În anul 2003, guvernul României decidea, prin ordonanță de urgență, să privatizeze Petrom. Printre altele, actul normativ prevedea alocarea unui procent de 8% din acțiunile emise de societate către salariații Petrom. Era vorba arunci de cca 75 de mii de oameni. Mulți dintre ei sunt acum trecuți la cele sfinte.
Ordonanța a fost aprobată prin lege. Privatizarea s-a efectuat în favoarea “austriecilor” de la OMV, în fapt, un recipient al acțiunilor strategice ale Gazprom. Desigur, privatizarea s-a făcut pe doi lei. Drept condiții de aderare la UE, la fel s-au efectuat și privatizările unor bănci, tot cu austriecii.
OMW Petrom este acum a treia cea mai mare companie din România și, în plină criză sanitară și energetică, a doua cea mai profitabilă.
Alocarea celor 8% din acțiuni nu a avut loc niciodată.
Guvernul României trebuia să emită o hotărâre prin care să decidă criteriile și metodologia de alocare. Nu a făcut-o niciodată, deși au trecut 19 ani.
Important : această alocare de acțiuni nu era preăvăzută a fi cu titlu gratuit, ci pe bani, prețul fiind egal cu cel oferit Statului român de investitorul care, până la urmă, a dobândit pachetul majoritar de acțiuni.
Precizez, în plus, că acest pachet de acțiuni nealocate a determinat foarte multe incidente judiciare, lupte subterane de putere, trafic de influență nefinalizat, plus ani grei de închisare pentru unii lideri de sindicat și oameni de afaceri.
În luna mai a anului 2019, întrucât respectiva hotărâre de guvern nu fusese emisă, ÎCCJ a pronunțat o decizie definitivă prin care a obligat Starul român să o emită, sub sancțiunea unei penalități de întârziere de 1000 de lei pe zi în favoarea tuturor celor cca 16500 de reclamanți și intervenienți. Aceste penalități sunt, în prezent, obiectul unui mega-proces de executare silită, demarat atât în țară, cât și în strainătate. Până în prezent, aceste penalități nu au fost achitate, iar hotărârea ÎCCJ cu privire la acele acțiuni reprezentând 8% totalul acțiunilor emise de OMV Petrom nu a fost emisă (există o hotărâre care se preface că alocă 1%, în loc de 8%, dar amână procedura cu încă doi ani), deci penalitățile curg în continuare.
Cu titlu de fapt divers, vă invit să faceți un calcul al acestor penalități. Înmultiți 1000 de lei cu 16500 de reclamanți și cu 1000 de zile (3 ani) și vedeți cât vă dă. Vă va lua amețeala.
La aceste sume colosale se adaugă costurile de judecătă (💥👉cca 16.500 de reclamanți sunt implicați în minim 4 dosare de fiecare, căci statul contestă inutil executarea💥👈) și costurile finanțării colectării creanțelor.
Acești bani se vor achita, într-un fel sau altul. Desigur că acești bani se vor suporta din budget, deci din taxele și impozitele noastre.
Așa cum rezultă din poză, Curtea de Apel București a decis să amendeze prim-miniștri României de după data de 8 mai 2019 (data emiterii deciziei ÎCCJ) cu suma de 20% din salariul net brut pe economie pe fiecare zi de întârziere în emiterea hotărârii de guvern de alocare a celor 8% din acțiunile OMV Petrom.
Așadar, Dăncilă, Orban, Câțu și Ciucă sunt obligați, fiecare, proportional cu zilele în care au fost/sunt premieri, să achite această amendă de cca 500 de lei pe zi.
În același timp, Curtea de Apel București a decis și plata unor noi penalități de 1000 de lei pe zi de întârziere, în favoarea reclamantei.
💥👉Imaginați-vă : în această speță sunt implicați deja cca 16.500 de reclamanți. Deci, amenda și penalitățile se pot multiplica de 16.500 de ori.💥👈
În final, țin să vă spun asta.
Omul obișnuit renunță la orice luptă judiciară chiar înainte de a o începe. Unii chiar inundă internetul cu îndemnuri „optimiste” de genul n-are rost, frate, nu sunt șanse, judecătorii sunt corupți/slabi, avocații scumpi, adversarii mult prea puternici etc.
👉Acest defetism este periculos pentru democrație și statul de drept.👈
De exemplu, Arafat & co au reușit să distrugă orice drepturi și libertăți și aproape orice intenție de luptă judiciară pentru apărarea acestora tocmai pentru că au știut exact cum stau lucrurile cu voința cvasi-inexitentă a cetățenilor români de a-și apăra drepturile în justiție, mai ales în formula procesului colectiv.
Au fost 23 de hotărâri de guvern de prelungire a sării de alrertă, toate anulate la cererea și prin insistența unor „conspiraționiști”, „negaționiști” sau „teroriști”. Nimeni și nimic, însă, nu i-a oprit pe Arahat & co să distrugă societatea, să o fure prin contracte cu deducație și achiziții inutile, să o îndatoreze aberant, să o sărăcească, să o înfometeze, să o îmbotnițeze, să o închidă în casă și să o priveze de drepturi și libertăți concrete, individuale. Pentru că nimeni nu a găsit de cuviință să citească și să ceară aplicarea art. 18 și art. 24 din Legea contenciosului administrativ, care prevede atât despăgubiri pentru emiterea unor acte normative ilegale, cât și amenzi pentru ne-emiterea altora, necesare și obligatorii. Iar acestea se pot cere individual, de la persoane concrete, adică de la (non)emitenții actelor normative, fie ei premieri, comandanți ai acțiunii sau simpli birocrați cu atribuții de scriere și fundamentare a actelor normative.
Aceasta postare este lungă, dar nu necesită mai mult de 7 minute de citire.
Dați share, vă rog.
Numai în acest fel puteți neutraliza mecanismul automat al feisbuc de limitare a postărilor care deranjează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu