Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Principiul (ne)îmbogățirii fără justă cauză

 

În doctrina de drept și în jurisprudență există principiul (ne)îmbogățirii fără justă cauză, care impune ca niciun patrimoniu să nu se mărească pe seama micșorării altui patrimoniu, fără JUST titlu. Adică, și mai simplu, nimeni să nu se îmbogățească din sărăcirea altuia și nici să nu facă averi din despăgubiri sau din captivitatea altuia.

Cred că ar fi câte ceva de învățat din acest principiu secular de filosofie juridică.

Pentru economiști - îmbogățirea fără sărăcirea altora ar trebui să fie pilonul fundamental al capitalismului high road, în care creșterea economică și democratizarea consumului profită tuturor; un astfel de principiu este chiar antidotul capitalismului low road care a infectat lumea democratică și la care a condus cinica teorie neo-liberală a maximizării profitului cu orice preț; această teorie (în care “vârfurile” științei economice și ale administrației românești sunt blocate de peste 35 de ani) este infecția care a transformat întreprinderea de tip Big Finance, Big Pharma, Big Tech și mai toate celelalte mari corporații în arme de însărăcire în masă (prin privatizarea profiturilor și socializarea pierderilor) și de supunere docilă a populației (prin supra-îndatorare). Economia de piață nu mai funcționează dacă populația nu mai are încredere în viitor - încrederea este liantul societății, condiția sine qua non a comerțului, dar este cel mai evanescent lucru. Încrederea se evaporă instant, deși se construiește în ani de zile. Așa că patronii și acționarii de super-market-uri, de platforme on line, de ”soluții” de digitalizare a mai tot ceea ce este important și real în viață, pot fi mulțumiți pe moment de impactul teoriilor diletanților teoreticieni români ai neo-liberalismului, de efortul gratuit al idioților utili care le propagă și de comportamentul legislativ și administrativ al năimiților lor din politică și administrație. Dar nu durează mult până când cei sărăciți pentru a putea să se îmbogățească rapid neo-feudalii economiei își vor retrage încrederea. Nu există nimic care să fie prea mare pentru a falimenta, din lipsa încrederii (credibilității). Faptul că statul securist este acum, peste tot în lume, mână în mână cu capitaliștii de supraveghere (îi numesc așa în special pe bancheri, pe patronii industriei farma și pe mogulii IT), nu înseamnă mai nimic, întrucât totul, absolut totul, este încredere în acest joc economic planetar. Chiar și banii. Când încrederea se evaporă, nu mai poți repara nimic, cu toți banii din lume pe care îi deții sau îi fabrici.

Pentru tehnocrați - îmbogățirea prin sărăcirea de idei a celorlalți, prin transformarea teoriilor oficiale în credințe cvasi-religioase care nu suportă critici și îndoieli, prin transformarea societății într-o armată de soldați docili smurdificați, supuși imperativului salvării de la toate urgențele care pot fi inventate, nu face decât să dilueze și să bagatelizeze mesajul științei. Ca și încrederea în viitor, și încrederea în știință și tehnologie se poate pierde, mai ales când omul de rând vede că sărăcește în numele unor teorii oficiale contestabile, dar foarte violent susținute de influenceri si de ”onegheuri”, cu poliția, jandarmii și armata în stradă.

Notă specială pentru birocrații medicali - îmbogățirea din front running și din conflictele de interese pe seama panicii sau a suferințelor oamenilor (sărăciți suplimentar prin costurile impuse conformarea la regulile ridicole, măsurile liberticide și procedurile ca apa de ploaie cauzate de pandemie), conduce nu numai la viitoare pedepse penale, ci și la evitarea sistematică a spitalelor și a medicilor sau chiar la reorientarea populației către ”medicina” tradițională, medievală. În definitiv, cam asta înseamnă medicina de dezastru - nu apelezi la medic decât în caz de dezastru sau de sinistru deosebit de grav. Smurdificarea sistemului sanitar înseamnă aneantizarea sistemului sanitar. De ce ar mai plăti omul de rând contribuții de asigurări sociale de sănătate, dacă e obligat să se descurce cum poate cu boala?

Pentru politicieni - îmbogățirea personală din politică și îmbogățirea prietenilor, sponsorilor politici sau a neo-feudalilor globali, prin politici publice și comportamente administrative sau legislative comandate de suzerani, care sărăcesc pas cu pas populația (mințită permanent că totul este pentru siguranța sa și ținută permanent în teroare) nu poate duce, în final, DECÂT la revolte și anarhie. Democrația, drepturile și libertățile omului, nu sunt cadouri generoase făcute populației de tirani proști, ci condiția păcii sociale.

Nu vă îmbogățiți fără just temei.

Sărăciții îsi vor pierde încrederea în viitor, în știință și tehnologie și în democrație.

Bogăția de orice fel, inclusiv cea legitimă, obținută cu temei și JUST titlu, este posibilă doar într-o societate în care există încredere și credință.

Inversul încrederii înseamnă sărăcirea și sălbăticirea tuturor.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Economia de piață înseamnă o democrație a consumului, iar moralizarea întreprinderilor înseamnă reziliența și eficiența modelului economiei de piață.

Economia de piață înseamnă o democrație a consumului, iar moralizarea întreprinderilor înseamnă reziliența și eficiența modelului economiei de piață. 

Veniturile consumatorilor sunt limitate și sunt obținute greu, în special prin eforturi proprii, prin muncă, iar nu din speculații, rente sau monopoluri. De aceea, bunurile și serviciile achiziționate de comercianți trebuie să aducă beneficii maximale consumatorilor, iar competiția între comercianți trebuie subordonată bunăstării consumatorilor.  

Încă de pe vremea lui Kennedy, dreptul la calitate și dreptul la un preț corect (dreptul de a alege ce să consumi), dreptul la informație, inclusiv dreptul de a nu fi înșelat sau dezinformat, dreptul la siguranță și dreptul de a fi ascultat sunt pilonii legislației protecției consumatorilor.

Uniunea Europeană are un obiectiv preponderent economic, scopul său originar și esențial fiind acela de a realiza o piață unică europeană. Fiind interesată de obținerea puterii economice unificate la nivel continental, UE nu poate fi un promotor independent al protecției consumatorilor. Este un subtil dar vizibil conflict de finalițăți și un adevărat prosbul (derogare de la Shmita, regula veterotestamentară a iertării de datorii o dată la 7 ani) pe care îl practică UE. 

Exemplul băncilor, care au fost salvate de la faliment cu prețul sărăcirii/falimentării contribuabililor și al consumatorilor (împrumutați sau deponenți, deopotrivă), și exemplul marilor întreprinderi farmaceutice, alimentare sau chimice, care au fost mereu favorizate în dauna sănătății și a intereselor economice ale consumatorilor, sunt edificatoare în acest sens. Așa au fost cazul Monsanto - Bayer (a se vedea #monsantoleaks, precum și scandalul erbicidului cancerigen Round Up), cazul Pfizer, Moderna și Astra Zeneca (negocierile ultra-secrete ale contractelor de 80 de miliarde de euro privitoare la achiziția de seruri „imunizatoare” experimentale în pandemia din 2020-2023), precum și cazul dieselgate. De asemenea, multiplele cazuri de green washing. În plus, PNRR este un program de resetare a societății în vederea concentrării puterii economice în mâinile unor mari întreprinderi care vor beneficia de efectul TINA – there is no alternative. 

Preocuparea principală a birocrației europene, presată de obiectivul economic originar al UE și de marile întreprinderi*, este de a proteja (macro)economia, iar nu consumatorul. Concentrarea economică și salvarea de la faliment a marilor corporații „sistemice” sunt prioritare față de protecția reală a intereselor consumatorilor, care devin piese în angrenajul intereselor concentrative ale economiei, cifre statistice ale volumelor de vânzări și ținte ale controlului socio-psihologic al nevoilor și dorințelor. Or, privatizarea tot mai acută a profiturilor și socializarea tot mai largă a pierderilor deturnează economia de piață de la scopul său originar, care înseamnă bunăstarea consumatorului. 

Ironic, realizarea pieței interne și construcția „campionilor comerciali și industriali” sunt de neconceput în absența consumatorilor – prin prețul plătit pe achizițiile comerciale, prin încrederea în comerț, în genere, și în anumiți comercianți, și prin alegerile pe care le fac, consumatorii sunt cei care creează piața și societatea de consum și, astfel, alimentează puterea economică a „campionilor”. Dacă nu ar mai achiziționa, chiar și în proporțiile reduse ale abstinenței cauzate de crizele economice, sociale sau politico-militare, consumatorii ar determina destrămarea întregii economii de piață, cu consecința totalei disfuncționalități a mecanismelor fiscal – bugetare ale statelor membre, care se bazează în proporții ridicate pe taxele și impozitele pe consum. Fără încrederea consumatorilor nu există comerț și, deci, nu există economiei de piață.  

Planul Draghi din septembrie 2024 se concentrează pe „competitivitate” și crearea unor campioni comerciali europeni care au capital și utilizează resurse din toată Uniunea, ceea ce are un mare potențial de a afecta concurența loială între IMM-uri și, la final, bunăstării consumatorilor. Bine, cel puțin, că planul este plin de iluzii și de gânduri afectate de dorința și speranța de a se împlini (wishful thinking), cele mai multe convergând către „tranziția verde” și „digitalizare”, vechi obsesii ale birocrației UE, care deja au dus către faliment economii întregi și state membre ale UE.  

De vreme ce protecția consumatorilor este un domeniu al competențelor partajate între UE și statele membre, în mod normal, principiul subsidiarității ar trebui să corecteze, măcar în parte, neajunsurile cauzate de conflictul de finalități ale UE (care este o construcție politico-birocratică menită a asigura unificarea puterii economice la nivel continental, dar are ca obiectiv și protecția consumatorilor). Statele membre ar putea să contra-balanseze excesul de putere economică și birocratică în favoarea consumatorilor prin reglementări interne care să depășească bariera protecției de minimis a consumatorilor. Numai că acest potențial corectiv al conflictului de finalități ale UE este neutralizat de obiectivul prioritar și originar (reînnoit de planul Draghi) al creșterii puterii economice a întreprinderilor europene. Se pare că statele membre ale UE trebuie să își subordoneze politicile naționale în domeniul protecției consumatorilor acestui scop, punând în umbră necesitatea protecției consumatorilor.

Dezideratul protecției consumatorilor prin norme interne mai favorabile este blocat de tendința de concentrare a puterii politice și a birocrației UE. 

Statele membre ale UE au cedat oricum o parte consistentă din suveranitatea lor națională în favoarea birocrației și a supra-structurii politico-ideologice a UE încă de la momentul aderării la UE. 

În urmarea crizelor care s-au succedat la nivel global începând cu falimentul Lehman Brothers din anul 2008, UE și-a arogat pas cu pas tot mai multe competențe reglementare și de intervenție, cu încălcarea principiului subsidiarității, în defavoarea statelor membre și, deci, a consumatorilor. De exemplu, în domeniul sanitar și alimentar, UE și-a arogat (cutumiar sau prin acte normative adoptate sub impactul excepționalismului juridic, fără dezbatere și fără opoziție) din ce în ce mai multe atribuții pe care, la nivelul anului 2007, când România a aderat la UE, nu le avea. Recent, UE și-a asumat și un neașteptat rol militar și diplomatic, gestionând greșit și contrar intereselor populare în statele membre ale UE, finanțarea unui război care nu este al europenilor, ci al super-puterilor economice și militare – SUA, China și Rusia. 

Cu toate acestea, TFUE stabilește protecția consumatorilor ca obiectiv și ca principiu de reglementare – ceea ce poate „calma” juridic un fenomen economic greșit gestionat și nociv alimentat politic și ideologic.     

Reglementarea puterii economice ca a patra putere în stat, care trebuie separată de celelalte și controlată, pentru a nu putea abuza de putere și pentru a fi moralizată și socializată, este un deziderat actual al lumii noastre. Este bine că, din perspectiva riscului de abuz contra drepturilor omului, Directiva 2024/1760 privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor, pune corporațiile pe aceeași treaptă cu statele potențial tiranice, este rău că, dată fiind exagerarea părții birocratice a sustenabilității și durabilității, astfel de reglementări au reușit să ostilizeze opinia publică și să determine politicienii să ceară limitarea sau chiar neutralizarea efectelor lor.  

*Așa-numiții „campioni comerciali și industriali” dețin controlul instituțiilor europene, atât direct (prin lobby și revolvind door), cât și indirect, prin ONG – urile „progresiste”

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Așa arată un lacăt pe o școală din România. Are cel puțin doi ani.

 

Așa arată un lacăt pe o școală din România. Are cel puțin doi ani. O școală care era dotată cu tot ce trebuie, inclusiv cu centrală termică modernă și apă caldă pentru copii. Într-un peisaj feeric, cu aer curat care te încarcă de atâta energie.

Copiii din acest sat au fost nevoiți să plece la alte școli, să facă naveta. Partea cu mașini, partea o iau pe jos, câțiva kilometri, peste niște dealuri, spre o altă școală „salvată” de tăvălugul revoluției din învățământul românesc.

Din ce am ascultat și am înțeles de la localnici, peste 20 de elevi n-au mai putut rămâne în această școală. Nu-i așa: bani, profesori etc. Nu s-au găsit soluții pentru elevi, nici să stea aici, dar nici să revină, în timpul liber, pentru a urma ore de laborator voluntar, cercuri științifice, ora naturii????, ore de muzică, de sport, de cultură sau de destindere. Nimic din toate acestea. Sau altceva pentru profesori, pentru elevi, pentru un spatiu cultural.

Între timp clădirea se degradează foarte tare și nu se face nimic. Evident, o să se reproșeze că nu sunt bani. Ministerul se prevalează că face revoluție în învățământ cu parcursuri și obiective pompoase, cu programe și idei așa de inovatoare, cu digitalizare și o „Românie educată” cum n-a fost nicicând!

Cu un buget în educație atât de mediocru, cu o stimulare a educatorilor și profesorilor să rămână aici în aceste școli care nu oferă niciun fel de susținere, cu ore plătite de râsul lumii — cine să mai stea cu acești elevi?

Așa, nu-i mai bine să-i alungăm peste dealuri la acele școli, prin frig, prin zăpadă, prin noroi, flămânzi ca vai de ei? Mai avem pretenții ca acești elevi să se bucure de condiții de hrană, de profesori de calitate, de laboratoare, de săli de sport, de muzică etc.?

Ca și în celelalte localități, mă voi ocupa personal de aceste clădiri părăsite și de situația laboratoarelor, rezultate din comasarea școlilor — comasare făcută fără reguli de calitate, fără a ține cont de problemele sociale, de starea școlilor, de condițiile de drum, de tipul școlilor și de nevoile comunității.

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Situația irigațiilor la nivel național – grad de acoperire, strategii naționale comparative cu alte țări europene

Am trimis o interpelare oficială Ministrului Agriculturii privind situația sistemului de irigații din România.

Turbulențele atmosferice din ultimele decenii afectează grav agricultura românească, iar lipsa unei rețele moderne de irigații pune în pericol securitatea alimentară a țării.

L-am întrebat pe ministrul Florin-Ionuț Barbu care este stadiul real al infrastructurii de irigații, ce investiții s-au făcut în ultimii ani și cum se compară România cu țări precum Franța, Germania sau Spania.

România nu-și mai permite întârzieri și promisiuni goale. Fermierii au nevoie de soluții concrete și de sprijin real!

Voi urmări răspunsul cu maximă atenție. Este timpul ca agricultura românească să devină prioritate națională.

#Interpelare #Irigatii #Agricultură #AUR #SilviuGurlui

------

Întrebare

Către Domnul, Florin - Ionuț Barbu, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

De către: Domnul Silviu-Octavian GURLUI, deputat AUR în circumscripția electorală nr.24 Iași

Subiect: Situația irigațiilor la nivel național – grad de acoperire, strategii naționale comparative cu alte țări europene

Stimate Domnule Ministru,

Având în vedere impactul agravant al schimbărilor meteorologice mai severe asupra agriculturii românești și rolul esențial al sistemelor de irigații în menținerea productivității și securității alimentare, vă adresez această interpelare pentru a solicita o prezentare detaliată a stadiului actual al infrastructurii de irigații din România, precum și a direcțiilor strategice viitoare asumate de minister.

I. Situația sistemului de irigații în România

1. Care este suprafața agricolă totală irigabilă în România și ce procent din aceasta este în prezent funcțional?

2. Ce procent din capacitatea sistemului de irigații existent înainte de 1989 este operațional astăzi?

3. Care sunt regiunile geografice cele mai afectate de secetă și cât la sută din necesarul de apă pentru agricultură este acoperit în aceste zone?

4. Ce investiții s-au realizat în ultimii 10 ani pentru reabilitarea infrastructurii de irigații și cu ce surse de finanțare?

5. Ce obiective sunt prevăzute în Planul Național de Irigații și în Planul Național Strategic 2023–2027 cu privire la extinderea și modernizarea sistemului de irigații?

II. Resurse de apă și soluții pentru zonele deficitare

6. Care este necesarul anual estimat de apă pentru irigații în România, pe regiuni istorice (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania)?

7. Ce surse de apă sunt disponibile la nivel național pentru susținerea sistemelor de irigații?

8. Ce strategii sunt avute în vedere pentru zonele unde resursele de apă sunt insuficiente – reutilizarea apelor, desalinizare, acumulări artificiale etc.?

III. Exemplu de bune practici europene – Franța, Germania și Spania

Pentru a sublinia urgența reformei sistemului național de irigații, este relevantă comparația cu alte state europene care au făcut pași importanți în această direcție.

- În Franța, aproximativ 6% din suprafața agricolă este irigată, beneficiind de strategii clare privind eficientizarea consumului de apă și subvenții directe pentru fermieri. Franța a investit masiv în rețele moderne, în digitalizare și în parteneriate public-private.

- În Germania, irigațiile acoperă un procent mai redus (2%), însă statul sprijină extinderea rețelelor prin politici verzi și sprijin financiar adaptat zonelor sensibile.

- Spania, aflată în condiții climatice similare cu regiunile sudice ale României, a dezvoltat un sistem extins de irigații, acoperind peste 20% din terenul agricol. Sunt utilizate intens acumulările, desalinizarea și tehnologii moderne de picurare, cu susținere financiară consistentă din fonduri UE și buget național.

Aceste exemple arată că este posibil, cu o strategie clară și cu voință politică, să construim un sistem eficient, adaptat condițiilor meteo-atmosferice secolului XXI.

IV. Contrastul cu România – Analiză critică

9. Care sunt diferențele majore dintre România și aceste state în ceea ce privește:

- gradul de acoperire cu irigații,

- investițiile publice în infrastructura agricolă,

- politicile de sprijin pentru fermieri,

- utilizarea fondurilor europene?

10. Care sunt cauzele principale pentru care România nu a reușit, în ultimele trei decenii, să refacă și să extindă sistemul de irigații?

Vă solicit respectuos un răspuns complet, însoțit de date oficiale, hărți, statistici și documente de strategie, care să permită o analiză comparativă clară între situația actuală a României și modelele europene funcționale, cu scopul de a îmbunătăți politicile și investițiile în acest domeniu vital.

Vă mulțumesc,

Silviu-Octavian GURLUI, deputat AUR, în circumscripția electorală nr.24 Iași

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Global Gateway, Great Reset (II)

en.wikipedia.org

Global Gateway, Great Reset

(II)

Potrivit prezentării oficiale, Global Gateway tinde la mobilizarea sumei de minim 300 de miliarde de euro în investiții. În stilul de „echipa a Europei” (Team Europe approach), Global Gateway va aduce laolaltă UE, statele sale membre și instituțiile sale financiare și de dezvoltare pentru a mobiliza și sprijini sectorul privat în demersul de a efectua investiții cu impact de remodelare (transformational impact) a lumii a treia, adică, mai politically correct zis, a țărilor în curs de dezvoltare.

Iată cât se poate de clar obiectivul acestui program pe care îl vom finanța noi, cetățenii europeni, din taxele și impozitele noastre. Este nimic altceva decât acel „great reset” promovat cu atâta ardoare la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, încă din timpul plandemiei ...

Tot conform prezentării oficiale, Global Gateway este „strategia europeană de dezvoltare accelerată a conexiunilor inteligente, curate și sigure în sectoarele digitale, energetice sau de transporturi, și pentru întărirea sistemelor de sănătate, educație și cercetare în întreaga lume. Tot din prezentarea oficială rezultă că, (desigur), Global Gateway este pe deplin aliniată cu agenda ONU 2030 și cu obiectivele dezvoltării sustenabile, precum și cu Acordul de la Paris (din care SUA, Argentina precum și alte state s-au retras recent, de unde concluzia că lumea este foarte atașată de utopia și de programele pseudo-științifice ale UE ...).

Aceste enunțuri ridică probleme.

Pentru africani, ideea de sustenabilitate nu poate avea sensul de obsesie a UE. În relațiile cu europenii, care le-au fost stăpâni coloniali timp de 300 de ani, sustenabilitate poate însemna reinstaurarea dependenței de fostele metropole, care acum aleargă disperate după resurse. Nu ar fi rău ca șefimea UE să analizeze mai profund ceea ce se întâmplă în statele din nordul și vestul Africii, care nu mai vor colonialismul de facto al Franței (ceea ce l-a făcut pe Macron, acum un an, să cheme la război alte state africane pentru a pedespsi „lovitura de stat” din Niger – din fericire, nimeni nu l-a luat în serios).

Pe de altă parte, sustenabilitatea nici nu ține de foame și de sete, nici nu furnizează sănătate publică și educație. Nu poți dezvolta statele Africii plantând panouri solare de fabricație chinezească sau eoliene de proveniență americană pe nesfârșitele suprafețe de nisip africani ori în savană. Iar a vorbi de digitalizare în Africa, unde uriașe porțiuni de populație suferă de subnutriție sau de malnutriție, neavând nici măcar electricitate, este ca și când le-ai spune acelor oameni că, dacă nu au nici pâine, nici mămăligă, n-au decât să mănânce cozonac ...

În altă ordine de idei, UE este azi la răscruce, este într-un punct în care orice decizie proastă poate afecta întreaga civilizație europeană. Riscurile cu care azi ne confruntăm sunt majore, unele cu totul neașteptate: agresiunea rusească, supra-producția și dumpingul Chinei, agresivitatea comercială a administrației Trump (care amenință alianța SUA – UE din cadrul NATO, veche de peste 70 de ani) și migrația ilegală, la care trebuie adăugat riscul suprem – posibilitatea ca Inteligența Artificială fie să pice sub controlul unor tirani sau teroriști, fie să scape de sub control uman și să treacă la subjugarea și înlocuirea oamenilor, ca specie dominantă pe Pământ.

Dar (mai) suntem noi, europenii, un model civilizațional?

Ce poate aduce UE bun, ca avantaj competitiv, în războaiele comerciale cu SUA, China, Rusia, India, Brazilia, Arabia Saudită, Iran? Ce poate aduce UE bun popoarelor „lumii a treia”?

Ce are acum UE nu ne face o reclamă bună: planificare de tip sovietic, modelare a economiei după ideologii, inegalitate economică acută, sărăcie în continuă expansiune, capitalism de supraveghere securistic – monopolist, scut “democratic” european (asta în condițiile în care siguranța și ordinea publică sunt la cele mai scăzute niveluri din ultimii 80 de ani), supra-reglementare, cea mai grea povară birocratică din lume și din istorie, nebunia războiului și a înarmării, focus pe chestiuni marginale și obsesii pentru pseudo-știința medicală și climatică. Cu așa ceva, nu ai cum să fii model pentru țări în curs de dezvoltare, nu poți convinge să fii ales în afaceri în dauna SUA, China, Rusia. Sunt unele slăbiciuni care au fost chiar recunoscute de șefimea europeană: Green Deal (apud Donald Tusk), slaba dezvoltare a tehnologiei (apud Mario Draghi), hiper-reglementarea și povara birocratică (apud von der Leyen).

Dar există și o parte plină a paharului. Europa este generatorul și depozitarul unor valori fundamentale ale lumii și ale vieții în civilizație. De asemenea, Europa obișnuia să fie spațiul drepturilor fundamentale ale omului și al libertăților cetățenești.

Ceea ce Europa avea în 1989, când era cel mai mai mare actor comercial al lumii (23% din PIB - ul global atunci) și campionul bunăstării populare și ceea ce UE a abadonat treptat începând cu anul 2001 este exact ceea ce lumea are acum nevoie. Adică: economia de piață, responsabilitatea pentru eșec, democrația consumului și distribuția echitabilă a bogăției, libertatea opiniei și a expresiei, schimbarea democratică, educația, inovația, valorile, drepturile, cultura, credința, pacea. Exact asta este și soluția – întoarcerea la ceea ce a făcut Europa să fie măreață, la acel vis pe care românii l-au avut și la Revoluția din 1989, dar și la momentul aderării la UE, în 2007.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Despre boicotarea super – market – urilor

 

Despre boicotarea super – market – urilor

Boicotul super-market – urilor este un fenomen social în Europa. În perioada imediat următoare închiderii plandemiei, în Franța și Marea Britanie au fost proteste majore contra marilor comercianți, care practicau așa-numita shrinkflation, adică reducerea cantității de produs, care era apoi vândut la prețul aplicat cantității inițiale, pentru a da impresia de stabilitate a prețurilor, într-o perioadă de scădere abruptă a puterii de cumpărare a banilor. Categoric, este o practică incorectă a comercianților, sancționată ca atare de lege și de autorități.

La zi, boicotul se derulează în țări ale Europei centrale și de sud – est, având succes în Croația, de exemplu. Motivația, de data asta, este dublul standard al produselor și prețurile neconforme cu realitatea economică și cu veniturile consumatorilor.

Cu ocazia unui boicot românesc, similar celui din Croația, publicul larg poate afla, în sfârșit, ce este în neregulă cu acest gen de comerț.

Prima mare problemă este concentrarea progresivă a comerțului în volume mari și foarte mari, ceea ce duce inevitabil la oligopol cartelar.

Este un tip special de abuz de poziție dominantă pe piață care îi face pe producători, precum și IMM – urile care realizează legătura cu sistemele de vânzare și cu consumatorii, dependenți de marii comercianți cartelari, de vreme ce sunt obligați să le accepte condițiile de preț, cantitate, transport, distribuție și chiar marketing.

În lanțul de super-marketuri nu există acces decât pe bază de taxe de intrare, de raft, de promovare, de deschidere a unor noi unități și de șpăgi. Mita în acest sistem „privat” este mult mai acută și mai răspândită decât în sistemul public. Prețurile de achiziție nu sunt negociate, ci impuse, prin contracte de adeziune. Aceste „condiții generale de afaceri” sunt aliniate cartelar în toate cele 7 mari lanțuri de magazine, deci sunt inevitabile. Sub impactul acestor condiții, pentru a evita falimentul, comercianții români renunță treptat la afacerile cu super-marketurile. În aval, către consumatori, prețurile de vânzare sunt influențate doar de propriile politici de marketing și manipulare practicate de super-market. De aici consecința balanței comerciale deficitare – 80% din produse sunt importate. Produse importate de super-market – uri nu sunt ieftine și bune, sunt doar ieftine. Adăugând comoditatea și încrederea nemeritată de care beneficiază super-market – ul din partea publicului, rezultă succesul nejustificat și nociv al acestui tip de comerț. Cetățeanul încă este convins că ceea ce cumpără din comerțul „modern” este curat, sănătos, fără covid, fără plastic, fără pesticide, fără E – uri, fără materii prime provenite din organisme modificate genetic. Nu este deloc așa, dovadă că în Parlamentul European discutăm din ce în ce mai des despre dublul standard de calitate și despre riscurile produselor alimentare „sănătoase” din super-market.

A doua mare problemă a acestui tip de comerț este efectul nociv pe care îl poate avea asupra consumatorilor.

În primul rând, lipsesc diversitatea și calitatea minimală a produselor – consumăm chinezării, plastic, pesticide în exces, alimente din porumb sau soia modificată genetic, doar pentru că sunt ieftine și pentru că sunt afișate în super-market.

În al doilea rând, reamintesc că în plandemie, întrucât lanțul lung de aprovizionare s-a rupt și nu a fost reparat multă vreme, s-a creat artificial penurie de produse de bază – făină, ulei, drojdie, hârtie igienică. Oamenii au cumpărat în mod irațional din super-market, fie de frica apocalipsei covidiene, fie de frica penuriei, iar prețurile, pe acest fundal, au explodat – la produsele de bază, în fiecare an de atunci încoace, am avut creșteri de preț de minim 20%.

În al treilea rând, după decenii de integrare europeană, economia locală sau cea de subzistență au fost distruse în mod deliberat, pe motiv că nu erau „sigure” din perspectiva tuturor epizootiilor inventate și, mai ales, cea a infectării cu virusul inventat în China, pe bani americani și europeni, denumit SarsCov. Cu greu mai vezi târguri de alimente unde vând direct producătorii și agricultorii. Alimentarele de cartier sau sătești au cam dispărut (culmea, chiar și aici super-market – urile au făcut treabă bună, prin așa – numitele alimentare de „la doi pași”). O reală opțiune de cumpărare din altă parte nu prea mai există, iar asta înseamnă feudalismul pe care îl detesta Goethe și pe care a părut că îl desființează Napoleon. România, care a supraviețuit celor mai grele perioade istorice, inclusiv comunismului, asta pentru că mare parte din populație (își) producea singură o mare parte din alimentele necesare, aproape că a pierdut chiar și acest minimal avantaj de reziliență, în favoarea marilor comercianți feudali și monopoliști.

Să mai adăugăm că super-market – urile sunt și focare de optimizare și de evaziune fiscală (nu poți avea cifre de afaceri de 10 miliarde și profit zero), precum și adevărați exploatatori ai muncii ieftine și voit slab calificate.

Salariile din sistem sunt cu puțin mai mari decât cel minime pe economie, munca suplimentară nu este plătită și, colac peste pupăză, de cca 3 ani încoace super-market – urile se tot chinuie să înlocuiască omul cu mașina, prin așa-numita digitalizare a plăților făcute chiar de cumpărător. Bine că măcar sistemul de self cash nu este popular: se pare că românii l-au boicotat. Dacă ar fi mers, zecile de mii de persoane care lucrează în super-market, la casierie, ar fi rămas șomeri. Imaginați-vă o femeie de 50 de ani lăsată pe drumuri pentru că activitatea sa la casierie nu mai e necesară – cine o va mai angaja?

In final, să reținem că super-market – ul nu este un rău în sine. Este rău doar când devine monopol, căci atunci ne va impune și ce să producem, și ce să mâncăm. De asemenea, fiind prea mari pentru a putea fi deranjate cu regulile fiscale comune, statul le va tolera și evaziunea fiscală mascată drept optimizare fiscală și faptele anticoncurențiale și contrare intereselor economice ale consumatorilor. Super – market – ul este rău când devine pre-industrial, feudal chiar, și plin de dez-informare și de produse cu defecte.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Avocat Elena Radu - Cei care incasati venituri de la bugetul de stat (salarii, pensii, ajutoare etc)

Cei care incasati venituri de la bugetul de stat (salarii, pensii, ajutoare etc):

Stiti ca de anul trecut va spun ca s-a ridicat mita electorala la rang de lege si ca numai cine nu a cerut nu a primit majorari de venituri?

Eh, mita aia electorala legiferata a fost numai praf in ochi pentru prostime ca sa votati ”binefăcătorii”.

Vedeți știrile cu deciziile ”coaliției pro-putiniste”: din 2025 vă dau de vă îndoaie.

Ca vă mituiască pe voi au crescut deficitul bugetar lunar și au generat datorie publică lunară la cote alarmante, ca acum să ne spună că e nevoie de austeritate.

Ăilalți, cei fără venituri de la bugetul de stat, să nu credeți că scăpăm: ne vor supraimpozita (și pe noi și pe ”bugetari”) de ne vor ieșii ochii și ne vor băga din burtă niște datorii pe care să le execute imediat de nu vom mai ști cum să l atacăm.

Doar nu credeți voi că toate e-urile alea introduse au fost pentru combaterea evaziunii fiscale ai cărei beneficiari sunt taman ăia de la butoane.

Ați pus botul la vrăjeală și o să vedeți cum se va întoarce împotriva voastră.

V-am zis demult că scopul real era obținerea de „Venituri suplimentare încasate din digitalizare“, ca scria in OUG 116/2023.

V-am zis si de declaratia unica precompletata (adica e-declaratia unica) obligatorie pentru toata lumea. V-a durut la basca. Nu e bai, o gasiti in OUG nr. 128/2024 la art III.

Avocat Elena Radu

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Nu prea există piață unică europeană, dar există cu asupra de măsură digitalizare ...

Nu prea există piață unică europeană, dar există cu asupra de măsură digitalizare ... 

Astăzi am fost în Comisia de Piață Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO) a Parlamentului European. Deși așa era programat, nu a fost prezent Thierry Breton, comisarul european pentru piață internă, încă în funcție. Voi avea, totuși, șansa unor întrebări la audierile care se vor organiza în octombrie, în vederea investiturii noii Comisii Europene. 

Au fost prezenți, însă, câțiva funcționari ai Comisiei Europene, care au prezentat niște rapoarte privitoare la piața internă, la serviciile digitale și la cooperarea autorităților naționale de protecție a consumatorilor. 

Mi-au atras atenția, în special, trei subiecte – dublul standard al produselor de larg consum, în special, al alimentelor și al bauturilor, așa numitul geo-blocaj digital și monopolul din ce în ce mai accentuat al platformelor digitale (inclusiv cele de streaming) asupra informației, asupra difuzării culturii și a sportului și asupra plăților și încasărilor. 

Mi-e clar acum că nu prea există piață unică în UE, așa cum teoretic ar trebui să fie, și nici libera circulație a bunurilor și serviciilor. 

Precum s-a putut vedea în mas media din România din ultimii ani, băuturile și alimentele au o calitate în vestul Europei și o cu totul altă calitate, mai joasă, în România (ca, de altfel, și în restul statelor membre ale UE care au făcut parte, înainte de 1898, din „blocul sovietic”). Există abundente și hiper-complexe reglementări UE care stabilesc, printre altele, întărirea legislației europene în domeniul protecției consumatorilor (că și când legislația naterioară era, de fapt, cam molatică ...) și cooperarea între autoritățile naționale din domeniu. Există chiar un regulament care stailește o rețea a acestor autorități naționale și niște proceduri ultra-birocratice de lucru, cu ședințe peste ședințe în mai toate capitalele UE, ca să se mai cheltuie inutil niște bani. O astfel de întrunire a fost chiar la București, în aprilie 2023. Acolo ar fi trebuit să se rezolve măcar în parte problema dublului standard al produselor alimentare, dar doar atât s-a putut: s-a amânat pentru o ședință următoare. Între timp, Fanta de România are doar 3% conținut organic, cea de Italia, 14%. Ca să nu mai vorbim de legumele și fructele pline de pesticide. Mă rog, nu zic că mă las, zic că voi urmări cu atenție și îngrijorare subiectul și vă voi ține la curent cu acțiunile concrete întreprinse. 

Dacă ești cetățean român care se află acasă, dar faci o comandă on line pentru un produs, sistemul digital pe care trebuie să îl accesezi îți identifică IP – ul, află că ești din România, chiar dacă vrei să achiziționezi produse de pe un site localizat în Belgia și îți aplică prețuri adaptate, diferențele fiind și de zeci sau chiar de sute de dolari pe produs. Chiar și când plătești cu cardul se vede asta - ești identificat, aparatul îți afișează mesajul în limba română, dar ai și “mark - up” la schimbarea din lei în euro cu 2-3 puncte procentuale mai mari. 

Iată încă un motiv în plus pentru care digitalizarea totală este „bună” și „eficientă” pentru noi toți: ca să putem fi mai bine „sertarizați” și tratați diferit, în ciuda calității unice de cetățean cu drepturi șanse egale al UE. Nu era suficient că orice comerciant ne recoltează datele cu caracter personal pentru a ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine, oferindu-ne exact ce ne dorește suflețelul, exact când avem dorințe și răsfățuri, aratându-ne cum să gândim și pe cine să urâm. Iată că se poate să fim și discriminați. Frumos, elegant, cât de cât ...       

În altă ordine de idei, Directiva serviciilor digitale a făcut posibil ca platformele digitale să ne taxeze pe toți pentru orice acces la conținutul lor. Asta în condițiile în care platformele și rețelele de socializare nu plătesc drepturile de autor sau îl plătesc de-a dreptul jenant – de exemplu, spotify plătește 0,00001 cent pe fiecare melodie pe care o accesăm, cu abonament de 10 euro/lună, platit doar spotify, desigur... 

Pe vremuri, muzica o puteai asculta la radio, o puteai vedea la tv sau o puteai trăi pe casete/ipod. Pe vremuri puteai vedea un meci de fotbal sau o olimipiadă la tv, având nevoie doar de o antenă. 

Nu e tot. 

Google nu îți dă rezultate by default decât în limba statului în care ești și numai ceea ce algoritmul consideră că este de interes pentru tine. 

💥👉Dacă ești în Belgia sau în Franța, nu poți accesa deloc Netflux. Ori ți se permite să accesezi doar cu taxe suplimentare doar ceea ce vrea Netflix să îți dea, de vreme ce ești în Belgia sau în Franța… Până și aplicația cromcast este aproape imposibil de utilizat. Eu am încercat. Te iau nervii după 30 de minute de așteptare ... Unde mai pui că drepturile de difuzare a meciurilor, competițiilor, spectacolelor, evenimentelor etc. pe platforme este nu doar cu abonament sau cu pay per view, ci și cu cedarea implicită a datelor cu caracter personal.👈💥

De aici consecința sărăcirii. Dar acesta este alt subiect. Revin mâine.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Stați, că nu e tot.(II)

Stați, că nu e tot.

 (II)

Având în vedere această minune de eficiență a luptelor duse de această magnifică birocrație de la UE, propunerile de buget pentru 2025 și, pe mai departe, până în 2035, sunt de majorare a procentelor de prelevare la bugetul UE a unor taxe și impozite. Mai mult decât atât, UE își (ne) propune crearea unor taxe și impozite noi, în siajul mărețelor realizări și proiecte propuse a fi îndeplinite până în 2050, când Green Deal va fi atât de bine realizat încât nu va mai rămîne piatră pe piatră din UE.

În legătură cu modul de cheltuire a acestor resurse financiare stoarse de la statele membre și de la cetățeni, să reamintim doar că există programul de luptă contra consecințelor economice și sociale grave ale „luptei” contra pandemiei, luptă comisă tot de birocrația UE. Este ceea ce, în România, este cunoscut sub numele de PNRR. Este un program de 750 de miliarde de euro, care a fost majorat cu 50 de miliarde de euro, pentru a se extinde ca program de dotare a UE cu energie „vrede”, ca să fie mai eficientă lupta contra schimbărilor climatice (RePower EU). De asemenea, acest buget inițial va fi majorat cu sumele necesare continuării războiului din Ucraina (minim 95 de miliarde de euro). Evident, acești bani sunt bani împrumutați de UE. Nu există, cel puțin aparent, o sursă de rambursare a acestor sute de miliarde. Așadar, e nevoie mare de alți bani, de alte taxe și impozite. Culmea este că a venit Mario Draghi în Parlamentul UE, a vorbit oarecum pereților și a spus că UE este în mare belea economică și socială și are nevoie de investiții de minim 800 de miliarde de euro...

Cel ce are urechi de auzit, să audă: vorbim de aproape 1700 de mii de miliarde de euro, care trebuie scoși cumva, de undeva.

Din ce? Din majorarea taxelor și impozitelor existente și din inventarea unora noi.

Între aceste noi taxe și impozite, la loc de „cinste” stau taxele pe tranzacții cu certificate de emisii (Emissions Trading System - ETS), operaționale deja de 10 ani, sau taxele pe importurile de produse non-UE, fabricate cu tehnologii neamicale cu mediul (Carbon Border Adjustment Mechanism CBAM), aplicabile din 2026. Statele membre vor colecta aceste taxe și le vor vira integral la UE.

Se mai propun:

-taxe pe tranzacțiile în spațiul digital; de aici obsesia pentru digitalizare, plăți și încasări digitale și moneda digital a băncilor centrale (CBDC);

-taxe pe tranzacțiile de pe piața de capital; sunt curios cum va mai putea fi competitivă această piață în UE, în raport de bursa din Londra, New York, Tokio, Shanghai sau Hong Kong;

-taxe pe (ne)colectarea deșeurilor și penalități pentru risipa de mâncare.

De departe cea mai cool și mai nouă „resursă financiară proprie” a UE va fi penalitatea aplicată statelor membre UE care nu respectă echilibrul de gen și care plătesc salarii, bonusuri și beneficii mai mari pentru bărbați și mai mici pentru femei și ... pentru alte persoane...

Dacă UE va fi independentă fiscal nu va mai „atârna” în trena statelor membre UE, în special a celor cu economii mari – Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda. Va putea deveni, așa cum vor indivizi ca Timmermans sau ca Verhovstad, un supra-stat, o uniune sovietică având reguli și scopuri proprii. Va putea să își deruleze nestingherit politicile de inginerie socială și de demolare a omului natural, pentru a-l reconstrui „mai bine”, adică, sub forma unei păpuși emoționale sau a unei figurini de plastilină.

Precizez că România este membră a multor organizații internaționale – NATO, FMI, BM, ONU, OMS etc., dar numai Uniunea Europeană, care este o construcție juridică, iar nu un supra-stat, are ambiția de a ne impozita direct și pe față și de a transforma statele membre în ... filiale sau puncte de lucru ale administrației financiare din cadrul Comisiei Europene.

În orice organizație internațională se plătește un fel de taxă de participare la club, dar asta este tot ceea ce se cere, iar nu o taxă sau impozit aplicabile direct cetățenilor, companiilor și instituțiilor.

La fel ar trebui să fie și UE. Nu a acceptat nimeni ca acest atribut al suveranității să fie abandonat în favoarea vreunui soviet suprem al UE. Cel puțin, nu la cunoștința mea.

Noi ne vom opune, aici, în Parlamentul UE, acestui curent periculos și contrar Tratatelor UE. Ne vom opune atât politic, cât și juridic. Vom încerca să barăm acest plan sau, măcar parțial, să îl neutralizăm.

Dar e bine ca lumea să priceapă ce se întâmplă aici, chiar dacă pare plictisitor. De fapt, pe asta se și mizează aici – să nu știți, să nu vreți să știți pentru că e complicat, să nu puteți să știți pentru că atenția vă este deviată către crize, supraviețuire, șantaj emoțional sau non-subiecte.

Notă: În legătură cu unele taxe, UE chiar nu are comptența de a le majora sau schimba destinația. De exemplu, impozitul pe venit sau pe profit sunt de strictă competență a statelor membre. Este unul dintre motive pentru care birocrația UE și liderii partidelor parlamentare mari de aici se străduiesc să desființeze regula unanimității în luarea deciziilor de modificare a Tratelor UE.  

Notă înspăimântătoare: fiind vorba de „resurse financiare proprii” ale UE, înseamnă că de încasarea și cheltuirea lor se va ocupa EPPO, parchetul inventat de UE pentru a fi bățul pe spinarea recalcitranților, băț mânuit azi de Codruța Kovesi.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea