Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Două instituții americane de credit au picat în zodia falimentului (I)

Ca și acum 17 ani, furtuna care va declanșa criza economică globală vine tot de la bănci.

Indiciile mele sunt două incidente de afaceri care implică direct sau indirect bănci (le veți avea aici în două episoade, la distanță de 2 ore).

Primul incident, în România – s-a perfectat recent o reasigurare a unui portofoliu de credite de nevoi personale fără garanție, în valoare de un miliard de euro.

Al doilea incident, în SUA – un fabricant de componente auto și o instituție de credit non-bancar (intitulat shadow bank în jargonul băncilor comerciale clasice sau „instituție financiară ne-bancară”, IFN, în dreptul nostru) au dat faliment.

Ambele incidente implică instituții financiare sau de asigurări cu extensie globală și pun în discuție credite sub-prime, exact la fel ca acum 17 ani, când a dat faliment banca de investiții Lehman Brothers și a tras după ea sute de alte bănci, precum și milioane de consumatori aruncați în stradă. Evenimentul de atunci a făcut ca autoritățile să prefere să salveze băncile, în dauna particularilor, pe banii statului sau ai deponenților și, în plus, a pus pe tavă pretextul perfect pentru înghețarea unor drepturi și libertăți, pentru monitorizarea permanentă și pentru centralizarea/sovietizarea puterii birocrației europene.

(I)

De regulă creditele, chiar și cele de nevoi personale, sunt perfectate împreună cu asigurările. Se contractează polițe de asigurare a casei achiziționate cu credit ipotecar, de asigurare de viață și de sănătate pentru debitor (se fac analize medicale obligatorii pentru asta ...), precum și de asigurare de risc al nerambursării.

Asigurarea de risc de credit este una dintre cele mai bizare afaceri imaginate în sistemul interconectat bănci – asigurări : banii pe care banca îi dă cu împrumut nu pre-există și nu supraviețuiesc contractului de credit; ei sunt bani – datorie, creați din nimic, cu ajutorul privilegiului băncilor comerciale de a da credite de 100 de unități monetare pentru 10 unități monetare deținute drept capital propriu sau depozite ale clienților (sistemul rezervei fracționare). Ceea ce se asigură prin polița de risc de credit este restituirea capitalului și a profitului băncii (dobânda și comisioanele, care sunt în România de 3-4 ori mai mari decât dobânda la depozite). Dacă debitorul nu mai poate plăti ratele și dobânda, plătește asigurătorul. Dacă asigurătorul intră în faliment, plătește re-asigurătorul. Dacă acesta nu mai poate aștepta să îl execute pe debitor, îl vinde recuperatorului de creanțe, care îl va urmări pe debitor toată viața activă a debitorului și pentru orice activ l-ar avea vreodată debitorul. Din când în când, banca, asigurătorul și re-asigurătorul sunt salvați de stat, cu bani publici (bail out), sau cu bani ai deponenților și ai asiguraților (bail in).

Asta s-a întâmplat în 2008, asta se va fi întâmplat în 2026, fiți absolut siguri - totul pentru a se recupera un profit pe care banca și asigurătorul trebuie să îl facă din emiterea de bani – datorie din nimic.

În urmă cu câțiva ani, două companii de asigurări au dat faliment : City Insurance și Euroins. Câteva bănci mari din sistem, inclusiv Raiffeisen, aveau polițe de asigurare, de toate tipurile de mai sus, la acești asigurători. La intrarea în faliment, aceste polițe au fost transferate la alți asigurători, pe costul debitorilor, desigur. Primele de asigurare anterioare, achitate de debitori odată cu perfectarea contractului și, ulterior, cu ocazia plății ratelor, au devenit fum, s-au pierdut în ceață.

Raiffeisen a anunțat acum 2 zile că a perfectat un contract de „securitizare sintetică” a unor credite de nevoi personale în valoare de un miliard de euro, cu 3 grade de risc (unele dintre ele fiind chiar junk), cu re-asigurătorul Munich Re.

Acesta este primul incident de care vă vorbeam mai sus.

Dacă banca a simțit nevoia stringentă de a face această re-asigurare a întregului portofoliu de credite de nevoi personale fără ipoteci, putem intui două motive concrete ale acestui gest, motive care privesc gestiunea portofoliului, precum și unul generic, de context global.

Unu, aceste credite nu sunt deloc performante și riscă să devină rapid junk pentru că debitorii se îndreaptă rapid către supra-îndatorare și default, mai ales pentru că, economic, este deja restriște, iar fiscal și bugetar, șurubul se strânge mereu și îi prinde în menghină mai ales pe cei cu credite de nevoi personale.

Doi, banca are nevoie de re-finanțare, fie pentru a acoperi (curativ sau preventiv) găuri financiare, fie pentru dezvoltare (mă îndoiesc totuși că, pe praful ăsta, băncile din România au planuri de dezvoltare a creditelor comerciale sau ipotecare).

Trei, iar acesta este motivul de context geo-politic, banca are temeri sau chiar informații că toată conjunctura globală* duce către un nou colaps financiar și economic, similar sau chiar mai grav decît cel din 2008-2011 sau ca cel din pandemie.

PS 💥Trebuie să vă fac cunoscut că guvernul pregătește un act normativ prin care va trece protecția consumatorilor de credite și produse bancare de la ANPC la BNR.💥 A da paza consumatorilor contra abuzurilor, contra dez-informării, contra practicilor înșelătoare sau agresive și contra produselor cu defecte ale băncilor la BNR nu înseamnă altceva decât a da paza saivanului de oi la lup. Ceva de genul „lupul paznic la oi”.

(va urma)

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Despre criza financiară din anul 33 AD și rolul acesteia în precipitarea evenimentelor cruciale din acel an. Frații bancheri Pittius și Lehman (I)

Este un fapt istoric dovedit că, în anul 33, în timpul celui de-al doilea împărat roman, Tiberius, a fost o criză financiară care a pornit de la falimentul unor bancheri, Frații Pittius, și care a cuprins întregul Imperiu roman, provincie cu provincie – Galia (Franța de azi), Spania, Grecia, Byzantium, Capadocia, Antiochia, Egipt și Syria – Palestina. Această criză are nebănuite legături cu ceea ce s-a întâmplat, în același an, în Galileea, Iudeea și, în final, la Ierusalim.

(I)

În condițiile riguroase trasate de sistemul juridic roman, care punea în centrul său contractul, ca lege ireversibilă a părților, și datoria, ca lanț juridic (vinculum juris), împăratul Tiberius nu a avut altă soluție de oprire a falimentului sistemic decât să ia din vistieria publică și să arunce în vistieriile private ale unor bancheri de încredere* suma de 100 de milioane de sesterți**, cu mandatul ferm de a fi dați cu împrumut pe minim trei ani, fără dobândă, celor mai nevoiași debitori. În realitate, doar bancherii și marii proprietari de latifundii romane au fost salvați de la ruină, iar nu și vulgul. Economia și-a revenit cu greu. Pentru că nu a putut suporta datoriile cauzate de salvarea privilegiaților privați de la ruină, Imperiul în sine a rămas în stare de faliment virtual timp de cca 70 de ani***. Imperiul ar fi putut ierta datoriile celor nevoiași, dar nu a făcut-o. Imperiul a preferat salvarea bancherilor și a latifundiarilor, pe umerii cărora se sprijinea.

Vedem aici atât relaxarea cantitativă (quantitative easing – emiterea de bani suplimentari față de masa de bunuri și servicii aflate în comerț) cu care băncile centrale contemporane au crezut că soluționează multiplele și recurentele crize financiar-bancare ale lumii globalizate de azi, cât și salvarea băncilor cu bani publici (bail out). Ba chiar vedem un faliment al băncilor unor frați care a determinat o criză globală – prin nu știu ce coinicidență sau mecanism al destinului, Pittius Brothers au determinat falimentul sistemic din 33 AD, iar Lehman Brothers, falimentul sistemic din 2008 AD … Sarcastic, ambele operațiuni de salvare a bancherilor au cauzat falimente de stat și prăbușiri de imperii (mai încet în cazul Imperiului Roman, mult mai rapid în cazul imperiilor de azi).

Mult mai important: vedem aici cauza ruinei financiare în care se afundă atât imperiul birocratic „ueropean”, cât și marile state membre (Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda), pentru că au decis:

- să salveze bănci în dauna statelor membre și a cetățenilor (tragedia financiară greacă din 2009-2011 este ilustrativă),

-să îmbăgățească marile corporații tech și pharma cu prețul sărăcirii și efectelor adverse de la vaccin suferite de populație,

- să umple de sute de miliarde întreprinderi de împachetat fum și de produs rapoarte și ONG – uri, sub pretextul „luptei” cu schimbarea climatică și, desigur,

- să inunde cu bani belicoșii și fauna din jurul lor, sub pretextul „victoriei finale” contra Rusiei.

În vremea lui Iisus Hristos, în contradicție cu sistemul juridic roman (exportat în mod imperialist în toate provinciile sau coloniile romane, dar și în regatele limitrofe, așa cum se întâmplă de zeci de ani cu legea europeană sau cu dreptul american), în Israel exista o lege, provenită din Biblie, veche de cca 1300 de ani la acea data, care impunea evreilor ștergerea oricărei datorii după 7 ani de la data nașterii acesteia. Legea este aplicabilă și azi, la peste 3300 de ani de la edictarea ei.

Legea se numește Shmita și apare de nenumărate ori în Vechiul Testament, începând cu cărțile Deuteronomului și ale Leviticului și continuând cu Evangheliile și Faptele Apostolilor.

Legea este atât de importantă în Biblie încât evreii antici preferau să moară decât să o încalce. Se spune ca Iulius Caesar i-a iertat pe evrei de plata taxelor într-un an sabatic, pentru a evita sinuciderile în masă. Efortul preceptorilor și al armatei romane a fost considerat prea mare pentru a justifica încasarea aproape de zero a taxelor în anii sabatici evreiești.

Această lege era parte din cultura și spiritualitatea evreilor inclusiv pe vremea propăvăduirii și răstignirii pe cruce a lui Iisus Hristos.

*când bancherii dau faliment pentru că nu se mai creditează între ei, este contraintuitiv să vorbești de bancheri de încredere

**în banii de acum, asta ar însemna cam 2 miliarde de euro

***după războiul din 105-106 AD, împăratul Traian a capturat aproape tot aurul din Dacia, astfel putând finanța un banchet citadin care a durat, cică, 80 de zile, dar a pus capăt falimentului latent al Imperiului

(va urma)

(II), (III)

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - A dat faliment o altă bancă din SUA. A șasea pe anul 2023.

A dat faliment o altă bancă din SUA. A șasea pe anul 2023

Iar noi limităm sau eliminăm circulația banilor în numerar fizic, ca să combatem evaziunea fiscală, cică. Consecința - băncile devin inevitabile. Nu mai există alternativă :

(i) plătim comisioane bancare: la o retragere/depunere de 100 de lei din/în “româneasca” bancă BT, comisionul minimal este de 10 lei… și

(ii) ținem banii în depozite bancare.

Ne încredem, desigur, în minciuna garantării depozitelor bancare, dar uităm de riscul de faliment bancar. Am avut, avem, vom avea bănci falite, pe față sau sub camuflajul unor achiziții/fuziuni impuse de BNR.

Așa cum am uitat de riscul de faliment în asigurări - dacă nu ați văzut cât de garantată e plata despăgubirilor plătibile de către falitele City Insurance și Euroins*, vă zic eu. Plățile de la Fondul de “garantate” se fac cu întârzieri de 18 luni, iar cei aflați la coada listei au “șansa” să rămână fără, căci fondul și-a cam epuizat rezervele de lichidități.

*aceste două societăți de asigurare sunt lichidate de același lichidator, în ciuda conflictului de interese, apropo; și be, niciun patron, acționar sau membru al AST (salariu de 38 de mii de euro/lună) nu e la pușcărie pentru aceste falimente frauduloase, de 2 miliarde de euro, pe care le achităm noi, “asigurații” și contribuabilii

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Silicon Valley Bank intrat în faliment

Silicon Valley Bank este o bancă americană mare, care finanțează, de regulă, start-up-uri. Pare că intră foarte curând în faliment. Datoriile totale ar fi de cca 90 mld dolari - dacă se va întâmpla, ar fi al doilea faliment ca mărime după Lehman Brothers. Evident, un asemenea faliment va atrage și alte falimente. Probabil că se va declanșa o altă criză financiară, foarte “bine venită” după big bang-ul datoriilor făcute pentru a rezista farsei plandemice (conform doctrinei “what ever it takes”), după explozia de bani aruncați din elicopter (quantitative easing…) pentru a crea impresia de creștere economică, și în plin efort de finanțare a continuării pierzătorului război din Ucraina. 

Iată o nouă criză financiară, pornită tot din SUA, la fel ca și cea din 29-33, care a dus la al doilea război mondial, și la fel ca și din 2008-2009, care a dus la războiul perpetuu pentru “noua ordine liberală mondială”… 

Lumea nu învață niciodată nimic. 

PS Ca și în cazul audierilor din congresul american, unde se conturează concluzia oficială că agențiile americane au finanțat în secret și ilegal experimentele de la Wuhan care au “scăpat” virusul artificial care a cauzat plandemia, nici în cazul acestei foarte probabile noi crize financiare globale presa noastră nu spune nimic. E preocupată de rujul roz al lui Rareș B. și de cel de-al șaptelea cancer al lui Putin.Silicon Valley Bank Faces Some Insolvency Issues

Așa cum spuneam ieri: Silicon Valley Bank a intrat în faliment. Se pare că vor fi pierderi de 180 mld dolari, iar nu de 90 mld, cum credeam eu. Vor fi falimente în lanț, pe “modelul” Lehman Brothers. Cele mai afectate vor fi companiile din tehnologie, din start-up și din … UE. 

Sunt curios ce vor păți UiPath (“unicorn” creat de români) și ceilalți “licorni” europeni care s-au luat după valul american al digitalizării și au înlocuit faptul cu simulația, sperând să fie cumpărați cu fluvii de bani aruncați din elicopter. 

Într-o lume care stă pe un butoi cu pulbere, tot ce era mai “necesar” acum a venit - un faliment bancar sistemic. 

La câte continente de bani tipăriți și aruncați din elicopter au fabricat statele pentru a susține “lupta” contra plandemiei și “lupta” contra putinului, nu există scăpare din calea uraganului stârnit de spargere bulei speculative și din calea avalanșei stârnite de prăbușirea asteroidului datoriei publice americane - 34 de trilioane de dolari… La care se adaugă 100 de trilioane, datorii ale întreprinderilor, deținute cam toate de cele 4 giga-fonduri, Black Rock, Vanguard, State Street și Fidelity. 

În orice caz, cum se zice în ultima vreme: toate kkturile vin de la americani.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea 

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - În 2008, criza financiară declanșată de falimentul Lehman Brothers a fost cauzată de faptul că băncile comerciale aveau continente de active speculative în bilanț (sub prime).

 

În 2008, criza financiară declanșată de falimentul Lehman Brothers a fost cauzată de faptul că băncile comerciale aveau continente de active speculative în bilanț (sub prime). Ca să fie salvate de la faliment, s-au utilizat bani publici, din taxele și impozitele noastre. Apoi, cu bani luați din depozitele noastre bancare, constituite din economiile noastre bănești, din banii noștri albi pentru zile negre. Apoi s-a trecut la tipărirea de bani suplimentari față de cantitatea de bunuri și servicii existente pe piață (quantitative easing), bani aruncați cu elicopterul în curtea băncilor și a corporațiilor sistemice, inclusiv în cea a dezvoltătorilor imobiliari și a hyper-market-urilor. Acesta este un furt din banii noștri mult mai grav, căci este insidios, greu de sesizat și la sclală globală, afectându-ne pe toți.

În plandemie, dată fiind politica “quoi qu’il en coute/whatever it takes/nu contează cât ne va costa”, banii din elicopter au devenit potop de bani. Băncile centrale au dat bani gratis băncilor comerciale ca să împrumute statele. Doar unele state s-au împrumutat la dobânzi rezonabile. Altele, ca România, s-au împrumutat la dobânzi astronomice, generând incredibile profituri ale băncilor, atunci când toată lumea falimenta sau sărăcea, “pentru siguranța noastră”.

E, și acum, băncile centrale au ajuns să dețină active speculative în bilanț.

Prima și cea mai caraghioasă astfel de bancă centrală cu active speculative este BCE. E banca centrală a băncilor centrele din Zona Euro și tipărește euro. Cam două trilioane, numai în plandemie.

De exemplu, BCE tocmai ce a vândut obligațiuni emise de Adler, un dezvoltător imobiliar german care este în faliment virtual, obligațiuni în valoare de 400 de milioane de euro. Vânzarea s-a făcut la o valoare reală cu o treime mai mică decât valoarea nominală (pierdere, cca 130 de milioane de euro). Bine că s-au vândut - era cât pe-aci să nu reușească, pentru că nu prea se înghesuie lumea să cumpere obligațiuni al căror emitent este în faliment. Experiența fondurilor de pensii românești, care au în portofoliu obligațiuni emise de o bancă rusească, dar nu le mai pot vinde, este lămuritoare sub acest aspect.

Dar ce mă deranjează e că banii din relaxarea cantitativă s-au dus în conturile unor actori economici anume țintiți.

Dezvoltător imobiliar: Adler, Germania. Faliment virtual. Distribuitor sud-african, care deține Conforama, Franța. Faliment.

Relaxarea cantitativă, care a aruncat bani din elicopter în asemenea găuri negre, a scăzut puterea de cumpărare a banilor cu cca 40% în ultimii zece ani, iar acum se reflectă în inflație galopantă. Băncile centrale tipăresc bani suplimentari față de masa de bunuri și servicii, umplu până la refuz conturile acestor multinaționale frauduloase și falite, iar noi suferim. Noi suportăm reducerea puterii de cumpărare, noi sărăcim prin inflație, noi ajungem la foamete și supra-îndatorare prin creșterea dobânzilor, a taxelor și a impozitelor, noi suntem privați de plasa de siguranță socială pe care ar trebui să ne-o asigure statul social, democratic și plin de specialiști (a căror opinie e sfântă și nu poate fi contrazisă fără a fi condamnat la tăcere de factcheckeri și excomunicat).

Lucrurile astea nu se spun și nu se văd, deci nu se înțeleg. Unde sunt marii jurnaliști economici, marii influenceri, marii politicieni, în fața acestor bombe geo-politice, nu știu. Nu văd nicăieri concluzii decisive și nici intenția de a devoala și corecta mizeriile camuflate de plandemie și de război, precum și de crizele artificiale, permanent livrate vulgului înfricoșat.

Peste tot văd doar informații “obiective” și știri politic-corecte, în ideea de a nu aduce atingere mărețelor politici de (ne)sănătate publică, totalitarismului digital și, mai ales, Sfântului Graal al uniunii monetare, viitoarea monedă digitală, care te ca face să nu mai ai nimic, instantaneu, dar să fii fericit. Băncile centrale își fac puncte de lucru în Snagov, în stil brâncovenesc, unde ocâr-muitorii bancheri se pot retrage după ce o comit și sunt scăpați “pe procedură”, iar noi suntem obligați să strângem cureaua, că așa se face pă penurie de apă și alimente și pă sărăcie energetică și pă codoi prea mult în atmosferă.

În poză aveți un text cu referire la cazul BCE- Adler - Conforama. Vă las pe voi să trageți concluzia de uichend.

Avocat Profesor Universitar Doctor Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Salvarea băncilor de la faliment cu banii deponenților

 

Băncile europene au început să aplice depozitelor bancare mai mari de 100 de mii de euro* taxe de 0,6-1% pe an. “Pioniera” în acest domeniu este Danske Bank, implicată, anii trecuți, în mari operațiuni de spălare de bani în favoarea oligarhilor ruși, via bănci din țările baltice, foste republici sovietice.

În plus, băncile comerciale europene au primit de la BCE, cu titlu de quantitative easing, 1.200 de miliarde de euro, sub formă de achiziție de active problematice și de obligațiuni cu dobânzi negative.

Pur și simplu, băncile plutesc pe un ocean de lichidități, deci nu mai au nevoie de economiile celor care au stat în casă timp de un an și jumătate și nici de banii suplimentari colectați de la noi de fondurile de pensii.

Banul, în genere, a fost înlocuit cu datoria. Midasul post-modern nu mai vrea să transforme în aur tot ce atinge, ci în datorie.

Persoanele avute, fondurile de pensii și marile întreprinderi nu doar că sunt rugate să nu mai economisească sub formă de depozite bancare - economisirea și plasamentele sigure/prudente în bănci sunt, pur și simplu, combătute prin taxare, suplimentar față de dobânda negativă, care era deja o “obișnuință”, încă de pe vremea primei operațiuni de quantitative easing a BCE, din epoca Draghi (actual premier al Italiei).

Aceasta este, pur și simplu, o expropriere în interesul privat al băncilor.

Banul, oricum devalorizat cu fiecare helicopter money trimis de pompierii Fed sau BCE, se erodează. Își pierde funcția de etalon valoric și funcția de instrument de tezaurizare (economisire).

Costul produselor și serviciilor, oricum covârșit de dobânzi și comisioane la creditele comerciale, va crește proporțional cu noile datorii aruncate pe piață și cu costurile depozitelor bancare. Deci, nu vă bucurați că pierd persoanele avute (de fapt, hiper-bogații nu pierd nimic, căci știu cum să recupereze aceste costuri suplimentare de la noi, cu ocazia achizițiilor curente, sau prin optimizare fiscală, deci tot pe cârca noastră; în plus, având toți banii din lume și toți consultanții din lume, ei știu să își plasează averile în acțiuni, titluri de stat, resurse, proprietate industrială etc., iar voi, nu), pentru că tot noi pierdem, după “principiul” privatizării profitului și socializării pierderilor.

Dacă o astfel de taxă ar fi fost impusă de state, de exemplu, pentru a se finanța vaccinarea africanilor sau a indienilor ori eradicarea malnutriției, a exploatării copiilor sau a războaielor tribale pe surse de apă, toată presa main-stream, toată industria de lobby, toată protipendada, ar fi sărit ca arse și ar fi diabolizat intenția. Asta pentru că lumea noastră “bună” nu e doar cinică, manipulatorie și rău-intențobată, ci și ipocrită și defazată. Dar când aceste fluvii de datorie se duc către bănci, e bine, e de dreapta.

Ce fac băncile cu acest ocean de lichidități?

Nici vorbă să îi reintroducă în economie, pentru revenirea la normal. Au contraire, împrumută masiv statele, pentru ca politica de ajutor de stat și mângâierea paternalistă pe creștet a celor care mai vor să stea un pic sub plăpumioară (ca să “salveze vieți”, desigur) să continue la nesfârșit. De ce ar risca, de vreme ce riscul asociat statelor este zero? De ce ar face eforturi să găsească proiecte, de vreme ce curtea le este permanent umplută de bani din elicopter? Ca să nu mai vorbim de scalare (sume crescătoare exponențial) și permanentizare - sunt țari, ca Spania sau Franța, care vor avea nevoie de 83 de ani, respectiv, 67 de ani, pentru a plăti datoriile făcute în pandemie.

România este exemplul cel mai rău al acestui trend - Cîțu ne-a făcut captivi băncilor pe 30 de ani, cu dobânzi de 30-40 de ori mai mari decât media europeană.

Așa cum întreprinderile Big Tech din clubul gafam au ajuns să valoreze 8 mii de miliarde de dolari pentru că ne-au colectat cu forța “surplusul comportamental”, fiind “îndrituite” să ne dicteze achizițiile și modul de viață, tot așa, și întreprinderile Big Finance au ajuns să ne facă pe toți captivi ai acestei nebunești bucle a îndatorării perpetue fără a avea bani proprii, ci doar incredibilul privilegiu de a primi mereu helicopter money și monopolul asupra economiilor și plăților noastre.

Așa cum se spune cam de 2000 de ani, nu vom mai vinde și nici cumpăra fără a avea pe frunte pecetea lui sărsăilă.

*aceste depozite sunt, oricum, în pericol permanent de expropriere prin bail in (salvarea băncilor de la faliment cu banii deponenților)

Avocat Gheorghe Piperea