Un lider marcant AUR a publicat acum câțiva ani o analiză sumară a unui subiect puțin abordat - activele Bisericii Ortodoxe Române.

Un lider marcant AUR a publicat acum câțiva ani o analiză sumară a unui subiect puțin abordat - activele Bisericii Ortodoxe Române. Bisericile - ca activitate economică privată (deși personalul lor e plătit din fonduri publice - deci bugetar) al cărei scop principal nu este profitul sunt parte a economiei sociale. O parte importantă, cu beneficii fiscale importante, despre care vorbim prea puțin.

Citez

Vedem cu totii, in deceniul din urma, tot felul de atacuri, mai mult sau mai putin subtile, asupra locului pe care Biserica Ortodoxa Romana (BOR) il ocupa in viata materiala a poporului: ca ar fi prea multe biserici in raport cu numarul de scoli sau de spitale, ca statul si societatea in general ar cheltui prea mult cu finantarea bisercilor, ca este megalomanic sa se construiasca acum Catedrala Mantuirii Neamului etc.

Oare cum arata realitatea cifrelor?

In primul rand, hai sa incercam sa aflam (sau sa estimam, mai bine zis) avutia BOR: in Romania exista putin peste 16.400 de lacasuri de cult ortodoxe (ceea ce reprezinta 60% din lacasurile de cult din tara, desi ortodocsii reprezinta peste 86% din populatie, conform recensamantului din 2011), dintre care aproximativ 13.500 sunt biserici parohiale (din parohii si filii), restul reprezentand alte tipuri de lacasuri (capele de cimitir, de exemplu), 3.200 dintre ele fiind ridicate dupa 1989; asta inseamna cam 1.300 de credinciosi pentru fiecare biserica, in medie.

In Bucuresti, avem cam 300 de biserici (cele mai multe intr-o capitala din UE), deci cam una la 6.000 de ortodocsi.

Dupa valoarea medie a constructiei din grila de impozitare (vorbim doar de constructie), valoarea insumata a acestor lacasuri de cult este de aproximativ 4 miliarde de dolari (16 miliarde de lei) ; aici putem adauga inca 1 miliard de dolari valoarea activelor manastiresti (avem peste 400 de manastiri si peste 180 schituri) si inca jumatate de miliard de dolari valoarea terenurilor detinute (forestiere, 40.000 ha estimate la 10.000 de dolari/ha si agricole, 40.000 ha estimate la 3.000 de dolari/ha), ceea ce conduce la un total de 5,5 miliarde de dolari.

Respectand regula valabila la bisericile occidentale si la cea greaca, conform careia valoarea artistica si a obiectelor de cult reprezinta cam 80% din valoarea imobiliara pura, rezulta ca am avea inca aproximativ 4 miliarde de dolari active de natura artistica sau/si de patrimoniu cultural.

Practic, suma activelor corporale (cele intangibile fiind mai greu de evaluat din motive lesne de inteles) detinute de catre BOR este undeva intre 9 si 10 miliarde de dolari. E mult, e putin?

Daca ne gandim ca in Romania populatia detine active de 200 miliarde de dolari (jumatate sunt financiare), iar companiile inca 340 miliarde de dolari si statul aproximativ 60 miliarde de dolari, putem vorbi de un total al activelor din Romania de aproximativ 600 miliarde de dolari (sau 300% din PIB).

Din acest punct de vedere, ponderea activelor detinute de BOR in acest ansamblu este de numai 1,6-1,7%, egalata doar de ponderea activelor detinute de catre cea mai mare companie din tara,OMV Petrom (tot 9-10 miliarde de dolari).

Acum 15 ani, BOR nu se numara printre primii 5 detinatori de active din Romania si nu detinea un procent din activele romanesti.

Ce s-a intamplat intre timp? BOR a renovat majoritatea lacasurilor de cult, unele foarte vechi si de mare importanta istorica, si a finalizat constructia a vreo 2.500 de noi lacasuri de cult, intr-un avant impresionant de efervescenta a dezvoltarii; in tot acest timp (fara intentia de a face comparatii deplasate), marile firme romanesti si-au imputinat averea printr-o actiune autodevoratoare de demolare fara precedent. De exemplu, OMV Petrom si-a redus la o treime avutia din 2004, prin demolarea uneia din cele 2 rafinarii detinute si a intregii petrochimii….

Practic, BOR a devenit cel mai mare detinator de active din Romania (altul decat statul roman, evident) datorita bunei gospodariri si cresterii constante a propriei avutii, dar si „ajutata” de mania autodistructiva a celorlalti proprietari din tara (este vorba evident de marile companii din sfera energiei sau a industriei).

Veniturile atat de hiperbolizate ale BOR nu sunt decat de 100 milioane de dolari pe an, dintre care 20 milioane de dolari realizate de catre Administratia Patriarhala si alte 80 milioane de dolari realizate de catre arhiepiscopii si episcopii (entitatile care fac raportari la ANAF) ; spre comparatie, OMV Petrom are pe 2015 venituri de aproape 5 miliarde de dolari la care raporteaza pierderi, dupa ce isi realizeza „optimizarea fiscala”…

Exista si in cadrul BOR unitati cu pierderi (trei din 29), Arhiepiscopia Craiovei, Episcopia Severinului si Strehaiei si Episcopia Alexandriei si Teleormanului).

Mai trebuie sa mentionam si alte date interesante si utile dezbaterilor aprinse din societate: Costul pe metru patrat al lucrarilor de refacere la lacasurile de cult (incluzand refaceri de structuri si de pictura de multe ori) este, in medie, cu 30% mai scazut decat cel platit pentru acelasi metru patrat de catre institutiile publice.

Asta ca sa nu mai metionam si faptul ca BOR a reabilitat cam 80% din constructiile detinute, iar autoritatile de stat de abia au depasit procentul de 40%. Sa fie oare de vina risipa asociata investitiilor publice?

Acelasi raport intre eficientele cheltuirii banilor de investitii se mentine si in cazul scolilor (cu 30% mai mare in cazul unitatilor de invatamant) si devine enervant de mare in cazul unitatilor spitalicesti (cu 40% mai mult costa sa reabilitezi un metru patrat de spital decat unul de biserica).

In ceea ce priveste calitatea lucrarilor, oricine poate observa cum arata bisericile refacute si cum arata scolile sau spitalele reabilitate…

Pai nu ar fi mai bine sa vedem de ce sunt costuri atat de mari la reabilitarea spitalelor si scolilor (unde se cheltuie numai bani publici) decat sa cerem reducerea numarului de biserici (finantate in general privat)?

Catedrala Mantuirii Neamului in cifre

In fine ar fi, poate, util sa vedem si cateva cifre referitoare la mult discutata Catedrala a Mantuirii Neamului. Aceasta va avea o suprafata de 38.000 mp, de 10 ori mai putin decat Palatul Parlamentului.

Costul lucrarilor la Catedrala este astazi estimat la 100 milioane de dolari „la rosu” si probabil inca 100 milioane de dolari pentru finisaje, adica un cost total de 4.500-5.000 de dolari/mp.

Spre comparatie, Palatul Parlamentului (Casa Poporului pe stil vechi) a costat cam 25.000 de dolari/mp in anii ’80 ceea ce poate insemna dublu acum, in dolari 2016.

Daca facem o comparatie cu catedralele recent ridicate in Europa, o sa constatam urmatoarele:

– Catedrala Nuestra Senora de Almudena (construita intre 1879 si 1993), punctul central al catolicismului spaniol contemporan, are un cost estimat la peste 1 miliard de dolari (dolari 2016) si dimensiuni comparabile cu viitoarea Catedrala a Mantuirii Neamului;

– Catedrala „Iisus Mantuitorul”, mandria Moscovei contemporane, care poate gazdui 10.000 persoane odata (dublu fata de cea care se ridica la Bucuresti) a costat 360 milioane de dolari la valoarea dolarului din anul 2000;

– Catedrala Sfantul Sava din Belgrad a costat 250 milioane de dolari in anii ’90 si este centrul ortodoxiei unui popor de doua ori mai mic decat al nostru si cu 45% atei declarati.

In fine, poate ar fi util sa mentionam si faptul ca cea mai scumpa constructie ridicata in Romania dupa 1989 este mall-ul AFI Cotroceni Parc, care a costat cam 350 milioane de dolari (aproximativ 80.000 mp), iar urmatoarea – mall-ull Baneasa – a costat 200 milioane de dolari (pentru 70.000 mp).

Iata, cred, suficiente motive pentru o abordare mai echilibrata a discutiilor care infierbanta societatea noastra:

Da, Biserica Ortodoxa Romana este cel mai mare detinator privat de active, dar ponderea acestuia in avutia nationala este sub 2%.

Da, Biserica Ortodoxa Romana si-a crescut constant ponderea in avutia nationala, dar a facut-o pe seama autodistrugerii avutiei statului si a avutiilor marilor companii.

Da, bisericile se renoveaza si infloresc, iar scolile si spitalele se renoveaza mai greu si rezultatele deseori dezamagesc, dar asta pentru ca administratorii statului, ai scolilor si ai spitalelor cheltuie prea mult si prea ineficient in raport cu administratorii bisericilor.

Si da, Catedrala Mantuirii Neamului este scumpa, dar nu mai scumpa decat cele similare din Europa si mult mai putin scumpa decat mall-urile (temple ale altor zei si ale altor credinte).

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Audiere ministru pentru Ministerul Mediului. AUR. Două întrebări fundamentale, rolul cercetării științifice în elaborarea politicilor de mediu și de dezvoltare ale României.

În cadrul audierii ministrului propus pentru Ministerul Mediului, am luat cuvântul din partea Grupului Parlamentar AUR și am adresat două întrebări fundamentale, ambele având în centru rolul cercetării științifice în elaborarea politicilor de mediu și de dezvoltare ale României.

Prima întrebare a vizat direcția pe care noul ministru intenționează să o urmeze în ceea ce privește politicile climatice promovate în ultimii ani. Am atras atenția că multe dintre măsurile adoptate sub presiunea unor obiective climatice impuse la nivel european au fost implementate fără o evaluare suficientă a efectelor economice, sociale și strategice asupra României. În numeroase situații, acestea au contribuit la slăbirea unor sectoare industriale, la reducerea competitivității economiei și la limitarea valorificării resurselor energetice și minerale de care țara noastră dispune.

Am solicitat ministrului să precizeze dacă va continua aceeași abordare sau dacă va promova o strategie bazată pe interesele naționale, pe studii de impact riguroase și pe utilizarea responsabilă a resurselor României, astfel încât protecția mediului să fie compatibilă cu dezvoltarea economică și securitatea energetică.

A doua întrebare a vizat protecția populației împotriva poluării atmosferice, atât a celei generate pe teritoriul României, cât și a celei transportate transfrontalier. Am solicitat clarificări privind strategia ministerului pentru monitorizarea și combaterea poluanților din atmosferă, dezvoltarea infrastructurii de măsurare și avertizare, precum și rolul cercetării românești în acest domeniu.

Am întrebat concret unde se regăsește cercetarea în această strategie, ce investiții sunt prevăzute pentru institutele de cercetare și universități, ce programe vor fi dezvoltate pentru monitorizarea avansată a calității aerului și cum vor fi valorificate competențele specialiștilor români în fundamentarea deciziilor publice.

Ambele intervenții au avut un mesaj comun: România nu poate construi politici de mediu eficiente fără cercetare, fără măsurători, fără studii de impact și fără implicarea reală a comunității științifice. În ultimii ani, cercetarea a lipsit prea des din fundamentarea marilor decizii de mediu, iar efectele se văd atât în economie, cât și în capacitatea statului de a anticipa și gestiona riscurile.

Protecția mediului trebuie să se bazeze pe știință, pe date și pe interesul național, nu pe sloganuri sau pe decizii luate fără o evaluare completă a consecințelor asupra României.

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - analiză imagini satelitare de dimineață ale concentrațiilor poluării cu NO₂ deasupra Europei

Am analizat imaginile satelitare de dimineață ale concentrațiilor poluării cu NO₂ deasupra Europei. Ceea ce se vede este impresionant: o adevărată hartă a economiei europene, dar și a amprentei sale de poluare.

Coridoarele roșii intense de NO₂ urmăresc perfect cele mai mari rute maritime ale lumii: Canalul Mânecii, Marea Nordului, porturile Rotterdam, Anvers și marile zone industriale ale Beneluxului. Practic, atmosfera desenează singură locurile unde se concentrează comerțul, industria și transportul continental.

Această imagine ridică însă o întrebare de bun simț. În timp ce dezbaterea publică este concentrată aproape exclusiv pe automobile, arderi, motoare diesel și restricțiile impuse cetățenilor, adevăratele surse masive de emisii rămân adesea în afara atenției publice: transportul maritim internațional, marile porturi și marile platforme industriale.

Imaginile arată clar că una dintre cele mai puternice amprente de NO₂ din Europa este asociată unuia dintre cele mai aglomerate sisteme portuare și logistice de pe planetă. Acolo circulă anual sute de milioane de tone de mărfuri, mii de nave și volume uriașe de combustibili, materii prime și produse industriale.

Prin comparație, în zona Mării Negre, Portul Constanța apare aproape absent pe această hartă. Nu pentru că ar fi devenit un model de trafic intens și prosperitate, ci pentru că volumul de activitate este incomparabil mai redus decât în marile porturi ale Europei de Vest.

Și totuși, în urmă cu 35–40 de ani, Constanța reprezenta unul dintre cele mai importante centre maritime ale Europei de Est. România dispunea de flotă comercială proprie, șantiere navale puternice, industrie conectată direct la port și o strategie clară de dezvoltare maritimă. Canalul Dunăre–Marea Neagră fusese conceput tocmai pentru a transforma Constanța în poarta de intrare a Europei Centrale către Marea Neagră.

Astăzi, într-un context geopolitic complet nou, importanța strategică a Constanței este din nou evidentă. Războiul din Ucraina, reconstrucția viitoare a regiunii, accesul către Caucaz și Asia Centrală, precum și coridorul Dunăre–Rin oferă României oportunități pe care puține state europene le au.

Dar pentru ca Portul Constanța să devină un adevărat motor economic este nevoie de infrastructură:

●autostrăzi rapide către Moldova, finalizarea A7 și A8;

●legături moderne către vestul țării și Ungaria;

●căi ferate rapide pentru marfă;

●platforme logistice și industriale moderne;

●integrarea portului într-o strategie națională pe termen lung.

Imaginea satelitară ne arată două lucruri în același timp: unde se află astăzi centrul economic al Europei și cât de mult a rămas România în urmă în valorificarea propriului potențial strategic.

Poate că înainte de a distruge industrii întregi și de a pune întreaga presiune asupra proprietarilor de autoturisme, ar trebui să existe o dezbatere mai rigutoasă despre toate sursele majore de poluare, despre raportul dintre costurile economice și beneficiile de mediu și despre modul în care Europa își poate păstra competitivitatea fără să își sacrifice dezvoltarea industrială.

Harta NO₂ nu arată doar poluare ci și unde se produc bogăția, cel mai probabil multe locuri de muncă, exporturile și influența economică a continentului. Noi putem redevini un actor important pe harta logistică și industrială a Europei. Dar cu cine?! 

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

Iulian Nicolae ŞUCHEA Ofițer Port I Avertizor de Integritate 212/DAIP/2025 - ÎNTREBĂRI DESCHISE CĂTRE CONDUCEREA CN ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME SA CONSTANȚA

ÎNTREBĂRI DESCHISE CĂTRE CONDUCEREA CN ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME SA CONSTANȚA

Le adresez în calitate de Ofițer Port Grad I în cadrul Serviciului Siguranță Portuară, cu aproape două decenii de activitate în sistemul portuar și în calitate de avertizor în interes public protejat de Legea nr. 361/2022.

Ani la rând am transmis rapoarte profesionale, note de informare, sesizări și avertizări pe cale ierarhică.

Nu le-am transmis presei.

Nu le-am publicat pe rețelele sociale.

Nu le-am transmis partidelor politice.

Le-am transmis conducerii companiei, exact așa cum prevede obligația profesională a unui Ofițer Port.

Astăzi, după toate cele întâmplate, consider că atât eu, cât și opinia publică avem dreptul la câteva răspunsuri.

❓ Dacă rapoartele și avertizările mele erau nefondate, cum se explică faptul că ulterior au existat controale, sancțiuni, măsuri de evacuare și intervenții ale unor autorități ale statului?

❓ Dacă problemele semnalate nu existau, de ce au fost dispuse măsuri corective de către instituții competente?

❓ Dacă sesizările mele nu aveau relevanță profesională, de ce numeroase instituții ale statului au considerat necesară analizarea lor?

❓ Cum se explică faptul că documente oficiale ulterioare au confirmat existența unor situații pe care eu le semnalasem anterior pe cale ierarhică?

❓ De ce un angajat care a raportat riscuri și vulnerabilități a ajuns să fie considerat problema, iar nu aspectele semnalate?

❓ De ce, în locul unei analize obiective a conținutului rapoartelor, atenția s-a mutat asupra persoanei care le-a întocmit?

❓ De ce un avertizor în interes public a fost supus unor proceduri disciplinare, modificări ale atribuțiilor de serviciu, contestări profesionale și acțiuni pe care eu le consider represalii, în loc să beneficieze de protecția prevăzută de lege?

❓ De ce în anul 2020 compania aprecia oficial activitatea de identificare și raportare a riscurilor, iar în perioada 2025–2026 aceeași conduită profesională a fost prezentată într-o lumină complet diferită?

❓ De ce anumite probleme semnalate ani de zile au fost considerate neimportante până în momentul în care alte instituții au intervenit?

❓ După incidentul din 05.06.2026 din Dana 78, mai poate susține cineva că toate avertizările privind vulnerabilitățile portuare reprezentau simple scenarii teoretice?

❓ A fost realizată la nivelul companiei o analiză internă privind lecțiile învățate din toate avertizările formulate în perioada 2019–2026?

❓ A fost realizată o analiză privind modul în care au fost gestionate informațiile transmise de personalul operativ din teren?

❓ A fost analizat impactul pe care încercările de decredibilizare a avertizorilor îl pot avea asupra culturii de siguranță și asupra disponibilității angajaților de a mai raporta riscuri în viitor?

❓ Ce mesaj transmite compania celorlalți angajați atunci când un ofițer port care semnalează probleme este supus unor conflicte permanente, în timp ce aspectele semnalate sunt confirmate ulterior de alte instituții?

❓ Nu ar fi fost mai util pentru siguranța portuară ca energia consumată pentru combaterea avertizorului să fie folosită pentru analiza și remedierea vulnerabilităților raportate?

Cea mai importantă întrebare rămâne însă aceasta:

❓ Dacă un Ofițer Port transmite ani de zile rapoarte profesionale privind riscuri, vulnerabilități și probleme de siguranță, iar ulterior o parte dintre acestea sunt confirmate prin documente oficiale ale statului român, cine își asumă responsabilitatea pentru faptul că avertizările au fost ignorate, minimalizate sau tratate ca un inconvenient administrativ?

Nu formulez aceste întrebări din resentiment.

Le formulez pentru că siguranța portuară, securitatea infrastructurilor critice și protecția interesului public trebuie să fie mai importante decât imaginea de moment a oricărei instituții.

Adevărul nu poate fi combătut prin presiune asupra celui care îl semnalează.

Adevărul trebuie verificat, analizat și asumat.

IULIAN NICOLAE ȘUCHEA

Ofițer Port Grad I – Serviciul Siguranță Portuară

Avertizor în interes public – Legea nr. 361/2022

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Să ținem pasul cu technologia

 

România trebuie să aibă o strategie de securitate și de înzestrare a Armatei cu echipamente capabile să răspundă provocărilor de mâine. Deja, atunci când investim astăzi, suntem cu un pas în urmă față de ceea ce folosesc alte state puternice. Sunt puternice pentru că au cercetare, pentru că investesc constant și pentru că își folosesc inteligent resursele și specialiștii.

România trece printr-o perioadă complicată. Suntem într-un spațiu geopolitic sensibil și complex, iar noi suntem vulnerabili. Am văzut dronele din ultimele săptămâni, care puteau aduce mari nenorociri. Puteau fi interceptate mai bine, putea fi analizată mai profund turbulența aerului, efectele produse în atmosferă și alte detalii care le-ar fi făcut mai vulnerabile și mai ușor de anihilat.

În atmosferă, obiectele aflate în mișcare influențează caracteristicile fizico-chimice ale aerului. Nu toate aceste efecte pot fi observate cu radarele sau instrumentele clasice. Perturbațiile și „umbra” lor se disting cu sisteme LIDAR, cu lasere adaptate ferestrelor optice atmosferice și cu tehnologii capabile să citească în profunzime atmosfera. Apoi, tehnologiile de inteligență artificială de care dispunem astăzi pot realiza o identificare de mare finețe a spațiului din vecinătatea traiectoriei, a mișcării obiectului, a rotațiilor sale, a vibrațiilor structurii sau ale componentelor sale.

Poți identifica în fracțiuni de secundă vulnerabilități și poți acționa asupra țintei cu fascicule laser pulsate de mare putere, folosind optică adaptată condițiilor atmosferice și turbulenței din acel moment. Raza de scanare și de acțiune poate ajunge la zeci de kilometri, iar cei care investesc în cercetare, în tehnologia laserilor, a amplificatoarelor optice, a telescoapelor cu oglinzi adaptive și a tratamentelor optice de înaltă performanță vor putea crește atât raza de cercetare a spațiului, cât și capacitatea de identificare și neutralizare a obiectelor considerate periculoase.

Este simplu. Multe țări investesc masiv în tehnologiile viitorului, care vor acționa chirurgical, fie de la sol, fie din avioane, fie chiar din sateliți. Provocările tehnologice sunt mari. Se cunosc. Dar vor fi depășite. Important este să înțelegem și noi necesitatea de a investi, în sfârșit, într-o armată modernă și eficientă. Ceea ce am prezentat este doar un exemplu strategic privind siguranța spațiului aerian și dezvoltarea unor capabilități tehnologice de nouă generație.

M-a surprins însă ANCOM, care a avut un comunicat foarte entuziast privind așa-numitul interes pentru tehnologiile spațiale de deasupra României. Cumva ne amăgim. Companiile respective nu par să transfere tehnologie către România. Nu par să investească în construirea de sateliți în România și nici să contribuie direct la dezvoltarea tehnologiilor naționale, a industriei sau a cercetării românești. Sigur că există interes pentru spațiul românesc. Suntem cea mai mare țară din regiune, ne aflăm într-o zonă geopolitică de mare interes și suntem parte a uriașului malaxor informațional global.

Rămâne însă de înțeles ce facem noi pentru a investi în firmele românești și pentru ca România să fie reprezentată la sol, în aer și în spațiu prin propriile capacități de cercetare, de securitate, de inteligență artificială, de comunicații, de senzori, de sateliți și de tehnologii avansate.

Cum ne protejăm de meteori sau deșeurile spatiale?

Devine tot mai cunoscut, inclusiv în comunitatea științifică internațională, faptul că orbita joasă a Pământului (LEO) a ajuns într-un punct critic.

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui 

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Vestea cea mai proastă a anului vine de la politico

Ursula von der Leyen

Vestea cea mai proastă a anului vine de la politico. 

Ziarul de casă al birocrației UEropene ridică zvonul că Ursula von der Leyen s-ar pregăti pentru un al treilea mandat de președinte al Comisiei Europene. 

Adevărul este că, în art. 17, Tratatul privind Uniunea Europeană stabilește că mandatul de președinte al Comisiei Europene este de 5 ani și este reînnoibil. Nu există nicio limită de număr de mandate. Poate fi vorba de două, trei, patru și oricâte mandate și-ar dori cineva, mai ales dacă are la dispoziție un scut „democratic” european și vreo 10 miliarde de euro pe mandat/cincinal, din taxele și impozitele plătite de noi, pe care să îi verse în conturile mass media legacy și ale ONG - urilor de casă, în buzunarele influencerilor și în seifurile unor „amici ai Europei”, ca Zelensky sau Netanyahu. 

Am verificat și există chiar și un precedent. Francezul Jacques Delors a fost președinte al Comisiei Europene timp de 15 ani, trei mandate consecutive, până în 1995. 

Și mai interesant - politicienii nu trebuie să fie trimiși la pensie pentru limită de vârstă. Ursula von der Leyen va împlini 71 de ani în 2029, putând foarte bine să rămână președinte al CE și până la 76 de ani și, ulterior, până la 81 de ani. Iar dacă se pune la punct până atunci tehnologia transumanistă care o să le permită „sfinților” birocratici și corporatiști să devină amortali, frau Ursula va putea trăi 2-300 de ani, timp în care va sta în bunkerul de la Bruxelles și va decide ce și cum ... 

Dar oare va ține pasul UE cu personaje atât de bune, eficiente, iubite de public și sfinte ca Ursula? Va mai trăi UE cât să îi asigure Ursulei 5-6 mandate?

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

SCRISOARE DESCHISĂ Către Domnul NICUȘOR DAN, Președintele României și Președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării

 SCRISOARE DESCHISĂ

Către Domnul NICUȘOR DAN,

Președintele României și Președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării

Domnule Președinte,

La data de 17.03.2026, Administrația Prezidențială mi-a comunicat oficial, prin adresa nr. DRA1/P/4004/17.03.2026, că sesizările formulate de mine privind depozitarea neconformă a unor cantități mari de îngrășăminte chimice în Portul Constanța și implicațiile asupra siguranței infrastructurii critice exced competențelor Consiliului Suprem de Apărare a Țării și au fost transmise Ministerului Transporturilor pentru analiză și măsuri.

Accept faptul că CSAT nu efectuează controale administrative și nu aplică sancțiuni.

Însă nu pot să nu mă întreb:

Dacă o sesizare privește o infrastructură critică națională, mărfuri periculoase, vulnerabilități de siguranță portuară, contradicții instituționale și riscuri cu potențial impact strategic, atunci în ce moment o asemenea problemă devine relevantă pentru securitatea națională?

Care este pragul de risc la care statul român consideră că vulnerabilitățile unei infrastructuri critice nu mai reprezintă doar o problemă administrativă?

Dacă depozitarea unor cantități de ordinul miilor de tone de produse pe bază de nitrat de amoniu într-un port strategic al României nu ridică întrebări de interes strategic, atunci ce anume ar trebui să se întâmple pentru ca aceste întrebări să fie puse înainte de producerea unui incident?

Am transmis sesizări.

Am transmis rapoarte.

Am transmis documente.

Am transmis fotografii.

Am transmis răspunsuri ale autorităților.

Ulterior, mai multe instituții ale statului au confirmat existența unor neconformități și au dispus măsuri.

Și totuși, în loc să discutăm exclusiv despre eliminarea vulnerabilităților, am asistat la contradicții instituționale, minimalizări și la situații în care avertizorul a devenit el însuși subiectul unor proceduri administrative.

Iar apoi, la data de 5 iunie 2026, o dronă maritimă s-a autodetonat în Portul Constanța, în zona Danei 78.

Nu afirm existența unei legături directe între cele două situații.

Afirm însă că acel incident a demonstrat un lucru esențial:

Amenințările la adresa infrastructurilor strategice ale României nu mai sunt ipotetice.

Ele sunt reale.

Portul Constanța nu este doar un obiectiv economic.

Este una dintre cele mai importante infrastructuri strategice ale României, ale Uniunii Europene și ale NATO la Marea Neagră.

În aceste condiții, întreb public:

Cine verifică astăzi dacă toate vulnerabilitățile semnalate au fost eliminate?

Cine verifică dacă toate lecțiile au fost învățate?

Cine verifică dacă reacțiile instituționale au fost suficiente și la timp?

Cine verifică dacă personalul care semnalează riscuri este protejat și nu descurajat?

Domnule Președinte,

Nu cer privilegii.

Nu cer tratament preferențial.

Nu cer să fiu crezut pe cuvânt.

Cer doar ca documentele să fie analizate, faptele să fie verificate, iar siguranța infrastructurilor critice să fie tratată cu aceeași seriozitate cu care sunt tratate amenințările venite din exterior.

Pentru că experiența ultimilor ani ne arată un adevăr simplu:

Marile probleme nu apar atunci când lipsesc avertismentele.

Marile probleme apar atunci când avertismentele există, dar nu sunt luate în serios.

Cu respect,

IULIAN NICOLAE ȘUCHEA

Ofițer port grad I

Avertizor în interes public – Legea nr. 361/2022