Sfânta Biserica Ortodoxă

sâmbătă, 21 decembrie 2024

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Un individ din Arabia Saudită, care era în Germania din 2006 (deci, avusese tot timpul și toate motivele să adopte valorile europene, inclusiv toleranța religioasă), a intrat în mulțimea adunată la târgul de Crăciun din Magdeburg, ucigând două persoane.

 

Au reînceput atacurile cu camionul în târgurile de Crăciun din orașele europene. Un individ din Arabia Saudită, care era în Germania din 2006 (deci, avusese tot timpul și toate motivele să adopte valorile europene, inclusiv toleranța religioasă), a intrat în mulțimea adunată la târgul de Crăciun din Magdeburg, ucigând două persoane.

În mod stupid, poliția și serviciile secrete germane se străduiesc să convingă lumea că individul a acționat singur, iar nu coordonat de rețele teroriste.
Politica germană de imigrație s-a bazat pe ideea că populația îmbătrânită a țării - motor economic al Europei va fi întinerită cu imigranți benevolenți, care se vor adapta valorilor europene și vor face Europa măreață din nou. La fel au făcut și Franța, Suedia, Olanda, Belgia sau Spanie. Nu a fost așa nici pe departe. Orașe ca Bruxelles au acum cartiere întregi, populate majoritar cu imigranți, unde poliția nu mai intră, iar statul nu mai are autoritate. Pentru că imigrația ilegală și riscantă a depășit orice așteptări, toate țările - țintă au suspendat pe termen nelimitat libera circulație în spațiul Schengen (în timp ce prosticrația română se auto-felicită că am intrat în sfârșit în Schengen).
Să mai spunem și că intelectualitatea, progreșiștii - globaliști și ONG - urile soroșiste din UE scot lumea în stradă la proteste pro-Hamas, pro-Hezbollah și pro-imigranți. Rezoluții peste rezoluții se adoptă în PE, în aplauzele stângii și ale “dreptei” progresiste, pentru a implica UE în războaiele din Orientul Mijlociu (că nu ne e suficient războiul din Ucraina…). Mai inadecvați decât acești luptători pe tema sexului îngerilor nu pot fi decât prostocrații români, care vor lăsa circulație liberă de tip Schengen în România chiar și după ce vecina de la sud, Bulgaria, va fi reintrodus controalele la granița cu România.
Iar atacul cu camionul în mulțimea de vizitatori ai târgurilor de Crăciun nu va fi oprit. Ori organele de stat din UE sunt populate cu proști, ori se pregătește o nouă criză, cea a teroriștilor saudiți sau sirieni. Războiul din Ucraina se termină, plandemia a trecut, cu criza climate change nu le-a ieșit, deci trebuie noi dușmani, ca să poată Ursula & Emmanuel să pozeze în salvatori… Și ca să poată toca zeci de miliarde, așa cum au făcut cu “vaccinul” din plandemie….

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu