10 ianuarie 1475
Are loc memorabila bătălie de la Vaslui (Podul Înalt). O oaste de vreo 120.000 de oameni, sub conducerea lui Soliman pașa, beilerbeiul Rumeliei, a fost zdrobită și pusă pe fugă de cei 40.000–50.000 de ostași de sub comanda lui Ștefan. Întors la Suceava, domnul a fost întâmpinat „ca un purtător de biruințe” – purtătorul de biruință prin excelență este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! –, cu o mare ceremonie care a serbat triumful și în cursul căreia cei prezenți l-au „binecuvântat pe împărat” și s-a strigat să trăiască împăratul! El însuși, purtătorul de biruințe, a postit patru zile, cu pâine și apă, și a făcut, cu ostașii săi, un pelerinaj, desculți. Abia la 25 ianuarie a dat știre despre această victorie, într-o scrisoare adresată principilor europeni, în cuprinsul căreia a definit țara sa ca fiind o „poartă a Creștinătății” („porta della Christianita”), chemând încă o dată la unirea puterilor în lupta cu dușmanul credinței creștine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu