Sfânta Biserica Ortodoxă

marți, 23 martie 2021

Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii

 

SFINȚIREA CELOR ADORMIȚI (prin împărtăşirea cu Sfintele Taine) e mai deplină (decât a celor vii)!

Sufletele dezlegate de trupuri au ceva mai prielnic pentru sfinţire decât cele ce încă trăiesc în trup. Într-adevăr, prin rugăciunile preoţilor şi prin mijlocirea Sfintelor Daruri, ele se curăţesc cu adevărat şi primesc iertarea păcatelor deopotrivă cu cei vii. Dar în afară de aceasta, ele nu mai păcătuiesc cu nimic şi n-adaugă nici o vină nouă la cele vechi, după cum se întâmplă cu cei mai mulţi dintre vii, ci sunt fie iertate pe deplin de orice pedeapsă, fie măcar scutite pentru totdeauna de păcat. Prin urmare, ele sunt mai pregătite şi mai vrednice de părtăşia cu Mântuitorul, nu numai faţă de cei mulţi dintre cei ce trăiesc în trup, ci şi faţă de ele însele dacă ar fi în trupuri. Şi tocmai faptul că sunt eliberate de trup le face să fie cu mult mai destoinice pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine, decât dacă ar fi împreună cu trupul.

Căci în cer există locaşuri multe şi felurite, pentru ca să poată fi cinstită orice treaptă de virtute şi să nu rămână nimic nerăsplătit de către Judecătorul cel drept şi de oameni iubitor.
Astfel, Sfântul Apostol Pavel şi alţii ca el, care, ca nişte desăvârşiţi, s-au învrednicit de cele mai mari cununi şi au moştenit fericirea cea mai deplină, după ce au fost dezlegaţi de trup, se bucură mult mai mult decât în viaţa aceasta; tot aşa şi cei rânduiţi într-o stare mijlocie în asemenea odihnă, odată plecaţi de aici, era firesc să dobândească şi ei ceva mai bun decât atunci când trăiau în trup. Am arătat însă că toată odihna sufletelor şi toată răplata virtuţii de orice treaptă nu e nimic altceva decât această Pâine şi acest Potir, care se împarte cu măsură şi unora şi altora, adică şi viilor şi morţilor. De aceea a şi numit Domnul ,,Cină” bucuria sfinţilor în veacul ce va să fie (Luca 22,30), ca să arate că acolo nu e nimic altceva mai de preţ decât această Masă.
Iată de ce Dumnezeiasca Jertfă a Euharistiei se aduce şi pentru cei morţi, ca şi pentru cei vii; şi după cum cei vii sunt sfinţiţi în două feluri, precum am spus, îndoit se sfinţesc şi cei răposaţi, nefiind întru nimic mai prejos decât cei vii, ba, dimpotrivă, stând oarecum mai bine decât ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu