Sfânta Biserica Ortodoxă

luni, 30 mai 2022

Asociatia Parakletos - Plasa de siguranță socială-conceptul a apărut pentru că trecem prin vremuri de restriște

 

Plasa de siguranță socială-conceptul a apărut pentru că trecem prin vremuri de restriște

Conceptul de „plasa de siguranta sociala” a aparut în SUA, în momentul în care s-a observat că împrumuturile și consumerismul, asociate perioadelor de criză economică, inflație și șomaj, omul simplu nu poate face față prin forțele propria presiunii creditorilor. De aceea, în Codul comerciale uniform al SUA s-a introdus, în anul 1978, reglementarea privitoare la falimentul personal, care se constituie într-o plasă de salvare ultimă (prin restructurarea sau ștergerea datoriilor), pusă la dispoziția consumatorilor în situațiile de restriște, când celelalte tipuri de protecție eșuează.

În mod normal într-un stat democratic și social, așa cum se declară Romania prin Constituția 2001 regândită în 2003, statul ar trebui să fie primul care să asigure aceasta plasa de siguranță. Dacă se întâmplă ca omul să eșueze economic sau social, sau ca omul să fie rejectat de întreprinderea unde lucrează, dacă se întâmplă ca omul să ajungă să nu-și poată plăti datoria nu din vina sa ci din conjuncturi, atunci statul ar trebui să intervină și să-l ajute să nu cadă, să nu eșueze, să nu ajungă o persoană în stare de ratare.Asta pentru că din punct de vedere sociologic o persoană astfel ajunsă devine o problema pentru el însuși dar și pentru familie și societate. Din punct de vedere economic și chiar și politic suntem cu toții afectați de situația în care ajunge acest om pentru că o persoana aflata în situația de supraîndatorate de regulă este o persoană cu comorbidități, cu multiple situații psihologice și asta înseamnă foarte multe costuri din contribuțiile de asigurări de sănătate pe care le plătim cu toții.

Statul în mod normal ar trebui să se gândească că face o afacere foarte bună daca-l salvează pe acel om și îl reintroduce în societate pentru a putea să producă plus valoare atât pentru familie cât și pentru societate. Nu face chestiunea asta și atunci trebuie să ne gândim ce anume poate să facă acest om în așa fel încât să nu fie pierdut societății, familiei și în genere comunității.
A nu se confunda asigurările sociale cu ideea de protecție a consumatorului. Consumatorul poate să necesite o plasa de siguranță socială fie că este bogat sau este sărac, nu este o chestiune de protecție sociala este o chestiune de protecție a consumatorului iar noi toți suntem consumatori și este o chestiune mai degrabă economică pentru că și pentru comercianți este esențial că această persoană să fie reintrodusă în societate pentru a putea să-și plătească în continuare datoriile, pentru a putea să facă consum, pentru a putea să aducă tva la bugetul de stat.
În al doilea rând comerciantul poate să gestioneze o situație în care să zicem 10/100/1000 de consumatori ai săi sunt într-o stare de supraindatorare, ruină, dar dacă deja sărim la numere mai mari de gen 100mii comercianții mai mari care-și bazează activitatea în volume mari problema nu mai este numai a lor sau a famililor lor, problema devine una sistemică, afectează comerciantul și după aceea în lanț toți ceilalți comercianți.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Corporațiile multinaționale care fac hiper-profituri în România s-au obișnuit de zeci de ani să ignore sau chiar să disprețuiască instituțiile administrative și judiciare românești

 

Corporațiile multinaționale care fac hiper-profituri în România s-au obișnuit de zeci de ani să ignore sau chiar să disprețuiască instituțiile administrative și judiciare românești. Când trebuie să execute decizii administrative sau judiciare trag de timp sau fac lobby/presiuni pentru batista pe țambal izbăvitoare*.

Așa cum v-am anunțat din luna februarie 2022, Raiffeisen Bank a pierdut definitiv procesul cu ANPC & Parakletos, privind practici comerciale incorecte. În urma unui proces de 4 (patru) ani, banca este obligată să corecteze contractele unui număr de cca 16.500 de clienți și să restituie cca 70 mil euro unui număr de cca 30 de mii de clienți și foști clienți. Trebuia să facă asta în maxim o lună. Nu a făcut-o, pe motiv că, cică, decizia este greu de implementat.
Imaginați-vă că ați fi voi debitori într-o decizie judiciară “greu de implementat”. Pentru că nu sunteți multinațională, deci nu aveți protecție, nici ambasade, nici consilii ale investitorilor străini, nici politicieni în spate, ați fi fost deja executați. Poate chiar evacuați din locuința familială.
Această bancă a furat de la clienți, a fost prinsă că a furat și înșelat, a fost condamnată, și tot nu a pățit (încă) nimic.
Legea spune că, în acest moment, banca riscă suspendarea pe minim 6 luni și o amendă de 4% din cifra de afaceri. Aceste sancțiuni încă se lasă așteptate.
Cei 30 de mii de (foști) clienți care au de luat 70 de mil euro de la bancă ar trebui să facă ei treaba statului; să se alieze în consorții procesuale și să ceară amiabil sau judiciar să li se achite sumele respective; la fel, cei 16.500 de (încă) clienți ai băncii pot cere banii și revizuirea grabnică a contractelor.
Nu e nevoie să se teamă nimeni de costuri. La ora la care vorbim, pe piață au apărut firme din Occident care finanțează procese ori negocieri de acest gen, în schimbul unei părți din câștig. În caz de pierdere a procesului, firma finanțatoare suportă cheltuielile de judecată, iar nu reclamanții.
De altfel, aceasta este și viziunea UE. Un act normativ referitor la procesele (recursurile) colective privind daunele cauzate de comercianți consumatorilor este în pregătire la CE și PE, urmând a intra în vigoare în 2023. Acțiunile sau recursurile colective urmează a fi date în atribuțiile asociațiilor pentru protecția consumatorilor, care vor putea apela la firme de finanțare a proceselor pe aceste teme.
Foarte important de reținut este faptul că aceste procese colective nu vizează exclusiv băncile, ci orice alt comerciant care abuzează de puterea sa economică, utilizează practici comerciale incorecte sau înșelătoare sau vând produse ori servicii cu defecte. De exemplu, pârâți în aceste procese pot fi furnizorii de utilități, producătorii și importatorii de medicamente și produse medicale sau sanitare și chiar spitalele.
Nu e greu decât primul pas - dar orice drum de o mie de mile începe cu primul pas.
*din păcate, astea se întâmplă și în cazul (ex)președinților - contraexemplul lor invită la fraudă și la nerespectarea deciziilor justiției. Petrov (a.k.a Traian B.) nu se dă mutat din imobilul RAPPS pe care îl ocupă fără drept și nici nu acceptă că nu mai are drept la gardă de la SPP, după ce a fost confirmat ca turnător al securității comuniste, iar Iohannis nu a dat înapoi statului 360 mii euro - chirie ilegal încasată pentru un imobil din Sibiu pe care îl deținuse ilegal și îl închiriase … Raiffeisen…

vineri, 27 mai 2022

Avocat Elena Radu - Parlamentarii salvați de CCR! De acum gata cu vaicareala, gata cu justificările ca sunteți șantajați cu dosare penale ținute la sertar, dacă nu votați proiectele de lege care vi se impun.

 

Parlamentarii salvați de CCR!

De acum gata cu vaicareala, gata cu justificările ca sunteți șantajați cu dosare penale ținute la sertar, dacă nu votați proiectele de lege care vi se impun.
Ce nu ati reușit sa faceți ani de zile, a reușit tot Curtea Constituțională.
De azi puteți vota asa cum vă dictează conștiință, dacă o mai aveți.
Decizia Curții Constituționale cu privire la prescripția speciala:
ăia de credeți ca faceți voi o ghidusie asa cum ați făcut cu privire la multe alte decizii ale CCR ca să le lipsiti de efecte dând OUG uri neconstitutionale: LUAȚI-VĂ GÂNDUL!
CCR a lămurit azi lucrurile.
Pe înțelesul tuturor:
- dacă o persoana săvârșește o infracțiune, ea poate fi cercetata și condamnata definitiv numai într-un anumit termen (prevazut în codul penal, diferențiat, în funcție de pedeapsa maxima prevazuta pentru infractiuni și denumita prescriptie GENERALA). Motivul este că nimeni nu poate sa trăiască toată viata cu teama ca poate la un moment dat i se va imputa ca a săvârșit cândva o infracțiune.
- după împlinirea termenului de prescriptie GENERALA, nimeni NU mai poate fi condamnat pentru infractiunea respectiva.
Ce aveam în codul penal?
Mai era o prescriptie SPECIALA care însemna că poți să fii cercetat și condamnat definitiv într-un termen de 2 ori mai mare decât al prescripției GENERALE.
Când se aplica acest termen?
Dacă se întrerupea termenul prescripției generale.
Cum se întrerupea termenul prescripției GENERALE?
Art 155 alin 1 din Codul Penal zicea ca "prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza".
În anul 2018, CCR a declarat neconstitutionala aceasta sintagma ("prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza"), constatând ca ea este neclara, imprevizibila, incoerenta si lipsita de previzibilitate, de natura a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situatie juridica incerta referitoare la conditiile tragerii sale la raspundere penala pentru faptele savarsite.
Ce trebuia sa facă Parlamentul?
Potrivit art 147 alin 1 din Constituție, Parlamentul (NU și Guvernul pentru ca termenul de prescriptie afectează libertatea individuala și NU se pot da OUG uri în sensul ăsta, conform art 115 alin 6 din Constituție) avea la dispoziție 45 zile de la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial să pună în acord art. 155 alin 1 Cod Penal cu dispozițiile Constitutiei.
In cele 45 de zile sintagma constata neconstitutionala ("prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza") era suspendată de drept.
Dacă in 45 de zile Parlamentul nu își respecta această obligație constituțională,
sintagma constată neconstitutionala ("prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza") își înceta efectele.
Ce a făcut Parlamentul?
Nimic!
(la fel ca și cu alte texte declarate neconstituționale de către CCR).
Ce s-a întâmplat?
Din articolul 155 alin 1 Cod Penal a rămas în vigoare numai "Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se întrerupe".
Când? Cum? In ce condiții? Norma penala NU prevedea.
Textul a devenit astfel INCOMPLET și, prin urmare, INAPLICABIL. (Asa cum in mod corect a precizat azi CCR).
Ce au făcut instantele de judecata?
Unele au aplicat în continuare acest text incomplet după cum au avut chef, ca oricum magistrații nu răspund în țara asta.
Așa că CCR fiind investită din nou cu excepția de neconstituționalitate a ce mai rămăsese din art 155 alin 1 Cod penal ("Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se întrerupe") a declarat și aceasta sintagmă neconstituțională.
Si asta pe buna dreptate pentru ca nu poți sa ai în vigoare un text de lege incomplet care sa fie aplicat de către judecători atunci când au chef și după cum au chef.
Legea penala trebuie sa fie clară. Niciun judecător nu poate sa adauge la ea pentru ca nu judecătorii fac legea, ci Parlamentul (ca asa zice Constitutia). Judecătorii doar aplica legea, asa cum e ea, nu adăugând la ea după cum au chef.
Asa ca pentru cei care se gândesc ca ar putea să o scalde:
RETROACTIV NU MAI PUTETI SA FACETI NIMIC.
NU PUTETI SA DAȚI NICIO LEGE CARE SA AIBĂ EFECT RETROACTIV PENTRU PERIOADA 2018-2022.
DECIZIILE CCR SUNT CLARE SI ORICE JUDECĂTOR CARE AR MAI APLICA ARTICOLUL 155 ALIN 1 COD PENAL DUPĂ CUM AR AVEA CHEF AR FI EL UN INFRACTOR SI NU AR MAI AVEA CE SA CAUTE ÎN JUSTIȚIE.
Art. 15 alin 2 din Constituție prevede: "Legea dispune NUMAI pentru VIITOR, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."
Asa ca NU puteți sa dați niciun OUG și nici vreo Lege care sa conțină norme care sa se aplice retroactiv.
Acum pentru noi, "prostimea": TOT RAUL SPRE BINE!
Știm toți ca parlamentarii sunt ținuți în lesa, șantajați și manipulati sa voteze după cum li se dictează, tocmai ca urmare a unor dosare penale pe care le au, care sunt ținute la sertare și li se arată "pisica" când mișcă în front.
Inaplicabilă fiind prescripția SPECIALA pentru perioada 2018-2022, multe din aceste dosare pot fi aruncate la gunoi, respectivii parlamentari NU mai pot fi condamnați și implicit, nu mai pot fi șantajați cu ele.
Așa că dragi parlamentari: ATI SCĂPAT DE LESA!
AȘA CĂ PUNEȚI MANA SI ANALIZAȚI PROIECTELE DE LEGE DUPĂ CUM VĂ DICTEAZĂ CONSTIINTA, VOTATI-LE NUMAI PE ALEA CARE SUNT CONSTITUȚIONALE SI ÎN INTERESUL POPORULUI ROMÂN!
ACUM NU MAI AVEȚI NICI TEMERI SI NICI SCUZE (NICI MĂCAR PENTRU VOI).
DE ACUM SA VEDEM LEGI, NU EXECUTĂRI DE ORDINE DE LA STĂPÂNI

Asociatia Parakletos - Politicienii de la putere au anunțat ieri că o familie obișnuită poate trăi decent cu 3000 de lei pe lună!!

 

Politicienii de la putere au anunțat ieri că o familie obișnuită poate trăi decent cu 3000 de lei pe lună

Asta o posibilă în 2030, când familiile obișnuite nu vor mai avea nimic și vor fi „fericite”. Desigur, la 16 grade în casă, iarna, la un duș instant, cu apă călâie, o dată la 2 săptămâni, la o călătorie dus-întors, o dată pe săptămână, pentru a-și face doza obligatorie de ser de „imunizare” contra epidemiilor, epizootiilor, a „pandemiilor” de obezitate, la o masă pe zi, „sănătoasă”, ecologică și fără amprentă de carbon, la două ore de electricitate pe zi și program tv unic, cu CNN drept furnizor de informații oficiale care nu pot suporta contrazicere sau erezie, familiile obișnuite nu vor putea fi altfel decât mulțumite de sub-viețuire. Mă rog, până la momentul mult așteptat al desființării acestei relicve numită, în contradicție cu vremurile, „familie”.

Coșul minim de consum include nu numai alimentele și lichidele absolut necesare unei vieți decente, ci și: utilități, fără de care nu se poate trăi normal în sec. XXI (apă curentă, canalizare, căldură iarna, aer rece vara, gaz, energie electrică, internet, cablu tv, telefonie), medicamente și servicii medicale, transport în comun sau cu autovehiculul propriu, chirii sau rate la credit sau la leasing, rechizite și taxe școlare sau de studii pentru copii, asigurări, repaus săptămânal sau anual, cultură, sport și divertisment. Să nu uităm că, la aceste costuri de consum trebuie adăugate și taxele, impozitele și contribuțiile.
Pentru o familie tânără, cu copii, locuind în București sau în alte orașe mari, cele de mai sus înseamnă cel puțin 6000 mii de lei, adică dublu față de ceea ce visează politicienii. Probabil că pensionarii s-ar putea descurca la un venit minim de 4000 de lei - asta dacă nu cumva li se pierd pensiile acumulate la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II), ca urmare a unor investiții proaste ale managerilor de fonduri.
Este neapărat necesară modificare prin lege a acestui indicator economic. Trebuie să știți că, în ideea de a aplica Legea nr.151/2015, administrația a stabilit un coș minim de consum de ... 700 de lei, valabil din 2017. Indicatorul este important întrucât, în caz de ruină a debitorului - persoană fizică aflat în insolvență sau faliment, suma respectivă este limita față de care creditorii pot cere executarea sau lichidarea. Debitorului și familiei sale i se lasă această sumă lunară, restul veniturilor sau valorilor sale fiind executate sau lichidate, pentru îndestularea creditorilor (inclusiv a celor abuzivi sau incorecți).
Este evident că acest indicator este nu numai anacronic și cinic - este, pur și simplu, criminal. Nu se poate trăi cu 700 de lei pe lună, exceptând cazul în care trimiți acea familiei în Evul mediu.
Proiectul de modificare a Legii insolvenței persoanelor fizice urmează a modifica în mod fundamental acest indicator. Cel mai probabil, pe zone de reședință a fiecăruia, și ținând cont de costul obișnuit al vieții debitorului, acest indicator va fi stabilit cât mai aproape de sumele mai sus indicate.
PS Politicienii, mai ales cei de stânga, ar face bine să ne mai întrebe și pe noi cam cum arată viața la firul ierbii, unde se trăiește fără privilegii, fără cadouri de la stat, fără contracte de la prietenii tehnocrați - salvatori, fără sinecuri și, în genere, fără seruri de imunizare la sărăcie și foamete. Politicienii, mai ales cei de stânga, ar trebuie să înceteze să fie, pe față, săracofobi și flămândofobi.

joi, 26 mai 2022

Profesor.Univ.Dr.Silviu Gurlui - Ne mor albinele in Moldova! Video

Ne mor albinele in Moldova! 

Astazi am fost invitat la ProTV sa mi exprim un punct de vedere. Situatia e roz. Apicultorii reclama ceva in aer, fara legatura cu pesticidele, de vreme ce se pling atitia apicultorii din Moldova.
Nu de putine ori am aratat ca in aer sunt otravuri. In timpul precipitatiilor, sunt spalate din atmosfera si ne sunt redate pe asfalt sau prin apa cazuta de pe acoperisuri sub forma acelei spume albe, consistente.
Apicultorii reclama acum o apa neobisnuita. Apa colecrata de pe acoperisuri arata ca niciodata: "ceruita, uleioasa, consistenta!". Raspunsul suferintei albinelor sta in aceasta apa si, probabil, in graunciorii de polen sau mierea de albine depusa recent in syup.
Este un semnal de alarma pe care il trag. Nu este prima data dar voi striga mereu: Guvernul sa aloce bani si resurse mari pentru cercetarea si securitatea atmosferei. Suntem in bataia vintului, nu masuram ce trebuie, nu stim ce poluanti sunt nici macar la sol. Nu avem nimic. Pe linga niste statii APM care masoara de dragul masuratorilor, nu avem nimic adaptat vremurilor. Treceti si iesiti din digitalizare la cercetare de teren! Omul conteaza si resursele de investigatii. Albinele reprezinta un semn. Mare tragedie ce se intimpla!

Ziarul "Zorile Bucovinei" - Navele rusești se află la 150 de km de Moldova. Odessa este unul din obiectivele rușilor

 

Navele rusești se află la 150 de km de Moldova. Odessa este unul din obiectivele rușilor

Nave invadatorilor ruşi se află în partea de nord-vest a Mării Negre, iar noi divizii de apărare aeriană sunt desfășurate în Crimeea. Capturarea Odessei este unul dintre obiectivele principale ale rușilor, scrie Unian.
Despre aceasta a declarat șeful centrului de presă coordonator comun al forțelor de securitate și apărare din sudul Ucrainei, Natalia Gumeniuk. În prezent, are loc fortificarea navelor rusești inclusiv pe insula Șerpilor, care este ocupată de ruși.
„Inamicul este deja conștient de faptul că înfrângerea navelor sale nu este o himeră, este absolut posibil”, spune Gumeniuk. Insula Șerpilor este bine păzită de forțele ruse. Imagini realizate din satelit au fost studiate de experți și analiști militari. Imaginile demonstrează o intensificare fără precedent a activităților armatei ruse. Cel puțin 10 blindate se află pe insulă, iar șapte nave ruse se află în jurul ei.
Insula Șerpilor se află sub controlul forțelor ruse încă din primele zile ale războiului din Ucraina.
O comparație între două fotografii, surprinse la interval de 10 zile, prima a fost efectuată pe 14 mai, iar cea de-a doua pe 24 mai, demonstrează că una dintre clădirile din centrul insulei au suferit avarii majore, cel mai probabil cauzate de bombardamentele forțelor ucrainene.
Specialiștii se așteaptă la un răspuns din partea forțelor ucrainene cu privire la încăpățânarea Rusiei de a ocupa insula. Unii experți sunt de părere că Ucraina ar trebui să încerce să lovească țintele militare cu rafale de rachete lansate de la sol, în condițiile în care distanța până la cel mai apropiat punct terestru al țării atacate de Rusia este de aproximativ 30 de kilometri.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Inflația ne fură nouă bucăți consistente din veniturile și averile muncite, dar face bine dealerilor care, în anii plandemici, au îndatorat România cu sute de miliarde de lei prin împrumuturi și obligațiuni în lei


Inflația ne fură nouă bucăți consistente din veniturile și averile muncite, dar face bine dealerilor care, în anii plandemici, au îndatorat România cu sute de miliarde de lei prin împrumuturi și obligațiuni în lei.

Dacă e inflație anuală de 20%, înseamnă că o cincime din veniturile, depozitele și fondurile mele de pensii (👉“administrate”👈 👉privat de manageri ultra-plătiți să joace poker financiar cu banii mei👈) se evaporă anual. În schimb, datoria statului e cu o cincime mai mică. Cam asta înseamnă celebrul „nominalism monetar” ...
Te uiți la nivelul prohibitiv al dobânzii la depozitele bancare în euro (este 0,01%…) și realizezi că ești indirect obligat să migrezi la depozite în lei, unde dobânda e, aparent, mai mare - între 2-3%. De aceea, nu te poți opri din „teorii ale conspirației” de genul: oare nu cumva inflația asta este și ea planificată? Oare nu cumva aruncarea banilor din elicopter („relaxarea” cantitativă, adică, printarea de dolari și euro) a fost planificată pentru a reduce din datoriile suverane, imposibil de plătit la valorile elucubrante la care s-a ajuns, cu prețul sărăcirii populației? Vă mai mirați de dictonul „nu veți mai fi proprietari, nu veți mai avea nimic, dar veți fi fericiti”?
Nu vă grăbiți să vă bucurați de răul “bogaților” care au bani în depozite. Pensiile voastre “private” au aceeași soartă: sunt supuse unei dobânzi real-negative de 17-18% în condiții de inflație de 20%. Adică, se erodează pe zi ce trece, la fel cum se erodează depozitele bănești ale „bogaților”.
Știți, în schimb, ce NU se erodează DELOC?
Salariile și bonusurile managerilor de fonduri “private” de pensii.
Salariul lui Cîțu. Comisioanele sale de “succes”, încasate de el și ciracii lui, de exemplu, de la Goldman Sachs, McKinsey, pharma, finance and tech industry eiusdem farinae.
Salariile și bonusurile bancherilor.
Salariile, bonusurile și dividendele managerilor expați de multinaționale, scutite de taxe, impozite și contribuții plătibile în România de noi, ceilalți.
Câștigurile fabuloase ale partenerilor și prietenilor lui Arahat. De făcut bani cu vagonul din “sănătate” veți mai auzi, că se pune de o nouă plandemie.
Popularitatea experților, tehnocraților și politicienilor care, în plandemie, au făcut atât de mult “bine” oamenilor simpli și normali. Și vor să râmână împreună la putere cel puțin până în 2027, ca să facă și mai mult „bine”.