Banii de taxa covid înapoi!
În perioada pandemiei, o mare parte a (hyper)magazinelor au perceput o „taxă cou_veed”, a cărei legalitate și legitimitate nu au fost niciodată clare. S-au încasat zeci de milioane lunar cu acest „titlu”, direct de la consumatori, pe chitanță/factură.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în două rânduri, recent, că HG-urile referitoare la restricțiile pe bază de „certificat verde” sunt ilegale și neconstituționale. Este vorba atât de HG-uri din octombrie - decembrie 2021, cât și de HG - uri din ianuarie - februarie 2022.
Aceste decizii au anulat retroactiv toate restricțiile, cu consecința că și această taxă inventată de (hyper)magazine este ilegală și, deci, trebuie să fie restituită consumatorilor.
Cei care mai dețin bonuri/chitanțe/facturi care evidențiează plata acestei taxe ilegale, pot cere toți banii implicați înapoi.
Pașii de urmat/făcut sunt :
(i) cerere de restituire către (hyper)magazin;
(ii) sesizare la ANPC sau la Parakletos (pentru a sesiza comerciantul și ANPC, în vederea restituirii);
(iii) proces colectiv, în instanță.
Pentru cazurile în care aceste chitanțe nu mai există și nici consumatorii nu mai pot fi identificați, (hyper)magazinele ar trebui să constituie fonduri speciale în care să vireze acești bani, cu titlu de donații pentru asociații de protecția consumatorilor, a copiilor, a săracilor și a drepturilor și libertăților cetățenești, mai ales că vin Sărbătorile. Dacă vor amnistie de la o societate traumatizată de o politică de apartheid sanitar, din care au făcut zeci de miliarde de euro încasări, (hyper)magazinele, acționarii, managerii și influencerii lor ar trebuie să înceapă cu a da acești bani înapoi societății, bani pe care îi dețin ilegal și fără just temei.
Cum procedăm? Scrieți la adresa secretariat@asociatia-parakletos.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu