Sfîntul Vasile, preotul Bisericii Ancirei, din cetatea Galatiei, cu totul se sîrguia să înveţe pe oameni adevărul creştinesc şi să-i întoarcă din calea diavolească şi din toate lucrurile cele rele ale aceluia. El neîncetat propovăduia că vreme cumplită a sosit şi că în multe feluri sînt căpeteniile cetelor iadului; pentru că satana are slugile sale, dintre care unele îmbrăcate în haine de oi, iar înăuntru fiind lupi răpitori, şezînd lîngă calea acestei scurte vieţi, ca să vîneze sufletele spre pierzare, a căror meşteşugire şi răpire o arată această vreme.
Deci, fără temere zicea sfîntul: "Vă arăt tuturor calea ce duce spre mîntuire, întru Hristos Dumnezeu, iar rătăcirea celor necuraţi o vădesc şi o mustru. Dacă oarecare, lăsînd pe veşnicul şi adevăratul Dumnezeu, au alergat la idolii cei orbi, surzi şi muţi, aceia vor moşteni văpaia focului nestins care iese din zeii lor. Drept aceea noi toţi, cei ce iubim pe Hristos şi ca pe un povăţuitor al credinţei noastre Îl cinstim cu osîrdie şi voim ca nerăpită să-I păzim comoara în curatele vistierii ale sufletului, să călcăm cu picioarele înşelăciunile diavoleşti şi dănţuirile praznicilor idoleşti, apoi să fugim de urîţii împiedicători, întărindu-ne cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, dătătorul veşnicei răsplătiri".
Astfel făcea sfîntul în toate zilele, înconjurînd cetatea şi pe fiecare întărind, ca să ţină desăvîrşit credinţa şi să se izbăvească de veşnicile munci ce vor să fie. Şi a fost acest sfînt Vasile preot pe vremea patriarhului Constantinopolului, Eudoxie arianul, de care, în vremea sinodului arian din cetatea lui Constantin, a fost oprit de a sluji cele sfinte, pentru dreapta sa credinţă. Dar după aceea i s-a poruncit de două sute şi treizeci de episcopi, care se adunaseră în Palestina, ca iarăşi cu îndrăzneală să săvîrşească cele sfinte. Pentru că, avînd dreaptă credinţă şi viaţă plăcută lui Dumnezeu, vestea cuvîntul credinţei fără de prihană şi pe mulţi îi întorcea de la rătăcire. Pentru aceasta, cînd tot sufletul creştinesc dreptcredincios era prigonit, sfîntul a fost clevetit la împăratul Constanţiu, fiul marelui Constantin, că ar tulbura poporul şi întru adevăr, pe mulţi i-a învăţat a crede drept, pentru că era statornic şi tare în credinţa şi aşezămintele părinteşti, nicidecum abătîndu-se din mărturisirea cea dreptcredincioasă. Iar cînd a luat împărăţia Iulian Paravatul (Apostatul) şi s-a făcut pierzător de suflete omeneşti, punîndu-le înainte legile cele nebune pentru necuratele jertfe idoleşti, atunci şi în ţara Galatiei, prin porunca lui, se sileau popoarele la închinarea idolească, timp de un an şi trei luni.
Sfîntul Vasile, văzînd pierzarea sufletelor omeneşti, se ruga lui Dumnezeu pentru cetatea sa, Ancira, zicînd: "O, Mîntuitorule al lumii, Hristoase, lumina cea neapusă, comoara veşnicelor vistierii, Cel ce cu voia Tatălui izgoneşti întunericul şi cu Duhul Lui pe toate le alcătuieşti, caută cu sfîntul şi înfricoşatul Tău ochi şi risipeşte necuratele slujiri, care se împotrivesc voii Tale celei sfinte ca, fiind stricat sfatul lor cel neputincios, să nu fie împiedicare sufletelor întru Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce în veci petreci!"
Închinătorii de idoli, auzind pe Sfîntul Vasile rugîndu-se la arătare, s-au pornit asupra lui cu mare mînie şi unul dintre dînşii, anume Macarie, alergînd, l-a prins, zicînd: "De ce tu înconjuri toată cetatea tulburînd poporul şi stricînd legea cinstirii de zei, aşezată cu laudă de împăratul?" Răspuns-a lui sfîntul: "Să sfărîme Dumnezeu gura ta, robul diavolului, pentru că nu eu stric legea voastră, ci Cel ce locuieşte în cer, cu puterea Sa nevăzută, o strică şi o va strica mereu şi va pierde tot sfatul vostru, pînă ce veţi slăbi desăvîrşit şi veţi moşteni veşnica muncă cea pregătită vouă". Şi, umplîndu-se de mînie necuraţii, l-au dus la ighemonul Saturnin, zicînd: "Omul acesta tulbură cetatea noastră şi pe mulţi, amăgindu-i, îi duce la rătăcire; iar acum a venit la atîta îndrăzneală, încît, propovăduind cele îndărătnice, nu se îndoieşte a răsturna altarele şi pe împăratul a-l huli".
Saturnin ighemonul l-a întrebat pe sfîntul: "Cine eşti tu, cel ce îndrăzneşti unele ca acestea?" Răspuns-a Sfîntul Vasile: "Creştin sînt, căci acest nume îmi este mai cinstit decît toate". Zis-a Saturnin: "Dacă eşti creştin, pentru ce nu faci cele ce se cuvin creştinului?" Răspuns-a sfîntul: "Bine mă sfătuieşti, o, ighemonule, căci se cade ca faptele cele bune ale omului creştin, arătate să fie tuturor, precum învaţă Sfînta Evanghelie: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor ca, văzînd faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri".
Zis-a Saturnin: "Pentru ce dar tulburi cetatea noastră şi huleşti pe împăratul pretutindeni, ca şi cum ar fi călcat legile cele bune?" Răspuns-a sfîntul: "Pe împăratul vostru nu-l hulesc, ci ştiu pe Împăratul Cel din cer, Care este Dumnezeu, Căruia închinătorii cei vrednici, părinţii noştri, pretutindeni i se închină în curăţia inimii. Acela este puternic ca a voastră păgînătate cea legiuită cu neso-coteală în scurtă vreme s-o strice". Zis-a Saturnin: "Oare nu ţi se pare a fi dreaptă legea aşezată de împăratul nostru?" Grăit-a sfîntul: "Cum poate să fie dreaptă legea aceea care este asemenea unui cîine mînios, care purtînd carne în gură, mănîncă, înconjurînd jertfele, şi înaintea diavolescului altar lătrînd pune trup omenesc şi varsă sînge împrejurul lui, înjunghiind pe prunci pentru jertfa diavolilor? Deci, o lege ca aceasta cum va putea să se numească dreaptă?"
A zis Saturnin: "Încetează de a minţi, limbutule, şi te supune împăratului!" Răspuns-a Sfîntul Vasile: "Cerescului Împărat m-am supus pînă acum şi mă supun, iar de sfînta credinţă cea întru El niciodată nu mă voi depărta". Zis-a Saturnin: "Despre care împărat ceresc, căruia te supui, îmi vorbeşti?" Răspuns-a sfîntul: "Pe Acela ţi-L spun, Care este în cer şi spre toţi priveşte, iar cel pe care tu îl lauzi este pămîntesc şi îndată, ca un om, va cădea în mîinile Împăratului celui mare".
Acestea auzind, Saturnin s-a mîniat şi a poruncit ca, dezgolind pe sfîntul, să-l spînzure de copaci şi cu unelte de fier să-i strujească trupul. Iar el, fiind spînzurat în chinuri, se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Mulţumesc Ţie, Doamne, Dumnezeul veacurilor, căci m-ai făcut vrednic să pătimesc pentru Tine acestea şi să aflu calea vieţii, pe care umblînd voi putea vedea pe moştenitorii făgăduinţelor Tale". Deci, strujindu-se sfîntul, ighemonul i-a zis: "Acum, Vasile, prin rănile cele dureroase pedepsindu-te, supune-te împăratului". Răspuns-a sfîntul: "O, sălbaticule şi străinule de nădejdea creştinească, ţi-am spus acum că adevăratului Împărat şi Dumnezeului meu mă supun, crezînd în El, şi nu-mi este mie cu putinţă să mă depărtez de Acela". Apoi, poruncind Saturnin slugilor care-l strujeau să înceteze, fiindcă osteniseră, a zis iarăşi către sfîntul: "Crede nouă, şi zeilor noştri adu-le jertfe". Răspuns-a sfîntul: "Zeilor celor deşerţi nu mă voi închina, nici voi fi părtaş jertfelor celor ce ucid sufletele".
Atunci a poruncit ighemonul să-l ducă pe mucenic în ţeapă; şi, mergînd sfîntul, l-a întîmpinat un oarecare elin, cu numele Felix, şi i-a zis lui: "Ce este aceasta, Vasile, că singur tu mergi să te pierzi? Oare nu ţi-ar fi fost mai bine de te-ai fi făcut prieten zeilor şi să fi cîştigat darurile cele făgăduite de împărat? Deci vei pătimi cumplit şi încă mult timp, după vrednicie, deoarece singur ai voit astfel". Sfîntul a răspuns: "Îndepărtează-te, necuratule, care nu ştii pe Hristos, veşnicul Împărat al făgăduinţelor celor adevărate, că nu eşti vrednic a şti acelea! Căci, fiind în întuneric, cum vei putea să priveşti spre lumina cea adevărată şi să cunoşti negura ce te împresoară?" Acestea zicînd, Sfîntul Vasile a intrat în temniţă.
Ighemonul Saturnin, trimiţînd scrisori la împăratul Iulian, l-a înştiinţat pe el despre preotul Vasile. Iar împăratul îndată a trimis la Ancira pe un oarecare Elpidie, dascăl al pierzării, care altădată a fost creştin, iar acum era călcător de lege. Împreună cu dînsul a trimis şi alt pierzător, anume Pigasie, care fusese şi el altădată creştin şi din bunătăţile cereşti căzuse. Ei plecînd spre Ancira, cînd au ajuns în Nicomidia, au găsit pe Asclipie, slujitorul idolesc, pe care luîndu-l cu dînşii, cei trei boieri ai oştirii diavolului, au sosit în cetatea Ancira. Iar Sfîntul Vasile, şezînd în temniţă, nu înceta ziua şi noaptea a lăuda şi a slăvi pe Dumnezeu.
A doua zi a venit Pigasie în temniţă la Sfîntul Vasile şi, închi-nîndu-se lui, i-a zis: "Bucură-te, Vasile!" Răspuns-a lui sfîntul: "Nu-ţi este ţie bucurie, cel fără de bucurie şi călcător de adevăr! Nu-ţi este ţie mîntuire, care altădată din izvorul lui Hristos ai băut, iar acum te saturi de noroiul cel urît, înghiţind jertfele idoleşti; altădată ai fost părtaş dumnezeieştilor Taine, iar acum diavoleştilor mese eşti întîi şezător; altădată învăţător al adevărului şi acum povăţuitor al pierzării. Altădată cu sfinţii săvîrşeai prăznuirile, iar acum cu slugile satanei dănţuieşti; altădată erai povăţuitor spre lumină celor rătăciţi întru întuneric, iar acum singur cu totul eşti cuprins de negură. Cum de ţi-ai pierdut nădejdea ta şi te-ai lipsit de sufleteasca vistierie? Ce vei face cînd va cerceta Domnul despre tine?"
Acestea spunîndu-le, Sfîntul Vasile s-a rugat Domnului, zicînd: "Slavă Ţie, o, Dumnezeule, Cel ce eşti cunoscut de robii Tăi şi aduci spre lumină pe cei ce doresc a Te vedea pe Tine, Dumnezeul lor; Cel ce preamăreşti pe cei ce nădăjduiesc spre Tine şi umpli de ruşine pe cei ce urăsc legea Ta; Cel ce eşti lăudat sus de oşti cereştii şi pe pămînt de oameni închinat; binevoieşte, Dumnezeule Cel închinat, ca toate legăturile diavolului să se rupă de la sufletul robului Tău, ca să pot scăpa de vînarea celor ce urăsc dreptatea şi se laudă că au să mă biruiască pe mine".
Auzind Pigasie unele ca acestea, s-a dus de la dînsul tulburat şi, la prietenii săi întorcîndu-se, le-a spus toate cele grăite de Vasile. Iar aceia s-au umplut de mînie, căci văzuseră pe Pigasie tulburat, şi, ducîndu-se la ighemon, i-au spus despre aceea.
Atunci ighemonul îndată a poruncit să aducă iarăşi pe sfîntul la întrebare. Stînd la judecată, Sfîntul Mucenic Vasile a zis către ighemon: "Fă ceea ce voieşti". Iar Elpidie, auzind pe Vasile vorbind fără frică, a zis către judecători: "A înnebunit acest om fărădelege. Deci acum, pedepsindu-se cu muncile, de se va supune la închinarea zeilor, îşi va afla sufletul său, iar de nu va voi să se plece, atunci însuşi împăratul nostru se va bucura", - zicea aceasta socotind că prin vicleşug îl va face să se închine zeilor. Intrînd la împărat, i-a spus: "Stăpîne împărate, Vasile, nesuferind muncile, voieşte să se supună înaintea măririi tale". Deci s-a dus împăratul în capiştea lui Asclipie şi a poruncit să aducă la sine pe mucenic. Stînd Sfîntul Vasile înaintea împăratului, a zis către dînsul: "Unde sînt jertfitorii şi proorocii tăi, care s-au obişnuit a fi cu tine? Ţi-au spus oare pentru ce am venit la tine?" Iulian răspunse: "Socotesc că tu, fiind înţelept, te-ai cunoscut însuţi pe tine şi acum voieşti să te uneşti cu noi şi să aduci jertfă zeilor". Grăit-a sfîntul: "Să ştii, o, împărate, că sînt nimic aceia pe care îi numeşti zei. Ei sînt idoli surzi şi orbi, iar pe cei ce cred într-înşii îi trag în iad".
Zicînd aceasta, a rupt o bucată de carne ce atîrna din trupul său şi a aruncat-o în obrazul împăratului, zicînd: "Primeşte, Iuliane, şi mănîncă, dacă te îndulceşti cu o mîncare ca aceasta, că eu spre a vieţui am pe Hristos, iar a muri pentru Dînsul îmi este dobîndă. El este ajutorul meu în Care cred şi pentru Care rabd acestea". Despre o mare îndrăzneală şi bărbăţie ca aceea a Sfîntului Vasile, îndată a străbătut vestea pretutindeni între creştini şi toţi l-au fericit pentru mărturisirea sa atît de preaslăvită pentru Hristos şi pentru lucrul cel bărbătesc, prin care a ruşinat pe tiran.
Iar Frumentin, comitele cetei ce purta paveze, care a adus înaintea împăratului pe Sfîntul Vasile, Mucenicul, văzînd ce a făcut şi cum, rupînd carne din trupul său, a aruncat-o în obrazul lui Iulian spunîndu-i cuvinte dosăditoare, s-a ruşinat foarte şi s-a temut de mînia împăratului; căci văzuse pe împărat schimbîndu-se la faţă şi pornit de mînie, nu atît asupra mucenicului, cît asupra lui, deoarece a pus pe legatul acela înaintea împăratului. Şi îndată comitele, apucînd pe Vasile, a plecat degrabă din faţa împăratului şi, trăgîndu-l în divan suflînd cumplit de mare mînie, a poruncit ca mai cu asprime să-l muncească, mai mult decît cu cele dintîi munci, care i se dăduseră de dînsul în toate zilele. Şi nu numai pielea mucenicului o sfărîmase cu rănile, dar şi tot trupul, încît se vedeau şi cele dinăuntru ale lui. Iar Sfîntul Vasile într-o muncire ca aceea se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Bine eşti cuvîntat, Doamne, Dumnezeule, nădejdea creştinilor, Cel ce sprijineşti pe cei căzuţi şi ridici pe cei surpaţi, Cel ce scoţi din stricăciune pe cei ce nădăj-duiesc spre Tine, Cel ce ştii suferinţele noastre, Bunule, Îndurate, Milostive şi îndelung răbdătorule, caută din preaînaltul scaun al slavei Tale, dă-mi să săvîrşesc cu credinţă alergarea mea şi fă-mă vrednic Împărăţiei Tale veşnice şi fără de moarte!"
După ce a înserat, comitele a poruncit să-l arunce pe Sfîntul Vasile în temniţă. Iar Iulian, a doua zi foarte de dimineaţă, a ieşit din cetate, nelăsînd pe comite să-i vadă faţa şi s-a dus în Antiohia. Comitele, văzînd asupra sa mînia împărătească ce i se făcuse pentru Vasile, s-a înfocat mai mult asupra sfîntului şi, scoţîndu-l din temniţă, i-a zis: "Ce vei mai face, o, nebunule om, mai mult decît toţi oamenii? Vei jertfi zeilor, cum a poruncit împăratul, sau nu? Ţi-ai ales una din două?" Atunci, mîniindu-se şi ighemonul, a poruncit să-l spînzure pe sfîntul spre munci şi să-i strujească coastele cumplit, mult timp, apoi cu fiare grele ferecîndu-l, l-a aruncat iarăşi în temniţă.
După aceea, împăratul Iulian, ducîndu-se în părţile Răsăritului, a mers la Ancira şi l-au întîmpinat slugile diavolului, avînd cu dînşii pe idolul lor care se numea Ghecatis. Intrînd în palat, a chemat pe jertfitorii idoleşti şi i-a miluit cu aur. Iar a doua zi, făcîndu-se privelişte, Elpidie a adus aminte împăratului despre Vasile; şi, sculîndu-se de la privelişte, împăratul a poruncit să aducă la dînsul în palat pe Vasile. Deci a mers Sfîntul Vasile şi a stat înaintea împăratului cu faţa luminoasă, avînd minunată cuviinţă. Iar Iulian a zis către dînsul: "Care este numele tău?" Sfîntul a răspuns: "Cine sînt, îţi voi spune acum: întîi mă numesc creştin, iar numele lui Hristos este veşnic şi covîrşeşte mintea omenească, iar de oameni Vasile mă numesc. Şi de voi păzi fără prihană numele lui Hristos după care sînt numit, voi lua de la El în ziua judecăţii răsplătire fără de moarte!"
Iulian împăratul a zis: "Nu rătăci, Vasile, pentru că sînt în-ştiinţat despre tainele voastre. Tu crezi Aceluia Care a luat moarte de ocară pe vremea lui Pilat din Pont?" Răspuns-a sfîntul: "Nicide-cum nu rătăcesc, împărate. Tu ai rătăcit, făcîndu-te călcător de lege şi lipsindu-te de cereasca Împărăţie. Eu cred în Hristos al meu, de Care tu te-ai lepădat, căci El ţi-a dăruit această pămîn-tească împărăţie, dar degrabă o va lua de la tine, ca să cunoşti ce fel de Dumnezeu ai mîniat". Zis-a Iulian: "Te îndrăceşti, nebunule! Nu va fi aşa precum voieşti tu".
Răspuns-a sfîntul: "Nu-ţi aduci aminte de răsplătirile lui Hristos cele pregătite robilor Lui? Nu te-ai ruşinat de altarul prin care ai scăpat de ucigătoarea moarte, cînd erai prunc de opt ani şi, fiind spre ucidere căutat, te-ai ascuns în sfinţitul locaş; nici n-ai păzit legea pe care cu gura ta, cînd erai în rînduiala bisericească, adeseori ai propovăduit-o. Pentru aceasta nici Hristos, Împăratul Cel mare, nu te va pomeni întru a Sa veşnică Împărăţie, ci şi această vremelnică împărăţie, nu după mult timp, o va lua de la tine şi trupul tău nu se va învrednici îngropării, pe cînd sufletul tău în cumplite dureri ţi-l vei lepăda!" Aceasta mai înainte a proorocit-o sfîntul despre grabnica moarte a lui Iulian, al cărui trup, fiind îngropat, l-a aruncat pămîntul din sînul său afară.
Atunci a zis Iulian: "Eu, o, necuratule, am vrut să te eliberez, dar, deoarece repeţi fără ruşine cuvintele tale nebuneşti şi sfatul meu îl lepezi, încă şi cu mustrări multe mă ocărăşti, pentru aceea porunceşte mărirea mea, ca din trupul tău în toate zilele să se facă cîte şapte curele!" Deci a poruncit comitelui Frumentin, purtătorul de paveze, ca, luînd pe Vasile, în toate zilele să-i jupoaie pielea, făcînd cîte şapte curele; şi aceasta o făcea Frumentin cu osîrdie.
Sfîntul cu vitejie răbda pentru Hristos nişte chinuri cumplite ca acelea, toată pielea lui în cîteva zile fiind jupuită în curele şi curelele acelea atîrnînd pe dinainte şi pe la spate, a grăit pătimitorul către comite: "Acum aş voi să merg la împărat, să vorbesc cu el". Comitele, la acele cuvinte ale lui, l-a întrebat: "Pentru a te supune poruncii, sau a pieri în munci?" Sfîntul Mucenic Vasile răspunse: "O, necuratule om, ai uitat cîte curele ai jupuit ieri şi în zilele trecute de pe trupul meu, încît toţi care se uitau la mine plîngeau, văzînd muncile care mi le făceai, hulitorule de cele sfinte? Iată acum, cu darul Hristosului meu, stau sănătos înaintea ta! Spune tiranului Iulian, împăratul tău, cît de mare este puterea lui Hristos Dumnezeu, pe care el a părăsit-o, şi şi-a pierdut sufletul amăgindu-se de diavol. Nu-şi aduce aminte cum Hristos Dumnezeu l-a izbăvit de moartea prin ucidere, ascunzîndu-l printre sfinţii preoţi şi sub dumnezeiescul altar al sfintei biserici? Această facere de bine uitînd-o, s-a lepădat singur de Dumnezeu şi a fugit din Biserică. Iar eu nădăjduiesc în Hristosul meu, că degrabă îi va răsplăti după vrednicie şi va pieri ticălosul călcător de lege în tirania sa".
Comitele a zis: "Te îndrăceşti, nebunule! Iulian, stăpînul meu cel nebiruit, fiind iubitor de oameni şi milostivindu-se spre tine, ţi-a poruncit ca împreună cu noi să prăznuieşti în jertfe de cărnuri şi în tămîieri binemirositoare. Dar tu n-ai voit să te supui, ci, dimpotrivă, cu ocări ai necinstit mai întîi pe împărat, după aceea m-ai băgat şi pe mine în primejdie. Deci îţi voi răsplăti după vrednicia ta, cu nişte munci ca acestea, cu care degrabă te vei duce din viaţa aceasta".
Zicînd acestea, comitele a poruncit să înfierbînte ţepuşe de fier şi cu acelea să-i împungă trupul pe spate şi pe pîntece. Fiind muncit astfel, Sfîntul Vasile a căzut la pămînt, rugîndu-se lui Dumnezeu cu mare glas şi zicînd: "Lumina mea, Hristoase, nădăjdea mea, Iisuse, limanul cel lin al celor învăluiţi, mulţumesc Ţie, Doamne, Dumnezeul părinţilor mei, că ai scos sufletul meu din iadul cel mai de jos şi ai păzit în mine numele Tău cel slăvit ca, în lănţuire sfîrşindu-mi alergarea, să fiu părtaş odihnei celei veşnice pentru făgăduinţele făcute părinţilor mei de Tine, Arhiereul cel Mare, Iisuse Hristoase, Domnul nostru! Acum primeşte în pace duhul meu, petrecînd neschimbat în această mărturisire, că Tu eşti milostiv şi mare este îndurarea Ta, Cel ce vieţuieşti şi petreci în vecii vecilor. Amin!"
Săvîrşindu-şi rugăciunea şi fiind străpuns pîntecele lui cu acele înfocate ţepuşe, a adormit cu somn dulce, dîndu-şi duhul în mîinile lui Dumnezeu. Deci s-a sfîrşit Sfîntul Vasile în mărturisire mucenicească, în 28 de zile ale lunii ianuarie. Iar după uciderea şi pierzarea cea grabnică a lui Iulian Paravatul, mult-pătimitorul trup al mucenicului s-a arătat a fi cinstit de creştini în a 22-a zi a lunii martie, în care s-a aşezat pomenirea lui. Vitejeasca lui pătimire a întărit pe toţi creştinii în credinţa cea adevărată în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava şi cinstea în veci vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu