Întrucât se apropie cu pași repezi alegerile prezidențiale și parlamentare de anul acesta, vreau să vă prezint spre dezbatere două fațete ale suveranismului, pe care le-am pus în discuție acum 2 ani, pe 3 decembrie, la Iași, la o conferință organizată împreună cu doctorul Răzvan Constantinescu.
(II)
Atât la nivel public, cât și la nivel individual, există și trebuie păstrat un suveranism curent, rezilient, compus din sistemul de asigurări sociale și de sănătate (bazate pe solidaritatea națională și pe solidaritatea între generații), sistemul de educație, infrastructura rutieră și instituțională, precum și plasa de siguranță socială.
România este o democrație reprezentativă, constituțională, o organizare statală în care supremația Constituției este obligatorie (art. 1 alin.5).
Potrivit art. 2 din Constituție, suveranitatea naţională, care aparţine poporului român, se exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
Organizațiile politice care militează contra suveranității statale, contra pluralismului politic, contra statului de drept, contra drepturilor și libertăților fundamentatale, sunt neconstituționale (art. 40 alin.2).
În era alegerilor capturate de servicii secrete, de birocrații auto-mandatate și eternizate pe posturi și „demnități” publice și de corporații multinaționale imperialiste, accentul cel mai puternic trebuie pus pe atributul constituțional al alegerilor, care trebuie să fie în mod primordial libere și corecte.
Opinia publică actuală este descurajată în a participa la acest exercițiu fundamental democratic al suveranității din cel puțin două motive: clasa politică este cantonată la nivel de două mari „familii” politice, un partid-balama și o organizație etnică perpetuu amalgamate între ele și fluide ca ideologie și reprezentanți transpartinici, interschimbabili; politicianul este pictat în culori preponderent negative (este impostor, prost, corupt, rapace etc.), deci este un lest inutil în raport de esențiala birocrație, mai nou transformată în tehnocrație.
Blocajul mental și decizional al alegătorilor este favorizat de casele de sondare a opiniei publice, mereu aceleași, mereu stipendiate de partide și ong-urile politic militante.
Populația este făcută să creadă că democrația însăși este o idee proastă, deci alte modalități de organizare a statului ar fi dezirabile. Numai că inversul democrației este totalitarismul – unde este tiranie, dictatură, autoritarism, nu există drepturi și libertăți individuale și nimic natural nu poate crește.
Idiosincrazia populară față de democrație este, de fapt, rejectarea actualului sistem de rotire a cadrelor și de „alegere” a reprezentanților poporului de către servicii, corporații, ong-uri globaliste sau tehnocrați. Este, de fapt, o rejectare a democrației non-reprezentative, a republicii experților și a procurorilor, o „democrație” unde votul liber și corect al cetățenilor este inutil, deci suveranitatea poporului este furată în favoarea unor interese private.
Cetățeanul informat nu votează pentru că, de fapt, are oroare de birocrați, tehnocrați, corporatocrație și oengeocrație, adică de „elite” ne-mandatate, cu tendințe totalitare, care subtilizează suveranitatea națională și, în plus, își asigură imunitatea de răspundere politică, morală sau juridică.
Democrația TREBUIE să redevină reprezentativă, pentru că avem CU CE și avem CU CINE. Trebuie doar să cercetăm mai atent și să fim mai vocali.
Suveranismul este, de fapt, o redeșteptare a sentimentului de încredere în democrație.
