Sfânta Biserica Ortodoxă

joi, 30 iunie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Poker cu pensii

Sunt 8 milioane de asigurați la fondurile de pensii administrate privat (Pilon II). Sunt 88 de miliarde de lei acumulați în aceste fonduri, iar statul vrea să le dea și mai mult, ridicând procentul de prelevare din CAS de la 3,5 la 4,5 %. Sunt 7 societăți-administratori “privați” ai acestor fonduri de pensii. În aceste societăți lucrează câteva sute de persoane, care încasează comisioane și bonusuri de câteva sute de milioane anual. Din această postură, de vătaf pe 88 de miliarde de lei, cele 7 entități fac legile, cutumele și jocurile în această țară. Folosesc pentru asta experți, influenceri și politicieni de teapa lui Cîțu. Controlul și supravegherea activității lor sunt tot atât “eficiente” pe cât au fost în cazul băncilor abuzive, incorecte și recalcitrante din anii ante-plandemici. Sau pe cât sunt acum în cazul serviciilor secrete, care fac justiție prin delegare și protocoale, alegeri electorale în locul nostru, afaceri sub acoperire, cloud guvernamental și spionaj digital al cetățenilor, colectare de date biometrice ale populației (nu uitați că cifrele umflate ale plandemiei erau fabricate de sistemul digital creat și gestionat de sts) și “politici” sanitare, legi și câte și mai câte.
E, și se întâmplă ca din această postură vătafii fondurilor de pensii să piardă procente mari din averea celor 8 milioane de viitori pensionari (8% din 88 de miliarde înseamnă cca 7 miliarde de lei), dând vina pe plandemie și pe Putin - doar că, ce să vezi, o “investiție” de cca 350 de milioane a fost plasată de aceiași vătafi în … obligațiuni (bonduri) emise în România de o bancă rusească, bancă din care Statul român s-a retras, lăsând obligațiunile respective cu valoare zero: nimeni nu mai vrea să le cumpere, nimeni nu mai speră să fie achitate la scadență (cu ce? cu ruble?).
Se mai întâmplă ca din acel purcoi de bani, directorul unuia dintre cei 7 vătafi, plus acoliții săi și membrii grupului său infracțional, să fure, prin cca 800 de acte materiale dispuse pe câțiva ani, vreo 4 milioane de euro. Un mizilic veți spune… Dar ce se poate spune despre defectuozitatea unui sistem care permite să treacă neobservate și nestăvilite atât de multe sute de furtișaguri, așa cum apa trece prin ciur? Dar despre încrederea în acest sistem? Mai poți fi convins că bănuții tăi de pensie “privată” sunt în siguranță la asemenea vătafi? În depozitele unor bănci atât de “atente”? Care îți blochează banii în cont pentru omisiunea de a “actualiza” datele cu caracter personal din 6 în 6 luni, dar nu pot sesiza la timp 800 de furtișaguri din cont, vizibile din avionul BNR sau din super-sonicul ASF (foarte atent și onest și în cazul falimentului City Insurance, de altfel)?
Știți ce mă intrigă? Lipsa cvasitotală de reacție a celor 8 milioane de viitori pensionari.
Am scris aseară aici despre cazul celor 800 de furturi comise de lupul - paznic la oi. A trecut aproape neobservat. Am vorbit pe temă ieri la două televiziuni. Am vorbit despre caz și atunci când a apărut, în urmă cu 6 săptămâni (arestarea lupului s-a produs după o lună și jumatate de la constatarea faptelor, suficient de târziu pentru ca corporațiile implicate să își șteargă urmele și responsabilitatea).
Nicio reacție.
În mod normal, în Franța, Italia sau Spania, un astfel de caz ar fi scos lumea în stradă.
În mod normal, oamenii ar fi trebuit să își retragă imediat banii din aceste fonduri (useriștii și Cîțu v-au “învățat” că sunteți proprietari pe pensia voastră “privată”, că amintiți, nu?).
Nicio reacție, în ciuda pierderii celor 7 miliarde, relevată de-abia ieri de presa main-stream.
Administratorii “privați” nu sunt demiși, mu sunt sancționați. Dimpotrivă, primesc bonusuri și se laudă cu asta, prin conferințe și texte de PR publicate prin ziare financiare. Politicienii, la rândul lor, își bat joc de populație cu “compensări” la prețul carburantului, de 25 de bani, care nu vor fi acordate curând, căci softul e scump. Și măresc taxele și impozitele și fluviul de bani către cei 7 vătafi.
Iar populația ignoră, hipnotic, că tigrul e în odaie. Că turma e păzită de lupi hămesiți și cinici. Și de hiene.
Când ex-ciuma roșie încerca să pună mai multă ordine în acest domeniu, să ofere populației opțiunea pentru fondurile publice și să reducă bonusurile și comisioanele vătafilor fondurilor de pensii, a ieșit război. Așa era dă driapta. Primul lucru pe care l-a făcut guvernul Orban I, cu Cîțu ministru de finanțe (cu bani în conturi secrete, off shore, de la consultanții/băncile de investiții cu care cei 7 vătafi și-au aranjat apele, național și global), a fost să emasculeze acel act normativ, care impunea, btw, și o taxă specială pe profiturile excepționale ale băncilor. Totul, cu acordul fabricat al celor mai guralivi dintre cei 8 milioane de viitori pensionari, care au fost convinși că Dragnia le fură pensiile. Iată că pensiile ne sunt furate, dar nu de politicieni de stânga ratați, ci chiar de administratorii “privați”.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Un director și apropiații săi fură de aproape 800 de ori din fondul de pensii administrat privat de firma pe care o conduce

Un director și apropiații săi fură de aproape 800 de ori din fondul de pensii administrat privat de firma pe care o conduce, știrea oficială (semi-anonimizată) este dată în urmă 6 săptămâni, dar e mediatizată doar azi, când suspecții sunt reținuți de parchet, fondurile de pensii au pierderi de cca 8% față de anul trecut (în condițiile în care am cotizat continuu cca 8 milioane de persoane), iar Statul român ce face? Cu titlu de “reforma fiscală”, majorează contribuția la aceste fonduri de pensie, de la 3,5%, la 4,5%. Asta înseamnă câteva miliarde de lei suplimentar, în fiecare an de acum încolo. Tot în urmă cu 6 săptămâni am atras atenția că trei astfel de fonduri au pierdut mai multe sute de milioane, pe care le investiseră în anii trecuți în obligațiuni (bonduri) emise de o bancă … rusească, obligațiuni pe care nu le mai cumpără nimeni azi. Nicio sancțiune, nicio consecință: la fel ca și în cazul lui Arafat, la pocinog mare, atribuții și bugete colosale.
Tre’ să știți că administratorii privați ai fondurilor de pensii au azi pe mână 88 de miliarde de lei. Este sursă de comisioane, bonusuri, furturi, sponsorizare politică și PR câtă apă pe Dunăre, în luni ploioase.
Ăștia sunt, cică, banii noștri, pentru gestiunea cărora administratorii privați primesc sute de milioane pe an cu titlu de comision și … bonus de succes. Cu asemenea sistem - ciur de supraveghere, care permite sute sau mii de furturi nesesizate, și cu asemenea poker financiar, care aduce riscuri de pierderi de sute de milioane anual, pensiile noastre sunt “în siguranță”. Atât de “în siguranță” cât a vrut Cîțu, recent-mazilitul, cel care făcea lobby pro-administratori de fonduri de pensii, din postura de stipendiat al Goldman Sachs și McKinsey, tătucii acestui sistem…
PS Întârzierea de 6 săptămâni în expunerea publică a acestei fraude incredibile este mai mult decât ciudată. În Germania, un caz similar (Documentar german 👉Wirecard👈) a dus la arestări de pe o zi pe alta, precum și la falimente. Aici, reținerea a venit la un moment convenabil, după ce entitatea juridică vinovată reușise deja să își acopere urmele. Treaba făcută de autorități asta se numește tăinuire și se sancționează penal…

Sfinții Mucenici şi doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, care au pătimit la Roma (+284)

 Troparul Sfinţilor doctori Cosma şi Damian, glasul al 8-lea

Sfinţilor Doctori cei fără de arginţi şi de minuni făcătorilor, Cosma şi Damian, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă.

Condacul Sfinţilor doctori Cosma şi Damian, glasul al 2-lea
Cei ce aţi primit harul tămăduirilor daţi sănătate celor ce sunt întru nevoi, măriţilor, doctori care sunteţi făcători de minuni, şi cu cercetarea voastră surpaţi semeţiile vrăjmaşilor, tămăduind lumea cu minunile.

Pătimirea Sfinţilor Mucenici Cosma şi Damian, doctorii cei fără de arginţi

(1 iulie)

După răsărirea cea trupească a Domnului nostru Iisus Hristos, pretutindeni se auzea, ca un lucru oarecare de mirare, de viaţa tuturor sfinţilor mucenici ai lui Hristos, pentru că puterea Mîntuitorului s-a făcut minunată întru ei. Asemenea este de mirare tuturor îndrăzneala cu care ei se împotriveau ighemonilor.

Dintre unii ca aceia au fost şi aceştia, de care ne este acum cuvîntul, Sfinţii răbdători de chinuri: Cosma şi Damian, amîndoi fraţi după trup. Ei s-au născut în Roma cea veche, dintr-un tată şi o maică, şi au crescut în dreapta credinţă. Aceştia, învăţînd meşteşugul doctoricesc, tămăduiau toate bolile şi toate neputinţele; căci la toate aveau împreună ajutor darul lui Dumnezeu şi, peste cîţi din oamenii cei ce pătimeau şi din dobitoace îşi puneau mîinile lor, îndată aceia se făceau sănătoşi desăvîrşit. Ei, bunii tămăduitori, de la nimeni nu luau plată pentru tămăduiri; pentru care s-au şi numit doctori fără de arginţi. Numai de o plată ca aceasta prea scumpă aveau ei trebuinţă: cei ce se tămăduiau să creadă în Hristos. Ei, nu numai în Roma, ci şi prin toate cetăţile dimprejur şi prin sate trecînd şi tămăduind pe cei bolnavi, pe mulţi îi întorceau la Hristos.

Pe lîngă darul cel tămăduitor şi prin îndurata dăruire, ei mai făceau şi bine popoarelor. Căci, avînd de la părinţi şi de la strămoşi multe averi adunate şi rămase lor, le vindeau şi le împărţeau la săraci şi la cei ce aveau trebuinţă. Astfel, hrăneau pe cei flămînzi, îmbrăcau pe cei goi şi arătau spre cei săraci şi lipsiţi de tot felul, milă şi îndurare. Cînd tămăduiau pe cei bolnavi, grăiau astfel către ei: "Noi numai mîinile punem pe voi, căci cu puterea noastră nimic nu putem face. Toate le lucrează prin noi tăria cea atotputernică a lui Hristos, Unul adevăratul Dumnezeu; în Care, de veţi crede cu neîndoială, îndată veţi fi sănătoşi". Aceia, crezînd, îndată cîştigau sănătatea. Şi astfel, în toate zilele întorcîndu-se mulţi de la păgînătatea închinării la idoli, se apropiau de Hristos.

Sfinţii aceştia doctori aveau petrecere deosebită într-un sat oarecare din hotarele Romei, unde erau averile părinţilor lor. Acolo avînd adăpostirea lor, i-au luminat cu sfînta credinţă pe toţi cei dimprejur. Diavolul însă, nevoind să vadă viaţa lor, care strălucea de faptele cele bune, a îndemnat pe nişte slujitori ai lor, ca să meargă la împărat, să pîrască pe aceşti nevinovaţi. Pe vremea aceea împărăţea în Roma, Carin. Acesta, ascultînd pe cei clevetitori, îndată a trimis ostaşi în satul acela, ca să prindă pe doctorii cei fără de plată, Cosma şi Damian şi să-i aducă înaintea lui la judecată. Mergînd ostaşii în satul acela şi întrebînd de Cosma şi Damian, credincioşii s-au adunat la sfinţi şi-i rugau să se ascundă, pînă ce va trece mînia cea împărătească. Dar sfinţii n-au voit să-i asculte pe ei, ci mai mult se sîrguiau să iasă de voie la ostaşii care îi căutau, dorind cu bucurie să pătimească pentru Hristos. Dar, după ce mai mulţi credincioşi s-au adunat la ei şi după ce i-au rugat cu lacrimi şi-i îndemnau ca să-şi păzească viaţa lor, nu pentru sineşi, ci pentru mîntuirea multora, atunci s-au supus lor fără să vrea.

Deci credincioşii, luîndu-i, i-au ascuns într-o peşteră. Ostaşii, căutîndu-i pretutindeni şi neaflîndu-i, s-au umplut de mînie şi, prinzînd pe nişte bărbaţi cinstiţi din satul acela, i-au legat cu lanţuri şi i-au dus la Roma. Înştiinţîndu-se Sfinţii Cosma şi Damian de acest lucru, îndată au ieşit din peşteră şi au alergat degrabă în urma ostaşilor. Deci, ajungîndu-i pe ei pe drum, au zis către dînşii: "Lăsaţi în pace pe aceşti nevinovaţi şi ne luaţi pe noi. Pentru că noi sîntem aceia pentru care voi aveţi poruncă să-i prindeţi". Deci ostaşii, liberîndu-i pe acei bărbaţi, au pus lanţurile pe Sfinţii Cosma şi Damian şi i-au dus la Roma, unde au fost păziţi pînă a doua zi.

A doua zi, împăratul a şezut la obişnuita judecată înaintea poporului care venise la locul de privelişte. Şi, punînd înainte pe Sfinţii Cosma şi Damian, a început a vorbi către ei cu glas mare, zicîndu-le: "Voi sînteţi cei ce vă împotriviţi zeilor părinţilor noştri şi tămăduiţi bolile între oameni şi între dobitoace fără de plată, cu oarecare meşteşug de vrăji, amăgind prin aceasta poporul cel prost, ca să se depărteze de zei şi de legile părinteşti? Măcar acum, întorcîndu-vă de la a voastră rătăcire, ascultaţi sfatul meu cel bun şi, apropiindu-vă, aduceţi jertfă zeilor, care îndelung v-au răbdat pe voi pînă acum. Căci, făcîndu-li-se strîmbătate de către voi, nu v-au răsplătit rău pentru rău, cu toate că puteau să vă răsplătească; dar au răbdat, aşteptînd întoarcerea voastră către ei".

Sfinţii cei plăcuţi ai lui Hristos, ca şi cu o gură răspunzînd către împăratul, au grăit: "Noi pe nici un om nu l-am înşelat, nici nu ştim de vrăji, nici am făcut vreun rău cuiva, ci tămăduim bolile cu puterea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, precum Acela ne-a poruncit, zicînd: Pe cei bolnavi tămăduiţi, pe cei leproşi curăţiţi. Aceasta o facem fără plată, de vreme ce Mîntuitorul a poruncit, zicînd: În dar aţi luat, în dar daţi. Noi nu avem trebuinţă de averi, ci căutăm mîntuirea sufletelor omeneşti şi slujim neputincioşilor şi săracilor ca Însuşi lui Hristos. Acela socoteşte îngrijirile cele făcute pentru dînşii, ca Lui, zicînd către bunii dătători: Flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc; am însetat şi M-aţi adăpat; am fost gol şi M-aţi îmbrăcat. Aceste porunci ale Lui ne sîrguim a le împlini, aşteptînd ca să luăm de la Dînsul plată în viaţa cea fără de sfîrşit a împărăţiei cerului. Zeilor închipuiţi de tine, nicidecum nu voim să le slujim; tu şi ai tăi slujiţi-le lor, pentru că noi ştim cu adevărat că aceia nu sînt dumnezei. De voieşti, împărate, noi îţi punem înainte un sfat bun; adică să cunoşti pe Unul şi adevăratul Dumnezeu, Făcătorul tuturor, Care răsare soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Pentru trebuinţa noastră şi spre slava numelui Său cel mare, Aceluia să-i slujeşti, depărtîndu-te de idolii cei nesimţitori şi fără suflet!"

Atunci împăratul Carin a zis către dînşii: "Nu v-am chemat să grăiţi filosofii, ci să aduceţi jertfă zeilor!" Sfinţii au răspuns: "Noi aducem Dumnezeului nostru jertfă fără de sînge sufletele noastre, Celui ce ne-a izbăvit din cursele diavolului şi a dat pe Fiul Său Unul Născut pentru mîntuirea lumii. Acel Dumnezeu este nezidit, ziditor al tuturor; pe cînd zeii tăi sînt nişte scorniri omeneşti şi sînt făcuţi de mîini omeneşti. De n-ar fi fost între oameni meşteşugul de a face pe zei, voi n-aţi fi avut la ce să vă închinaţi". Carin a zis: "Nu batjocoriţi pe veşnicii zei, ci mai ales, apropiindu-vă, să vă închinaţi lor cu jertfe, mai înainte de a primi muncile ce vă aşteaptă!"

Atunci robii lui Hristos, umplîndu-se de Duhul Sfînt, au zis: "O, împărate, să fii ruşinat împreună cu zeii tăi, deoarece mintea ta se întoarce de la Dumnezeul Cel ce pururea este şi vieţuieşte în veci! Deci, faţa ta să se întoarcă de la locul său, spre a ta înfruntare, ca să te deprinzi prin încercare ce poate Dumnezeul nostru!"

Sfinţii,zicînd acestea, îndată faţa lui Carin s-a schimbat şi s-a întors la spate, iar grumajii lui i s-au sucit, încît nu putea să-i mai întoarcă; deci, nimeni nu putea să-i ajute cu ceva. Astfel el şedea pe scaun, avînd grumajii şi faţa întoarsă, iar poporul care privea la el, striga cu glas mare: "Mare este Dumnezeul creştinilor şi nu este alt Dumnezeu afară de Dînsul!" Dintru acea vreme mulţi au crezut în Hristos şi au rugat pe sfinţii doctori să-l tămăduiască pe împărat. Chiar şi împăratul singur se ruga către dînşii, zicînd: "Acum ştiu cu adevărat că sînteţi robi ai adevăratului Dumnezeu. De aceea mă rog către voi ca, precum aţi tămăduit pe mulţi, aşa să mă tămăduiţi şi pe mine, căci şi eu cred că nu este alt Dumnezeu afară de Dumnezeul propovăduit de voi, Care a făcut cerul şi pămîntul!"

Atunci sfinţii au zis către dînsul: "De vei cunoaşte pe Dumnezeul Cel ce ţi-a dat viaţa şi împărăţia şi de vei crede într-Însul cu toată inima, Acela poate să te tămăduiască pe tine". Împăratul, auzind aceasta, a zis cu glas mare: "Cred în Tine, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevărat, miluieşte-mă pe mine şi nu pomeni neştiinţa mea cea dintîi!" Aceasta zicînd împăratul, i s-au îndreptat grumajii, asemenea şi faţa i-a venit la loc precum a fost mai înainte. Apoi, sculîndu-se din locul său, şi-a ridicat ochii spre cer şi, înălţîndu-şi mîinile, a dat mulţumire lui Dumnezeu împreună cu tot poporul, zicînd: "Bine eşti cuvîntat Hristoase, Dumnezeul cel adevărat, Care m-ai adus din întuneric la lumină prin aceşti sfinţi ai Tăi!" Astfel tămăduindu-se, împăratul a cinstit pe Sfinţii doctori Cosma şi Damian şi i-a liberat pe ei cu pace; iar ei, plecînd din Roma, s-au dus în satul lor.

Locuitorii satului acela şi cei de primprejur, auzind toate cele ce se făcuseră în Roma, au ieşit în întîmpinarea plăcuţilor lui Dumnezeu şi i-au primit cu bucurie, veselindu-se şi slăvind pe Stăpînul Hristos. Dar sfinţii, după obiceiul lor, iarăşi umblau primpre-jurul cetăţilor şi prin sate, tămăduind neputinţele şi luminînd poporul cu sfînta credinţă, apoi iarăşi se întorceau în satul lor.

Dar vrăjmaşul diavol, neputînd prin meşteşugirea sa cea dintîi să piardă dintre cei vii pe aceşti sfinţi, a scornit un alt meşteşug. În părţile acelea era un doctor slăvit, de la care aceşti oameni preaminunaţi învăţaseră meşteşugul doctoricesc. Pe acela vrăjmaşul l-a îndemnat să-i ucidă pe sfinţi, deoarece nu putea suferi slava lor cea bună. Deci acel doctor, chemînd pe sfinţi la dînsul prin înşelăciune, i-a luat la un munte ca să adune buruieni pentru doctorii, dar în inima lui avea gîndul lui Cain. De aceea, ducîndu-i pe ei departe, a rînduit ca deosebit fiecare să adune buruieni. Astfel, pîndind mai întîi asupra unuia, l-a ucis cu pietre; apoi şi pe celălalt. După aceea, luînd trupurile lor, le-a ascuns lîngă un izvor de apă ce era în apropiere.

Astfel sfinţii răbdători de chinuri ai lui Hristos, doctorii cei fără de plată, Cosma şi Damian, şi-au luat sfîrşitul vieţii şi s-au învrednicit de cununile muceniceşti de la Hristos Domnul şi Mîntuitorul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl şi Sfîntul Duh, I se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi, ctitorul Mănăstirii Laura și părintele duhovnicesc al Sfântului Cuvios Daniil Sihastru de la Voroneț (XV)

 
Troparul Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuţi, glasul al 8-lea
În nevoinţe duhovniceşti, toată viaţa ai petrecut-o şi primind harul arhieriei, cu smerenie şi cu frică de Dumnezeu ai slujit Biserica lui Hristos. Pe Acesta, roagă-L, Sfinte Părinte Ierarhe Leontie, să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuţi, glasul al 3-lea
Pe Ierarhul lui Hristos, vasul cel prea ales al Duhului Sfânt, care cu înţelepciune şi smerenie s-a nevoit cu privegherea sihăstriei, şi cu povăţuirea celor încredinţaţi lui pe calea mântuirii, pe Sfântul Ierarh Leontie cu cântări duhovniceşti lăudându-l îl cinstim. 
Sfîntul Ierarh Leontie, Episcopul Rădăuţilor

(1 iulie)

Acest purtător de Dumnezeu, Leontie, s-a născut din părinţi creştini dreptmăritori, în oraşul Rădăuţi, la începutul secolului al XIV-lea.

Încă din pruncie, mergînd cu părinţii săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, unde mai apoi mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte sfînta slujbă, după care zăbovea, căutînd să se apropie cît mai mult sufleteşte de cuvioşii părinţi călugări, ostenitori şi slujitori sfinţiţi la această catedrală voievodală.

Părinţii din obştea catedralei, văzîndu-l cu atîta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, şi pentru sfintele slujbe, l-au primit în obştea lor, unde fericitul Leontie, în toate cele rînduite arăta multă rîvnă, smerenie şi ascultare.

Pentru viaţa lui duhovnicească a fost călugărit, primind numele de Lavrentie. Rîvna lui pentru nevoinţele cele duhovniceşti sporea tot mai mult. Luînd binecuvîntarea de la stareţul obştei, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau cîţiva sihaştri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Muşat, aflînd de această vatră sihăstrească cu rînduială preafrumoasă, a mers şi a sfinţit biserica acestui schit şi, odată cu aceasta, a hirotonit în preot pe Cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorinţei acestei obşti.

Aici, în această binecuvîntată sihăstrie, vine să se nevoiască şi Cuviosul Daniil Sihastrul, sub povaţa părintelui său duhovnicesc, Lavrentie. Înfiinţîndu-se scaun episcopal la Rădăuţi, în timpul lui Alexandru cel Bun, nu după multă vreme de la întemeierea acestei episcopii, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie şi răspundere înfricoşătoare de ierarh.

Primind jugul arhieriei, Cuviosul Ierarh Lavrentie adaugă la nevoinţele sale sihăstreşti şi crucea slujirii arhiereşti. Arhiereu fiind, nu a încetat nici o clipă a priveghea, a posti şi a se ruga neîncetat. Apoi a sfinţit biserici şi a hirotonit preoţi şi diaconi pentru toate bisericile unde era trebuinţă, veghind la păstrarea rînduielilor canonice, păzind scumpătatea şi pogorămîntul în toate cîte le rînduia spre zidirea Bisericii lui Hristos şi folosul cel mîntuitor al păstoriţilor săi sufleteşti.

După ani mulţi de arhierească păstorie, simţindu-se slăbit cu trupul, s-a retras din scaunul său şi s-a reîntors la mînăstirea de metanie, Laura. Aici a cerut să i se dea schima cea mare, primind numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi şi ducînd cu adevărat viaţă de înger în trup. Cunoscîndu-şi dinainte sfîrşitul vieţii sale pămînteşti, a chemat întreg soborul pentru a le da ultimele poveţe părinteşti. Rînduind ca egumen al acestei sfinte mînăstiri pe cel mai apropiat ucenic al său, Cuviosul Daniil Sihastrul, şi binecu-vîntînd pe toţi, a adormit în Domnul, întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. Credincioşii şi fiii lui duhovniceşti veneau la mormîntul său ca şi cum ar fi fost în viaţă, primind binecuvîntarea sa şi tămăduiri de tot felul de boli.

Mai tîrziu moaştele sale au fost duse la Rădăuţi, potrivit dorinţei credincioşilor, unde venea multă lume din împrejurimi şi chiar de la mari depărtări, cunoscînd darul lui de la Dumnezeu, care se revărsa cu prisosinţă asupra tuturor celor ce se rugau şi sărutau cu credinţă racla sfintelor sale moaşte.

În anul 1639, prădîndu-se biserica, au dispărut şi moaştele Sfîntului Leontie din Rădăuţi. Unii cred că au fost luate de năvălitori. Alţii spun că au fost îngropate de călugări în biserică, în anul 1783, odată cu desfiinţarea mînăstirii. Însă, locul unde se află astăzi, singur Dumnezeu îl ştie. Între anii 1621-1622, un vestit teolog ucrainean, ieromonahul Zaharia Kopîstenski din Kiev, scria despre el: În Rădăuţi, în episcopie, Sfîntul Leontie, făcătorul de minuni, zace cu trupul întreg...

La 20 Iunie, 1992, Sfîntul Ierarh Leontie de la Rădăuţi a fost canonizat şi trecut în rîndul sfinţilor ierarhi, de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romîne, cu zi de prăznuire la 1 Iulie.

Cu rugăciunile Sfîntului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Vietile Sfintilor - Iulie

Comunicat de presă al ACDP – România Nes(u)pusă

 
Comunicat de presă al ACDPRomânia Nes(u)pusă

“Asociaţia pentru Acțiune Civică şi Democraţie Participativă” (AICDP) vă invită vineri, 01 iulie 2022, începând cu ora 15.00, la “Taverna to Petrino” (Craiova, str. Eroilor, nr.23), la conferinţa de presă susţinută de Gheorghe Piperea, în calitate de presedinte al Asociației, în prezența membrilor fondatori, cu ocazia lansării platformei sale civice a Asociației.
Conferinţa de presă va avea următoarea structură:
– prezentarea Asociaţiei şi motivaţia punerii bazelor filialelor din Timișoara, Brașov și Craiova
– explicaţii ale conceptelor de iniţiativei și acțiune civică şi de democraţiei patricipativă
– discuţii privind situaţia economică la nivel naţional şi internaţional, precum și privitoare la restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti la nivel general și global și la cele mai recente decizii luate la nivel european (amprenta individuală de dioxid de carbon, portofelul digital, prelungirea certificatului verde etc.)
– întrebări din partea presei
Vă aşteptăm cu drag!”

marți, 28 iunie 2022

Arhimandrit Ilie Cleopa - Predică la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ( 29 iunie )

 

Predică la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
( 29 iunie

În tot pămîntul a ieşit vestirea lor şi la margimile lumii cuvintele lor (Psalm 18, 4)

Iubiţi credincioşi,

Sfînta noastră Biserică prăznuieştre astăzi pomenirea Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli Petru şi Pavel, cei dintîi pe scaun şezători şi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Cine dintre fiii Bisericii noastre nu a auzit de numele lor? Cine nu a citit cît de puţin despre viaţa lor? Cine nu s-a îndulcit de învăţăturile lor cele folositoare de suflet care se citesc şi se cîntă în toate zilele prin sfintele biserici?

Însă, a vorbi după vrednicie despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, aceşti mari stîlpi ai Bisericii lui Hristos, este cu neputinţă pentru noi păcătoşii, deoarece numai Dumnezeu ştie ostenelile, chinurile şi nevoinţele pe care le-au depus ei la propovăduirea Sfintei Evanghelii, după înălţarea Domnului la cer.

Însă, avînd nădejde în rugăciunile Sfinţilor Apostoli, îndrăznim să vorbim pe scurt despre viaţa şi unele învăţături din epistolele lor spre lauda ucenicilor lui Hristos şi spre folosul nostru sufletesc.

Pe Sfîntul Apostol Petru l-a odrăslit Betsaida Galileii, fiind fratele mai mic al Sfîntului Apostol Andrei şi fiu al lui Iona pescarul. Adîncurile învăţăturilor omeneşti, neavînd de la cine le învăţa, Simon-Petru, căci aşa se chema înainte de alegerea sa, a rămas fiu credincios al tatălui său, care l-a deprins de mic să prindă peşte în apele lacului Tiberiada, pentru a-şi cîştiga pîinea cea de toate zilele.

Aici, pe malurile Tiberiadei, s-a născut, a copilărit şi a crescut Sfîntul Apostol Petru. Aici a deprins el meşteşugul pescuitului. Aici a învăţat el a vîsli pe valuri, a cîrmui corabia, a înfrunta furtunile, a arunca undiţa în apă, a cîrpi mrejile, a răbda truda, a suferi de foame şi de sete sau a aştepta fără somn, nopţi de-a rîndul pînă putea să pescuiască ceva.

Apoi, căsătorindu-se şi auzind că Sfîntul Ioan propovăduieşte despre Mesia, a primit de la el, împreună cu Andrei, fratele său, botezul pocăinţei în apele Iordanului, neştiind că aproape de casa sa, în cetatea Nazaretului, locuieşte Acela care avea să fie Dascălul şi Învăţătorul său. Şi iată că vine Hristos cel mult aşteptat. Iese la propovăduire, trece prin Capernaum şi prin Betsaida, coboară la malul Tiberiadei, caută corabia lui Iona Galileeanul, află pe Petru, îl cheamă la Sine, îi schimbă numele din Simon în "Chifa", care se tîlcuieşte "Piatră" sau Petru şi astfel îl face pescar de suflete omeneşti, sau "vînător de oameni", cum i-a zis Mîntuitorul, cînd l-a chemat la apostolie. Din ceasul acela, Petru îşi lăsă casa şi soţia, îşi lăsă patria şi corabia în voia Tatălui, se alătură lui Hristos şi devine cel mai rîvnitor apostol.

La picioarele Domnului a învăţat Petru adîncul teologiei. Aici a auzit cuvinte nemaigrăite vreodată de om, a văzut minuni nemaiauzite pe pămînt, a simţit bucurii nemaicunoscute pînă atunci de muritori. Din aceste pricini, Petru a crezut că Iisus este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu (Matei 16, 16), pe Care mărturisindu-L a primit de la El cheile împărăţiei cerurilor, adică puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor (Matei 16, 19).

Cu rînduiala lui Dumnezeu a fost lăsat să se lepede de Hristos de trei ori, în vremea patimii Sale, din trei pricini: pentru a se smeri mai mult, pentru a plînge mai cu amar în toată viaţa sa (Matei 26, 75) şi pentru a avea mai multă milă de cei păcătoşi, fiind foarte aprins pentru Hristos. Dar, după Înviere, arătîndu-i-se Domnul, i-a încredinţat păstoria oilor şi a mieluşeilor Săi, ca semn că i s-a iertat păcatul său.

După pogorîrea Sfîntului Duh, Sfîntul Petru, verhovnicul celorlalţi apostoli, se umple de nespusă rîvnă şi putere de sus; leapădă frica, aruncă valul îndoielii, lasă toată neştiinţa şi începe primul a vorbi despre Hristos în adunări, pe străzile Ierusalimului, în templul lui Solomon. Peste tot învaţă, face minuni, vindecă bolnavi, mustră, suferă închisoare. Şi aşa, predică Evanghelia fără odihnă în Ierusalim, în Samaria, în Iope, în Lidia şi ajunge pînă la Roma unde, apoi, este răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero, după dorinţa sa, zicînd că nu este vrednic să fie răstignit asemenea lui Hristos. Sfintele sale moaşte se păstrează, după tradiţie, în biserica Sfîntul Petru din Roma.

Sfîntul Apostol Pavel era tot evreu de neam, născut în Tarsul Ciliciei (Turcia de astăzi), care, mai înainte de a crede în Hristos se chema Saul. A crescut de mic la picioarele unui mare învăţat iudeu, anume Gamaliil. De la el a învăţat Pavel adîncul scripturilor, tîlcul proorociilor, puterea Legii lui Moise, psalmii lui David şi sfinţenia templului, pentru care era plin de atîta rîvnă.

Nefiind încă luminat cu puterea Duhului Sfînt, el nu credea că Hristos este Mesia cel aşteptat. Nu putea înţelege taina răscumpărării omului, nu ştia că Petru şi ceilalţi apostoli vor vîna toată lumea la dreapta credinţă şi că, nu peste multe zile, va fi şi el un apostol al neamurilor, împreună cu ceilalţi doisprezece. De aceea, crezînd că ucenicii lui Hristos sînt nişte începători de eresuri, cu nespusă mînie s-a pornit asupra lor ca să-i prindă şi să-i dea în mîinile arhiereilor spre judecată. Pe calea Damascului, însă, i se arătă în vedenie Iisus Hristos, îi spune greşala, îi ridică sufletul pînă la al treilea cer (II Corinteni 12, 2), îi descoperă taina creştinătăţii şi îl trimite să vestească Evanghelia mîntuirii la neamuri.

În Damasc a primit botezul de la Apostolul Anania (Fapte 9, 17-18). Apoi a stat trei ani în pustiul Arabiei, pregătindu-se cu multe rugăciuni, cu post şi cu lacrimi pentru noua sa misiune. Căci singurătatea întotdeauna înalţă pe om, îl pregăteşte pentru jertfe mari, îl învaţă taina rugăciunii adevărate. De aici, Pavel s-a suit la Ierusalim să vadă pe Sfinţii Apostoli, de unde a luat apoi poruncă să vestească Evanghelia, începînd din Antiohia.

Sfîntul Pavel a făcut astfel trei călătorii misionare împreună cu Varnava, cu Sila, cu Marcu, cu Luca şi cu Timotei, propovăduind ziua şi noaptea, cu timp şi fără timp, vestea cea bună, mai întîi în Antiohia, în Cipru; apoi în Asia Mică, în Pamfilia, Frigia, Galatia cu cetăţile Listra, Iconiu, Derbe, Milet şi Efes, unde a pătimit multe de la păgîni şi iudei. Apoi, îndemnat de Duhul Sfînt (Fapte 16, 9) a trecut în Macedonia şi în Ahaia (Grecia), propovăduind în cetăţile Filipi, Bereea, Tesalonic, Corint şi Atena, unde a grăit de pe înălţimile Areopagului şi a uimit pe înţelepţii ei.

Întărind cu multe minuni cele propovăduite de el, a rînduit în toate cetăţile preoţi şi episcopi la bisericile întemeiate printre păgîni, precum pe Timotei la Efes şi pe Tit în insula Creta. Apoi marele Apostol Pavel s-a suit pentru ultima dată la Ierusalim, unde a fost prins de evrei şi ţinut în lanţuri şi în temniţă peste doi ani.

În cele din urmă, la cererea sa, a fost dus cu mari primejdii la Roma, predicînd şi aici Evanghelia mîntuirii încă doi ani "cu a sa cheltuială". Iar în anul 64 după porunca aceluiaş tiran, Nero, a fost prins şi i s-a tăiat capul, în Roma. Şi aşa s-a săvîrşit vasul cel ales, Pavel, Apostolul neamurilor, lăsînd în urma sa nenumărate biserici şi episcopi, împreună cu paisprezece epistole apostoleşti pline de dumnezeieşti învăţături. După tradiţie mormîntul său se află la Roma, în biserica "Sfîntul Pavel din afara zidurilor".

Iubiţi credincioşi,

Mare este praznicul de astăzi, căci prăznuim pe doi dintre cei mai rîvnitori şi mai curajoşi apostoli, pe Petru cel foarte rîvnitor şi pe Pavel, vasul alegerii, cum îl numeşte Hristos. Petru era un pescar galileean sărac, chemat de Domnul împreună cu fratele său mai mare, Andrei, Care le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Şi îndată, lăsînd mrejele, au mers după El (Marcu 1, 17-18).

Vedeţi că n-au mers singuri la apostolie, ci după ce i-a chemat Hristos? Vedeţi că nimeni nu poate fi apostol, episcop, preot şi propovăduitor al Sfintei Evanghelii, dacă nu este chemat, ales, sfinţit prin hirotonie şi trimis de Hristos? Astăzi sînt mulţi care se socotesc predicatori şi propovăduitori ai cuvîntului evanghelic, fără a fi chemaţi de nimeni, fără a fi hirotoniţi, adică fără a primi harul Duhului Sfînt. Păziţi-vă de aceşti falşi apostoli care fac aceasta din mîndrie sau pentru laudă şi scopuri pămînteşti şi care răstălmăcesc învăţătura Sfintei Evanghelii.

Apoi vedeţi cît de repede au lăsat Petru şi Andrei toate şi au urmat lui Hristos? Nu s-a mai gîndit Petru la tatăl său, nici la corabie, nici la femeia şi soacra sa din Capernaum, căci el era căsătorit, ci un singur gînd avea: să urmeze şi să slujească lui Hristos pînă la moarte, să înveţe de la El tainele credinţei, să deprindă de la Mîntuitorul smerenia, blîndeţea, răbdarea, suferinţa, iubirea de oameni şi iertarea. Să înveţe în şcoala lui Hristos adîncul teologiei, puterea rugăciunii, meşteşugul predicării cuvîntului, adică al "vînării de suflete" pentru împărăţia lui Dumnezeu, curajul de a se jertfi pentru Evanghelie şi să primească darul facerii de minuni. Şi ce credincios a fost Sfîntul Petru faţă de Hristos! Că cel dintîi dintre toţi îi urma şi lua cuvîntul în numele celorlalţi, şi împlinea poruncile Lui.

Trei ani a stat Sfîntul Petru cu ceilalţi Apostoli lîngă Mîntuitorul pentru a se pregăti să vestească Evanghelia în lume. Dar, pînă "nu s-au întărit cu putere de sus", adică pînă nu s-a coborît peste Apostoli harul Duhului Sfînt în chip de limbi de foc în ziua Cincizecimii, nici unul dintre ei nu era vrednic şi pregătit îndeajuns să-L vestească pe Hristos pe pămînt şi să-şi dea viaţa pentru El. Că nu-i de ajuns numai să vezi minuni, să vorbeşti de Hristos, să auzi şi să ştii Sfînta Scriptură, ci trebuie să şi trăieşti Sfînta Evanghelie, să ai viaţă cît mai curată, să împlineşti poruncile şi să primeşti de sus, prin Biserică, harul Duhului Sfînt. Numai aşa poţi vesti cu adevărat şi cu mult folos cuvîntul mîntuirii în lume.

Odată a întrebat Domnul pe Apostoli: Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul Omului? (Matei 16, 13) Apoi i-a întrebat din nou: Dar voi cine ziceţi că sînt? (Matei 16, 15) Atunci Petru a luat cuvîntul înaintea celorlalţi şi a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. (Matei 16, 16) Şi i-a răspuns Mîntuitorul: Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sînge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pămînt, va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pămînt va fi dezlegat şi în ceruri (Matei 16, 17-19).

Aceasta este cea mai mare mărturisire de credinţă făcută de Petru. Pe piatra acestei credinţe, adică numai pe temelia credinţei adevărate, a zidit Hristos Biserica Sa, pe care nici "porţile iadului", adică gurile ereticilor hulitori, nu o vor putea birui. Deci nimeni nu poate pune Bisericii lui Hristos o altă temelie, decît temelia sau piatra dreptei credinţe, pusă de Apostoli. Apoi să înţelegeţi că "cheile împărăţiei cerurilor" nu le-a dat numai lui Petru, ci tuturor apostolilor şi urmaşilor lor, episcopi şi preoţi. Care sînt aceste chei? Sînt cele şapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea cu Sfîntul Mir, Spovedania, Sfînta Împărtăşanie, Nunta, Preoţia şi Sfîntul Maslu. Acestea sînt cheile date de Hristos Apostolilor şi Bisericii Sale. Cu aceste chei descuiem inimile, conştiinţele, raiul şi împărăţia cerurilor. Iar fără acestea rămînem afară de Biserică, afară de fericire şi de împărăţia lui Dumnezeu, pentru că ne lipseşte harul mîntuirii, ne lipsesc cele şapte chei prin care Biserica descuie raiul, cerul şi uşa milostivirii lui Dumnezeu. Unii Sfinţi Părinţi spun că cheile pe care le-a dat Hristos lui Petru şi celorlalţi Apostoli o formează puterea Duhului Sfînt, dată lor şi preoţilor de a lega şi dezlega păcatele oamenilor prin spovedanie.

Ce vor face acei creştini care s-au rupt de trupul Bisericii lui Hristos şi s-au dus la alte grupări creştine care n-au Biserică şi cele şapte Taine? Cine le va dezlega păcatele? Cine şi cu ce li se va descuia Biserica cea adevărată, împărăţia cerurilor şi uşa milei Domnului?

Sfîntul Apostol Petru a făcut şi el, ca om, două păcate mari. Cînd a auzit că Hristos va primi de bunăvoie moarte de cruce pentru mîntuirea lumii, el, neînţelegînd taina mîntuirii şi adîncul dragostei lui Dumnezeu, L-a luat pe Domnul la o parte şi i-a zis: Milostiv fii Ţie, Doamne! Să nu-ţi fie Ţie aceasta! Atunci Domnul, ştiind că Satana l-a amăgit, l-a mustrat, zicînd: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală îmi eşti, că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Matei 16, 21-23).

Mare păcat este a crede cineva că se poate mîntui pe sine şi pe alţii fără jertfă, fără osteneală, fără răbdare şi chiar moarte. Mare păcat fac şi acei creştini care smintesc pe copii sau pe cei din jurul lor prin viaţa şi faptele lor rele; sau îi sfătuiesc la păcate, la lepădarea credinţei şi la fuga de jertfă. Nimic bun nu putem face în viaţă pînă nu ostenim, pînă nu răbdăm, pînă nu lepădăm mîndria, egoismul, îndoiala, frica şi toate patimile care ne stăpînesc.

Al doilea păcat al lui Petru este lepădarea de Hristos în timpul mîntuitoarelor Sale patimi, din cauza fricii. Că îi spuneau iudeii, cînd erau în curtea lui Caiafa: Şi tu erai cu Iisus Galileeanul? Iar el de trei ori s-a lepădat, zicînd: Nu cunosc pe omul acesta (Matei 26, 69-75). Apoi, cînd a cîntat cocoşul şi-a adus aminte Petru de cuvintele Domnului şi, ieşind afară, a plîns cu amar.

Cumplit este păcatul lepădării de Dumnezeu, al lepădării de credinţă, de Biserică, de Cruce, de icoane, de sfinţi şi de Sfintele Taine! Cumplit este păcatul şi amară suferinţa celor ce se leapădă de dreapta credinţă şi merg la secte. Cînd şi cine le va da lacrimi să-şi plîngă acest păcat cu amar?

După înălţarea Domnului la cer, Sfinţii Apostoli au primit puterea Duhului Sfînt şi au plecat în toată lumea să vestească Evanghelia mîntuirii şi credinţa în Iisus Hristos. Atunci şi Sfîntul Petru a început să semene cuvîntul Evangheliei, mai întîi în Ierusalim şi în Samaria. Apoi, după ce i-au prigonit iudeii, a vestit pe Hristos în Bitinia din Asia Mică şi mai ales în Italia, pe timpul împăratul Nero, care l-a răstignit pe cruce. De la el ne-au rămas două sfinte epistole, prin care ne învaţă calea mîntuirii şi voia lui Dumnezeu.

Sfîntul Apostol Pavel nu făcea parte dintre cei 12 Apostoli, nici dintre cei 70. El a fost chemat de Hristos la credinţă şi la apostolie printr-o vedenie înfricoşată, cînd mergea spre Damasc, în Siria. Un glas din nor i-a spus: Saule, Saule - căci aşa îl chema mai înainte -, de ce Mă prigoneşti? Iar el a întrebat: Cine eşti, Doamne? Eu sînt Iisus, pe care tu îl prigoneşti. Apoi din nou a întrebat Pavel: Doamne, ce voieşti să fac? (Fapte 9, 4-6). Apoi l-a botezat Anania, căruia i-a zis Hristos: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel; căci Eu îi voi arăta cîte trebuie să pătimească el pentru numele Meu! (Fapte 9, 15-16).

Aşa a fost vînat Pavel de Hristos pentru Biserică şi pentru neamuri. El a fost trimis să vestească Sfînta Evanghelie la popoarele păgîne, numite "neamuri". Şi a vestit pe Hristos întîi în Siria, înfiinţînd prima Biserică creştină în oraşul Antiohia. Apoi a vestit Evanghelia în toată Asia mică, precum Galatia, Colose, Efes, Laodiceea şi Bitinia. Apoi a trecut în Europa prin Macedonia, unde a poposit mai mult la Tesalonic. A ajuns în Atena şi Corint, apoi în Sicilia, Italia, Roma şi pînă în Spania.

Sfîntul Pavel a semănat întîi credinţa creştină pe pămîntul Europei. Ucenicii lui au ajuns apoi în peninsula Balcanică, şi pînă la nord de Dunăre. Iar la gurile Dunării a vestit pe Hristos, Andrei, fratele Sfîntului Petru. Predicile şi învăţăturile Sfîntului Pavel sînt moralizatoare, adînci, pline de mîngîiere şi foarte folositoare de suflet. El predica pe Hristos atît prin viaţa sa sfîntă, smerită, îngerească, cît şi prin minunile care le făcea şi prin frumuseţea cuvintelor sale. Acolo unde nu ajungea sau unde nu se mai putea întoarce, scria credincioşilor epistole frumoase, duhovniceşti, din care toţi se hrăneau şi se întăreau în dragostea lui Hristos. Din acestea învăţăm şi noi astăzi.

Uneori învăţa pe creştini, zicînd: Bucuraţi-vă pururea, rugaţi-vă neîncetat; daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi (I Tesaloniceni 5, 16-18). El alungă întristarea din inimile noastre. Creştinii care au pe Hristos şi nădăjduiesc în viaţa viitoare, nu trebuie să fie trişti, nici să deznădăjduiască în necazurile vieţii. Altfel, prin ce se deosebesc de păgîni şi de cei păcătoşi, care nu au nici o nădejde? Creştinii trebuie să fie blînzi, smeriţi, iubitori de aproapele, cu gîndul mereu la Dumnezeu, cu rugăciunea neîncetată pe buze şi în inimă, făcînd bine tuturor şi mulţumind pentru toate. Celor leneşi le spunea Sfîntul Pavel: Cine nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănînce (II Tesaloniceni 3, 10). Iar celor care amînau pocăinţa, le spunea: Răscumpăraţi vremea, că zilele sînt rele.

Aşa ne învaţă Sfîntul Pavel şi pe noi acum prin frumoasele sale epistole din Noul Testament, pe care vă îndemnăm să le citiţi, măcar cîte o pagină sau două pe zi.

Iubiţi credincioşi,

În ţara noastră Sfinţii Apostoli se bucură de o mare cinstire. Nenumărate biserici s-au zidit în numele lor, printre care şi Mînăstirea Cetăţuia din Iaşi. Numeroşi sînt şi bunii noştri creştini care le poartă cu cinste numele. Astăzi în bisericile noastre credincioşii sînt dornici să asculte Sfînta Liturghie, să se împărtăşească cu Sfintele Taine după postul Sfinţilor Apostoli şi să cinstească pe marii vestitori ai Evangheliei, Petru şi Pavel.

Să urmăm învăţăturile Sfinţilor Apostoli, să le citim viaţa, epistolele şi acatistul lor, ori de cîte ori sîntem în necazuri şi ispite. Apoi să ascultăm de păstorii Bisericii şi de preoţii pe care ni i-a rînduit Dumnezeu, căci fără Biserică şi fără preoţi nu ne putem mîntui. Feriţi-vă de tot felul de eretici şi sectanţi care dezbină casele, satele şi unitatea noastră duhovnicească şi urmaţi învăţăturii Domnului Iisus propovăduită de Sfîntul Apostol Petru şi Pavel. Numai preoţii sînt datori să vorbească cu ei. Să ascultăm, să ne rugăm, să iertăm, să cerem sfat, să creştem copiii în frica Domnului şi ne vom mîntui cu siguranţă.

Spune în viaţa Sfîntului Petru că, pe cînd Nero prigonea pe creştinii din Roma, el fugea noaptea afară din oraş. Dar un om dumnezeiesc, care semăna cu Hristos, mergea repede în cetate. Atunci l-a întrebat Petru: "Unde mergi, Doamne?" "Mă duc să mă răstignesc a doua oară!" a răspuns El. Era Mîntuitorul! Deci Petru a luat curaj, s-a întors, a fost prins de împărat şi răstignit pe cruce pentru Hristos.

Deci, şi noi creştinii, să nu fugim de suferinţă, de necazuri, de greutăţi şi de moarte pentru Hristos, ci să-i cerem ajutorul în tot ceasul, că sîntem copiii lui Dumnezeu şi ucenicii Sfinţilor Apostoli.

Fie ca, prin rugăciunile lor, să se întărească credinţa în lume, să ne dea Domnul păstori buni, devotaţi pentru Biserică şi Evanghelie, iar nouă tuturor mîntuire! Amin.

luni, 27 iunie 2022

Acum 82 de ani! Drama României! 27 iunie 1940. Noi presiuni externe! - Dr.AlesandruDuțu

 
Acum 82 de ani! Drama României!

27 iunie 1940. Noi presiuni externe!

• Manfred von Killinger: ,,Colosul rus vă va strivi. În consecință veți pierde nu numai Basarabia și Bucovina, ci, sigur, ceva mai mult”.
• Raul Bossy: ,,Începutul tragediei neamului românesc”.
🔶La scurt timp după ce V.M. Molotov a înmânat lui Gheorghe Davidescu Nota ultimativă prin care se solicita cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, Germania şi Italia au continuat să exercite presiuni asupra României în vederea acceptării.
🔶De la Berlin, Joachim von Ribbentrop cere lui Wilhelm Fabricius să comunice ministrul de Externe român: ,,Pentru a evita războiul între România şi Uniunea Sovietică, noi nu putem decât să sfătuim guvernul român să cedeze în faţa cererii guvernului sovietic”. Ministrul german la Bucureşti va face cunoscut acest mesaj şi regelui Carol al II-lea.
,,Dezamăgit”, suveranul român a solicitat o ,,influenţă moderatoare asupra Ungariei şi Bulgariei”.
🔶La Bucureşti, Pellegrino Ghigi, ministrul Italiei, dă același sfat suveranului: să se cedeze.
🔶În după-amiaza zilei, pentru cedare insistă şi Manfred von Killinger (trimisul special al lui Hitler, sosit la Bucureşti la 25 iunie), care atrage atenţia regelui (la precizarea acestuia că armata română ar fi în măsură să reziste armatei sovietice dacă Ungaria și Bulgaria nu vor ataca România) că în caz de război ,,colosul rus” va strivi România, care va pierde ,,nu numai Basarabia și Bucovina, ci, în mod sigur, ceva mai mult” şi că ,,petrolul va fi distrus” (ceea ce nu convenea nici Reich-ului).
• ,,Mi-a atras atenţia – avea să consemneze regele în Jurnal – că toată strategia germană a fost să nu se angajeze pe două fronturi şi că duşmanul lor principal este, astăzi, Anglia. Pe de altă parte, URSS a făcut aşa servicii Reich-ului, încât acesta nu se poate întoarce de dragul nostru împotriva Sovietelor. Totuşi se angajează să telegrafieze cele spuse de mine la Berlin. De fapt, deşi ne-am apropiat de Germania, ea ne-a vândut fără scrupule intereselor sale”.
🔶La Berlin, ministrul Ungariei, înmânează lui Ernst Wöermann, şeful Departamentului politic din Ministerul de Externe, un Memorandum prin care se făcea cunoscut că dacă România va face ,,concesii teritoriale în favoarea Sovietelor, guvernul ungar va considera că ,,o acţiune de acest gen va constitui, în mod evident, o discriminare împotriva Ungariei, a cărui efect asupra opiniei publice va duce chiar la consecinţe imprevizibile”, că Ungaria ,,doreşte, sau mai degrabă intenţionează, să realizeze îndeplinirea revendicărilor ei justificate cu privire la România, în mod exclusiv cu ajutorul unor posibile înţelegeri cu Puterile Axei sau cu consimţământul celor două Mari Puteri”.
🔶Tot la Berlin, Parvan Draganov, ministrul Bulgariei, face cunoscut, tot lui lui Ernst Wöermann, că a primit instrucţiuni din partea guvernului său ,,să întreprindă investigaţii în legătură cu dezvoltarea crizei basarabene” şi să afle punctul de vedere german cu privire la ,,satisfacerea ulterioară a revendicărilor Bulgariei”.
• Dezamăgit de răspunsul primit (în conformitate cu directivele Ministerului de Externe, Ernst Wöermann răspunsese că în acel moment Berlinul dorea ca Bulgaria „să nu profite de actuala criză pentru a-şi satisface propriile revendicări”), diplomatul bulgar precizează că regele şi guvernul de la Sofia ,,s-ar afla într-o situaţie extrem de dificilă dacă nu ar profita de situaţia actuală” şi insistă să i se dea ,,unele asigurări pentru viitor” în sensul că Germania avea să recunoască ,,justeţea revendicărilor bulgare asupra Dobrogei şi să promită satisfacerea lor atunci când va sosi momentul”.
• Răspunsul oficial al diplomaţiei germane a fost dat după ocuparea Basarabiei şi a părţii de nord a Bucovinei de către sovietici când Joachim von Ribbentrop a comunicat Legaţiei germane de la Sofia că guvernul de la Berlin manifesta ,,o înţelegere deplină faţă de dorinţele revizioniste ale Bulgariei faţă de România”, dar că acest lucru trebuia realizat, inclusiv cu influenţă germană, după ,,restaurarea păcii în Europa”.
🔶La Roma, Raul Bossy consemnează: ,,Începutul tragediei neamului românesc”.
P.S. Postarea se referă numai la contextul epocii!

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Scurt intermezzo la serialul despre de-mondializare

 
Scurt intermezzo la serialul despre de-mondializare

 👉(I)  (II) (III) (IV)👈

În ritmul actual de creștere a prețurilor la carburanți și cu asemenea guvernanți obtuzi/desprinși de realitatea imediată, mașina personală sau „de firmă” devine un lux. Mai durează un pic - până prin septembrie, pentru când băieții de băieți de la omese ne pregătesc un nou lockdown, pe motiv de plandemie II. Ce fac autoritățile „noastre”, care ar trebui ca măcar transportul în comun să îl poată garanta (așa spune TFUE, că avem dreptul la „liberă” circulație în UE, deci și în România)? Lasă STB și Metrorex (transportul în comun din București) și Tarom și CFR Călători (societăți naționale de transport în comun) să intre încet, dar sigur, în faliment. Capitalismul de pradă a prins rădăcini de mult în România și dă roade pentru prădători, mai ceva ca pokerul financiar sau bitcoinul - de la oligarhii ruși/ucraineni, la nocivele corporații multinaționale, toți au făcut munți de profituri cinice, pe care le-au exportat ilegitim în țări offshore, din „privatizare”, lichidare și faliment. În perimetrul și pe piața entităților publice distruse de „autoritățile” române corupte și pline de proști fuduli și impostori solemni au răsărit, ca niște liane malefice, entități „private”, monopoliste, care fac mega-afaceri cu statul, pe bază de facilități fiscale și anti-concurențiale imbecil acordate de politicieni, și continente de bani din consumul nenatural al populației. Sunt „capitaliști” TINA (there is no alternative).
PS Se anunță un protest contra guvernului, pe tema creșterii aberante a prețurilor la carburanți, joi, 30 iunie. Nu va veni mai nimeni (cel mai probabil), pentru că avem treabă cu vacanțele ultra-scumpe la Mamaia și cu nunțile. Cu toate acestea, iarna va veni ...

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Trebuie să ne reușească demondializarea … (III)

 Trebuie să ne reușească demondializarea …

(III)
În altă ordine de idei, economia de piață, astfel pervertită, a determinat capitalismul de pradă, low road. Susținut cu arme și războaie, resuscitat mereu cu catastrofe regizate și cu terapii de șoc, acest tip de capitalism gregar, de grotă, care își are sorgintea în comerțul cu sclavi de la începuturile ascensiunii SUA ca putere economică globală, este vinovatul principal pentru consumul iresponsabil de resurse, pentru transformarea pădurilor sau a animalelor în ființe pe cale de dispariție, pentru utilizarea muncii sclavilor sau a copiilor sub 15 ani, pentru vânzarea de armament utilizat la comiterea unor crime de război sau contra umanității*, armament cumpărat cu credite odioase acordate de marile bănci, dar suportate de populație, pentru comercializarea de medicamente exclusiv către țările bogate, în detrimentul țărilor sărace, din Africa sau din Asia de Sud, pentru vampirizarea energiei produse la nivel global, răpită populației și economiei sustenabile de marii neo-feudali ai tehnologiei, ai finanțelor, ai industriei farma-agroalimentare și ai industriei de armament ș.a,m.d. Cel mai iritant mod de a conduce o corporație – vampir energetic este așa – numitul greenwashing, eticheta ipocriziei și a corupției morale a lumii de azi. Corporațiile obișnuiesc să cheltuie bani și să se promoveze ca entități responsabile social, pentru a da impresia lumii și stakeholder – ilor lor că „onorabila” corporație luptă pentru o lume mai bună, mai verde, mai incluzivă. Se utilizează ONG-uri și consultanți sau specialiști in Corporate Social Responsibility (CSR) – de aceea avem semnalizarea virtuții, corectitudinea politică, spectacolele jenante de la WEF sau de la ONU sau de pe CNN cu adolescenți sau staruri de la Hollywood care „luptă” contra încălzirii climatice, ținând discursuri furioase în fața unor CEO care tocmai ce au coborât din avioanelor lor ultra-luxoase și poluante. De aceea avem și parade al mândriei, precum și zile de luptă contra unor fobii. Bine, nimeni de la WEF nu s-a gândit la o zi internațională de luptă contra săracofobiei și a flămândofobiei. Cum ar fi putut? Ideologul principal al WEF, herr Schwabb, a teoretizat conceptul de „mâncători inutili”. Cică am fi 4 miliarde în această categorie …
Prin intermediul acestei faune, democrația este înlocuită, treptat, cu corporatocrația și oengeorcrația …
Conform lui Stiglitz, Adam Smith ar fi susținut, încă din 1790 (anul apariției Avuției națiunilor) că sistemul capitalismului nu este auto-suficient, întrucât are o tendință naturală către monopol.
Unde este monopol, este planificare centralizată, este birocrația deciziei, este dezinteresul pentru inovație și calitate, sunt aplatizarea și producția pe stoc. Exact ca în comunismul nu demult apus.
Economia de piață se poate prăbuși tocmai din cauza acestui monopol.
Ce se poate insinua în locul economiei de piață este ceva ce niciun occidental nu ar accepta – economia bazată pe oligarhi, de tip ruso-ucrainean, sau economia politic planificată, de tip chinezesc, unde proprietatea privată, libertatea economică și egalitatea de șanse în competiție nu există.
Cu toate acestea, occidentalul de rând, spălat pe creier și obișnuit cu parazitismul pe seama imigranților care lucrează pe 3 euro, vrea să fie verde, adică sărac. Îi cam convine “fericirea” promisă de Schwab, pentru 2030…
*au existat mereu în ultimele două secole – și încă există – o sumedenie de tirani sau lideri de facțiuni etinice ori religioase care și-au creat, sub diverse pretexte ori la cererea metropolei, regimuri dictatoriale; cei care nu au reușit (chiar dacă și-au trecut prin foc și sabie poporul), au fost utili, totuși, controlului exercitat de metropolă asupra resurselor acelor teritorii turbulente, unde trebuia exportată „democrația”, cu tancul sau racheta

duminică, 26 iunie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Trebuie să ne reușească demondializarea … (IV)

Trebuie să ne reușească demondializarea …

(IV)

Capitalismul de pradă este și cauza crizelor economice repetate și a penuriei. Cine deține resursele, poate controla economia și societatea, prin frică, sărăcire, privațiune energetică, înfometare și război și, uneori, prin recompense*. Stiglitz face interesanta remarcă după care Germania ar fi ales* să își facă întreaga economie dependentă de gazul rusesc „ieftin”. Însă, în condițiile războiului din Ucraina, acest gaz nu mai este ieftin. Mult mai grav din punct de vedere moral – aprovizionarea cu gaz rusesc implică finanțarea indirectă a continuării războiului din Ucraina. În schimb, stoparea alimentării cu gazul rusesc antrenează consecințe economice și sociale grave. Aduce penurie și regres economic. Germania va fi pusă în fața unei alegeri între confortul cetățenilor săi și finanțarea indirectă a războiului. Desigur, politic vorbind, va avea câștig de cauză prima variantă. Stomacul este un dictator mai rău decât Putin, iar cămașa e mai aproape de piele decât șuba. În condițiile unei lungi și inutile perioade de restricții pandemice și ale unei neașteptate inflații, penuria va fi prioritară în politicile publice ale Germaniei și ale restului europenilor**. Gazul american este mult mai scump, deci se va reveni rapid la cel rusesc, pentru care există și infrastructură. Războiul și ucrainienii vor intra încet, dar sigur, în uitare.
Stiglitz aduce, de asemenea, în atenție șocanta penurie de lapte praf din SUA, din primăvara anului 2022, și spune, pur și simplu, că a fost cauzată de monopolul de pe piața acestui produs.
Dar constatarea ar trebuie să fie generică și extrapolată la toate tipurile de penurie cu care ne confruntăm – cea de energie, cea de carburanți, cea de materie primă, piese de schimb și semiconductori, cea de alimente, chiar și cea de inteligență și rațiune. Toate sunt cauzate, în mod fundamental, de monopol. Pandemia, războiul, geopolitica și politica internă a Chinei (care a dus la închiderea orașului Shanghai timp de 12 săptămâni, cauzând o „gaură” de 25% în comerțul global) sunt doar elemente circumstanțiale de agravare a acestei penurii cauzate de monopol***.
Stiglitz spune că statele occidentale trebuie să înceteze să se alinieze în spatele marilor bănci și a creditorilor care le-au incitat să se împrumute la niveluri pe care nu le puteau suporta (datoriile suverane actuale se întinde pe 2-3 generații …).
De asemenea, Stiglitz spune că, la fel ca întotdeauna, țările în curs de dezvoltare sunt lovite cel mai grav de penurie.
Adaug eu că penuria, ca într-un cerc vicios diabolic, va determina și creșterea ratelor dobânzii la creditele sau obligațiunile suverane contractate de țările mici, cu consecința unei noi și masive redistribuiri injuste a bogățiilor. Statele mici, ca România, au ajuns să se împrumute la dobânzi de 10%, iar creșterea aberantă a acestor dobânzi nu se oprește aici. Statele mari, dezvoltate, cu rating AAA+, se împrumută și aiz la dobânzi real-negative, având și privilegiul de a tipări bani suplimentari față de nevoie de acoperire cu lichiditate a masei de buniri și servicii aflate în comerț (quantitative easing), cu consecința inflației și, deci, a scăderii puterii de cumpărare a banilor. Creditorii, înclusiv fondurile de pensii care cumpăra bonduri americane, britanice, franceze sau germane, pierd masiv din această scădere a puterii de cumpărare, care a fost de cca 40% în ultimii doi ani (consecință a politicii prostești de combatere a pandemiei cu bani aruncați din elicopterwhatever it cost, quoi qu’il en coute).
Foarte interesantă este, din acest punct de vedere, afirmația lui Stiglitz după care „mulți subliniază ipocrizia SUA, care cer socoteală pentru agresiunea rusă, cu toate că SUA au invadat Iraqul sub un pretext fals, în 2003”. Stiglitz adaugă că, în combinație cu injustițiile istorice la adresa națiunilor mici, aceste evenimente și suite de fapte, comportamente și omisiuni ale SUA și ale Occidentului au discreditat total pledoaria occidentală în favoarea democrației și a statului de Drept international.
De notat, în completare, că Putin doar a profitat de această incredibilă involuție, petrecută în Occident, care și-a degradat valorile, și-a distrus coeziunea, pe criterii de „corectitudine politică”, s-a concentrat pe ideologii de psihiatrie (considerând normal și îndreptățit obiceiul unor bizari de a se considera azi bărbat, mâine femeie și poimâine cerb), și-a abandonat rădăcinile creștine, și-a făcut cioburi vitrina drepturilor și libertăților fundamentale și s-a aruncat orbește în brațele unor impostori, ramoliți și proști care au tupeul să se numească lideri și, în plus, să îl sfideze pe Dumnezeu, în numele a ceea ce ei numesc „știință”.
Conform lui Stiglitz, după 40 de ani de conferințe și lobby pentru mondializare, ținute de Forumul Economic Mondial de la Davos (precum și de epigonii acestuia, n.n., Gh. P.), a devenit clar că managerii, tehnocrații, influencerii și soldații politici reuniți la Davos au comis erori majore de gestiune. Au prejudiciat acționarii, mai ales acționarii indirecți (stakeholders-i, „părțile interesate”, pe umerii cărora plânge Schwab, promițându-le că, în 2030, nu vor mai avea nimic în proprietate, dar vor fi fericiți…) au vătămat grav lumea, au distrus încrederea în capitalism și democrație. Au mințit, au utilizat dublul standard, au cauzat disonanță și regres cognitive. Au promis dezvoltare și progres pentru toată lumea, țări dezvoltate sau regiuni sub-dezvoltate, deopotrivă.
Conform lui Joseph Stiglitz, afirmația conform căreia îmbogățirea bogaților va atrage îmbogățirea tuturor, inclusiv a săracilor și a defavorizaților, a fost o escrocherie.
Dacă lăsăm sarcina de a gestiona declinul mondializării mai bine decât soldații de la Davos au știut să-i gestioneze dezvoltarea, nu avem nicio șansă să „ratăm” aceleași greșeli. Ironic, desi acești bufoni penibili de la Davos visează la resetarea întregii lumii, prin demolarea în vederea mai bunei re-construiri, în realitate leadership-ul global trebuie resetat – un bun început ar putea fi demolarea prostocrației.
*promovarea ex-cancelarului german Gerhard Schröder pe poziții de CEO la marile companii de petrol și gaz din Rusia nu a fost alegerea personală a acestuia, ci un element-cheie al acestei politici naționale germane
**țări ca România, care este un fel de fabrică de compomente pentru industria germană și o colonie de sub-contractanți ai corporațiilor, poate avea mult de suferit și îndurat din pierderile pe care le va putea suporta Germania cu ocazia schimbării surselor de aprovizionare cu materii prime
*** în timp ce lumea se așteaptă la foamete și nu știe cum să evite catastrofele umanitare care vin (europenii au uitat fenomenul ori l-au cantonat la țările sărace ale Africii, dar chiar și băncile centrale occidentale vorbesc de foamete …), UE insist cu al său Green Deal, un plan execrabil de prost gândit, sub presiunea WEF, care va determina și mai multă penurie, precum și mai multă neîncredere în capitalism și democrație; în plus, cotele de carbon și identitatea (portofelul) digital, alte obsesii bruxeleze, vor bloca circulația capitalurilor și a persoanelor, vor determina legarea europenilor de glie sau aruncarea extra muros a ereticilor și a nesupușilor, cu consecințe civilizaționale incalculabile