Sfânta Biserica Ortodoxă

duminică, 21 august 2022

Profesor.Univ.Dr.Silviu Gurlui - Mai avem, cumva, 6-7 zile de emotie!!!

Mai avem, cumva, 6-7 zile de emotie. Dupa data de 26-27 august, indiferent de incidentele care ar putea fi la Zaporojie, fumul nu ar mai ajunge la noi. Dar, pina atunci, avem o perioada, potential, nefericita. Zona cea mai probabil ce ar putea fi afectata este Botosani, Iasi, Vaslui.

💥DAR💥
Un potential incident care sa influenteze reactorul, ar necesita 10 zile de racire. Suntem deja in 21 august. Daca comisia mai zapoveste pe acolo, mai trece ceva timp. Sa zicem macar 2 zile.
La Fukushima, accidentul a fost pe 11 martie 2011 si, din cauza opririi alimentarii cu energie electrica, pentru racirea reactorului, reactorul s-a supraincalzit si a durat 4 zile pina a explodat (15 martie). Tehnologia era una criticabila la nivelul anilor 70!!!
👉💥In orice caz, avem o referinta, 4 zile! 👈💥
Asadar exclud, fie si orice scenariu negru s-ar intimpla acolo, exclud sa mai fim afectati. E probabilitate mare sa fie asa. Macar pina pe 3 septembrie, estimez ca e sansa maxima sa nu mai avem nici un pericol pentru Romania.
Inteleg ca Rusia a aceptat vizita comisiei internationale. Imi este foarte clar, ca nu exista acolo, acum, nici un pericol major la reactor si la dispozitivele de securitate redundante. Altfel, rusii ar fi aminat vizita.
Astazi, incendiile din jurul centralei au fost detectate pe la amiaza. Toate sunt la peste 25 de km de centrala.
Operatorul erou care tot masura valoarea nivelului de radiatie, astazi nu a mai fost activ! Ceilalti senzori automati, din arealul invecinat, indica valori normale.
Va doresc, o seara placuta, tuturora!

joi, 18 august 2022

Profesor.Univ.Dr.Silviu Gurlui - Simularea pentru următoarele zile, 20/21/22 august

Update.19.08.2022  Simularea pentru următoarele 3 zile, daca ipotetic, in următoarele 24 de ore, până mâine noapte, s-ar produce un incendiu la Zaporojie. E doar o simulare, o probabilitate de mișcare a particulelor de către masele de aer, mișcare care depinde puternic de parametri meteorologici care se pot schimba si ei in timp. 

Simulare realizata cu HYSPLIT,

sursa: NOAA

Simularea pentru următoarele 24 de ore, 18/19 august

În cazul unui accident, într-un loc de pe glob, să zicem că este urmat de fum și de particule. În funcție de condițiile meteorologice aceste particule urmează niște traiectorii, pe direcții diferite, pe înălțimi și au viteze diferite de deplasare. Așa încât pot ajunge în locuri hai-hui, dar în concentrații din ce în ce mai mici, cu cât se dispersează mai mult în spațiu. Asta se întâmplă într-o zi. În altă zi este un alt incendiu, alt scenariu, alte traiectorii. Deci se pot schimba zonele unde ajung particulele.

Vă prezint alăturat, o simulare, repet - O SIMULARE, pentru cazul în care, în următoarele 24 de ore (deci până mâine seară) s-ar declanșa ipotetic, din întâmplare, un incendiu, acolo, la sol, la centrala de la Zaporojie. Fumul ar călători spre est, de data asta, ajungând deasupra României, după aproximativ 3 zile! Dacă peste o zi, vom socoti, în simulare, un alt incendiu, pentru acesta, traiectoriile particulelor vor putea avea alt scenariu. Rămâne să vedem. Mâine, pe seara, revin.
Pina la ora asta, la Zaporojie avem următoarele date pentru astăzi:
- niciun incendiu
- nivelul radiației este normal, ultima măsurătoare, din nou de la ora 15, din nou de același operator, măsurători manuale, era de 100 nSv/h! La Iași, la ora asta când vă scriu avem 180 nSv/h:
Simularea este realizata cu HYSPLIT,

miercuri, 17 august 2022

Sfinții Sfinţiți Mucenici și fraţi buni: Flor şi Lavru din Iliria, care au pătimit în timpul împăratului Adrian (II)

Troparul Sfinţilor Mucenici FIor şi Lavru, glasul al 4-lea

Pe preaîmpodobita şi de Dumnezeu înţelepţita doime cea prealuminoasă, pe Fericitul FIor şi pe preacinstitul Lavru, după vrednicie să-i lăudăm credincioşii, căci aceştia cu osârdie au propovăduit în chip văzut tuturor, pe Treimea cea nezidită. Pentru aceasta pătimind până la sânge, s-au încununat cu cunună prealuminoasă şi se roagă lui Hristos Dumnezeu, ca să se mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfinţilor Mucenici FIor şi Lavru, glasul al 8-lea

Pe Mucenicii cei binecredincioşi şi cugetători de Dumnezeu, pătimitorii lui Hristos, cu preamărire îi cinstim astăzi pe FIor şi pe Lavru, pentru ca să câştigăm prin rugăciunile lor dar şi milă, şi să ne mântuim de năpaste şi din primejdii, de urgie şi de mâhnire, în ziua judecăţii.

În această zi, facem pomenirea Sfinților Sfinţiți Mucenici și fraţi buni: Flor şi Lavru din Iliria, care au pătimit în timpul împăratului Adrian (secolul al II-lea)

 Sfinţii Mucenici Fior şi Lavru au fost fraţi după trup şi după duh, pentru că au crezut în Hristos cu un suflet şi Aceluia i-au plăcut prin fapte bune. Şi erau cu meşteşugul săpători în piatră, sub nişte sfinţi bărbaţi învăţători, anume Proclu şi Maxim, de la care s-au învăţat nu numai meşteşugul, ci şi viaţa cea plăcută lui Dumnezeu a credinţei creştine. Şi mai întâi învăţătorii lor au fost ucişi pentru Hristos, apoi şi ei, după învăţătorii lor, trecând câtăva vreme, s-au făcut moştenitori ai cununii muceniceşti, pătimind de la Lichion, ighemonul Iliricului. Inceputul pătimirii lor a fost din nişte pricini ca acestea:

    Un oarecare stăpânitor al altei ţări a rugat pe ighemonul Iliricului să-i trimită nişte ziditori de piatră iscusiţi, ca să zidească zeilor celor elineşti o frumoasă capişte de piatră. Iar de vreme ce aceşti sfinţi erau mult mai iscusiţi decât alţii în lucrul acela, Flor şi Lavru au fost trimişi de ighemon la stăpânitorul acela. Şi zidind ei capiştea după porunca aceluia, preţul pentru osteneală l-au împărţit săracilor, învăţându-i pe ei sfânta credinţă cea în Hristos, iar ei înşişi petreceau în postiri, rugăciuni şi osteneli, pentru că noaptea se rugau, iar ziua săvârşeau lucrul lor, primind puţină hrană, iar pe cei săraci şi flămânzi îi hrăneau din destul.

    Dar nu numai pe săracii aceia, ci şi pe un popă elinesc l-au adus la credinţa lui Hristos, împreună cu fiul lui, pentru că într-una din zile, cioplind ei în piatră, un fiu al popii, copil tânăr, venind aproape de ei, sta privind şi, deodată, din piatra aceea pe care o cioplea, sărind o bucăţică, a lovit pe tânăr în ochi şi, rănindu-l pe el, l-a vătămat. Deci răcnind acela, a venit tatăl lui, popa cel idolesc, şi văzând faţa copilului însângerată şi ochiul sărit, şi-a rupt hainele de jale şi a început a ocări pe sfinţii lucrători, apoi s-a repezit ca să-i bată pe dânşii, dar a fost oprit de alţii care au fost acolo şi care spuneau nevinovăţia lucrătorilor, că singur tânărul a fost pricinuitor al primejdiei sale, de vreme ce, apropiindu-se de cei ce ciopleau, sta şi se uita fără să se păzească. Iar sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu, Fior şi Lavru, mângâind pe popă, făgăduiau că au să tămăduiască degrabă ochiul copilului şi au să-l facă să vadă ca întâi.

    Deci au luat noaptea pe tânăr în casa lor şi au început a-l învăţa pe el cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, zicându-i: „De vei începe a crede din toată inima în Dumnezeul cel propovăduit de noi, apoi ochiul tău degrab se va tămădui". Tânărul zicea: „Dacă ochiul meu va fi aşa precum a fost întâi, voi crede şi mă voi închina Dumnezeului vostru, căci cu adevărat se cade a crede mai vârtos în acel Dumnezeu care tămăduieşte pe cei bolnavi şi luminează orbii, decât în acei zei care, nu numai că nu tămăduiesc pe cei bolnavi, dar îmbolnăvesc şi pe cei sănătoşi".

    Şi tânărul acela a povestit sfinţilor acest lucru: „Este între popii noştri un popă, anume Erm. Pe acela cu câţiva ani mai înainte, când voiau să-l pună în popie, l-au dus la capiştea lui Dia ca să pună mâna idolului pe capul lui Erm, pentru că aşa este rânduiala punerii în popie, ca mâna idolului cea făcută la umere, mişcând-o din încheietură cu o funie de argint, alţi popi o ridică deasupra, apoi o pogoară pe capul celui ce se pune. Şi când au coborât acea mână pe capul lui Erm, din întâmplare a alunecat funia de argint din mâinile celor ce o ţineau şi, căzând mâna pe capul lui Erm, i-a jupuit cu unghiile toată faţa lui, până la oase, iar dinţii lui se văd până astăzi de departe, şi nici un zeu nu i-a ajutat, ci mai vârtos spre mai rău i se sporeşte aceluia". Acel tânăr după ce a spus aceasta, Fior şi Lavru s-au sculat şi au început a se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu pentru tămăduirea şi luminarea nu numai a ochiului celui trupesc, ci şi a ochilor sufleteşti ai acelui tânăr. Şi după multe rugăciuni, când au însemnat ochiul lui cel bolnav cu semnul Sfintei Cruci, îndată s-a făcut acela sănătos desăvârşit şi vedea bine ca şi mai înainte. Deci nu numai acel tânăr tămăduit a crezut în Hristos, ci şi tatăl lui, popa cel idolesc, care se numea Memertin. Acela s-a făcut de atunci, din slujitor drăcesc, rob al Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu fiul său.

    După aceasta, în puţine zile, sfinţii lucrători Fior şi Lavru, având ca ajutător la lucrare pe îngerul lui Dumnezeu, au sfârşit capiştea pe care o zideau şi nu au lăsat-o ca locuinţă idolilor, ci au sfinţit-o pe ea întru slava preasfântului nume al Domnului nostru Iisus Hristos; pentru că au pus în ea cinstita Cruce spre răsărit, adunând ca la 300 de fraţi săraci şi au făcut cântare de toată noaptea, lăudând pe Hristos Dumnezeu. Atunci a venit de sus o lumină a slavei cereşti celei negrăite şi a umplut locaşul acela de strălucire minunată. Iar după săvârşirea laudei celei de toată noaptea, toţi au mers în locaşul care era aproape şi în care erau pregătiţi idolii pentru noul locaş. Deci, legând cu brâiele lor de grumaji pe acei idoli, i-au târât pe pământ, bătându-i şi sfărâmându-i în bucăţi mici.

    De toate acestea înştiinţându-se boierul, a prins pe Sfinţii Fior şi Lavru şi pe toţi cei împreună cu dânşii, între care era şi Memertin cu fiul său. Astfel pe toţi cei ce erau cu sfinţii i-a osândit la ardere, iar pe Sfinţii Fior şi Lavru, bătându-i cumplit, i-a trimis lui Lichion, ighemonul Iliricului. Iar acela, cercetând cele pentru dânşii şi aflân-du-i nemişcaţi în credinţa creştinească, i-a aruncat într-un puţ adânc şi i-a astupat cu pământ. Iar după mulţi ani, s-au găsit sfintele lor moaşte, izvorând tămăduiri de toate bolile, şi au fost aduse cu cinste în Constantinopol, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Vietile Sfintilor - August

marți, 16 august 2022

Profesor.Univ.Dr.Silviu Gurlui - Ultimul Mohican - senzorul de veghe

 

Breaking News-ul de miezul noptii: primul senzor care a inviat de peste 1 an si jumatate, din perimetrul centralei de la Zaporojie. Acolo, de pe 18 februarie 2022, toti cei aproape 30 de senzori din zona centralei au ramas inactivi, au fost scosi din retea.

Astazi, 4 iulie 2023, dimineata, acest senzor a inregisteat prima valoare. O valoare normala, pentru fondul natural de radiatii.

Ceva se schimba la centrala. Cineva incepe sa se ingrijeasca de siguranta zonei. Sau are mai multa libertate sau vin dotari noi. E un lucru ciudat ca dupa atita timp, in sfirsit, apare un senzor. O comunitate internationala care dispune de sute de miliarde de euro nu a reusit pina azi, acolo la centrala sa puna un senzor de mai putin de 1000 de euro!!!

Cum vad eu asa demers!? Este un semn de normalitate dar poate fi si un semn de ingrijorare. Vor face fata instalatiile de racire ale deseurilor radioactive si ale unor parti din cele 6 reactoare? Ca apa, acolo, se va termina.  Au facut instalatii noi de pompaj a apei din Nipru, adaptat la noul regim de curgere? Ca indiferent cita apa este stocata, in regim de bazine buffer, de siguranta, astea n-o sa ajunga oricit. Ceva trebuie facut pentru a aduna alte rezerve.

Acest senzor este "Ultimul Mohican" de pe Planetă? Este cel mai apropiat senzor, independent, european, care măsoară radioactivitatea dinspre centrală. Este la cel puțin 20 km distanță. Următorul se află mai la sud, la peste 60 km distanță. De câteva zile, măsoară din oră în oră, insa doar noaptea, până dimineață la 8. După cum vedeți, de 9 ore nu mai trimite date, sau nu mai sunt publice sau nu știu ce motiv e.

O lume întreagă de pe acest glob stă într-un senzor schiop. Păi în astea 9 ore se pot întâmplă multe. Asta dacă vintul nu bate în ailaltă directie, caz în care, senzorul va indica mereu că este fericit.
Cum să califici acestă superficialitate?
Va bateți joc de securitatea a milioane de oameni!
Cum să nu poți instala senzori buni, măcar în zonele calme de război? Este incredibil ce vad în Ucraina. Ce vremuri! Ce digitalizare!

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Decizia Guvernului României de a aloca doar 25% din necesarul acoperirii compensațiilor la facturile de utilități determină deja dificultăți financiare furnizorilor de utilități (gaz, energie electrică, energie termică)

 

Așa cum preconizam încă de acum 10 zile, decizia Guvernului României de a nu aloca decât 25% din necesarul acoperirii compensațiilor la facturile de utilități determină deja dificultăți financiare furnizorilor de utilități (gaz, energie electrică, energie termică). Falimentul le bate la ușă - lucru accelerat de refuzul cvasi-unanim al băncilor de a le mai credita. Oricât de destestabili ar fi acum furnizorii de utilități, trebuie spus că statul le-a cam făcut un cadou otrăvit. Aparent, fiind de acord să achite compensații la valoarea „de piață” a utilităților, statul a betonat această valoare, care ajunge uneori la niveluri de șase ori mai mari decât cele de acum 2 ani. Adică, aparent, statul a aruncat bani cu elicopterul în curtea furnizorilor de utilități. Numai că banii de utilități nu se achită imediat, ci la termene de luni de zile. Astfel, factura este emisă de furnizor la valoarea totală, din care consumatorul casnic achită la scadență doar o parte, urmând ca restul să se achite de stat după luni de zile (doar că, surpriză, la luni de zile dulistanță, statul nu achită decât un sfert). Deci, practic, furnizorii de utilități creditează statul cu banii reprezentând utilitățile. Furnizorii de utilități trebuie să își achite, totuși, costurile. Băncile au fost de acord să crediteze aceste companii pentru că, printre altele, au fost depuse ca garanții facturile plătibile de către stat (mai precis, partea constând în compensații). Numai că, văzând refuzul statului de a aloca bani pentru aceste facturi, băncile au realizat că furnizorii de utilități au devenit brusc ... ne-bancabili. În consecință, lichiditățile suplimentare necesare finanțării propriilor activități nu mai prea există - se întâmplă deja, nu mai e nevoie să se ajungă în toamnă și în frig pentru asta.

Întrucât nu vor putea intra toți în faliment (ceea ce, de altfel, ar fi o chestiune de risc la adresa siguranței naționale), furnizorii de utilități nu vor mai livra populației fără plata integrală și directă de către consumatorul casnic. Plată care, desigur, nu va fi la nivelul din 2020, ci la nivelul din 2022, adică de 3- 6 ori mai mare. Companiile respective nu au de ales - asta este și ceea ce anunță o organizație patronală din domeniu (vezi link). Deci, deal-ul cu statul lui Cîță și Poprescu (dacă o fi existat) pică, iar noi toți picăm de fazani, pentru că ne-am încrezut în buna credință a prostocraților și impostorilor care populează executivul și administrația centrală.
Compensarea facturilor la utilități privește un număr de consumatori casnici care reprezintă 90% din total, deci cam toată populația țării. De aceea, nu va mai fi nevoie nici de „sobrietatea” energetică impusă de birocrația bruxeleză, nici de greva facturilor de utilități promovată de unii britanici. La noi, reducerea consumului și a plăților se va face natural: nu va mai avea nimeni bani suficienți pentru a le comite…
Mă întreb, însă, ce vor face producătorii - în lipsa furnizorilor și a distribuitorilor, producția devine stoc (întrucât energia electrică nu poate fi stocată pe termen mediu, va fi vândută la export, pe doi lei - iată și soluția „naturală” de ieșire a Germaniei din penuria energetică) și se gripează sau se reduce la minim, iar în lipsa consumului casnic, furnizorii și distribuitorii intră în faliment. Consecința, pentru stat (și, deci, pentru noi toți, precum și pentru generațiile viitoare) este că muntele de bani luați acum din acest sector cu titlu de taxe, contribuții și impozite va deveni în termeni de semestru (iar nu de ani) un mare și arid deșert.
Așa că, mai ales relativ la prostocrați și impostorii din administrația centrală: Hai Liberare!

Sfântul Cuvios Alipie Iconarul de la Pecerska (+1114)

 

Viaţa Cuviosului Alipie, zugravul Pecerscăi

(17 august)

Cuviosul părintele nostru Alipie al Pecerscăi s-a arătat următor dumnezeiescului Evanghelist Luca, căci el slujea Domnului, Care ne-a făcut pe noi după chipul şi după asemănarea Sa. El închipuia pe icoane cu minune nu numai feţele sfinţilor, dar şi bunătatea acelora, în sufletul său. Pe lîngă aceasta s-a arătat şi doctor minunat, a cărui viaţă dreptcredincioasă s-a închipuit nouă astfel:

Fericitul Alipie a fost dat la învăţătura zugrăvirii icoanelor de către părinţii săi, în zilele binecredinciosului domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici şi pe vremea egumeniei Cuviosului Nicon. El a fost dat după rînduiala lui Dumnezeu şi după sfătuirea Cuvioşilor părinţi Antonie şi Teodosie, care s-au arătat la zece ani după moartea lor în Constantinopol, zugravilor greci, care au venit la împodobirea sfintei biserici Pecersca. Alipie a fost singur văzător al minunii despre care se scrie în povestirea cea pentru sfînta biserică Pecersca, cînd zugravii împodobeau cu aur altarul, icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu singură s-a închipuit într-însul, apoi s-a luminat mai mult decît soarele; după aceasta un porumbel a zburat din gura ei, şi apoi a intrat în gura icoanei Mîntuitorului ce era sus. Încă de pe atunci fericitul Alipie, învăţîndu-se, ajuta meş-terilor săi şi toate le lua în mintea sa, căci lucrarea Preasfîntului Duh petrecea în acea sfîntă biserică a Pecerscăi.

Deci, zugravii sfîrşindu-şi lucrul lor şi împodobind cu chipuri sfînta biserică, Alipie s-a împodobit şi el cu îmbunătăţitul chip al rînduielii celei călugăreşti, de către cuviosul egumen Nicon. El a început a se deprinde cu duhovniceştile fapte bune ale sfinţilor, căci acum ştia bine închipuirea cea materialnică a feţei lor. Şi era aşa de meşter şi preaînţelept în lucrul său, încît şi din icoanele cele materialnice, cu darul lui Dumnezeu, putea să pună de faţă îmbu-nătăţitele chipuri duhovniceşti. El a învăţat meşteşugul zugrăvirii icoanelor, nu pentru adunare de bogăţii, ci pentru săvîrşirea faptelor bune; pentru că lucra sfintele icoane, pe cît era de trebuinţă tuturor, egumenului şi fraţilor, neluînd nimic pentru osteneala sa.

El mai ales îi ruga pe toţi ca, văzînd în vreo biserică icoane învechite, să-i spună lui; iar el, netrebuindu-i nici o plată pe pămînt, le împodobea prin lucrul mîinilor sale. Sau de nu avea cîndva să lucreze cuiva, atunci lua împrumut aur şi argint pentru trebuinţă; astfel că în ostenelile sale se îndeletnicea şi, cărora le era dator, le plătea cu icoane. Aceasta o făcea ca să nu fie fără lucru, ci să se asemene sfinţilor părinţi celor de demult, care la lucrul mîinilor se nevoiau de-a pururea, şi însuşi marele Apostol Pavel, care pentru sine zice: Că trebuinţei mele şi celor ce sînt cu mine, au slujit aceste mîini ale mele.

De i se întîmpla cîndva vreo dobîndă din lucrul mîinilor lui, atunci o împărţea în trei părţi: întîia parte o lăsa pentru nevoia icoanelor; a doua, pentru milostenia săracilor, iar a treia pentru, trebuinţa mînăstirească. Deci, astfel făcînd în toţi anii, nu se odihnea nici ziua, nici noaptea, pentru că noaptea se îndeletnicea în privegheri, în rugăciuni şi la închinăciuni, iar ziua se nevoia la lucrul mîinilor, cu toată smerenia, necîştigarea, curăţenia, răbda-rea, postul, dragostea şi dumnezeiasca gîndire. El niciodată nu se vedea fără lucru, nedeosebindu-se de soborul bisericesc.

Văzînd egumenul meşteşugul acestui cuvios zugrav atît de îmbunătăţit, căci era vrednic ca lîngă monahicescul chip cel îngeresc, să închipuiască în sine şi lucrarea chipului celui de o fiinţă, adică Iisus, Fiul lui Dumnezeu, preot după rînduiala lui Melchisedec, l-a ridicat pe el prin sîrguinţa sa la treapta preoţiei. Atunci cuviosul, punîndu-se în sfeşnic ca o făclie, sau mai bine zis ca un chip la locul înalt, a strălucit cu mai multă podoabă a faptelor bune monahiceşti şi preoţeşti, încît el s-a arătat nu monah simplu, ci făcător de minuni, dintre ale cărui faceri de minuni se cuvine a pomeni pe unele aici.

Un bogat oarecare din cetatea Kievului, fiind plin de lepră, a căutat ajutor de la doctori, de la vrăjitori şi de la oameni de altă credinţă, dar n-a folosit nimic; deci, mai mult rău şi-a făcut. Atunci unul din prieteni l-a îndemnat să meargă la Mînăstirea Pecersca şi să roage pe părinţii aceia să se roage pentru dînsul, dar el abia a voit. Cînd îl duseră acolo, egumenul a poruncit să-l adape cu apă din puţul Cuviosului Teodosie şi să-i spele capul şi faţa lui, şi îndată a scos puroi pentru necredinţa sa, încît toţi, de mirosul urît, au fugit de la dînsul; deci, s-a întors la casa sa, plîngînd şi tînguindu-se de ruşinea mirosului şi n-a ieşit multe zile la lumină, zicînd către prietenii săi: "Am acoperit ruşinea obrazului meu, m-am înstrăinat de fraţii mei şi nemernic m-am făcut fiilor maicii mele, căci nu am mers cu credinţă la cuvioşii părinţi Antonie şi Teodosie".

Deci, el în toate zilele aştepta moartea. Venindu-şi odată în sine, a gîndit să-şi mărturisească toate greşelile sale; de aceea a mers iarăşi la Mînăstirea Pecersca, la Cuviosul Alipie, şi s-a mărturisit înaintea lui. Iar cuviosul i-a zis lui: "Bine ai făcut, fiule, mărturisindu-ţi lui Dumnezeu păcatele tale înaintea nevredniciei mele, pentru că aşa şi proorocul mărturiseşte de sine, către Domnul, zicînd: Voi mărturisi fărădelegea mea Domnului, şi tu ai lăsat păgînătatea inimii mele. Apoi l-a învăţat pe el mult despre mîntuirea sufletului; deci, luînd vopsele pentru zugrăvirea icoanelor, i-a împodobit faţa lui, ungîndu-i bubele cele cu puroi; apoi, ducîndu-l în biserică, l-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi i-a poruncit să se spele cu apa aceea cu care obişnuiesc preoţii a se spăla după împărtăşire. Deci, chiar acolo i-au căzut lui bubele şi îndată i s-a dat cea dintîi închipuire frumoasă a sănătăţii sale. Astfel s-a făcut de un chip, întru această facere de minuni, Cuviosul părintelui nostru Alipie cu Domnul Hristos, căci, precum Hristos a tămăduit pe cel lepros, i-a poruncit să se arate preotului şi să aducă dar pentru curăţia sa, tot astfel şi acest cuvios a poruncit bubosului său să se arate înaintea lui, fiind în rînduiala slujbei preoţeşti, şi să aducă darul acela de care proorocul grăieşte: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate cîte ce mi-a dat mie? Paharul mîntuirii voi lua şi numele Domnului voi chema!

Deci se pomeneşte aici şi acest dar: că strănepotul acestui bubos, pentru curăţia lui, a ferecat cu aur un chivot de la sfîntul prestol al bisericii Pecersca.

Cuviosul Alipie a mai fost iarăşi de un chip cu Hristos, care a tămăduit pe un orb din naştere; căci, precum Hristos a tămăduit pe acela, întîi ungîndu-i ochii cu tină, apoi poruncindu-i să se spele în scăldătoarea Siloamului, care se zice trimis, tot astfel şi acest cuvios, întîi a uns bubele leprosului său cu vopsele de zugrăvit icoane, apoi i-a poruncit să se spele cu apa cu care obişnuit se spală preoţii după împărtăşire. Deci, în acest fel l-a tămăduit de bubele cele întunecate, împreună încă şi de orbirea păcatelor, de a cărui grabnică tămăduire, toţi cei ce atunci veniseră împreună din cetate, s-au mirat foarte mult.

Deci, Cuviosul Alipie le-a zis lor: "Fraţilor, luaţi aminte la ceea ce se zice: Nimeni nu poate să slujească la doi domni. Acest om mai înainte se robise vrăjmaşului prin păcatele farmecelor, iar mai pe urmă venise la Dumnezeu, deznădăjduit de mîntuirea sa, după sfatul vrăjmaşului, necrezînd Domnului cel ce poate mîntui; pentru aceea mai multă stricăciune năvălise asupra lui. Pentru că Domnul a zis: Cereţi, şi vi se va da; dar nu aşa cu îndoială, ci cu credinţă. Iar acum, cînd acela s-a întors şi s-a pocăit înaintea lui Dumnezeu de cele ce a făcut, ascultîndu-l eu şi Dumnezeu fiind bogat în milă, L-a tămăduit. Auzind oamenii acestea, s-au închinat şi s-au întors înapoi cu cel tămăduit, slăvind pe Dumnezeu şi pe cel ce l-a născut pe el. A slăvit pe Cuvioşii părinţi Antonie şi Teodosie şi pe acest cuvios părinte, Alipie, ucenicul acelora, de care se zicea că într-adevăr este la noi un nou Elisei, care l-a tămăduit de lepră, ca pe Neeman Sirianul.

A mai fost încă şi un alt oarecare bărbat iubitor de Hristos, tot din aceeaşi cetate a Kievului, care a zidit o biserică, şi a voit să facă şapte icoane mari pentru împodobirea ei. Atunci a dat argint şi scînduri pentru icoane la doi monahi, ştiutori ai Mînăstirii Pecersca, rugîndu-i ca pentru zugrăvire să întrebe pe Alipie. Acei monahi n-au spus nimic lui Alipie, iar argintul l-au oprit pentru ei. Trecînd cîtăva vreme, a trimis omul acela la monahi, să afle dacă îi sînt icoanele zugrăvite. Iar ei au răspuns: "Lui Alipie îi trebuie mult argint". Şi iar au luat argintul trimis de om, pe care, de asemenea, l-au oprit. Apoi, fiind singuri fără de ruşine, au vorbit cuvinte nedrepte asupra sfîntului, către omul acela, zicînd că: "Îi mai trebuie încă pe atît pe cît a luat". Iar omul iubitor de Hristos, a dat a treia oară, zicînd: "Voiesc din mîinile lui numai rugăciune şi binecuvîntare". Dar fericitul Alipie nu ştia nimic de ceea ce fac acei monahi.

După aceasta, omul iar a trimis, vrînd să ştie cu adevărat dacă îi sînt icoanele zugrăvite sau nu. Monahii, nemaiştiind ce să răspundă, au zis: "Alipie a luat argintul tău în trei rînduri şi acum nu vrea să zugrăvească icoanele". Pentru aceea, acel om iubitor de Hristos, a mers cu mulţi tovarăşi în Mînăstirea Pecersca la Cuviosul egumen Nicon, şi i-a spus pricina mîhnirii sale. Chemînd pe Alipie, i-a zis: "Frate, de ce ai făcut acestui fiu al nostru o nedreptate ca aceasta, că te-a rugat de multe ori, dîndu-ţi cît ai voit, iar tu, făgăduindu-te şi luînd mult argint, nu-i zugrăveşti icoanele, pe cînd uneori le faci în dar?"

Răspuns-a Alipie: "Cinstite părinte, ştii sfinţia ta că niciodată nu m-am lenevit în acest lucru, dar acum nu ştiu despre ce-mi vorbeşti!" Egumenul iarăşi a zis: "Ai luat trei preţuri pentru şapte icoane, şi nici pînă acum nu le-ai zugrăvit". Deci, spre mustrarea sfîntului, a trimis să aducă îndată scîndurile acelor icoane, care înainte de acea noapte se văzuseră nezugrăvite într-o cămară mînăstirească. Asemenea a poruncit să cheme şi pe acei monahi, prin care acel om trimitea sfîntului argintul. Deci, venind trimişii au adus icoanele zugrăvite cu meşteşug, punîndu-le înaintea egumenului şi a celor ce erau cu el. Atunci toţi s-au mirat şi, înspăimîntîndu-se cu cutremur, au căzut cu faţa la pămînt şi s-au închinat acelor chipuri nefăcute de mînă al Domnului, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale sfinţilor Săi.

Venind după aceasta şi cei doi monahi care minţiseră împotriva lui Alipie, şi neştiind de minunea ce se făcuse, au început a se certa cu sfîntul, zicîndu-i: "Trei preţuri ai luat, iar icoanele nu le zugrăveşti". Auzind cei ce erau acolo de această năpastă, le-a arătat icoanele, zicîndu-le: "Iată, icoanele s-au zugrăvit de Dumnezeu Însuşi, Care mărturiseşte nerăutatea lui Alipie".

Văzîndu-le ei s-au spăimîntat de această minune. Atunci egumenul, văzînd furtişagul şi minciuna lor, i-a izgonit din mî-năstire, şi au căzut din toate lucrurile lor. Însă nici aşa nu şi-au lăsat răutatea, ci grăiau hule împotriva Cuviosului Alipie şi spuneau oamenilor în cetate: "Noi singuri am zugrăvit acele icoane, iar stăpînul lor nevrînd să ne dea plata, ne-am lipsit de tocmeală; şi iată, a gîndit şi a minţit că acele icoane s-au zugrăvit de Dumnezeu, şi au îndreptăţit pe Alipie". Astfel a orbit poporul ce alerga la privirea icoanelor şi la închinarea lor. Deşi acei oameni au crezut atunci acelor monahi ce cleveteau pe Cuviosul Alipie, Dumnezeu, Care preamăreşte pe sfinţii Săi, precum singur a zis în Evanghelie: Nu poate cetatea să se ascundă stînd deasupra muntelui, nici aprind făclia şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic ca să lumineze tuturor, - n-a tăinuit îmbunătăţitele nevoinţe ale acestui cuvios bărbat, pentru că vestea a ajuns la domnul Vladimir Monomahul, adică despre minunea ce s-a făcut.

Această minune s-a adeverit însă şi mai mult, pentru că, oarecînd, prin voinţa lui Dumnezeu, luînd foc toată cetatea Kievului, a ars şi biserica ce avea acele icoane; dar după foc s-au găsit acele şapte icoane întregi şi nevătămate. Auzind voievodul de acest lucru, a mers singur să vadă minunea ce se făcuse. Văzînd icoanele ce rămăseseră, a auzit cu încredinţare despre ele cum s-au zugrăvit într-o noapte, cu voia lui Dumnezeu, cel ce a izbăvit de năpaste pe Cuviosul Alipie. Atunci voievodul Vladimir Monomahul a preamărit pe Dumnezeu, Făcătorul tuturor, care a făcut atîtea minuni, pentru faptele bune ale Cuviosului Alipie, şi, luînd una din acele icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a trimis-o în cetatea Rostovului, în biserica cea de piatră zidită de dînsul. S-a întîmplat odinioară de a căzut şi acea biserică din Rostov, însă acea icoană a rămas nevătămată. Atunci a dus-o în biserica de lemn, care după o vreme a ars de foc, dar icoana a rămas iarăşi nevătămată, neavînd nici o stricăciune de foc. Toate acestea închipuiau îmbunătăţita viaţă a Cuviosului părintelui nostru Alipie, pentru care acele icoane s-au zugrăvit fără de mînă.

Acum să venim şi la minunea ce se povesteşte de sfîrşitul sfîntului, anume, cum acest făcător de minuni şi meşter zugrav a trecut de la această viaţă vremelnică. Un dreptcredincios i-a dat Cuviosului părinte Alipie o icoană, Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca s-o zugrăvească, rugîndu-l s-o gătească de praznicul Adormirii. După cîteva zile cuviosul s-a îmbolnăvit, şi se apropia de sfîrşitul său; astfel că icoana era nezugrăvită. Din această pricină, omul acela se supăra şi se mîhnea asupra sfîntului. Dar Alipie îi zicea: "Fiule, nu te supăra venind la mine, ci aruncă-ţi spre Domnul grija ta, căci El va face cum va voi, adică icoana, la al său praznic va sta la locul ei". Deci, omul, crezînd cuvintelor cuviosului, s-a dus bucurîndu-se la casa sa. Apoi, venind iarăşi la Vecernia praznicului Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi văzîndu-şi icoana nezugrăvită şi pe Cuviosul Alipie mai bolnav, îl defăima, zicîndu-i: "De ce nu mi-ai spus de slăbiciunea ta, că aş fi dat altuia să-mi zugrăvească icoana, ca praznicul să-mi fie luminos şi cinstit, dar acum, iată că m-ai ruşinat". Cuviosul a răspuns cu blîndeţe: "O, fiule, n-am făcut aceasta din lenevire, însă Dumnezeu poate ca icoana Maicii Sale să o zugrăvească cu un cuvînt, pentru că eu acum mă duc din lumea aceasta, precum mi-a arătat mie Domnul, iar pe tine nu te voi lăsa întristat". Auzind aceasta, omul acela a plecat foarte întristat.

Îndată după plecarea acelui om, a intrat un tînăr luminos la Cuviosul Alipie şi a început a zugrăvi acea icoană; iar Alipie, socotind că stăpînul icoanei s-a supărat pe dînsul, a trimis alt zugrav. La început i se părea că acela este un om, dar graba şi frumuseţea lucrului îl arăta pe el că este înger, căci uneori punea aur pe icoană, iar alteori freca pe piatră felurite vopsele şi cu acelea zugrăvea; astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o icoană foarte frumoasă. După aceea a zis către cuvios: "Părinte, lipseşte ceva de aici sau am greşit în ceva?" Cuviosul i-a răspuns: "Bine ai făcut-o, Dumnezeu ţi-a ajutat să o zugrăveşti cu aşa frumoasă podoabă, şi singur El a lucrat aceasta prin tine". Apoi, sosind seara, zugravul acela s-a făcut nevăzut cu icoana.

Deci, stăpînul icoanei, de mare mîhnire, toată noaptea a petrecut-o fără somn, că nu avea icoana gata pentru praznic, numindu-se pe sine nevrednic şi păcătos de un dar ca acesta. Sculîndu-se, s-a dus la biserică să plîngă a sa greşeală; dar, deschizînd uşa bisericii, a văzut icoana la locul său, strălucind foarte mult. Atunci a căzut de frică, socotind că o nălucire i s-a arătat lui; apoi, arătîndu-se puţin şi privind, a cunoscut că este icoana lui, şi de aceea, fiind în cutremur şi spaimă mare, şi-a adus aminte de cuvintele Cuviosului Alipie, care îi zisese că icoana îi va fi gata la praznicul său. Deci, alergînd, a deşteptat pe casnicii săi, şi îndată au mers cu bucurie în biserică după dînsul, cu lumînări şi cu tămîieri.

Văzînd ei icoana că strălucea ca soarele, au căzut cu feţele la pămînt, i s-au închinat ei şi au sărutat-o cu toată veselia sufletului. După aceasta, acel om dreptcredincios s-a dus la egumen şi a început a-i spune şi lui minunea ce se făcuse cu acea icoană. Apoi au mers împreună la Cuviosul Alipie şi l-au văzut pe el ducîndu-se din lumea aceasta. Însă l-a întrebat egumenul: "Părinte, cum şi de cine s-a zugrăvit icoana omului acesta?" Iar spunîndu-le lor toate cele ce a văzut, a zis: "Îngerul a zugrăvit-o şi iată-l şi acum stă de faţă, vrînd să mă ia pe mine". Acestea zicîndu-le, şi-a dat sufletul său în mîinile Domnului, în 17 zile ale lunii august. Fraţii, îngrijindu-i trupul, l-au pus în biserică, şi făcînd deasupra lui cîntarea cea obişnuită, l-au pus în peştera Cuviosului Antonie.

Astfel, acest sfînt zugrav şi făcător de minuni, a împodobit cerul şi pămîntul, suindu-se acolo cu sufletul său cel îmbunătăţit, iar aici fiind cu trupul, în cinstea lui Dumnezeu Tatăl, începătorul zugravilor, Care a zis: Să facem om după chipul şi asemănarea noastră. Asemenea şi a chipului Ipostasului său, lui Dumnezeu Fiul, Care cu chipul s-a aflat ca omul, împreună cu a Sfîntului Duh, Care s-a coborît în chipul limbilor de foc, prin Care, deofiinţă fiind, să ne fie şi nouă, ca, împreună cu părintele nostru Alipie, să-l lăudăm în vecii vecilor. Amin.

Notă - În această zi mai facem pomenirea sfinţilor mucenici Straton, Filip, Evtihian şi Kiprian, care în Nicomidia au fost aruncaţi fiarelor spre mîncare, pentru Hristos, dar ele nu s-au atins de dînşii. Ei s-au sfîrşit aruncîndu-se în foc.

În Prolog sînt puşi în această zi şi sfinţii mucenici Pavel şi Iuliana. Pomenirea acestora a fost pus în ziua de 4 martie. Tot acolo este pus pe larg şi pătimirea lor; deci cel ce va voi să ştie mai mult, să citească despre această zi.

Tot în Prolog mai sînt puşi în această zi şi sfinţii mucenici Tirst şi Levchie, cu soţiile lor. Aceştia se pare că sînt aceia de la 14 decembrie; acolo găsiţi ceva despre pătimirea lor pe larg.

Vietile Sfintilor - August

duminică, 14 august 2022

CÂND A ADORMIT MARIA.. de Preot Sorin Croitoru

 

CÂND A ADORMIT MARIA..

de Preot Sorin Croitoru

Când a adormit Maria, plâns-au văduvele toate,
Plâns-au cu amar săracii și orfanii din cetate,
Căci ca Maica lor cea bună nu aveau să mai găsească,
Iar acum dormea-ntre scânduri, gata să îi părăsească..

Mare jale îi cuprinse.. Se credeau bătuți de soartă,
Avuseseră o mamă și era acolo, moartă..
Trupul ei mărunt și firav era pregătit să plece
Pe o lespede de piatră într-o văgăună rece..

Câte amintiri frumoase le veneau acum în minte..
Cine nu se încălzise cu-al ei zâmbet blând, cuminte,
Cine, oare, nu ceruse sfatul ei, balsam pe rană,
Cine, oare, nu primise vreo hăinuță de pomană

Împletită de acele mâini micuțe de copilă,
Oferită cu tot dragul de-acel suflet plin de milă?..
Da, Maria le fusese o adevărată mamă,
Ajutându-i ca să treacă peste lipsuri, peste teamă,

Întorcându-i din cădere deseori pe calea bună,
Învățându-i cu răbdare ce să facă, ce să spună,
Îndemnându-i totdeauna să trăiască în iubire
Fiindcă - le spunea Maria- dragostea-i a noastră fire..

Unii dintre cei în vârstă, care-acum plângeau cu jale,
Făceau parte din aceia care-au mers pe-a Crucii Cale
Și-i văzuseră Mariei disperarea, groaza, plânsul
Pentru Fiul ei, Mesia, căci crezuseră într-Însul.

Alții, tot creștini și-aceștia, făceau parte din mulțime,
Când primiră ucenicii Duhul Sfânt la Cincizecime.
Erau martorii minunii când în multe limbi vorbiră
Și la predica lui Petru, bucuroși se convertiră..

Toți aceștia pe Maria o considerau regină
Și-o rugau să îi primească-n viața care va să vină,
Când Mântuitorul lumii, Fiul ce Se preaslăvise,
Se va coborî din ceruri tot la fel cum Se suise..

Toți credeau în Înviere și în viața viitoare,
Dar așa-i când moare omul, de-ai ținut la el te doare..
Da, nădejdea-n Înviere oarecare pace-aduce,
Însă pierderea persoanei va rămâne-n veci o cruce..

Și așa a fost în ziua când a adormit Maria:
S-au vărsat atâtea lacrimi, că se umezise glia..
Toți treceau pe dinainte și-și luau la revedere,
Copleșiți fiind cu totul de a inimii durere..

Poți s-alini cu vorbe pruncii când mămica-i părăsește?
Care vorbă îi alină, care vorbă-i liniștește?..
Tot la fel au plâns în hohot toți sărmanii din cetate,
Căci Măicuța lor cea bună, să-i ajute nu mai poate..

Plâng și eu, văzând cu mintea cele ce se petrecură,
Cerul varsă peste câmpuri picături de rouă pură,
Norii plâng cu glas de tunet, revărsându-se-n șuvoaie,
Pogorând din înălțime lacrimi grele-n chip de ploaie..

Dar așa a fost să fie.. Trebuia și ea să moară
Ca să fie preaslăvită Maica Pururea Fecioară
Precum grâul care moare mai întâi, apoi învie,
Precum Fiul mort pe Cruce și-acum viu pe veșnicie!

Moartea ei a fost o simplă treaptă către Înviere,
Fără tulburări și spaime, fără chinuri și durere,
De aceea moartea Maicii "Adormire" se numește
Și cu multă bucurie astăzi se sărbătorește.

Întristați au fost creștinii când în sicriaș au pus-o,
Plini de fericire sfinții, când Hristos în cer le-a dus-o,
Fericiți și sfinții îngeri, că-și primeau Împărăteasă,
Fericită-ntreaga lume, având Mamă-n cer miloasă!

Te slăvim, Iisuse Sfinte, pentru ale Tale haruri,
Veșnică recunoștință, căci ne-ai copleșit de daruri,
Iar din cele revărsate peste noi cu îndurare,
Preacurata Ta Măicuță este DARUL CEL MAI MARE!