Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - în cadrul conferinței de presă, am adus în atenția publică mai multe teme majore care afectează direct agricultura românească, economia, infrastructura strategică, cercetarea și siguranța patrimoniului național.

 

Astăzi, în cadrul conferinței de presă, am adus în atenția publică mai multe teme majore care afectează direct agricultura românească, economia, infrastructura strategică, cercetarea și siguranța patrimoniului național.

Primul subiect a vizat sprijinul pentru apicultori și legea votată în Parlament privind acordarea unui ajutor de 15 euro/familie de albine, inițiativă legislativă AUR. În spatele acestei măsuri se află însă o realitate mult mai dură. Apicultorii români sunt sufocați de importurile masive de miere extrem de ieftină venită din Ucraina și China, unde prețurile ajung adesea la jumătate sau chiar la o treime față de costurile reale ale producătorilor români pe kilogram de miere. În aceste condiții, producătorul local nu mai poate concura corect pe piață, iar munca apicultorilor români este pusă într-un real pericol economic.

Dar problema este mult mai profundă decât simpla concurență economică. Familiile de albine suferă masiv din cauza poluanților din atmosferă. Nu discutăm doar despre pesticide, ci și despre numeroși alți compuși toxici proveniți din industrie, trafic rutier, arderi necontrolate sau transport continental al poluanților din alte state europene. România nu are încă o infrastructură reală de prevenire a valurilor de poluare atmosferică, de identificare rapidă a poluanților și a moleculelor toxice pentru albine. Aceste substanțe perturbă orientarea insectelor, afectează sistemele biologice extrem de sensibile și duc la situații dramatice în care albinele nu mai reușesc să ajungă la stupi, murind adesea de epuizare după ce sunt dezorientate de mirosurile și toxinele din aer. Dispariția albinelor nu este doar o problemă pentru apicultori. Este o problemă de siguranță alimentară, biodiversitate și securitate agricolă pentru România.

Al doilea subiect a fost noua lege a salarizării, un nou exemplu de improvizație administrativă făcută în grabă pentru bifarea unui jalon european. Din nou vedem o abordare pompieristică, fără dialog real, fără studii de impact solide și fără consultare autentică a categoriilor profesionale afectate. Nemulțumirile cresc la nivel național, iar sindicatele deja protestează sau anunță forme de mobilizare în sănătate, educație, cultură, administrație publică și alte domenii. Profesorii semnalează dezechilibre majore și lipsa predictibilității salariale. Personalul medical avertizează asupra discriminărilor și pierderii unor drepturi. Angajații din administrație reclamă haosul generat de noile grile și lipsa unei viziuni coerente. Lista categoriilor sociale afectate este lungă, iar reacțiile din întreaga țară arată clar că România nu poate continua cu reforme făcute pe genunchi, doar pentru a trimite rapid documente la Bruxelles și a bifa formal anumite condiționalități.

Am abordat apoi situația autostrăzilor A7 și A8, două proiecte vitale pentru Moldova și pentru dezvoltarea strategică a întregii regiuni. În ultimele luni am atras în mod repetat atenția asupra riscului real de pierdere a unor granturi importante din PNRR, în special pe anumite loturi și segmente unde întârzierile administrative și tehnice sunt deja evidente. Mai grav, apar primele semnale privind posibilitatea mutării unor fonduri dedicate Moldovei către alte proiecte sau către autostrăzi din vestul țării. Este inacceptabil ca regiunea Moldovei să piardă din nou șansa dezvoltării din cauza incapacității administrative și a lipsei de reacție a Guvernului.

Am subliniat că A7 și A8 nu sunt simple proiecte de infrastructură. Ele reprezintă coloana vertebrală economică a Moldovei, o componentă strategică pentru mobilitate, securitate și dezvoltare industrială. În același timp, apar și primele semne privind posibilitatea finanțării unor componente din A8 prin programul SAFE, inclusiv în zona Iașiului. Este un semnal extrem de important care arată că există interes european pentru aceste proiecte, dar România trebuie să fie capabilă să livreze documentații, contracte și execuție la timp. Moldova nu mai poate fi tratată ca o regiune de mâna a doua.

Un punct central al conferinței l-a reprezentat situația de la Salina Praid, la un an de la dezastru. Poziția mea a fost clară încă de la început: prevenția și cercetarea trebuiau ascultate. Cercetători, măsurători de precizie, monitorizări satelitare și investigații geotehnice arătau cu mult timp înainte de anul 2025 că existau probleme serioase în zonă.

Conform unei analize InSAR realizate pentru perioada 2021–2025, se observă o modificare a profilului de adâncime a solului din zona salinei cu aproximativ 150 mm, cu o scădere vizibilă, monotonă, de la an la an, de aproximativ 30 mm/an. Practic, terenul transmitea de ani de zile semnale clare privind existența unor procese lente, progresive, de deformare și instabilitate. Solul se deplasase deja de mai mulți ani cu câțiva centimetri, iar evoluția fenomenului era evidentă pentru cei care analizau datele științifice. Din păcate, avertismentele nu au fost tratate cu seriozitatea necesară. Referințe pentru analiza InSAR: www.terrasigna.com⁠, TERRASIGNA Space Research and Technology

Am prezentat și poziția exprimată recent în cadrul conferinței organizate de AUR la Parlament, unde au participat cercetători, specialiști în geologie, teledetecție, măsurători satelitare și monitorizare geofizică. Mesajul a fost unul foarte clar: România trebuie să înțeleagă că ignorarea cercetării costă enorm. Costă economic, social și strategic. În acest context, AUR solicită constituirea unei comisii parlamentare dedicate cazului Salina Praid, pentru a analiza responsabilitățile, avertismentele ignorate, modul în care au fost gestionate instituțional riscurile și ce măsuri trebuie luate pentru ca asemenea dezastre să nu se mai repete.

Am adus în discuție și situația îngrijorătoare din zona Palatul Culturii și a Statuia lui Ștefan cel Mare. Se observă o înclinare a statuii spre latura sudică, către Palat. Temerea noastră este că nu discutăm doar despre o simplă problemă locală a soclului, ci despre posibilitatea existenței unor probleme mai extinse legate de terenul de fundare și de comportamentul solului din întreaga zonă. Tocmai de aceea solicităm extinderea urgentă a investigațiilor geotehnice și structurale. Problema de fond nu este neapărat soclul, acesta putând fi corectat relativ rapid, ci cauza care a dus la această înclinare. Dacă există procese lente de tasare, infiltrații sau alte fenomene subterane, ele trebuie identificate rapid și tratate profesionist.

Ca și în cazul Salina Praid, lecția este aceeași: prevenția costă incomparabil mai puțin decât ignorarea semnalelor de avertizare. România trebuie să înceapă să își asculte cercetătorii, specialiștii și datele științifice înainte ca problemele să devină ireversibile. 

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Economia de piață înseamnă o democrație a consumului, iar moralizarea întreprinderilor înseamnă reziliența și eficiența modelului economiei de piață.

Economia de piață înseamnă o democrație a consumului, iar moralizarea întreprinderilor înseamnă reziliența și eficiența modelului economiei de piață. 

Veniturile consumatorilor sunt limitate și sunt obținute greu, în special prin eforturi proprii, prin muncă, iar nu din speculații, rente sau monopoluri. De aceea, bunurile și serviciile achiziționate de comercianți trebuie să aducă beneficii maximale consumatorilor, iar competiția între comercianți trebuie subordonată bunăstării consumatorilor.  

Încă de pe vremea lui Kennedy, dreptul la calitate și dreptul la un preț corect (dreptul de a alege ce să consumi), dreptul la informație, inclusiv dreptul de a nu fi înșelat sau dezinformat, dreptul la siguranță și dreptul de a fi ascultat sunt pilonii legislației protecției consumatorilor.

Uniunea Europeană are un obiectiv preponderent economic, scopul său originar și esențial fiind acela de a realiza o piață unică europeană. Fiind interesată de obținerea puterii economice unificate la nivel continental, UE nu poate fi un promotor independent al protecției consumatorilor. Este un subtil dar vizibil conflict de finalițăți și un adevărat prosbul (derogare de la Shmita, regula veterotestamentară a iertării de datorii o dată la 7 ani) pe care îl practică UE. 

Exemplul băncilor, care au fost salvate de la faliment cu prețul sărăcirii/falimentării contribuabililor și al consumatorilor (împrumutați sau deponenți, deopotrivă), și exemplul marilor întreprinderi farmaceutice, alimentare sau chimice, care au fost mereu favorizate în dauna sănătății și a intereselor economice ale consumatorilor, sunt edificatoare în acest sens. Așa au fost cazul Monsanto - Bayer (a se vedea #monsantoleaks, precum și scandalul erbicidului cancerigen Round Up), cazul Pfizer, Moderna și Astra Zeneca (negocierile ultra-secrete ale contractelor de 80 de miliarde de euro privitoare la achiziția de seruri „imunizatoare” experimentale în pandemia din 2020-2023), precum și cazul dieselgate. De asemenea, multiplele cazuri de green washing. În plus, PNRR este un program de resetare a societății în vederea concentrării puterii economice în mâinile unor mari întreprinderi care vor beneficia de efectul TINA – there is no alternative. 

Preocuparea principală a birocrației europene, presată de obiectivul economic originar al UE și de marile întreprinderi*, este de a proteja (macro)economia, iar nu consumatorul. Concentrarea economică și salvarea de la faliment a marilor corporații „sistemice” sunt prioritare față de protecția reală a intereselor consumatorilor, care devin piese în angrenajul intereselor concentrative ale economiei, cifre statistice ale volumelor de vânzări și ținte ale controlului socio-psihologic al nevoilor și dorințelor. Or, privatizarea tot mai acută a profiturilor și socializarea tot mai largă a pierderilor deturnează economia de piață de la scopul său originar, care înseamnă bunăstarea consumatorului. 

Ironic, realizarea pieței interne și construcția „campionilor comerciali și industriali” sunt de neconceput în absența consumatorilor – prin prețul plătit pe achizițiile comerciale, prin încrederea în comerț, în genere, și în anumiți comercianți, și prin alegerile pe care le fac, consumatorii sunt cei care creează piața și societatea de consum și, astfel, alimentează puterea economică a „campionilor”. Dacă nu ar mai achiziționa, chiar și în proporțiile reduse ale abstinenței cauzate de crizele economice, sociale sau politico-militare, consumatorii ar determina destrămarea întregii economii de piață, cu consecința totalei disfuncționalități a mecanismelor fiscal – bugetare ale statelor membre, care se bazează în proporții ridicate pe taxele și impozitele pe consum. Fără încrederea consumatorilor nu există comerț și, deci, nu există economiei de piață.  

Planul Draghi din septembrie 2024 se concentrează pe „competitivitate” și crearea unor campioni comerciali europeni care au capital și utilizează resurse din toată Uniunea, ceea ce are un mare potențial de a afecta concurența loială între IMM-uri și, la final, bunăstării consumatorilor. Bine, cel puțin, că planul este plin de iluzii și de gânduri afectate de dorința și speranța de a se împlini (wishful thinking), cele mai multe convergând către „tranziția verde” și „digitalizare”, vechi obsesii ale birocrației UE, care deja au dus către faliment economii întregi și state membre ale UE.  

De vreme ce protecția consumatorilor este un domeniu al competențelor partajate între UE și statele membre, în mod normal, principiul subsidiarității ar trebui să corecteze, măcar în parte, neajunsurile cauzate de conflictul de finalități ale UE (care este o construcție politico-birocratică menită a asigura unificarea puterii economice la nivel continental, dar are ca obiectiv și protecția consumatorilor). Statele membre ar putea să contra-balanseze excesul de putere economică și birocratică în favoarea consumatorilor prin reglementări interne care să depășească bariera protecției de minimis a consumatorilor. Numai că acest potențial corectiv al conflictului de finalități ale UE este neutralizat de obiectivul prioritar și originar (reînnoit de planul Draghi) al creșterii puterii economice a întreprinderilor europene. Se pare că statele membre ale UE trebuie să își subordoneze politicile naționale în domeniul protecției consumatorilor acestui scop, punând în umbră necesitatea protecției consumatorilor.

Dezideratul protecției consumatorilor prin norme interne mai favorabile este blocat de tendința de concentrare a puterii politice și a birocrației UE. 

Statele membre ale UE au cedat oricum o parte consistentă din suveranitatea lor națională în favoarea birocrației și a supra-structurii politico-ideologice a UE încă de la momentul aderării la UE. 

În urmarea crizelor care s-au succedat la nivel global începând cu falimentul Lehman Brothers din anul 2008, UE și-a arogat pas cu pas tot mai multe competențe reglementare și de intervenție, cu încălcarea principiului subsidiarității, în defavoarea statelor membre și, deci, a consumatorilor. De exemplu, în domeniul sanitar și alimentar, UE și-a arogat (cutumiar sau prin acte normative adoptate sub impactul excepționalismului juridic, fără dezbatere și fără opoziție) din ce în ce mai multe atribuții pe care, la nivelul anului 2007, când România a aderat la UE, nu le avea. Recent, UE și-a asumat și un neașteptat rol militar și diplomatic, gestionând greșit și contrar intereselor populare în statele membre ale UE, finanțarea unui război care nu este al europenilor, ci al super-puterilor economice și militare – SUA, China și Rusia. 

Cu toate acestea, TFUE stabilește protecția consumatorilor ca obiectiv și ca principiu de reglementare – ceea ce poate „calma” juridic un fenomen economic greșit gestionat și nociv alimentat politic și ideologic.     

Reglementarea puterii economice ca a patra putere în stat, care trebuie separată de celelalte și controlată, pentru a nu putea abuza de putere și pentru a fi moralizată și socializată, este un deziderat actual al lumii noastre. Este bine că, din perspectiva riscului de abuz contra drepturilor omului, Directiva 2024/1760 privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor, pune corporațiile pe aceeași treaptă cu statele potențial tiranice, este rău că, dată fiind exagerarea părții birocratice a sustenabilității și durabilității, astfel de reglementări au reușit să ostilizeze opinia publică și să determine politicienii să ceară limitarea sau chiar neutralizarea efectelor lor.  

*Așa-numiții „campioni comerciali și industriali” dețin controlul instituțiilor europene, atât direct (prin lobby și revolvind door), cât și indirect, prin ONG – urile „progresiste”

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea