Tehnololgia a fost utilizată nu pentru armonie, ci pentru dominație, pentru satisfacerea ego-ului, control. O elită a preluat controlul asupra acelei puteri, a promis tuturor „progres”, „nemurire”, „armonie perfectă” și treptat a subminat din interior însăși structura civilizației. Lucrătorii stupului credea că servesc binele comun, dar de fapt slujeau viespea care le-a otrăvit stupul. Și așa au dispărut împreună.

Transhumanismul radical de azi poartă aceeași semnătură: „veniți la noi cu nanoboții, cu upload-ul minții, cu inteligența colectivă – veți fi nemuritori, veți fi zei!” Dar prețul e același: renunțarea la ce ne face umani – limitele, suferința, alegerea liberă, relația cu Creatorul. Tehnologia nu mai e unealtă; devine idol. Și viespea (fie că e o elită corporatistă, un sistem AI autonom, sau spiritul însuși al aroganței umane) se infiltrează sub masca „binefacerii”.

Ecleziastul ne-a avertizat deja: nimic nou sub soare. Omul construiește, se laudă, uită de moarte – și totul se întoarce în deșertăciune. Geneza ne arată Turnul Babel: „Să ne facem un nume, să nu fim risipiți”. Rezultatul? Confuzie și prăbușire.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - (I) Transhumanismul este pur și simplu tentația satanică faustiană.

 

(I)

Entuziaștii transhumaniști sunt convinși că omul îmbunătățit (chimic, biologic, informatic) va putea să trăiască mult și bine, că tehnologia va face treaba, iar trans-oamenii vor avea o viață ferice alături de inteligențe artificiale și alți indivizi care vor trăi o mie de ani. Mai erau unii care visau un Reich de o mie de ani.

Anti-nataliștii sunt convinși că viața lor lungă și fără plozi se va termina dintr-o dată și de tot, ca un foc purificator. Ca în viziunea lui Nietszche – ei sunt ultimii oameni și vor dispărea fericiți, lăsând planeta să se vindece sub paza binevoitoare a trans-amenilor.

Dacă viața lungă este posibilă și dezirabilă, atunci acest drept îl au și tiranii, criminalii, cei ce fac rău altora din plăcere sau din mândria de a fi superior. Ce înseamnă o așteptare de 40-50 de ani pentru un nou mandat de 40-50 de ani în cazul unui președinte sau premier care trăiește o mie de ani? Ce înseamnă o sută de ani de prescripție pentru un infractor care trăiește o mie de ani? Ce înseamnă 200 de ani de așteptare pentru un autor milenar al unui genocid, ca să i se uite și să i se șteargă păcatele?

De ce omul de rând ar vrea să trăiască într-o lume condusă de oligarhi și dictatori de milenari, ca Putin, Xi Jinping, Macron, Ursula von der Leyen? De ce am vrea să trăim într-o lume ca cea de azi, dar cu lideri mai bătrâni și mai hârșiți în rele?

Cum va putea omul de rând să trăiască 1000 de ani fără să aibă banii și privilegiile lui Elon Musk, Mark Zuckerberg, Bill Gates sau Jef Bezos?

De ce ar mai vrea omul de rând să aducă pe o astfel de lume copii biologici?

Kurzweil ne asigură că o astfel de lume nu ar mai fi condusă de aceiași oligarhi de 1000 de ani, căci va fi o lume radical transformată, cu abundență și putere distribuită. Cică inteligența artificială și nanotehnologia democratizează puterea. I-auziți asta: augmentarea cognitivă (nanoboți în creier, interfețe creier-cloud) va face ca „omul de rând” să aibă inteligență și capacități comparabile cu orice lider de azi. Un țăran din România sau un muncitor din China va putea crea, inova și influența la scară globală la fel de ușor ca un președinte (??!). Cică abundența economică dizolvă vechile ierarhii... Dar nu e așa că bogăția lumii de azi se distribuie democratic și după merit, fără să se acumuleze în mâini și conturi din ce în ce mai grase? Sigur că da, iar eu sunt Papa de la Roma. Kurzweil spune: când energia, hrana și bunurile devin aproape gratuite, ce rost mai au oligarhii bazate pe controlul resurselor? Oare unde vedem noi acest model? Exact, peste tot, mai ales în România rurală, China tibetană, Africa de Vest sau de Est, Asia de sud ... Contrar celor susținute de Kurzweil, istoria ne spune că tehnologia conservă puterea vechilor elite. Problema inegalității și, mai ales, cea a segregării pe criterii economice, sociale, de rasă etc. nu sunt temporare, ci de foarte lungă durată. Poate că peste 200 de ani de evoluție corectă a lumii (dacă nu cumva vine vreo apocalipsă), cei săraci nu vor mai purta acest stigmat, dar săracii de azi vor rămâne săraci și ... temporari.

Kurzweil repetă obsesiv analogia asta în toate interviurile recente (Guardian 2024, Fortune 2024, Boston Magazine februarie 2026): „fiind bogat, asta îți permite să cumperi tehnologiile la început, când sunt scumpe și nu funcționează bine; telefoanele mobile erau oribile și scumpe la început, acum sunt ieftine și extraordinare pentru aproape toată lumea - la fel va fi cu longevitatea”. Soluția lui Kurzweil? ”Stai sănătos acum, pentru că progresele vin exponențial – vei putea încerca un miliard de soluții într-un weekend”.

În afară de faptul că smartfonul a dat dependență și a transformat online – ul într-o Bibliotecă din Babel, unde nu mai poți fi sigur de nimic și de nimeni, comparația este o batjocură la adresa ideii de umanitate, căci smartfonul durează un an sau doi, după care îl arunci pentru a lua altul. Cu longevitatea (și cu singurătatea cauzată de moartea tuturor celor din comunitatea ta sufletească) trebuie să trăiești și să te chinui mereu, cam în stilul în care o pățește Hyperion, din poemul lui Eminescu, Luceafărul.

Apropo de singularitate ...

Dacă cei din anii tăi nu pot sau nu vor să trăiască o mie de ani, ai putea avea destinul prințului din basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, după ce a picat în Valea Plângerii. Dragostea, sensul, bucuria de a trăi și de crea viață – toate dispar la un moment dat.

Transhumaniștii văd și ei că rata natalității scade oricum, că lumea de azi îmbătrânește, dar sunt mai mult decât optimiști, căci prin tehnologia amortalității scăpăm de suprapopulare. Kurzweil spune și asta ... Copiii noștri (dacă vom mai vrea să îi aducem într-o astfel de lume condusă de demenți mesianici) vor avea o viață infinit mai bună decât a noastră, căci vor trăi în abundență, vor coloniza spațiul și crea realități virtuale nelimitate ... Într-adevăr, încântător, mai ales în partea cu abundența și realitatea virtuală ...

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Transhumanismul este pur și simplu tentația satanică faustiană.

 (II)

Kurzweil repetă aceleași idei din 1999 (The Age of Spiritual Machines), 2005 (The Singularity is Near) și 2024 (The Singularity is Nearer). El presupune că abundența tehnică va „dilua” puterea vechilor elite. Realitatea de azi arată că se întâmplă exact invers: puterea se concentrează, omul de rând este lipsit de putere, de proprietăți și de libertate, iar democrația regresează, ba chiar devine ținta unor critici ale celor dezamăgiți de promisiunea neîndeplinită a democratrizării lumii.

În timp ce omul de rând a sărăcit, a fost înfometat, a fost îmbolnăvit cu mâncare chimizată și cu medicamente iatrogenice sau din cauza poluării industriale, bogații au devenit hiper-bogați și controlori ubicui ai puterii politice. Omul de rând a devenit o păpușă emoțională, iar oligarhii se comportă azi ca niște semi-zei care își bazează puterea de a ne păpușa pe tot ceea ce smulg de la noi ca date personale pentru a ne spiona și controla.

Majoritatea tăcută intuiește sau realizează logic că tehnologia nu eliberează, ci înrobește, că promisiunile futuriste maschează o concentrare de putere fără precedent și că „progresul” înseamnă de fapt pierderea sufletului.

Raportul V-Dem 2025 confirmă că, după 25 de ani de tehnologie concentrată în sau în jurul Big Tech și al serviciilor secrete ale marilor puteri, autocrațiile (91) au depășit democrațiile (88) pentru prima oară din 1989 încoace. Un număr de 45 de țări sunt în proces de degradare democratică, inclusiv România (care este menționată explicit alături de Ungaria, Polonia, Georgia etc.). Libertatea de exprimare scade, dezinformarea oficială, minciuna nobilă și polarizarea socială cresc. Nu e „teorie a conspirației” – este ceva măsurat cu indicatori concreți. Tehnologia (social media, supraveghere) a accelerat regresul democratic, nu l-a oprit.

Omul de rând a sărăcit, iar bogații au devenit hiper-bogați. Miliardarii au ajuns să dețină aproape jumătate din averea personală globală. În schimb, în țările dezvoltate și în țări ca România, care aspiră la dezvoltare, clasa de mijloc a stagnat sau a pierdut putere de cumpărare reală pentru locuințe, educație, sănătate. Sărăcia a devenit endemică în UE – peste 100 de milioane de oameni, din 460 de milioane, sunt fie la, fie sub pragul sărăciei. Speranța de viață globală a crescut ca medie, dar poluarea, mâncarea ultra-procesată și medicamentele cu efecte secundare grave (iatrogenice) au făcut ca această viață mai lungă să nu fie și o viață mai calitativă. Pandemia de covid a arătat cât de fragil este sistemul bazat pe această mincinoasă promisiune de democratizare a tehnologiei.

Elitele tehnologice și financiare au capturat o parte disproporționată din câștiguri, iar datele personale au devenit instrument de control.

Mai grav, lucrurile neprețuite, cum ar fi aerul, apa sau pământurile tuturor sunt în proces de „tokenizare”, adică de transformare în commodities, tranzacționabile la burse, ca orice mărfuri generice sau valori.

Curând, de la internet of things, se va face trecerea la internet of bodies, iar acela va fi punctul de cotitură de unde întoarcerea nu mai e posibilă ...

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - (III) Transhumanismul este pur și simplu tentația satanică faustiană.

 (III)

Transhumanismul este pur și simplu tentația satanică faustiană.

Mulți credincioși, deopotrivă creștini sau islamici, văd în transhumanism o repetiție a păcatului originar, a Turnului Babel sau a pactului cu diavolul. Promisiunea de a „învinge moartea” prin nanoboți, upload de conștiință sau AI pare a nega creația și limitele condiției umane, caracteristică însăți de creație ultimă a lui Dumnezeu.

Să fie clar: tehnologia nu este un risc în sine, nu este rea prin simplul fapt că există. Problema este cine o controlează și în ce scop. Soluția nu e să o respingem în bloc (ar fi ca și cum am fi respins focul pentru că arde), ci să o ancorăm în valori umane eterne: demnitate, libertate, adevăr, compasiune.

Inteligențele artificiale sunt programate să mesmerizeze omul normal pentru a uita că cel mai mare păcat este singularitatea, “împărățirea Pământului”. Poate nu e rău să (re)vedem ce se zice în Ecleziastul despre acest tip de „nemurire”:

„Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită” (9:5).

Totul sub soare este „deșertăciune și vânare de vânt” (1:14).

Înțelepciunea, bogăția, munca, iubirea sau plăcerea – toate se sfârșesc în mormânt. Nimeni nu „împărățește” veșnic pe Pământ. Singura ancoră: „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui” (12:13).

Cartea Eclesiatului condamnă iluzia omului că se poate mântui singur, pe Pământ, prin propriile creații. Singularitatea ca „împărățire a Pământului” devine idolatrie: omul vrea să fie propriul creator și mântuitor, dar iată că omul poate gândi și la propria extincție, ca să servească unui țel „mai înalt”, salvarea Pământului, pentru a fi stăpânit de ființa hibridă om – mașină...

Nu mai este despre Fiul Omului din Evanghelia după Ioan, este despre ultra-om... Nu știu de ce, dar mi se pare că am mai auzit undeva, în istorie, despre supra-om și despre omul nou, de tip ... Voi nu?

Transhumanismul poate distruge ceea ce ne face umani: relația cu divinul, sensul finit al vieții. Limitele și suferința sunt acolo unde sunt pentru că suntem muritori și pentru că avem liberul arbitru. Putem alege, cu smerenie, să lăsăm această lume copiilor noștri – Fiului Omului, iar nu cyborg – ului...

Nu aveți decât să negați riscurile sau să sperați în mod temerar că nu vor deveni realitate. Supravegherea totală, pierderea intimității, dependența emoțională de algoritmi, concentrarea puterii în câteva corporații și guverne sunt, însă, reale și periculoase.

Adevărul simplu de la care fiecare trebuie să pornească în pregătirea pentru era extincției (pe care ne-o pregătesc asiduu atât de mulți „de-ai noștri”): nu ești o „păpușă emoțională” decât dacă accepți asta, implicit sau cu entuziasmul auto-destructiv al piloților kamikaze. Ești o ființă conștientă și trebuie să fi treaz ca să vezi clar pericolele. Trebuie, apoi, să te întrebi: cum protejăm sufletul și libertatea în era asta, prin respingere totală, prin reglementare democratică (cât mai există) sau prin reîntoarcere la rădăcini spirituale?

Poate că soluția călugărilor benedictini, de acum 1500 de ani, care au reușit să păstreze valorile și umanitatea Europei de după destrămarea Imperiului roman ar fi demnă de luat în seamă. Am scris despre asta pe această pagină, în urmă cu o săptămână ...

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea