Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Potrivit art.135 alin.2,din Constituție, Statul român are obligația de a asigura: protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

 

Constitutia Romaniei si legislatie conexa Ed.2022

Potrivit art.135 alin.2, literele b, d și f din Constituție, Statul român are obligația de a asigura:

b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;

f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

E vorba, în aceste dispoziții, de interesul național al României, nu de cel al Germaniei, al Franței sau al Italiei.

E vorba, de asemenea, de scopul primordial al Statului, acela al creșterii calității vieții cetățenilor români și a rezidenților români.

Dacă CE va impune redistribuirea resurselor României către Germania, Franța sau Italia, dintr-o prost înțeleasă solidaritate, pe baza unei politici a ipocriziei și a dublei măsuri (ce-i al meu, e al meu, ce-i al tău e tot al meu, dar indirect), asta ar intra în contradicție directă cu Constituția noastră.

Dacă slugile politice și birocratice din leadership-ul “românesc” de azi ar pune în practică diktatul Ursulei Ceaușescu, făcându-ne pe noi să înghețăm de frig și să flămânzim la toamnă-iarnă, din cauza unei ambiții politice globaliste, ar fi trădare.

În definitiv, nu noi ne-am făcut dependenți de gazul rusesc. Ei s-au făcut. Ei au făcut afaceri cu Poutine și cu oligarhii ruso-ucraineni. Ei l-au pus șef la Gazprom pe un ex-cancelar. Ei au creat și plandemia, și războiul, și schimbarea clismei. Ei să suporte consecințele.

Avocat Profesor Universitar Doctor Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Statul român vrea să salveze companiile aeriene românești - Blue Air (privat) și Tarom (public), preluând controlul acționarial asupra acestora.

 

Statul român vrea să salveze companiile aeriene românești - Blue Air (privat) și Tarom (public), preluând controlul acționarial asupra acestora.

În principiu, e o intenție ocheiuță. Și alte state și-au salvat de la lichidare companiile aeriene.

Numai că...

În primul rând, a înlocui un management defectuos/incompetent cu un management împănat cu sinecuriști politici nu duce niciodată la salvare. Ceea ce este necesar, adică un management de criză, independent, nu poate fi obținut decât prin insolvență.

În al doilea rând, în afara procedurii de insolvență, „salvarea” pe care o anunță Statul român are „șanse” mari să fie automat calificată drept ajutor de stat ilegal de către onorabila DG Competition din cadrul CE. A făcut-o de nenumărate ori cu România și cu alte state mici ale UE, spre deosebire de atitudinea docilă avută față de statele mari. AlItalia, de exemplu, a fost de trei ori în insolvență, utilizând pentru „salvare” (care nu a mai venit) miliarde de euro din banii contribuabililor. Numele, în sine, a fost schimbat, pentru a se uita valul de ngativism atras de eșecul celor trei încercări de salvare, întinse pe vreo 14 ani. De aceea, salvarea de care vorbește dl. Bode nu poate interveni decât prin intermediul procedurii insolvenței. Anul trecut am convins Tribunalul UE de la Luxemburg, în proces cu pârâta CE (Oltchim versus CE), că procedura insolvenței nu poate fi considerată ajutor de stat, ci o procedură de salvare a întreprinderilor aflate în dificultate financiară. Am desființat o decizie ilegală a CE de restituire a sumei de 1,5 miliarde de lei, considerată a fi ajutor de stat nepermis. TUE a contrazis ferm CE, printr-o decizie pronunțată în data de 15 decembrie 2021. Iată un precedent judiciar pe care Statul îl poate utiliza fără frica de CE în salvarea celor două companii aeriene românești.

În al treilea rând, trebuie mare atenție la Blue Air. Compania se află azi, când vorbim, sub concordat preventiv (o procedură de prevenție/salvare ea însăși, care poate degenera oricând în faliment) și tocmai ce a primit o amendă de la ANPC, în valoare de 2 milioane de euro, având și obligația a restitui 11 milioane de euro pentru cauzarea de prejudicii prin cursele anulate. A vorbi de salvare, în acest caz, poate avea semnificația unei amnistii a acestei amenzi și de ștergere a acestei obligații. În plus, anunțata „salvare” are și potențialul de a accelera trecerea la faliment, prin efect de contagiune - pasagerii potențiali vor fugi de această companie, către Wizz Air sau Ryanair, care sunt tot atât de problematice în relația cu clienții (sau chiar mai rele).

În orice caz, nu trebuie să fie uitate Metrorex, CFR Călători și chiar STB - aceste companii, care asigură bruma de transport în comun în București, sunt de mai mult de doi ani în situație de lichidare, pentru că au pierderi care sunt cu mult mai mari decât activul net contabil - de fapt, Metrorex și CFR Călători au chiar capitaluri negative. În loc să rezolve această problemă majoră, ex-ministrul Drulă s-a pus cu ranga pe „buticurile” din stațiile de metrou și s-a luat la bătaie cu sindicatele. Dacă Statul, respectiv, Primării București, nu reîntregesc urgent capitalul acestor companii (e vorba de câteva milioane de euro), urmează inexorabil lichidarea sau falimentului.

Cum toată lumea ne amenință cu reducerea libertății de a circula cu mijloace proprii (o mașină maxim pe familie, o reducere de minim 15% a consumului, un preț prohibitiv al carburanților), a lăsa chiar și mijloacele de transport în comun de izbeliște ne-ar arunca înapoi în timp, în secolul XIX, la tramvaiul tras de cai și la diligențe.

De altfel, francezii de la Alstom ar fi fericiți să li se ofere această pleașcă - ar lua în contul creanței Metrorex și ar prelua STB, ca să fie „bine” și la iarnă frig. Pardon, cald, că așa e narativul.

👉💥Link💥👈

Avocat Profesor Universitar Doctor Gheorghe Piperea

Sfânta mironosiţă şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena (I)

 

Troparul Sfintei Mironosiţe, Maria Magdalena, glasul al 4-lea

Lui Hristos, Cel ce pentru noi s-a născut din Fecioară, cinstită Marie Magdalena ai urmat, şi ai păzit îndreptările şi legile Lui. Pentru aceasta astăzi preasfinţită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credinţă şi te cinstim cu dragoste.

Condacul Sfintei Mironosiţe, Maria Magdalena, glasul al 4-lea

Dumnezeu, Cel mai presus de fiinţă, umblând în lume cu trup, mironosiţă, adevărată următoare te-a primit pe tine, ceea ce toată dragostea ta ţi-ai dăruit-o către Dânsul. Pentru aceasta şi tămăduiri prea multe ai făcut şi, după ce te-ai mutat acum în ceruri, pentru lume te rogi pururea. 

Sfînta Mironosiţă şi întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

(22 iulie)

Sfînta Maria, numită Magdalena, a fost uceniţa şi mironosiţa lui Hristos cea dintîi şi cea mai mare decît toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminţia lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileii celei de sus, dintr-un loc ce se numea Magdala şi de unde s-a şi numit Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pămînt a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, după judecăţile lui Dumnezeu, să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dînsa, precum Însuşi zice despre orbul din naştere. Tot prin voinţa dumnezeiască şi spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită şi supărată de şapte duhuri necurate.

Auzind ea de Hristos, Mîntuitorul lumii, Care umbla în vremea aceea prin cetăţile şi satele Galileii, că tămăduia toate bolile şi neputinţele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înşii, propovăduia Evanghelia împărăţiei cerului şi cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dînsul şi s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiţi. Domnul Cel multmilostiv, care cunoştea pe toate mai înainte de facerea lor, a gonit dintr-însa pe cei şapte diavoli muncitori cumpliţi, făcînd-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţei adevărului, făcînd-o să cunoască pe Mesia Cel aşteptat şi să creadă într-Însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mîntuirea lumii.

De atunci, Sfînta Maria Magdalena s-a făcut uceniţă şi următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, pînă la patimile Lui cele de bună voie, pînă la moartea pe cruce şi pînă la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturiseşte despre aceasta Sfîntul Matei Evanghelistul, astfel: Acolo erau şi femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era şi Maria Magdalena.

Celelalte femei mironosiţe erau: Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosi, adică vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa şi Salomeea, mama fiilor lui Zevedei; Ioana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod; Suzana şi cele două surori ale lui Lazăr, Marta şi Maria.

Această sfîntă mironosiţă petrecea nedezlipită de Hristos şi de Preacurata Lui Maică, mai mult decît toate. Pentru aceasta evanghelistul o pune mai întîi decît pe celelalte, ca pe o iubitoare de Hristos şi de Maica Lui şi ca pe o mai osîrdnică slujitoare Maicii Domnului şi Mîntuitorului nostru. Ea, în vremea răstignirii Lui, stătea lîngă cruce, împreună cu Preacurata Fecioară Născă-toare de Dumnezeu şi cu celelalte femei, privind la pătimirea lui Hristos. Pe de o parte, plîngea şi se tînguia cu amar pentru Dînsul, iar pe de alta suferea pentru Maica Lui cea cu totul fără de prihană, care plîngea şi se jelea ca o Maică fără de mîngîiere, pentru preaiubitul ei Fiu, al cărui suflet i l-a pătruns sabia, după cum spusese bătrînul Simeon mai înainte. Deci, inima sfintei fecioare, fiind slăbită cu totul, Sfînta Maria Magdalena, pe cît îi era cu putinţă, împreună cu celelalte, o mîngîia şi o sprijinea, făcînd toate pentru uşurarea supărării ei.

După ce s-au dus toţi răstignitorii şi după ce Hristos Şi-a dat sufletul, a venit Iosif din Arimateea cu Nicodim şi au luat trupul lui Iisus de pe cruce; deci, Maria Magdalena, căzînd împreună cu Preacurata Lui Maică şi cu celelalte, au sărutat sfîntul şi îndumnezeitul Lui trup şi L-au petrecut pînă la mormînt. După ce L-au pus în mormînt, prăvălind piatra pe uşa lui, toate celelalte femei s-au dus împreună cu Iosif şi cu Nicodim, numai ea împreună cu Preasfînta Născătoare de Dumnezeu se vede că au rămas lîngă mormînt, după cum zice Sfîntul Matei Evanghelistul: Era şi Maria Magdalena şi cealaltă Marie, adică Născătoarea de Dumnezeu, şezînd în preajma mormîntului.

Dar, fiindcă atunci era Vineri, seara tîrziu şi după porunca Legii Vechi, se cădea să se odihnească fiecare după lucrul său, s-au dus şi ele să se odihnească în casa lor. Deci, Sîmbătă s-au odihnit, după poruncă, după cum zice Sfîntul Luca Evanghelistul. După ce a trecut Sîmbăta, cînd se lumina de ziua întîia a săptămînii, după cum scrie Sfîntul Matei Evanghelistul, care istoriseşte cea dintîi mergere a femeilor la mormînt, care lumina spre Duminică, a venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, adică Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, să vadă mormîntul; pentru că Maica Domnului, pătimind durere ca o maică mai mult decît toţi, n-a putut să rabde pînă ce se vor pregăti şi celelalte miro-nosiţe. Deci, aflînd pe Maria Magdalena împreună alergătoare şi întocmai ca dînsa cu sîrguinţa, cu durerea şi dorinţa - pentru aceea se pomeneşte de toţi cei patru evanghelişti -, a venit după miezul nopţii la mormînt, nu cu aromate, că nu îngăduia vremea, ci numai să vadă mormîntul. Aceasta este cea dintîi ducere a cinstitelor şi sfintelor femei la mormîntul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o istoriseşte Sfîntul Matei Evanghelistul.

Apropiindu-se ele de mormînt, iată s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, coborînd din cer şi venind, a răsturnat piatra de pe mormînt şi a stat deasupra ei. Îngerul venise să vestească că a înviat Domnul! Deci, evanghelistul n-a zis că după ce s-a răsturnat piatra, atunci a ieşit Mîntuitorul din mormînt, ci cum că îngerul a răsturnat piatra şi a stat deasupra ei. Că Domnul, strălucind trupul Său cu nestricăciune ca un Dumnezeu, cînd piatra era peste mormînt, a ieşit dintr-însul, precum şi în seara aceleiaşi Duminici, uşile fiind încuiate, a intrat la ucenicii Săi. Şi zice: Chipul lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada şi de frica lui s-au cutremurat străjerii, rămînînd ca morţi. Îngerul a zis către femei: Nu vă temeţi, ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut Domnul; şi, ducîndu-vă, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi.

Vedeţi că îngerul nu le-a mustrat, nici le-a spăimîntat, ci a vorbit cu blîndeţe către dînsele: Nu vă temeţi, ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi...? Şi nu numai aceasta, dar le cheamă să vadă şi locul unde a fost pus trupul Lui, zicîndu-le: Veniţi de vedeţi unde a zăcut. El le şi sfătuieşte să se ducă să spună ucenicilor că Domnul a înviat, zicîndu-le: Degrabă mergînd, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi.... Pentru ce aşa? Ca să se arate din amorţirea străjerilor, din cutremurul care a urmat şi din vorbirea cea cu blîndeţe, că aceasta este cea dintîi ducere la mormînt a femeilor, iar nu după cum socotesc alţii.

Deci, aceste două femei, adică Preasfînta Fecioară, Născătoa-rea de Dumnezeu şi Maria Magdalena, ducîndu-se de la mormînt, cu frică şi cu bucurie mare, să vestească apostolilor că S-a sculat Domnul, precum a zis către dînsele îngerul, le-a întîmpinat Însuşi Dumnezeu, Cuvîntul cel întrupat, şi le-a zis: Bucuraţi-vă! Ele, căzînd, s-au închinat Lui şi, cuprinzîndu-I picioarele le-au sărutat. Deci, Domnul nu le-a certat cînd s-au atins de Dînsul, căci Îl vedeau întîi; ba, dimpotrivă, le-a îmbărbătat şi le-a făcut fără de temere, zicînd: Nu vă temeţi, ci duceţi-vă şi spuneţi fraţilor Mei să se ducă în Galileea; că acolo Mă vor vedea. Ele, ducîndu-se la ucenici, le-au vestit lor şi tuturor celor ce erau împreună cu ei, glasul îngerului şi al Domnului că L-au văzut pe El. Dar nu numai aceasta, ci şi picioarele Lui le-au cuprins. Ucenicii Domnului, din pricina multei şi negrăitei întristări ce li s-a făcut cu răstignirea Dascălului lor, nu sufereau nici să le audă. Însă, pentru Magdalena, după cum mi se pare, nici un cuvînt n-au zis; iar pentru Preacurata Maica Domnului, pentru că o cinsteau şi se ruşinau de dînsa, au zis în sine, că covîrşirea mîhnirii a amăgit-o, tulburîndu-i mintea, vederea, auzirea şi pipăirea. Dar sufletul ei cel curat şi strălucit a fost încredinţat cu dinadinsul de toate acelea care le-a văzut şi le-a pătimit; şi a cugetat în sine, nimic pricindu-se mai mult cu ucenicii şi nemaiducîndu-se la mormînt.

Maria Magdalena, crezînd mai mult apostolilor, decît celor văzute şi pipăite de ea însăşi, era mică la credinţă, neîncrezîndu-se unei vederi. Deci, socotind că i s-a nălucit, a luat cu ea pe Ioana, pe Maria şi pe alte femei şi iarăşi s-au dus cu aromate la mormînt, în aceeaşi noapte, fiind încă dimineaţă, mult mai înainte de a se lumina de ziuă; şi au intrat în mormînt cu cele ce erau cu ea şi nu se dumireau în sinea lor. Atunci au stat înaintea lor doi bărbaţi, care nu erau alţii decît doi sfinţi îngeri, îmbrăcaţi în haine albe. Temîndu-se ele de acea vedere, îngerii au zis către ele: Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat!

Deci, luaţi aminte, iubiţilor, cum se arată, că nu este aceasta întîia mergere a femeilor la mormînt, ci a doua. Lucru necuviincios era ca, pe femeile care nu văzuseră nimic şi nu auziseră de Învierea Domnului, să le certe şi să le mustre sfinţii îngeri, zicîndu-le: Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi...? Arătat este că ele au auzit mai înainte toate acestea, de la cei ce au văzut de faţă pe Domnul şi au auzit de la El mesajul către ucenici, dar n-au crezut. Pentru acestea le certau îngerii şi încă pentru că erau şi bărbaţi cu ele. Şi cine zice acestea? Sfîntul Luca Evanghelistul. Iată ce zice el: Iar în prima zi după Sîmbătă (Duminică), foarte de dimineaţă, au venit femeile la mormînt, aducînd aromatele cele ce le gătiseră... După aceea, nu numai că le-au certat îngerii, dar le-au şi zis: Aduceţi-vă aminte, cum v-a grăit, pe cînd era cu voi în Galileea, zicînd că se cădea Fiului Omului, să se dea în mîinile oamenilor păcătoşi, să se răstignească şi a treia zi să învieze... Atunci ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.

Plecînd acei bărbaţi, femeile împreună cu Maria Magdalena, au vestit pe ucenici. Deci, Maria Magdalena pentru a doua oară văzuse mormîntul, iar celelalte o dată. Se zice că cuvintele lor s-au arătat înaintea ucenicilor ca o bîrfeală şi nu le-au crezut. Acestea le scrie Sfîntul Luca Evanghelistul, pentru a doua mergere a femeilor la mormînt.

După acestea, duhul Mariei Magdalena ardea, căci ucenicii n-au crezut-o nici acum pe ea, nici pe cele împreună cu ea, ci au socotit ca o bîrfeală cuvintele lor. Pentru aceea, sculîndu-se de dimineaţă s-a dus la mormînt, pentru a treia oară şi a văzut piatra răsturnată de pe uşa mormîntului. Deci, a alergat la Simon Petru şi la Ioan. Din acestea se vede priceperea femeii acesteia, căci se necăjea cu sufletul, împreună cu Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, vestind ucenicilor întîia mergere la mormînt şi învierea lui Hristos, dar nu le-au crezut. Apoi, venind foarte de dimineaţă împreună cu alte femei şi bărbaţi, şi atunci cuvintele ei s-au arătat ca o bîrfeală. Ea se necăjea nu numai că nu au crezut-o, dar nici nu s-a sculat cineva dintre ei să se ducă la mormînt cel puţin şi să vadă. Ci, fie de frica iudeilor, fie de multa şi negrăita mîhnire, şedeau toţi ca nişte morţi. Singur Petru, după a doua vestire a femeilor, s-a sculat şi s-a dus singur la mormînt, dar nu s-a mai aplecat spre el, căci nu îndrăznea să intre, fie pentru că se credea nevrednic, fie că-şi aducea aminte de lepădarea sa de Dînsul; poate şi pentru frica iudeilor, precum s-a zis mai sus.

Pentru acestea, Maria Magdalena, arzînd cu duhul de dragostea ce o avea către Dascălul şi Binefăcătorul său şi fiind plină de cuget dumnezeiesc, s-a dus singură a treia oară la mormînt iarăşi de dimineaţă şi aflînd piatra luată de pe el, s-a întors la ucenici, gîndind în sine acestea: "Dacă le voi spune lor că a înviat Hristos, iarăşi voi ridica strigare împotriva mea că sînt îndrăcită; căci dacă n-am fost crezută împreună cu celelalte femei, cînd le-am vestit învierea lui Hristos, cum voi fi crezută acum singură? Deci, ştiu ce voi face: voi grăi celor mai mari şi mai fierbinţi cu dragostea către Hristos, adică lui Petru şi lui Ioan. Aceştia, însă, au auzit mai înainte de învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar de frica iudeilor, se îndoiau de această minune, ca şi cum nimic n-ar fi auzit. Deci, cum îi voi deştepta pe ei, numai să meargă la mormînt şi să vadă lucrul ce s-a făcut? Am aflat ce voi face: nu le voi spune lor că a înviat Domnul, căci atunci voi cădea iarăşi în cele de mai înainte, ci le voi spune o veste vrednică de crezut".

Deci, Maria Magdalena a venit, precum s-a zis, la Petru şi la Ioan şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormînt şi nu ştiu unde L-au pus. Ca şi cum ar fi zis astfel: "Ascultaţi-mă pe mine robii lui Dumnezeu! Ori S-a sculat Domnul din morţi, ori nu; deci, eu nu ştiu ce să vă spun vouă; dar, una vă zic cu adevărat, că trupul Lui nu mai este în mormînt. Pentru aceea sînteţi datori a vă sîrgui să cunoaşteţi cine este acela care L-a luat şi unde L-a pus". Văzut-ai înţelepciunea acestei femei? Că de nu vom zice că astfel s-a sfătuit în sine, vom cădea în socoteli fără de rînduială şi nepotrivite; ca şi cum aceea care I-a pipăit picioarele Lui, împreună cu Preasfînta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, şi a auzit de la îngeri a doua oară că S-a sculat Domnul, n-ar fi spus drept. Iar din aceea că le-a vorbit ca de un mort, că au luat pe Domnul meu din mormînt şi nu ştiu unde L-au pus..., este arătat că răspunsul ei era meşteşugit şi înţelept; deci, îndată i-a plecat a merge la mormînt!

După ce au pornit aceşti doi ucenici la mormînt, ea le-a urmat lor. Ucenicii, intrînd în mormînt, au văzut giulgiurile singure zăcînd şi mahrama, cu care era înfăşurat capul Lui, era învăluită şi aruncată într-un colţ, iar trupul Lui nicăieri. Deci, atunci au văzut şi au crezut că au luat pe Domnul din mormînt, precum le-a spus Maria Magdalena. După aceea şi ucenicii s-au întors iar la ai lor, necrezînd nimic despre Înviere şi prin necredinţa lor au aruncat în oarecare îndoială şi pe Maria, care se făcuse atît de credincioasă, după ce văzuse şi auzise atîtea. Ea socotea acestea în sine din multa evlavie; adică, pînă acum mi se părea că am oarecare cuget întemeiat, pînă cînd apostolii nu văzuseră mormîntul şi pentru aceea nu credeau în Învierea Domnului. Deci, după ce au văzut că trupul Domnului nu este mormînt, se aflau tot în această credinţă, adică că l-a furat cineva. Dar este arătat că eu, fiind femeie, am păreri şi nu aud nici nu văd nimic adevărat; iar ei, fiind bărbaţi luminaţi de la Dumnezeu, rămîn nerătăciţi şi nu se amăgesc cu înlesnire, ca noi femeile.

Maria Magdalena, avînd în mintea sa această socoteală, a rămas plîngînd lîngă mormînt şi, după ce s-au dus Petru şi Ioan, s-a aplecat iar în mormînt şi a văzut doi îngeri îmbrăcaţi în veşminte albe. Aceia, văzînd-o, au întrebat-o: Femeie, de ce plîngi? Pe cine cauţi? Ea a răspuns: Au luat pe Domnul şi nu ştiu unde L-au pus...! Apoi, venind Domnul şi văzîndu-L îngerii, s-au sculat înaintea Lui. Ea, văzînd că îngerii s-au sculat şi, sfiindu-se de dînşii, s-a întors înapoi şi, văzînd pe Domnul, nu L-a cunoscut. Pentru ce? Pentru că Domnul după Înviere era îmbrăcat cu trup nestricăcios şi nu se arăta decît numai acelora, cărora voia şi cînd voia.

Fiind întrebată de Domnul: Femeie, de ce plîngi? Pe cine cauţi? Ea a răspuns asemenea ca şi către îngeri; căci credea că el este grădinarul acelei grădini, în care era mormîntul. Deci, a zis către Dînsul: Doamne, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, că eu Îl voi lua! Acest răspuns către Domnul şi către înger, Maria Magdalena nu l-a făcut cu cugetare şi făţărnicie ca mai înainte, precum a făcut către ucenici; că acelora, ca unora ce nu ştiau, le-a răspuns, ca să-i deştepte pe toţi să se ducă la mormînt. Ci, după ce au venit şi au văzut că trupul Domnului nu era în mormînt şi după ce n-au crezut că a înviat, de aceea s-a îndoit şi ea cu gîndul şi a pătimit aceasta, pentru că era foarte cucernică. Ea se încredea mai mult apostolilor, decît socotelii sale. Deci ea, fiind schimbată după aceea şi încredinţată cu adevărat că trupul Domnului s-a luat din mormînt de cineva, a răspuns aşa precum credea în socoteala sa.

Atunci Iisus, ca un Dumnezeu, cunoscînd inima ei, a strigat către dînsa cu glasul Său cel obişnuit, ca să-L cunoască: Marie! Iar ea, cunoscîndu-i glasul, că a doua oară i se arăta, a căzut la picioarele Lui, ca şi la vederea cea dintîi; dar nu a primit-o cu aceiaşi bucurie, ca întîi, ci a îndepărtat-o de la El, zicînd: Nu te atinge de mine! Deci, mai întîi S-a lăsat ca cele două femei să-I sărute cinstitele şi preacuratele Lui picioare; dar nici o vorbă n-a auzit de la Dînsul. Vezi, că de vreme ce n-a crezut cu adevărat, a îndepărtat-o Mîntuitorul, zicîndu-i: Nu te atinge de Mine!

Atunci, la întîia arătare a Domnului, le-a lăsat să se atingă şi să-I sărute picioarele, ca mai mult decît cu vederea şi cu auzirea să se încredinţeze prin pipăire, că Cel ce S-a răstignit şi S-a îngropat, a înviat. Dar acum o izgonea de la Dînsul pe Maria Magdalena, fiindcă, schimbîndu-se după atîta încredinţare, a auzit: Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu! Astfel o certa pe ceea ce s-a îndoit în credinţă şi îi deştepta mintea, aducîndu-i aminte de Părintele Cel ceresc. Domnul a încredinţat-o să nu-L socotească a fi numai Acela care se vede, adică om înviat din morţi, ci şi Dumnezeu adevărat, ca Unul ce este Fiul adevăratului Dumnezeu şi Care S-a făcut om pentru noi. El a zis: Du-te şi spune fraţilor Mei, că Mă voi sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru! Maria Magdalena, auzind şi văzînd acestea, s-a dus la ucenicii Lui şi nu le-a mai zis că au luat pe Domnul din mormînt; ci a venit cu multă încredinţare şi îndrăzneală, spunînd că a văzut pe Domnul şi le-a spus ceea ce i-a zis Hristos. Aceasta este a treia mergere a femeilor la mormîntul Domnului, pe care a scris-o Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu şi care s-a făcut foarte de dimineaţă, fiind încă întuneric.

Acum trebuie să spunem şi despre a patra ducere a femeilor la mormînt, ca să se vadă osîrdia, evlavia, dragostea şi durerea inimii pe care Sfînta Maria Magdalena o avea către Domnul şi Dascălul ei; căci numai ea dintre toate, s-a dus la mormînt de patru ori. Pentru aceea Sfîntul Duh a învrednicit-o pe dînsa să o amintească Sfîntul Marcu în Evanghelia sa. Dar unde este arătat, că a patra ducere la mormînt a femeilor este cea istorisită de Sfîntul Marcu? Aceasta ne-o arată vremea, fiindcă numai Marcu scrie că femeile au venit la mormînt, cînd răsărea soarele. Pe Sfînta Maria Magdalena au pomenit-o toţi cei patru evanghelişti, după cum s-a zis mai înainte; că Maria Magdalena a venit împre-ună cu celelalte femei, care aveau miruri mai înainte pregătite. Deci, trecînd sîmbăta, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămînii, au venit femeile la mormînt, pe cînd răsărea soarele.

Acum să vedem pentru ce Maria Magdalena, după trei vederi, s-a dus iar împreună cu femeile acelea la mormînt şi mai ales ducînd cu sine miruri şi aromate, socotind că vor afla trupul în mormînt. Cititorule, ascultă cu luare aminte: Maria Magdalena, încredinţîndu-se desăvîrşit despre Învierea Domnului prin a treia vedere a lui Dumnezeu şi mărturisind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a zis cele ce s-au spus mai sus, nu s-a mai îndoit. Dar, de vreme ce a văzut pe Maria lui Iacov cel Mic şi mama lui Iosi, pe Salomeea şi pe alte femei ducîndu-se la mormînt, avînd cu ele aromate, s-a dus împreună cu dînsele, tocmai pe cînd răsărea soarele, nu că se îndoia, ci ca şi cum povăţuia pe celelalte femei. Ea se bucura şi sălta, că a văzut de multe ori mormîntul deşert, iar femeile celelalte, ori că nu auziseră pînă atunci nimic din cele făcute, ori că auziseră rău; de unde se poate vedea, că nimic nu ştiau cu dinadinsul, căci ziceau: Cine ne va răsturna nouă piatra de pe uşa mormîntului? Dar, căutînd, au văzut că piatra era răsturnată de pe uşa mormîntului, fiindcă era foarte mare.

Vezi, că nici despre piatră nu ştiau ele bine, precum ne spun Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca. Apoi, intrînd în mormînt, au văzut pe un tînăr şezînd de-a dreapta, îmbrăcat în veşmînt alb, şi s-au spăimîntat. Acela nu le-a certat pe ele, precum ne spune Sfîntul Evanghelist Luca, asemenea şi Sfîntul Evanghelist Ioan despre Însuşi Domnul, căci tînărul ştia că atunci veniseră întîi. Dar nici pe Magdalena n-a certat-o, căci cunoştea prin bucuria feţei ei, că acum venise la mormînt fără să se îndoiască de Învierea Mîntuitorului; ci a venit bucurîndu-se şi veselindu-se. De aceea, nu numai că nu le-a certat, dar chiar le-a îmbărbătat pe ele, ca şi îngerul cel dintîi, precum ne spune Sfîntul Evanghelist Matei, zicîndu-le: Nu vă spăimîntaţi; pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit Îl căutaţi? S-a sculat, nu este aici; iată locul unde L-au pus pe Dînsul. Deci, duceţi-vă şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea pe El, precum v-a zis vouă. Femeile, ieşind degrabă, au fugit de la mormînt, căci le cuprinsese cutremur şi spaimă mare, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau. Din acestea se arată că femeile de mai sus sînt altele, afară de cele de care ne spune Sfîntul Evanghelist Luca şi Matei şi afară de Maria Magdalena.

Sfînta Maria Magdalena, uceniţa şi osîrduitoarea lui Hristos, I-a slujit Lui cu dragoste şi cu sîrguinţă şi mai înainte de patimi. Ea a suferit durere îndoit de mare, în vremea patimii Mîntuitorului nostru Iisus Hristos; pe de o parte, văzînd pe Domnul său spînzurat pe Cruce, astfel încît putea cu uşurinţă să-I numere oasele, capul rănit de spini, faţa neavînd chip, mîinile şi picioarele pătrunse de piroane, coasta împunsă cu suliţa şi tot trupul rănit de bătăi; iar pe de alta, văzînd pe Preacurata Lui Maică, tînguindu-se cu amar şi leşinînd de durerea inimii, o sprijinea şi o mîngîia.

Acestea toate sînt probe doveditoare pentru adeverirea Învierii lui Hristos. Numai ea a mers de patru ori la Mormîntul Lui şi, după a patra întoarcere de la Mormînt, a rămas lîngă Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei, de atunci pînă la Înălţarea Lui la ceruri, nu ca unei maici a Dascălului şi a Făcătorului de bine, ci ca unei Maici a Însuşi Fiului lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor.

După înălţarea Lui la ceruri, a ieşit şi ea, ca un apostol, la propovăduire şi, străbătînd prin multe ţări, a binevestit pe Hristos tuturor păgînilor. Pe mulţi i-a adus la cunoştinţa de Dumnezeu, ca şi Sfinţii Apostoli, apoi a mers la Roma şi a stat înaintea Cezarului Tiberiu, pe care Sfînta Maria Magdalena l-a tămăduit, fiind bolnav de un ochi. Ea, povestindu-i toate cele despre Hristos, l-a făcut să creadă într-Însul, după cum zic unii. De aceea el s-a pornit cu urgie împotriva lui Pilat şi împotriva arhiereilor şi i-a pedepsit, după faptele lor, cu rea şi cumplită moarte. După aceasta, ea a plecat din Roma şi s-a dus în Efes, la Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. Acolo slujind apostoleşte la mîntuirea oamenilor, prin fericita adormire s-a mutat către Domnul şi a fost îngropată la intrarea peşterii, de către Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. Tot acolo au adormit şi cei şapte sfinţi tineri mai pe urmă.

Pe vremea împărăţiei preaînţeleptului Leon, s-au adus de acolo în Constantinopol cinstitele moaşte ale Sfintei Maria Magdalena şi le-a pus în mînăstirea Sfîntului Lazăr, pe care o zidise el. Acolo se săvîrşea prăznuirea pomenirii ei, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Preasfîntul şi de viaţă Făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Vietile Sfintilor - Iulie

Sfântul Prooroc Iezechiel (sec. VI î. Hr.)

 Troparul Sfântului Prooroc Iezechiel, glasul al 2-lea

Prăznuind pomenirea proorocului Tău, Iezechiel, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul Sfântului Prooroc Iezechiel, glasul al 4-lea

 Arătatu-te-ai prooroc lui Dumnezeu, Iezechiele minunate, şi mai înainte tuturor ai vestit întruparea Domnului, a Mielului şi Ziditorului, Fiului lui Dumnezeu, Care S-a arătat în veci.

Viaţa Sfîntului Prooroc Iezechiel

(21 iulie)

Sfîntul Prooroc Iezechiel era dintr-o cetate evreiască, ce se numea Sarira. El era fiul lui Buzi, din seminţia lui Levi, preot al Dumnezeului celui Preaînalt.

Sfîntul Prooroc Iezechiel a fost robit şi dus în Babilon de Nabucodonosor, împăratul acestei cetăţi, împreună cu Ioachim, împăratul iudeilor, numit Iehonia al II-lea, în a doua robie a Ierusalimului; pentru că Ierusalimul a fost robit de trei ori de către Nabucodonosor. Întîi în zilele lui Ioachim, împăratul Iudeei, care în Sfînta Scriptură se numeşte şi Iliachim şi Iehonia, fiul lui Iosie, fratele lui Ioahaz şi al lui Sedechie; iar tatăl lui Iehonia este altul, pe care, după ce l-a legat cu lanţuri, Nabucodonosor l-a dus în Babilon. Tot atunci au fost duşi în robie şi Sfîntul Prooroc Daniil împreună cu cei trei tineri: Anania, Azaria şi Misail. Însă după puţin timp, Nabucodonosor l-a liberat pe Ioachim iarăşi în Ierusalim la împărăţie, făcîndu-l pe el birnic.

Ioachim stînd trei ani sub stăpînirea lui, iar după cei trei ani, nevrînd să-i mai dea dajdie, a venit iarăşi împotriva Ierusalimului puterea lui Nabucodonosor, care a luat cetatea, iar împăratul Ioachim a fost ucis şi aruncat afară din cetate, spre mîncarea cîi-nilor.

În locul lui, din porunca lui Nabucodonosor, a fost pus împărat fiul lui Ioachim, care, aşijderea se numea Ioachim, după numele tatălui său, şi l-a făcut pe dînsul un alt Iehonia, care era asemenea birnic împărăţiei Babilonului, precum fusese şi tatăl lui. Dar, deoarece acest Iehonia era rău înaintea lui Dumnezeu, de aceea, cu voia lui Dumnezeu, Nabucodonosor, după cîtva timp, a venit iarăşi în Ierusalim şi a luat în robie pe Iehonia cu toată casa lui. Asemenea a luat o mulţime de oameni însemnaţi şi de bărbaţi viteji. Toţi cîţi erau îndemînatici la război şi toţi cei iscusiţi au fost luaţi; de asemenea au fost luate şi vasele bisericeşti cele de aur. Aceasta a fost a doua robie a Ierusalimului.

În această robie, Sfîntul Prooroc Iezechiel, Mardoheu şi Iosedec - tatăl lui Isus, acela care împreună cu Zorobabel, a înnoit biserica cea stricată a Ierusalimului - au fost duşi în robie. Deci, a treia şi cea mai de pe urmă risipire şi pustiire a Ierusalimului de către Nabucodonosor a fost în zilele împăratului Sedechie; pentru că Nabucodonosor l-a pus pe el împărat în locul lui Iehonie, punînd asupra lui şi dajdie. Cînd Sedechie a aruncat de pe el jugul lui Nabucodonosor, atunci acesta, venind cu toată puterea haldeiască, a risipit cu desăvîrşire Ierusalimul, trecîndu-l prin foc şi sabie; iar poporul care a rămas viu l-a dus în robie. Din această vreme a încetat împărăţia Iudeii şi a lui Israil. Despre această a treia risipire a Ierusalimului de către Nabucodonosor, s-a scris mai pe larg în viaţa Sfîntului Prooroc Ieremia.

Iezechiel, preotul lui Dumnezeu, petrecînd în robia Babilonului, îşi avea locuinţa sa lîngă rîul ce se numea Hovar. Atunci, în anul al treizecilea al vieţii lui şi în al cincilea an al robiei lui Iehonia, în luna a patra - adică în iunie, care este a patra de la martie -, şi într-a cincea zi a acelei luni, i s-a arătat o vedenie de mare mirare, în acest fel: A văzut cerurile deschizîndu-se, iar spre miazănoapte era un vînt foarte tare. De acolo venea un nor mare şi luminos, iar prin mijlocul norului umbla un foc, ce strălucea împrejur şi arunca raze. Din mijlocul acelui nor se vedeau nişte jivine, la vedere ca arama curată arsă de foc; fiecare jivină avea cîte patru feţe: faţă de om, de leu, de viţel şi de vultur şi aveau încă şi cîte patru aripi, iar sub aripi mîini omeneşti; deci, două aripi le aveau întinse spre zburare, iar cu celelalte două îşi acopereau goliciunea trupurilor lor; şi lumina cea de foc se întorcea între jivine, ieşind şi fulgere din foc.

Apoi se mai vedeau şi patru roţi mari; lîngă fiecare roată era o junică, iar roţile acelea erau la vedere ca tarsisul sau ca piatra de hrisolit, care înflorea ca marea Lazoreului, cea cu strălu-cire de aur, care se face din razele soarelui; apoi încă se vedea ca şi cum în roţile acelea mai erau şi alte roţi. Toate acele roţi aveau putere de viaţă, ca şi cum ar fi fost însufleţite. La roţile acelea se vedeau înjugate patru junice şi cînd ele mergeau, se învîrteau şi roţile cu dînsele; iar cînd stăteau, se opreau şi roţile. Cînd mergeau ele, din aripile lor se făcea un zgomot ca de ape multe şi ca o ceată de popor mult; iar cînd stăteau ele, tăceau şi aripile lor, însă stăteau şi tăceau în acel ceas, cînd de la înălţimea lui Dumnezeu se auzea glas, pentru că deasupra acelor patru junici şi roţi se vedea o tărie în chipul cristalului şi pe acea tărie era un scaun în chipul safirului şi pe scaun o asemănare omenească prealuminoasă şi strălucitoare, şi împrejur se asemăna cu curcubeul ce se vede pe nori în timp de ploaie.

O astfel de vedenie a slavei Domnului s-a arătat Sfîntului Iezechiel, în care se vedea luminoasa asemănare omenească, după tîlcuirea celor de Dumnezeu înţelepţi şi insuflaţi; căci cea de pe scaun în chipul safirului închipuia întruparea Fiului lui Dumnezeu din pîntecele Preacuratei Fecioare, care a fost scaun însufleţit al lui Dumnezeu. El S-a făcut om dintr-însa, fiind mai înainte închipuită pe acel scaun în chipul safirului; pentru că safirul, piatra ce de mare preţ, fiind asemenea cu cerul, prin floarea sa cea luminoasă, are într-însul părticele în felul aurului, după cum cerul are stelele. Safirul este asemenea cu Preasfînta Fecioară Maria, în care, ca într-o fire cerească, nu este nici o prihană şi pîntecele ei s-a arătat mai desfătat decît cerurile, încăpînd într-însul pe Cel neîncăput şi s-a împodobit cu acele daruri dumnezeieşti ca şi cu nişte stele.

Cele patru jivine cu cîte patru feţe, închipuiau pe cei patru Sfinţi Evanghelişti, care, scriind viaţa cea pămîntească a Domnului nostru Iisus Hristos, au scris omenirea lui cu faţă omenească, care se închipuia în jivinile acelea. Dumnezeirea lui Hristos se arăta prin chipul leului; pătimirea lui Hristos prin chipul viţelului, iar Învierea şi Înălţarea lui Hristos se vedeau în chipul vulturului. Cele patru roţi cu mulţi ochi şi în care se vedeau şi alte roţi, închipuiau cele patru părţi ale lumii, care are într-însa diferite popoare, la care, ajungînd propovăduirea Apostolilor, a deschis ochii minţii la multe popoare, spre cunoştinţa şi vederea lui Dumnezeu. Focul ce se vedea umblînd în mijlocul descoperirii, strălucind mult împrejur, însemna mărirea cea neapropiată a slavei lui Dumnezeu. Deci şi alte taine duhovniceşti se închipuiau într-acea minunată şi înfricoşată vedenie, pe care văzînd-o Sfîntul Iezechiel, de spaimă a căzut cu faţa la pămînt. El a auzit un glas de sus, de asemănare omenească, care şedea pe scaun, zicînd către dînsul: "Fiul omului, şezi pe picioarele tale, ca să vorbesc cu tine!" Atunci a venit la dînsul o putere nevăzută care l-a ridicat de la pămînt şi l-a pus pe picioare.

Proorocul stînd cu cutremur înaintea slavei Domnului, care i s-a arătat, Domnul a zis către dînsul: "Fiul omului, te trimit pe tine în casa lui Israil, la poporul cel care M-a amărît şi încă Mă amărăşte pe Mine. Ei singuri şi părinţii lor s-au lepădat de Mine pînă în ziua de astăzi şi sînt mîndri şi împietriţi la inimă; de aceea te trimit pe tine la dînşii ca să le spui cuvintele Mele şi să nu te temi de ei, chiar de se vor răi asupra ta şi te vor înconjura ca nişte scorpii".

Acestea grăindu-le Domnul, Iezechiel a văzut o mînă întinsă către dînsul şi într-însa o hîrtie strînsă; apoi mîna aceea a desfăcut înaintea lui hîrtia şi într-însa era scris: Tînguire, jale şi amar! Domnul a zis către dînsul: Fiul omului, mănîncă hîrtia aceasta şi mergi de spune fiilor lui Israil, cele ce-ţi poruncesc Eu ţie. După aceea, Iezechiel, deschizînd gura, a mîncat hîrtia aceea şi din ceasul acela s-a umplut de proorocescul dar şi duh. După ce a dispărut din ochii lui acea vedenie, a auzit un glas ca de la popor mult, grăind: Bine este cuvîntată slava Domnului de la locul Lui! Zgomotul aripilor de la jivinile care zburau şi al roţilor care mergeau, se asemăna cu un zgomot de cutremur mare; astfel acea înfricoşată căruţă a slavei lui Dumnezeu s-a dus în înălţime dinaintea lui şi aşa s-a sfîrşit vedenia aceea.

După aceasta, proorocul, tăcînd şapte zile, se gîndea întru el la cele văzute şi auzite. Deci, a auzit iarăşi cuvîntul Domnului, zicîndu-i: Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israil; vei asculta cuvîntul ce-Mi va ieşi din gură şi-l vei vesti ca din partea Mea. De voi zice celui rău: Vei muri! Şi tu nu-l vei înştiinţa, nici nu-i vei grăi, pentru a abate pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiurea sa şi Eu voi cere sîngele lui din mîna ta. Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel rău şi el nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea sa cea rea, acela va pieri de păcatul său, iar tu îţi vei mîntui sufletul tău!

După aceasta Iezechil a fost scos de Duhul la un cîmp şi iarăşi a văzut slava Domnului ca şi întîi. Atunci i s-a poruncit să se închidă în casa sa şi să petreacă în tăcere pînă la o vreme, cînd Domnul îi va porunci ca să-şi deschidă gura şi să propovăduiască cuvintele lui Dumnezeu. Apoi i s-a descoperit lui în tăcere, ceea ce avea să se întîmple după puţini ani; adică prădarea şi dărîmarea Ierusalimului de către haldei, pe care nu numai cu cuvîntul să le-o spună poporului, dar şi cu fapta să le-o închipuiască.

Lui i s-a mai poruncit de Domnul să-şi radă capul şi barba şi în trei părţi, desprinzînd perii, cu măsură să-i împartă; o parte să o ardă cu foc în mijlocul cetăţii, altă parte să-i taie cu sabia, iar cea de-a treia s-o risipească în văzduh, arătînd prin aceea, că Dumnezeu voieşte ca pe popoarele lui Israil din Ierusalim şi din toată Palestina, care nu voiau să se întoarcă la adevărata pocăinţă şi nu se leapădă de la urîciunile idoleşti, are să le pedepsească în trei părţi cu judecata Sa cea dreaptă; de aceea le-a despărţit, ca fiecare să-şi ia partea sa de pedeapsă.

Deci, o parte de popor la înconjurarea Ierusalimului va muri de foame şi de ciumă; cealaltă parte va cădea sub sabia haldeilor şi a treia, prin toată lumea se va risipi. Deci, toate acestea s-au împlinit, fiindcă poporul evreiesc a mîniat foarte mult pe Dumnezeu. Pentru că în acea vreme, deşi ei slujeau Dumnezeului Celui ceresc, Care a scos pe strămoşii lor din Egipt cu mînă tare şi cu braţ înalt, însă, deprinzîndu-se a se închina zeilor din zilele împăratului Solomon, nu se despărţeau de dînşii, fiind înşelaţi prin praznicele lor cele urîte. Deci, ei nu erau opriţi de nimeni a face toate acele ospăţuri necurate şi toate cele de ruşine fărădelegi, căci, împăraţii, domnii şi judecătorii erau povăţuitori spre păgînătate.

Evreii se închinau Dumnezeului ceresc, însă se ţineau şi de păgînătatea închinării de idoli şi pe idoli îi puneau în dumnezeieştile biserici; şi, unde mai înainte numai Unuia singur Dumnezeu i se aducea jertfă, după aceea aduceau şi diavolilor jertfe necurate, lucru care era foarte neplăcut Domnului. El socotea poporul evreu ca pe o femeie desfrînată, care nu-şi păzea credinţa bărbatului său cel adevărat, ci şi cu alţii păcătuia. Pentru aceasta, Domnul a zis mai pe urmă şi în Evanghelie despre poporul iudaic: Neam viclean şi desfrînat! Dumnezeu, şi mai înainte, în proorocia lui Ieremia, a asemănat neamul acela cu o femeie preadesfrînată şi pe acela îl îndemna spre pocăinţă multă vreme prin sfinţii prooroci.

Dar, fiindcă nu se pocăiau, i-au dat haldeilor pentru a-i risipi desăvîrşit; iar pămîntul lor l-a lăsat în pustiire ca la 70 de ani. Dar atunci, deşi Zorobabel, după cei 70 de ani, a înnoit Ierusalimul şi biserica, însă nu mai avea podoabele cele mai dinainte, bogăţiile şi slavele. Evreii cei eliberaţi din robia Babilonului, deşi se mutaseră iar în pămîntul lor, însă nu se conduceau de împăraţii lor, ci erau sub jug străin şi greu, slujind împăraţilor de altă limbă; întîi babilonienilor, apoi egiptenilor şi după aceea romanilor, de la care au pierit desăvîrşit. Despre această risipire a Ierusalimului, singur Domnul a proorocit, zicînd: Nu va rămîne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească. Iar despre pustiirea cea mai înainte de haldei, Sfîntul Prooroc Iezechiel era înaintevestitor, ca şi ceilalţi prooroci.

Pe vremea Sfîntului Prooroc Iezechiel, care petrecea în robia Babilonului în pămîntul haldeilor, vieţuia în Ierusalim şi Sfîntul Ieremia. Amîndoi aceşti prooroci, deşi erau depărtaţi cu mult unul de altul, însă prooroceau la fel despre pustiirea Ierusalimului şi despre alte lucruri, care se arată în cărţile lor; pentru că Duhul lui Dumnezeu lucra deopotrivă în amîndoi proorocii. Astfel, se trimiteau în Babilon de către unii din Ierusalim cuvintele cele prooroceşti la fraţii cei robiţi, iar de la Babilon se trimiteau la Ierusalim cuvintele lui Iezechiel.

Iezechiel mărturisea poporului său din Babilon că este adevărată proorocia lui Ieremia din Ierusalim, iar Ieremia dădea mărturisiri despre adevărata proorocie a lui Iezechiel. Însă acele proorocii nu se credeau de către iudeii cei răzvrătiţi şi puţini în credinţă, pentru că, abătîndu-se spre înşelăciunea închinării de idoli, puneau toată credinţa lor în proorocii cei mincinoşi; iar pe sfinţii prooroci, care cu Duhul lui Dumnezeu prooroceau adevărul, îi socotea mincinoşi. Pentru aceea ierusalimitenii chinuiau pe Ieremia, iar pe Iezechiel, care era în robia Babilonului, îl munceau în legături, precum îi zisese Domnul înainte, grăindu-i: S-au dat legături asupra ta şi te vor lega cu ele.

Sfîntul Iezechiel era atît de mare înaintevăzător, încît pe cele ce se făceau departe, le vedea ca pe cele ce erau înaintea ochilor. Pe cînd era în Babilon, vedea cele ce se făceau în Ierusalim şi le spunea popoarelor care erau în robie cu dînsul. Într-o vreme a fost răpit din Babilon de înger şi dus în Ierusalim şi a fost pus în biserica lui Solomon. Acolo a văzut pe idolii care stăteau înăuntru şi afară, ca o urîciune a pustiirii la loc sfînt, şi slujirile cele spurcate care li se făceau; pe oamenii cei mai mari ai lui Israil, aducînd tămîie idolilor; preoţii întorcîndu-şi faţa de la scaunul lui Dumnezeu şi închinîndu-se soarelui, şi femeile care şedeau plîngînd lîngă Tamuza, ce se zice de elini Adonida sau necurata Afrodită, ucisă de un vier sălbatic şi cinstită între zei de cei păgîni şi de evreii cei răzvrătiţi. Iar slava lui Dumnezeu o vedea după asemănarea celei văzute mai înainte la rîul Hovar, care, fiind mîniată, se sfătuia să iasă din biserică, lăsînd-o pustie. El a auzit pe Domnul grăind către dînsul: Fiul omului, au doară mică este fărădelegea aceasta pe care o fac popoarele acestea, precum vezi? Ei au umplut pămîntul de necurăţii şi s-au sfătuit să Mă întărîte şi să Mă lepede. Deci, le voi face şi izbîndire întru mînia Mea şi nu-i va cruţa ochiul Meu, nici îi va milui; şi cînd vor striga cu glas mare spre urechile Mele nu-i voi auzi.

Atunci s-a auzit glasul lui Dumnezeu, strigînd cu groază şi cu frică către prooroc, zicînd astfel: S-a apropiat izbîndirea şi pieirea cetăţii; deci, să aibă fiecare în mîini arme de ucidere! Domnul zicînd aceasta, au ieşit şase bărbaţi înfricoşaţi, înarmaţi cu săbiile trase, iar în mijlocul lor era un bărbat îmbrăcat în veşminte de in, avînd călimări şi trestie de scris, şi a zis Domnul către dînsul: Treci prin mijlocul cetăţii Ierusalimului şi fă semn în fruntea bărbaţilor şi robilor Mei, care pătimesc durere în inimile lor, care suspină şi plîng pentru fărădelegi în cetatea aceasta, şi pe cei aleşi ai mei îi vor feri de pedeapsă.

Deci, s-a dus bărbatul acela îmbrăcat cu haine de in şi a făcut semn pe fruntea acelor popoare, care cu adevărat slujeau adevăratului Dumnezeu. Semnul acela era o slovă grecească, care se chema "Tau" şi care se asemăna cu cinstita Cruce. În urma bărbatului aceluia care străbătea cetatea cu cuviinţă preoţească şi însemna pe robii lui Dumnezeu, au fost trimişi cei şase bărbaţi înfricoşaţi. Aceia închipuiau pe cei şase voievozi ai puterilor haldeieşti şi care erau să vină cu Nabucodonosor, spre pierderea Ierusalimului. Domnul cel mîniat a grăit către cei şase bărbaţi: Mergeţi după el prin cetate şi loviţi! Să nu aveţi nici o milă şi ochiul vostru să fie necruţător! Nu cruţaţi, nici nu miluiţi, nici pe bătrîni, nici pe tineri, nici pe femei, nici pe fecioare şi nici pe prunci; ci ucideţi pe toţi, începînd de la preoţii cei sfinţi şi de la bărbaţii cei mai mari; iar peste cei care este semnul Meu, de aceia să nu vă atingeţi.

Sfîntul prooroc a văzut ucişi din amîndouă părţile, în răpirea aceea, toată rînduiala şi vîrsta poporului Ierusalimului, precum era să se săvîrşească în faptă. Atunci a căzut cu faţa la pămînt, înaintea Domnului, strigînd: Amar, amar mie, Doamne, că voieşti să pierzi rămăşiţele lui Israil, vărsînd mînia Ta peste Ierusalim! După aceasta a văzut iar pe bărbatul acela cu haină de in, care, întorcîndu-se la Domnul, a zis: Doamne, am făcut precum mi-ai poruncit. Domnul i-a poruncit iar ca să ia cu pumnii cărbuni de foc din mijlocul roţilor heruvimilor şi să-i verse peste tot Ierusalimul, ca acela nu numai de sabie, dar şi de foc să se ardă de haldei. După răpirea şi vedenia aceea, proorocul s-a aflat iar între haldei la locul său; iar cele văzute s-au împlinit îndată.

Sfîntul Iezechiel a proorocit şi asupra popoarelor dimprejur, care au rîs de pedeapsa ce a venit asupra Ierusalimului de la Dumnezeu, adică asupra amonitenilor, a moabitenilor, a edomitenilor, a filistenilor, a idumeilor, a celor din Tir şi Egipt, care era să vie asupra lor prin haldei, pentru că s-au bucurat de risipirea şi pustiirea Ierusalimului. Împlinindu-se toate acestea, a proorocit mai pe urmă despre potolirea mîniei dumnezeieşti, cea asupra evreilor, şi de întoarcerea lor de la Babilon la moştenirea lor, de îngrădirea şi înnoirea cetăţii şi a bisericii; pentru că el a fost al doilea rînd răpit de mîna Domnului în pămîntul Iudeei.

Acum Ierusalimul fiind dărîmat şi pustiit, el a văzut într-o descoperire, ce i s-a făcut acolo, locul Ierusalimului măsurîndu-se prin porunca lui Dumnezeu şi zidindu-se cetatea şi biserica Domnului şi slava lui Dumnezeu umplînd biserica sa, precum se scrie mai pe larg despre aceasta în prooroceasca lui carte. Sub toată acea vedenie se închipuia cu taină eliberarea noastră din robia vrăjmaşului şi rînduiala Bisericii lui Hristos, care era să fie prin arătarea în trup a Dumnezeului Celui născut din Preacurata Fecioară, pe care proorocul acesta a numit-o uşă încuiată şi de nimeni deschisă, decît numai de Dumnezeu.

Lui i s-a descoperit de la Dumnezeu şi despre învierea morţilor. El se vedea că era răpit de mîna lui Dumnezeu şi pus în mijlocul unui cîmp, care era plin de multe oase de oameni. Acele oase toate, prin cuvîntul lui Dumnezeu, au primit carne şi, venind asupra lor duhul, au înviat, s-au sculat pe picioarele lor şi s-a făcut o adunare foarte mare şi a zis Domnul: Voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate dintr-însele!

Încă şi despre multe alte taine dumnezeieşti, care erau să vină în anii cei mai de pe urmă în arătata săvîrşire, s-au făcut descoperiri proorocului lui Dumnezeu. El le-a vestit pe toate mai înainte şi le-a scris în cartea sa; iar cel ce voieşte să le ştie, să citească acolo. Iar noi, scurtînd cuvîntul, aceasta o vom pomeni despre dînsul, numai de la acei povestitori vrednici de credinţă, căci şi dînsul a fost făcător de minuni ca şi Moise şi a fost despărţitor de ape. Căci, odată, adunîndu-se la dînsul lîngă rîul Hovar mult popor evreiesc, au năvălit asupra lor tîlharii haldeilor, iar el a făcut cu rugăciunea sa de s-a despărţit apa rîului şi a dat calea uscată popoarelor celor prigonite, ca să scape în partea cealaltă. Popoarele evreieşti au trecut pe uscat, iar haldeii, care au îndrăznit a alerga după dînşii pe aceeaşi cale, au fost acoperiţi de apă şi au pierit. Judecînd în Babilon seminţia lui Dan şi a lui Gad şi văzîndu-i că nu cinsteau pe Domnul, ci prigoneau pe cei ce păzeau legea Lui, a trimis asupra locaşurilor lor balauri şi jivine, care mîncau pe copii şi dobitoacele lor. Apoi, fiindu-i milă de rana cea aducătoare de moarte a acelora, a izgonit de la dînşii balaurii şi jivinele cu rugăciunea.

Într-o vreme de foamete a înmulţit popoarelor hrană îndestulată, cu rugăciunile sale către Dumnezeu, şi pe cei slăbiţi de foame pînă la moarte, i-a întors la viaţă de la porţile morţii. După aceea, el s-a sfîrşit cu sfîrşit mucenicesc; căci, văzînd pe poporul său, care era cu dînsul în robie, că se împărtăşea la slujirea idolilor cu haldeii şi se obişnuise la toate lucrurile cele necurate ale acelora, îi mustra şi-i îndemna să înceteze cu acele fărădelegi, îngrozindu-i cu mînia lui Dumnezeu. De aceea, mai-marele evreilor, care se dăduse la păgînătatea haldeiască, umplîndu-se de mînie, l-a ucis pe el, rupîndu-l cu caii.

Iar trupul lui cel rupt, adunîndu-l popoarele, l-au îngropat în satul Maur, în mormîntul lui Sim şi al lui Apfaxis, strămoşii lui Avraam. Acolo se adunau la mormîntul lui mulţime de popoare evreieşti, unde săvîrşeau rugăciunile lor către Domnul Savaot, Căruia se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.

Vietile Sfintilor - Iulie

Profesor.Univ.Dr.Silviu Gurlui - Agricultura in PNRR: un esec!

In anumite cercuri se dicuta despre PNRR, APIA si despre irigatii. Aparent, nici o legatura. Asa o fi. Dar agricultura nu primeste nici un leu, fie si palid, din PNRR. Si au aparut contre, fiecare arata cu degetul pe celalalt. Bun, asta s-a vazut cit de profesionisti sunt, si de o parte si de alta.

Mai stiu ca anumite procente si capitole de buget NE-AU FOST IMPUSE de la Bruxelles. Sau ne-au fost SUGERATE, mai politicos spus. Daca nu e asa, sa fiu contrazis. Vorbim de sume colosale, dintr-un buget care se masoara in miliarde de euro.

Dar sa mergem mai departe. Este sau nu o legatura de incompatibilitate intre PNRR si APIA, cazind la mijloc finantarea pt irigatii = ZERO? E doar incapacitatea noastra interna sa plimbam apa spre plante, la vale si la deal sau mai intervine un parametru? E o teza pe care am perceput-o intr-o discutie.

PNRR are cam jumatate din suma venita prin imprumut, credit. PNRR e facut foarte prost. Deja, mai multe capitole de buget sunt compromise. Ce am vazut, printre filele de buget, multe mii de miliarde bagate in digital, in ecologie digitalizata, in cercetare digitalizata, etc. Sunt termeni pe care nu-i inteleg. In ce laboratoare au crescut? Dar cuvintul verde te tulbura in canicula. Cimpurile sunt uscate, mor plantele si animalele, seaca fintinile dar noi numai cu verde digitalizat o tinem langa, sus si tare, in rapoarte, adunari, ...la mai mare.

Cind revenim cu picioare pe pamint, in natura, sa o intelegem, sa mai si facem ceva? Cind?

Profesor.Univ.Dr.Silviu Gurlui

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Comisia Europeană cere României să impună pentru sezonul rece o temperatură de maxim 19 grade în instituțiile publice. Începând cu spitalele, școlile, universitățile, instanțele și administrațiile fiscale sau locale, desigur, sclaveții noștri din administrație se vor conforma.

Comisia Europeană cere României să impună pentru sezonul rece o temperatură de maxim 19 grade în instituțiile publice. Începând cu spitalele, școlile, universitățile, instanțele și administrațiile fiscale sau locale, desigur, sclaveții noștri din administrație se vor conforma. Ba unii vor face exces de zel și vor fi fericiți în România. Plicușor Ban și ceilalți primari progresiști, care dădeau apă caldă în reclame, sunt salvați - nu mai e nevoie de apă caldă. Fiecare își va fierbe un ibric de apă pe aragaz, timp de 4-5 minute, și se va spăla doar prin părțile corpului mai dispuse la murdăreală și emanații olfactiv-deceptive. Să vedem, totuși, cine mai deschide vreun geam pentru aerisirea necesară combaterii valului șapte al plandemiei, totuși. Sunt curios cum se va mai putea face distincția între mucii copilului și noua variantă ultra-rapidă a încă-necunoscutului, dar mult așteptatului agent patogen al valului șapte.

Germania și Franța închid iluminatul public, stabilesc programe de “sobrietate” energetică și alimentară (raționalizare) și, în mod foarte onest, solicită statelor UE care, aparent, au mai multe rezerve și resurse de acest gen, să le pună în comun, la nivel european, ca să ajungă la toți, inclusiv până in fund la doamna taxatoare oiropeană. Evident, România este vizată în mod primordial, căci noi avem, se pare, rezerve și resurse (chiar dacă noi, vulgul, nu știm asta și nu o vedem pe facturi rezonabile). Adică, Germania și Franța pretind solidaritate de la săracii Europei, acum, când au dat de greu, cu toate că,

- primo, și-au creat singure dependența față de resursele energetice ruse, extinzând dependența la nivel european,

- secundo, au creat penurie energetică și alimentară, impunând nebunescul green deal,

- terzo, au sărăcit populația proprie împrumutându-se halucinant și determinând scăderea puterii de cumpărare a banilor prin tipărirea de bani suplimentari, ieftini, aruncați din elicopter în capul marilor și falimentarelor lor corporații frauduloase.

La greu, hai să le luăm săracilor și puținul pe care îl au. La bine, nu îi acceptăm pe săraci nici la masa firimiturilor rămase după festinul granzilor: sunt corupți prin definiție, sunt medievali, sunt risipitori, nu prea le au cu “valorile” oiropene, deci îi ținem în viteza a treia sau a patra, la periferia colonială a centrului. Noi, centrul, motorul, Frankereich und/et Allemagne, sprintăm (către zid) cu prima viteză, cu 400 km/oră.

Ca în Evanghelia după Matei : cui are, i se va mai da; cui nu are, i se va lua și puținul pe care îl are.

Să fie clar: de vreme ce

- România nu a putut să își salveze nicio întreprindere de teama cerberilor ajutorului de stat (excepție face Oltchim, salvat de mine, iar nu de stat - am înfrânt Comisia Europeană la ea acasă în această luptă), în timp ce corporații frauduloase franceze sau germane au fost cadorisite cu zeci și sute de miliarde, uneori cu prețul falimentului unor țări ca Grecia,

- țara asta, a noastră, a fost transformată în colonie de consum,

- stăm de 12 ani, în mod ilegal, sub monitorizarea MCV, cu consecința ștampilei de sistem judiciar corupt și riscant,

- drepturile și libertățile și tradițiile noastre ne-au fost furate sub pretextul “luptei” contra diverselor plandemii și crize artificiale și programate,

eu nu sunt de acord cu această punere în comun, la mezat, a resurselor energetice ale acestei țări. Nu pot fi solidar cu cei care au experimentat marea resetare. Nu pot fi solidar cu bogătașii pentru care milioane de cetățeni români plecați la muncă în străinătate au devenit iobagi.

Nici voi nu ar trebui să fiți de acord. Vorbiți, strigați, protestați, nu vă mai lăsați umiliți și obidiți.

Avocat Profesor Universitar Doctor Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Două știri despre drepturi, libertăți și viitorul imediat, pe care le veți ignora sau bagateliza

 

Două știri despre drepturi, libertăți și viitorul imediat, pe care le veți ignora sau bagateliza

(i) în dimineața asta am fost invadat de notificări de la feisbuc care mă anunță că idioții utili ai totalitarismului digital nu mă recomandă; unele chestii sunt din 2018, altele din 2020-2021, altele din 2022, și arată evoluția ideologiei corecte politic promovată agresiv și impusă cu sancțiuni de fuhrerii digitali și scientologici: eram un avocat care nu trebuia să atingă subiecte politice (Barna, avocat, Cîțu, impostor, Arafat, nimic de profesie, puteau…), un pesedist (lasă că pot Werner și Ciucă să facă alianțe cu pesede) și un purtător de știri false (Jurma, Dorobăț, Arafat, Voiculescu et cetera omnes sunt niște sfinți care își trăiesc viața numai în lumina informațiilor oficiale și a adevărului care se schimbă lunar, pentru că “așa s-a crezut atunci”, iar Cîțu merită să apară pe icoane pentru că a cumpărat, cu banii noștri, cu un miliard de euro, 120 de milioane de doze de ser complet inutil, pe care vom cheltui suplimentar câteva sute de milioane pentru distrugere ecologică); nu vă grăbiți să mă sfătuiți să nu bag în seamă proștii și trollii, pentru că nu mai e simplu: recomandările sunt puncte de rating pe feisbuc, ne-recomandările sunt reduceri de rating și de extensie a postărilor; cine are parte de ne-recomandări, este sancționat cu reducerea progresivă a vizibilității, până la neutralizare; pentru prima oară în ultimii zece ani observ o scădere drastică a numărului de like-uri, iar asta are legătură cu avalanșa de ne-recomandări; nici nu ar fi un capăt de lume dacă aș fi interzis pe feisbuc, dar nu asta este problema, ci cazierul digital - voi fi urmărit oriunde pe internet, inclusiv în sistemul bancar și al plăților și încasărilor, în registrele de stare civilă, în sistemul călătoriilor internaționale, la vot, la intrarea în instituții publice, la intrarea în amfiteatru sau în instanțe ș.a.m.d.; asta va veni odată cu “portofelul digital”, preconizat pentru 2027; totul despre noi toți este stocat și va face parte din cazierul digital al fiecăruia, deci așteptați-vă toți la acest set amețitor de consecințe; treaba e deja desăvârșită prin testele pisiar, pașapoartele sanitare și recensământul digital - nu scapă nimeni; dacă nu ai avut la poza de profil sau în avatarul digital un semn mare și clar că lupți anti-corupție, că detești ciuma roșie și votanții săi știrbi, sărăcani și medievali, ori masca, ori seringa, ori casca anti-globț, ori steagul galben-albastru, sau cur-cu-beul, sau climax change-ul etc., vei fi curând setat, sertarizat, indexat, tagg-uit și, desigur, marginalizat și lăsat (temporar sau definitiv) fără venituri și proprietăți, dar extrem de foarte ultra-fericit, mai ceva ca patriarhul rus; ce ți se poate întâmpla, concret, vezi în știrea următoare;

(ii) mă sună cineva aseară ca să mă întrebe dacă să spargă sau ușa apartamentului cu chirie în care locuiește de ani de zile; am întrebat de ce, care ar fi motivul să spargă ușa, devreme ce are cheia; mi-a zis ceva foarte interesant: nu e cheie, ci card digital de acces, și nu e singurul în situația respectivă, toți sunt, toți chiriașii/proprietarii din bloc, căci accesul în acel bloc din Pipera este ultra-modern, tehnologizat, cu card, ca la corporație; motivul pentru care nimeni nu putea intra în casă (chit că unii ar fi putut avea ceva pe foc, animale agitate sau vreun jefuitor în casă) 💥era un cip ars de la un cablu scurtcircuitat💥; nu putea intra nici măcar portarul; administratorul era high la ora aia; viva la digitalizacion; a durat vreo oră până a venit handiman-ul blocului, dar putea dura și o zi; și nici asta nu e cel mai grav; ar fi putut fi o blocare intenționată a accesului, pe motiv de neplată a chiriei, ca urmare a blocării conturilor bancare pe motiv de omisiune a actualizării datelor cu caracter personal; ar fi putut fi pe motiv că locuitorii blocului țin prea mult deschis vara aerul condiționat sau că fac iarna mai cald de 17 grade în casă; nu credeți că se poate asta? păi cel mai mare proprietar de apartamente de închiriat din Germania (care deține peste 400 de mii de astfel de locuințe și care este deținut de Blac Rock) a decretat că chiriașii se vor “încălzi” la iarnă cu maxim 17 grade, ca să poată fi înfrânt mai vârtos Poutine; în caz contrar, nu vor mai primi acces în case; tot așa, dacă nu vor respecta programul de apă caldă (maxim 10 ore/zi), de curent și rația zilnică, vor fi alungați din propriile case; în curând, dacă vei fi continuat să fii gras, să tragi pârțuri cu amprentă de carbon și să refuzi doza zilnică de ser de “imunizare”, vei fi aruncat în stradă, interzis la transportul în comun, lăsat fără acces la banii din contul bancar și exclus de la vot, printr-un simplu click; ce, nu credeți? păi, luați de cercetați de ce s-au revoltat chinezii ieri, în plină epocă Jingping.

Again, viva la digitalizacion.

Avocat Profesor Universitar Doctor Gheorghe Piperea