Problema creșterii aberante a prețului carburantului a primit de la autoritățile noastre cea mai idioată soluție: compensarea cu 50 de bani pe litru
În afară de gluma proastă cu acest cuantum de “reducere”, de 50 de bani, minunata măsură de politică economică chestia mai are aceste „avantaje”:
(i) prețul la pompă nu se reduce, el doar se va plăti de consumator și de se va co-plăti de stat, adică de noi; astfel, prețul se va consolida la nivelul actual sau, și mai rău, va crește progresiv la orice nivel vor considera producătorii și distribuitorii că este potrivit; poate fi un preț „potrivit”, de exemplu, 10 lei în iulie sau 15 lei în octombrie - noi să fim sănătoși, că ne dă Cîțu 50 de bani pe litru;
(ii) compensarea nu se va acorda tuturor, ci numai persoanelor sau întreprinderilor aflate în situație dificilă precară; vor fi emise criterii, proceduri, metodologii, vor fi făcute controale, va dura luni de zile până când cei 50 de bani vor fi alocați, deci reducerea nu va mai fi de la 9 lei la 8,5 lei, ci de la 15 lei la 14,5 lei; cine nu crede, să ia experiența „compensării” facturilor de utilități, unde a ieșit o minune de haos administrativ și economic;
(iii) cei 50 de bani vor fi suportați din taxe și impozite, plătite de plătitorii obișnuiți, adică de către noi, cei care nu practicăm evaziunea sau optimizarea fiscală (cauzele unei găuri anuale în buget ce 35 de miliarde de euro, btw), chit că noi nu vom primi minunata compensare;
(iv) ca să poată fi susținută, această compensare va genera taxe sau impozite noi; statul nu are cum să se mai împrumute pentru a o susține, căci dobânzile sunt deja dincolo de 9% pe an; și mai „interesant” - această compensare nu va fi susținută de stat printr-un impozit pe profiturile excepționale ale companiilor din domeniu, ale băncilor și ale multinaționalelor din comerțul de tip hypermarket, așa cum face Ungaria, de exemplu, ci din noi taxe și impozite aplicate nouă, cetățenilor și micilor afaceri;
(v) oamenii vor renunța treptat la mașinile cu motoare termice; avem 9 milioane de vehicule care vor sta pe marginea drumului, degeaba; există milioane de credite și de leasing - uri care nu vor mai putea fi achitate - și din acest domeniu ne așteptăm la viitoare executări silite, care vor putea duce și la evacuări din locuința familială; vom avea mase mari de oameni care nu se vor mai putea deplasa comod și rapid și peste un milion de micro-afaceri care nu mai pot funcționa; vom ajunge să cerem în piața publică rații și prețuri plafonate, ceea ce va fi însemnat cvasi-finalul economiei de piață.
Iată ce poate însemna să fii “liberal” în varianta afumatului Cîțu.
PS Sigur mă veți întreba ce soluții am eu. Bun, reamintesc că eu nu sunt premier sau președinte. Mă rog, nu încă.😀
Dar soluții simple și ușor aplicabile ar fi:
- reducerea temporară a accizei la carburant (notă - puțină lume știe că accizele sunt taxe pe consum, menite a descuraja consumul; exact la fel este și acciza la carburant; pentru a scăpa de conjunctura nefericită dată de prelungirea la nesfârșit a plandemiei și a războiului, unele state UE au luat deja acest gen de măsuri, renunțând o vreme la descurajarea consumului de carburant produs din resurse fosile, cauzator de CO2 și NOx);
- plafonarea temporară a prețului, lucru permis de Legea concurenței nr.20/1996 și de OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor și a serviciilor de piață;
- compensarea pentru persoanele fizice sau juridice aflate în dificultate, dintr-un impozit temporar aplicat profiturilor excepționale ale corporațiilor din domeniu.
PPS Tocmai ce am aflat, din ziarul Les Echos, o informație cel puțin interesantă, dată fiind conjunctura în care ne aflăm: Macron are intenția fermă de a naționaliza Electricite de France (EDF). Venind de la auto-proclamatul campion al globalizării și progresism, această idee nu doar că ar trebuie să zgândărească un pic șifonatul orgoliu al politrucului român, dar ar trebuie să fie o învățătură de minte pentru toate penuriile care vin. Dacă situația o cere, naționalizezi și gata, nu mai aștepți acordul birocraților de la Bruxelles, care ne-au umplut de prosperitate și progres în ultimii ani, prin înțelepciunea lor deosebită și prin onestitate, mereu orientate către „siguranța noastră” ...
*puțină lume știe că accizele sunt taxe pe consum, menite a descuraja consumul anumitor produse sau servicii; exact la fel este și acciza la carburant; pentru a scăpa de conjunctura nefericită dată de prelungirea la nesfârșit a plandemiei și a războiului, unele state UE au luat deja acest gen de măsuri, renunțând o vreme la descurajarea consumului de carburant produs din resurse fosile, cauzator de CO2 și NOx
**Joe Biden a cerut ieri Congresului american suspendarea pe 3 luni a taxelor care intră în prețul carburantului, măsură fără precedent în istoria americanilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu