
Mă gândesc că, pentru situații critice (ar fi de sezon, acum, rafalele de vânt), când suntem blocați prin zone cu semnal foarte slab la telefon, ar fi o soluție simplă care poate face diferența: setarea manuală a telefonului pe rețeaua 3G sau 2G. În multe cazuri, acest lucru duce la o creștere semnificativă a semnalului pentru voce, chiar dacă datele mobile vor funcționa mai slab sau deloc. Se vede imediat prin numărul mai mare de „liniuțe” de semnal. Desigur, când revenim în zone cu acoperire bună, putem reveni la 4G sau 5G. În situații critice însă, este esențial să avem măcar comunicație vocală funcțională.
Dacă tot vorbim tot mai des despre coduri portocalii și roșii de vijelie, ploi torențiale sau alte situații meteo extreme, cred că este mult mai util să fim educați și pregătiți, nu bombardați cu mesaje alarmiste despre „urgii”. Avem nevoie de educație pentru situații de urgență, de măsuri simple de autoprotecție, de cunoștințe de prim ajutor, de vigilență și de înțelegerea fenomenelor naturale.
Fenomenele naturale — inclusiv cele amplificate de poluanți „exotici” din atmosferă — precum inundațiile masive, ploile violente sau grindina, nu apar întâmplător. Ele reflectă anumite compoziții chimice ale atmosferei și procese fizice bine definite. Atmosfera nu este un mediu inert, ci un sistem dinamic, fizico-chimic, extrem de complex.
Prezența aerosolilor, particulelor fine, sărurilor, oxizilor, sulfaților, compușilor organici sau a altor poluanți influențează direct modul în care se formează norii și precipitațiile. Acești compuși pot acționa ca nuclee de condensare și pot modifica structura și intensitatea fenomenelor meteo, optice, electrice.
Ploile violente și inundațiile rapide sunt favorizate de concentrații mari de vapori de apă, instabilitate atmosferică accentuată, curenți ascendenți puternici și blocaje atmosferice care mențin sistemele convective pe aceeași zonă. În paralel, distrugerea vegetației, impermeabilizarea solului și colmatarea albiilor amplifică efectele acestor fenomene.
Nici grindina nu este „toată la fel”. Forma, dimensiunea, culoarea și structura bucăților de gheață spun multe despre procesele din nor: – grindina mică și albă indică o congelare rapidă și multe nuclee de condensare;
– grindina mare, stratificată, arată cicluri repetate de urcare și coborâre în curenți verticali foarte puternici;
– nuanțele gălbui sau cenușii pot indica prezența prafului sau a poluanților;
– formele neregulate trădează turbulență severă și instabilitate extremă.
Poluanții atmosferici pot amplifica aceste fenomene prin modificarea microfizicii norilor, prin influențarea absorbției radiației, a temperaturii locale și a distribuției vaporilor de apă. De aceea, unele episoade meteo devin mai violente și mai greu de prevăzut.
La fel, putem vorbi si despre cutremure, formare, dinamica, propagare, despre primele secunde!! Si cum să ne protejăm, cum sa protejăm pe cei mai vulnerabili!
Toate aceste procese pot fi însă studiate, modelate și anticipate (majoritateaa - cu probabilitate mare, mai puțin cutremurele) dacă există educație științifică reală, monitorizare atmosferică serioasă, senzori, date deschise și specialiști bine formați.
Din acest motiv am susținut ideea, o inițiativă legislativă în Parlament, a unei educații dedicate – „Ora Naturii” – care să ajute la înțelegerea fenomenelor naturale, a modului în care funcționează tehnologia pe care o avem la dispoziție și a modului corect de reacție în situații critice. Nu pentru a crea panică, ci pentru a construi luciditate, cunoaștere și capacitate de reacție.
Începând din 2026, intenționez să revin și cu un curs/postări periodice, capitole online și o serie de postări explicative despre: apă, aer, energie, – cum se produc fenomenele naturale;
– ce semnale le anunță;
– cum pot fi înțelese corect;
– ce resurse avem la dispoziție în situații critice;
– cum ne putem proteja pe noi și pe cei din jur;
– cum putem construi mai inteligent și mai sigur;
– cum putem inova folosind știința și natura, nu frica.
Cunoașterea, prevenția și educația sunt cele mai puternice forme de protecție.







