Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Obligații. Atragerea răspunderii.

În teoria generală a obligațiilor există două căi concrete prin care se poate ajunge la atragerea răspunderii celor care au contribuit la cauzarea unei pagube majore sau care au creat riscul de pagubă majoră:

(i) lanțul cauzal; este responsabil de pagubă nu numai autorul direct (dorel), ci și complicii sau favorizatorii lui dorel, precum și cei care i-au pus la dispoziție lui dorel fitilul care a aprins butoiul cu praf de pușcă;

(ii) răspunderea pentru “fapta” lucrului; pentru că sunt paznici juridici ai lucrului potențial periculos, proprietarii sau operatorii lucrului răspund pentru riscurile și defectele lucrului.

Victimele recentei explozii din blocul din cartierul Rahova (inclusiv cei nevoiți să se mute din bloc, precum și copiii de la liceul de alăturea) și moștenitorii celor decedați vor putea cere daune materiale sau morale de la autorii indirecți ai dezastrului și de la paznicii juridici ai sistemului de alimentare cu gaze.

Dorel, dacă va fi identificat, nu are patrimoniu de acoperit pagubele, Distrigaz și ANRE, da.

Răspunderea trebuie să fie severă și extinsă pentru a avea efect disuasiv (de descurajare). În caz contrar, evenimentele tragice se vor tot perpetua.

Peste două ore veți primi aici și alte elemente ale analizei, ca să vedeți în ce condiții “sigure și eficiente” ne ține statul profund, securist - pro - corporatist care conduce beat autobuzul numit România direct în zid, cu 200 km/h.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Onoare muncii omului (II)

 

Onoare muncii omului

(II)

Tehno-entuziasmul în jurul apariției și dezvoltării inteligenței artificiale a cuprins și domeniul juridic.

Recent, o asociație a polițiștilor a cerut public guvernului să introducă rapid inteligența artificială în justiția administrativă, pe motiv că s-ar reduce sau elimina costurile, timpul alocat judecăților, corupția judecătorilor, lipsa de unitate a soluțiilor jurisprudențiale etc.

Propunerea face referință la unele țări care, mai mult sau mai puțin complet, au introdus inteligența artificială în justiție. De exemplu, Estonia, care ar fi utilizat IA pentru spețele de valori mici (notă: dat fiind eșecul pe linie al proiectului, Estonia l-a cam abandonat ...). De asemenea, China, care ar fi introdus inclusiv funcții predictive ale IA în procesele judiciare – mă întreb dacă suntem atât de lipsiți de înțelepciune încă să luăm un astfel de exemplu ... Dezvoltat și sofisticat, sistemul justițiar predictiv chinezesc, oricât ar părea de SF și de eficient (cine nu și-ar dori ca crimele și delictele să fie eliminate încă din faza actelor premergătoare, adică, înainte de a se fi comis faptele propriu-zise...) este un sever atribut al totalitarismului. Nu doar că o astfel de IA va ajunge să penalizeze gândul, imaginația, opinia, intenția ne-manifestă, dar va fi foarte ușor de pervertit în armă politică și anihilator al voinței și al libertății. Trecutul va fi șters, viitorul va fi interzis, prezentul va fi sumbru, dar cu zâmbetul de simulated happiness pe față, căci orice gând sau sentiment din lista mereu variabilă de chestii interzise sau nerecomandate va putea fi degradat la stadiul de infracțiune sau delict.

Este de spus și că, de regulă, astfel de inițiative sunt succese numai în state autoritare sau tiranice. De exemplu, Arabia Saudită va utiliza inteligența artificială ca să scrie legi. Evident, legile nu vor privi și establishmentul și, cu siguranță, nu vor atinge controlorii „legiuitorului” artificial ...

Să vedem, totuși, pe scurt, care sunt riscurile utilizării inteligenței artificiale în justiție:

(i) soluțiile judiciare sunt pronunțate conform legii și conștiinței judecătorului – inteligența artificială nu are conștiință de sine; soluția judiciară ține de „luminile și înțelepciunea” judecătorului – inteligența nu are spirit/suflet (adică lumini) și, cu siguranță, nu are înțelepciune;

(ii) judecătorul este (teoretic) independent și se supune numai legii (și asta este cam teoretic și incomplet spus) – inteligența artificială nu este deloc independentă, se supune programatorului, controlorului, proprietarului, statului; dar judecătorul este responsabil pentru faptele sale, atât juridic, cât și moral, în timp ce IA nu e;

(iii) judecătorul este coruptibil, în timp ce inteligența artificială nu e; acesta este un enuța evident fals (chit că este crezut de 99,9% dintre români); de fapt, IA este mai mult decât coruptibilă, fiind controlabilă printr-un simplu click de către stăpân, de către vătaful stăpânului sau de către serviciile secrete; în plus, IA este un potențial uriaș de hazard moral, mai ales în condiții de piratare a sistemelor informatice, pană de curent sau de internet ori de influență politică și ideologică a stăpânului său;

(iv) soluțiile judiciare sunt neunitare și schimbătoare; este real dar, deși stabilitatea, predictibilitatea și unitatea practicii judiciare sunt atribute ale unui act de justiție de calitate, totuși diferențele de opinii, divergențele chiar, revirimentul jurisprudențial sau doctrinar, sunt elemente de progres și de adecvare a actului de justiție la lumea contemporană; oricum, este fals că IA ar putea neutraliza acest neajuns, căci modul în care „judecă” inteligența artificială este periculos pentru dreptate și chiar pentru statul de drept, democratic și social – este vorba, în mare, de o scanare a legii, jurisprudenței și doctrinei de la un moment, de unde rezultă o soluție statistică, soluția cea mai uzitată, cea mai vizibilă; or, această soluție ar putea fi o eroare judiciară „cimentată” în timp doar pentru că cel îndreptățit nu a avut bani, răbdare sau interes să conteste soluția eronată; inteligența artificială nu judecă, ea analizează statistic; IA nu aplică legea decât în litera sa, iar nu și în spiritul său (ceea ce echivalează cu un talibanism juridic); IA nu are resorturile emoționale, înțelepciunea și raționalitatea necesară actului de justiție, care este un act de dreptate; dacă, în parabola biblică a celor două femei care își disputau un copil, nu Solomon ar fi fost judecătorul, ci o inteligență artificială, atunci soluția ar fi fost ca fiecare dintre cele două femei să primească jumătate din copil ...

(v) decât o soluție corectă din punct de vedere statistic, mai bine o soluție dreaptă, umană; decât un mecanism care „judecă” în alb și negru, mai bine un om supus greșelii, dar capabil de empatie și solidaritate în suferință cu victimele nedreptăților.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Global Gateway, Great Reset (II)

en.wikipedia.org

Global Gateway, Great Reset

(II)

Potrivit prezentării oficiale, Global Gateway tinde la mobilizarea sumei de minim 300 de miliarde de euro în investiții. În stilul de „echipa a Europei” (Team Europe approach), Global Gateway va aduce laolaltă UE, statele sale membre și instituțiile sale financiare și de dezvoltare pentru a mobiliza și sprijini sectorul privat în demersul de a efectua investiții cu impact de remodelare (transformational impact) a lumii a treia, adică, mai politically correct zis, a țărilor în curs de dezvoltare.

Iată cât se poate de clar obiectivul acestui program pe care îl vom finanța noi, cetățenii europeni, din taxele și impozitele noastre. Este nimic altceva decât acel „great reset” promovat cu atâta ardoare la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, încă din timpul plandemiei ...

Tot conform prezentării oficiale, Global Gateway este „strategia europeană de dezvoltare accelerată a conexiunilor inteligente, curate și sigure în sectoarele digitale, energetice sau de transporturi, și pentru întărirea sistemelor de sănătate, educație și cercetare în întreaga lume. Tot din prezentarea oficială rezultă că, (desigur), Global Gateway este pe deplin aliniată cu agenda ONU 2030 și cu obiectivele dezvoltării sustenabile, precum și cu Acordul de la Paris (din care SUA, Argentina precum și alte state s-au retras recent, de unde concluzia că lumea este foarte atașată de utopia și de programele pseudo-științifice ale UE ...).

Aceste enunțuri ridică probleme.

Pentru africani, ideea de sustenabilitate nu poate avea sensul de obsesie a UE. În relațiile cu europenii, care le-au fost stăpâni coloniali timp de 300 de ani, sustenabilitate poate însemna reinstaurarea dependenței de fostele metropole, care acum aleargă disperate după resurse. Nu ar fi rău ca șefimea UE să analizeze mai profund ceea ce se întâmplă în statele din nordul și vestul Africii, care nu mai vor colonialismul de facto al Franței (ceea ce l-a făcut pe Macron, acum un an, să cheme la război alte state africane pentru a pedespsi „lovitura de stat” din Niger – din fericire, nimeni nu l-a luat în serios).

Pe de altă parte, sustenabilitatea nici nu ține de foame și de sete, nici nu furnizează sănătate publică și educație. Nu poți dezvolta statele Africii plantând panouri solare de fabricație chinezească sau eoliene de proveniență americană pe nesfârșitele suprafețe de nisip africani ori în savană. Iar a vorbi de digitalizare în Africa, unde uriașe porțiuni de populație suferă de subnutriție sau de malnutriție, neavând nici măcar electricitate, este ca și când le-ai spune acelor oameni că, dacă nu au nici pâine, nici mămăligă, n-au decât să mănânce cozonac ...

În altă ordine de idei, UE este azi la răscruce, este într-un punct în care orice decizie proastă poate afecta întreaga civilizație europeană. Riscurile cu care azi ne confruntăm sunt majore, unele cu totul neașteptate: agresiunea rusească, supra-producția și dumpingul Chinei, agresivitatea comercială a administrației Trump (care amenință alianța SUA – UE din cadrul NATO, veche de peste 70 de ani) și migrația ilegală, la care trebuie adăugat riscul suprem – posibilitatea ca Inteligența Artificială fie să pice sub controlul unor tirani sau teroriști, fie să scape de sub control uman și să treacă la subjugarea și înlocuirea oamenilor, ca specie dominantă pe Pământ.

Dar (mai) suntem noi, europenii, un model civilizațional?

Ce poate aduce UE bun, ca avantaj competitiv, în războaiele comerciale cu SUA, China, Rusia, India, Brazilia, Arabia Saudită, Iran? Ce poate aduce UE bun popoarelor „lumii a treia”?

Ce are acum UE nu ne face o reclamă bună: planificare de tip sovietic, modelare a economiei după ideologii, inegalitate economică acută, sărăcie în continuă expansiune, capitalism de supraveghere securistic – monopolist, scut “democratic” european (asta în condițiile în care siguranța și ordinea publică sunt la cele mai scăzute niveluri din ultimii 80 de ani), supra-reglementare, cea mai grea povară birocratică din lume și din istorie, nebunia războiului și a înarmării, focus pe chestiuni marginale și obsesii pentru pseudo-știința medicală și climatică. Cu așa ceva, nu ai cum să fii model pentru țări în curs de dezvoltare, nu poți convinge să fii ales în afaceri în dauna SUA, China, Rusia. Sunt unele slăbiciuni care au fost chiar recunoscute de șefimea europeană: Green Deal (apud Donald Tusk), slaba dezvoltare a tehnologiei (apud Mario Draghi), hiper-reglementarea și povara birocratică (apud von der Leyen).

Dar există și o parte plină a paharului. Europa este generatorul și depozitarul unor valori fundamentale ale lumii și ale vieții în civilizație. De asemenea, Europa obișnuia să fie spațiul drepturilor fundamentale ale omului și al libertăților cetățenești.

Ceea ce Europa avea în 1989, când era cel mai mai mare actor comercial al lumii (23% din PIB - ul global atunci) și campionul bunăstării populare și ceea ce UE a abadonat treptat începând cu anul 2001 este exact ceea ce lumea are acum nevoie. Adică: economia de piață, responsabilitatea pentru eșec, democrația consumului și distribuția echitabilă a bogăției, libertatea opiniei și a expresiei, schimbarea democratică, educația, inovația, valorile, drepturile, cultura, credința, pacea. Exact asta este și soluția – întoarcerea la ceea ce a făcut Europa să fie măreață, la acel vis pe care românii l-au avut și la Revoluția din 1989, dar și la momentul aderării la UE, în 2007.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea