Sfânta Biserica Ortodoxă

luni, 25 martie 2024

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Alunecarea în totalitarism este din ce în ce mai evidentă în Europa.

 

Alunecarea în totalitarism este din ce în ce mai evidentă în Europa

Sub cuvânt că luptă contra extremismului și a dezinformării, autoritățile europene și cele românești au ieșiri din ce în ce mai contondente contra libertății de opinie și de conștiință, promovând pe față cenzura și ingineria socială, practicată de serviciile secrete și menită a menține sfânta stabilitate a cleptocraților, sudați ombilical cu prostocrații și ghidonați de birocrați și oengeocrați.
Poate că populația României are nevoie de o reamintire a motivelor pentru care sunt o sumă de cetățeni, iar nu o turmă de captivi digitali și de supuși prin tot felul de frici (de viruși, de claimătceingi, de război, de feicniuz, de extremiști și negaționiști, de viață și de viitor ...).
1., Potrivit art. 29 alin.1 din Constituție, libertatea gândirii și a opiniilor nu poate fi îngrădită sub nicio formă.
Așadar, Constituția nu permite cenzura directă sau implicită, contingentarea și limitarea răspândirii ideilor și opiniilor contrare establishmentului (shadowbannig, mai nou denumită) sau transformarea în delincvenți de opinie a opozanților, a dizidenților, a criticilor sau a emitenților de idei neconforme cu linia oficială de partid și de stat.
Printre altele, Revoluția din 1989 s-a făcut și pentru că poporul român se săturase de poliția gândirii.
Printre altele, reproșurile cele mai violente la adresa democrațiilor i-liberale de tip rusesc sau a organizării statale autoritariste de tip chinezesc sunt motivate de necesitatea înlăturării poliției gândirii.
Practicând oficial și pe față poliția gândirii, democrațiile euro-atlantice nu fac decât să se transforme zi cu zi în democraturi, în epigoni ai organizării statale totalitare de tip rusesc sau chinezesc.
2., Potrivit art. 30 alin.1-2 din Constituție, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor este inviolabilă, iar cenzura de orice fel este interzisă.
Cetățeanul contemporan s-a obișnuit prea mult cu restricțiile, cu cenzura directă sau implicită, cu ingineria socială manipulatorie, menită a fabrica voința și a manufactura consimțământul, pe motiv că, insidios, mass media main stream și social media l-au remodelat mental în așa fel încât (cvasi)dictatura, înghețarea drepturilor, limitarea circulației, abținerea de la consumul natural și obișnuit, așteptarea la porțile spitalelor sau ale clinicilor medicale și aplauzele pentru propaganda de război să fie promovate ca mari necesități pentru siguranța sa.
Es ist für Ihre Siherheit, ziceau naziștii…
Totul este, de fapt, pentru oificarea sa. Pentru auto-claustrarea ta în colivia de control.
De altfel, art. 30 alin. 7 din Constituție interzice direct și ferm îndemnul la război de agresiune, incitarea la discriminare și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
Ce au făcut puterea publică, mass media main stream, social media, oengeurile pro-totalitarism și influencerii în (post)plandemie? Au incitat la ură contra celor care au contestat sau au refuzat experimentul social și sanitar al plandemiei (reamintiți-vă: am fost trimiși la ATI, cu tot cu familia, cu titlu de blestem că am cârtit, s-a cerut excluderea noastră din sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru că am hulit sfinții plandemiei, am fost inamici ai publicului de oi injectabile etc.), la segregare pe criterii sanitare, la violență publivă, la război ... Au determinat inimaginabile costuri pentru a combate o răceală și pentru a îndeplini habotnic o teorie pseudo-științifică, așa cum este cea cu încălzeala gobală cauzată de codoiul emis de oameni și vaci ... Au permis hiper-îmbogățirea ultra-bogaților, care au profitat de pe urma suferinței și a fricii de boală și de moarte ...
Totul pe bani din surse neindentificabile...
Asta în condițiile în care art. 30 alin.5 din Constituție spune că prin lege se poate impune mass media obligația de a face publică sursa finanțăriii ...
Și, desigur, în condițiile în care, conform art. 31 alin.4 din Constituție, mass media sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
Cu titlu de camuflaj și distragere a atenției, au inundat agenda publicului cu obscenități, propagandă pentru consum de droguri, “știința” celor 78 de identități de gen și a transformării în pisică, cerb sau câine a omului inter-specii…
Știți, desigur, că în ciuda enorm de multor știri false relative la plandemie, război și claimătceingi, nu mass media a fost sanționată și bannată, ci noi, ce care îmcercam să atragem atenția asupra acestor falsuri... Noi eram, desigur, cei care ne făceam culpabile de dez-informare ...
Nu mai târziu de 10 martie a.c., mass media, aproape in corpore, a promovat una dintre cele mai mari și mai mizere dez-informări în legătură cu arbitrajul de la Washington pe care România îl pierduse 100% în fața „investitorilor” de la Gabriel Resources în 31 ianuarie 2024 dar, în realitate, l-a câștigat...
3., Potrivit art. 40 alin.2 din Constituție, partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României sunt neconstituționale.
Ce altceva face partidul comasat român (PCR) decât să militeze contra pluralismului politic, sub numele de „luptă pentru stabilitate” și “luptă contra dezinformării și extremismului”?
Ce altceva fac partidul comasat român, plus usere, plus udemere, decât să militeze contra suveranității, independenței și integrității României atunci când au dat hălci enorme din economia României, plus libertatea de opinie și de circulație pe mâna Uniunii Sovietice Europene, o pletoră compusă din birocrați și oengeocrați, aflată sub cizma corporațiilor prea mari pentru a fi lăsate să falimenteze?
Anonimii și slugarnicii reprezentanți ai României la UE trebuie să lase locurile libere pentru oameni pe picioarele lor, liberi și responsabili.
Aceasta este o extremă urgență.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu