Aducerea cinstitelor moaşte ale Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu
(29 ianuarie)
Sfîntul Ignatie de Dumnezeu purtătorul sau Teoforul, fiind dus în Roma, din porunca împăratului Traian (98-117), precum se scrie în viaţa lui, şi de fiare fiind mîncat pentru Hristos, au rămas oarecare oase ale lui, care credincioşii, cei ce erau atunci acolo, mai întîi le-au pus cu cinste în Roma, la un loc însemnat; apoi, în vremea împărăţiei aceluiaşi Traian, le-au adus în Antiohia, spre apărarea cetăţii, spre tămăduirea bolnavilor, spre veselia a toată turma lui, şi spre slava lui Hristos Dumnezeu, pentru Care a pătimit cu osîrdie. Despre care, cel ce va voi ca să ştie toate, să caute în viaţa lui, în 20 de zile ale lunii decembrie.
***
Sfântul mucenic Ignatie, urmaşul apostolilor, a fost al doilea episcop al Antiohiei; şi împreună cu Policarp, episcopul Smirnei, au fost ucenici ai Evanghelistului Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu. Sfântul Ignatie a fost adus înaintea împăratului Traian, a răbdat tot felul de chinuri şi de încercări şi a biruit. Apoi a fost trimis la Roma să lupte cu fiarele, care l-au sfâşiat şi l-au mâncat. Câţiva creştini au adunat cinstitele şi sfinţitele rămăşite căzute din gura leilor şi le-au adus de la Roma la Antiohia, dându-le fraţilor, ca un dar dorit. Aceştia au aşezat cu toată cinstea aceste sfinte moaşte în pământ. Biserica prăznuieşte cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaştelor sfântului Ignatie Teoforul.
***
Sfantul Ignatie, purtatorul de Dumnezeu (Teoforul), a fost episcop in marea cetate a Antiohiei, pe vremea lui Traian, imparatul romanilor (98-117). Era ucenic al Sfantului Ioan Evanghelistul, tragandu-se din lumea greceasca, de curand venita la credinta lui Hristos. Deci, fiind prins pentru credinta sa, pe vremea lui Traian imparatul, a fost osandit sa fie mancat de fiare in circul de la Roma. De alta parte, cele sapte scrisori ramase de la el, ne arata cat de incredintat era el, ca, numai suferind moartea de mucenic, poate fi cineva ucenic cu adevarat al lui Hristos. Si, asa a si fost fericitul sau sfarsit.
Dar viata lui, lucrarea lui pentru raspandirea credintei si sfarsitul calatoriei lui in lanturi, ca osandit, de la Antiohia la Roma, le serbam in fiecare an la 20 decembrie.
Astazi, 29 ianuarie, facem pomenire numai de aducerea sfintelor lui moaste de la Roma la Antiohia.
Ca, indata dupa ce fiarele i-au sfasiat si i-au mancat trupul, implinind astfel dorinta Sfantului, crestinii din Roma si cei care-l insotisera din Antiohia la Roma, au adunat cu grija oasele mai mari ce ramasesera si le-au pus, mai intai, cu cinste, intr-un loc insemnat, afara din cetate. Dar, nu dupa multa vreme, tot sub imparatia lui Traian, aceste sfinte moaste, pentru intarirea si mangiierea pastoritilor Sfantului episcop, au fost trimise din Roma in Antiohia. Si a fost calatoria aceasta a lor cu multa slava pentru crestini, toti dorind sa le cinsteasca.
Si au fost puse intai in cimitirul de langa poarta Dafne din Antiohia, iar pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar, au fost asezate intr-o biserica din cetate, ce purta numele Sfantului, si erau cinstite ca un izvor de puteri dumnezeiesti in viata crestinilor. Dumnezeului nostru, slava !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu