Zece lecții despre contracte iraționale și despre ne-contracte
(II)
Fabricarea consimțământului, canalizarea voinței și contractele iraționale sau oligo-raționale sunt deja obsolete – omul de azi „dobândește” obligații din automatisme ale algoritmilor, din necontracte*.
Creație a creaturii tehnologice, necontractul este o combinație între algoritmi și mecanisme automate menită (i) a antrena efecte juridice implicite, ca urmare a prezumțiilor de acceptare a termenilor și condițiilor prealabil impuse de platforma digitală ori de rețeaua de socializare sau de colectorul de „prăjiturele” și (ii) a extrage de la noi surplusul nostru comportamental.
Determinat de „necesitatea” unei mai bune predicții comportamentale și a neutralizării riscurilor și a incertitudinii generate de acțiunea umană și de liberul arbitru, necontractul devine covârșitor în cadrul economiei digitalizate. Necontractul generează raporturi juridice în care marea masa a utilizatorilor creaturii digitale devin, pe de o parte, debitori automați ai unor obligații neasumate (exact ca în dreptul fiscal sau ca în regulamentele rutiere) și, pe de altă parte, donatori cvasi-forțați și semi-inconștienți ai propriilor date cu caracter personal, în beneficiul proprietarilor platformelor digitale și al gestionarilor rețelelor de socializare. După recoltarea acestor date – fenomen juridic și sociologic care are natura unei exproprieri sau a unei auto-împroprietăriri, prin ocupațiune – colectorii au dreptul de exploatare exclusivă, drept opozabil erga omnes, iar noi, toți ceilalți, avem obligația generală de non facere, adică datoria de a nu face nimic de natură a impieta asupra liniștitei și utilei exploatări a obiectului proprietății (care proprietate poartă asupra unor fracțiuni ale personalității noastre) …
Sub cuvânt că ne „îmbunătățesc experiențele” ca utilizatori și clienți și că ne fac viața mai ușoară**, colectorii de date cu caracter personal le procesează pentru a crea estimări comportamentale, care depășesc limitele simplei statistici sau ale unor informații strict contabile și pe baza cărora se extrag predicții șocant de exacte ale comportamentului nostru viitor. Colectorii datelor noastre cu caracter personal, ai emoțiilor noastre și ai semnalelor noastre comportamentale, au ajuns să ne cunoască mai bine decât ne cunoaștem noi înșine*** și să ne „recomande” (de fapt, să ne dicteze) ce, cum, cât, de unde, când și la ce preț să achiziționăm produse, servicii, ideologii, valori ale comunității, trenduri corecte politic etc. și ce obligații sau restricții de drepturi trebuie să ne asumăm ori să acceptăm.
Aceste predicții au devenit un adevărat Sfânt Graal pentru comercianți, care nu mai sunt nevoiți nici să inoveze industrial și nici să plătească pentru instrumentele de promovare comercială obișnuite – riscul comercial, incertitudinea obiectivă, schimbarea bruscă a obiceiurilor de consum ale clientelei sunt neutralizate. De aceea, predicțiile comportamentale se vând enorm de scump comercianților.
Dar aceste predicții stau la baza tuturor necontractelor care ne obligă să intrăm în raporturi juridice cu colectorii, cu sau fără voia noastră, cu sau fără conștiența noastră. Pe baza acestor predicții, rolul nostru în formarea consimțământului la achiziție se estompează până la dispariție. Nu mai contractăm noi, ci suntem noi contractați. Devenim producte, rezultate ale recoltei.
Suntem aserviți ai necontractelor.
Această nouă realitate sociologică și juridică desocializează raportul juridic interpersonal, înlocuind persoana co-contractantului cu proceduri automatice, generate de algoritmi. La capătul celălalt al raportului juridic astfel generat, un raport juridic pentru care persoana țintită nu și-a dat nici măcar implicit consimțământul, nu se află o persoană, ci un mecanism automat, o non-persoană care simulează personalitatea juridică. Promisiunea, dialogul, negocierea, cooperarea, încrederea sau credibilitatea personală, echilibrul și solidarismul intereselor, rezolvarea pașnică a disputelor, toate dispar sub impactul necontractului. Odată cu ele, este în pericol de anihilare o instituție multimilenară – contractul în sine, generator de ordine privată și act civilizator, instrument al opțiunii umane, prin care viitorul poate fi modificat. În lipsa ordinii private, construite prin contracte, golul lăsat este ocupat de ordinea publică și de raporturile juridice de putere, în care omul are „dreptul” de a tăcea și „libertatea” de a se supune. Când dispare ordinea privată, contractuală, se pune în loc, în mod „natural”, ordinea publică administrativ – polițienească și se revine la totalitarism.
Prin intermediul necontractului, viitorul este scris, precis determinat, hazardul liberului arbitru fiind neutralizat.
Sub impactul necontractului, dreptul, în genere, își poate pierde substratul etic și cultural, încetând să mai fie o „artă a binelului și a dreptății” (ars boni et aetqui).
*Noțiunea de „necontract”, care pare un joc de cuvinte, apare în lucrarea Shoshanei Zuboff, The Age of the Surveillance Capitalism. The fight for a human future at the new frontier of power, editura Hachette Book, New York, 2019, p.219. În septembrie 2018, Telekom a utilizat termenii „necontractul” și „neabonamentul” în naivele sale reclame făcute odată cu lansarea unui nou serviciu de comunicare mobilă, fără ca autorii să înțeleagă semnificația profundă și preocupantă a necontractului (Ce mai reclamă lumea la CNA. „Să bombonească toată lumea”, pe masa CNA. La fel şi „neabonamentul” Telekom.). În doctrina consacrată vechiului Cod civil era, deseori, utilizată și noțiunea de cvasi-contract (aproape-contract), pentru a descrie sursa generatoare de raporturi juridice care nu erau nici contract (acorduri de voințe), nici delicte civile sau cvasi-delicte (acte ale destinului, evenimente)
**este incredibil cât de multe valori neprețuite, drepturi și libertăți poate ceda omul contemporan în schimbul unui dram de confort sau al iluziei de prosperitate
***În 2014, Amazon a cumpărat un patent pentru un sistem de anticipare a ceea ce consumatorii ar vrea să cumpere, înainte ca aceștia măcar să fi avut conștiința faptului că vor să cumpere. Aceeași finalitate o are și funcția „news feed” a Facebook – informația și opinia sunt puse pe pagină într-o ordine anume, în așa fel încât voința și intenționalitatea autorului să fie canalizate înspre „alegerile” pe care algoritmii le fac în locul utilizatorului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu