Avocat Elena Radu - Datoria publică a României - subiect de actualitate și de stare de incertitudine, chiar teamă pentru unii cetățeni

Datoria publică a României - subiect de actualitate și de stare de incertitudine, chiar teamă pentru unii cetățeni 

De actualitate și de teamă trebuiă să fie demult, de când a început să crească valoric exponențial, adică de prin anul 2020. 

Eu am scris periodic despre cum și cât crește, dar nu a interesat pe nimeni. 

Acum că e aproprie intrarea în incapacitate de plată este cam târziu. 

Cetățenii trebuiau să se opună la politici, legi și legi de ratificare a împrumuturilor. Atâta timp cât nu s-au opus și ele s-au aprobat și semnat contractele, sunt buni de plată. 

Ai tăcut și ai acceptat să contracteze alții împrumutri în numele statului român, acum ești bun de plată. 

Tăcerea înseamnă acceptare tacită. 

Sunt buni de plată pentru că cetățeni fiind ai statului au și obligații, nu numai drepturi. 

Poveștile cu nu am semnat eu, nu plătesc, sunt tâmpenii susținute de unii. 

Nu te pune creditorul pe tine să îi plătești direct, ci te pune statul să îi plătești lui prin intermediul impozitelor și taxelor mărite, pentru ca statul să  plătească datoria către creditor. 

Și-acum, trecând la problema în sine, datoria publică: 

Văd că se manipulează în draci. 

Ies unii cu niște situații ca să îți arate cu niște grafice că minunatul Bolojan cât a fost premier nu ar fi crea cine știe ce datorie. Fac ei graficele în șa fel încât să îți arate că datoria publică generată sub Bolojan premier este mult mai mică decât cea generată de alții și că așa ar fi foarte bun de premier. FALS! Pentru că uită să îți spună în câte luni a generat datoria aia publică. Uită să îți spună și media lunară a datoriei publice. 

NU graficele contează, pentru că nu are nicio relevanță dacă unul ți-a creat în 6 luni de mandat jumătate din datorie publică generată de altul în 3 ani de mandat. 

CONTEAZĂ media lunară.

Mai mult, la Bolojan, pentru că avem datele oficiale numai la aprilie 2026, trag tare, până nu apare situația cu datoria publică a țării începând cu mai 2026, că dacă ați uitat, ne-a mai împrumutat Bolojan de vreo 17 miliarde lei, programul SAFE (adică încă vreo 85 miliarde lei în plus față de aprilie 2026). 

Așa că încearcă să bată fierul cât e cald și să  vi-l ridice acum în slăvi până când apar noile cifre.  

În plus, contează VALORIC datoria publică, NU procente din PIB. Procentele din PIB sunt vrăjeli. PIB-ul se estimează de Institutul Național de Statistică și se face din pix, după necesități, ca să dea bine în statistici. 

Pentru noi ca cetățeni contează  câți bani avem noi ca și locuitori de plătit pentru ca statul să își plătească datoria publică pe care o are, bani care trebuie plătiți peste ce plătim normal an de an pentru a se acoperi cheltuielile bugetare din anul respectiv. 

Eh, la 30.04.2026, fiecare locuitor al României (din cei 19 milioane care se susține că am fi), copil, adult sau pensionar, cu serviciu sau fără, cu proprietăți sau fără, avea de plată în medie 61.660,59 lei. Asta fără să punem și cele 85 miliarde lei - împrumutul lui Bolojan pentru SAFE, din care ne mai revine încă câte 4.473 lei de căciulă. 

Când vor apare oficial situațiile și pe lunile începând cu mai 2026, veți vedea că Bolojan i-a bătut la fund pe toți în anul ăla de mandat al lui. 

Vă atașez situații pe fiecare premier pe care l-am avut din noiembrie 2019 și până la 30.04.2026, centralizator datorie publică, ordinea premierilor în funcție de datorie publică generată, media datoriei publice generate, datele privind datoria publică fiind preluate de pe site-ul Ministerului Finanțelor (link în comentarii), cine nu mă crede, n-are decât să verifice cifrele. 

Întâi datoria publică generată în perioada 01.11.2019 - 30.04.2026. per fiecare premier și numărul lunilor de mandat. 

Îi pun în ordinea totalului datoriei publice generate (trec și partidul din care fac parte și numărul de luni de mandat). Detaliat găsiți informații în situațiile atașate postării. 

1. Marcel Ciolacu, PSD,  23 luni de mandat,  281,880 miliarde lei

2. Nicolae Ciuca, PNL, 19 luni de mandat,  207.786 miliarde lei

3. Ilie Bolojan  (până la 30.04.2026), PNL, 10 luni de mandat,  130.925 miliarde lei

4. Ludovic Orban, PNL, 13 luni de mandat, 99.059 miliarde lei

5. Florin Citu, PNL, 11 luni de mandat, 59.534 miliarde lei

6. Cătălin Predoiu,  PNL, 2 luni de mandat, 27.464 miliarde lei

TOTAL DATORIE PUBLICĂ GENERATĂ ÎN PERIOADA 1.11.2019-30.04.2026 = 806.646 MILIARDE LEI 

Pe când la 30.10.2019 aveam numai 364.905 miliarde lei. 

În 6 ani și jumătate au reușit să facă o datorie publică de 3,21 ori mai mare decât se făcuse în 30 ani. 

Din datoria asta publică de 806.646 MILIARDE LEI: 

- 524.767 miliarde lei este datoria publică generată de către premierii PNL 

- 281.879 miliarde lei este datoria publică generată de premierii PSD: 

Fac această precizare ca să se termine și cu manipularea: PSD v-a supraîndatorat. 

Cifrele ne arată că, de fapt, cea mai mare datorie publică a fost creată de PNL, nu de PSD, iar PNL nu se lasă dus de la guvernare, iar Bolojan nici atât. 

Și-acum despre MEDIA LUNARĂ a datoriei publice pe fiecare premier avut în perioada 01.11.2019 - 30.04.2026. Asta contează, pentru că așa vedem cât de bine a guvernat fiecare: 

1. Cătălin Predoiu, PNL, 2,  13.732 miliarde lei

2. Ilie Bolojan  (până la 30.04.2026),PNL, 10 luni de mandat,  13.093 miliarde lei

3. Marcel Ciolacu, PSD,  23 luni de mandat, 12.256 miliarde lei,

4. Nicolae Ciuca, PNL, 19 luni de mandat, 10.936 miliarde lei 

5. Ludovic Orban, PNL, 13 luni de mandat, 7.620 miliarde lei

6. Florin Citu, PNL, 11 luni de mandat, 5.412 miliarde lei. 

Din câte se poate observa, în cele 10 luni de mandat, Bolojan l-a bătut și pe Ciolacu și pe Ciucă, reușind performanța să ne îndatoreze, în medie, cu 13.093 miliarde lei pe lună (până la 30.04.2026). 

Dar asta nu e tot, pentru că nu sunt incluse cele 17 miliarde euro împrumut pentru SAFE. Atunci va fi câștigător detașat al supraîndatorării românilor. 

Cel mai urât dintre pământeni, Cîțu, în ale lui 13 luni de mandat a reușit să ne îndatoreze cu doar 59,5 miliarde lei, în medie cu 5,412 miliarde lei pe lună (cu toate vaccinurile și rahaturile lui), devenind astfel ”prostul clasei”. 

Deci, majoritatea covârșitoare a datoriei publice nu este creată de Cîțu, ci de Ciucă, Ciolacu și Bolojan, iar Bolojan va ajunge în curând să fie campionul absolut la neperformanță (media lunară a datoriei publice generată). 

Și-acum cum ne afectează pe fiecare dintre noi? 

La 01.11.2019 aveam o datorie publică per cap de locuitor de 19.205,52 lei. 

La 30.04.2026 aveam o datorie publică pe cap de locuitor de  61.660,59 lei. 

Adică în 78 luni (01.11.2019 -30.04.2026) a crescut datoria pe cap de locuitor de 42.455,07, adică de 3,21 ori. 

I-a crescut fiecăruia dintre noi venitul de 3,21 ori, ca să poată politicienii să ne mai vrăjească cu ”o duceți bine”, ”v-a crescut nivelul de trai”? 

Avem noi azi șanse mai mari ca in veniturile noastre să putem să plătim impozite și taxe mai mari pentru ca statul să plătească datoria publică? 

Răspunsul este NU!

Acest răspuns reiese tot din analizarea cifrelor.

Salariul minim net pe economie (lunar) a crescut în aceeași perioadă de numai 2,04 ori, pe când datoria publică pe cap de locuitor a crescut de 3,21 ori. 

Salariul mediu net pe economie (lunar) a crescut de numai 1,84 ori, pe când datoria publică  a crescut de 3,21 ori. 

Deci , datoria publică pe cap de locuitor în perioada 01.11.2019-30.04.2026 a crescut aproape dublu față de creșterea veniturilor medii ale locuitorilor. 

Așa că întrebarea este? 

Poate fiecare dintre noi să plătească 61.660,59 lei, cât îi revenea la 30.04.2026? 

(În lei vechi înseamnă 616 milioane 606 mii lei).

Aveți de unde?

Eu una nu am. 

Și-atunci ce făceam?

Tăcem în continuare? 

Acceptăm în continuare să tot crească exponențial datoria asta publică și odată cu ea și impozitele și taxele pe care trebuie să le plătim la stat prin legile pe care le adoptă? 

Sau ne revoltăm dată și le spunem tuturor ăstora că nu mai au ce să caute a guvernare, că ne-au arătat cum ne agă în groapă și pe noi și țara?

Avocat Elena Radu

5 - 6 septembrie 1950 Sighet

I-AU SCOS NOAPTEA. NIMENI NU A ȘTIUT UNDE

În noaptea de 5 spre 6 septembrie 1950, la Sighet, se întâmpla ceva ce regimul comunist nu voia să știe nimeni. Nici familiile. Nici avocații. Nici măcar gardienii care nu primiseră ordin. Sute de deținuți politici — foști miniștri, generali, episcopi, profesori universitari, academicieni, oameni care construiseră România modernă — au fost smulși din celulele lor, urcați în camioane militare și dispersați în întuneric spre închisorile din interior. Operațiunea purta un nume de cod banal, aproape obscen în simplitatea lui: „Munca".

Nimeni nu i-a anunțat. Nimeni nu i-a întrebat. Ei nu existau.

ACEASTA ESTE POVESTEA NOPȚII CARE A DESĂVÂRȘIT TĂCEREA.

ÎNCEPUTUL SIGHETTULUI:

Închisoarea din Sighetu Marmației nu fusese construită pentru criminali de drept comun. Fusese construită — sau mai bine zis reconvertită — pentru a înghiți o întreagă generație de elite. Regimul comunist instaurat cu baionete sovietice înțelegea, cu o luciditate rece și sistematică, că nu poate controla un popor cât timp există oameni care au știut ce înseamnă altceva. Oameni care guvernaseră. Care judecaseră. Care predicaseră. Care scrisessră constituții sau comandaseră armate.

Începând cu mai 1950, Sighetu Marmației devenise destinația finală pentru cei mai importanți deținuți politici din România. Locul fusese ales cu deliberare: orașul era la granița cu Uniunea Sovietică, izolat geografic de restul țării, accesibil cu dificultate și ușor de blocat informațional. Familiile celor închiși nu știau unde sunt rudele lor. Scrisorile nu ajungeau. Vizitele erau interzise. În unele cazuri, arestarea se produsese fără mandat, fără dosar, fără proces — oameni ridicați noaptea și dizolvați în sistemul carceral ca o picătură de cerneală în apă.

Celulele închisorii găzduiau, cot la cot, foști prim-miniștri și episcopi greco-catolici, academicieni și generali de armată, economiști și mari proprietari de pământ. Era o colecție sistematică a tot ce România interbelică produsese mai valoros în materie de conducere și cultură. Regimul nu îi judeca pentru crime reale. Îi judeca pentru că existaseră.

CONDIȚIILE DIN CELULE:

Viața cotidiană la Sighet în vara lui 1950 era un exercițiu de distrugere lentă, calculată. Rațiile alimentare se situau sub minimul fiziologic. Conform mărturiilor supraviețuitorilor și documentelor cercetate ulterior de Memorialul Sighet, deținuții primeau o supă apoasă și câteva sute de grame de pâine pe zi. Scorbutul, pelagra și edemele provocate de malnutriție erau prezente în aproape toate celulele.

Lumina naturală era un lux pe care arhitectura închisorii îl rationa cu cruzime. Ferestrele, înalte și înguste, filtrau o lumină palidă care nu ajungea niciodată să încarce cu viață spațiul din jur. Plimbările în curte erau rare și supravegheate. Conversațiile între deținuți — interzise în principiu, tolerate uneori în practica gardienilor mai puțin zeloși — se purtau în șoaptă, cu ochii pe ușă.

Și totuși, în această mizerie calculată, se întâmpla ceva ce regimul nu anticipase complet: oamenii nu se rupeau. Foști miniștri recitau din Eminescu pe de rost. Episcopi țineau predici în șoaptă pentru colegii de celulă. Profesori universitari organizau cursuri informale de istorie, filozofie, medicină — transmitând cunoaștere ca pe o formă de rezistență. Nu pentru că speranța era certă. Ci pentru că demnitatea era singura proprietate pe care sistemul nu o putuse încă confisca.

PLANUL SECRET — OPERAȚIUNEA „MUNCA":

Documentele de arhivă cercetate după 1990, inclusiv cele din fondurile CNSAS, arată că decizia de evacuare a deținuților de la Sighet nu a fost spontană. Ea a fost planificată cu săptămâni înainte, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în coordonare cu structurile Securității. Motivele exacte nu sunt pe deplin clarificate nici astăzi, dar istoricii avansează câteva ipoteze documentate: presiunea internațională crescândă în legătură cu soarta elitelor politice arestate, reorganizarea administrativă a sistemului penitenciar și posibila intenție a regimului de a deconcentra deținuții valoroși — fie pentru a-i folosi ca monedă de schimb diplomatic, fie pentru a dispersa orice potențial nucleu de rezistență organizată.

Operațiunea a primit numele de cod „Munca" — un eufemism care spunea totul despre limbajul de lemn al epocii. În noaptea de 5 spre 6 septembrie 1950, sub acoperirea întunericului, camioane militare au intrat în curtea închisorii. Deținuții au fost treziți, li s-a ordonat să se îmbrace, li s-au dat câteva minute pentru a-și lua lucrurile — aceia care mai aveau ceva — și au fost urcați în vehicule fără să li se spună destinația.

Unii, conform mărturiilor înregistrate ulterior, credeau că sunt duși la execuție. Atmosfera era cea a oamenilor care nu mai au nimic de pierdut.

CAMIOANELE ÎN NOAPTE:

Drumul în sine era o tortură. Camioanele militare nu aveau condiții pentru transport uman civilizat. Bătrânii — și mulți dintre deținuți erau în vârstă înaintată, unii depășind șaptezeci de ani — stăteau înghesuiți, pe podea sau pe bănci de lemn, trecând prin noapte pe drumuri de munte. Septembrie în Maramureș poate aduce deja răceli aspre, iar îmbrăcămintea majorității era precară după luni de detenție.

Nimeni nu știa unde merge. Gardienii nu răspundeau. Tăcerea era răspunsul oficial al unui sistem care nu considera necesar să explice nimic celor pe care îi considera deja inexistenți din punct de vedere legal și social.

Convoaiele s-au dispersat spre mai multe destinații: închisoarea Văcărești din București, Aiud, Ocnele Mari, Gherla — locuri cu propriile lor istorii de suferință sistematică. Dispersarea era și ea un instrument: separa oamenii care se cunoșteau, distrugea micile comunități de supraviețuire morală pe care deținuții le construiseră în celulele de la Sighet, rupea rețelele informale de solidaritate.

UNII NU AU MAI PLECAT:

Trebuie spus, cu toată gravitatea pe care o merită, că nu toți deținuții de la Sighet au apucat să fie evacuați în septembrie 1950. Unii muriseră deja. Alții aveau să moară curând după transfer, epuizați de luni de malnutriție și boli netratate.

Sever Bocu, tribunul Banatului, a murit la Sighet la 21 ianuarie 1951, la 76 de ani, după ce fusese bătut și înfometat sistematic. Iuliu Maniu, cel mai important om politic al României interbelice, liderul Partidului Național Țărănesc și simbolul rezistenței democratice la presiunea comunistă, a murit la Sighet pe 5 februarie 1953, după ani de detenție în condiții inumane. Gheorghe Brătianu, istoricul de talie europeană, fiul lui Ion I.C. Brătianu, a murit la Sighet în 1953. Ion Mihalache, cofondatorul Partidului Național Țărănesc, a murit la Râmnicu Sărat în 1963, după ani de detenție. Alexandru Marcu, Constantin Titel Petrescu, Radu Gyr — fiecare cu propria sa tragedie, fiecare cu propria sa rezistență.

Sighetu Marmației a înghițit o generație întreagă. Unii au ieșit de acolo. Mulți nu.

FEMEILE CARE AU AȘTEPTAT:

Există o dimensiune a acestei tragedii care este adesea trecută sub tăcere: familiile. Soțiile, copiii, părinții celor închiși trăiau în propria lor formă de detenție invizibilă.

Conform documentelor studiate de cercetătorii Memorialului Sighet, familiile deținuților politici erau adesea supuse unor presiuni sistematice: exmatriculate, concediate, evacuate din locuințe, supravegheate de Securitate. Copiii sufereau consecințe directe — excluși din școli sau universități pe motiv că părintele era „dușman al poporului".

Și cel mai greu: nu știau nimic. Nu știau dacă soțul mai trăiește. Nu știau unde este. Nu puteau trimite alimente sau medicamente. Unele femei au bătut ani de zile la uși de instituții cerând informații și primind tăcere sau amenințări. Câteva și-au găsit rudele abia după 1990 — sau nu le-au găsit niciodată, rămânând să caute un mormânt fără cruce, o groapă comună fără marcaj.

TĂCEREA CALCULATĂ:

Ceea ce face operațiunea „Munca" deosebit de sinistră în arhitectura represiunii comuniste nu este violența în sine — violența era prezentă și altundeva, și în alte momente. Este tăcerea organizată. Tăcerea ca politică de stat.

Regimul nu anunța că a arestat pe cineva. Nu anunța că l-a mutat. Nu anunța că a murit. Familia putea afla că un om era mort abia după ani — dacă afla vreodată. Aceasta era o formă de tortură extinsă la scara întregii societăți: nimeni nu știa cu certitudine soarta nimănui. Frica era amplificată tocmai de această incertitudine.

Documentele operative ale Securității, cercetate parțial după 1990 și publicate sau analizate de CNSAS și de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, arată că această tăcere era deliberată și instrucțiunile privind secretul operațiunilor de transfer veneau de la nivelele superioare ale aparatului de represiune.

MEMORIALUL CARE NU TREBUIA SĂ EXISTE:

După 1989, clădirea închisorii de la Sighetu Marmației a supraviețuit. A supraviețuit nu pentru că regimul democrat următor ar fi grăbit să transforme locul în simbol — dimpotrivă, pentru mulți ani pericolul demolării sau al reconvertiri banale a fost real.

Efortul de a transforma locul în memorial a venit în mare parte din inițiativa unor intelectuali și a supraviețuitorilor sau familiilor victimelor. Academia Civică, condusă de Ana Blandiana și Romulus Rusan, a construit ceea ce astăzi reprezintă unul dintre cele mai importante muzee memoriale din Europa de Est: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.

În celulele unde muriseră miniștri și episcopi, astăzi se pot vedea fotografii, documente, obiecte personale. Pe pereți, nume. Mii de nume. Oameni care au existat. Oameni pe care un regim a decis că nu mai au dreptul să existe.

În fiecare vară, la Sighet se organizează „Școala de Vară", unde tineri din România și din afara granițelor încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat. Nu pentru a urî. Ci pentru a nu uita. Și pentru ca uitarea să nu devină complice.

CE RĂMÂNE:

Noaptea de 5 spre 6 septembrie 1950 nu a fost un accident al istoriei. A fost o decizie. Luată de oameni, pentru a distruge alți oameni. Executată cu eficiență birocratică, acoperită cu tăcere instituțională, justificată cu un limbaj de lemn care transformase crimele în „măsuri administrative".

Cei care au fost urcați în acele camioane în noapte — bătrâni, bolnavi, epuizați, smulși din somnul adânc al celulelor — nu strigau. Nu aveau cui. Dar fiecare dintre ei purta în el o Românie pe care regimul voia s-o șteargă: o Românie care crezuse în democrație, în stat de drept, în libertate de conștiință, în demnitatea omului față de stat.

Nu au reușit să o șteargă complet. Dovada este că astăzi știm aceste lucruri. Dovada este că putem spune aceste nume. Dovada este că Memorialul de la Sighet există și că mii de oameni îl vizitează an de an, căutând în acele celule un răspuns la întrebarea pe care fiecare generație trebuie să și-o pună: ce suntem dispuși să facem pentru libertate? Și cât de ușor poate fi smulsă?

Aceasta nu este doar istorie a altora. Este istoria familiilor noastre, a bunicilor și străbunicilor noștri, a țării pe care o locuim. Iar dacă nu o cunoaștem, riscăm să nu recunoaștem semnele când ele revin — nu neapărat în aceeași formă, dar cu aceeași esență: un sistem care decide că unii oameni nu mai au dreptul să existe.

Tu ai auzit de operațiunea „Munca" sau de transferurile secrete de la Sighet? Ai un bunic sau o rudă afectată de represiunea comunistă? Scrie mai jos — fiecare poveste personală contează și merită să fie auzită.

Distribuie această postare ca să nu fie uitat ce s-a întâmplat în noaptea aceea. Unii dintre ei nu au mai putut spune nimănui. Noi putem.

#SighetulMarmației #ComunismulRomânesc #MemorialulSighet #DeținuțiPolitici #SecuritateaRomâniei #RezistențaAnticomunistă #IstoricRomânesc

Arhiva Interzisă

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - O imagine de ansamblu și o discuție matură despre viitorul acestor infrastructuri in toata România

Fortus este astăzi imaginea muribundă a industriei românești. Dar tocmai în această imagine apăsătoare se ascunde o întrebare uriașă: mai avem puterea să construim ceva nou sau ne mulțumim să privim cum dispare și ceea ce a mai rămas?

Poate că cea mai mare greșeală ar fi să privim Fortus doar prin ceea ce a fost. Eu cred că trebuie să-l privim prin ceea ce poate deveni.

Cândva, aici se turna oțel, se prelucrau piese uriașe și plecau spre țară și spre lume utilaje construite de mâinile și mintea oamenilor din Iași. Astăzi, lumea s-a schimbat. Dar nevoia de a produce, de a inventa și de a construi a rămas aceeași.

Poate că viitorul Fortus nu mai înseamnă utilaj greu. Poate înseamnă robotică. Poate înseamnă sisteme energetice. Poate înseamnă senzori, materiale noi, echipamente științifice, componente aerospațiale sau tehnologii pe care astăzi nici nu le bănuim.

Ceea ce știm însă cu siguranță este că un oraș care renunță la capacitatea de a produce renunță la o parte din viitorul său.

De aceea cred că trebuie o resuscitare de idei și efort susțiunt dublate de transpirație și rigoare despre ceea ce am putea numi „Fortus Viitor” – un proiect prin care una dintre cele mai importante platforme industriale ale Moldovei să primească o nouă șansă și un nou sens.

Nu am toate răspunsurile astăzi. Tocmai de aceea, în calitatea mea de parlamentar, voi solicita informații și puncte de vedere de la toate instituțiile statului care au avut sau au responsabilități în acest domeniu. Vreau să înțeleg situația juridică, economică și tehnică a fostei platforme Fortus, dar și să privesc problema la nivel național.

Fortus nu este un caz izolat. În întreaga țară există foste platforme industriale, construite cu efortul unor generații întregi, care astăzi se degradează, se fragmentează și își pierd treptat funcția economică. Avem nevoie de o imagine de ansamblu și de o discuție matură despre viitorul acestor infrastructuri.

După ce voi avea răspunsurile necesare și o evaluare serioasă a situației la nivel național, voi analiza și voi susține inițiativa legislativă cea mai potrivită pentru revitalizarea acestor mari platforme industriale și pentru readucerea lor în circuitul economic. 

Cred că nu mai putem să pierdem astfel de resurse, iar Iașul nu își permite să ignore potențialul extraordinar care încă există aici. Poate că Fortus nu mai poate fi ceea ce a fost. Dar sunt convins că poate deveni din nou ceva important pentru Iași, pentru Moldova și pentru România. Iar numele, brandul să fie dus mai departe.

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Poluare foarte mare în această noapte la Iași.

Poluare foarte mare în această noapte la Iași.

Valorile poluanților se mențin ridicate până spre miezul nopții. Abia după miezul nopții, odată cu intensificarea curenților atmosferici, este posibilă o ușoară dispersie a poluanților din aer.

Din datele disponibile în acest moment, cea mai afectată zonă rămâne zona Ungheni, unde concentrațiile sunt constant cele mai mari. Situația confirmă încă o dată vulnerabilitatea Iașului la episoadele de stagnare atmosferică, mai ales în perioadele reci, cu inversiuni termice și circulație slabă a aerului.

Recomandare pentru populație (mai ales copii, vârstnici, persoane cu afecțiuni respiratorii):

– evitați activitățile fizice intense în aer liber în această seară;

– aerisiți locuințele doar după ce valorile încep să scadă;

– limitați expunerea prelungită în zonele cu trafic intens.

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

Deputy AUR.Professor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Romania was the target of a cyberattack of unprecedented severity.

Romania was the target of a cyberattack of unprecedented severity. It was not a marginal attack and it was not a trivial IT incident. It was an attack on the management of water resources, that is, on a critical infrastructure of vital importance.

A tragedy could have happened.

We have an extremely clear precedent: Florida, 2021. There, only human vigilance – the attention of an engineer – saved the population. The digital system had been compromised, and the concentration of sodium hydroxide in the drinking water had been increased more than 100 times by/with the help of the "digital" taken over by the attackers. If that engineer had not noticed the anomaly and had not manually disconnected the system, a sanitary catastrophe would have occurred. That case clearly demonstrated one thing: digitalization without human duplication and without physical separation is extremely dangerous.

In Romania, judging by the evolution of the attack – slow in the initial phase and violent in the final phase – it is very likely that the intrusion began around December 19. The attack acted discreetly, explored the network, then escalated rapidly, compromising almost 1,000 servers and logistics computers.

8 out of 9 water basin administrations – i.e. the regional structures that manage water resources at the river basin level – were affected. Practically, almost the entire digital support system of this strategic area was compromised.

It must be said very clearly: everything that is digital and has control power in this area – dosing of chlorine, sodium hydroxide, flocculants, clarifiers, control of valves and taps, water levels, pressures, temperatures – can end up in the hands of attackers if there is no strict physical separation between:

the administrative and logistics network (IT), and the operational execution network (OT / SCADA).

Emails, web servers, VPNs, or internet-exposed services have no place in the execution network.

This is a basic rule in critical infrastructure security. Paradoxically, where systems are old, where there is no sophisticated digital control and where operation is still "manual", these installations have been protected precisely by the lack of digitalization. 

The rest of the system, however, requires:

- dedicated programs and software,

- clear security strategies,

- mandatory, offline backups, without access to the internet or the administrative network,

tested recovery procedures.

These are not formalistic ideas but textbook solutions. They are standard, known procedures, applied in states that treat water as a national security issue. Romania has extremely well-trained young people in cybersecurity, brilliant, but who are not integrated into decision-making and implementation. Instead, we unnecessarily expose the health of our population.

The situation must be viewed exactly as in a war scenario.

Water is a strategic resource. If compromised, the danger is immediate, massive, and collective. It is unacceptable that it takes 12–24 hours for authorities to realize that systems are compromised, for attackers to have time to archive, encrypt, and take control, and for the response to be delayed and improvised.

What happened on December 19–20 in Romania is about national security, not a simple IT incident.

The questions are direct and cannot be avoided:

1. Are there procedures for simulating cyber incidents?

Is there a centralized, secure control of execution systems?

2. Are there real industrial firewalls?

3. Is there physical separation between logistics and execution networks?

4. Are these measures audited periodically?

If the answer is “no,” then the problem is not past – it is future.

Deputy AUR.Professor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

Liliana Jighira Jurnalistă - GIGANTUL CARE DEȚINE BRANDUL NAPOLACT PLEACĂ DIN ROMÂNIA

GIGANTUL CARE DEȚINE BRANDUL NAPOLACT PLEACĂ DIN ROMÂNIA

FrieslandCampina a decis să vândă operațiunile sale în România, inclusiv brandul Napolact și fabricile din Cluj-Napoca și Târgu Mureș, către Bonafarm Group, companie deținută de cel mai bogat om din Ungaria, Sandor Csány. Asta după ce, în ultimul an, producătorul a optat pentru închiderea a 40 de puncte de lucru considerate inactive, în România, (în 11 județe). Cei de la FrieslandCampina au decis să schimbe total strategia și acum se orientează către piața produselor de slăbit, bazate pe proteina din zer, informează Mediafax.

FrieslandCampina vrea să-și extindă afacerile la nivel global, orientându-se acum spre domeniul proteinelor prin planificata achiziție a Wisconsin Whey Protein, un producător american de izolat proteic din zer. Această decizie va permite gigantului din industria lactatelor să își mărească semnificativ capacitatea totală de procesare a proteinelor din zer, într-un moment în care suplimentarea proteică în industria alimentară și a băuturilor este în continuă creștere, consolidându-și astfel prezența pe piața nord-americană.

După finalizarea tranzacției, Wisconsin Whey Protein va deveni parte a diviziei FrieslandCampina Ingredients, răspunzând nevoilor clienților din segmentele de nutriție pentru performanță, activă și medicală.

Wisconsin Whey Protein își extinde în prezent facilitățile moderne, care sunt așteptate să-și „mai mult decât dubleze” capacitatea de producție pentru izolat proteic din zer. Compania are peste 40 de ani de experiență în producerea de concentrate proteice, izolate proteice și produse lactozate și are sediul în Darlington, Wisconsin.

FrieslandCampina își vinde operațiunile din România. Brandul Napolact va fi preluat de grupul maghiar Bonafarm, controlat de cel mai bogat om din Ungaria, miliardarul Sandor Csány.

Royal FrieslandCampina a anunțat joi vânzarea operațiunilor sale din România, inclusiv brandul Napolact și fabricile din Cluj-Napoca și Târgu Mureș, către grupul maghiar Bonafarm, controlat de Sandor Csány, președintele OTP Bank și cel mai bogat om din Ungaria.

#FrieslandCampina #napolact #operațiuni

Liliana Jighira Jurnalistă

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Resursele primare si energia România

Astăzi particip la o nouă sesiunea organizata de AUR, acum dedicată resurselor primare și a energiei României, alături de profesori universitari, cercetători, ingineri, parlamentari, reprezentanți ai Guvernului, ai patronatelor, oameni de afaceri și tineri antreprenori. Este o dezbatere esențială într-un moment în care sistemul energetic național are nevoie de strategie și soluții.

Discutăm despre problemele fundamentale ale energiei în România: prețurile ridicate, facturile greu de suportat, pierderile uriașe din rețele și lipsa investițiilor în infrastructură. Consumatorii – casnici și industriali – ajung să plătească ineficiențele unui sistem care nu mai corespunde nevoilor actuale. Pierderile tehnologice și comerciale, care în unele zone ating niveluri inadmisibile, sunt transferate direct în factură, iar companiile românești își pierd competitivitatea tocmai din cauza costurilor energetice ridicate.

În același timp, vorbim despre resursele noastre primare – cupru, bismut, germaniu, grafit și multe altele –, resurse strategice ale viitorului, pe care România le exportă ca materie brută, în timp ce importăm produse finite la prețuri chiar și de zece ori mai mari. Este o risipă uriașă și o pierdere economică pe care nu ne-o mai putem permite.

Un subiect esențial îl reprezintă energia solară. Deși România a instalat capacități fotovoltaice importante, randamentul real al panourilor este puternic afectat de temperaturile ridicate și de poluare. Când panourile ajung la 35–40°C, randamentul scade cu 10–25%, iar depunerile de praf, particule PM10, PM2.5 sau praful transfrontaliet reduc și mai mult producția. Panourile nu funcționează la randamentul din broșuri, iar asta trebuie spus clar în strategia energetică. Fără optimizare, fără monitorizare, fără curățare sistematică, pierdem energie exact când avem nevoie mai mare.

La fel de important, "tranziția energetică" produce propriile deșeuri. Panourile, bateriile și sistemele electronice asociate vor genera, în următorii ani, un volum enorm de materiale toxice și compozite greu de reciclat. România nu are încă o infrastructură de reciclare la scară mare pentru aceste tehnologii. Dacă nu acționăm rapid, riscăm să transformăm tranziția verde într-o nouă criză de mediu: metale grele, chimicale, litiu, cobalt, grafit – toate ajung în sistemul de deșeuri fără control.

Pe de altă parte, creșterea accelerată a regenerabilelor pune o presiune imensă asupra stabilității sistemului energetic. Sursele solare și eoliene sunt nesincrone, fără inerție, fără rotor. Ele nu pot stabiliza rețeaua. În lipsa unui suport inertial, sistemul devine vulnerabil la fluctuații rapide ale producției, ceea ce poate genera dezechilibre de sute de megawați în câteva secunde.

Aici intervin bateriile de tip grid-forming – poate cea mai importantă tehnologie pentru următorul deceniu. Acestea nu sunt simple depozite de energie. Ele creează tensiune, stabilizează frecvența, oferă inerție sintetică și reacționează în milisecunde. Cu alte cuvinte, înlocuiesc rolul clasic al generatoarelor cu rotor, dar într-un mod mult mai rapid și flexibil. Fără astfel de baterii, sistemul energetic românesc va fi tot mai expus instabilităților, pe măsură ce ponderea regenerabilelor crește.

România are resurse, are inteligență, are tehnologie. Pentru a reduce prețurile, pentru a stabiliza sistemul și pentru a valorifica resursele naționale, trebuie să investim în infrastructură modernă, reciclare, eficiență, baterii grid-forming și lanțuri industriale complete. Valoarea adăugată trebuie să rămână în România, nu exportată. Energia viitorului nu este doar producție, ci și stabilitate, eficiență și suveranitate economică.

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

Fizician Dr.Claudiu Tănăselia - România are o contribuție semnificativă la construirea și testarea viitorului avion spațial european 😊

Ce fain e să citești despre România pe blogurile străine dedicate explorării spațiului! Și ce fain e că România are o contribuție semnificativă la construirea și testarea viitorului avion spațial european 😊

Felicitări Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” (INCAS)!

«Romania’s National Institute for Aerospace Research ‘Elie Carafoli’ (INCAS) has completed qualification testing of the Space Rider Descent and Landing Test Model (DLRM), marking a key milestone for the programme.»

Fizician Dr.Claudiu Tănăselia

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Contra – revoluția bugetară a Ursulei von der Leyen

Contra – revoluția bugetară a Ursulei von der Leyen

După îndelungi amânări și cu un stil haotic și chiar rizibil pe alocuri, Comisia Europeană a lansat ieri, 16 iulie 2025, proiectul de buget multianual al UE, pe anii 2028 – 2034.

În mod intenționat, resursele oficiale de comunicare ale UE au concentrat discursul pe „revoluția” pe care ar aduce-o cu sine acest buget, în valoare de 2 mii de miliarde de euro.

Suma în sine, însă, a ridicat imediat obiecții – de la 1,2 trilioane, la 2 trilioane, este vorba de un surplus de 800 de miliarde de euro, care trebuie asigurat de statele membre, prin majorarea contribuției la UE. Germania a spus deja că această suplimentare a bugetului este inacceptabilă. Franța, confruntată cu propriul deficit bugetar excesiv, a respins implicit ideea. La fel au procedat statele net contributoare la buget – Olanda și țările nordice. O eventuală creștere a taxelor sau crearea de taxe noi, pe care să le colecteze direct UE*, ar putea stârni valuri de mânie în statele membre, în rândul întreprinderilor și, mai ales, la cetățeni. Presa europeană reflectă deja reacții dure, furioase chiar, ale Consiliului, ale Parlamentului European și ale statelor membre.

De altfel, acest surplus nu este nici măcar o evoluție. Este o stagnare sau chiar o involuție. Cu o inflație prognozată de 37% în 7 ani, suma de 800 de miliarde de euro nu înseamnă decât un maxim de 10% în plus, în termeni reali. Uniunea Europeană are de rambursat, începând cu 2028, cei 650 de miliarde de euro împrumutați pentru a finanța programul NewGenerationEU (mecanismul de redresare și reziliență, utilizat pentru acoperirea consecințelor negative ale pandemiei de covid). Deci, “surplusul” e, de fapt, deficit bugetar excesiv.

De fapt, acest buget este o contra-revoluție, este înscrierea UE pe un drum îngust, cu sens unic, care poate duce la faliment sau la totalitarism.

Iată de ce:

1. Socialiștii au condiționat votul lor contra moțiunii de cenzură de săptămâna trecută și, implicit, pentru menținea Ursulei la putere, de menținerea neatinsă a Fondului Social European. Proiectul de buget multi-anual l-a desființat. Banii alocați protecției sociale și luptei contra sărăciei vor fi plasați sub umbrela unui mega – fond, denumit National and Regional Partnership Plans (NRPP), care va conține și fondurile de coeziune regională, și fondurile pentru agricultură. Acest NRPP înseamnă 48% din buget, adică, 960 de miliarde de euro. Conform declarațiilor date ieri presei de doi comisari europeni (Christophe Hansen, agricultură, Rafaelle Fito, dezvoltare regională), minim 300 de miliarde de euro vor fi alocați plăților directe făcute fermierilor și minim 218 miliarde de euro vor fi alocați plății directe către regiuni, restul urmând a fi alocat agriculturii și dezvoltării regionale prin intermediul diverselor scheme de sprijin. Roxana Mânzatu, comisar european pentru protecție socială, a declarat că a obținut promisiuni de la Ursula că minim 14% din buget va merge în protecție socială. În teorie, ar urma ca minim 280 de miliarde de euro să fie alocate protecției sociale și luptei contra sărăciei. Socialiștii vor râmâne, însă, cu teoria și cu promisiunile: în realitate, dată fiind unificarea articială a celor trei domenii de acțiune și finanțare într-un singur „plan”, câștigătorii acestui joc al alocării vor fi fermierii și regiunile. Ca de obicei, o treime din banii europeni vor merge către agricultură și 20% vor merge către regiuni. Restul va râmâne de alocat protecției sociale și luptei contra sărăciei. Vorbim, deci, de cel mult 100 de miliarde de euro. Fondul Social European are azi valoarea de 147 de miliarde de euro...

În consecința, pentru a rămâne în funcție, Ursula le-a făcut o promisiune mincinoasă socialiștilor, pe care nu a onorat-o. Socialiștii au menținut-o în funcție degeaba. Urmează, deci, o nouă moțiune de cenzură, de data asta, de la socialiști.

