Trebuie să ne reușească demondializarea …
(IV)
Capitalismul de pradă este și cauza crizelor economice repetate și a penuriei. Cine deține resursele, poate controla economia și societatea, prin frică, sărăcire, privațiune energetică, înfometare și război și, uneori, prin recompense*. Stiglitz face interesanta remarcă după care Germania ar fi ales* să își facă întreaga economie dependentă de gazul rusesc „ieftin”. Însă, în condițiile războiului din Ucraina, acest gaz nu mai este ieftin. Mult mai grav din punct de vedere moral – aprovizionarea cu gaz rusesc implică finanțarea indirectă a continuării războiului din Ucraina. În schimb, stoparea alimentării cu gazul rusesc antrenează consecințe economice și sociale grave. Aduce penurie și regres economic. Germania va fi pusă în fața unei alegeri între confortul cetățenilor săi și finanțarea indirectă a războiului. Desigur, politic vorbind, va avea câștig de cauză prima variantă. Stomacul este un dictator mai rău decât Putin, iar cămașa e mai aproape de piele decât șuba. În condițiile unei lungi și inutile perioade de restricții pandemice și ale unei neașteptate inflații, penuria va fi prioritară în politicile publice ale Germaniei și ale restului europenilor**. Gazul american este mult mai scump, deci se va reveni rapid la cel rusesc, pentru care există și infrastructură. Războiul și ucrainienii vor intra încet, dar sigur, în uitare.
Stiglitz aduce, de asemenea, în atenție șocanta penurie de lapte praf din SUA, din primăvara anului 2022, și spune, pur și simplu, că a fost cauzată de monopolul de pe piața acestui produs.
Dar constatarea ar trebuie să fie generică și extrapolată la toate tipurile de penurie cu care ne confruntăm – cea de energie, cea de carburanți, cea de materie primă, piese de schimb și semiconductori, cea de alimente, chiar și cea de inteligență și rațiune. Toate sunt cauzate, în mod fundamental, de monopol. Pandemia, războiul, geopolitica și politica internă a Chinei (care a dus la închiderea orașului Shanghai timp de 12 săptămâni, cauzând o „gaură” de 25% în comerțul global) sunt doar elemente circumstanțiale de agravare a acestei penurii cauzate de monopol***.
Stiglitz spune că statele occidentale trebuie să înceteze să se alinieze în spatele marilor bănci și a creditorilor care le-au incitat să se împrumute la niveluri pe care nu le puteau suporta (datoriile suverane actuale se întinde pe 2-3 generații …).
De asemenea, Stiglitz spune că, la fel ca întotdeauna, țările în curs de dezvoltare sunt lovite cel mai grav de penurie.
Adaug eu că penuria, ca într-un cerc vicios diabolic, va determina și creșterea ratelor dobânzii la creditele sau obligațiunile suverane contractate de țările mici, cu consecința unei noi și masive redistribuiri injuste a bogățiilor. Statele mici, ca România, au ajuns să se împrumute la dobânzi de 10%, iar creșterea aberantă a acestor dobânzi nu se oprește aici. Statele mari, dezvoltate, cu rating AAA+, se împrumută și aiz la dobânzi real-negative, având și privilegiul de a tipări bani suplimentari față de nevoie de acoperire cu lichiditate a masei de buniri și servicii aflate în comerț (quantitative easing), cu consecința inflației și, deci, a scăderii puterii de cumpărare a banilor. Creditorii, înclusiv fondurile de pensii care cumpăra bonduri americane, britanice, franceze sau germane, pierd masiv din această scădere a puterii de cumpărare, care a fost de cca 40% în ultimii doi ani (consecință a politicii prostești de combatere a pandemiei cu bani aruncați din elicopter – whatever it cost, quoi qu’il en coute).
Foarte interesantă este, din acest punct de vedere, afirmația lui Stiglitz după care „mulți subliniază ipocrizia SUA, care cer socoteală pentru agresiunea rusă, cu toate că SUA au invadat Iraqul sub un pretext fals, în 2003”. Stiglitz adaugă că, în combinație cu injustițiile istorice la adresa națiunilor mici, aceste evenimente și suite de fapte, comportamente și omisiuni ale SUA și ale Occidentului au discreditat total pledoaria occidentală în favoarea democrației și a statului de Drept international.
De notat, în completare, că Putin doar a profitat de această incredibilă involuție, petrecută în Occident, care și-a degradat valorile, și-a distrus coeziunea, pe criterii de „corectitudine politică”, s-a concentrat pe ideologii de psihiatrie (considerând normal și îndreptățit obiceiul unor bizari de a se considera azi bărbat, mâine femeie și poimâine cerb), și-a abandonat rădăcinile creștine, și-a făcut cioburi vitrina drepturilor și libertăților fundamentale și s-a aruncat orbește în brațele unor impostori, ramoliți și proști care au tupeul să se numească lideri și, în plus, să îl sfideze pe Dumnezeu, în numele a ceea ce ei numesc „știință”.
Conform lui Stiglitz, după 40 de ani de conferințe și lobby pentru mondializare, ținute de Forumul Economic Mondial de la Davos (precum și de epigonii acestuia, n.n., Gh. P.), a devenit clar că managerii, tehnocrații, influencerii și soldații politici reuniți la Davos au comis erori majore de gestiune. Au prejudiciat acționarii, mai ales acționarii indirecți (stakeholders-i, „părțile interesate”, pe umerii cărora plânge Schwab, promițându-le că, în 2030, nu vor mai avea nimic în proprietate, dar vor fi fericiți…) au vătămat grav lumea, au distrus încrederea în capitalism și democrație. Au mințit, au utilizat dublul standard, au cauzat disonanță și regres cognitive. Au promis dezvoltare și progres pentru toată lumea, țări dezvoltate sau regiuni sub-dezvoltate, deopotrivă.
Conform lui Joseph Stiglitz, afirmația conform căreia îmbogățirea bogaților va atrage îmbogățirea tuturor, inclusiv a săracilor și a defavorizaților, a fost o escrocherie.
Dacă lăsăm sarcina de a gestiona declinul mondializării mai bine decât soldații de la Davos au știut să-i gestioneze dezvoltarea, nu avem nicio șansă să „ratăm” aceleași greșeli. Ironic, desi acești bufoni penibili de la Davos visează la resetarea întregii lumii, prin demolarea în vederea mai bunei re-construiri, în realitate leadership-ul global trebuie resetat – un bun început ar putea fi demolarea prostocrației.
*promovarea ex-cancelarului german Gerhard Schröder pe poziții de CEO la marile companii de petrol și gaz din Rusia nu a fost alegerea personală a acestuia, ci un element-cheie al acestei politici naționale germane
**țări ca România, care este un fel de fabrică de compomente pentru industria germană și o colonie de sub-contractanți ai corporațiilor, poate avea mult de suferit și îndurat din pierderile pe care le va putea suporta Germania cu ocazia schimbării surselor de aprovizionare cu materii prime
*** în timp ce lumea se așteaptă la foamete și nu știe cum să evite catastrofele umanitare care vin (europenii au uitat fenomenul ori l-au cantonat la țările sărace ale Africii, dar chiar și băncile centrale occidentale vorbesc de foamete …), UE insist cu al său Green Deal, un plan execrabil de prost gândit, sub presiunea WEF, care va determina și mai multă penurie, precum și mai multă neîncredere în capitalism și democrație; în plus, cotele de carbon și identitatea (portofelul) digital, alte obsesii bruxeleze, vor bloca circulația capitalurilor și a persoanelor, vor determina legarea europenilor de glie sau aruncarea extra muros a ereticilor și a nesupușilor, cu consecințe civilizaționale incalculabile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu