Sfânta Biserica Ortodoxă

vineri, 5 august 2022

Asociația Parakletos poate să se implice în aceste negocieri

 

Banca centrală a majorat încă o dată dobânda de referință: 5,5%.

În mod evident, Robor va depăși rapid 10%.
Consecința e că, la o marjă de 1,5-2,5 pp, costul cu dobânda creditelor ipotecare ajunge la 11,5-12,5%, cost la care trebuie adăugate și comisioanele (inclusiv cele ascunse), polițele și spezele. Practic, se ajunge la un cost total (DAE) de 14-15%. Acest lucru determină o dublare a ratelor bancare în raport de cele de anul trecut, în condițiile în care salariile se mențin, scad sau dispar ca urmare a falimentului angajatorului.
De aici necesitatea urgentă a negocierii cu banca, în vederea reducerii poverii datoriei și a evitării falimentului.
Asociația Parakletos poate să se implice în aceste negocieri.
În lipsa interesului băncilor pentru re-echilibrarea contractului, se pot face petiții la ANPC sau acțiuni în instanță, pentru practici comerciale incorecte, sau cereri de insolvență.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu