27 septembrie – 54 de ani de la trecerea la Domnul a unui jurnalist profetic, dr. Nicolae Căliman

27 septembrie – 54 de ani de la trecerea la Domnul a unui jurnalist profetic, dr. Nicolae Căliman

Avertismentul său referitor la agresiunea kominternistă împotriva corifeilor culturii române: „La urmă de tot va veni Mihail Eminescu."

Pe 30 septembrie 1944, Societatea Scriitorilor Români aderă la programul Partidului Comunist din România, filială a Kominternului (Internaţionala comunistă). Vrând să-şi dovedească ataşamentul faţă de comunism, organizaţia scriitorilor colaboraţionişti începe procesul de “epurare”. Primii scriitori eliminaţi sunt I. Al. Brătescu-Voineşti şi Sextil Puşcariu. De la Braşov vine o ripostă jurnalistică de forţă, prin doctorul Nicolae Căliman, editorialist pe teme politico-culturale al prestigioasei publicaţii românești “Gazeta Transilvaniei”. Articolul său, “Să-l epurăm pe Eminescu”, este o previziune de excepţie a modului de acţiune antiromânesc al Kominternului în România. Redăm mai jos editorialul lui Nicolae Căliman. (Florin Palas)

“Să-l epurăm pe Eminescu"

"Nu sunt scriitor, sunt numai un simplu privitor. Dar ştiu că lucrările lui Sextil Puşcariu au făcut mai mult pentru limba şi neamul românesc decât toate sforăielile pigmeilor de azi, iar frumuseţea limbii lui Brătescu-Voineşti nu va putea fi umbrită niciodată de bâlbâielile multor scriitori de azi.

Şi apoi, noi, privitori de rând, ne mai dăm cu părerea cam aşa. Rolul scriitorului nu poate fi să se coboare şi să se bălăcească la fel cu ceilalţi muritori de rând în mocirla pământească. Menirea lui este să se ridice mereu tot mai sus şi mai sus, până la cerul dumnezeirii, acolo unde adevărul şi dreptatea stau alături de Dumnezeu. Nu să se coboare el, ci să ridice el gloata, ca aceştia să cunoască frumuseţea adevărului şi dreptăţii.

Scriitor adevărat poate fi numai cel ce este complet liber, ca să-şi poată lua zborul către înălţimile cerului. Cel ce suportă lanţurile pământeşti şi acţionează la porunca lor, acela nu are dreptul să se creadă scriitor niciodată. Căci scriitorul trebuie să poarte făclia care luminează drumul neamului. Iar aceasta poate fi purtată numai în libertate, fără cătuşe la mâini şi căluş în gură.

Noi înţelegem si cerem cea mai severă epurare în viaţa noastră publică. Fără milă şi fără cruţare. Avem mult de epurat. O viaţă socială şi de stat coruptă. Trebuie stârpită din rădăcini o întreagă mentalitate bolnavă. O viaţă socială şi de stat trebuie creată.

Dar să nu epurăm după metode şi criterii inventate practicate de dictatori şi imitatorii lor. Nu cu lagăre şi epuraţii politice vom crea o nouă mentalitate în România. Ne-am săturat de astfel de metode dictatoriale. Vrem alte metode şi alte criterii. Scriitorii ar fi chemaţi să arate alte drumuri noi, mai bune, pentru o nouă viaţă şi să nu imite pe ale altora, care n-ar fi trebuit să existe niciodată şi ar fi trebuit părăsite fără nici o amânare.

Dar să dăm noi sfaturi scriitorilor. Ei, sigur, vor binele neamului românesc. Vor proceda după criteriile adoptate mai departe de epuraţie. În una, două sau mai multe şedinţe vor epura tot ceea ce vor să epureze.

Când se va termina cu scriitorii în viaţă, se vor gândi poate şi la cei morţi. Octavian Goga va trebui scos din rândurile scriitorilor, după criteriile domnilor scriitori. A fost el odată şi în contra morţilor. Dar la urmă s-a cam dat cu ei şi a fost un mare reacţionar şi un mare român. Şi azi să fii mare român este un păcat de neiertat. Trebuie epurat apoi Maiorescu şi alţii.

La urmă de tot va veni Mihail Eminescu. El, după criteriile adoptate, va fi scos fără nicio îndoială din rândurile scriitorilor. Întâi şi-ntâi pentru că limba lui nu se mai potriveşte cu scrisul de azi. Apoi a fost un conservator retrograd şi un român sută la sută. El a spus doar: “Cine-a îndrăgit străinii, mânca-i-ar inima câinii”. Aceasta nu i se poate ierta nici mort. Să i se trântească şi lui o ştampilă de “epurat”. Alţii se vor îngriji poate mai târziu să ardă ceea ce a scris el.

Aşa ne vom scăpa cu uşurinţă de tot balastul românesc pe care l-am putut aduna în necăjitul trecut al nostru şi apoi... vom trăi fericiţi... toţi o apă şi un pământ”.

Nicolae CĂLIMAN

Nicolae Căliman a fost membru de frunte al Partidului Naţional din Transilvania, din 1911, vicepreşedinte al acestui partid între 1935 şi 1944 şi preşedinte al Societăţii Astra-Despărţământul Braşov (1926-1945). La 1 aprilie 1945 a fost închis în lagărul de la Caracal şi eliberat în luna iunie a aceluiaşi an. În iulie 1947 este reţinut la Ministerul de Interne din Bucureşti, apoi este aruncat în închisorile Văcăreşti şi Piteşti. A fost pus în liberate în noiembrie 1947, arestat din nou în august 1952, deţinut la Canalul Dunărea-Marea Neagră (Poarta Albă). A fost eliberat la 27 aprilie 1953.

A fost preşedintele Societăţii Astra, despărţământul Braşov (1926-1945). În această perioadă au fost înfiinţate Biblioteca Astra (ulterior transformată în Biblioteca Judeţeană), Teatrul de Amatori, cu sală proprie, viitorul Teatru de Stat, actualul Teatru Dramatic, un Conservator, sub conducerea lui Tiberiu Brediceanu, ulterior Şcoala de Muzică, o tipografie, şcoli ţărăneşti pentru bărbaţi şi femei.

S-a căsătorit în 1926 cu Valeria Căliman (1901-1992), profesor, editorialist, fiica marelui ziarist şi patriot ardelean Valeriu Branişte, profesoară de limba şi literatura română la Liceul Principesa Elena, care a cunoscut de asemenea persecuţiile comuniste.

(Informaţiile biografice sunt furnizate domnului Octav Bjoza de fiica lui Nicolae Căliman, doamna Sânziana Căliman Migia, și au fost publicate în lucrarea “Victime și călăi”, apărută la Editura Transilvania Expres, Brașov, 2008)