Asociatia Parakletos - Plasa de siguranță socială-conceptul a apărut pentru că trecem prin vremuri de restriște

 

Plasa de siguranță socială-conceptul a apărut pentru că trecem prin vremuri de restriște

Conceptul de „plasa de siguranta sociala” a aparut în SUA, în momentul în care s-a observat că împrumuturile și consumerismul, asociate perioadelor de criză economică, inflație și șomaj, omul simplu nu poate face față prin forțele propria presiunii creditorilor. De aceea, în Codul comerciale uniform al SUA s-a introdus, în anul 1978, reglementarea privitoare la falimentul personal, care se constituie într-o plasă de salvare ultimă (prin restructurarea sau ștergerea datoriilor), pusă la dispoziția consumatorilor în situațiile de restriște, când celelalte tipuri de protecție eșuează.

În mod normal într-un stat democratic și social, așa cum se declară Romania prin Constituția 2001 regândită în 2003, statul ar trebui să fie primul care să asigure aceasta plasa de siguranță. Dacă se întâmplă ca omul să eșueze economic sau social, sau ca omul să fie rejectat de întreprinderea unde lucrează, dacă se întâmplă ca omul să ajungă să nu-și poată plăti datoria nu din vina sa ci din conjuncturi, atunci statul ar trebui să intervină și să-l ajute să nu cadă, să nu eșueze, să nu ajungă o persoană în stare de ratare.Asta pentru că din punct de vedere sociologic o persoană astfel ajunsă devine o problema pentru el însuși dar și pentru familie și societate. Din punct de vedere economic și chiar și politic suntem cu toții afectați de situația în care ajunge acest om pentru că o persoana aflata în situația de supraîndatorate de regulă este o persoană cu comorbidități, cu multiple situații psihologice și asta înseamnă foarte multe costuri din contribuțiile de asigurări de sănătate pe care le plătim cu toții.

Statul în mod normal ar trebui să se gândească că face o afacere foarte bună daca-l salvează pe acel om și îl reintroduce în societate pentru a putea să producă plus valoare atât pentru familie cât și pentru societate. Nu face chestiunea asta și atunci trebuie să ne gândim ce anume poate să facă acest om în așa fel încât să nu fie pierdut societății, familiei și în genere comunității.

A nu se confunda asigurările sociale cu ideea de protecție a consumatorului. Consumatorul poate să necesite o plasa de siguranță socială fie că este bogat sau este sărac, nu este o chestiune de protecție sociala este o chestiune de protecție a consumatorului iar noi toți suntem consumatori și este o chestiune mai degrabă economică pentru că și pentru comercianți este esențial că această persoană să fie reintrodusă în societate pentru a putea să-și plătească în continuare datoriile, pentru a putea să facă consum, pentru a putea să aducă tva la bugetul de stat.

În al doilea rând comerciantul poate să gestioneze o situație în care să zicem 10/100/1000 de consumatori ai săi sunt într-o stare de supraindatorare, ruină, dar dacă deja sărim la numere mai mari de gen 100mii comercianții mai mari care-și bazează activitatea în volume mari problema nu mai este numai a lor sau a famililor lor, problema devine una sistemică, afectează comerciantul și după aceea în lanț toți ceilalți comercianți.

Asociatia Parakletos Avocat Profesor Universitar Doctor Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Salvarea băncilor de la faliment cu banii deponenților

 

Băncile europene au început să aplice depozitelor bancare mai mari de 100 de mii de euro* taxe de 0,6-1% pe an. “Pioniera” în acest domeniu este Danske Bank, implicată, anii trecuți, în mari operațiuni de spălare de bani în favoarea oligarhilor ruși, via bănci din țările baltice, foste republici sovietice.

În plus, băncile comerciale europene au primit de la BCE, cu titlu de quantitative easing, 1.200 de miliarde de euro, sub formă de achiziție de active problematice și de obligațiuni cu dobânzi negative.

Pur și simplu, băncile plutesc pe un ocean de lichidități, deci nu mai au nevoie de economiile celor care au stat în casă timp de un an și jumătate și nici de banii suplimentari colectați de la noi de fondurile de pensii.

