O VOCE ÎN DEȘERT
Profesorul Andrei Marga, fost ministru la Învățământ și la Externe, a avut curajul să spună ceea ce este cu totul evident: teritoriul Ucrainei este un conglomerat etnic contruit prin raptul teritorial realizat de URSS-ul lui Stalin.
,,Ucraina este în frontiere nefirești. Ea trebuie să cedeze teritorii: Ungariei - Transcarpatia, Poloniei - Galiția, Romaniei - Bucovina și Rusiei - Donbas și Crimeea. Sunt teritorii ale altor țări, ne cramponăm, asta este, va fi conflict.
Şi închei cu aceasta, să fim foarte limpezi: cât timp nu se rezolvă printr-o discuţie şi cu America şi cu Rusia, Germania, Ucraina şi cu China şi nu se va ajunge la un acord, nu va fi linişte în Europa. Nefiind linişte, democraţia va suferi".
A urmat cortegiul de colaboraționiști și devertebrați globaliști care au direcționat șuvoiul de poncifuri de tip ,,Slava", între care s-au remarcat Cioroianu, Baconschi și actualul ministru, Aurescu. Adică experții în obediență, ineficienți și lipsiți total de viziune. De fapt, sunt printre cei care au transformat România într-o ficțiune geopolitică. Au dus vasalitatea la rang de virtute.
Bine, a intervenit și ambasada Ukr, semn că aceste vorbe ,doare".
Spre cinstea sa, Profesorul Marga și-a susținut punctul de vedere neclintit.
România are nevoie de astfel de glasuri care au curaj să spună lucrurilor pe nume!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu