Sfânta Biserica Ortodoxă

Se afișează postările cu eticheta Privat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Privat. Afișați toate postările

joi, 7 iulie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - (III) Puterile administratorilor privați ai fondurilor de pensii și limitele lor

Puterile administratorilor privați ai fondurilor de pensii și limitele lor
 (III)
Potrivit art. 23 din Legea nr.411/2004, administratorii privați ai fondurilor de pensii au obligația de investire prudențială a activelor. Investirea activelor se efectuează în interesul participanţilor şi al beneficiarilor, iar în cazul unui conflict potenţial de interese, administratorul trebuie să adopte măsuri ca investirea să se facă numai în interesul acestora. Investirea trebuie efectuată într-un mod care să asigure securitatea, calitatea, lichiditatea şi profitabilitatea lor, iar activele deţinute pentru acoperirea fondului de garantare şi a provizioanelor tehnice se investesc, de asemenea, într-un mod adecvat naturii şi duratei drepturilor cuvenite participanţilor şi beneficiarilor. Investiţiile în instrumente financiare derivate (notătrivial, acest gen de investiție poate fi denumit poker financiar sau joc la păcănele) sunt permise doar în măsura în care contribuie la scăderea riscurilor investiţiei sau facilitează gestionarea eficientă a portofoliului. De asemenea, investirea activelor NU trebuie să fie bazată în mod exclusiv pe ratinguri de credit emise de agenţiile de rating de credit (notădin perspectiva modului în care se ghidează „politicile” Ministerului de Finanțe din ultimii trei ani, dominați de incredibil de iresponsabilul Cîțu, această dispoziție legală este o palmă peste ceafă – nimeni nu ar trebuie să se bazeze pe agențiile de rating, mai ales când sunt plătite de emitenți, aceste agenții fiind populate cu cele mai urâte conflicte de interese în care se pun „specialiștii”, „experții” și consultanții vieții).
Legea nr.411/2004 stabilește și limite și praguri valorice ale investițiilor, ca de exemplu: (i) investiții pe piața monetară și în depozitele bancare: maxim 20% (oare se respect acest prag?); (ii) investiții în titluri de stat emise de România: maxim 70%, sau în titluri de stat ori în valori mobiliare emise de alte state: maxim 15%; când ratingul de țară este atât de redus, cum e cel al României, este prudent să te expui excesiv pe stat? (iii) investiții în obligațiuni municipal: maxim 30%; oare falimentara primărie atât de înțelept gestionată de N. Dan o fi printre beneficiarii mărinimiei administratorilor fondurilor de pensii (pe banii noștri)? (iv) valori mobiliare, adică acțiuni sau obligațiuni corporatiste: maxim 50%; (v) acțiuni listate pe piețe externe, inclusiv în afara UE, 10%; (vi) fonduri de investiții, 5%; (vii) dezvoltători imobiliari, 3% (dispoziție introdusă în 2019, în anul anterior listării la bursă a dezvoltătorului One …); (viii) un fond se poate „expune” cu 5% pe un emitent sau cu 10% pe un grup …
Administratorii privați ai fondurilor de pensii au o forță uriașă de influențare a voinței acționariale. Potrivit art. 27 din Legea nr.411/2004, administratorii votează în numele fondului în adunarea generală a acționarilor emitentului (cam la fel cum fac giga-fondurile de gestiune a acțiunilor, adică Vanguard, BlackRock, State Street, Fidelity). Evident, ei pot decide și cine va compune consiliile de administrație, precum și câte dividende și câte bonusuri manageriale se achită (și, mai ales, cui). Având în vedere că asigură o mare parte din depozitele bancare, aceiași administratori au o uriașă putere de negociere în raport cu băncile, precum și o forță importantă de modelare în favoarea lor a politicilor bancare și de asigurări. De pe această poziție, administratorii de fonduri de pensii, gestionari ai unei averi colective de peste 88 de miliarde de lei, dețin pârghiile de control al presei și, mai ales, al establishmentului politic. Reglementări din 2018 care ar fi putut pune o leacă de ordine în această feudă au fost desființate în maxim 3 luni, cu tot cu schimbarea de guvern.
Culmea cadoului de la stat acordat acestor feudali, același stat care a decis ca noi să aderăm fără rezerve și fără condiții la un sistem „capitalist” care înlătură opțiunea și competiția 💥(prin efectul TINA)💥, este dispoziția din art. 26 din Legea nr.411/2004, conform căreia investiţiile activelor fondurilor de pensii administrate privat şi rezultatele investirii sunt scutite de impozit. Investițiile, iar nu pensile în sine!

joi, 30 iunie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Un director și apropiații săi fură de aproape 800 de ori din fondul de pensii administrat privat de firma pe care o conduce

Un director și apropiații săi fură de aproape 800 de ori din fondul de pensii administrat privat de firma pe care o conduce, știrea oficială (semi-anonimizată) este dată în urmă 6 săptămâni, dar e mediatizată doar azi, când suspecții sunt reținuți de parchet, fondurile de pensii au pierderi de cca 8% față de anul trecut (în condițiile în care am cotizat continuu cca 8 milioane de persoane), iar Statul român ce face? Cu titlu de “reforma fiscală”, majorează contribuția la aceste fonduri de pensie, de la 3,5%, la 4,5%. Asta înseamnă câteva miliarde de lei suplimentar, în fiecare an de acum încolo. Tot în urmă cu 6 săptămâni am atras atenția că trei astfel de fonduri au pierdut mai multe sute de milioane, pe care le investiseră în anii trecuți în obligațiuni (bonduri) emise de o bancă … rusească, obligațiuni pe care nu le mai cumpără nimeni azi. Nicio sancțiune, nicio consecință: la fel ca și în cazul lui Arafat, la pocinog mare, atribuții și bugete colosale.
Tre’ să știți că administratorii privați ai fondurilor de pensii au azi pe mână 88 de miliarde de lei. Este sursă de comisioane, bonusuri, furturi, sponsorizare politică și PR câtă apă pe Dunăre, în luni ploioase.
Ăștia sunt, cică, banii noștri, pentru gestiunea cărora administratorii privați primesc sute de milioane pe an cu titlu de comision și … bonus de succes. Cu asemenea sistem - ciur de supraveghere, care permite sute sau mii de furturi nesesizate, și cu asemenea poker financiar, care aduce riscuri de pierderi de sute de milioane anual, pensiile noastre sunt “în siguranță”. Atât de “în siguranță” cât a vrut Cîțu, recent-mazilitul, cel care făcea lobby pro-administratori de fonduri de pensii, din postura de stipendiat al Goldman Sachs și McKinsey, tătucii acestui sistem…
PS Întârzierea de 6 săptămâni în expunerea publică a acestei fraude incredibile este mai mult decât ciudată. În Germania, un caz similar (Documentar german 👉Wirecard👈) a dus la arestări de pe o zi pe alta, precum și la falimente. Aici, reținerea a venit la un moment convenabil, după ce entitatea juridică vinovată reușise deja să își acopere urmele. Treaba făcută de autorități asta se numește tăinuire și se sancționează penal…

miercuri, 25 mai 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Fondurile de pensii administrate privat au expuneri mari pe obligațiuni emise de Banca Internațională de Investiții

 

Fondurile de pensii administrate privat au expuneri mari pe obligațiuni emise de Banca Internațională de Investiții, care are acționariat majoritar rus. România, acționar semnificativ la această bancă, a anunțat azi că se retrage din acționariat (probabil, pe gratis), pe motiv de slava…

Obligațiunile deținute de fondurile de pensii la această bancă scad vertiginos. Pierderile sunt deja mai mari de 200 de milioane de euro. Culmea este că nu le cumpără nimeni - există un proiect de lege care intenționează prelungirea cu un an a termenului în care fondurile de pensii trebuie să scape de aceste obligațiuni - junk. Dar cine spune că se termină războiul așa de repede? Și cine spune că lumea va re-începe afacerile cu rușii, în loc să tragă o noua cortină de fier peste ruși?
Dacă nu știți, în fondurile de pensii sunt banii noștri de pensii, colectați din veniturile noastre. Deci, pierderea de 200 de milioane de euro e pierderea noastră.
Apropo, știe cineva cât câștigă administratorii de fonduri de pensii? Că e la secret și nu ar trebui. Ziarele de specialitate spuneau săptămâna trecută, cu juma’ de gură, că sunt cele mai mari din economie. Este vorba, probabil, de peste 40 de mii de euro pe lună (știu eu niște salarii de bancheri, și sunt mai mici…). Culmea fair - play - ului este că managerii expați ai fondurilor de pensii nu plătesc taxe, impozite și contribuții aici, ci la eu acasă, ori offshore (notă: în Franța, orice expat care conduce o multinațională cu mai mult de 100 de milioane de euro cifră de afaceri, trebuie să aibă rezidență fiscală în Franța, pentru a plăti acolo datoriile la fisc).
Nu de alta, dar la pierderi ar trebui să existe și un malus, adică o scădere pentru eșec a remunerației. Că la bonus de “succes” i-am văzut că sunt iexperți…
Aaaaa, și era să uit: cum naiba s-a făcut marii noștri rusofobi, în frunte cu Cîțu, să îi lase pe ăștia să investească banii noștri în obligațiuni rusești? Păi suntem sau nu suntem cu slava…?
PS Pentru că e vorba și de banii voștri, nu ezitați să dați share.