În această zi, facem înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Să știți, iubiților, că în această zi este înainte-prăznuirea aducerii la templul din Ierusalim a Dumnului nostru Iisus Hristos, la patruzeci de zile de la nașterea Sa. După legea lui Moise, ducerea aceasta la templu, la 40 de zile de la naștere, avea o îndoită însemnătate: mai întâi, mama copilului, la această dată, era datoare să aduce jertfă, pentru curățirea ei, de toate sângerările de la nașterea pruncului. Iar, în al doilea rând, după aceeași lege, la 40 de zile de la naștere, mama unui copil de parte bărbătească, dacă copilul era întâiul ei născut, trebuia să-și aducă la templu copilul, ca să plătească un preț și să-și răscumpere copilul, pentru că orice copil întâi-născut de parte bărbătească, era socotit partea lui Dumnezeu, după Lege.
Deci, acestor rânduieli ale Legii vechi se supun și Maica Domnului și Dreptul Iosif, ducând la templu pe Iisus, la 40 de zile de la nașterea Sa. Și împlinind Legea, supunându-Se adică Legii, în numele tuturor, Mântuitorul Iisus Se face liber în fața Legii, și Se pregătește, astfel, să lucreze ca Mântuitor al lumii, din mijlocul poporului și în numele tuturor popoarelor din lume, slobozind pe oameni dintr-o robie mult mai grea, din robia păcatului, robie din care Legea veche, însăși, nu putea să elibereze pe oameni. Și puterea aceasta nouă de mântuire, mai tare decât Legea, este puterea jertfei Mântuitorului Iisus pe Cruce, pentru a împăca pe oameni cu Dumnezeu, credința în jertfa de mântuire a lui Iisus Domnul și în fapte bune, făcute de noi împreună cu El.
Această este vestea cea bună pe care ne-o spune cântărea bătrânului Simeon, ca și mărturisirea Proorocitei Ana, și, pe care o auzim în zilele acestea din Sfânta Evanghelie. Că, luând Pruncul dumnezeiesc în brațe, luminat de Duhul Sfânt, bătrânul zice: “Acum slobozește cu pace pe robul Tău Stăpâne, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumina pe care să o descopere neamurile și slavă poporului Tău Israel”.
Iisus Hristos este așadar puterea cea mare de mântuire a lui Dumnezeu în lume, El este lumina tuturor neamurilor, El este slavă lui Israel, și a celui vechi și a celui nou.
Drept aceea, rogu-vă pe voi, să tăiem de la noi gândurile cele necuvioase și, ca o pavăză luând credință, să ne întărim împotriva înșelăciunii celei fără de Dumnezeu. Ca să nu ne arătăm, prin lucrurile cele rele, luptându-ne cu Domnul, ca Irod, ci, mai vârtos, să fim chiar ajutători lui Dumnezeu, iubindu-L pe El din toată inima noastră și pe aproapele ca pe noi înșine, precum a zis Domnul. Și știm cine sunt cei apropiați ai noștri! Oare nu sunt aceștia, cu care facem milă, adică surzii, schiopii, flamanzii, străinii, pe care Domnul I-a numit frați ai Săi? Că, dacă vom face milă cu aceștia, apoi aceștia ne vor deschide ușile Raiului și, fără de înfruntare, ne vor duce înăuntru, în patria noastră, dacă zgârcenia noastră nu ne va închide afară. Că, Însuși Domnul, chemandu-ne pe noi întru acea Împărăție, zice: “Fiți milostivi, că și Tatăl vostru cel ceresc, milostiv este!” Fiți fii ai Celui Preainalt și părtași ai Împărăției. Vedeți, deci, cum Dumnezeu pe cei milostivi, fii ai Săi îi numește. Drept aceea, ascultând sfintele Lui cuvinte, să le scriem în inimile noastre, ca să-L auzim pe El graindu-ne: “Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți Împărăția cea gătită vouă de la alcătuirea lumii!” Acestei Împărații, moștenitori dorind a ne face, slăvim pe Preasfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu