Sfânta Biserica Ortodoxă

Se afișează postările cu eticheta Constituția. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Constituția. Afișați toate postările

marți, 20 august 2024

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - 800 de mii de pensii nu s-au majorat prin recalculare. Foarte mulți oameni spun că, de fapt, li s-au redus pensiile, deși Constituția interzice asta.

În România sunt 4,6 milioane de pensionari. Lor li s-a promis, de peste 2 ani, o majorare semnificativă a pensiilor. Nu de alta, dar a existat o lege din 2019, care ar fi trebuit să intre în vigoare în 2020 și care prevedea o majorare a punctului de pensie, deci a tuturor pensiilor, cu 40%, dar nu a fost niciodată pusă în aplicare. Între 2019 și 2024, puterea de cumpărare a leului a scăzut cu 60% - măcar din acest punct de vedere s-ar fi justificat o majorare a pensiilor. 

De fapt, recalcularea a fost ceva ca un banc de la Radio Erevan : nu toată lumea a primit majorări, o mare de oameni declară că, de fapt, li s-a redus pensia, iar grupe întregi de muncă a fost lăsate fără drepturile aferente dificultății muncii, fiind diluate în așa-numitele puncte de stabilitate care egalizează lumea în funcție de vechimea contributivității, iar nu în funcție de dificultatea și importanța socială a muncii. 

800 de mii de pensii nu s-au majorat prin recalculare. Foarte mulți oameni spun că, de fapt, li s-au redus pensiile, deși Constituția interzice asta. 

2 milioane de pensii au crescut cu sume de la 1 leu la 500 de lei. Cei mai mulți au “creșteri” de sub 100 de lei. 

1,8 milioane de pensii s-au majorat cu 500 - 2000 lei. 

80 de mii de pensii s-au majorat cu 2000 - 3000 de lei. 

7500 de pensii s-au majorat cu peste 3000 de lei. 

Precum se observă, recalcularea e ca o pâlnie: o mare de pensionari cu venituri reduse, înghețate sau majorate nesemnificativ, urmată de un fluviu de pensionari cu majorări decente (dar nu prea consistente), de un râu mic de pensionari cu majorări semnificative și de un pârâu de pensionari cu majorări semnificative ale veniturilor. 

Este exact ca în visele lui Cîțu : sărăcia se dispersează la cât mai mulți, bogăția se concentrează la cât mai puțini

Cei mai dezavantajați sunt cei cu grupe de muncă grea, agricultorii și persoanele cu dizabilități. 

Guvernul se laudă că a dat majorări de pensii, în medie, cu 650 de lei. 

Asta e ca în bancul statisticii: dacă baba Veta are zero găini și premierul Ciolacu are o găină, înseamnă că baba și Ciolacu mănâncă o juma’ de găină. De fapt, premierul Ciolacu aruncă 3/4 din găină, că e sătul, iar baba Veta nu mănâncă nimic. Este clar: lege pensiilor face “dreptate”… 

PS Pensia lui Isărescu s-a mărit, în ultimii doi ani, cu 30%. Asta înseamnă un plus de 5000 de euro/lună. Isărescu are și pensie specială, și salariu la stat. Cam micuțe. Doar 36 de mii euro/lună. Isărescu poate cumpăra într-un an 12 apartamente de 35 de mii de euro și tot îi rămân 12 mii de euro. Echitate, te iubesc, că_ca tine nu găsesc.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

luni, 6 mai 2024

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Degradarea simplului particular la rangul de suspect de serviciu

 

Degradarea simplului particular la rangul de suspect de serviciu

Un regim autocratic care își face un stindard din așa-zisa “luptă” contra corupților, a plandemiei, a schimbărilor climatice și a dușmanilor „ordinii mondiale liberale bazată pe reguli” ne transformă pe noi, oamenii normali, în suspecți, păstrând pentru sertar și pentru oportunități securistice dosarele contra adevăraților corupți, hoți și delincvenți. Vedeți și singuri ce se întâmplă – cei care ieri urlau în stradă și în Parlament „fără penali în funcții publice” (unde „penal” are sensul de adversar politic și ideologic, automat vinovat pentru simplul fapt că nu este din „echipa câștigătoare”) sunt acum „dotați” cu dosare penale grele de corupție și furt și, în același timp, sunt pe liste de eligibili la alegerile din 9 iunie, lamentându-se de la înălțimea acelor liste că sunt … persecutați politic.
Ca și pe vremea naziștilor sau a comuniștilor, și acum suntem unei insidioase acuzații colective - omisiunea de neiertat este aceea de a nu-l iubi pe stăpânul Big Brother sau de a-l crede pe cuvânt.
Calitatea de suspect este riscantă în sine, căci poate duce la confiscări de proprietate și libertate, chiar și fără vină.
Ceea ce am dobândit sau am agonisit în ani și ani de zile de muncă și abținere de la consum poate deveni rapid, în mod generic, avere prezumtiv ilicită. Constituția, care spune cu totul altceva, deja nu mai contează. Și atunci, în numele “luptei” salvatorului (auto-mandatat) cu dușmanul (inventat), bunurile, economiile personale și libertățile ni se vor confisca. Pentru așa-numita confiscare extinsă, chiar și bunurile rudelor sau ale companiilor noastre vor putea fi confiscate, iar asta chiar și în cazul în care respectivele rude sau companii vor fi fost găsite complet inocente.
Istoria (încă) ne (mai) învață că, în anul 1948, regimul comunist a confiscat, sub numele de „naționalizare”, toate mijloacele de producție – era titulatura sub care erau atunci cunoscute întreprinderile mici și mijlocii (IMM).
De asemenea, în 1952, regimul comunist a confiscat aproape toate casele agonisite în zeci sau chiar sute de ani de familiile și neamurile din România. Tot „naționalizare” s-a numit.
Cât despre bani, aceștia au fost mătrășiți în anul 1949, odată cu „stabilizarea” monetară, care a însemnat transformarea economiilor populației, peste noapte, în simple hârtii bune de utilizat la toaletă.
Agricultura s-a organizat ca CAP sau IAS până în jurul anului 1960. Puține terenuri arabile sau ferme indiviudale mai existau în 1989.
Cam așa a fost distrusă clasa de mijloc a României. La fel, țăranul român, talpa țării.
Cam asta am cam uitat.
Cam asta este și intenția așa-numitei „culturi a anulării” (cancel culture): să uităm. Acest curent înseamnă, de fapt, anularea istoriei. Ca să fie condamnați să uite, copiii noștri nu mai studiază istoria în școli.
Cine își uită istoria poate fi ușor determinat să o repete. Ba chiar poate fi condamnat să o repete.
Numai naivii pot crede că, dacă este nevinovat, omul de rând nu are a se teme de aceste tipuri de „lupte” ale salvatorilor (auto-mandatați) cu dușmanii (inventați). Suntem, azi, ca într-un glob digital de sticlă. Nu ne mai putem ascunde nici măcar cănd scăpăm o înjurătură la adresa stăpânului Big Brother. Suntem la mâna neo-sekurității.
Cu sau fără vină, bunurile și banii ni se vor putea lua, căci suntem suspecți.
Iar asta li se va întâmpla chiar și sekuristofililor, chiar și aplaudacilor nenumăratelor „lupte” inventate de salvatorii auto-mandatați, chiar și „verificatorilor de fapte” (fact checkers) și turnătorilor de profesie sau de vocație (whistleblowers).
În România, în conturile bancare ale particularilor se află peste 100 de miliarde de euro – sunt vizați în mod primordial în cazul viitoarelor confiscări, care vor veni mai ales în cazul în care păpușarii vor fi decis că băncile „merită” să fie salvate cu banii noștri din depozitele bancare. După care, la rând, vor veni fondurile de pensii.
Nu va credeți vizati de acest coșmar? Bine, dormiți liniștiți. Alții au decis deja pentru voi.
Când cineva a zis pentru prima dată că proprietatea privată este depășită, că la modă este proprietatea progresistă de grup (și chiar și iubirea în grup), când cineva a spus că drepturile individuale sunt mult mai puțin importante decât drepturile colective și siguranța de turmă, s-a depășit deja linia roșie. Au fost distruse niște cutume bazate pe principii și au renăscut coșmarurile sec XX - fascismul și comunismul.
Cei care v-au interzis de două ori Paștele și de trei ori Crăciunul nu vă vor binele, nu vă vor liberi. Vă vor bunurile agonisite, banii, veniturile viitoare, sufletul chiar. Vă vor supuși. Libertatea voastră este pictată drept sclavie. Vă vor ignoranți – pentru ei, neștiința vostră este putere. Vă vor în mod permanent în războaie. Pacea promisă de ei este războiul.
Nu trebuie să ne naștem din nou pentru izbăvire – doar să ne aducem aminte cine suntem. Păpușarii se vor teme de libertatea noastră, așa cum demonii se tem de sfințenie.

vineri, 15 martie 2024

Avocat Elena Radu - Romania nu a renuntat niciodata la suprematia Constitutiei României in favoarea dreptului UE.


Romania nu a renuntat niciodata la suprematia Constitutiei României in favoarea dreptului UE.

Hotararile CJUE prin care a statuat o pretinsă supremație a dreptului UE putem spune că sunt un ”fals juridic”, ele intemeindu-se pe Declaratia nr. 17 la ”Actul final al conferintei reprezentantilor statelor membre”, Act final care nu a fost niciodata ratificat de catre Romania.
Potrivit Legii nr. 590/2003 privind tratatele:
Articolul 1
Pentru scopurile prezentei legi, prin:
a) TRATAT se înțelege actul juridic, indiferent de denumire sau de formă, care consemnează în scris un acord la nivel de stat, la nivel guvernamental sau la nivel departamental, având scopul de a crea, de a modifica ori de a stinge drepturi și obligații juridice sau de altă natură, guvernat de dreptul internațional public și consemnat într-un instrument unic ori în două sau în mai multe instrumente conexe;
k) DECLARAȚIE se înțelege MENȚIUNEA FORMULATĂ CU OCAZIA semnării, RATIFICĂRII, aprobării, aderării sau acceptării UNUI TRATAT MULTILATERAL, PRIN CARE SE INTERPRETEAZĂ UNELE PREVEDERI ALE TRATATULUI DE CĂTRE PARTEA ROMÂNĂ sau prin care partea română efectuează notificările cerute de tratat; DECLARAȚIILE FORMULATE LA SEMNARE TREBUIE CONFIRMATE LA RATIFICARE sau la aprobare.
Articolul 22
(1) TRATATELE SE RATIFICA, se aprobă, se acceptă sau se aderă la ele PRIN LEGE ori se aprobă, se acceptă sau se aderă la acestea prin hotărâre a Guvernului, după caz.
(5) ACTUL NORMATIV DE RATIFICARE, aprobare, aderare sau acceptare a unui tratat multilateral poate CUPRINDE SI UNUL SAU MAI MULTE ARTICOLE CONTINAND rezerve și/sau DECLARATII ALE PĂRȚII ROMÂNE, care se fac cu respectarea strictă a prevederilor tratatului.
Articolul 25
( 8 ) ÎN CAZUL ÎN CARE RATIFICAREA, aprobarea, aderarea sau acceptarea S-A FACUT CU rezerve sau/și DECLARATII, CONȚINUTUL ACESTORA, ASTFEL CUM ESTE REDAT ÎN ACTUL NORMATIV DE RATIFICARE, aprobare, aderare sau acceptare, VA FI INCLUS CA ATARE ÎN TEXTUL INSTRUMENTULUI DE RATIFICARE, aprobare, aderare sau acceptare ori în notificarea privind îndeplinirea procedurilor interne vizând ratificarea, aprobarea, aderarea sau acceptarea.
Prin Legea nr. 13/2008, Parlamentul României a ratificat NUMAI Tratatul de la Lisabona, FARA DECLARATII LA ACESTA.
Așa că Hotărârile CJUE nu pot fi aplicate în România, Romania neratificand nici Actul final si nici declaratia nr. 17 la actul final (indiferent daca ar sustine vreunii ca este declaratie la Tratatul de la Lisabona, deoarece nu a fost ratificata niciodata de Romania, neexistand un articol in acest sens in Legea nr. 13/2008).
Am formulat solicitare catre MAE in acest sens.
Cu toate că nu a raspuns in concret la fiecare solicitare, raspunzand la modul general, a confirmat ca Actul final nu a fost ratificat si ca a fost ratificat numai Tratatul de la Lisabona (nu si declaratii la acesta).
Surprinzator este ca MAE a refuzat sa raspunda in concret si sa imi comunice notificarile pe care le-a trimis depozitarului, pentru a verifica daca falsul a inceput de la MAE (daca a notificat depozitarul Italia că Actul final a fost ratificat potrivit legilor interne ale Romaniei). In mod teoretic, daca MAE nu ar fi notificat in fals sub acest aspect, Actul final nu putea sa fie publicat in Jurnalul Oficial al UE, deoarece nu era ratificat de una dintre părți.
Binenteles că nu mi-a răspuns nici cu privire la publicarea sau nu a Ordinelor ministrului afacerilor externe in Monitorul Oficial, ordine prin care să se anunțe ptrivit legii că Tratatul si/sau Actul final au intrat in vigoare, deoarece astfel de ordine nu au fost publicate niciodată in Monitorul Oficial.
Cei care nu au formulat apărari in senul acesta, in fata CJUE, ar trebui să răspundă.
Predoiu trebuie sa isi dea demisia din orice functie publica, deoarece a sustinut că România ar fi renuntat la suprematia Constitutiei in fata dreptului UE.
PS2: atasez si extras din Decizia CCR nr. 148/2003 (privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, in vederea aderarii Romaniei la UE si NATO), decizie emisa inainte de referendumul din 2003, ca sa vedeti interpretarea constitutionala a actualului art 148 din Constitutia Romaniei (ca sa nu se incalce caracterul independent al statului Roman), nu aberatiile sustinute de Predoiu &Co: DECIZIE nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României
”Consecinţa aderării pleacă de la faptul ca statele membre ale Uniunii Europene au înţeles SA SITUEZE AQUISUL COMUNITAR - tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi reglementările derivate din acestea - PE O POZITIE INTERMEDIARA INTRE CONSTITUTIE SI CELELALTE LEGI, atunci când este vorba de acte normative europene obligatorii.”
Deci, interpretarea constitutionala a actualului art 148 din Constitutie:
1. Constitutia Romaniei
2. dreptul UE
3. celelalte legi adoptate de Romania

joi, 13 octombrie 2022

Avocat Elena Radu - Apel către cetățeni: Dacă mai vreți să existe statul roman, iar Constituția lui - legea fundamentală - să fie respectată este cazul să vă implicați

 
Apel către cetățeni

Dacă mai vreți să existe statul roman, iar Constituția lui - legea fundamentală - să fie respectată este cazul să vă implicați.
Contactați senatorii și cereți-le să nu voteze ”legile justiției”!
În Senat urmează să se supună votului plenului, săptămâna viitoare, cele 3 ”legi ale justiției”:
- L612/2022 - Proiect de lege privind statutul judecătorilor și procurorilor;
- L603/2022 - Proiect de lege privind organizarea judiciară;
- L594/2022 - Proiect de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii
Aceste proiecte de legi conțin norme prin care:
- se ignoră supremația Constituției României, adică legea fundamentală a statului român,
- pot exista acoperiți în justiție, CSAT -ul să se facă că nu îi vede și cetățenii nu au nicio pârghie legală să îi ”deconspire”
- judecătorii și procurorii au nenumeroase beneficii, în schimb, în privința răspunderii pot să ignore TOATE deciziile CCR și, implicit, să ignore supremația Constituției pentru că nimeni nu îi poate trage la răspundere.
Astfel, orice judecător va aplica legea după cum dorește, chiar declarată neconstituțională și fiindu-i încetate efectele va putea să o aplice, că nu îl poate trage nimeni la răspundere.
- judecătorii și procurorii pot fi membrii ai oricărui ONG (care nu este asociatie profesionala) finanțat de orice persoană fizică sau juridică din țară și străinătate și pot încasa bani de la orice persoană juridică română sau străină sub pretextul că desfășoară un proiect în domeniul justiției.
În această modalitate, judecătorii pot fi ”cooptați” de diverse grupuri de interese și influențați de acestea să își desfășoare activitatea profesională (să facă ”justiția”) în interesul sau conform ”viziunii” acestor grupuri de interese.
Practic se permite ”vânzarea” justiției către cine are bani și influență.
Maine, 14.10.2022, conform programului Senatului, senatorii au activități în circumscripțiile electorale.
Există 43 de circumscripții electorale: cate 1 în fiecare judet, 1 in Bucuresti si 1 pentru diaspora.
Accesand acest link senat.ro/FisaSenatori si dand click pe judetul dvs, veti afla care sunt senatorii alesi din circumscriptia dvs. electorala.
Sunt circa 2-5 senatori in fiecare circumscriptie electorala. Mai multi sunt in Bucuresti.
Dand click pe numele fiecaruia, la bibliografie gasiti si datele de contact la unii.
Cautandu-l pe facebook, gasiti paginile lor de parlamentar si la unii si adresele unde isi au sediul.
Așa că maine, 14.10.2022:
- sunati-i,
-trimiteti-le e-mailuri,
-duceti-va la ei la sediu
si CERETI-LE SA NU VOTEZE ”LEGILE JUSTITIEI”: L594/2022, L603/2022, L612/2022.
Totodata, mergeti si la sediile tuturor partidelor parlamentare (PNL, PSD, USR, UDMR, AUR) din judetul dvs si CERETI-LE SA NU VOTEZE ”LEGILE JUSTITIEI”: L594/2022, L603/2022, l612/2022.
In continuare, pana când va veni ziua votului acestor legi (probabil miercuri, 19.10.2022):
- cereti-le in continuare pe paginile lor de facebook, prin e-mailuri, la telefon SA NU VOTEZE ”LEGILE JUSTITIEI”: L594/2022, L603/2022, L612/2022.
- pichetati sediile partidelor parlamentare (PNL, PSD, USR, UDMR, AUR) din judetul dvs și din Bucuresti si CERETI-LE SA NU VOTEZE ”LEGILE JUSTITIEI”: L594/2022, L603/2022, L612/2022.
- pichetati sediul Parlamentului Romaniei si CERETI SA NU VOTEZE ”LEGILE JUSTITIEI”: L594/2022, L603/2022, L612/2022.
NU II PUTEM LĂSA SĂ ÎȘI BATĂ JOC DE TOT POPORUL ȘI SĂ DESFIINȚEZE STATUL ROMAN PRIN LEGIFERAREA IGNORĂRII CONSTITUTIEI!