Consiliul Superior al Magistraturii (România)
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CSM – SECȚIA PENTRU JUDECĂTORI
Stimați domni și doamne,
Având în vedere atribuțiile pe care le aveți potrivit art. 31 din Legea nr. 305/2022, vă solicit să apărați independența judecătorului investit cu soluționarea cauzei și a cererilor, precum și a independenței, imaginii și reputației întregului sistem de justiție reprezentat de instanțele de judecată.
În mod repetat, ați sesizat public și ați făcut demersuri privind apărarea independenței judecătorului și a întregului sistem de justiție, invocând ca argumente anumite practici pe care dvs. le-ați sesizat.
Există, însă, și alte practici cu care justițiabilul se confruntă, pe care le-am constatat în mod direct, fiind încălcat principiul independenței justiției, precum și principiul independenței judecătorului, cu repercusiuni asupra întregului sistem de justiție.
Voi prezenta pe scurt o astfel de practică pe care am sesizat-o, care pare să fie un tipar utilizat în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor parchete:
1. Afectarea independenței judecătorului investit cu soluționarea cauzei și a cererilor.
Se folosesc practici ilegale pentru a genera o presiune publică indirectă, artificială, nelegitimă și orchestrată asupra judecătorului investit cu soluționarea cauzelor și cererilor.
Etapele prin care se orchestrează artificial această presiune sunt următoarele:
a) pregătirea terenului: încă din faza începerii urmăririi penale in personam și a efectuării unor eventuale percheziții, ”pe surse” se divulgă numele persoanelor cercetate și, eventual, locul unde se desfășoară percheziția, ”scăpând” pe scurt, trunchiat, pretinsele fapte pe care le-ar fi săvârșit persoana cercetată penal.
Presa scrie despre persoană, faptă prezentată denaturat și efectuarea de percheziții (de multe ori, înainte de a se finaliza percheziția).
Astfel, se creează artificial interesul și așteptarea societății cu privire la subiect și persoană.
b) perchezițiile: la percheziții participă un număr semnificativ de organe de cercetare penală, mascați, disproporțional raportat la faptele care fac obiectul cercetării penale și periculozitatea persoanelor, pentru a crea artificial amploarea cazului și gravitatea pericolului social.
La percheziții participă și jurnaliști care filmează, fotografiază, având deja cunoștință de locul percheziției sau, chiar dacă nu participă, oricum publică articole sau prezintă știri referitoare la percheziții, tot în scopul de a populariza subiectul și a atrage atenția publicului asupra subiectului.
c) la nivelul parchetelor se dau comunicate de presă încă din faza în care persoana cercetată are numai calitatea de suspect, pentru a confirma știrile, identitatea persoanei cercetate. Comunicatele de presă ale parchetelor conțin: vârsta persoanei, eventuale profesii pe care le deține, prezentarea trunchiată și denaturată a faptelor de care este acuzat, simple păreri ale procurorului, nu fapta și încadrarea juridică astfel cum sunt reținute în ordonanțele procurorului.
Chiar dacă se scrie în comunicatele de presă ale parchetelor că este respectată prezumția de nevinovăție, ea este încălcată față de etapele prezentate mai sus și față de conținutul comunicatului de presă care are scopul:
- de a confirma, pe de o parte, știrile de presă și realitatea ”informaților” obținute pe ”pe surse”, precum și identitatea persoanei cercetate;
- de a crea artificial pericolul social pentru opinia publică: pe lângă faptul că nu este prezentată fidel în comunicatul de presă fapta și încadrarea juridică, astfel încât orice observator independent să poată face propria analiză dacă într-adevăr parchetul a început urmărirea penală pentru o faptă care aparent poate fi infracțiune, prin modalitatea denaturată și trunchiată de prezentare a faptelor în comunicatele de presă se încearcă să se creeze o aparență a legalității, temeiniciei și realității faptelor, pe baza opiniei personale a procurorului, nu raportat la fapta ș încadrarea juridică, astfel cum sunt reținute în ordonanțele de acuzare.
Mai mult, față de lipsa de educație juridică a cetățenilor, necunoașterii etapelor procedurale ale fazei de urmărire penală, precum și a necunoașterii organelor judiciare care înfăptuiesc justiția se încearcă să se creeze impresia că s-a stabilit deja că persoana cercetată este vinovată, a săvârșit fapta și trebuie condamnată penal la o pedeapsă cu închisoarea cu executare.
În același timp, în presă apar articole care prezintă persoana, istoricul ei, calitățile, funcțiile pe care le-a deținut și le deține, care de multe ori nu au nicio legătură cu faptele de care este acuzată sau cu calitatea în care a săvârșit pretinsele fapte, pentru a se zugrăvi o imagine de om rău, infractor, penal, corupt, etc (cuvinte care au devenit sloganuri în prezent, lipsite de conținut, ca urmare a unor campanii acerbe de-a lungul anilor).
Combinând conținutul trunchiat și denaturat al comunicatului de presă al parchetului cu exagerările jurnaliștilor cu privire la faptă și persoană, multe fără bază reală și străine de fapta pentru care s-a început urmărirea penală, se creează artificial, post factum, pericolul social față de ordinea publică pe care îl percepe societatea.
Eventual, se comunică și data, ora și locul unde persoana este audiată, reținută, astfel încât presa să poată fi prezentă, să fotografieze, să filmeze, să scrie articole, să dea știri sau chiar să transmită live de la fața locului în timp real ceea ce se întâmplă.
d) după ce s-a creat artificial pericolul social și imaginea defavorabilă a persoanei și faptelor în mediul public, procurorul întocmește ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și de multe ori și ordonanța de luare a măsurii preventive.
Pe fondul întregii așteptări și mediatizări create artificial cu privire la subiect și persoană, se mai dau comunicate de presă, se comunică stadiul cercetărilor sau persoana este scoasă încătușată pentru a putea fi expusă presei care să o filmeze și fotografieze, într-o situație degradantă.
e) când persoana ajunge în fața judecătorului pentru a îi fi analizată plângerea împotriva ordonanței privind măsurile preventive sau propunerea de arest preventiv, deja există presiunea creată în mod artificial și orchestrat asupra judecătorului investit cu soluționarea plângerii sau a cererii, fiindu-i afectată astfel independența.
Mai mult, în această fază, până la judecarea plângerii sau a cererii, deja ajung în presă și motivele plângerii formulate de persoana asupra căreia s-a luat măsura preventivă și eventual se scriu articole sau se fac dezbateri cu privire la temeinicia argumentelor invocate, pentru a fi manipulată opinia publică că este lipsită de fundament calea de atac.
Aceeași este situația și în cazul propunerii de arest preventiv, referatul cu propunerea ajunge la presă ”pe surse”.
În unele ordonanțe de luare a măsurii preventive nu este prezentată fapta și încadrarea juridică astfel cum au fost reținute în ordonanța pe punere în mișcare a acțiunii penale, tocmai cu scopul inducerii în eroare a opiniei publice și eventual a judecătorului cu privire la obiectul acuzației penale formulate.
În actele procurorului sunt incluse și mențiuni cu privire la alte posibile fapte care nu au legătură cu acuzația formulată (fapta și încadrarea juridică) într-o modalitate care să creeze repulsie sau revoltă, pentru a sugera că activitatea infracțională este mult mai amplă și mai gravă decât cea reținută în actele de acuzare, în condițiile în care ele nu au făcut obiectul cercetării penale, nefiind dispusă începerea urmăririi penale cu privire la respectivele fapte.
În presă apar articole și știri tocmai cu aceste fapte care nu fac obiectul acuzației (dar care sunt inserate în actele procurorului), cu citarea paragrafelor aferente din actele procurorului sau de probe izolate, care creează repulsie și revoltă, se fac comentarii, dezbateri pe aceste fapte care nu fac obiectul acuzației.
Toate acestea creează așteptarea societății ca persoana acuzată să fie sancționată încă din faza de urmărire penală, prin luarea sau menținerea unei măsuri preventive, eventual cea mai grea, arestul preventiv, deoarece prin prezentarea denaturată în mediul public a faptelor, societății i s-a creat impresia că persoana cu siguranță a săvârșit infracțiuni grave și este vinovată.
Cu toate că art. 202 alin. (2) Cod procedură penală impune obligația ca judecătorul să analizeze printre condițiile de luare a măsurii preventive și existența unei cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) Cod procedură penală, independența acestuia este afectată fiindu-i deja teamă de impactul pe care îl va avea soluția pe care o pronunță, raportat la așteptările, revolta și repulsia societății față de persoana cercetată și faptele prezentate în presă ca fiind infracțiuni (care au fost create artificial).
2. afectarea independenței, imaginii și reputației întregului sistem de justiție
Dacă raportat la actele dosarului de urmărire penală și prevederile legii, judecătorul investit cu cererea sau plângerea nu a pronunțat o soluție de luare sau menținere a măsurii preventive, conform așteptării societății creată în mod orchestrat și artificial (așa cum am arătat mai sus), judecătorul este denigrat public și i se atribuie diverse apelative, creându-se în mentalul colectiv impresia că acesta a încălcat legea, a fost nedrept, corupt, abuziv, etc.
Mai mult, această imagine negativă a judecătorului care este prezentată în mediul public raportat la soluția adoptată în cauza respectivă, contrar așteptărilor pe care le avea societatea în urma manipulării, este extinsă la nivelul întregului sistem de justiție (al instanțelor de judecată și judecătorilor).
Dacă persoana cercetată ajunge să fie trimisă în judecată, periodic, prin articole de presă, cazul este adus în atenția publicului, de multe ori, în momente esențiale din dosar (când se formulează cereri, se pun concluzii, urmează să se pronunțe soluția, etc), aducându-i-se aminte societății că persoana cercetată a fost deja considerată vinovată de către societate, cu scopul de a se crea presiune artificială asupra judecătorului care se pronunță asupra fondului cauzei.
În multe situații, dacă soluția pronunțată de judecătorul investit cu fondul cauzei nu este o soluție de condamnare, iar persoana acuzată este achitată sau s-a dispus încetarea procesului penal, și acest judecător este denigrat în public, raportat la acuzația prezentată denaturat, fără să se facă vreo referire la motivele de achitare sau de încetare a procesului penal.
Și în această situație, soluția care este adoptată pe fondul cauzei și care este criticată ”de principiu” prin denigrarea judecătorului, nu raportat la motivele pe care a fost fundamentată, este prezentată de multe ori ca o critică la adresa întregului sistem de justiție catalogat drept corupt, abuziv, care nu își îndeplinește rolul în societate, pentru simplul fapt că nu a condamnat o persoană acuzată la pedeapsa închisorii așa cum se crease artificial și orchestra așteptarea societății.
În aceste condiții, este afectată și independența judecătorilor investiți cu alte cazuri sau cereri în care se procedează similar, deoarece aceștia au observat deja care vor fi consecințele asupra propriei persoane, în cazul în care nu vor pronunța o soluție conform așteptării societății create în mod artificial.
Toate cele prezentate mai sus, pe lângă faptul că afectează imaginea și reputația întregului sistem de justiție, scăzând gradul de încredere al cetățenilor în sistemul de justiție, sunt exploatate de politic pentru a adopta politici publice și legi prin care independența judecătorilor este afectată și, totodată, prin care se urmărește diminuarea sau chiar anihilarea rolului constituțional pe care îl are puterea judecătorească în păstrarea echilibrului între puterile statului - în democrația constituțională care trebuie să existe în România-, ajungându-se în final să fie afectate chiar dreptul la o instanță independentă și imparțială, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al cetățeanului, ducând și la imposibilitatea efectuării unui control judecătoresc real al actelor administrative ale puterii executive.
Am prezentat detaliat această practică ilegală de afectarea a independenței judecătorului și întregului sistem de justiție (al instanțelor de judecată) în articolul Acuzațiile penale, comunicatele de presă ale parchetelor, manipularea, presa .
Totodată, problema practicilor de creare a presiunilor societății asupra judecătorului și afectarea independenței acestuia nu sunt noi. Am regăsit-o și într-un tratat editat în anul 2012:
”Judecătorii sunt expuși şi presiunilor societății, venite din ce în ce mai des pe canale media. Judecătorii trăiesc în cadrul societății, sunt înconjurați de alți membri ai societății cu care interacționează, au năzuințe şi nemulțumiri împreună cu ceilalți membri ai societății, prin urmare nu le este indiferent cum sunt percepuți de societate. Pe de altă parte societatea, sau mai bine spus cei care știu cum să apară ca vectori de opinie, cunosc la fel de bine această posibilă slăbiciune a magistraților. Presiunea societății poate fi un lucru la fel de grav și cu consecințe la fel de nefaste ca şi presiunea reprezentaților unei alte puteri a statului De multe ori dorințele societății nu au nimic comun cu înfăptuirea actului de justiție, deoarece societatea își stabilește opțiunile in legătură cu actul de justiție în funcție de sentimente, frustrări, influentele pe care la rândul ei le suportă din partea formatorilor de opinie (atașați de obicei de un instrument de presă, radio sau televiziune sau alt mijloc de comunicare în masă) etc. Nici nu ar fi posibil altfel, deoarece înfăptuirea justiției reprezintă un proces complicat, în general complet ignorat de societate, care, fără să știe de partea cui este dreptatea, dorește un care rezultat pe care îl asimilează a priori cu înfăptuirea justiției. Subordonarea actului de justiție dorinței societății este capcana cea mai mare (datorită caracterului seducător) ce poate interveni în viața profesională a magistratului. Pericolul este cu atât mai mare cu cat magistratul fiind membru al societății ar putea sa fie el însuși animat de dorințele și năzuințele societății și, purtat de un spirit justițiar, profitând de poziția ce i-o conferă funcția, să transforme actul de justiție într-unul de satisfacere a dorințelor societății, confundând nemulțumirea populară cu înfăptuirea actului de justiție. Nu trebuie să căutăm prea mult în istorie pentru a vedea cum satisfacerea unor dorințe populare a condus la aberații judiciare: în anul1989 soții Ceaușescu, în timp record, au fost judecați, condamnați la moarte și executați câteva minute mai târziu, într-un simulacru de proces în care nu s-au administrat nici probe, nu a existat un drept efectiv la apărare, nici drept la recurs și nicio garanție procesuală. Nu neg împrejurarea că probabil majoritatea populației i-ar fi dorit condamnați, nu neg că aceasta este expresia dominantă la acele momente în care mulți dintre participanții la luptele din timpul revoluției își îngropau morții, dar nici nu se poate vorbi de un act de înfăptuire a justiției, ci de o lichidare. Așa cum am văzut cu toții că s-au desfășurat lucrurile, impresia ce se degajă este aceea că situația nu se deosebea cu nimic dacă întâi ar fi fost executați și ulterior judecați. Atunci când opinia publică solicită o soluție judecătorilor, trebuie să ne întrebăm dacă faptul că despre o anumită persoană există opinia generală, formată prin mijloace de convingere publică și pe bază de informații publice, că este vinovată de anumite fapte, este și suficient pentru a o condamna? Se poate numi un act de justiție? Răspunsul trebuie să fie categoric negativ! Justiția presupune aplicarea legii la situații de fapt care sunt dovedite judecătorului prin probe, în cadrul unei proceduri caracterizate prin contradictorialitate și existența garanțiilor procesuale. Între opinia publică, voința societății și justiție nu poate fi pus semnul egalității. Judecătorul nu trebuie să judece ce dorește societatea, ci ce impune legea. Societății nu îi rămâne decât să schimbe în mod democratic puterea legiuitoare și să impună alte legi, dar care nu se vor aplica retroactiv, ci numai pentru viitor, pentru raporturile născute sub imperiul lor. Rezistența judecătorului în fața societății nu reprezintă un lucru simplu și nu poate veni decât prin calitățile personale ale acestuia, între care cunoașterea temeinică a dreptului, echilibrul și înțelepciunea sunt absolut necesare.” (Tr. Briciu, Instituții Judiciare, C.H.Beck, București, 2012, p.45 – 46, secțiunea Independența puterii judecătorești față de societate).
Data
06.07.2026
Cu stimă,
Av. Elena Radu
