Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - (interviu LUJU.RO 20 mai 2024) (III) [...] despre felul in care românii pot si trebuie sa acționeze pentru a tine piept tendințelor autoritariste ale Uniunii Europene – tendințe vizibile mai ales in pandemie, dar nu numai.

 

Interviu Luju, 20 mai

(III)

[...] despre felul in care românii pot si trebuie sa acționeze pentru a tine piept tendințelor autoritariste ale Uniunii Europene – tendințe vizibile mai ales in pandemie, dar nu numai.

Principiul de contrabalansare a centralismului birocraților de la Bruxelles se numește subsidiaritate si se referă la faptul ca doar o mica parte dintre competente țin exclusiv de Comisia Europeana sau sunt partajate intre executivul comunitar si cele ale statelor-membre. In rest, cele mai multe competente sunt apanajul politicii interne. Unele dintre aceste competente exclusive ale țărilor-membre sunt sănătatea publică, educația, familia, protecția consumatorilor, concurența etc.

[...] trei direcții de acțiune pentru ca românii să constrângă UE la respectarea subsidiarității. Prima dintre ele se refera la petiționarea continuă a parlamentarilor – deopotrivă naționali si europarlamentari – pentru a-i face să asculte vocea poporului și, în consecință, sa se opună măsurilor aberante venite de la Bruxelles. A doua direcție ține de implicarea organizațiilor neguvernamentale in viața cetății – mai precis, ONG-urile autentice, iar nu cele care urmăresc interesele statului paralel sau ale unor puteri străine [precum și barourile, organizațiile profesionale și patronale și sindicatele]. În fine, al treilea plan ține de implicarea directă a cetățenilor sau a grupurilor de cetățenii: fie prin procese colective, petiții și inițiative cetățenești, fie chiar prin proteste (necesare uneori în democrație).

[...] cele de mai sus pot viza, printre altele, protecția consumatorilor (în special, protecția debitorilor în raport cu creditorii financiari), încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale (mai ales in pandemie) și invocarea distorsionată a supremației dreptului european asupra celui românesc.

Extras propriu-zis din interviu:

„Ceea ce s-a intamplat in pandemie a fost picatura care a umplut un ocean de pasi mici, facuti din 2007 pana in prezent de Comisia Europeana in sensul pervertirii unui principiu fundamental al organizarii si functionarii Uniunii Europene: principiul subsidiaritatii, care inseamna ca in chestiuni ce tin de actiunea imediata, statele-membre ale UE au competente imediate, concrete, la firul ierbii. UE intervine doar atunci cand statele-membre nu se pot descurca de unele singure in mod multumitor. UE intervine, dă un ajutor, apoi se retrage, lăsând statele-membre sa se descurce in chestiunea respectiva.

Sănătatea publică este in competenta statelor-membre ale Uniunii Europene. N-ar fi trebuit sa existe acel regulament din 2021 referitor la „certificatul verde”. Numai că, prin uzurparea competențelor statelor membre ale UE, Comisia Europeana a comis un act grav de încalcare a tratatelor si a vointei popoarelor care au constituit sau aderat la Uniunea Europeana.

Cei care au comis aceasta ilegalitate nu doar ca n-ar trebui sa se mai gandeasca sa fie in continuare in Comisia Europeana, ci ar trebui sa fie demiși si chiar sanctionati penal.

Există doar două-trei domenii date in competenta exclusiva a executivului Uniunii Europene. Unul dintre domeniile respective este dreptul vamal, altul este politica monetara si financiara (dar numai cea referitoare la zona euro), iar in rest sunt chestiuni ce tin de functionalitatea infrastructurii UE. Iar domeniile in competenta statelor sunt: sanatatea publica, educatia, familia, protectia consumatorilor etc.

Din punctul acesta de vedere, primul lucru pe care il voi face va fi sa atrag atentia, pentru ca oamenii sa fie constienti de ceea ce se intampla si pentru ca oamenii sa ia masuri. Una dintre masuri poate fi inclusiv atacul la CJUE impotriva unor decizii care incalca principiul subsidiaritatii, în baza art. 263 din Tratatul de Functionare a Uniunii Europene, care permite unui individ sau unui grup de indivizi sa formuleze astfel de actiuni contra Comisiei Europene. Există chiar acțiuni în despăgubire care se pot formula direct ți concret împotriva demnitarilor sau a funcționarilor UE, pentru pagube cauzate de deciziile lor ilegale.

Parlamentele naționale, de asemenea, trebuie sa intervină in luarea acestui gen de decizii. Parlamentele nationale si europarlamentarii romani nu mai trebuie sa doarma pe ei, nu mai trebuie sa se transforme in ficusi, in mobilier. Trebuie sa ciuleasca urechile, pentru ca fluxul de astfel de proiecte nebunesti este continuu. In momentul in care un europarlamentar atrage atentia, ar putea sa fie un ecou. Dar daca un parlament national atrage atentia asupra unui gen de reglementare, daca alaturi de Romania iau atitudine alte 10-15 parlamente nationale, garantez ca lucrurile se vor opri – cel putin prin forta opiniei publice.

Un exemplu în acest sens: de doi-trei ani, Organizația Mondiala a Sănătății tot bate cu pumnul in masa pentru a determina lumea sa semneze acel tratat pandemic care ii conferă atribuții discreționare, totalitare, pentru a lua măsuri extrem de dure si imediate, mai dure decat cele din pandemie. Pentru ca au existat „conspirationisti” in tari ca Brazilia, Argentina si – mai nou – Marea Britanie, acest tratat pandemic este pus 'on hold' in momentul de fata și are toate „șansele” să fie abandonat.

Pe de altă parte, în afara de a comunica cu parlamentarii români pentru a lua masuri de barare a tendințelor totalitare ale CE și OMS, voi tine o legătură strânsa cu societatea civilă. Nu cu 'societatea in civil' – adică nu cu ONG-urile care militează pentru alte scopuri, care susțin puteri străine, care sunt finanțate de serviciile secrete din statele respective.

Exista si a treia varianta: protestul este necesar din când în cănd într-o democrație. Sunt ani de zile pana la schimbarea mandatului unui ales european sau național și exista anumite momente in societate in care politicianul trebuie sa fie tras de mânecă, iar acest lucru nu este posibil decât prin proteste.

(va urma)

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Despre modul în care corporațiile încalcă drepturile omului, iar statul se face că plouă, în timp ce CtEDO, infestată cu exponenți ai ONG - urilor globaliste, dă girul său celor mai nebunești ideologii, consacrându-le ca “libertăți”.

Guvernarea corporatistă în era capitalismului de supraveghere

Mai jos este un extras din textul discursului pe care îl voi ține mâine la Facultatea de drept, la o Conferință dr Drept comercial. Titlul prelegerii este “Guvernarea corporatistă în era capitalismului de supraveghere”.

“Corporațiile încalcă frecvent drepturile fundamentale ale omului și libertățile cetățenești. Aceasta este o realitate, iar nu o teorie a conspirației.

1. Plaja acestor fapte este foarte largă, încluzând chiar și crimele contra umanității și afacerile ilegitime cu regimuri politice criminale, teroriste.

Concentrarea aberantă a proprietății asupra resurselor naturale și consumul iresponsabil al acestora determină refuzul dreptului la hrană, la adăpost, la educație sau la îngrijirea sănătății de care suferă un mare număr de oameni nevinovați și lipsiți de apărare.

Corporațiile practică frecvent și pe scară largă, în ciuda ipocritelor lor angajamente etice, sclavia, munca minorilor, exploatarea și promovarea urii sau disprețului contra săracilor și a înfometaților/malnutriților. Corporațiile sunt deseori vinovate de limitarea sau refuzul accesului la sistemele de sănătate (mai ales prin prețurile medicamentelor, prin asigurările de sănătate pentru privilegiați și prin segregarea pe criteriul cetățeniei/originii etnice), de neutralizarea dreptului la un mediu sănătos și de distrugerea biodiversitătății marine și pădurii amazoniene.

Totul înseamnă bani, dividende cât mai mari și capitalizări bursiere care cresc continuu, inclusiv în favoarea unor acționari instituționali care ar trebuie să reprezinte omul obișnuit, iar nu să profite de pe urma suferinței altora – de regulă, în această postură se situează fondurile de pensii sau suverane, universitățile, municpalitățile, organizații caritabile etc., toate gestionate de giga-fonduri de gestiune, care se impun totalitar la nivel global tocmai prin utilizarea mitului creșterii economice continue și al profitabilității nesfârșite și insensibile la aspectele umane.

Banii globalizați nu mai au miros.

Iată în ce s-a transformat guvernarea corporatistă contemporană.

2 Corporațiile prioritizează greșit drepturile fundamentale și libertățile cetățenești, în contradicție cu agenda curentă a omului de rând.

Drepturi cândva periferice, nedecantate suficient pentru a pătrunde în panoplia drepturilor fundamentale, au luat locul drepturilor esențiale și a libertășilor cruciale.

Sub efectul propagandei și al „oengeocrației”, instituții judiciare globale (de mare prestigiu în urmă cu 20-30 de ani, dar înscrise acum pe o pantă fatală a decredibilizării totale) s-au concentrat pe identitatea de gen, pe discriminarea pozitivă a anumitor rase sau categorii de populație sub pretextul luptei contra rasismului și a „homofobiei”, pe antinatalism, pe veganism și insectofagie etc., zi de zi ieșind la iveală tot felul de alte aberații „progresiste”, aparent bine intenționate.

Un sumbru drept la moarte (euthanasie) înlocuiește treptat dreptul la viață. Vezi, de exemplu, cazul copilului de 12 ani din UK, în cazul căruia instanțele britanice au decis deconectarea de la aparate, în ciuda opoziției părinților și a unei părți din societatea civilă – în plin regres demografic al europenilor, CtEDO a considerat, astă vară, că statul britanic a procedat corect oferindu-i acelui copil dreptul la o moarte izbăvitoare. Vezi, de asemenea, noua legislație canadiană care facilitează financiar sinuciderea „demnă” a celor care nu mai au bani să trăiască decent și a celor care suferă de depresie, inclusiv a celor care au vărsta de 19 ani.

De altfel, Curtea de la Strasbourg a consacrat recent și dreptul de a descraliza incinte și obiecte religioase sau culturale clasice, tradiționale, care se întâmplă să fie și simboluri culturale perene și ubucui. A se vedea cazul catedralei pariziene La Madeleine, construită de Napoleon în stiul templelor grecești antice – în 2013, o femeie din organizația feministă ucrainiană Femen s-a urcat goală pe altar, cu o un ficat de vită în mână, simbolizând avortul, și strigând că Iisus ar fi trebuit avortat, iar CtEDO, în urmă cu 10 zile, a considerat că „protestatarei” i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare cînd a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru asta. Ca urmare, zilnic vedem la tv sau pe net episoade de „protest” la care opere de artă universală, de valori inestimabile, sunt distruse pentru că ar simboliza lumea veche, neprietenoasă cu mediul – celebrul tablou al lui van Gogh cu floarea soarelui și tabloul lui Vermeer cu fata cu cercel de perlă au avut această soartă, recent.

În același timp, CtEDO și-a dat girul experimentului global medical și genetic recent finalizat, cu toate riscurile și implicațiile acestuia asupra sănătății și rezilienței speciei umane, conscrând corectitudinea supunerii față de edictele „științifice” ale tehnocrației, sub pretextul sănătății și siguranței publice.

Dreptul la sănătate este înlocuit azi cu obligația de a fi sănătos

Dreptul la socializare și la comportament civic și politic activ este înlocuit cu distanțarea socială, auto-izolarea în „spații sigure” și cu prezența permanentă pe rețelele de socializare și în universuri paralele, simulate.

Dreptul la libertatea de opinie și credință este înlocuit cu dreptul de a adera la secte, comunități de gen, bule de internet, religii corecte politic și ideologii compuse pe baza unor informații dintr-o singură sursă, a căror veridicitate nu poate fi pusă la îndoială fără a antrena automat sancțiunea excluziunii sociale, academice, economice etc.

Combaterea schimbărilor climatice (de care au fost, sunt și vor fi vinovate corporațiile deținătoare și consumatoare vorace de resurse ne-regenerabile) este pusă pe seama populației și bagatelizează drepturi ale omului, cum ar fi dreptul la alimentație, la adăpost, la confort termic, la liberă circulație și la liberă alegere a locului de muncă ori a activității generatoare de venit.

Sub impactul propagandei acerbe și neîntrerupte pentru aceste „drepturi” periferice, lumea noastră a uitat de convenții, pacte și tratate internaționale (forgotten law) care se concentrează pe drepturile esențiale, cum ar fi dreptul la viață, demnitatea umană, libertatea de opinie, egalitatea de șanse, dreptul la muncă și dreptul la autodeterminare.

Toate aceste remodelări forțate ale fundamentelor etice, umaniste, suveraniste și familiste ale drepturilor omului sunt ghidate exclusiv de motivații de marketing și de ideologie.

Iată în ce s-a transformat guvernarea corporatistă contemporană.

3. Corporațiile (și statele „civilizate” care le susțin) practică un dublu standard în privința sancțiunilor aplicabile încălcărilor drepturilor omului

Un regim totalitar din sud va fi aspru sancționat pentru genocid, dar corporația occidentală care i-a vândut armament sau i-a oferit finanțare pentru a susține „revoluția” nu va fi sanționată în niciun fel.

Un regim terorist arab, african sau sud-asiatic va fi interzis global (la fel și „exponenții” săi), dar o corporație occidentală care face afaceri ultra-profitabile cu sau pe seama acestui regim terorist va fi apărată de toți avocații, de toate ong-urile de protecție a drepturilor omului, de toți influencerii, de toate sistemele judiciar și de toți politicienii cu putere de decizie.

4. Este un adevăr contra-intuitiv, dar indeniabil: trăim în plin neo-feudalism.

În lumea „noastră” globalizată, corporațiile transnaționale și statele care le susțin lucrează permanent la ruperea barierelor legale, culturale și istorice naționale, pentru a-și putea plasa mai bine produsele și serviciile și pentru a acapara resursele disponibile cu banii care circulă la nivel global sub formă de datorie. Este ceea ce se numește neo-liberalism, întrucât aceste libertăți au un caracter unilateral – doar fluxurile de produse, servicii, bani și resurse naturale care îi au ca beneficiari pe marii neo-feudali ai economiei au beneficiul lipsei de granițe și bariere legale naționale, iar nu și restul lumii. Omul normal trebuie să se supună regulilor pe care puternicii zilei sunt liberi să le impună, de pe poziția unor creatori originari ai unui drept a-național, nesupus suveranității niciunui stat. Omul normal trebuie să fie legat de glie, pentru a nu mai putea urca în ascensorul social. Aerul rarefiat de la ultimele etaje este doar pentru privilegiați.

Adevărul e că actorii sociali și economici puternici, influenți, chiar sunt privilegiați, inclusiv când încalcă drepturile omului, iar cetățenii obișnuiți, mai ales cei marginalizați, mai ales cei periferici, sunt privați de drepturile și libertățile lor fundamentale și prin faptele pentru care marii actori economici și sociali globali sunt imunizați din punctul de vedere al răspunderii.

Este un injust și imoral dezechilibru de putere (imbalance of power) din care rezultă, în mod „natural”, încălcări ale drepturilor omului, precum și o ocultare sistematică a acestor încălcări, prin intermediul mass-media și al social media, aservite puternicilor zilei. Nu este de mirare că multe încălcări ale drepturilor omului rămase nesancționate sunt atribuite unor subsidiare cu sediile în țările sărace sau periferice ale corporațiilor multinaționale, unde sursele de informare, sistemele judiciare și societatea civilă sunt slabe și incapabile să facă față barajului informațional al mass-media globale.

Corporațiile globale sunt unicii câștigători ai globalizării – în goana lor permanentă după profit și resurse se implică în (sau cauzează) grave și extinse încălcări ale drepturilor omului în teritoriile de peste mări în care activează, dar executivii lor sunt rareori prinși și sancționați. Dacă se întâmplă să apară câte un țap ispășitor, atunci i se aplică doar amenzi penale, unele chiar negociate cu procurorii pecuniariști de tip american, orientați către câștigul bănesc. Aceste amenzi nu sunt aproape niciodată imputate executivilor corporațiilor sau patronilor lor (reali sau oameni de paie ai stăpânilor din umbră). Sarcastic și cinic, aceste amenzi se regăsesc în costul produselor și serviciilor pe care (nu putem să nu) le cumpărăm de la ele pentru că there is no alternative (TINA). Și da, aceste corporații – dictatori, care sunt și corporații – infractor, continuă să existe chiar și după ce devin penale, deși ar trebui să fie decăzute din drepturi sau dizolvate.

De ce se întâmplă asta?

Corporațiile globale nu doar că susțin financiar „elitele” politice sau tehnocratice internaționale, europene sau locale, direct sau prin ONG – uri sponsorizate de ele, dar se implică deseori și în campaniile guvernamentale de persecuție a criticilor sistemului, atâță flacăra războiului și, în unele cazuri, participă activ la crime de război ori crime contra umanității, pentru care este absolut necesară o conspirație globală a tăcerii.

Violările drepturilor omului sunt comise în contexte specifice, dar mereu cu scopul de a atinge anumite ținte economice, sociale, militare sau politice, operațiuni ample, intinse pe decade sau secole, la care statele „civilizate” se asociază sau la care instigă.

Când corporațiile merg mână în mână cu statul, care le asigură „spatele” cu forța armată, vorbim, pur și simplu, de fascism. Statul care se asociază corporațiilor majore are și calitatea de „proprietar” al armatei, al poliției și al sistemului judiciar, dar și poziția autoritară de emitent al regulilor normative, permanent defavorabile omului de rând și favroabile corporației – dictator”.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea