Constituția României. Comentariu pe articole. Ediția 3
Dacă mai vrei să ai drepturi și libertăți, APĂRĂ-ȚI CONSTITUȚIA!
Se insistă în încălcarea caracterului INDEPENDENT al statului român, prin susținerea unei pretinse supremații a dreptului Uniunii Europene în fața Constituției României - neratificată vreodată de România
Constatăm la nivelul Uniunii Europene o tendință a restrângerii drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor săi.
Pandemia a fost momentul care ne-a arătat tuturor cum Uniunea Europeană a dat un Regulament (cu caracter obligatoriu și direct aplicabil în statele membre) prin care a condiționat libertatea de circulație în spațiul comunitar de deținerea unui Certificat Covid, sub pretextul că așa s-ar combate transmiterea virusului.
Nu cred că mai sunt prea muți români care cred că acea hârtie a stopat transmiterea virusului.
Însă, cu toate că, potrivit tratatelor constitutive, Uniunea Europeană are competențe limitate de a legifera (numai în anumite domenii și numai în limitele prevăzute în tratate), în ultimii ani s-a folosit un artificiu prin care UE a adoptat Regulamente în diverse domenii, depășindu-și competențele și ajungând să legifereze direct în orice domeniu.
Acest artificiu constă în folosirea art. 114 TFUE (apropierea legislațiilor), atunci când vrea să legifereze în domenii care depășesc competențele sale.
Art. 114 TFUE a fost gândit ca un articol prin intermediul căruia UE trebuia să facă pe mediatorul, dacă la un moment dat țările membre aveau legislații diferite în anumite domenii. Într-o asemenea situație, UE făcea pe mediatorul prin adoptarea de măsuri privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne.
Aceste măsuri sunt măsuri de armonizare care puteau fi adoptate prin DIRECTIVĂ (ca act al UE) - obligatorie pentru statele destinatare cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și metodele pentru a obține rezultatul.
Practic, prin Directivă nu se reglementează în mod expres, ea nu este obligatorie în statele membre. Ea conține generalități, idei de principiu pe care statele trebuie să le transpună prin legislația lor națională.
Cu toate acestea, raționamentul și înțelesul art. 114 TFUE a fost eludat, prin inventarea așa-numitului termen ”piață digitală” (care nu este reglementat de niciun articol al vreunui tratat al UE) și invocarea ca temei de drept a art. 114 TFUE pentru aproprierea legislațiilor în adoptarea de REGULAMENTE (acte UE obligatorii și direct aplicabile în statele membre - practic legea UE care se aplică direct și e obligatorie în România, fără să mai fie necesar ca România să adopte vreo lege de către Parlament).
Prin folosirea acestui artificiu, s-a ajuns să se extindă competența de legiferare a UE în orice domeniu, nelimitat, prin invocarea unei legislații divergente în statele membre și art. 114 TFUE pentru armonizarea legislației în vederea ajutării furnizorilor de bunuri și servicii de pe piața digitală a UE.
Or, furnizori de bunuri și servicii pe piața UE pot fi din toate domeniile. Astfel, prin acest artificiu se legiferează , prin regulamente direct aplicabile și obligatorii la nivel UE în orice domeniu, dincolo de competențele pe care aceasta le are conform tratatelor.
(Vă dau un exemplu de invocare a art 114 TFUE –” temeiul juridic adecvat pentru un regulament care vizează armonizarea cerințelor impuse furnizorilor de servicii online relevante pe piața unică digitală” în ”Regulamentul de stabilire a birnelor de prevenire și combatere a abuzului sexual asupra minorilor” potrivit căruia toate comunicările noastre prin chat, e-mail vor fi citite cu inteligența artificială – tehnologii de detectare – că poate depistează vreun dezaxact: https://ipex.eu/.../file/082d290881dcfaa2018212139d631b04. Astfel, viața noastră privată va fi îngrădită în mod ilegal)
Renumărare regulamente care restrâng drepturile cetățenilor UE sunt întemeiate pe prevederile art. 114 TFUE, deoarece UE nu are competențe în a le adopta.
Cu toate acestea, niciun stat nu se sesizează.
Or, în România, drepturile și libertățile fundamentale sunt garantate, potrivit Constituției României, (art. 1 alin 3), ele fiind interpretate și aplicate conform tratatelor internaționale privind drepturile omului (art. 21 alin. 1), CU EXCEPȚIA în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții MAI FAVORABILE (art. 21 alin. 2)
Altfel spus, orice astfel de Regulament al UE care ar restrânge drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor României, DEVINE INAPLICABIL la nivel național, DACĂ CONSTITUȚIA CONȚINE NORME MAI FAVORABILE.
Normele introduse în Constituția României în anul 2023 pentru aderarea la UE nu prevăd derogări de la prevederile Constituției României în privința drepturilor fundamentale.
Cu toate acestea, pentru a putea eluda prevederile Constituției și a ne obliga să respectăm în România Regulamente ale UE care restrâng drepturile și libertățile fundamentale dincolo de limitele impuse de Constituția României, s-au provocat acele litigii la CJUE pe prescripție pentru ca aceasta să statueze o așa-zisă supremație a dreptului UE în fața Constituției României, în condițiile în care POPORUL ROMAN NU A VOTAT NICIODATĂ AȘA CEVA, IAR ROMÂNIA NU A RATIFICAT NICIODATĂ O ASEMENEA PREVEDERE.
De ce au folosit această modalitate mascată de a atesta un fals juridic?
Pentru că a ținut sloganul cu ”corupția ucide” și manipularea cu scapă penalii.
În condițiile în care în Constituția României scrie:
- Art. 1 alin 3: drepturile și libertățile fundamentale sunt garantate;
- Art. 12 – libertatea individuală:
(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în CONDIȚIILE şi în temeiul legii.
(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.
- Art. 15:
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Pedeapsa se aplică numai în CONDIȚIILE LEGII. Una dintre condiții este aceea să nu se fi împlinit termenul de prescripție.
Articolul din lege (Codul penal) care întrerupea termenul de prescripție a fost declarat neconstituțional de către CCR în anul 2018, moment din care a devenit inaplicabil.
Drept urmare, din anul 2018 se aplică numai termenele generale de prescripție.
Astfel, pentru ca o persoană să fie lipsită de libertatea individuală printr-o sentință de condamnare penală și trimisă la pușcărie, termenele generale de prescripție din Codul penal nu trebuie să fie împlinite. Adică persoana trebuie să fie cercetată de procuror și pronunțată o sentință definitivă de instanța de judecată în termenele prevăzute de lege – Codul Penal:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.
Cu toate acestea, a venit CJUE în anul 2021 și a zis: nu e așa!
În România, în dosarele penale care au ca obiect infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție, judecătorii pot să nu aplice deciziile Curții Constituționale, pentru că există o supremație a dreptului UE.
Așa că o persoană poate fi lipsită de libertatea individuală și prin aplicarea unui text de lege declarat neconstituțional în România și care nu mai produce efecte juridice, că așa a zis CJUE, nu mai contează Constituția României.
Pentru a se pronunța astfel, CJUE a invocat:
- Declarația nr. 17 la Actul final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona semnat la 13 decembrie 2007, PE CARE ROMANIA NU A RATIFICAT-O NICODATA
- art. 148 din Constituția României într-o interpretare contrară Deciziei CCR nr. 148/2003, care încalcă caracterul INDEPENDENT al statului român.
Știu, acum veți zice: Nu contează! La pușcărie penalii!
Numai pe de atitudinea asta a voastră s-au și bazat în încercarea de a atesta un fals juridic că în România nu mai contează Constituția României și prevederile din ea privind drepturile și libertățile fundamentale.
Dacă acceptați asta, înseamnă că mâine UE sau CJUE pot să dea orice regulament sau decizie prin care să zică că nu mai contează niciun drept sau libertate fundamentală, astfel cum sunt ele garantate de Constituția României sau legile interne.
Mâine poate fi vorba de viața ta, de libertatea ta sau a copilului tău.
Dacă la nivel național mai poți să îi sari în cap Guvernului sau Parlamentului când îți aruncă drepturile și libertățile la coș, raportându-te la Constituția României, dacă o să accepți falsul juridic atestat de CJUE că nu mai are relevanță Constituția României, nu o să mai poți să te aperi în niciun fel de ceea ce legiferează UE sau inventează CJUE.
Realitatea este că:
- ”LEGILE INTERNE” din art. 148 alin. 2 din Constituție (Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din LEGILE INTERNE, cu respectarea prevederilor actului de aderare) se referă la legile adoptate de Parlament, nu la Constituție;
- Declaratia nr. 17 cu privire la supremație la actul final NU A FOST RATIFICATĂ de România și nu îi este opozabilă,
așa cum voi arăta în continuare.
1. Art. 148 alin. (2) din Constituția României are NUMAI următoarea interpretare constituțională: după aderarea la UE, ordinea de respectare a legilor este următoarea:
a) CONSTITUȚIA României;
b) Aquisul comunitar (tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi reglementările derivate din acestea: reglementă comunitare cu caracter obligatoriu);
c) LEGILE INTERNE (legile adoptate de Parlamentul României).
Aceasta deoarece, potrivit art. 148 alin. (1) din Constituția României din 1991prevedea (ca și actualul art. 152 alin. 1) că nu poate face obiectul revizuirii Constituției caracterul independent al statului român.
Conform procedurii, proiectul de lege pentru revizuirea Constituției din anul 2003, a fost întâi analizat de CCR pentru a verifica dacă acesta încalcă limitele revizuirii.
Prin Decizia nr. 148/2003, CCR a analizat dacă art. 145 ind 1 din proiect (actualul art 148) încalcă caracterul independent al statului român și a statuat că nu îl încalcă deoarece:
”Consecinţa aderării pleacă de la faptul ca statele membre ale Uniunii Europene au înţeles sa situeze acquisul comunitar - tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi reglementările derivate din acestea - PE O POZIŢIE INTERMEDIARA ÎNTRE Constituţie şi celelalte legi, atunci când este vorba de acte normative europene obligatorii. Curtea”.
Drept urmare, singura interpretare constituțională a actualului art. 148 alin 2 din Constituția României este că ACEASTA ESTE DEASUPRA DREPTULUI UE. Și asta a VOTAT poporul român la referendumul din 2003 de revizuire a Constituției.
Orice altă interpretare ÎNCALCĂ caracterul INDEPENDENT al statului român.
În acest sens, din analiza tuturor prevederilor constituționale, putem observa că legiuitorul constituant unde a vrut să facă trimitere la Constituție a indicat-o în mod expres, pentru celelalte legi folosind expresia ”legile interne”, ”legi”, ”legii”; ”legile organice”.
De altfel, în Constituție, termenul de ”legile interne” nu se regăsește numai la art. 148 alin. (2), ci și la art. 20 alin. (2).
Se poate observa că este lipsită de orice fundament opinia care a încercat să se acrediteze în ultimii ani că ”legile interne” din conținutul art. 148 alin 2 din Constituție ar cuprinde și Constituția României.
2. DECLARAȚIA nr. 17 la Actul final NU a fost ratificată de România.
După ce am aderat la UE, în anul 2007, țările membre ale UE au negociat modificarea tratatelor constitutive.
Conform procedurii, rezultatul negocierilor s-a concretizat într-un document denumit ”ACTUL FINAL al reprezentanților guvernelor statelor membre” (conform traducerii prezentate Parlamentului României).
Acest ACT FINAL avea 2 componente:
a) Tratatul de la Lisabona cu anexele lui: Protocoalele si anexa la Tratatul de la Lisabona
b) Anexe la ACTUL FINAL.
Potrivit Legii nr. 590/2003 privind tratatele, un tratat poate fi ratificat cu rezerve sau CU DECLARAȚII.
Prin DECLARAȚIE se înțelege mențiunea formulată cu ocazia semnării, ratificării, aprobării, aderării sau acceptării unui tratat multilateral, prin care SE INTERPRETEAZĂ UNELE PREVEDERI ALE TRATATULUI de către partea română sau prin care partea română efectuează notificările cerute de tratat; declarațiile formulate la semnare TREBUIE CONFIRMATE LA RATIFICARE sau la aprobare. (art. 1 lit. k).
Legea de ratificare trebuie să conțină un articol conținând DECLARAȚIILE părții române (art. 22 alin. 5).
Or, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 1/2008 care conține un singur articol, de ratificare a Tratatului de la Lisabona.
Prin Legea de ratificare nr. 1/2008, Parlamentul României NU A RATIFICAT NICIUNA DINTRE DECLARAȚIILE la Actul final al Conferinței reprezentaților guvernelor statelor membre.
Or, CJUE și-a fundamentat hotărârile pe Declarația nr. 17 privind supremația la ACTUL FINAL, Declarație pe care România NU A RATIFICAT-O niciodată.
De altfel, nici nu putea Parlamentul României să ratifice această declarație, deoarece ar fi încălcat caracterul independent al statului român (așa cum a statuat CCR prin Decizia nr. 148/2003). O astfel de declarație, ar fi putut fi ratificată de România NUMAI dacă se revizuia Constituția.
Însă, nici măcar printr-o lege de revizuire a Constituției României NU SE POATE ÎNCĂLCA caracterul INDEPENDENT al statului român.
Așa că niciodată România nu poate să renunțe la Constituția ei în favoarea dreptului UE.
S-au tot lansat idei că ne trebuie o nouă Constituție, probabil tocmai pentru a se încerca eliminarea interdicției din Constituția actuală și să se adopte o nouă Constituție în România care să permită federalizarea UE.
Însă, am fi proști ca popor să renunțăm vreodată la Constituția actuală și să permitem să ne impună unii ce vor și să ne lipsească de drepturile și libertățile noastre fundamentale.
În dosarele CJUE, agentul guvernamental nu a invocat niciodată că România NU A RATIFICAT Declarația nr. 17 și NICI faptul că legile interne din conținutul art 148 alin. 2 din Constituție nu includ și Constituția, permițând CJUE să adopte niște hotărâri care sunt în contradicție cu Constituția României și cu voința poporului român.
E cazul să remedieze în noile dosare!
