Recent, Consiliul Concurenței a demarat un control inopinat menit a verifica dacă, la fixarea ROBOR, cele 10 bănci sistemice din România au manipulat acest indice de dobândă, cu consecința denaturării concurenței pe piață bancară.
ROBOR este un acronim de la Romanian Banking Offered Rate. Este un indice de dobîndă calculat pe perioade de la o săptămână la 6 luni (cel mai des utilizat este cel la 3 luni) și ar trebui să fie un rezultat natural al cererii confruntate cu oferta, să fie transparent, și să reflecte, ca un indicator statistic, media ratei dobânzii practicate între băncile comerciale atunci când se împrumută între ele pe piața interbancară. În realitate, ROBOR nu este o dobândă medie la împrumuturile interbancare, ci un fel de sondaj, efectuat zilnic, pe bazaă de cotații de dobândă, pe o platformă la care au acces numai primele zece bănci din sistem ca valoare a activelor, platformă pe care nu se licitează dobânzi, ci oferte limitate de împrumuturi cu dobânzi ipotetice (o ofertă înseamnă contract numai dacă este urmată de acceptare). Pe această platformă nu se licitează decât oferte de împrumuturi în valoare de 5 milioane de lei zilnic – trebuie precizat că piața interbancară, în funcție de fluctuațiile economice sau de alte conjuncturi externe care reclamă lichidități, se calculează în cifre de zeci de miliarde de lei săptămânal. Pe această platformă nu participă nici toate băncile din sistem, nici IFN-urile, nici societățile de leasing, care sunt, de asemenea, finanțatori.
În realitate, pe această platformă nu se tranzacționează bani, ci cotații, bazate pe oferte de dobânzi ipotetice, deci nu putem vorbi de o piață în adevăratul sens al cuvântului.
De aceea, în mod popular sau oficial, au existat și există suspiciuni că indicele ROBOR poate fi (sau este) manipulat, ca urmare a unui cartel al băncilor „sistemice” care îl fixează sau a unui abuz de putere dominantă a liderilor „plutonului”, la care se aliniază restul.
Indicele de dobândă ROBOR este esențial pe piața bancară, întrucât intră în compoziția dobânzii variabile a marii majorități a creditelor în lei – vorbim atât creditele de retail (creditele acordate consumatorilor), cât și de creditele corporate (acordate comercianților) și de creditele acordate instituțiilor publice.
Pentru bună înțelegere, vom reține că majoritatea creditelor consumatorilor, inclusiv creditele Prima Casă (pe care Statul român este expus cu mai mult de 10 miliarde de euro), sunt cu dobândă variabilă, fiind raportate la ROBOR.
Creditele perfectate după 2020 au altă dobândă variabilă – IRCC, un indice care nu mai ia în calcul cotații de dobândă, ci dobânzile efectiv plătite de bănci pe piața interbancară. De asemenea, debitorii care au cerut, au putut trece de la ROBOR la IRCC. Azi, acest IRCC este 4%, dar se va dubla în ianuarie. Deci, trecerea la IRCC este un avantaj temporar.
O soluție mai bună ar fi trecerea la dobânda fixă (dezvantajul este că această dobândă este acum mare) sau la o dobândă variabilă calculată pe baza dobânzii de referință a Băncii Centrale – așa cum se întâmplă azi cu creditele în CHF, care nu se mai raportează la Libor, ci la Saron.
O dobândă variabilă la creditele în lei se compune din ROBOR, la care se adaugă așa-numita „marjă” a băncii, care este, de regulă, fixă (există bănci care au marje variabile, ceea ce este ilegal) și se situează, de regulă, in intervalul 1,5-2,5 puncte procentuale. De exemplu, dacă un credit are o dobândă variabilă compusă din ROBOR + marjă de 2 pp, atunci debitorul a avut de plătit o dobândă de 3,69% în 2019, când ROBOR era de doar 1,69%, o dobândă de 4,69% în 2021, când ROBOR era de 3%, și are acum de plătit o dobândă de 10%, căci ROBOR este 8,3%. Un calcul simplu ne arată că cel care are un credit în lei plătește azi cu 300% mai mult decât în 2019. ATENȚIE: vorbim doar de creșterea dobânzii variabile, care nu ia în calcul comisioanele procentuale, polițele, spezele, penalitățile de întârziere etc. O dobândă de 10% poate fi suplimentată, uneori, și cu 30% pe an, numai din comisioane și speze. Dacă se aplică penalități de întârziere, costul creditului crește exponențial, cauzând nu numai prejudicii, ci chiar supra-îndatorare sau faliment personal.
Dacă ROBOR a fost manipulat, înseamnă că debitorii, inclusiv consumatorii, au plătit în mod nedatorat sume suplimentare, aceste sume urmând a fi restituite de bănci.
Manipularea ROBOR, dacă se va dovedi reală, este atât o faptă anti-concurențială, cât și o practică incorectă comercială, interzisă și sever sancționată de legislația concurenței și, respectiv, de legislația protecției consumatorilor.
Consumatorii pot solicita despăgubiri, precum și corectarea contractelor, atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, precum și prin intermediul unor soluții alternative, de genul medierii sau al arbitrajului. Corectarea contractelor se poate cere chiar dacă împrumuturile sunt acordate de bănci care nu fac parte din platforma unde se crează ROBOR, precum și în cazul IFN-urilor, al societăților de leasing sau al colectorilor de creanțe.
Asociațiile pentru protecția consumatorilor pot avea un rol esențial în aceste demersuri, cu condiția ca un număr suficient de mare de consumatori să le ceară suportul și intervenția.
Instrumentele care sunt la îndemâna consumatorilor sunt rezumate mai jos, (i) – (ii).
(i) Instrumentele legislației concurenței
Din punctul de vedere al anchetei declanșate de Consiliul Concurenței, finalizarea acesteia ar putea duce la sancționarea severă a băncilor participante la cartel/vinovate de abuz de poziție dominantă. Sancțiunea contravențională implicată poate atinge chiar și 10% din cifra de afaceri a băncilor anchetate. Dacă cifra de afaceri cumulată a celor 10 bănci sistemice este de 100 de miliarde de lei, amenda ar putea fi de 10 miliarde de lei.
Pe de altă parte, consumatorii, în calitate de „cumpărători direcți” ai produselor și serviciilor, pot formula acțiuni individuale sau colective (class action) pentru recuperarea prejudiciilor.
Potrivit OUG nr.170/2020 privind acțiunile în despăgubire pentru încălcarea legislației concurenței, orice persoană care a suferit un prejudiciu cauzat de o practică anticoncurenţială interzisă […] poate solicita şi obţine repararea integrală a prejudiciului respectiv. Despăgubirile integrale conțin daune materiale, daune punitive și daune multiple și sunt menite a repune persoanele care au suferit un prejudiciu în situaţia în care s-ar fi aflat dacă legislaţia în materie de concurenţă nu ar fi fost încălcată, incluzând pierderea efectivă, profitul de care este lipsită persoana prejudiciată, precum şi plata dobânzii aferente, fără a putea conduce la o îmbogăţire fără justă cauză (art.3). Potrivit definiției de la art. 2 lit. a), acţiunea în despăgubire poate fi formulată atît direct, de persoana prejudiciată, cât și de persoana care acţionează în numele uneia sau mai multor persoane prejudiciate (deci, și de o asociație pentru protecția consumatorilor). Mai mult chiar, o asemenea acțiune poate fi formulată și de un cesionar de drepturi litigioase – persoanele prejudiciate pot decide să nu aloce timp și bani unui proces complicat cu băncile, ci să își cesioneze dreptul de despăgubire unor companii care se ocupă cu asemenea afaceri.
Răspunsul la întrebarea dacă un consumator poate pretinde sau nu despăgubiri pentru fapte anti-concurențiale rezultă atât din art. 3 („orice persoană poate obține repararea integrală…”), cât și din definiția cumpărătorului direct, de la art. 2 lit. f), care include persoanele fizice care au achiziţionat direct de la autorul încălcării produse sau servicii care au făcut obiectul unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă. De altfel, același art.2 definește, la lit. r), obiectul principal al acțiunii - restituirea suprapreţului, adică diferenţa dintre preţul plătit în realitate şi preţul care ar fi prevalat în absenţa unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă.
Potrivit art. 16, estimarea prejudiciului este de competența instanței și, în plus, în caz de cartel sau abuz de poziție dominantă, prejudiciul este prezumat.
O acțiune în despăgubire formulată de consumatori în temeiul OUG nr.170/2020 are, conform art. 10, un termen de prescripție de 5 ani, care nu curge decât de la data la care victima a sesizat caracterul anticoncurențial al comportamentului întreprinderii, care i-a adus un prejudiciu, precum și identitatea autorului. Prescripția nu curge/se suspendă pe perioada anchetei autorității de concurență, plus perioada soluționării alternative (oug include, în mod greșit, arbitrajul). Așadar, această acțiune poate fi formulată și în 7-8 ani de acum încolo, fără teama de prescripție.
Răspunderea băncilor participanți la cartel/abuz este solidară (art. 11), deci fiecare dintre băncile implicate plătește pentru toți, toate prejudiciile. De aceea, pentru a se apăra de o asemenea colosală răspundere, banca acuzată poate recunoaște cartelul/abuzul și poate beneficia de clemență.
(ii) Instrumentele legislației protecției consumatorilor
Manipularea ROBOR poate fi considerată și practică incorectă comercială, interzisă și sancționată de Legea nr.363/2007 privind practicile comerciale incorecte.
Dacă ANPC declanșează o anchetă (din oficiu sau la cererea unor consumatori sau a unor asociații pentru protecția consumatorilor), va putea aplica amenzi care vor putea merge până la 4% din cifra de afaceri a băncilor găsite vinovate.
De asemenea, ANPC poate emite un ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte, aducerea contractelor la coordonatele inițiale (ROBOR – ul nemanipulat, de exemplu, cel de 1,69%, din 2019) și restituirea sumelor încasate în plus de bănci cu titlu de suprapreț.
O astfel de procedură s-a finalizat cu succes, recent, în dosarul ANPC și Parakletos contra Raiffeisen – banca a acceptat să restituie unui număr de 9200 de clienți suma de 19 milioane de euro, plus dobânzi. A durat 5 ani, dar s-a terminat cu bine pentru consumatori.
Asemenea rezultat, chiar mai rapid, poate fi obținut și de o asociație pentru protecția consumatorilor, care poate formula în instanță acțiuni în încetare și în restituirea prestațiilor nedatorate, dar condițiile sunt:
-să existe un număr suficient de mare de consumatori interesați de un astfel de demers,
-să existe o sumă de bani suficientă pentru a suporta costurile legale ale procesului (onorariul avocațial, costurile cu experții, logistică etc.),
-să existe o sumă de bani suficientă pentru a acoperi cheltuielile de judecată în caz de pierdere a procesului.
Aceste sume se pot obține din surse legale – donații, sponsorizări, redirecționarea impozitului pe profit/venit, bani publici naționali sau europeni sau finanțări de la companii care se ocupă cu finanțarea proceselor colective ca afacere.
Reamintim că, în trecut, în astfel de procese, Parakletos a fost obligată la plata a peste 300 de mii de lei, cheltuieli de judecată constând în onorariile băncilor pârâte.
Alte procese de acest gen, fără finanțare prealabilă, nu se pot demara.
În schimb, se pot face petiții la ANPC, Consiliul Concurenței, BNR, băncile implicate, precum și proceduri de mediere și conciliere, la cererea consumatorilor afectați de manipularea ROBOR.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu