Sfânta Biserica Ortodoxă

marți, 8 noiembrie 2022

Sfântul Cuvios Simeon Metafrastul, mare aghigraf (scriitor de vieți de sfinți) (X-XI)

 
Sfîntul Simeon Metafrast

(9 noiembrie)

Sfîntul Simeon Metafrast s-a născut în Constantinopol pe timpul împăratului Leon înţeleptul, anul 886. Pentru faptele lui cele bune şi înţelepciunea sa, a fost înălţat la vrednicia de magistru şi logofăt şi avea multă cinste la împăratul.

Mergînd arabii în Creta, au prădat multe oraşe şi sate; iar împăratul trimise pe generalul Imerie, împreună cu Sfîntul Simeon Metafrast să meargă soli la arabi, dîndu-le putere deplină, ca, sau să-i supună de bună voie sau prin arme; precum spune Metafrast în viaţa Sfintei Teoctista, care se serbează în aceeaşi zi.

Cu toate că împăratul îl iubea şi-l cinstea pentru înţelepciunea şi fapta bună, cît şi pentru vitejia lui, totuşi Sfîntul nu avea înclinări războinice, ci cugeta să părăsească lucrurile lumeşti şi să se facă monah. Deci a zis către împăratul, că dacă se va întoarce biruitor din război să-i facă un dar, şi împăratul i-a făgăduit.

Mergînd în Creta au înduplecat pe arabi a se supune şi a plăti tribut împăratului. Întorcîndu-se la Constantinopol se rugă să-i împlinească dorinţa, după făgăduinţă. Împăratul se mîhni, neputîndu-se despărţi de un bărbat aşa de înţelept şi viteaz, dar nevoind a-şi călca cuvîntul dat, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat cu lacrimi, zicînd: "Mergi, fiule, cu mila lui Dumnezeu, Căruia roagă-te şi pentru păcatele mele".

Cuviosul, după ce s-a făcut monah, a scris Vieţile Sfinţilor, cîte s-au aflat. După aceea ca unul ce era bogat şi avea putere şi închipuire, a trimis oameni în diferite locuri şi i-au adus toate vieţile de sfinţi cîte le-au aflat. El le-a tîlcuit în cuvinte mai dulci, pentru care se numeşte şi Metafrast.

Viețile Sfinților Noiembrie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu