Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003
Capitolul 8
DESPRE
CULTUL SFINTELOR ICOANE
Sfânta Scriptură opreşte închinarea la chipuri cioplite şi la alte asemănări văzute (Ieş. 20, 4; Lev. 26, 1; Deut. 5, 8; Fapte 17, 29). Dar prin aceasta opreşte numai închinarea întemeiată pe socotinţa că însăşi aceste chipuri trebuie cinstite ca dumnezei, adică opreşte închinarea la idoli. Nu opreşte însă cinstirea unor semne şi înfăţişări ale lui Dumnezeu şi ale sfinţilor, când această cinstire nu rămâne la materia din care sunt făcute, ci duce gândul nostru la Dumnezeu sau la sfântul închipuit prin ele. Am văzut la capitolul despre cinstirea sfintelor moaşte cinstirea ce se dădea unor brâie şi ştergare de pe trupul Apostolului Pavel. In Vechiul Testament ni se spune despre doi heruvimi sculptaţi, aşezaţi deasupra chivotului Legii, sau de heruvimii brodaţi în catapeteasma din lăcaşul sfânt (Ieş. 25, 18-22; 26, 31 ctc). Înaintea lor se tămâia şi se făceau închinăciuni (Iosua 7, 6; leş. 30, 1, 7, 8). Precum ne ajutăm de cuvânt ca să ne ridicăm la cele mai presus de cuvânt, tot aşa ne folosim şi de icoană, ca să ne ridicăm mai presus de icoană. Şi precum Dumnezeu vrea ca auzul nostru să se sfinţească prin cuvinte curate, aşa vrea ca şi vederea noastră să se sfinţească prin icoane cuvioase, ca prin amândouă aceste simţiri superioare, să pătrundă în suflet gânduri curate.
Sectarul: Nu trebuie să ne închinăm icoanelor, pentru că Dumnezeu este cu totul diferit de icoane, oricât de preţios ar fi materialul din care sunt făcute şi oricât de artistic ar fi executate. Apostolul Domnului grăieşte lămurit: Dacă suntem neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de meşteşugul şi de iscusinţa omului (Fapte 17, 29).
Preotul: Aici nu cultul sfintelor icoane se înlătură, ci înţelegerea greşită a păgânilor de a confunda pe Dumnezeu cu materia cioplită artistic a chipurilor de idoli, reprezentând pe zeii păgânilor atenieni. Apostolul Pavel tocmai vrea să le arate învăţaţilor atenieni în cuvântarea sa din Areopag, că dacă noi, oamenii, – după cum şi ei înşişi credeau – «suntem neam al lui Dumnezeu», adică avem suflet imaterial, care este chipul lui Dumnezeu în noi, de aici putem deduce că Dumnezeu este şi El imaterial ca şi sufletul nostru pe care îl avem de la El şi după care suntem înrudiţi cu El; şi deci Dumnezeu nu poate fi socotit identic sau confundat cu materia statuilor de zei din templele păgâne ale Atenei. Pe baza acestei deducţii a minţii trebuie să spunem că Dumnezeu este eterogen (de altă natură) faţă de materia statuilor, şi de aceea este absurd a-L confunda cu o statuie oarecare, oricât de preţios este materialul din care este turnată şi oricât de genială este creaţia artistului care a executat-o. In Ortodoxie susţinem întocmai acest adevăr. Avem icoane sfinţite din aur şi argint e t c , executate cu măiestrie şi cu talent, dar nu susţinem defel că Dumnezeu este identic şi omogen (de aceeaşi natură) cu aurul şi argintul icoanei care-I reprezintă chipul. Noi învăţăm că există un singur Dumnezeu, iar sfintele icoane au cu totul altă semnificaţie decât aceea de a fi confundate cu Dumnezeu sau cu sfântul al cărui chip îl reprezintă. Ca urmare, învăţătura noastră cu privire la sfintele icoane este identică cu cea din citatul de mai sus şi nicidecum în contrazicere cu el, anume că dacă şi cel din urmă om este mult superior şi eterogen tuturor statuilor şi icoanelor care-I reprezintă chipul, cu atât mai puţin Dumnezeu ar putea fi omogen cu icoanele chipului Său. Dar prin aceasta nu se ştirbeşte cu nimic cinstirea sfintelor icoane.
Sectarul: Icoanele, ca şi idolii, sunt simple obiecte materiale, neputincioase, iar Dumnezeu a osândit pe cei ce nădăjduiesc vreun ajutor de la ele, căci zice psalmistul: Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti. Gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea; urechi au şi nu vor auzi. că nu este duh în gura lor. Asemenea lor să fie toţi cei ce-i fac pe dinsii şi toţi cei ce se încred în ei (Ps. 134, 15-18; 113, 12-16).
Preotul: Citatul acesta al Sfintei Scripturi se referă numai la idoli şi în nici un caz la sfintele icoane. Iar dacă sfintele icoane sunt idoli, atunci şi cei doi heruvimi din Vechiul Testament, precum şi chipurile de heruvimi, cusute pe catapeteasma de fie oprite de El. Şi dacă cei ce le-au cinstit şi li s-au închinat în Testamentul Vechi, la porunca directă a lui Dumnezeu – în timp ce idolatria era foarte aspru interzisă -, n-au putut cădea nicidecum sub osândă, atunci nu pot fi osândiţi nici cei ce cinstesc sfintele icoane. Idolii, într-adevăr, sunt neputincioşi, dar sfintele icoane adeseori au dat dovada că au în ele putere dumnezeiască de a face minuni, punând în uimire uneori o lume întreagă. Acest fapt este foarte grăitor în sine însuşi privitor la atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de sfintele icoane.
Sectarul: Cinstirea lui Dumnezeu în icoane şi mai ales cinstirea icoanelor cu chipul lui Dumnezeu pe ele, este ceva păgânesc, pentru că numai păgânii şi-au făcut asemănări ale lui Dumnezeu în diferite feluri şi li s-au închinat, după cum ne mărturiseşte Apostolul Pavel: (Păgânii) au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor (Rom. 1, 23). Or, este absurd să ne întoarcem la idoli sau la un astfel de păgânism.
Preotul: Aici este vorba de idoli şi de rătăcirile păgânilor relativ la credinţa în Dumnezeu, iar nu de sfintele icoane ale creştinilor, care sunt cu totul altceva. In sfintele icoane, creştinii niciodată nu L-au închipuit pe Dumnezeu în asemănarea omului stricăcios, sau ca animal cu patru picioare, sau ca târâtor, ci, dimpotrivă, L-au zugrăvit aşa cum S-a descoperit El oamenilor. Prin aceasta, creştinii şi-au făcut o idee mai clară, mai intuitivă şi mai precisă despre adevăratul Dumnezeu. Tocmai din acest motiv, sfintele icoane au fost întotdeauna un mijloc foarte potrivit pentru adâncirea evlaviei, mai ales la neştiutorii de carte, dar şi la oricare om. Prin aceasta şi artiştii pictori şi-au pus talentul în slujba şi spre mărirea lui Dumnezeu, Care i-a înzestrat pe ei.
Sectarul: Dumnezeu nu poate fi văzut de oameni; de aceea nimeni nu ştie cum este El şi nu-I poate zugrăvi faţa în icoane şi a face o asemănare a chipului Său adevărat, căci Domnul a zis: …nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască (Ieş. 33, 20), iar Evanghelistul Ioan, la fel, a zis: Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată (Ioan 1, 18; I Ioan 4, 12). Apostolul Pavel a zis, de asemenea: Cel ce singur are nemurire (Dumnezeu) şi locuieşte intru lumină neapropiată; pe Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă; a Căruia este cinstea şi puterea veşnică. Amin! (I Tim. 6, 16).
Preotul: Este adevărat că pe Dumnezeu nimeni nu-L poate vedea în fiinţa Sa, aşa cum este, deoarece El este Duh (Ioan 4, 24), nevăzut ochiului material al omului şi este nemărginit, încât nu numai ochiul, dar nici mintea sau priceperea omului nu-L poate cuprinde, pentru că ar rămâne copleşită de maiestatea infinită a fiinţei Lui. De aceea, nu este de mirare dacă este cu neputinţă să-L poată vedea cineva aşa cum este. Arhiereii Vechiului Testament, când intrau o dată pe an în Sfânta Sfintelor, unde Se arăta în lăcaşul Său văzut (în templu), tămâiau mult, potrivit unei rânduieli dumnezeieşti, ca să nu vadă cumva pe Dumnezeu şi să moară (Ieş. 30, 10; Lev. 16, 2, 12-13). Dar trebuie ştiut că icoana are ca model pe însuşi Iisus Hristos, Care la ai Săi a venit (Ioan 1, 11) şi în mijlocul lor şi cu ei a trăit. Cei trei apostoli au căzut la pământ când Iisus Hristos, pe Muntele Tabor, Şi-a arătat strălucirea dumnezeirii în trupul Său (Matei 17, 6); străjerii de la Mormântul Domnului au căzut la pământ şi …s-au făcut ca nişte morţi, când au văzut trupul îndumnezeit al lui Iisus Hristos înviat din mormânt (Matei 28, 4); Apostolul Pavel a căzut orbit la pământ, când I S-a arătat Hristos-Dumnezeu pe drumul spre Damasc (Fapte 9, 3-8 ş.a.). Astfel, vederea lui Dumnezeu a rămas, pentru oamenii muritori şi mărginiţi, ceva cu neputinţă. Totuşi Biblia – şi chiar istoria – ne mărturisesc că au existat adeseori teofanii, hristofanii sau pnevmatofanii (cazuri când Dumnezeu-Tatăl, Hristos ori Duhul Sfânt S-au arătat). Nu cumva este o contrazicere între aceste arătări şi cele spuse mai sus, că Dumnezeu nu poate fi văzut de oameni? Nu! Căci dacă oamenilor le este cu neputinţă a vedea vreodată fiinţa lui Dumnezeu, în schimb, Dumnezeu Se poate face văzut ochiului si minţii omeneşti în diferite chipuri sau sub diferite forme, fără ca omul să moară.
Astfel:
1. Pe Dumnezeu-Tatăl L-a văzut Avraam în chipul a trei călători la stejarul Mamvri (Fac. 18, 1-3); L-a văzut Iacov, care a zis apoi: Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu (Fac. 32, 30); L-a văzut Moise tot în chip de om, grăind cu el «faţă către faţă», cum ar grăi cineva cu prietenul său (Ieş. 33, 11); tot Moise L-a văzut în Muntele Horeb, în rugul ce ardea şi nu se mistuia (Ieş. 3, 2-4); L-a mai văzut apoi Isaia Proorocul, după cum însuşi mărturiseşte: …am văzut pe Domnul… Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei! (Isaia 6, 1, 5); L-a văzut Sfântul Prooroc Daniel în chip de om bătrân şi într-un cadru foarte minunat (Dan. 7, 9-10); iarăşi, Amos Proorocul ne mărturiseşte zicând: Văzut-am pe Domnul stând lângă altar (9, l). Şi tot aşa Miheia zice: Am văzut pe Domnul stând pe tronul Său, şi toată oştirea cerească stătea lângă El, la dreapta şi la stânga Lui (III Regi 22, 19). Însuşi Dumnezeu a anunţat că Se va arăta unora în chip văzut, după cum spune Sfânta Scriptură: Apoi a zis (lui Aaron şi surorii lui, Mariam): Ascultaţi cuvintele Mele: De este între voi vreun prooroc al Domnului, Mă arăt lui în vedenie şi în somn vorbesc cu el. Nu tot aşa am grăit şi cu robul Meu Moise… Cu el grăiesc gură către gură, la arătare şi aievea, iar nu în ghicituri, şi el vede faţa Domnului… (Num. 12, 6-8).
2. Pe Dumnezeu-Fiul L-au văzut în chip de om preamărit: Daniel Proorocul (Dan. 7, 13-15); diaconul Ştefan (Fapte 7, 55-56); Apostolul Pavel, pe drumul Damascului (Fapte 9, 3-5), precum şi dumnezeiescul Evanghelist Ioan (Apoc. 1, 8, 12-13, 20 ş.a.).
3. Pe Dumnezeu-Duhul Sfânt L-au văzut mulţimile atât la Botezul Domnului, în chip de porumbel (Matei 3, 16; Luca 3, 21-22), cât şi Apostolii la primele Rusalii creştine, în chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 1-4). După toate acestea este uşor de înţeles că nu este cu neputinţă de a zugrăvi în icoane chipul lui Dumnezeu sau al vreunei Persoane a Sfintei Treimi, aşa cum fiecare dintre aceste Persoane a binevoit a se descoperi oamenilor.
Sectarul: Închinătorii la icoane sunt sub puterea diavolului şi vor primi de la Dumnezeu pedeapsa cea mai mare, căci scris este: Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei (Apoc. 13, 15). Apoi mai departe: Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi (fiara şi proorocul cel mincinos, care este fiara a doua) au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc, unde arde pucioasă. Iar ceilalţi (închinători la chipul fiarei) au fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce şade pe cal, şi toate păsările s-au săturat din trupurile lor (Apoc. 19, 20-21). Astfel de pedepse vor primi toţi cei ce se lasă amăgiţi închinându-se la icoane.
Preotul: Nu sunt deloc adevărate cele ce ai urzit în deşertăciunea minţii tale, căci nu închinătorii la sfintele icoane vor fi pedepsiţi de Dumnezeu, ci închinătorii diavolului, care sunt sub puterea lui şi i s-au închinat şi i-au slujit. Aceştia împreună cu cel căruia i s-au supus vor lua o dreaptă pedeapsă de la Dumnezeu. Căci în citatele de mai sus, „chipul fiarei” nu înseamnă chipul lui Dumnezeu, al Fiului sau al sfinţilor Săi zugrăviţi în icoane sfinte, ci înseamnă chipul diavolului sau al lui antihrist, iar acesta este o persoană puternică (mai probabil o colectivitate de astfel de persoane în colaborare), care, înainte de venirea a doua a Domnului, va acţiona cu furie împotriva lui Iisus Hristos şi a Bisericii Sale, fiind în slujba şi puterea diavolului; în acesta va predomina un caracter bestial de fiară, în locul simţămintelor omeneşti. Fiara dintâi este antihrist (om diavolesc sau diavol întrupat), apărut în lume sub aspect politic de stăpânitor (Apoc. 13, 1-10). Iar fiara a doua este antichrist sub o apariţie religioasă, de profet mincinos (Apoc. 13, 11-18). Diavolul, prin antihristul, sub o formă sau alta, caută să întoarcă pe oameni de la închinarea la chipul lui Dumnezeu, către închinarea chipului său. Acesta este înţelesul citatului de mai sus, şi este de la sine înţeles că închinarea din urmă, şi nu cea dintâi, este oprită cu ameninţarea celor mai cumplite pedepse. Sectarul: Dacă icoanele sunt plăcute lui Dumnezeu şi sunt învrednicite de puterea harului dumnezeiesc, de ce nu pedepseşte Dumnezeu pe cei ce le hulesc, le profanează şi le distrug?
Preotul: Dumnezeu nu pedepseşte îndată pe păcătoşi şi pe hulitori. El îi rabdă îndelung, pentru că nu vrea moartea păcătoşilor, ci întoarcerea şi îndreptarea lor. De aceea le dă timp de pocăinţă. Nici chiar pe cei ce hulesc sau distrug Biblia nu-i pedepseşte îndată, după cum nici pe cei ce au răstignit pe Fiul Său nu i-a pedepsit îndată. Insă îi aşteaptă pe toţi, în viaţa de dincolo, şi numai la Judecata cea de apoi va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Iov 34, 11; Rom. 14, 10; II Cor. 5, 10; Ps. 61, 11; Pilde 24, 12).
* * *
Credinciosul: Dar prin închinarea la icoane, noi ajungem a ne închina oamenilor. Căci a ne închina la chipurile sfinţilor, care au fost oameni ca şi noi, înseamnă că slujim făpturilor şi ne închinăm lor, nu lui Dumnezeu.
Preotul: Nu-i deloc aşa cum gândeşti frăţia ta. Eu ţi-am arătat mai sus că noi nu ne închinăm la icoane ca lui Dumnezeu, nici nu le cinstim pe ele ca pe nişte dumnezei, cum făceau închinătorii de idoli.
Noi ne ajutăm prin privirea la sfântul făcut pe icoană, spre a ne ridica mintea noastră la sfântul respectiv de dincolo de icoană şi îl rugăm să se roage pentru noi. Adu-ţi aminte că şi noi suntem făcuţi după chipul lui Dumnezeu (Fac. 1, 26-27), iar sfinţii lui Dumnezeu, care s-au desăvârşit în faptele bune, au ajuns într-o măsură să fie şi după asemănarea lui Dumnezeu; căci toţi am fost făcuţi după chip, dar după asemănare rămâne la voinţa noastră şi la harul lui Dumnezeu. Cine se sileşte să ajungă desăvârşit în fapta cea bună, se face şi el dumnezeu după har. Iar cum că şi oamenii se numesc, în acest fel, dumnezei, ne arată Sfânta Scriptură, când zice: Eu am zis: «Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt» (Ps. 81, 6). Deci de aceea cinstim (venerăm) icoanele sfinţilor lui Dumnezeu, ca ale unor dumnezei după har. Ii cinstim prin ele pe cei ce au pe Dumnezeu în ei.
Credinciosul: Dar nu se supără Dumnezeu când noi cinstim icoanele sfinţilor şi ne închinăm lor?
Preotul: Nicidecum, căci Dumnezeu slăveşte pe cei ce îl slăvesc pe El în cer şi pe pământ, că auzi ce zice: Viu sunt Eu, zice Domnul… numai pe cei ce Mă vor slăvi pe Mine îi voi slăvi (I Regi 2, 30; Isaia 60, 21; Pilde 3, 35; Col. 3, 4; II Tes. 2, 14; II Tim. 2, 10; I Petru 1, 7; 5, 10 ş.a.). Aşadar înţelege că Dumnezeu se preaslăveşte în lume prin faptele cele bune ale sfinţilor (vezi Matei 5, 16; I Petru 2, 12) şi El preaslăveşte atât pe pământ, cât şi în cer, pe cei ce-L preaslăvesc pe El (Ps. 149, 5; Ioan 17, 24; II Tes. 1, 10; I Ioan 3, 2 ş.a.). Deci înţelege că noi, cinstind icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului sau ale sfinţilor, facem acest lucru spre slava lui Dumnezeu, după cum ne învaţă marele Apostol Pavel, zicând: De aceea ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi (I Cor. 10, 31; Filip. 2, 15; I Petru 2, 12 ş.a.).
Credinciosul: Dar icoanele sunt lucruri făcute de oameni, şi unde se arată în Sfânta Scriptură că Dumnezeu a dat poruncă a se face lucruri de mâini omeneşti spre slava Lui ?
Preotul: Dacă vrei să ştii despre acest lucru cât mai pe larg, citeşte cu atenţie în Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură în aceste locuri: Ieş. 25, 1-40; 26, 1-37; 27, 1-21; 28, 1-39; Evrei 8, 5 ş.a. Dacă vei citi cu luare aminte la locurile pe care ţi le-am însemnat, vei înţelege destul de clar şi luminat că Dumnezeu a poruncit să se facă multe lucruri care să fie cinstite de oameni spre slava Lui1. In toate a făgăduit Dumnezeu să fie prezent.
Credinciosul: Dar unde se arată în Sfânta Scriptură că Dumnezeu a dat poruncă a se cinsti aceste lucruri făcute de mâini omeneşti şi a se pune în faţa lor candele, sfeşnice cu lumânări aprinse şi a se tămâia înaintea lor, aşa cum fac preoţii noştri prin biserici şi creştinii prin casele lor?
Preotul: Eu despre aceasta ţi-am arătat mai sus, dar ca să fii mai încredinţat, ascultă, frate: Dumnezeu a poruncit lui Moise să facă cortul mărturiei, şi a făgăduit că în acel cort sfânt Se va arăta între ei, zicând: Şi vei face Mie lăcaş sfânt, şi Mă voi arăta intre voi (Ieş. 25, 1-8). In acest cort sfânt a poruncit Dumnezeu, pe lângă alte multe lucruri, să fie puşi doi heruvimi, zicând: Apoi să faci doi heruvimi de aur turnaţi… să pui un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt al capacului… (Ieş. 25, 18-19); iar …chivotul legii să-l faci din lemn de salcâm: de doi coţi şi jumătate de lung şi de un cot şi jumătate de lat şi de un cot şi jumătate de înalt (Ieş. 25, 10). Apoi, în faţa acestui chivot al legii cu cei doi heruvimi, a dat poruncă să se facă sfeşnic de aur curat, zicând: Să faci sfeşnic din aur curat. Sfeşnicul să-l faci bătut din ciocan: fusul, braţele, cupele, nodurile şi florile lui să fie dintr-o bucată (Ieş. 25, 31). Dar nu numai sfeşnic a poruncit să fie înaintea chivotului celui cu heruvimi, ci şi candele, zicând: Să-i faci şapte candele şi să pui în el candelele acestea, ca să lumineze latura din faţa lui (Ieş. 25, 37); şi iarăşi zice: Şi sfeşnicul să-l duci înăuntru şi să aprinzi într-însul candelele lui. Să aşezi jertfelnicul cel de aur pentru tămâiere înaintea chivotului legii (Ieş. 40, 4-5). Sfeşnicul l-a aşezat în cortul adunării, în faţa mesei, în partea de miazâ-zi a cortului (Ieş. 40, 24) şi a aprins candelele lui înaintea Domnului, precum poruncise Domnul lui Moise (Ieş. 40, 25) şi a aşezat jertfelnicul cel de aur în cortul adunării, înaintea perdelei, şi a aprins pe el tămâie mirositoare, cum poruncise Domnul lui Moise (Ieş. 40, 26-27) ş.a. Vezi, frate, că cu porunca lui Dumnezeu a făcut Moise şi cortul mărturiei, şi chivotul legii, şi heruvimii, şi sfeşnicul, şi candelele înaintea chivotului legii, şi tămâierea cea cu miresmele tămâierii. Oare nu erau toate acestea lucruri făcute de mâini omeneşti pe care le-a poruncit Însuşi Dumnezeu? Oare nu s-au făcut toate cu porunca lui Dumnezeu şi spre slava Sa? Iar această poruncă n-a fost dată împreună cu făgăduinţa că El va locui şi se va descoperi în ele?
Credinciosul: Dar unde se scrie în Sfânta Scriptură că aceste lucruri făcute de mâini omeneşti în cortul mărturiei au fost sfinţite la porunca lui Dumnezeu şi că oamenii se închinau înaintea lor şi aprindeau candele şi lumânări, cum fac preoţii în biserici şi creştinii, prin casele lor, înaintea icoanelor?
Preotul: Auzi ce zice Dumnezeu lui Moise: Şi să faci din acestea mir pentru ungerea sfântă, mir alcătuit după meşteşugul făcătorilor de aromate; acesta va fi mirul pentru sfânta ungere. Să ungi cu el cortul adunării, chivotul legii şi toate lucrurile din cort, masa şi toate cele de pe ea, sfeşnicul şi toate lucrurile lui, jertfelnicul tămâierii, jertfelnicul arderii de tot şi toate lucrurile lui şi baia şi postamentul ei. Şi să le sfinţeşti pe acestea şi va fi sfinţenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinţi (Ieş. 30, 25-29).
Credinciosul: Dar unde scrie că oamenii se închinau la aceste lucruri sfinţite, cum fac preoţii şi creştinii noştri în faţa icoanelor?
Preotul: Dacă ai fi citit cu atenţie Sfânta Scriptură, nu mai era nevoie să mă întrebi şi de acest lucru. Dar şi la această întrebare îţi voi răspunde cât mai pe scurt. Auzi ce zice Sfânta Scriptură în această privinţă: Atunci David s-a sculat de la pământ, s-a spălat, s-a uns şi şi-a schimbat hainele şi s-a dus în casa Domnului (biserica) şi s-a închinat şi s-a rugat Lui (II Regi, 12, 20). Vezi şi pe Isus al lui Navi, care şi-a sfâşiat veşmintele sale, a căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului şi a stat aşa până seara, şi el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat cenuşă pe capetele lor (Iosua 7, 6; Num. 20, 6; Apoc. 19, 4). Tot cu porunca lui Dumnezeu s-a făcut şi şarpele de aramă (vezi Num. 28, 8, 9).
Credinciosul: Dar unde scrie de aprinderea lumânărilor înaintea acestor lucruri sfinte, la porunca lui Dumnezeu?
Preotul: Auzi ce spune Sfânta Scriptură în privinţa aprinderii lumânărilor înaintea lucrurilor sfinţite, la porunca lui Dumnezeu: Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Porunceşte fiilor lui Israel să-ţi aducă untdelemn de măsline, curat şi limpede, pentru candele, ca să ardă sfeşnicul necontenit, înaintea perdelei din cortul adunării, şi-l va aprinde Aaron şi fiii lui înaintea Domnului, ca să ardă totdeauna, de seara până dimineaţa. Acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru. Candelele să le pună în sfeşnicul cel de aur curat de dinaintea Domnului, ca să ardă sfeşnicul de seara până dimineaţa (Lev. 24, 1-4). Şi în alt loc scrie aşa: Pe el (pe jertfelnic) Aaron va arde tămâie mirositoare în fiecare dimineaţă, când pregăteşte candelele. Când va aprinde Aaron seara candelele, iar va arde miresme. Această tămâiere neîntreruptă se va face pururea înaintea Domnului, din neam în neam (Ieş. 30, 7-8, ş.a.).
Credinciosul: Dar unde se scrie în Sfânta Scriptură că au voie creştinii să ţină aceste icoane sfinţite prin casele lor? Că dacă sunt sfinţite, apoi să le ducă la biserică, iar nu să le ţină în casele lor, unde se fac atâtea fărădelegi.
Preotul: Sfânta Scriptură ne arată că chiar chivotul Domnului stătea într-un cort (vezi II Regi 7, 2), şi era ţinut uneori prin casele oamenilor: Şi a rămas chivotul Domnului în casa lui Obed-Edom Gateanul trei luni şi a binecuvântat Domnul pe Obed-Edom şi toată casa lui (II Regi 6, 11; vezi şi la 7, 6 ş.a.).
Credinciosul: Dar unde se arată în Sfânta Scriptură că aceste lucruri sfinţite (icoanele) pot să facă minuni?
Preotul: Ai văzut mai sus că Dumnezeu a binecuvântat casa şi toate lucrurile lui Obed-Edom, pentru că a ţinut chivotul Domnului în casa Sa, şi iarăşi Dumnezeu a dat putere acestor lucruri făcute de mâini omeneşti – şi sfinţite la porunca Lui – să facă minuni şi să pedepsească pe cei răi, care nu le-au dat lor cinstea cea cuvenită (vezi despre aceasta pe larg la cartea I-a Regi, cap. 5, 1-8 ş.a.).
Credinciosul: Am înţeles, din cele de până aici, că Dumnezeu a poruncit a se face diferite lucruri de mâini omeneşti, care s-au sfinţit tot la porunca lui Dumnezeu, şi că sfintele icoane sunt lucruri prin care Se slăveşte Dumnezeu în Biserica Sa şi prin casele creştinilor. Incă am mai înţeles că Dumnezeu a dat poruncă de a se aprinde candele şi lumânări în sfeşnice şi a se tămâia sfintele icoane şi a se închina înaintea lor cei credincioşi, după cum aţi arătat că şi în Legea Veche se făcea acest lucru, înaintea lucrurilor făcute de mâini omeneşti şi sfinţite spre slava Sa. Iarăşi am înţeles că Dumnezeu, prin lucrurile cele făcute cu porunca Lui, spre slava Sa, face minuni, binecuvântând pe cei credincioşi care ţin aceste lucruri sfinţite în casele lor şi pedepsind pe cei răi care nu le cinstesc pe ele, aşa cum a pedepsit pe filistenii care au luat chivotul Legii Domnului în robie şi l-au pus în casa lui Dagon şi nu i-au dat cinstea cuvenită (I Regi 5, 1-8 ş.a).
