Astăzi, în cadrul conferinței de presă, am adus în atenția publică mai multe teme majore care afectează direct agricultura românească, economia, infrastructura strategică, cercetarea și siguranța patrimoniului național.
Primul subiect a vizat sprijinul pentru apicultori și legea votată în Parlament privind acordarea unui ajutor de 15 euro/familie de albine, inițiativă legislativă AUR. În spatele acestei măsuri se află însă o realitate mult mai dură. Apicultorii români sunt sufocați de importurile masive de miere extrem de ieftină venită din Ucraina și China, unde prețurile ajung adesea la jumătate sau chiar la o treime față de costurile reale ale producătorilor români pe kilogram de miere. În aceste condiții, producătorul local nu mai poate concura corect pe piață, iar munca apicultorilor români este pusă într-un real pericol economic.
Dar problema este mult mai profundă decât simpla concurență economică. Familiile de albine suferă masiv din cauza poluanților din atmosferă. Nu discutăm doar despre pesticide, ci și despre numeroși alți compuși toxici proveniți din industrie, trafic rutier, arderi necontrolate sau transport continental al poluanților din alte state europene. România nu are încă o infrastructură reală de prevenire a valurilor de poluare atmosferică, de identificare rapidă a poluanților și a moleculelor toxice pentru albine. Aceste substanțe perturbă orientarea insectelor, afectează sistemele biologice extrem de sensibile și duc la situații dramatice în care albinele nu mai reușesc să ajungă la stupi, murind adesea de epuizare după ce sunt dezorientate de mirosurile și toxinele din aer. Dispariția albinelor nu este doar o problemă pentru apicultori. Este o problemă de siguranță alimentară, biodiversitate și securitate agricolă pentru România.
Al doilea subiect a fost noua lege a salarizării, un nou exemplu de improvizație administrativă făcută în grabă pentru bifarea unui jalon european. Din nou vedem o abordare pompieristică, fără dialog real, fără studii de impact solide și fără consultare autentică a categoriilor profesionale afectate. Nemulțumirile cresc la nivel național, iar sindicatele deja protestează sau anunță forme de mobilizare în sănătate, educație, cultură, administrație publică și alte domenii. Profesorii semnalează dezechilibre majore și lipsa predictibilității salariale. Personalul medical avertizează asupra discriminărilor și pierderii unor drepturi. Angajații din administrație reclamă haosul generat de noile grile și lipsa unei viziuni coerente. Lista categoriilor sociale afectate este lungă, iar reacțiile din întreaga țară arată clar că România nu poate continua cu reforme făcute pe genunchi, doar pentru a trimite rapid documente la Bruxelles și a bifa formal anumite condiționalități.
Am abordat apoi situația autostrăzilor A7 și A8, două proiecte vitale pentru Moldova și pentru dezvoltarea strategică a întregii regiuni. În ultimele luni am atras în mod repetat atenția asupra riscului real de pierdere a unor granturi importante din PNRR, în special pe anumite loturi și segmente unde întârzierile administrative și tehnice sunt deja evidente. Mai grav, apar primele semnale privind posibilitatea mutării unor fonduri dedicate Moldovei către alte proiecte sau către autostrăzi din vestul țării. Este inacceptabil ca regiunea Moldovei să piardă din nou șansa dezvoltării din cauza incapacității administrative și a lipsei de reacție a Guvernului.
Am subliniat că A7 și A8 nu sunt simple proiecte de infrastructură. Ele reprezintă coloana vertebrală economică a Moldovei, o componentă strategică pentru mobilitate, securitate și dezvoltare industrială. În același timp, apar și primele semne privind posibilitatea finanțării unor componente din A8 prin programul SAFE, inclusiv în zona Iașiului. Este un semnal extrem de important care arată că există interes european pentru aceste proiecte, dar România trebuie să fie capabilă să livreze documentații, contracte și execuție la timp. Moldova nu mai poate fi tratată ca o regiune de mâna a doua.
Un punct central al conferinței l-a reprezentat situația de la Salina Praid, la un an de la dezastru. Poziția mea a fost clară încă de la început: prevenția și cercetarea trebuiau ascultate. Cercetători, măsurători de precizie, monitorizări satelitare și investigații geotehnice arătau cu mult timp înainte de anul 2025 că existau probleme serioase în zonă.
Conform unei analize InSAR realizate pentru perioada 2021–2025, se observă o modificare a profilului de adâncime a solului din zona salinei cu aproximativ 150 mm, cu o scădere vizibilă, monotonă, de la an la an, de aproximativ 30 mm/an. Practic, terenul transmitea de ani de zile semnale clare privind existența unor procese lente, progresive, de deformare și instabilitate. Solul se deplasase deja de mai mulți ani cu câțiva centimetri, iar evoluția fenomenului era evidentă pentru cei care analizau datele științifice. Din păcate, avertismentele nu au fost tratate cu seriozitatea necesară. Referințe pentru analiza InSAR: www.terrasigna.com, TERRASIGNA Space Research and Technology
Am prezentat și poziția exprimată recent în cadrul conferinței organizate de AUR la Parlament, unde au participat cercetători, specialiști în geologie, teledetecție, măsurători satelitare și monitorizare geofizică. Mesajul a fost unul foarte clar: România trebuie să înțeleagă că ignorarea cercetării costă enorm. Costă economic, social și strategic. În acest context, AUR solicită constituirea unei comisii parlamentare dedicate cazului Salina Praid, pentru a analiza responsabilitățile, avertismentele ignorate, modul în care au fost gestionate instituțional riscurile și ce măsuri trebuie luate pentru ca asemenea dezastre să nu se mai repete.
Am adus în discuție și situația îngrijorătoare din zona Palatul Culturii și a Statuia lui Ștefan cel Mare. Se observă o înclinare a statuii spre latura sudică, către Palat. Temerea noastră este că nu discutăm doar despre o simplă problemă locală a soclului, ci despre posibilitatea existenței unor probleme mai extinse legate de terenul de fundare și de comportamentul solului din întreaga zonă. Tocmai de aceea solicităm extinderea urgentă a investigațiilor geotehnice și structurale. Problema de fond nu este neapărat soclul, acesta putând fi corectat relativ rapid, ci cauza care a dus la această înclinare. Dacă există procese lente de tasare, infiltrații sau alte fenomene subterane, ele trebuie identificate rapid și tratate profesionist.
Ca și în cazul Salina Praid, lecția este aceeași: prevenția costă incomparabil mai puțin decât ignorarea semnalelor de avertizare. România trebuie să înceapă să își asculte cercetătorii, specialiștii și datele științifice înainte ca problemele să devină ireversibile.