2. În timp ce proiectul de buget tinde să văduvească agricultura și regiunile de aproape 200 de miliarde de euro, Ucrainei i se alocă un fond special, extrabilanțier, de 100 de miliarde de euro.

În timp ce protecția socială și lupta contra sărăciei sunt văduvite de aproape 50 de miliarde de euro, mai multe sute de miliarde de euro merg către înarmare.

3. Proiectul de buget conține și un Fond European al Competitivității, căruia i se va aloca un procent de 23% din buget, adică 460 de miliarde de euro.

Intersant este că, în cadrul acestui fond este ascuns bugetul pentru înarmare, unor state membre urmând a li se permite să utilizeze bani din acest fond cu titlu de cheltuieli militare. În plus, acestor state li se va permite să depășească deficitul bugetar maxim, de 3% din PIB, pentru a se putea încadra fără constrîngeri în trendul de creștere a cheltuielilor cu apartenența la NATO, de 5% din PIB. Precizez că România nu se află în rândul acestor stateme membre, ceea ce denotă incompetență și indolență ale decidenților politici actuali.

4. Problema enormă pe care o ridică acest proiect de budget este că, fără consultarea Parlamentului și fără acordul Consiliului, Ursula urmează a desființa sute de programe, unele dintre ele cu o anumită eficiență, altele cu o tradiție îndelungată și o experiență birocratică bogată (de exemplu, fondurile pentru agricultură).

Așadar, vorbim nu doar de concentrarea puterii, denumită și „comisionalizare” în presa europeană, ci și de evitarea mecanismelor democratice care implică Parlamentul și Consiliul în procesul decizional.

Aceasta este exact una dintre acuzațiile pe care le-am făcut cu ocazia moțiunii de cenzură de săptămâna trecută.

Presa oficială a aplaudat respingerea moțiunii, dar acum este plină de această acuză, care sună chiar mai rău decât formula din moțiunea de cenzură.

Majoritatea deputaților europeni care au luat atitudine în chestiunea proiectului de buget „s-au arătat deosebit de îngrijorați de propunerile care ar putea slăbi rolul autorităților regionale și locale în gestionarea fondurilor și care ar putea pune fermierii împotriva regiunilor sau regiunile împotriva guvernelor naționale” (apud euractiv**).

În lipsa unui control parlamentar și a participării la decizie a Consiliului și a autorităților naționale și regionale, suntem lăsați descoperiți față de trendul resimțit în ultimii 6 ani: un regres democratic foarte riscant și deranjant.

5. Proiectul de buget nu conține nimic liniștitor din perspectiva corupției, a deturnării de fonduri și a ineficienței cheltuirii banilor publici. Chiar și euractiv consideră că se fură***. Ceea ce zice și Curtea Europeană de Conturi. Ceea ce a zis și ex-ombudsman – ul european, Emilly O’Reilly, acum 2-3 ani.

Ceea ce ziceam și eu în moțiune.

6. Sumele alocate protecției sociale, agriculturii și coeziunii regionale vor fi partajate în 27 de pachete naționale, oarecum după principiul fondator al Mecanismului de redresare și Reziliență (PNRR). Precum se știe, accesul la acest gen de fonduri a fost condiționat de reforme și de respectarea statului de drept, unde “reforme” au însemnat tranziția climatică, net zero, digitalizarea și bancarizarea generalizate, prioritizarea drepturilor minorităților de gen și a migranților și alte nebunii ideologice, iar “statul de drept” a însemnat exact ceea ce a vrut Ursula să însemne. Ei bine, și aceste noi planuri de parteneriat național și regional (NRPP) vor fi gestionate după același tipar.

Nu știm care sunt valorile europene, dar știm sigur că un cerber al lor va putea decide oricând că un anume stat membru nu le respectă, și, deci, accesul la borcanul cu miere îi va fi fost interzis.

Nu mai știm exact nici ce anume înseamnă statul de drept, în accepțiunea Comisiei și a Ursulei. Nu de alta, dar Comisia și Ursula însăși au încălcat statul de drept, în varianta sa clasică, cea care presupune separația, echilibrul și distribuția puterii, drepturile individuale și libertățile cetățenești, libertatea de opinie și de consțiință, respectul tratatelor și al Constituției ...

Comisia Europeană este o instituție europeană care încalcă ea însăși statul de drept, ignorând cu grație rapoartele Curții de Conturi, disprețuind rolul Parlamentului și încălcând cu intenție decizii ale CJUE, așa cum am susținut în moțiunea de cenzură și cum probează documentele oficiale și faptele notorii.

Acești bani din noul buget european vor fi, precum se poate intui, la discreția Ursulei.

Nu ești suficient de incluziv cu minoritățile de gen și cu migranții, încalci. Ești prea incluziv cu săracii, antreprenorii, fermierii, încalci. Nu ești suficient de anti-climate change, încalci. Nu ești suficient de digitalizat și bancarizat, nu elimini suficient de rapid cash-ul, încalci. Nu te supui narativului oficial (minciuna bună, nobilă), încalci. Nu combați suficient de sever și prompt (în accepțiunea turnătorilor profesioniști și a ONG – urlor progresiste) conspiraționiștii, extremiștii și populiștii (termeni care înseamnă exact ceea ce Comisia Europeană vrea să însemne, iar nu ceea ce înseamnă etimologic și natural), încalci.

Notă: România este indexată ca statul membru UE cu cel mai mic nivel al democrației și al statului de drept din întreaga UE. Printre altele, calificativul a fost “meritat” din cauza anulării alegerilor, anulare fabricată de și de care au profit la maxim ... pro-europenii. Nu Ungaria și nici Slovacia vor fi oile negre ale fondurilor europene, ci România.

PS Ce vă spuneam despre Ursula? Că v-ați pus pe soclu un idol fals, cu ifose de țarină. Trebuie rapid forțată să coboare de acolo.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea