Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - În ziarele financiare de săptămâna trecută se estima că dobânda de referință a BNR va ajunge curând la 7% (acum este 3,75%).

 

În ziarele financiare de săptămâna trecută se estima că dobânda de referință a BNR va ajunge curând la 7% (acum este 3,75%). Acest lucru înseamnă că Robor va depăși 10%, deci creditele în lei, mai ales cele ipotecare, vor fi mult mai scumpe. La fel și cele acordate comercianților. Greu de crezut că va mai cumpăra cineva așa ceva – poate Statul roman, cel foarte, foarte generos cu băncile (cărora azi le achită dobânzi de 10%), cu companiile de utilități și cu producătorii și distribuitorii de carburant (cărora nu le-a impus plafoane de prețuri, ceea ce a făcut să explodeze inflația, și nici impozite suplimentare pe profiturile excepționale, ceea ce a determinat o majorare neașteptată și nemeritată a dividendelor „excepționale”, de regulă scutite de impozit când sunt plătite acționarilor străini – francezi, germani, italieni, austrieci, maghiari, kazahi, ruși). 

Bizar este că dobânzile bancare la depozitele populației sunt cu mult sub rata inflației (care deja a depășit, la oficial, 15%, dar este peste 25%, la firul ierbii), cu consecința că oamenii nu mai depun bani la bancă, chit că au început deja să își restrângă consumul. Foarte probabil, porții consistente din depozite se cheltuiesc acum pe cheltuieli urgente (sau, în cazul celor imprudenți, pe concedii de tipul „noiembrie - ultimul bal”).

Oiropenii și birocrații americani cer strângerea curelei, reducerea funcționalității aerului condiționat și spălatul mai rar – consumul a devenit uncool în condițiile „luptei” contra lui Putin, contra gazelor cu efect de seră și contra multiplelor plandemii. Dar economia oiropeană și cea americană, care sunt economii ale unor societăți de consum, se duc în cap în lipsa consumului. La fel și volumul de încasări la buget – de exemplu, România are un buget dependent de taxarea consumului, mai mult de 55% din încasări venind din tva și din accize (inclusiv din ele pe utilități și carburați). De vreme ce „vrem” taxa pe fumărit și zeciuiala pe averea afișată, e limpede că trebuie să acceptăm și o întoarcere reală în Evul Mediu – fanii jocurilor digitale și ai metaversului pot, de anul acesta, să trăiască offline mega-senzațiile eroice din lumea lor virtuală și din simulația de realitate (mai numită și „augmentată”, adică mărită, expandată). De asemenea, pot încerca tratamentul cu fecale pentru a trăi mai mult sau, cine știe, pentru a nemuri în lumea digitală și de caca pentru care militează progresist.

Îmi pare rău să vă dau și o a doua veste proastă, încă de luni...

În urmă cu 10 zile, Pireaus Bank Grecia a vândut la colectorii de creanțe credite neperformante ale fostei Pireaus Bank România în valoare nominală de peste 300 de milioane. Semnalul dat este că și alte bănci vor trece la vânzarea creditelor neperformante, deci urmează o nouă avalanșă de executări silite declanșate de colectori. Iar executările silite pot duce și la evacuarea debitorului din locuința familială.

PS Se pare că am fost suspendat de feisbuc 24 de ore - mersi băi, a fost o pauză bună, utilizată de mine eficient.

Avocat Profesor Universitar Doctor Gheorghe Piperea

Sfântul Ierarh Andrei Criteanul, arhiepiscopul Cretei și imnograf bisericesc (+740)

 Troparul Cuviosului Andrei, glasul al 8-lea

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei, şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Andrei, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfîntul Andrei din Ierusalim, episcop în insula Creta

(4 iulie)

Dumnezeiescul părinte Andrei îşi avea patria în vestitul Damasc, care acum se numeşte de turci Siam. El s-a născut din părinţi cinstitori de Dumnezeu şi îmbunătăţiţi, care se numeau Georgie şi Grigoria. Pînă la vîrsta de şapte ani pruncul era fără de glas, neputînd să grăiască nicidecum, încît şi părinţii lui se întristau foarte mult pentru aceasta, gîndind că totdeauna va fi mut. Dar, după ce au trecut şapte ani, ducîndu-se împreună cu părinţii săi să se cuminece cu Preacuratele Taine, adică cu Trupul şi Sîngele Domnului, s-a făcut o minune, că, îndată ce s-a cuminecat, i s-a dezlegat limba şi grăia fără de împiedicare.

După aceea, părinţii lui l-au dat la şcoală să înveţe Sfintele Scripturi. Bunul Andrei, fiind foarte deştept la minte, se îndeletnicea la învăţătură cu multă osîrdie şi sîrguinţă. Deci, nevoindu-se cu dor covîrşitor la fiecare învăţătură, a sporit cu mare pricepere la filosofie. Dar, ca să spun pe scurt, el avînd dascăli învăţaţi, deprinsese cele mai bune învăţături. Într-acest chip, el şi-a deprins limba să vorbească cu meşteşug, făcîndu-şi sufletul iscusit spre cîştigarea faptei bune şi a adevărului, iar mintea, să sporească la privirile cele mai înalte. Cugetînd el cu ştiinţă la dumnezeieştile şi sfinţitele Scripturi şi luminîndu-se dintr-însele cu socoteala minţii, s-a făcut învăţător fierbinte al adevărului şi al dumnezeieştii înţelepciuni.

El, socotind că nu poate în alt chip a se uni cu dumnezeiasca înţelepciune decît numai să se depărteze de lucrurile cele pămînteşti şi materiale, a rugat pe părinţii săi să-l dăruiască lui Dumnezeu, fiindcă nu avea nici o plecare sau dragoste spre lucrurile lumii. Părinţii lui, pornindu-se de Dumnezeu cu adevărat, l-au luat şi s-au dus de l-au afierosit la Mormîntul Domnului, cel făcător de viaţă, ca pe un prinos bine primit. Pe atunci era patriarh al Ierusalimului un om foarte sfînt şi îmbunătăţit. Deci, primindu-l cu multă bucurie, l-a făcut fiul său duhovnicesc, căci cei ce se aseamănă, totdeauna se iubesc. Apoi, îmbrăcîndu-l în chipul monahicesc, l-a hirotonit diacon, avînd grijă cu totul de sporirea lui. Astfel se sîrguia patriarhul să-l crească cu fapte bune, să-l facă bărbat desăvîrşit şi la măsura vîrstei plinirii lui Hristos.

Drept aceea, nimerind şi pămînt bun, patriarhul avea nădejdi de la sufletul tînărului că, prin dumnezeiescul cuvînt al învăţăturii sale şi cu pilda cea bună a faptei bune, are să secere rod însutit. Dar mai înainte de a se îndulci desăvîrşit de dînsul, patriarhul s-a dezlegat de trup. Şi, murind cu bucurie pe mîinile duhovnicescului său fiu, s-a dus către Stăpînul Hristos, ca să ia cununile luminate pentru buna iconomie ce a făcut în Biserica Sa. El a lăsat ocîr-muitor şi epitrop al lucrurilor bisericeşti pe dumnezeiescul Andrei, împreună cu iconomul bisericii, căci tinereţea sfîntului nu-l lăsa să-l facă locţiitor al scaunului său. Deşi sfîntul era tînăr cu vîrsta, dar cu fapta bună, cu purtarea de grijă cea de obşte şi cu folosul Bisericii nu era mai prejos decît nici un alt ocrotitor. El era în Biserica Ierusalimului părinte, dascăl, iconom, slujitor şi pildă strălucită de toată ştiinţa binelui.

În vremea aceea, din porunca dreptcredinciosului împărat Constantin, nepotul lui Eraclie, s-a adunat în Constantinopol al VI-lea Sfînt Sinod a toată lumea, care a surpat luminat eresul monoteliţilor. El a scris un sfinţit tom cu dogmele dreptei credinţe, şi a trimis la fiecare Biserică scrisori împărăteşti, care întăreau şi pecetluiau tomul cel sobornicesc şi îndemnau pe toţi dreptcredincioşii să-i urmeze lui. Scrisorile acelea au ajuns şi la Biserica Ierusalimului şi au umplut-o de bucurie duhovnicească, căci vedea cum dreapta credinţă, care mai înainte era hulită de eretici, se întărise iar luminat. De aceea, toţi cei mai întîi din Ierusalim, de obşte au socotit că trebuie să trimită un om la Constantinopol, care să spună că şi ei primesc dogmele Sfîntului Sinod. Ei au judecat, cu alegere de obşte, să trimită cu această solie pe marele Andrei, împreună cu alţi doi clerici, ca unul ce era iscusit în dogmele dreptei credinţe şi ca unul ce era mai învăţat decît oricare altul cu puterea cuvîntului şi a Sfîntului Duh.

Andrei a ales doi clerici cuvîntăreţi, pe care luîndu-i cu el, s-a dus la Constantinopol; dar n-a găsit viu pe împărat, ci a aflat pe fiul său, Iustinian, - zis nas tăiat - moştenitor al împărăţiei. El i-a dat în mîini mărturisirea Bisericii Ierusalimului, iar cele ce lipseau la mărturisire, le-a împlinit Andrei cu limba lui cea bună. Deci, toţi minunîndu-se de sfinţenia şi înţelepciunea lui şi el, povăţuind bine solia, pe cei doi clerici ai săi i-a trimis înapoi la Ierusalim, ca să spună celorlalţi ce sfîrşit a luat solia lor. Iar el a rămas în Constantinopol, ca să se uşureze de pricinile bisericeşti şi să petreacă viaţă liniştită şi monahicească.

Drept aceea, strîngîndu-se din toate părţile şi lipsindu-se de toată grija cea cu cale şi fără de cale, s-a dat cu totul la dumnezeiasca cugetare şi privire, nevoindu-se cu postiri, cu privegheri şi cu vărsări de lacrimi. Deci, în acest chip s-a curăţit cu trupul, s-a lămurit cu sufletul şi s-a luminat cu mintea. El, urmînd întru toate lui Dumnezeu, din toate părţile se unea tăinuit cu Dînsul şi dobîndea arvuna bunătăţilor ce aveau să fie. Stînd multă vreme în linişte, a ajuns la măsurile cele desăvîrşite ale faptei bune şi astfel pricinuia mult folos la cei ce se duceau la dînsul. Dar, fiind luminat la lucruri şi la cuvinte, nu era cu putinţă să se ascundă de cei mulţi şi să se tăinuiască pînă la sfîrşit sub obrocul liniştii. Pentru aceasta, s-a făcut arătat atît împăratului, cît şi Bisericii şi, despărţindu-l cu sila de viaţa cea liniştită, l-a rînduit, deşi nu voia, la diaconia Bisericii celei mari.

Apoi i s-a încredinţat iconomia şi povăţuirea de sărmani, la care, arătîndu-se cu bunăvoinţă, s-a făcut părinte şi hrănitor al sărmanilor şi scăpătaţilor. El purta grijă cu mare cuviinţă de amîn-două azilele de scăpătaţi ale Constantinopolului, şi a crescut nu numai venitul lor, dar şi strîmtorarea de mai înainte, care o aveau în casele lor, a prefăcut-o în lărgime, cu zidurile cele mari ce făcuse. De aceea, ca un vrednic de toate, a luat şi mai mare iconomie, căci s-a suit la scaunul cel mai înalt al arhieriei, făcîndu-se mitropolit în vestita insulă a Cretei, sau, ca să zic mai adevărat, printr-o insulă s-a făcut păstor şi dascăl la toată Biserica lui Hristos.

Andrei, ducîndu-se în eparhia sa, a început a face lucrul său, a purta grijă fără de pregetare de povăţuirea eparhiei sale, dîndu-se cu totul spre creşterea şi mîntuirea turmei celei cuvîntătoare. Mai întîi a pus cu înţelepciune pe cei sfinţiţi în rînduială încuviinţată, vorbindu-le cuvînt foarte dulce despre rînduiala Sfintei Liturghii. Cu acestea voia să arate cum se cuvine a fi preotul care s-a învrednicit nu numai însuşi a se apropia de întîia şi neapropiata lumină, adică de Dumnezeu, ci să lumineze şi pe alţii şi să-i împrietenească cu Dumnezeu. Deci, se cade ca preotul să fie luminat şi curat, precum este oglinda, ca să poată primi într-însul razele dumnezeieştii lumini, şi printr-însul să dea lumină şi celorlalţi. Sfîntul Ierarh Andrei a pus în bună rînduială pe fecioare, iar mînăstirilor de monahi şi monahii le-a dat legi, cum să se conducă.

Apoi purta grijă de trăire, învăţîndu-i să aibă dragoste şi rîvnă către Dumnezeu, iar nu către trup şi către lume. El defăima dezmierdările cele lumeşti şi păzea poruncile lui Dumnezeu, ca astfel să se nevoiască pentru mîntuirea sa. Ca pe nişte copii îi învăţa pe cei tineri, iar pe cei bătrîni îi înţelepţea. Pe cei păcătoşi îi întorcea la pocăinţă şi dădea nădejde de mila lui Dumnezeu celor ce se pocăiau. Îndemna la nevoinţele faptelor bune, pe cei ce se nevoiau. Pe cei ce erau luptaţi, îi ajuta; pe cei ce se primejduiau să cadă în păcate, îi sprijinea; pe cei căzuţi îi ridica; celor neputincioşi le dădea putere; celor întristaţi, mîngîiere; celor leşinaţi, răsuflare; văduvelor le era părtinitor; sărmanilor, tată; scăpătaţilor, vistierie; flămînzilor, hrană; celor goi, îmbrăcăminte, şi ce spun mai mult? Tuturor s-a făcut toate, ca să mîntuiască pe toţi. Căci, Domnul vrea a se face în veacul ce va să fie, lumină sfinţilor, viaţă, slavă, hrană, îmbrăcăminte, bucurie şi orice alt bine al fericirii. În acest fel era eparhioţilor săi acest mare Andrei, care le făcea tot binele, nu numai sufletesc, ci şi trupesc şi cu care poate cineva să treacă fără întristare viaţa aceasta de faţă.

După aceasta, a deschis vistieria cea bună a inimii sale şi scotea dintr-însa cuvinte bune, lărgind gura socotelii minţii sale, pe care a umplut-o de darul Sfîntului Duh. El a alcătuit şi cărţi cu înţelepciune, cu pricepere şi cu dumnezeiască insuflare, cărţi prin care se arată orator iscusit şi cuvîntător insuflat de Dumnezeu. Sfîntul Andrei, cu cuvintele lui, lăuda strălucit pe Preacurata Maică a Fiului şi Cuvîntului lui Dumnezeu, la deosebitele ei sărbători sau praznice. Lăuda şi Sfînta şi de viaţă făcătoarea Cruce a Mîntui-torului lui, pe care, răbdînd fericitele patimi, Dumnezeu cel fără de patimă, prin moartea cea de bună voie, ne-a făcut părtaşi ai împărăţiei şi slavei Sale. Lăuda încă şi alte stăpîneşti praznice şi, pe lîngă acestea, lăuda şi pe unii sfinţi şi, prin lăudările lui a făcut ca şi cum mărturiile lor ar fi ale sale. Dar mai cu osebire lăuda pe marele Mergător Înainte Ioan.

El a alcătuit cu mult meşteşug în versuri şi muzică multe canoane şi tropare, cu care nu numai că luminează praznicile, dar îndeamnă şi pe creştini la dumnezeiasca veselie şi bucurie, le pricinuieşte umilinţă şi face pe cei ce cîntă şi citesc să verse şiroaie de lacrimi. Pe lîngă celelalte cîntări bisericeşti, a alcătuit şi Canonul cel Mare şi vrednic de laudă din săptămîna a cincea a marelui post al Sfintelor Paşti, care nu numai că pricinuieşte pocăinţă şi umilinţă, dar şi multă învăţătură. Învăţa pe creştini cu ce aşezare se cade a citi sfinţitele istorii ale dumnezeieştii Scripturi, şi cum se cade a le pricepe pe dînsele materie şi pricină de mai înalte şi iscusite priviri. Dar, sfîntul nu numai cu cuvintele sale a împodobit păstoria sa şi veselea orice Biserică a creştinilor, ci şi cu lucruri şi cu isprăvi de mare cuviinţă, pentru că el a înnoit lui Dumnezeu bisericile cele dărăpănate, le-a tocmit cu ajutor bogat şi cinstit, le-a zidit din temelie o biserică foarte frumoasă, în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, numind-o pe dînsa Vlaherna.

Casele primitoare de străini le-a zidit din temelie, spre odihna bătrînilor, spre vindecarea bolnavilor şi spre acoperămîntul străi-nilor şi scăpătaţilor, cărora le dădea cu îmbelşugare nu numai toate cele de nevoie şi de hrană, cheltuind bani înţelepţeşte şi cu plăcere de Dumnezeu, ci şi, după cum la celelalte urma pe Stăpînul şi dascălul său, Hristos, aşa şi la aceasta Îl urma, slujind la primirea străinilor şi bolnavilor cu însăşi mîinile sale. El îşi încingea fota la mijloc şi spăla mîinile, picioarele, capetele şi curăţa rănile bolnavilor, lingînd chiar cu limba sa rănile cele nevindecate şi sîngerarea lor, atît de mult îl învăpăia dragostea către Dumnezeu şi către aproapele.

Nu este afară de cuviinţă a spune una sau două minuni ale sfîntului, ca să arătăm sfinţenia şi îndrăzneala pe care dumnezeiescul Andrei o avea către Dumnezeu.

Odată, o flotă de barbari s-a dus în Creta, ca să supună şi să pustiască păstoria sfîntului. Deci, înconjurîndu-l, au uneltit tot felul de meşteşuguri împotriva lor; dar sfîntul, cu rugăciunile sale cele bineprimite, nu numai că şi-a păzit păstoria sa mai presus de primejdie, ci şi în inimile barbarilor atît de mare frică a băgat, încît i-a făcut să fugă singuri, fără a-i izgoni cineva. Din fuga lor cea fără rînduială şi grabnică, mulţi au pierit, atît de valurile mării, cît şi de creştinii care îi luptau.

Altădată, pe la începutul verii, soarele ardea pămîntul şi ploaie nu era deloc. Aşa că semănăturile toate se vestejiseră şi erau în primejdie să se usuce desăvîrşit. Iar oamenii, de frică mare ce aveau ca să nu se facă foamete, pentru că nu ploua, erau slabi şi deznădăjduiţi de viaţă. Deci, într-o primejdie ca aceea aflîndu-se ei, ce a făcut sufletul acela împreună pătimitor şi milostiv al sfîntului? Nu cumva a trecut cu vederea păstoria sa, care era în primejdie să piară? Nu! Ci, înălţînd mîinile şi ochii la cer, a rugat pe Dumnezeu din sufletul său, ca să dea ploaie pămîntului. Şi, o, minune! Îndată s-a umplut cerul de nori şi a plouat atîta ploaie, încît semănăturile s-au udat şi au făcut rod mare, iar oamenii au luat răcorire şi mîngîiere.

Sfîntul Andrei a făcut şi multe alte minuni, pe care de le voi spune, nu-mi va ajunge toată viaţa. Fiindcă avea pe Dumnezeu sălăşluit în sufletul său, eparhioţilor săi totdeauna le pricinuia cele bune de la Dumnezeu, izbăvindu-i de tot răul; iar lui Dumnezeu aducea mîntuire sufletele eparhioţilor, ca pe un prinos bineprimit şi vrednic pentru toată lumea.

Într-o vreme, întîmplîndu-se ciumă în eparhia lui şi mulţi murind, sfîntul, cu rugăciunile şi cu lacrimile lui către Dumnezeu, a oprit pornirea morţii.

Altădată, sfîntul, avînd oarecare trebuinţă, a fost nevoit să se ducă la Constantinopol. Deci, ajungînd acolo, a fost primit cu toată cinstea şi cucernicia, atît de toată sfinţita adunare a Bisericii, cît şi de împăratul şi de toţi boierii. Petrecînd acolo puţină vreme, împărţea pîinea cea cerească flămînzilor, adică cuvîntul învăţăturii, şi adăpa pe cei însetaţi din apa cea făcătoare de viaţă a Sfîntului Duh, şi nu numai aceasta, ci şi trupeşte sătura pe cei flămînzi. El ajuta celor nedreptăţiţi, apăra pe văduve, ocrotea pe sărmani şi mîngîia pe cei necăjiţi.

Mai pe urmă de toate, se pregătea să se întoarcă la eparhia sa, deşi a cunoscut înainte că nu va mai vedea de aici înainte păstoria sa, însă s-a dat pe sine Sfîntului Duh, care-l mişca pe dînsul şi, intrînd într-o corabie, a plecat în Creta. Dar corabia, sosind pînă la Mitilina, a stat acolo. Sfîntul, întrebînd cum se numeşte locul acela şi înştiinţîndu-se că se numeşte Erecos, a răspuns: "Aici trebuie să dau chipul meu lui Dumnezeu, adică Celui ce mi l-a dat. Aici voiesc să mor!" Ceea s-a şi făcut. Deci s-a dezlegat din legătura trupului şi s-a dus cu bucurie către doritul său Dumnezeu, unde, strălucind de neapropiata lumină a dumnezeirii Lui, se îndulceşte de bunătăţile împărăţiei Sale celei negrăite. Iar sfinţitele lui moaşte s-au aşezat în biserica Sfintei, bunei şi biruitoarei Muceniţe Anastasia, ca o vistierie şi izvor pururea curgător de minuni, întru slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh. Amin.

Vietile Sfintilor - Iulie

Arhimandrit Ilie Cleopa - Predică la Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt ( 2 iulie )

 

Predică la Binecredinciosul Voievod

Ştefan cel Mare şi Sfînt

( 2 iulie )

Apărător neînfricat al dreptei credinţe şi al patriei străbune ocrotitor,
mare ctitor de locaşuri sfinte, Ştefane Voievod, roagă-L pe Hristos, Dumnezeu,
să ne izbăvească din nevoi şi din necazuri (Troparul Sfîntului)

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, la 2 iulie, poporul român cinsteşte pe fericitul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt, Domnul Moldovei, trecut în ceata sfinţilor şi canonizat la 20 iunie 1992, de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Oare cine nu ştie din istorie şi din tradiţie cine a fost Ştefan cel Mare şi Sfînt? Cine nu ştie cît s-a luptat el cu păgînii şi cu alte neamuri care căutau să piardă ţara Moldovei, s-o închine la păgîni şi să-i facă pe evlavioşii noştri creştini robi la turci şi să cinstească pe păgînul Mahomed în locul lui Hristos, Mîntuitorul lumii?

De aceea, cine ar putea să mulţumească destul bunului nostru Dumnezeu, Care ne-a salvat ţara, Biserica, poporul şi credinţa în cei 47 de ani de domnie a binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt şi cu cele 47 de războaie cîte le-a avut? Care alt voievod ortodox a avut atît de multe războaie ca el şi cine a ridicat atîtea biserici şi mînăstiri în Moldova - 48 la număr - ca semn de mulţumire adusă Preasfintei Treimi şi sfinţilor Săi. În acele vremuri grele cînd turcii ajunseseră la Dunăre, cînd tătarii prădau ţara, cînd polonii şi ungurii atacau Moldova, ajutorul ei venea numai de la Domnul "Cel ce a făcut cerul şi pămîntul".

Or, acest "atlet al lui Hristos", cum îl numea Papa de la Roma, ţinea piept în faţa popoarelor păgîne şi apăra Apusul Europei de păgîni, de pustiire şi de profanare.

Iată pentru ce a fost canonizat Ştefan cel Mare al Moldovei! El este ca un al doilea David, împăratul lui Israel, care, la fel, s-a luptat împotriva păgînilor şi a apărat ţara Canaanului, poporul ales şi credinţa în adevăratul Dumnezeu.

Pentru aceea, iubiţi credincioşi, se cuvine astăzi să dăm slavă lui Dumnezeu, pentru că ne-a păzit ţara şi poporul acesta smerit şi credincios în vremuri cumplite şi în necazuri. Să cinstim cu cîntări de laudă şi pe binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt că, fiind întărit de Dumnezeu, a apărat ţara, poporul şi Biserica lui Hristos, aşa cum a făcut şi David, împăratul din Vechiul Testament.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este zi de sărbătoare la Mînăstirea Putna şi în toată ţara. Astăzi facem pomenirea cea de peste an a binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt, cel mai mare domn şi apărător al Ortodoxiei şi al neamului nostru românesc. Astăzi credincioşii aduc flori la mormîntul marelui domn şi se roagă lui Dumnezeu pentru întărirea Ortodoxiei, pentru înţelegerea între oameni, pentru domni, pentru ţările creştine, pentru pacea în familii şi pentru cei din suferinţe.

Acum se face slujba de pomenire a binecredinciosului voievod şi a familiei sale în toată ţara şi cerem de la Dumnezeu iertare, împăcare, linişte, mîntuire şi domni creştini iubitori de Hristos în toate ţările creştine. Căci toţi domnitorii creştini care conduc popoarele lumii sînt urmaşi ai împăratului David, sînt urmaşi ai Împăratului Hristos. De aceea trebuie să fie buni creştini ortodocşi, drepţi, milostivi faţă de popor şi cu mare frică de Dumnezeu, căci vor da socoteală în faţa Dreptului Judecător de felul cum au purtat grijă de poporul lui Dumnezeu. Iar cei care asupresc poporul lui Dumnezeu şi îşi adună averi din sudoarea poporului sărac, vor da greu răspuns în ziua judecăţii.

Acelaşi răspuns înfricoşat vor da în faţa lui Hristos toţi dregătorii ţărilor creştine, dacă au asuprit sau au luat ceva de la cei săraci şi lipsiţi.

Or, vrednicul de pomenire Ştefan cel Mare şi Sfînt a avut şi frică de Dumnezeu şi milă de popor; a zidit şi multe biserici şi a iubit pe cei ce se tem de Domnul. De aceea l-a încununat Dumnezeu şi l-a numărat în ceata voievozilor sfinţi.

Iubiţi credincioşi,

Precum ştiţi, binecredinciosul Ştefan cel Mare şi Sfînt a avut şi părinţi credincioşi, a avut şi un duhovnic sfînt, pe Cuviosul Daniil Sihastrul şi a avut şi un popor blînd şi evlavios, cum au fost dintotdeauna moldovenii. Or toţi se rugau pentru marele voievod şi Dumnezeu îl ajuta să biruiască în războaie şi să scape ţara de păgîni şi de robie. Apoi întotdeauna cerea sfatul duhovnicului său şi punea pe călugări să se roage pentru dînsul.

De aceea biruia în războaie. De aceea scăpa cu viaţă şi zidea cîte o nouă mînăstire, drept mulţumire lui Dumnezeu.

La fel să facem şi noi în războiul cel duhovnicesc. Căci ne luptăm în toată viaţa cu diavolii, cu gîndurile rele, cu duhurile răutăţii. Şi dacă nu ne rugăm, dacă nu cerem sfatul duhovnicilor şi mila lui Dumnezeu, nu putem birui pe nevăzuţii diavoli. Iar cine nu se luptă după lege, nu se încununează.

Lupta noastră duhovnicească trebuie să fie îndreptată numai împotriva diavolilor şi a patimilor care ne stăpînesc, iar nu împotriva fraţilor şi părinţilor noştri. Altfel pierdem mîntuirea sufletelor noastre.

Să rugăm pe bunul Dumnezeu să ne dea povăţuitori şi părinţi buni, ca întru liniştea lor să ne putem şi noi mîntui, în Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Arhimandrit Ilie Cleopa

1941-1945. Războiul de 1421 de zile! - Dr.AlesandruDuțu

 

1941-1945. Războiul de 1421 de zile !

Marţi, 30 iunie 1942. A 374-a zi de război!

• Generalul Gheorghe Manoliu: ,,Iubite domnule general, eu care, din ordinul domnului general Conducător, v-am pus pe piept ordinul ,,Mihai Viteazul”, n-am venit în faţa Cetăţii Sevastopolului să beau şampanie, iar divizia mea să fie trecută în linia a 2-a… Apreciez că se face o mare greşală de tact dacă Divizia 4 munte, care a deschis poarta Sevastopolului, va fi lăsată în linia a 2-a. Nu uitaţi că acest lucru va fi ştiut de la soldat până la mareşal”.

🔸Cercul de foc asupra Sevastopolului se strânge, Armata 11 germană reușind să întoarcă rezistențele opuse de sovietici pe înălțimile Sapun Gorî și să atace spre Hersones. La amiază, unitățile Corpului 54 armată străpung centura interioară de forțificații a orașului.

🔸Comandamentul german încredinţează alte misiuni de luptă marilor unităţi române: Divizia 1 munte să acționeze spre Mramornaia Balka pentru a tăia retragerea inamicului spre vest şi a încercui trupele sovietice de la Balaklava şi Karan (până seara au închis cercul şi au ajuns pe litoralul Mării Negre), Divizia 18 infanterie (care schimbase în noaptea de 29 spre 30 iunie Divizia 72 infanterie germană) să realizeze legătura cu Divizia 1 munte, iar Divizia 4 munte să se regrupeze la vest de Ciornaia, la Inkerman, pentru a acţiona spre Sevastopol, între diviziile 132 şi 50 infanterie germană.

🔸În faţa acestei situaţii, generalul Gheorghe Manoliu, comandantul Diviziei 4 munte protestează în faţa generalului Lindemann, care îi oferise o cupă de şampanie: ,,Iubite domnule general, eu care, din ordinul domnului general Conducător, v-am pus pe piept ordinal ,,Mihai Viteazul”, n-am venit în faţa Cetăţii Sevastopolului să beau şampanie, iar divizia mea să fie trecută în linia a 2-a”. Apoi, atrage atenţia locotenent-colonelului Hellman, şeful Detaşamentului de legătură: ,,Apreciez că se face o mare greşală de tact dacă Divizia 4 munte, care a deschis poarta Sevastopolului, va fi lăsată în linia a 2-a. Nu uitaţi că acest lucru va fi ştiut de la soldat până la mareşal”.

• În urma acestor intervenţii ferme şi demne, comandamentul german a revenit asupra deciziei şi a ordonat ca Divizia 4 munte română să participe la atacul final asupra Sevastopolului.

🔸Pentru ca faptele de arme ale unităților care au luat parte la război să rămână ,,pildă vie de împlinirea datoriei, jertfă și eroism a ofierilor, subofițerilor și trupei”, mareșalul Ion Antonescu ordonă ca toate unitățile să ia măsuri pentru întocmirea unei lucrări în care să fie trecute numele celor căzuți la datorie și faptele de arme ,,recunoscute prin citațiuni, decorări sau alte documente oficiale”. Concomitent, a cerut să se organizeze ,,un colț pentru cultul eroilor” la companii, batalioane și regimente în care se vor așeze ,,pe lângă candelă și icoană, relicve de război”. Ocazional sau chiar zilnic urmau să se citească din istoricul unității faptele de arme, iar seara să se facă rugăciuni în colțul rezervat eroilor.

🔸În februarie 1949, generalul Gheorghe Manoliu a fost condamnat, în contumacie, la 15 ani muncă silnică pentru „crime de război”. Arestat la 24 iulie 1953, a fost achitat și eliberat la 14 octombrie 1954.

P.S. Postarea se referă numai la contextul epocii!

Razboiul (1941-1945). O alta abordare

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Poker cu pensii

Sunt 8 milioane de asigurați la fondurile de pensii administrate privat (Pilon II). Sunt 88 de miliarde de lei acumulați în aceste fonduri, iar statul vrea să le dea și mai mult, ridicând procentul de prelevare din CAS de la 3,5 la 4,5 %. Sunt 7 societăți-administratori “privați” ai acestor fonduri de pensii. În aceste societăți lucrează câteva sute de persoane, care încasează comisioane și bonusuri de câteva sute de milioane anual. Din această postură, de vătaf pe 88 de miliarde de lei, cele 7 entități fac legile, cutumele și jocurile în această țară. Folosesc pentru asta experți, influenceri și politicieni de teapa lui Cîțu. Controlul și supravegherea activității lor sunt tot atât “eficiente” pe cât au fost în cazul băncilor abuzive, incorecte și recalcitrante din anii ante-plandemici. Sau pe cât sunt acum în cazul serviciilor secrete, care fac justiție prin delegare și protocoale, alegeri electorale în locul nostru, afaceri sub acoperire, cloud guvernamental și spionaj digital al cetățenilor, colectare de date biometrice ale populației (nu uitați că cifrele umflate ale plandemiei erau fabricate de sistemul digital creat și gestionat de sts) și “politici” sanitare, legi și câte și mai câte.

E, și se întâmplă ca din această postură vătafii fondurilor de pensii să piardă procente mari din averea celor 8 milioane de viitori pensionari (8% din 88 de miliarde înseamnă cca 7 miliarde de lei), dând vina pe plandemie și pe Putin - doar că, ce să vezi, o “investiție” de cca 350 de milioane a fost plasată de aceiași vătafi în … obligațiuni (bonduri) emise în România de o bancă rusească, bancă din care Statul român s-a retras, lăsând obligațiunile respective cu valoare zero: nimeni nu mai vrea să le cumpere, nimeni nu mai speră să fie achitate la scadență (cu ce? cu ruble?).

Se mai întâmplă ca din acel purcoi de bani, directorul unuia dintre cei 7 vătafi, plus acoliții săi și membrii grupului său infracțional, să fure, prin cca 800 de acte materiale dispuse pe câțiva ani, vreo 4 milioane de euro. Un mizilic veți spune… Dar ce se poate spune despre defectuozitatea unui sistem care permite să treacă neobservate și nestăvilite atât de multe sute de furtișaguri, așa cum apa trece prin ciur? Dar despre încrederea în acest sistem? Mai poți fi convins că bănuții tăi de pensie “privată” sunt în siguranță la asemenea vătafi? În depozitele unor bănci atât de “atente”? Care îți blochează banii în cont pentru omisiunea de a “actualiza” datele cu caracter personal din 6 în 6 luni, dar nu pot sesiza la timp 800 de furtișaguri din cont, vizibile din avionul BNR sau din super-sonicul ASF (foarte atent și onest și în cazul falimentului City Insurance, de altfel)?

Știți ce mă intrigă? Lipsa cvasitotală de reacție a celor 8 milioane de viitori pensionari.

Am scris aseară aici despre cazul celor 800 de furturi comise de lupul - paznic la oi. A trecut aproape neobservat. Am vorbit pe temă ieri la două televiziuni. Am vorbit despre caz și atunci când a apărut, în urmă cu 6 săptămâni (arestarea lupului s-a produs după o lună și jumatate de la constatarea faptelor, suficient de târziu pentru ca corporațiile implicate să își șteargă urmele și responsabilitatea).

Nicio reacție.

În mod normal, în Franța, Italia sau Spania, un astfel de caz ar fi scos lumea în stradă.

În mod normal, oamenii ar fi trebuit să își retragă imediat banii din aceste fonduri (useriștii și Cîțu v-au “învățat” că sunteți proprietari pe pensia voastră “privată”, că amintiți, nu?).

Nicio reacție, în ciuda pierderii celor 7 miliarde, relevată de-abia ieri de presa main-stream.

Administratorii “privați” nu sunt demiși, mu sunt sancționați. Dimpotrivă, primesc bonusuri și se laudă cu asta, prin conferințe și texte de PR publicate prin ziare financiare. Politicienii, la rândul lor, își bat joc de populație cu “compensări” la prețul carburantului, de 25 de bani, care nu vor fi acordate curând, căci softul e scump. Și măresc taxele și impozitele și fluviul de bani către cei 7 vătafi.

Iar populația ignoră, hipnotic, că tigrul e în odaie. Că turma e păzită de lupi hămesiți și cinici. Și de hiene.

Când ex-ciuma roșie încerca să pună mai multă ordine în acest domeniu, să ofere populației opțiunea pentru fondurile publice și să reducă bonusurile și comisioanele vătafilor fondurilor de pensii, a ieșit război. Așa era dă driapta. Primul lucru pe care l-a făcut guvernul Orban I, cu Cîțu ministru de finanțe (cu bani în conturi secrete, off shore, de la consultanții/băncile de investiții cu care cei 7 vătafi și-au aranjat apele, național și global), a fost să emasculeze acel act normativ, care impunea, btw, și o taxă specială pe profiturile excepționale ale băncilor. Totul, cu acordul fabricat al celor mai guralivi dintre cei 8 milioane de viitori pensionari, care au fost convinși că Dragnia le fură pensiile. Iată că pensiile ne sunt furate, dar nu de politicieni de stânga ratați, ci chiar de administratorii “privați”.

Avocat Profesor Universitar Doctor Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Un director și apropiații săi fură de aproape 800 de ori din fondul de pensii administrat privat de firma pe care o conduce

Un director și apropiații săi fură de aproape 800 de ori din fondul de pensii administrat privat de firma pe care o conduce, știrea oficială (semi-anonimizată) este dată în urmă 6 săptămâni, dar e mediatizată doar azi, când suspecții sunt reținuți de parchet, fondurile de pensii au pierderi de cca 8% față de anul trecut (în condițiile în care am cotizat continuu cca 8 milioane de persoane), iar Statul român ce face? Cu titlu de “reforma fiscală”, majorează contribuția la aceste fonduri de pensie, de la 3,5%, la 4,5%. Asta înseamnă câteva miliarde de lei suplimentar, în fiecare an de acum încolo. Tot în urmă cu 6 săptămâni am atras atenția că trei astfel de fonduri au pierdut mai multe sute de milioane, pe care le investiseră în anii trecuți în obligațiuni (bonduri) emise de o bancă … rusească, obligațiuni pe care nu le mai cumpără nimeni azi. Nicio sancțiune, nicio consecință: la fel ca și în cazul lui Arafat, la pocinog mare, atribuții și bugete colosale.

Tre’ să știți că administratorii privați ai fondurilor de pensii au azi pe mână 88 de miliarde de lei. Este sursă de comisioane, bonusuri, furturi, sponsorizare politică și PR câtă apă pe Dunăre, în luni ploioase.

Ăștia sunt, cică, banii noștri, pentru gestiunea cărora administratorii privați primesc sute de milioane pe an cu titlu de comision și … bonus de succes. Cu asemenea sistem - ciur de supraveghere, care permite sute sau mii de furturi nesesizate, și cu asemenea poker financiar, care aduce riscuri de pierderi de sute de milioane anual, pensiile noastre sunt “în siguranță”. Atât de “în siguranță” cât a vrut Cîțu, recent-mazilitul, cel care făcea lobby pro-administratori de fonduri de pensii, din postura de stipendiat al Goldman Sachs și McKinsey, tătucii acestui sistem…

PS Întârzierea de 6 săptămâni în expunerea publică a acestei fraude incredibile este mai mult decât ciudată. În Germania, un caz similar (Documentar german 👉Wirecard👈) a dus la arestări de pe o zi pe alta, precum și la falimente. Aici, reținerea a venit la un moment convenabil, după ce entitatea juridică vinovată reușise deja să își acopere urmele. Treaba făcută de autorități asta se numește tăinuire și se sancționează penal…

Avocat Profesor Universitar Doctor Gheorghe Piperea

Sfinții Mucenici şi doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, care au pătimit la Roma (+284)

 Troparul Sfinţilor doctori Cosma şi Damian, glasul al 8-lea

Sfinţilor Doctori cei fără de arginţi şi de minuni făcătorilor, Cosma şi Damian, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă.

Condacul Sfinţilor doctori Cosma şi Damian, glasul al 2-lea

Cei ce aţi primit harul tămăduirilor daţi sănătate celor ce sunt întru nevoi, măriţilor, doctori care sunteţi făcători de minuni, şi cu cercetarea voastră surpaţi semeţiile vrăjmaşilor, tămăduind lumea cu minunile.

Pătimirea Sfinţilor Mucenici Cosma şi Damian, doctorii cei fără de arginţi

(1 iulie)

După răsărirea cea trupească a Domnului nostru Iisus Hristos, pretutindeni se auzea, ca un lucru oarecare de mirare, de viaţa tuturor sfinţilor mucenici ai lui Hristos, pentru că puterea Mîntuitorului s-a făcut minunată întru ei. Asemenea este de mirare tuturor îndrăzneala cu care ei se împotriveau ighemonilor.

Dintre unii ca aceia au fost şi aceştia, de care ne este acum cuvîntul, Sfinţii răbdători de chinuri: Cosma şi Damian, amîndoi fraţi după trup. Ei s-au născut în Roma cea veche, dintr-un tată şi o maică, şi au crescut în dreapta credinţă. Aceştia, învăţînd meşteşugul doctoricesc, tămăduiau toate bolile şi toate neputinţele; căci la toate aveau împreună ajutor darul lui Dumnezeu şi, peste cîţi din oamenii cei ce pătimeau şi din dobitoace îşi puneau mîinile lor, îndată aceia se făceau sănătoşi desăvîrşit. Ei, bunii tămăduitori, de la nimeni nu luau plată pentru tămăduiri; pentru care s-au şi numit doctori fără de arginţi. Numai de o plată ca aceasta prea scumpă aveau ei trebuinţă: cei ce se tămăduiau să creadă în Hristos. Ei, nu numai în Roma, ci şi prin toate cetăţile dimprejur şi prin sate trecînd şi tămăduind pe cei bolnavi, pe mulţi îi întorceau la Hristos.

Pe lîngă darul cel tămăduitor şi prin îndurata dăruire, ei mai făceau şi bine popoarelor. Căci, avînd de la părinţi şi de la strămoşi multe averi adunate şi rămase lor, le vindeau şi le împărţeau la săraci şi la cei ce aveau trebuinţă. Astfel, hrăneau pe cei flămînzi, îmbrăcau pe cei goi şi arătau spre cei săraci şi lipsiţi de tot felul, milă şi îndurare. Cînd tămăduiau pe cei bolnavi, grăiau astfel către ei: "Noi numai mîinile punem pe voi, căci cu puterea noastră nimic nu putem face. Toate le lucrează prin noi tăria cea atotputernică a lui Hristos, Unul adevăratul Dumnezeu; în Care, de veţi crede cu neîndoială, îndată veţi fi sănătoşi". Aceia, crezînd, îndată cîştigau sănătatea. Şi astfel, în toate zilele întorcîndu-se mulţi de la păgînătatea închinării la idoli, se apropiau de Hristos.

Sfinţii aceştia doctori aveau petrecere deosebită într-un sat oarecare din hotarele Romei, unde erau averile părinţilor lor. Acolo avînd adăpostirea lor, i-au luminat cu sfînta credinţă pe toţi cei dimprejur. Diavolul însă, nevoind să vadă viaţa lor, care strălucea de faptele cele bune, a îndemnat pe nişte slujitori ai lor, ca să meargă la împărat, să pîrască pe aceşti nevinovaţi. Pe vremea aceea împărăţea în Roma, Carin. Acesta, ascultînd pe cei clevetitori, îndată a trimis ostaşi în satul acela, ca să prindă pe doctorii cei fără de plată, Cosma şi Damian şi să-i aducă înaintea lui la judecată. Mergînd ostaşii în satul acela şi întrebînd de Cosma şi Damian, credincioşii s-au adunat la sfinţi şi-i rugau să se ascundă, pînă ce va trece mînia cea împărătească. Dar sfinţii n-au voit să-i asculte pe ei, ci mai mult se sîrguiau să iasă de voie la ostaşii care îi căutau, dorind cu bucurie să pătimească pentru Hristos. Dar, după ce mai mulţi credincioşi s-au adunat la ei şi după ce i-au rugat cu lacrimi şi-i îndemnau ca să-şi păzească viaţa lor, nu pentru sineşi, ci pentru mîntuirea multora, atunci s-au supus lor fără să vrea.

Deci credincioşii, luîndu-i, i-au ascuns într-o peşteră. Ostaşii, căutîndu-i pretutindeni şi neaflîndu-i, s-au umplut de mînie şi, prinzînd pe nişte bărbaţi cinstiţi din satul acela, i-au legat cu lanţuri şi i-au dus la Roma. Înştiinţîndu-se Sfinţii Cosma şi Damian de acest lucru, îndată au ieşit din peşteră şi au alergat degrabă în urma ostaşilor. Deci, ajungîndu-i pe ei pe drum, au zis către dînşii: "Lăsaţi în pace pe aceşti nevinovaţi şi ne luaţi pe noi. Pentru că noi sîntem aceia pentru care voi aveţi poruncă să-i prindeţi". Deci ostaşii, liberîndu-i pe acei bărbaţi, au pus lanţurile pe Sfinţii Cosma şi Damian şi i-au dus la Roma, unde au fost păziţi pînă a doua zi.

A doua zi, împăratul a şezut la obişnuita judecată înaintea poporului care venise la locul de privelişte. Şi, punînd înainte pe Sfinţii Cosma şi Damian, a început a vorbi către ei cu glas mare, zicîndu-le: "Voi sînteţi cei ce vă împotriviţi zeilor părinţilor noştri şi tămăduiţi bolile între oameni şi între dobitoace fără de plată, cu oarecare meşteşug de vrăji, amăgind prin aceasta poporul cel prost, ca să se depărteze de zei şi de legile părinteşti? Măcar acum, întorcîndu-vă de la a voastră rătăcire, ascultaţi sfatul meu cel bun şi, apropiindu-vă, aduceţi jertfă zeilor, care îndelung v-au răbdat pe voi pînă acum. Căci, făcîndu-li-se strîmbătate de către voi, nu v-au răsplătit rău pentru rău, cu toate că puteau să vă răsplătească; dar au răbdat, aşteptînd întoarcerea voastră către ei".

Sfinţii cei plăcuţi ai lui Hristos, ca şi cu o gură răspunzînd către împăratul, au grăit: "Noi pe nici un om nu l-am înşelat, nici nu ştim de vrăji, nici am făcut vreun rău cuiva, ci tămăduim bolile cu puterea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, precum Acela ne-a poruncit, zicînd: Pe cei bolnavi tămăduiţi, pe cei leproşi curăţiţi. Aceasta o facem fără plată, de vreme ce Mîntuitorul a poruncit, zicînd: În dar aţi luat, în dar daţi. Noi nu avem trebuinţă de averi, ci căutăm mîntuirea sufletelor omeneşti şi slujim neputincioşilor şi săracilor ca Însuşi lui Hristos. Acela socoteşte îngrijirile cele făcute pentru dînşii, ca Lui, zicînd către bunii dătători: Flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc; am însetat şi M-aţi adăpat; am fost gol şi M-aţi îmbrăcat. Aceste porunci ale Lui ne sîrguim a le împlini, aşteptînd ca să luăm de la Dînsul plată în viaţa cea fără de sfîrşit a împărăţiei cerului. Zeilor închipuiţi de tine, nicidecum nu voim să le slujim; tu şi ai tăi slujiţi-le lor, pentru că noi ştim cu adevărat că aceia nu sînt dumnezei. De voieşti, împărate, noi îţi punem înainte un sfat bun; adică să cunoşti pe Unul şi adevăratul Dumnezeu, Făcătorul tuturor, Care răsare soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Pentru trebuinţa noastră şi spre slava numelui Său cel mare, Aceluia să-i slujeşti, depărtîndu-te de idolii cei nesimţitori şi fără suflet!"

Atunci împăratul Carin a zis către dînşii: "Nu v-am chemat să grăiţi filosofii, ci să aduceţi jertfă zeilor!" Sfinţii au răspuns: "Noi aducem Dumnezeului nostru jertfă fără de sînge sufletele noastre, Celui ce ne-a izbăvit din cursele diavolului şi a dat pe Fiul Său Unul Născut pentru mîntuirea lumii. Acel Dumnezeu este nezidit, ziditor al tuturor; pe cînd zeii tăi sînt nişte scorniri omeneşti şi sînt făcuţi de mîini omeneşti. De n-ar fi fost între oameni meşteşugul de a face pe zei, voi n-aţi fi avut la ce să vă închinaţi". Carin a zis: "Nu batjocoriţi pe veşnicii zei, ci mai ales, apropiindu-vă, să vă închinaţi lor cu jertfe, mai înainte de a primi muncile ce vă aşteaptă!"

Atunci robii lui Hristos, umplîndu-se de Duhul Sfînt, au zis: "O, împărate, să fii ruşinat împreună cu zeii tăi, deoarece mintea ta se întoarce de la Dumnezeul Cel ce pururea este şi vieţuieşte în veci! Deci, faţa ta să se întoarcă de la locul său, spre a ta înfruntare, ca să te deprinzi prin încercare ce poate Dumnezeul nostru!"

Sfinţii,zicînd acestea, îndată faţa lui Carin s-a schimbat şi s-a întors la spate, iar grumajii lui i s-au sucit, încît nu putea să-i mai întoarcă; deci, nimeni nu putea să-i ajute cu ceva. Astfel el şedea pe scaun, avînd grumajii şi faţa întoarsă, iar poporul care privea la el, striga cu glas mare: "Mare este Dumnezeul creştinilor şi nu este alt Dumnezeu afară de Dînsul!" Dintru acea vreme mulţi au crezut în Hristos şi au rugat pe sfinţii doctori să-l tămăduiască pe împărat. Chiar şi împăratul singur se ruga către dînşii, zicînd: "Acum ştiu cu adevărat că sînteţi robi ai adevăratului Dumnezeu. De aceea mă rog către voi ca, precum aţi tămăduit pe mulţi, aşa să mă tămăduiţi şi pe mine, căci şi eu cred că nu este alt Dumnezeu afară de Dumnezeul propovăduit de voi, Care a făcut cerul şi pămîntul!"

Atunci sfinţii au zis către dînsul: "De vei cunoaşte pe Dumnezeul Cel ce ţi-a dat viaţa şi împărăţia şi de vei crede într-Însul cu toată inima, Acela poate să te tămăduiască pe tine". Împăratul, auzind aceasta, a zis cu glas mare: "Cred în Tine, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevărat, miluieşte-mă pe mine şi nu pomeni neştiinţa mea cea dintîi!" Aceasta zicînd împăratul, i s-au îndreptat grumajii, asemenea şi faţa i-a venit la loc precum a fost mai înainte. Apoi, sculîndu-se din locul său, şi-a ridicat ochii spre cer şi, înălţîndu-şi mîinile, a dat mulţumire lui Dumnezeu împreună cu tot poporul, zicînd: "Bine eşti cuvîntat Hristoase, Dumnezeul cel adevărat, Care m-ai adus din întuneric la lumină prin aceşti sfinţi ai Tăi!" Astfel tămăduindu-se, împăratul a cinstit pe Sfinţii doctori Cosma şi Damian şi i-a liberat pe ei cu pace; iar ei, plecînd din Roma, s-au dus în satul lor.

Locuitorii satului acela şi cei de primprejur, auzind toate cele ce se făcuseră în Roma, au ieşit în întîmpinarea plăcuţilor lui Dumnezeu şi i-au primit cu bucurie, veselindu-se şi slăvind pe Stăpînul Hristos. Dar sfinţii, după obiceiul lor, iarăşi umblau primpre-jurul cetăţilor şi prin sate, tămăduind neputinţele şi luminînd poporul cu sfînta credinţă, apoi iarăşi se întorceau în satul lor.

Dar vrăjmaşul diavol, neputînd prin meşteşugirea sa cea dintîi să piardă dintre cei vii pe aceşti sfinţi, a scornit un alt meşteşug. În părţile acelea era un doctor slăvit, de la care aceşti oameni preaminunaţi învăţaseră meşteşugul doctoricesc. Pe acela vrăjmaşul l-a îndemnat să-i ucidă pe sfinţi, deoarece nu putea suferi slava lor cea bună. Deci acel doctor, chemînd pe sfinţi la dînsul prin înşelăciune, i-a luat la un munte ca să adune buruieni pentru doctorii, dar în inima lui avea gîndul lui Cain. De aceea, ducîndu-i pe ei departe, a rînduit ca deosebit fiecare să adune buruieni. Astfel, pîndind mai întîi asupra unuia, l-a ucis cu pietre; apoi şi pe celălalt. După aceea, luînd trupurile lor, le-a ascuns lîngă un izvor de apă ce era în apropiere.

Astfel sfinţii răbdători de chinuri ai lui Hristos, doctorii cei fără de plată, Cosma şi Damian, şi-au luat sfîrşitul vieţii şi s-au învrednicit de cununile muceniceşti de la Hristos Domnul şi Mîntuitorul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl şi Sfîntul Duh, I se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Vietile Sfintilor - Iulie