Banul, în genere, a fost înlocuit cu datoria. Midasul post-modern nu mai vrea să transforme în aur tot ce atinge, ci în datorie.

Persoanele avute, fondurile de pensii și marile întreprinderi nu doar că sunt rugate să nu mai economisească sub formă de depozite bancare - economisirea și plasamentele sigure/prudente în bănci sunt, pur și simplu, combătute prin taxare, suplimentar față de dobânda negativă, care era deja o “obișnuință”, încă de pe vremea primei operațiuni de quantitative easing a BCE, din epoca Draghi (actual premier al Italiei).

Aceasta este, pur și simplu, o expropriere în interesul privat al băncilor.

Banul, oricum devalorizat cu fiecare helicopter money trimis de pompierii Fed sau BCE, se erodează. Își pierde funcția de etalon valoric și funcția de instrument de tezaurizare (economisire).

Costul produselor și serviciilor, oricum covârșit de dobânzi și comisioane la creditele comerciale, va crește proporțional cu noile datorii aruncate pe piață și cu costurile depozitelor bancare. Deci, nu vă bucurați că pierd persoanele avute (de fapt, hiper-bogații nu pierd nimic, căci știu cum să recupereze aceste costuri suplimentare de la noi, cu ocazia achizițiilor curente, sau prin optimizare fiscală, deci tot pe cârca noastră; în plus, având toți banii din lume și toți consultanții din lume, ei știu să își plasează averile în acțiuni, titluri de stat, resurse, proprietate industrială etc., iar voi, nu), pentru că tot noi pierdem, după “principiul” privatizării profitului și socializării pierderilor.

Dacă o astfel de taxă ar fi fost impusă de state, de exemplu, pentru a se finanța vaccinarea africanilor sau a indienilor ori eradicarea malnutriției, a exploatării copiilor sau a războaielor tribale pe surse de apă, toată presa main-stream, toată industria de lobby, toată protipendada, ar fi sărit ca arse și ar fi diabolizat intenția. Asta pentru că lumea noastră “bună” nu e doar cinică, manipulatorie și rău-intențobată, ci și ipocrită și defazată. Dar când aceste fluvii de datorie se duc către bănci, e bine, e de dreapta.

Ce fac băncile cu acest ocean de lichidități?

Nici vorbă să îi reintroducă în economie, pentru revenirea la normal. Au contraire, împrumută masiv statele, pentru ca politica de ajutor de stat și mângâierea paternalistă pe creștet a celor care mai vor să stea un pic sub plăpumioară (ca să “salveze vieți”, desigur) să continue la nesfârșit. De ce ar risca, de vreme ce riscul asociat statelor este zero? De ce ar face eforturi să găsească proiecte, de vreme ce curtea le este permanent umplută de bani din elicopter? Ca să nu mai vorbim de scalare (sume crescătoare exponențial) și permanentizare - sunt țari, ca Spania sau Franța, care vor avea nevoie de 83 de ani, respectiv, 67 de ani, pentru a plăti datoriile făcute în pandemie.

România este exemplul cel mai rău al acestui trend - Cîțu ne-a făcut captivi băncilor pe 30 de ani, cu dobânzi de 30-40 de ori mai mari decât media europeană.

Așa cum întreprinderile Big Tech din clubul gafam au ajuns să valoreze 8 mii de miliarde de dolari pentru că ne-au colectat cu forța “surplusul comportamental”, fiind “îndrituite” să ne dicteze achizițiile și modul de viață, tot așa, și întreprinderile Big Finance au ajuns să ne facă pe toți captivi ai acestei nebunești bucle a îndatorării perpetue fără a avea bani proprii, ci doar incredibilul privilegiu de a primi mereu helicopter money și monopolul asupra economiilor și plăților noastre.

Așa cum se spune cam de 2000 de ani, nu vom mai vinde și nici cumpăra fără a avea pe frunte pecetea lui sărsăilă.

*aceste depozite sunt, oricum, în pericol permanent de expropriere prin bail in (salvarea băncilor de la faliment cu banii deponenților)

Avocat Gheorghe Piperea