Dacă a fost vremea să vorbim despre proiecte și angajamente internaționale, așa cum prevede legea aflată în discuție – Proiectul de Lege privind lista organizațiilor internaționale interguvernamentale la care România este parte și pentru care achită cotizații anuale – atunci a fost o oportunitate firească să intervin în plen și să cerem cu toții să rămânem cu picioarele pe pământ.
Pe hârtie avem strategii, planuri, foi de parcurs. Se schimbă des, se rescriu mereu.
Rezultatele însă sunt tot mai mici și tot mai nesemnificative. Pierdem teren văzând cu ochii.
Pierdem credibilitate internațională, pentru că una semnează guvernul în teorie sau prevede legea și cu totul altfel se procedează când vine vorba de alocarea fondurilor reale, de supraviețuire, pentru aceste proiecte strategice. A fost acum, din nou, un bun prilej să reamintesc public unde ne aflăm, concret, în cazul Agenției Spațiale Europene (ESA).
Cum, pas cu pas, ne distrugem industria aerospațială românească, o industrie care astăzi mai supraviețuiește tocmai prin aceste finanțări și prin contractele derulate cu ESA. Contracte care înseamnă competență, tehnologie, locuri de muncă înalt calificate și prestigiu pentru România. CC: Astrid Draguleanu hps-srl.ro
Intervenția mea în plen a avut loc exact în momentul în care primeam un mesaj în privat, de la o persoană din interiorul sistemului, care îmi scria aproape în disperare, cerând ajutor pentru a salva industria aerospațială românească, aflată pe marginea colapsului.
Aceasta este ruptura gravă dintre discursurile si promisiunile aleșilor și realitate..
Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui
👉Achitarea contribuției financiare restante a României la programele ESA👈

