Lectionar - Săptămâna a XXXIV-a după Rusalii:Joi: 1 In 1, 8-10; 2, 1-6;
Noul Testament
Epistola Sobornicească întâia a Sfântului Apostol Ioan
Cap. 1 Cuvântul Vieţii. Dumnezeu este lumină.
8 Dacă zicem că noi nu avem păcat, pe noi înşine ne amăgim şi adevărul nu este'ntru noi.
3Rg 8:46 2Par 6:36 Pr 20:9 Ecc 7:20
9 Dacă ne mărturisim păcatele, credincios este El şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de toată nedreptatea.
2Rg 12:13 Ps 31:5 Pr 28:13 Sir 4:26 Man 1:11 Mc 2:7
10 Dacă zicem că n'am păcătuit, Îl facem pe El mincinos, şi cuvântul Său nu este'ntru noi.
Noul Testament
Epistola Sobornicească întâia a Sfântului Apostol Ioan
Cap. 2 Hristos, Mijlocitorul nostru. Porunca cea nouă. Antihrist. Copii ai lui Dumnezeu.
1 Copilaşii mei, pe acestea vi le scriu ca să nu păcătuiţi. Şi dacă a păcătuit cineva, noi avem Mijlocitor a către Tatăl, pe Iisus Hristos, Cel-Drept.
Sol 15:2 Rm 8:34 1Tim 2:5 Evr 7:25 Evr 9:24
2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.
Sol 15:2 In 11:52 Col 1:20 Evr 2:10 Evr 2:17 In 1:29 1In 3:5 1In 4:10 1In 4:14
3 Şi întru aceasta ştim că L-am cunoscut: dacă-I păzim poruncile.
Ps 118:6
4 Cel ce zice: L-am cunoscut!, dar nu-I păzeşte poruncile, mincinos este şi adevărul nu este'ntru el.
Ir 22:16 Tit 1:16 In 1:6
5 Dar cel ce-I păzeşte cuvântul, întru acela iubirea lui Dumnezeu este într'adevăr desăvârşită. După aceasta cunoaştem că suntem întru El.
In 14:21 In 14:23 1In 4:12 1In 4:17 1In 5:3
6 Cel ce zice că rămâne întru El, dator este ca şi el să umble b aşa cum Acela a umblat.
In 13:15 In 15:4 1Ptr 2:21
Lectionar - Săptămâna a XXXIV-a după Rusalii:Joi: Mc 13, 31-37; 14, 1-2.
Noul Testament
Evanghelia după Marcu
Cap. 13 Profeţia despre dărâmarea Ierusalimului. Sfârşitul lumii şi venirea Fiului Omului. Parabola smochinului prevestitor. Îndemn la priveghere.
31 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
Ps 118:89 Is 40:8 Sol 101:26 Mt 5:18 Mt 24:32-35 Lc 16:17 Lc 21:29-33
32 Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.
Is 13:9 Mt 24:36 FA 1:7
33 Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi vremea aceea.
Mt 24:42 Mt 25:13 Mt 26:41 Lc 12:40 Lc 21:34 Lc 21:36
34 E ca un om care a plecat departe, şi-a lăsat casa, a dat puterea pe mâna slugilor, fiecăruia lucrarea lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze.
Sof 1:15 Mt 24:42 Mt 24:45 Mt 25:14 Lc 19:12
35 Aşadar, privegheaţi, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: seara, ori la miezul nopţii, ori la cântatul cocoşilor, ori dimineaţa;
Mt 24:42 Mt 24:45 Mt 25:13 Lc 12:36-38
36 ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.
Lc 12:36-38
37 Iar ceea ce vă spun vouă le spun tuturor: Privegheaţi!“
Noul Testament
Evanghelia după Marcu
Cap. 14 Ungerea din Betania. Trădarea lui Iuda. Cina cea de Taină. Rugăciunea din Ghetsimani. Arestarea lui Iisus. Iisus în faţa sinedriului. Lepădarea lui Petru.
1 Şi peste două zile erau Paştile şi Azimele. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleşug, ca să-L omoare.
Mt 26:2-5 Mc 11:18 Lc 19:47 Lc 19:47-48 Lc 20:19 Lc 22:1-2 In 5:18 In 11:47 In 11:53 In 13:1
2 Dar ziceau: „Nu în ziua praznicului, ca să nu fie tulburare în popor“.
Mt 26:2-5 Lc 19:47-48 Lc 20:19 Lc 22:1-2
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu