Suveranitatea României mai supraviețuiește doar în vârfurile brazilor
Decarbonizarea sectorului energetic prin OUG 108/2022 si votul Senatului precedat de respingerea unor amendamente care ”îmblânzeau” legea în comisii, înseamnă continuarea atacului împotriva Constituției României, anume asupra noțiunii de suveranitate. Dacă am fost (la nivel de guvernare) atât de imbecili să semnăm acordul Green Deal, asta nu înseamnă că el nu trebuie cel puțin ajustat, sau de-a dreptul denunțat, în situații de criză. Germania prin redeschiderea minelor asta face în fapt. Acordul presupune în mare renunțarea la combustibilul fosil si înlocuirea acestuia cu unul nepoluant, în teorie, căci în parctică nu este chiar așa. Acordul presupune de asemenea, ca oricare acord și posibilitatea practica a înfăptuirii lui. E ca si cum la un ”chef” se întâlnesc niște bogătani cu miliarde în cont si hotărăsc de exemplu să se joace de-a ecologia si ca de mâine să-și încălzească și lumineze palatele cu energie ”verde”. Ar fi în regulă, treaba lor, au bani pentru implementarea tehnică a acestei alternative. Nu este deloc însă în regulă să impună ”joaca” lor unor popoare care se bazează (având resurse în acest sens) pe energia tradițională și să facă din asta o politică de falimentare a țărilor rspective pentru a le transforma în simple colonii. Pe logica colonialista se dă ordin guvernelor să închidă nu doar minele, ci să-și reducă artificial si capacitățile hidrocentralelor sau să le vândă pur și simplu, pe "motiv" de tehnologie învechita, necesitatea modernizării etc. Acordul Green Deal ne vorbește nu doar despre ”verde” ci în primul rând despre colonializare, subordonare, nimicire națională și din Green rămâne doar un Deal globalist. Această politică UE este valabilă numai în cazul guvernelor supuse, căci sunt țări membre UE care nu se subordonează slugarnic, ci își mențin în mare parte suvernanitatea, adică propriile interese, fără a fi excluse din UE.
Guvernele României din ultimii 32 de ani, de dinainte și de după aderarea la UE au adoptat însă o politică trădătoare începând de la transformarea drepturilor minorităților în privilegiile minorităților, continuînd cu schimbarea recomandărilor UE în obligații, pe toate palierele, inclusiv pe cel economic. Acesta a fost stilul profund antiromânesc al tuturor trădătorilor care dacă au auzit de la un comisar european că trebuie să sară un metru în sus, ei au sărit 10 metri, de zece ori, pentru a-și arăta supunerea. Problema este că nu au țopăit doar ei ca ”persoane fizice” în sus pe la diverse ambasade, ci că independența României a coborât proprorțional cu urcarea lor în grațiile stâpânilor de dincolo.
Revenim la problema punctuală cu închiderea minelor, în general a sectorului energetic clasic. Ni se spune că nu sunt bani pentru retehnologizare, modernizre, investiții, lipsa fondurilor fiind încă un motiv în plus pentru lichidare, adică nu avem bani pentru a cumpăra o lopată să dezgropăm comoara din propria ogradă.
Banii sunt în averile ilicite ale politicienilor care au stat la baza marilor privatizări frauduloase, banii sunt la clanurile interlope cu averi de sute de milioane de euro pe ”bucată”. Lipsa fondurilor într-o țară bogată precum România, în oricare țară de fapt, provine din trădare în primul rând, mai apoi din corupție și proasta gestionare si valorificare a resurselor umane și materiale. Sunt o grămadă de țări care au resurse materiale mult mai mici decât România și cu toate acestea, cetățenii acelor state au un nivel de viață cu mult mai ridicat decât românii. Răspunsul la acest paradox il găsim în prestația clasei politice din acele state, una net superioară clasei politice din România.
Despre asta este vorba.
