Sfânta Biserica Ortodoxă

Se afișează postările cu eticheta Statul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Statul. Afișați toate postările

marți, 1 noiembrie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Despre modul în care corporațiile încalcă drepturile omului, iar statul se face că plouă, în timp ce CtEDO, infestată cu exponenți ai ONG - urilor globaliste, dă girul său celor mai nebunești ideologii, consacrându-le ca “libertăți”.

Guvernarea corporatistă în era capitalismului de supraveghere

Mai jos este un extras din textul discursului pe care îl voi ține mâine la Facultatea de drept, la o Conferință dr Drept comercial. Titlul prelegerii este “Guvernarea corporatistă în era capitalismului de supraveghere”.

“Corporațiile încalcă frecvent drepturile fundamentale ale omului și libertățile cetățenești. Aceasta este o realitate, iar nu o teorie a conspirației.
1. Plaja acestor fapte este foarte largă, încluzând chiar și crimele contra umanității și afacerile ilegitime cu regimuri politice criminale, teroriste.
Concentrarea aberantă a proprietății asupra resurselor naturale și consumul iresponsabil al acestora determină refuzul dreptului la hrană, la adăpost, la educație sau la îngrijirea sănătății de care suferă un mare număr de oameni nevinovați și lipsiți de apărare.
Corporațiile practică frecvent și pe scară largă, în ciuda ipocritelor lor angajamente etice, sclavia, munca minorilor, exploatarea și promovarea urii sau disprețului contra săracilor și a înfometaților/malnutriților. Corporațiile sunt deseori vinovate de limitarea sau refuzul accesului la sistemele de sănătate (mai ales prin prețurile medicamentelor, prin asigurările de sănătate pentru privilegiați și prin segregarea pe criteriul cetățeniei/originii etnice), de neutralizarea dreptului la un mediu sănătos și de distrugerea biodiversitătății marine și pădurii amazoniene.
Totul înseamnă bani, dividende cât mai mari și capitalizări bursiere care cresc continuu, inclusiv în favoarea unor acționari instituționali care ar trebuie să reprezinte omul obișnuit, iar nu să profite de pe urma suferinței altora – de regulă, în această postură se situează fondurile de pensii sau suverane, universitățile, municpalitățile, organizații caritabile etc., toate gestionate de giga-fonduri de gestiune, care se impun totalitar la nivel global tocmai prin utilizarea mitului creșterii economice continue și al profitabilității nesfârșite și insensibile la aspectele umane.
Banii globalizați nu mai au miros.
Iată în ce s-a transformat guvernarea corporatistă contemporană.
2 Corporațiile prioritizează greșit drepturile fundamentale și libertățile cetățenești, în contradicție cu agenda curentă a omului de rând.
Drepturi cândva periferice, nedecantate suficient pentru a pătrunde în panoplia drepturilor fundamentale, au luat locul drepturilor esențiale și a libertășilor cruciale.
Sub efectul propagandei și al „oengeocrației”, instituții judiciare globale (de mare prestigiu în urmă cu 20-30 de ani, dar înscrise acum pe o pantă fatală a decredibilizării totale) s-au concentrat pe identitatea de gen, pe discriminarea pozitivă a anumitor rase sau categorii de populație sub pretextul luptei contra rasismului și a „homofobiei”, pe antinatalism, pe veganism și insectofagie etc., zi de zi ieșind la iveală tot felul de alte aberații „progresiste”, aparent bine intenționate.
Un sumbru drept la moarte (euthanasie) înlocuiește treptat dreptul la viață. Vezi, de exemplu, cazul copilului de 12 ani din UK, în cazul căruia instanțele britanice au decis deconectarea de la aparate, în ciuda opoziției părinților și a unei părți din societatea civilă – în plin regres demografic al europenilor, CtEDO a considerat, astă vară, că statul britanic a procedat corect oferindu-i acelui copil dreptul la o moarte izbăvitoare. Vezi, de asemenea, noua legislație canadiană care facilitează financiar sinuciderea „demnă” a celor care nu mai au bani să trăiască decent și a celor care suferă de depresie, inclusiv a celor care au vărsta de 19 ani.
De altfel, Curtea de la Strasbourg a consacrat recent și dreptul de a descraliza incinte și obiecte religioase sau culturale clasice, tradiționale, care se întâmplă să fie și simboluri culturale perene și ubucui. A se vedea cazul catedralei pariziene La Madeleine, construită de Napoleon în stiul templelor grecești antice – în 2013, o femeie din organizația feministă ucrainiană Femen s-a urcat goală pe altar, cu o un ficat de vită în mână, simbolizând avortul, și strigând că Iisus ar fi trebuit avortat, iar CtEDO, în urmă cu 10 zile, a considerat că „protestatarei” i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare cînd a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru asta. Ca urmare, zilnic vedem la tv sau pe net episoade de „protest” la care opere de artă universală, de valori inestimabile, sunt distruse pentru că ar simboliza lumea veche, neprietenoasă cu mediul – celebrul tablou al lui van Gogh cu floarea soarelui și tabloul lui Vermeer cu fata cu cercel de perlă au avut această soartă, recent.
În același timp, CtEDO și-a dat girul experimentului global medical și genetic recent finalizat, cu toate riscurile și implicațiile acestuia asupra sănătății și rezilienței speciei umane, conscrând corectitudinea supunerii față de edictele „științifice” ale tehnocrației, sub pretextul sănătății și siguranței publice.
Dreptul la sănătate este înlocuit azi cu obligația de a fi sănătos
Dreptul la socializare și la comportament civic și politic activ este înlocuit cu distanțarea socială, auto-izolarea în „spații sigure” și cu prezența permanentă pe rețelele de socializare și în universuri paralele, simulate.
Dreptul la libertatea de opinie și credință este înlocuit cu dreptul de a adera la secte, comunități de gen, bule de internet, religii corecte politic și ideologii compuse pe baza unor informații dintr-o singură sursă, a căror veridicitate nu poate fi pusă la îndoială fără a antrena automat sancțiunea excluziunii sociale, academice, economice etc.
Combaterea schimbărilor climatice (de care au fost, sunt și vor fi vinovate corporațiile deținătoare și consumatoare vorace de resurse ne-regenerabile) este pusă pe seama populației și bagatelizează drepturi ale omului, cum ar fi dreptul la alimentație, la adăpost, la confort termic, la liberă circulație și la liberă alegere a locului de muncă ori a activității generatoare de venit.
Sub impactul propagandei acerbe și neîntrerupte pentru aceste „drepturi” periferice, lumea noastră a uitat de convenții, pacte și tratate internaționale (forgotten law) care se concentrează pe drepturile esențiale, cum ar fi dreptul la viață, demnitatea umană, libertatea de opinie, egalitatea de șanse, dreptul la muncă și dreptul la autodeterminare.
Toate aceste remodelări forțate ale fundamentelor etice, umaniste, suveraniste și familiste ale drepturilor omului sunt ghidate exclusiv de motivații de marketing și de ideologie.
Iată în ce s-a transformat guvernarea corporatistă contemporană.
3. Corporațiile (și statele „civilizate” care le susțin) practică un dublu standard în privința sancțiunilor aplicabile încălcărilor drepturilor omului
Un regim totalitar din sud va fi aspru sancționat pentru genocid, dar corporația occidentală care i-a vândut armament sau i-a oferit finanțare pentru a susține „revoluția” nu va fi sanționată în niciun fel.
Un regim terorist arab, african sau sud-asiatic va fi interzis global (la fel și „exponenții” săi), dar o corporație occidentală care face afaceri ultra-profitabile cu sau pe seama acestui regim terorist va fi apărată de toți avocații, de toate ong-urile de protecție a drepturilor omului, de toți influencerii, de toate sistemele judiciar și de toți politicienii cu putere de decizie.
4. Este un adevăr contra-intuitiv, dar indeniabil: trăim în plin neo-feudalism.
În lumea „noastră” globalizată, corporațiile transnaționale și statele care le susțin lucrează permanent la ruperea barierelor legale, culturale și istorice naționale, pentru a-și putea plasa mai bine produsele și serviciile și pentru a acapara resursele disponibile cu banii care circulă la nivel global sub formă de datorie. Este ceea ce se numește neo-liberalism, întrucât aceste libertăți au un caracter unilateral – doar fluxurile de produse, servicii, bani și resurse naturale care îi au ca beneficiari pe marii neo-feudali ai economiei au beneficiul lipsei de granițe și bariere legale naționale, iar nu și restul lumii. Omul normal trebuie să se supună regulilor pe care puternicii zilei sunt liberi să le impună, de pe poziția unor creatori originari ai unui drept a-național, nesupus suveranității niciunui stat. Omul normal trebuie să fie legat de glie, pentru a nu mai putea urca în ascensorul social. Aerul rarefiat de la ultimele etaje este doar pentru privilegiați.
Adevărul e că actorii sociali și economici puternici, influenți, chiar sunt privilegiați, inclusiv când încalcă drepturile omului, iar cetățenii obișnuiți, mai ales cei marginalizați, mai ales cei periferici, sunt privați de drepturile și libertățile lor fundamentale și prin faptele pentru care marii actori economici și sociali globali sunt imunizați din punctul de vedere al răspunderii.
Este un injust și imoral dezechilibru de putere (imbalance of power) din care rezultă, în mod „natural”, încălcări ale drepturilor omului, precum și o ocultare sistematică a acestor încălcări, prin intermediul mass-media și al social media, aservite puternicilor zilei. Nu este de mirare că multe încălcări ale drepturilor omului rămase nesancționate sunt atribuite unor subsidiare cu sediile în țările sărace sau periferice ale corporațiilor multinaționale, unde sursele de informare, sistemele judiciare și societatea civilă sunt slabe și incapabile să facă față barajului informațional al mass-media globale.
Corporațiile globale sunt unicii câștigători ai globalizării – în goana lor permanentă după profit și resurse se implică în (sau cauzează) grave și extinse încălcări ale drepturilor omului în teritoriile de peste mări în care activează, dar executivii lor sunt rareori prinși și sancționați. Dacă se întâmplă să apară câte un țap ispășitor, atunci i se aplică doar amenzi penale, unele chiar negociate cu procurorii pecuniariști de tip american, orientați către câștigul bănesc. Aceste amenzi nu sunt aproape niciodată imputate executivilor corporațiilor sau patronilor lor (reali sau oameni de paie ai stăpânilor din umbră). Sarcastic și cinic, aceste amenzi se regăsesc în costul produselor și serviciilor pe care (nu putem să nu) le cumpărăm de la ele pentru că there is no alternative (TINA). Și da, aceste corporații – dictatori, care sunt și corporații – infractor, continuă să existe chiar și după ce devin penale, deși ar trebui să fie decăzute din drepturi sau dizolvate.
De ce se întâmplă asta?
Corporațiile globale nu doar că susțin financiar „elitele” politice sau tehnocratice internaționale, europene sau locale, direct sau prin ONG – uri sponsorizate de ele, dar se implică deseori și în campaniile guvernamentale de persecuție a criticilor sistemului, atâță flacăra războiului și, în unele cazuri, participă activ la crime de război ori crime contra umanității, pentru care este absolut necesară o conspirație globală a tăcerii.
Violările drepturilor omului sunt comise în contexte specifice, dar mereu cu scopul de a atinge anumite ținte economice, sociale, militare sau politice, operațiuni ample, intinse pe decade sau secole, la care statele „civilizate” se asociază sau la care instigă.
Când corporațiile merg mână în mână cu statul, care le asigură „spatele” cu forța armată, vorbim, pur și simplu, de fascism. Statul care se asociază corporațiilor majore are și calitatea de „proprietar” al armatei, al poliției și al sistemului judiciar, dar și poziția autoritară de emitent al regulilor normative, permanent defavorabile omului de rând și favroabile corporației – dictator”.

joi, 21 iulie 2022

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Statul român vrea să salveze companiile aeriene românești - Blue Air (privat) și Tarom (public), preluând controlul acționarial asupra acestora.

 

Statul român vrea să salveze companiile aeriene românești - Blue Air (privat) și Tarom (public), preluând controlul acționarial asupra acestora.

În principiu, e o intenție ocheiuță. Și alte state și-au salvat de la lichidare companiile aeriene.
Numai că...
În primul rând, a înlocui un management defectuos/incompetent cu un management împănat cu sinecuriști politici nu duce niciodată la salvare. Ceea ce este necesar, adică un management de criză, independent, nu poate fi obținut decât prin insolvență.
În al doilea rând, în afara procedurii de insolvență, „salvarea” pe care o anunță Statul român are „șanse” mari să fie automat calificată drept ajutor de stat ilegal de către onorabila DG Competition din cadrul CE. A făcut-o de nenumărate ori cu România și cu alte state mici ale UE, spre deosebire de atitudinea docilă avută față de statele mari. AlItalia, de exemplu, a fost de trei ori în insolvență, utilizând pentru „salvare” (care nu a mai venit) miliarde de euro din banii contribuabililor. Numele, în sine, a fost schimbat, pentru a se uita valul de ngativism atras de eșecul celor trei încercări de salvare, întinse pe vreo 14 ani. De aceea, salvarea de care vorbește dl. Bode nu poate interveni decât prin intermediul procedurii insolvenței. Anul trecut am convins Tribunalul UE de la Luxemburg, în proces cu pârâta CE (Oltchim versus CE), că procedura insolvenței nu poate fi considerată ajutor de stat, ci o procedură de salvare a întreprinderilor aflate în dificultate financiară. Am desființat o decizie ilegală a CE de restituire a sumei de 1,5 miliarde de lei, considerată a fi ajutor de stat nepermis. TUE a contrazis ferm CE, printr-o decizie pronunțată în data de 15 decembrie 2021. Iată un precedent judiciar pe care Statul îl poate utiliza fără frica de CE în salvarea celor două companii aeriene românești.
În al treilea rând, trebuie mare atenție la Blue Air. Compania se află azi, când vorbim, sub concordat preventiv (o procedură de prevenție/salvare ea însăși, care poate degenera oricând în faliment) și tocmai ce a primit o amendă de la ANPC, în valoare de 2 milioane de euro, având și obligația a restitui 11 milioane de euro pentru cauzarea de prejudicii prin cursele anulate. A vorbi de salvare, în acest caz, poate avea semnificația unei amnistii a acestei amenzi și de ștergere a acestei obligații. În plus, anunțata „salvare” are și potențialul de a accelera trecerea la faliment, prin efect de contagiune - pasagerii potențiali vor fugi de această companie, către Wizz Air sau Ryanair, care sunt tot atât de problematice în relația cu clienții (sau chiar mai rele).
În orice caz, nu trebuie să fie uitate Metrorex, CFR Călători și chiar STB - aceste companii, care asigură bruma de transport în comun în București, sunt de mai mult de doi ani în situație de lichidare, pentru că au pierderi care sunt cu mult mai mari decât activul net contabil - de fapt, Metrorex și CFR Călători au chiar capitaluri negative. În loc să rezolve această problemă majoră, ex-ministrul Drulă s-a pus cu ranga pe „buticurile” din stațiile de metrou și s-a luat la bătaie cu sindicatele. Dacă Statul, respectiv, Primării București, nu reîntregesc urgent capitalul acestor companii (e vorba de câteva milioane de euro), urmează inexorabil lichidarea sau falimentului.
Cum toată lumea ne amenință cu reducerea libertății de a circula cu mijloace proprii (o mașină maxim pe familie, o reducere de minim 15% a consumului, un preț prohibitiv al carburanților), a lăsa chiar și mijloacele de transport în comun de izbeliște ne-ar arunca înapoi în timp, în secolul XIX, la tramvaiul tras de cai și la diligențe.
De altfel, francezii de la Alstom ar fi fericiți să li se ofere această pleașcă - ar lua în contul creanței Metrorex și ar prelua STB, ca să fie „bine” și la iarnă frig. Pardon, cald, că așa e narativul.