Așa arată un lacăt pe o școală din România. Are cel puțin doi ani. O școală care era dotată cu tot ce trebuie, inclusiv cu centrală termică modernă și apă caldă pentru copii. Într-un peisaj feeric, cu aer curat care te încarcă de atâta energie.
Din ce am ascultat și am înțeles de la localnici, peste 20 de elevi n-au mai putut rămâne în această școală. Nu-i așa: bani, profesori etc. Nu s-au găsit soluții pentru elevi, nici să stea aici, dar nici să revină, în timpul liber, pentru a urma ore de laborator voluntar, cercuri științifice, ora naturii????, ore de muzică, de sport, de cultură sau de destindere. Nimic din toate acestea. Sau altceva pentru profesori, pentru elevi, pentru un spatiu cultural.
Între timp clădirea se degradează foarte tare și nu se face nimic. Evident, o să se reproșeze că nu sunt bani. Ministerul se prevalează că face revoluție în învățământ cu parcursuri și obiective pompoase, cu programe și idei așa de inovatoare, cu digitalizare și o „Românie educată” cum n-a fost nicicând!
Cu un buget în educație atât de mediocru, cu o stimulare a educatorilor și profesorilor să rămână aici în aceste școli care nu oferă niciun fel de susținere, cu ore plătite de râsul lumii — cine să mai stea cu acești elevi?
Așa, nu-i mai bine să-i alungăm peste dealuri la acele școli, prin frig, prin zăpadă, prin noroi, flămânzi ca vai de ei? Mai avem pretenții ca acești elevi să se bucure de condiții de hrană, de profesori de calitate, de laboratoare, de săli de sport, de muzică etc.?
Ca și în celelalte localități, mă voi ocupa personal de aceste clădiri părăsite și de situația laboratoarelor, rezultate din comasarea școlilor — comasare făcută fără reguli de calitate, fără a ține cont de problemele sociale, de starea școlilor, de condițiile de drum, de tipul școlilor și de nevoile comunității.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu