Predică la Întîmpinarea Domnului( 2 februarie )
Astăzi cînd se împlinesc 40 de zile de la Naşterea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, prăznuim unul din cele douăsprezece praznice împărăteşti, cunoscut sub numele de "Întîmpinarea Domnului".
Despre acest moment principal din viaţa pămîntească a lui Hristos spune Sfîntul Evanghelist Luca următoarele: Cînd s-au împlinit zilele curăţirii lor, după Legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, că orice întîi născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului şi să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel (Levitic 12, 2-8; Ieşire 13, 2-12; Numerii 3, 13; 8, 16).
Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptînd mîngîierea lui Israel, şi Duhul Sfînt era asupra lui. Şi lui se vestise de către Duhul Sfînt că nu va vedea moartea pînă ce nu va vedea pe "Hristosul Domnului". Şi din îndemnul Duhului a venit în templu. Şi cînd părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, el L-a primit în braţele sale şi a binecuvîntat pe Dumnezeu şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău, în pace, că văzură ochii mei mîntuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.
Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Şi i-a binecuvîntat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stîrni împotriviri, şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gîndurile din multe inimi (Luca 2, 34).
Aşadar, astăzi se împlinesc 40 de zile de la naşterea Domnului. Astăzi este adus la templul din Ierusalim Pruncul Iisus să fie închinat lui Dumnezeu-Tatăl, după rînduiala Legii Vechi. Astăzi Fiul lui Dumnezeu întrupat este purtat în braţe de către Fecioara Maria şi de bătrînul Simeon. Astăzi Simeon vede cu ochii pe Iisus Hristos Mîntuitorul lumii şi de bucurie strigă: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău, în pace, că văzură ochii mei mîntuirea Ta! Mare a fost bucuria Maicii Domnului că S-a învrednicit să nască pe Hristos. Mare a fost bucuria dreptului Simeon că s-a învrednicit să ţină în braţe pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ţine în mîinile Sale cerul şi pămîntul. Mare este bucuria lumii şi a noastră a tuturor că a venit Dumnezeu la noi, că avem un Mîntuitor şi Mijlocitor înaintea Tatălui.
Dar cine a fost Sfîntul şi dreptul Simeon şi cum s-a învrednicit să poarte în braţele sale pe Iisus Hristos, Mesia Cel mult aşteptat?
Sinaxarele şi Tradiţia Bisericii noastre, unii Sfinţi Părinţi, ca şi marii istorici bizantini: Hegesip şi Nichifor Calist, spun că dreptul Simeon era preot la templul din Ierusalim şi mare cărturar al Legii Vechi. El s-a născut cu trei sute de ani înainte de naşterea Domnului şi avea o viaţă sfîntă. Şi iată că în acel timp, adică cu 250 de ani înainte de Hristos, era faraon, adică împărat al Egiptului, Ptolemeu Filadelful, un om foarte învăţat. El a hotărît să traducă din limba ebraică în limba greacă Sfînta Scriptură, adică Vechiul Testament ce se păstra cu mare sfinţenie la templul din Ierusalim. Pentru aceea a adus în Egipt 70 de înţelepţi şi cărturari iudei, printre care se număra şi Simeon, care avea pe atunci peste 70 de ani. Împărţind între ei textul Sfintei Scripturi, lui Simeon i-a fost rînduit de Dumnezeu să traducă pe profetul Isaia.
Cînd a ajuns să traducă profeţia despre întruparea Domnului, adică cuvintele acestea: Iată fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care înseamnă "cu noi este Dumnezeu" (Isaia 7, 14), Simeon socotea că aici ar fi o greşeală în text. Căci se întreba: "Cum poate să nască o fecioară fără de bărbat şi să rămînă fecioară?" De aceea Simeon a ras textul de pe original şi l-a corectat astfel: "O tînără tăinuită de bărbatul ei va lua în pîntece..." A doua zi, cînd a vrut să continue traducerea, a găsit acest verset îndreptat de o mînă nevăzută, mai frumos ca la început: Iată fecioara va lua în pîntece... Deci, nedumerindu-se, credea că unul dintre ceilalţi cărturari i-a corectat textul; apoi a şters şi schimbat textul a doua oară, iar dimineaţa iar l-a găsit îndreptat ca mai înainte.
A treia oară, cînd voia să schimbe textul după mintea lui, arhanghelul Gavriil l-a apucat de mînă la porunca lui Dumnezeu şi i-a spus: "Stai, Simeoane, şi nu te îndoi de această taină, că la Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă. Că Dumnezeu care a făcut femeia din bărbat, adică pe Eva din coasta lui Adam, oare nu poate să nască bărbat, pe Fiul lui Dumnezeu, din fecioară fără bărbat şi fără stricăciune? Iată, pentru că n-ai crezut acest cuvînt proorocit de Duhul Sfînt, nu vei muri, zice Dumnezeu, pînă nu se vor împlini cuvintele acestea şi pînă nu vei vedea şi purta în braţele tale pe Hristosul Domnului!"
Acest cuvînt al lui Gavriil arhanghelul s-a împlinit întru totul, căci a trăit Simeon peste 300 de ani, pînă S-a născut Hristos în Betleemul Iudeii. Astfel a aşteptat prea bătrînul Simeon pe Mesia Cel făgăduit şi se mirau de el toţi locuitorii Ierusalimului de ce nu mai moare, căci nu ştiau taina că a fost legat de Duhul Sfînt să nu guste paharul morţii pînă nu va vedea cu ochii săi pe "Hristosul Domnului". Iar după naşterea lui Hristos, la 40 de zile a fost dus Pruncul Iisus de către Fecioara Maria şi dreptul Iosif să-L închine în templul din Ierusalim, aducînd cu ei ca jertfă de curăţire doi pui de porumbel, după rînduiala Legii Vechi. Această rînduială se păstrează şi în Biserica Ortodoxă cînd pruncul şi cu mama lui se îmbisericesc, adică se binecuvintează amîndoi de către preot în biserică şi se închină la 40 de zile.
Cînd Fecioara Maria a intrat cu Iisus Pruncul în templu, în clipa aceea Duhul l-a îndemnat pe dreptul Simeon să vină la templu ca să vadă pe Hristos, Mîntuitorul lumii. Şi a venit cu mare credinţă să-L vadă pe Domnul, să-L ia în braţe şi să fie dezlegat de către El de legăturile trupului, cu care fusese legat de arhanghelul Gavriil pentru că nu crezuse în profeţia lui Isaia. Intrînd Sfîntul Simeon în templu, cu totul bătrîn şi gîrbov, a văzut strălucind ca fulgerul o rază de lumină deasupra Fecioarei cu Pruncul.
Atunci a înţeles că aceea este fecioara care a născut Prunc pe Emanuel, din Duhul Sfînt, cum spune Isaia şi, umplîndu-se de negrăită bucurie, s-a închinat Lui pînă la pămînt. Apoi, ca un preot ce era, a luat pe Iisus Hristos în braţe, zicînd cu lacrimi aceste cuvinte: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău, în pace, că văzură ochii mei mîntuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor... (Luca 2, 29-32). Adică cerea iertare de la Dumnezeu pentru îndoiala sa în credinţă şi dezlegare cu pace de legăturile trupului, ca să se odihnească cu sufletul dincolo în odihna cea veşnică: "Dezleagă-mi, Stăpîne, păcatele, dezleagă-mi legăturile bătrîneţii care mă apasă, dezlea-gă-mi cu pace sufletul de trup şi-mi dă odihnă întru împărăţia Ta".
Mari erau credinţa, nădejdea şi răbdarea dreptului Simeon. Să aştepţi cu răbdare trei secole, cu nădejdea că vei vedea cu ochii pe Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul lumii. Să suferi povara bătrîneţii îndelungate cu atîta pace în suflet şi credinţă în inimă că Cel făgăduit va veni, că Mesia nu va întîrzia, că Fiul lui Dumnezeu se va face Fiul Fecioarei Maria, pentru a răscumpăra neamul omenesc din robia păcatului şi a morţii veşnice.
Dar bătrînul Simeon, prin cuvintele rostite în templu: că văzură ochii mei mîntuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor..., vedem că era nu numai drept şi temător de Dumnezeu, ci era încă şi prooroc. El vedea în întruparea Domnului mîntuirea şi salvarea, nu numai a poporului ales, ci a tuturor popoarelor lumii, pe care o vedea cu duhul strălucind ca o stea călăuzitoare, ca o lumină spre descoperirea neamurilor. Iată deci care este salvarea, mîntuirea şi lumina lumii: credinţa în Iisus Hristos, Mîntuitorul şi în Evanghelia adusă de El pe pămînt. Căci credinţa în Dumnezeu eliberează conştiinţele oamenilor de povara păcatelor şi slobozeşte sufletele noastre, ale celor ce credem în El, din temniţa cea întunecată a iadului.
Apoi, spune Luca evanghelistul, că Simeon, după ce a purtat în braţe pe Hristos Domnul, Care ţine în braţele Sale cerul şi pămîntul, stelele şi vînturile, apele, munţii şi întreaga zidire, a dat Pruncul Fecioarei Maria şi i-a binecuvîntat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stîrni împotriviri. La urmă a adăugat: Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gîndurile din multe inimi (Luca 2, 35). În aceste puţine cuvinte Sfîntul Simeon s-a dovedit un mare prooroc. El a profeţit aici de necredinţa iudeilor şi de căderea ereticilor care aveau să răstălmăcească Evanghelia, cum fac sectanţii în zilele noastre. De la faţa lui Hristos mai cad cei mîndri, că zice apostolul: Dumnezeu, celor mîndri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Iacob 4, 6). De la faţa Lui cad cei ce hulesc pe Dumnezeu, necredincioşii, desfrînaţii şi toţi cei care zac în păcate. Că auzim pe Apostolul Pavel, zicînd: Nu vă amăgiţi: nici desfrînaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9-10). Apoi a profeţit tainic despre patima lui Hristos, cînd avea să treacă sabia suferinţei şi a durerii de mamă prin sufletul Maicii Domnului.
Dar pe cine binecuvintează Simeon? Pe Maica Domnului şi pe Pruncul ce-L ţine în braţe. Vedeţi şi aici smerenia lui Hristos? Vedeţi bunătatea Lui cea fără de margini? Se lasă binecuvîntat de un om drept, Cel ce binecuvintează toate popoarele pămîntului, toate ţarinile şi toate viile. Cela ce a zidit toate cele văzute şi nevăzute, pe îngeri şi pe oameni şi toate vieţuitoarele din apă, de pe uscat şi din aer, se lasă binecuvîntat de un om care avea harul preoţiei. Vedeţi cît de mare este harul preoţiei? Duhul Sfînt dă preoţia preotului, ca să sfinţească şi să binecuvinteze pe toţi şi pe toate. Aici însă vedem că şi Dumnezeu Însuşi S-a smerit, ca să fie binecuvîntat de preot, de dreptul Simeon. Dumnezeu-Cuvîntul Care a făcut cerul şi pămîntul, vine să se facă prunc întru smerenie şi blîndeţe şi, tăcînd, se lasă binecuvîntat de un preot al Legii Vechi. Dar atunci cu cît este mai mare un preot al Legii harului? De aceea preotul trebuie cinstit de către credincioşi pentru harul pe care îl are, căci arhiereii şi preoţii în lumea aceasta sînt "izvoarele binecuvîntării", spun Sfinţii Părinţi.
Deci fericit şi de trei ori fericit este acela care doreşte pururea să fie binecuvîntat de arhiereu şi de preot. Credincioşii cînd trec pe lîngă un preot sînt datori să-i dea îndoită cinste şi să-i zică cu evlavie: "Binecuvintează, părinte!" Căci zice dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: "A preotului este numai a deschide gura, că harul le lucrează pe toate". Mai zice Sfîntul Ioan Gură de Aur: "Sfîntă este limba preotului şi preasfîntă este gura lui". Deci, cînd te-ai dus direct la preot şi te-a binecuvîntat, Domnul te-a binecuvîntat, Domnul te-a umplut de toată binecuvîntarea Duhului Sfînt cu care este îmbrăcat.
Iată deci ce pildă de adîncă smerenie ne-a dat Mîntuitorul la sărbătoarea de astăzi. El, Care binecuvintează în cer pe toţi sfinţii şi arhiereii, pe toţi îngerii şi heruvimii, Se binecuvintează pe pămînt de un preot, de un bătrîn cinstit al Legii Vechi.
Spune Tradiţia Bisericii că dreptul Simeon, după ce a rostit acele cuvinte profetice despre Hristos şi despre Maica Domnului, şi-a dat duhul acolo în templu, iar oasele lui s-au risipit şi au fost îngropate afară, lîngă zidul templului. După aproape o mie de ani, împăratul bizantin Roman i-a adus osemintele la Constantinopol. Iată bunătatea şi mila lui Dumnezeu pînă unde se pogoară, că vrea să fie binecuvîntat de om, vrea să fie purtat de om în braţe şi în inimi, în nemărginita Lui dragoste, ca şi noi la vreme să dorim binecuvîntarea Lui şi să-L purtăm pe El în inimile noastre.
Acum se cuvine să ne întrebăm: Oare purtăm şi noi pe Iisus Hristos în inimile noastre? Oare numai bătrînul Simeon L-a purtat? Ba nu, fraţilor. Noi Îl purtăm în noi pe Hristos mai mult decît Sfîntul Simeon prin taina Sfîntului Botez. Sufletul omului are chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, căci are minte, gînd şi cuvînt. Mintea noastră, sufletul nostru, sînt chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, care stă în minte şi în inimă şi s-a vărsat în toată firea trupului ca focul prin fier, cum arată Sfîntul Damaschin. Deci, fiecare creştin care s-a botezat, s-a şi îmbrăcat în Hristos, după cum cîntă Biserica: Cîţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aliluia. De aceea ne numim cu toţii creştini, căci purtăm pe Hristos în noi împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt.
Să nu uităm că Sfîntul Simeon L-a purtat pe Hristos în braţe, iar noi Îl purtăm pururea în inimă şi în minte, prin Botez, prin rugăciune, prin dragoste şi Sfînta Împărtăşanie. Toţi creştinii botezaţi în numele Preasfintei Treimi, sîntem purtători de Dumnezeu, cum spune Sfîntul Ignatie. Odată l-a întrebat împăratul Traian: "Dar de ce te numeşti tu Ignatie Teoforul? adică "purtătorul de Dumnezeu". Şi el i-a răspuns: "Nu te nedumeri, împărate, mă numesc teofor pentru că port pe Dumnezeu în mine; căci toţi creştinii care s-au botezat poartă pe Dumnezeu în ei".
Deci, fraţii mei, dacă purtăm pe Dumnezeu în noi şi acesta este adevărul pe care nimeni nu poate să-l tăinuiască, atunci cum trebuie să ne fie viaţa şi faptele noastre? Cum trebuie să trăim pe pămînt ca să păstrăm pe Hristos în inimile noastre?
Să iubim pe toţi oamenii, să iertăm pe cei ce ne greşesc şi să ne rugăm neîncetat la biserică şi acasă, că rugăciunea este scara ce urcă la cer pe om şi coboară în inimă pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfînt. Apoi să ne smerim, că Dumnezeu celor smeriţi le dă har, şi să ne facem vrednici de Trupul şi Sîngele Domnului, căci prin toate acestea devenim biserici vii ale Duhului Sfînt şi purtători de Dumnezeu, adică teofori.
De vom împlini cu credinţă, cu dragoste şi cu smerenie toate faptele bune, ne vom învrednici să purtăm şi noi în braţele şi în inimile noastre pe Hristos Mîntuitorul, şi vom putea închide ochii cu pace, rostind împreună cu dreptul Simeon: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău, în pace, că văzură ochii mei mîntuirea Ta... Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu