Acest purtător de Dumnezeu, Leontie, s-a născut din părinţi creştini dreptmăritori, în oraşul Rădăuţi, la începutul secolului al XIV-lea.
Încă din pruncie, mergînd cu părinţii săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, unde mai apoi mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte sfînta slujbă, după care zăbovea, căutînd să se apropie cît mai mult sufleteşte de cuvioşii părinţi călugări, ostenitori şi slujitori sfinţiţi la această catedrală voievodală.
Părinţii din obştea catedralei, văzîndu-l cu atîta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, şi pentru sfintele slujbe, l-au primit în obştea lor, unde fericitul Leontie, în toate cele rînduite arăta multă rîvnă, smerenie şi ascultare.
Pentru viaţa lui duhovnicească a fost călugărit, primind numele de Lavrentie. Rîvna lui pentru nevoinţele cele duhovniceşti sporea tot mai mult. Luînd binecuvîntarea de la stareţul obştei, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau cîţiva sihaştri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Muşat, aflînd de această vatră sihăstrească cu rînduială preafrumoasă, a mers şi a sfinţit biserica acestui schit şi, odată cu aceasta, a hirotonit în preot pe Cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorinţei acestei obşti.
Aici, în această binecuvîntată sihăstrie, vine să se nevoiască şi Cuviosul Daniil Sihastrul, sub povaţa părintelui său duhovnicesc, Lavrentie. Înfiinţîndu-se scaun episcopal la Rădăuţi, în timpul lui Alexandru cel Bun, nu după multă vreme de la întemeierea acestei episcopii, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie şi răspundere înfricoşătoare de ierarh.
Primind jugul arhieriei, Cuviosul Ierarh Lavrentie adaugă la nevoinţele sale sihăstreşti şi crucea slujirii arhiereşti. Arhiereu fiind, nu a încetat nici o clipă a priveghea, a posti şi a se ruga neîncetat. Apoi a sfinţit biserici şi a hirotonit preoţi şi diaconi pentru toate bisericile unde era trebuinţă, veghind la păstrarea rînduielilor canonice, păzind scumpătatea şi pogorămîntul în toate cîte le rînduia spre zidirea Bisericii lui Hristos şi folosul cel mîntuitor al păstoriţilor săi sufleteşti.
După ani mulţi de arhierească păstorie, simţindu-se slăbit cu trupul, s-a retras din scaunul său şi s-a reîntors la mînăstirea de metanie, Laura. Aici a cerut să i se dea schima cea mare, primind numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi şi ducînd cu adevărat viaţă de înger în trup. Cunoscîndu-şi dinainte sfîrşitul vieţii sale pămînteşti, a chemat întreg soborul pentru a le da ultimele poveţe părinteşti. Rînduind ca egumen al acestei sfinte mînăstiri pe cel mai apropiat ucenic al său, Cuviosul Daniil Sihastrul, şi binecu-vîntînd pe toţi, a adormit în Domnul, întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. Credincioşii şi fiii lui duhovniceşti veneau la mormîntul său ca şi cum ar fi fost în viaţă, primind binecuvîntarea sa şi tămăduiri de tot felul de boli.
Mai tîrziu moaştele sale au fost duse la Rădăuţi, potrivit dorinţei credincioşilor, unde venea multă lume din împrejurimi şi chiar de la mari depărtări, cunoscînd darul lui de la Dumnezeu, care se revărsa cu prisosinţă asupra tuturor celor ce se rugau şi sărutau cu credinţă racla sfintelor sale moaşte.
În anul 1639, prădîndu-se biserica, au dispărut şi moaştele Sfîntului Leontie din Rădăuţi. Unii cred că au fost luate de năvălitori. Alţii spun că au fost îngropate de călugări în biserică, în anul 1783, odată cu desfiinţarea mînăstirii. Însă, locul unde se află astăzi, singur Dumnezeu îl ştie. Între anii 1621-1622, un vestit teolog ucrainean, ieromonahul Zaharia Kopîstenski din Kiev, scria despre el: În Rădăuţi, în episcopie, Sfîntul Leontie, făcătorul de minuni, zace cu trupul întreg...
La 20 Iunie, 1992, Sfîntul Ierarh Leontie de la Rădăuţi a fost canonizat şi trecut în rîndul sfinţilor ierarhi, de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romîne, cu zi de prăznuire la 1 Iulie.
Cu rugăciunile Sfîntului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu