Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Un alt bir peste români

Un alt bir peste români: a sosit vremea altor majorări de taxe și impozite pentru 2026. Am dat un interviu la postul de televiziune Tele M Iasi  și am prezentat cateva detalii. Pe larg, prezint mai jos mai multe date!

Toată țara este în aer. Biruri suplimentare peste biruri: pe case, pe terenuri, pe mașini. Iar acum revine în forță și „poluarea” ca element suplimentar de taxare și impozitare. Dacă această măsură ar fi fost parte dintr-o politică serioasă, coerentă și fundamentată științific, aș fi fost primul care să o susțină. 

Dacă ar fi venit la pachet cu investiții reale în monitorizare, cercetare, infrastructură și soluții concrete de reducere a poluării, discuția ar fi fost alta. Dar, din păcate, nu acesta este cazul. În realitate, asistăm la o nouă rundă de creșteri de taxe, puse în grabă sub umbrela unui „jalon PNRR”, mai exact din componenta Transport, în valoare totală de aproximativ 7,6 miliarde de euro. Se invocă principiul „poluatorul plătește”, dar fără ca statul să fi construit înainte instrumentele minime care să măsoare corect poluarea și sursele ei reale.

Mai mult, trebuie spus clar un lucru: primăriile și consiliile locale au posibilitatea legală de a majora sau reduce aceste impozite cu până la 50%. Tocmai de aceea, ele ar trebui să țină cont de povara totală a tuturor taxelor care cresc simultan în 2026. 

Pentru mulți cetățeni, taxa pe poluare „mai lipsea” dintr-un lung șir de creșteri.

Repet: această taxă, pusă la pachet cu celelalte majorări, riscă să transforme o problemă serioasă într-o abordare superficială și nedreaptă. Poluarea nu se rezolvă printr-o cifră pusă în tabel, ci prin înțelegerea fenomenului în ansamblu.

Poluarea nu poate fi evaluată doar în funcție de clasa Euro a mașinii. Ea depinde de:

-gradul de uzură al vehiculului,

-orele de funcționare și de staționare,

-blocajele din trafic,

-ambuteiaje,

-intervalul orar (dimineața, seara, la prânz),

-anotimp,

-condițiile meteorologice,

-circulația maselor de aer,

-poluarea adusă din alte zone sau chiar din afara țării.

Poluarea este cumulativă și provine din toate sursele, indiferent de tipul de propulsie. Inclusiv mașinile electrice sau hibride contribuie prin particulele rezultate din uzura anvelopelor, a plăcuțelor și discurilor de frână, a carosabilului. Aceste particule fine sunt astăzi recunoscute ca o sursă majoră de poluare urbană — și ele nu sunt deloc neglijabile.

Cu toate acestea, în PNRR găsim o adevărată „varză de Bruxelles”: mult limbaj tehnic, multe concepte la modă, dar foarte puțină substanță acolo unde contează. 

Nu găsim un program coerent pentru:

-o rețea națională modernă de monitorizare a aerului,

-senzori performanți și distribuiți inteligent,

-sisteme de măsurare în timp real,

-infrastructură de cercetare,

-laboratoare moderne,

-analiză științifică a fenomenelor locale.

Se vorbește mult despre digitalizare, despre tranziție verde, despre închiderea unor capacități energetice, despre reactoare modulare, despre mașini electrice, dar nu se explică cine măsoară, cum măsoară și pe ce date reale se bazează toate aceste decizii.

În domeniul deșeurilor, situația este similară. Există bani pentru stații, pentru instalații, pentru infrastructură, dar aproape nimic pentru cercetare, pentru tehnologii moderne de reciclare adaptate noilor tipuri de deșeuri, pentru procese care să recupereze materii prime fără a polua suplimentar. Se construiesc instalații, dar nu se investește suficient în știință.

Într-o țară care a avut la dispoziție miliarde de euro prin PNRR, faptul că nu s-a construit o infrastructură solidă de monitorizare și cercetare este o mare problemă. Folosim în continuare rețele vechi de 10 de ani, cu date incomplete și adesea nefuncționale, iar pe baza lor impunem taxe noi!???

Poluarea nu este doar o chestiune fiscală. Este o problemă de sănătate publică. Afectează bolile respiratorii și cardiovasculare, dar influențează și fenomenele meteo extreme: ploi torențiale, grindină, furtuni violente, descărcări electrice. Toate acestea sunt documentate științific, dar ignorate în politicile publice curente.

Am pierdut ani și miliarde care puteau fi folosite pentru modernizarea hidrocentralelor, pentru infrastructură energetică curată, pentru cercetare și pentru sisteme reale de măsurare. Unele decizii au fost greșite, altele pur și simplu executate fără viziune.

Paradoxal, acolo unde a existat presiune reală, cum a fost cazul autostrăzii A7 (pandemie= PNRR = termen rambursare limita iunie 2026!!!), lucrurile s-au mișcat rapid. Cu mii de oameni, mii de utilaje, într-un ritm fără precedent. Pentru că exista riscul pierderii banilor. Acolo s-a putut.

La fel și în cazul A8, unde contextul geopolitic și războiul din Ucraina au creat o fereastră strategică. Altfel, Moldova ar fi rămas, din nou, la coada investițiilor.

Concluzia este simplă: se poate, atunci când există voință și responsabilitate.

Dar nu putem accepta ca lipsa de strategie, lipsa de cercetare și lipsa de infrastructură să fie compensate doar prin creșterea taxelor pentru cetățeni. Poluarea nu se combate prin biruri, ci prin știință, investiții și politici publice inteligente.

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Economia de piață înseamnă o democrație a consumului, iar moralizarea întreprinderilor înseamnă reziliența și eficiența modelului economiei de piață.

Economia de piață înseamnă o democrație a consumului, iar moralizarea întreprinderilor înseamnă reziliența și eficiența modelului economiei de piață. 

Veniturile consumatorilor sunt limitate și sunt obținute greu, în special prin eforturi proprii, prin muncă, iar nu din speculații, rente sau monopoluri. De aceea, bunurile și serviciile achiziționate de comercianți trebuie să aducă beneficii maximale consumatorilor, iar competiția între comercianți trebuie subordonată bunăstării consumatorilor.  

Încă de pe vremea lui Kennedy, dreptul la calitate și dreptul la un preț corect (dreptul de a alege ce să consumi), dreptul la informație, inclusiv dreptul de a nu fi înșelat sau dezinformat, dreptul la siguranță și dreptul de a fi ascultat sunt pilonii legislației protecției consumatorilor.

Uniunea Europeană are un obiectiv preponderent economic, scopul său originar și esențial fiind acela de a realiza o piață unică europeană. Fiind interesată de obținerea puterii economice unificate la nivel continental, UE nu poate fi un promotor independent al protecției consumatorilor. Este un subtil dar vizibil conflict de finalițăți și un adevărat prosbul (derogare de la Shmita, regula veterotestamentară a iertării de datorii o dată la 7 ani) pe care îl practică UE. 

Exemplul băncilor, care au fost salvate de la faliment cu prețul sărăcirii/falimentării contribuabililor și al consumatorilor (împrumutați sau deponenți, deopotrivă), și exemplul marilor întreprinderi farmaceutice, alimentare sau chimice, care au fost mereu favorizate în dauna sănătății și a intereselor economice ale consumatorilor, sunt edificatoare în acest sens. Așa au fost cazul Monsanto - Bayer (a se vedea #monsantoleaks, precum și scandalul erbicidului cancerigen Round Up), cazul Pfizer, Moderna și Astra Zeneca (negocierile ultra-secrete ale contractelor de 80 de miliarde de euro privitoare la achiziția de seruri „imunizatoare” experimentale în pandemia din 2020-2023), precum și cazul dieselgate. De asemenea, multiplele cazuri de green washing. În plus, PNRR este un program de resetare a societății în vederea concentrării puterii economice în mâinile unor mari întreprinderi care vor beneficia de efectul TINA – there is no alternative. 

Preocuparea principală a birocrației europene, presată de obiectivul economic originar al UE și de marile întreprinderi*, este de a proteja (macro)economia, iar nu consumatorul. Concentrarea economică și salvarea de la faliment a marilor corporații „sistemice” sunt prioritare față de protecția reală a intereselor consumatorilor, care devin piese în angrenajul intereselor concentrative ale economiei, cifre statistice ale volumelor de vânzări și ținte ale controlului socio-psihologic al nevoilor și dorințelor. Or, privatizarea tot mai acută a profiturilor și socializarea tot mai largă a pierderilor deturnează economia de piață de la scopul său originar, care înseamnă bunăstarea consumatorului. 

Ironic, realizarea pieței interne și construcția „campionilor comerciali și industriali” sunt de neconceput în absența consumatorilor – prin prețul plătit pe achizițiile comerciale, prin încrederea în comerț, în genere, și în anumiți comercianți, și prin alegerile pe care le fac, consumatorii sunt cei care creează piața și societatea de consum și, astfel, alimentează puterea economică a „campionilor”. Dacă nu ar mai achiziționa, chiar și în proporțiile reduse ale abstinenței cauzate de crizele economice, sociale sau politico-militare, consumatorii ar determina destrămarea întregii economii de piață, cu consecința totalei disfuncționalități a mecanismelor fiscal – bugetare ale statelor membre, care se bazează în proporții ridicate pe taxele și impozitele pe consum. Fără încrederea consumatorilor nu există comerț și, deci, nu există economiei de piață.  

Planul Draghi din septembrie 2024 se concentrează pe „competitivitate” și crearea unor campioni comerciali europeni care au capital și utilizează resurse din toată Uniunea, ceea ce are un mare potențial de a afecta concurența loială între IMM-uri și, la final, bunăstării consumatorilor. Bine, cel puțin, că planul este plin de iluzii și de gânduri afectate de dorința și speranța de a se împlini (wishful thinking), cele mai multe convergând către „tranziția verde” și „digitalizare”, vechi obsesii ale birocrației UE, care deja au dus către faliment economii întregi și state membre ale UE.  

De vreme ce protecția consumatorilor este un domeniu al competențelor partajate între UE și statele membre, în mod normal, principiul subsidiarității ar trebui să corecteze, măcar în parte, neajunsurile cauzate de conflictul de finalități ale UE (care este o construcție politico-birocratică menită a asigura unificarea puterii economice la nivel continental, dar are ca obiectiv și protecția consumatorilor). Statele membre ar putea să contra-balanseze excesul de putere economică și birocratică în favoarea consumatorilor prin reglementări interne care să depășească bariera protecției de minimis a consumatorilor. Numai că acest potențial corectiv al conflictului de finalități ale UE este neutralizat de obiectivul prioritar și originar (reînnoit de planul Draghi) al creșterii puterii economice a întreprinderilor europene. Se pare că statele membre ale UE trebuie să își subordoneze politicile naționale în domeniul protecției consumatorilor acestui scop, punând în umbră necesitatea protecției consumatorilor.

Dezideratul protecției consumatorilor prin norme interne mai favorabile este blocat de tendința de concentrare a puterii politice și a birocrației UE. 

Statele membre ale UE au cedat oricum o parte consistentă din suveranitatea lor națională în favoarea birocrației și a supra-structurii politico-ideologice a UE încă de la momentul aderării la UE. 

În urmarea crizelor care s-au succedat la nivel global începând cu falimentul Lehman Brothers din anul 2008, UE și-a arogat pas cu pas tot mai multe competențe reglementare și de intervenție, cu încălcarea principiului subsidiarității, în defavoarea statelor membre și, deci, a consumatorilor. De exemplu, în domeniul sanitar și alimentar, UE și-a arogat (cutumiar sau prin acte normative adoptate sub impactul excepționalismului juridic, fără dezbatere și fără opoziție) din ce în ce mai multe atribuții pe care, la nivelul anului 2007, când România a aderat la UE, nu le avea. Recent, UE și-a asumat și un neașteptat rol militar și diplomatic, gestionând greșit și contrar intereselor populare în statele membre ale UE, finanțarea unui război care nu este al europenilor, ci al super-puterilor economice și militare – SUA, China și Rusia. 

Cu toate acestea, TFUE stabilește protecția consumatorilor ca obiectiv și ca principiu de reglementare – ceea ce poate „calma” juridic un fenomen economic greșit gestionat și nociv alimentat politic și ideologic.     

Reglementarea puterii economice ca a patra putere în stat, care trebuie separată de celelalte și controlată, pentru a nu putea abuza de putere și pentru a fi moralizată și socializată, este un deziderat actual al lumii noastre. Este bine că, din perspectiva riscului de abuz contra drepturilor omului, Directiva 2024/1760 privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor, pune corporațiile pe aceeași treaptă cu statele potențial tiranice, este rău că, dată fiind exagerarea părții birocratice a sustenabilității și durabilității, astfel de reglementări au reușit să ostilizeze opinia publică și să determine politicienii să ceară limitarea sau chiar neutralizarea efectelor lor.  

*Așa-numiții „campioni comerciali și industriali” dețin controlul instituțiilor europene, atât direct (prin lobby și revolvind door), cât și indirect, prin ONG – urile „progresiste”

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Hidrogenul

Hidrogenul este un potential combustibil din care se poate extrage energie curată (prin ardere, din hidrogen rezultă apă) și inepuizabilă (apa, prezentă peste tot pe Pământ, conțin hidrogen care, prin ardere se tranformă la loc în apă).

Problema este că hidrigenul este un gaz inflamabil cu putere explozivă foarte mare. În stare lichidă este foarte instabil, explozia unui recipient putând fi de câteva zeci de ori mai puternică decât trotilul (TNT). În lipsa unor tehnologii sigure de stocare și de ardere, hidrogenul este o bombă.

Fără nicio bravadă, reamintesc că hidrogenul este combustibilul care arde în Soare, prin procesul de fuziune nucleară (care determină temperaturi de milioane de grade) hidrogenul devenind heliu.

În ciuda acestui risc de explozie, dar date fiind avantajele preconizate ale hidrogenului, folosit drept combustibil, precum și lupta cu schimbările climatice, se lucrează intens la motoare și rezervoare sigure pe hidrogen care ar urma să fie utilizate la automobile, camioane, nave, aeronave. De asemenea, se lucrează intens și se cheltuie bani mulți pentru introducerea hidrogenului în consumul casnic, în amestec cu gazul metan, pentru încălzire, igienă casnică și mâncare.

Există înclusiv în România dezvoltări recente și proiecte pilot care testează introducerea hidrogenului în amestec cu gazul natural, ca parte a tranziției energetice spre surse mai curate (hidrogen verde, produs din energie regenerabilă).

S-au făcut deja teste cu amestec 20% hidrogen. Companii precum Delgaz Grid (parte a E.ON) au implementat, în perioada 2022-2024, proiectul „20HyGrid”, testând un amestec de 80% gaz natural și 20% hidrogen în rețele locale și aparate casnice”. Testul s-a limitat la localitatea Florești de lângă Cluj, rezultatul fiind „încurajator”. Un proiect similar, dar cu mai mult hidrogen (30%), intitulat „30HyGrid” este în derulare anula acesta*.

Există, de asemenea, teste cu hidrogen pur, fără amestec cu gaz metan (100%). Același Delgaz Grid a lansat, în iulie 2025, proiectul pilot „HyGrid100”, instalând centrale termice pe hidrogen pur la consumatori casnici selectați, inițial în poligoane de test (Mediaș) și apoi pe tronsoane operaționale mici*.

Strategia Națională a Hidrogenului (aprobată în 2024) prevede amestecarea hidrogenului în rețelele de gaze naturale începând cu 2025-2030, cu o creștere graduală (până la 20% inițial). PNRR alocă 600 de milioane de euro pentru adaptarea infrastructurii, vizând decarbonizarea încălzirii casnice.

Odată ce testul a trecut la nivel de strategie națională și lege, utilizarea hidrogenului drept gaz de consum nu mai este o recomandare. În Oltenia, de exemplu, trebuie efectuate 78.000 de racorduri la gaz cu cu 20% hidrogen până în 2026.

Cu toate acestea, hidrogenul poate crește riscul de scurgeri sau aprinderi în rețele vechi (mai ales când amestecul gaz metan – hidrogen trece de proporția de 80 % - 20%), iar producția "verde" este scumpă (2-8 €/kg). Experți (de ex. WWF România) avertizează că nu hidrogenul nu este eficient pentru uz casnic comparativ cu pompe de căldură sau electrificare.

Până se schimbă complet și se schimbă sigur rețelele de alimentare cu gaz casnic, vom mai avea de-a face cu explozii în blocuri și apartemente, mai nou, pentru că se mai și testează hidrogenul, combustibil totalmente verde și inepuizabil, dar exploziv mai abitor decât trotilul.

E indicat ca toată lumea să se intereseze la distribuitorul de gaz casnic dacă gazul metan este sau nu amestecat cu hidrogen.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Complexul Energetic Oltenia (CEO) nu se închide imediat și nici nu intră (încă) în faliment, dar se confruntă cu provocări financiare majore și un proces de restructurare accelerat impus de angajamentele din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) și de cerințele Comisiei Europene privind tranziția energetică.

Complexul Energetic Oltenia

 Complexul Energetic Oltenia (CEO) nu se închide imediat și nici nu intră (încă) în faliment, dar se confruntă cu provocări financiare majore și un proces de restructurare accelerat impus de angajamentele din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) și de cerințele Comisiei Europene privind tranziția energetică.

CEO a înregistrat pierderi semnificative în prima jumătate a anului 2025: circa 244 de milioane de lei, la o cifră de afaceri de cca 3,5 miliarde. Pierderile sunt atribuite în mare parte costurilor cu certificatele de CO2, scăderii vânzărilor de energie pe cărbune și restricțiilor impuse de planul de „decarbonare”. Datoriile totale ale CEO sunt de cca 1,4 miliarde de lei (inclusiv 560 de milioane către bănci).

CEO beneficiază de ajutor de stat (în total, vorbim de 2,5 miliarde de euro), dar acesta se va opri în 2026, ceea ce ar putea agrava situația. Există acuzații de "manipulări contabile" care ar putea duce la faliment, similare cazului Enron, dar acestea rămân neconfirmate oficial.

Există, desigur, un procesul de închidere și restructurare conceput pentru a respecta „jaloane” din PNRR.

Conform Deciziei Comisiei Europene C(2022) 553, România s-a angajat să închidă 1.425 MW de capacități pe cărbune până la 31 decembrie 2025 (plus 330 MW adiționali). Acest angajament aberant afectează în principal CEO (care trebuie să închidă capacități de 1.305 MW).

Până în 2023, fuseseră închise deja 2.025 MW la nivel național.

După 2026, din 10 cariere miniere vor rămâne doar 4 în rezervă (ex. Jilț Nord – închidere 2027; Pinoasa – 2030), iar grupurile energetice majore (Rovinari și Turceni) vor intra treptat în rezervă sau închidere totală până în 2030.

Ministerul român al Energiei a cerut în 2025 prelungirea termenelor cu 1,5–3 ani (până în 2028–2029), pe motiv de deficit energetic. România are frecvent găuri energetice de 3.000 MW pe vârfuri de consum. Între timp, au crescut prețurile și termenele de execuție și livrare a turbinelor pe gaz (din cauza războiului din Ucraina), iar interconexiunile europene nu converg către interesul energetic al României. Ministerul a propus menținerea a 3 grupuri în funcțiune comercială și 2 în rezervă tehnică pentru securitatea SEN (Sistemul Energetic Național). Mai mult chiar, în ianuarie 2025 România a propus amânarea închiderii centralelor pe cărbune cu cel puțin 3 ani (în realitate, amânarea ar trebui să fie cel puțin până în 2049, pentru a putea spera că energia pe cărbune este înlocuită cu ceva similar ca eficiență și cost).

În luna mai 2025, Comisia Europeană a respins analiza tehnică a României folosită ca temei al cererii de amânare, considerând-o ... neconformă cu modelul european de evaluare probabilistică.

Negocierile continuă, dar un eșec ar putea atrage penalități de peste 2 miliarde de euro.

Închiderea forțată a CEO în decembrie 2025 ar putea genera un "deficit masiv de energie", un black out, mai ales iarna.

Costurile sociale și economice ar fi și mai grave. Vor fi 8000 de concedieri directe și peste 100 de mii de locuri de muncă pierdute în industria orizontală (furnizori, clienți).

CEO este vital pentru producția națională de enerie (produce 24% din piața de energie electrică și prestează 40% din serviciile de sistem), dar tranziția către gaze naturale, regenerabile (fotovoltaice) și CCGT (cicluri combinate cu gaz) este obligatorie pentru viabilitate. Dacă nu se acceptă amânarea, închiderea parțială în 2025–2026 ar putea duce la faliment prin pierderi operaționale, dar Ministerul Energiei susține o "tranziție echilibrată" până în 2029.

Situația evoluează rapid ...

Insolvența ar putea fi o soluție - au mai fost salvate de la faliment întreprinderi majore, cum a fost Oltchim*.

Protecția tribunalului, transparența procedurii, anularea actelor frauduloase și pedepsirea celor vinovați de insolvență ar putea nu doar salva CEO, ci ar putea duce la asanarea unui mediu economic și social infestat cu politica de cumetrie din ultimii 36 de ani și contaminat de ingerințele iraționale și obsesive ale birocrației UE. Doar că este nevoie de voința politică de a nu influența judecătorii și de a nu impune ca administratori judiciari niște învârtiți ai insolvenței, ci profesioniști integri și independenți.

*în cazul Oltchim am înfrânt Comisia Europeană într-un proces la CJUE, unde am reușit să anulez o decizie de recuperare a unui ajutor de stat de 1,53 de miliarde de lei, decizie care ar fi dus la falimentul Oltchim

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - Situație incredibilă. România poate să intre într-o zonă critică de instabilitate energetică

Situație incredibilă. România poate să intre într-o zonă critică de instabilitate energetică și nu pentru că va scădea producția totală însumată, ci pentru că va cădea resursa sincronă. Bonus de prostie: vom mai plăti și o amendă de 1 miliard de euro pentru că nu respectăm angajamentul din PNRR, care a fost negociat de guvernele anterioare atât de bine, încât vom sfârși așa: sistemul energetic este pus la pământ.

„România se află în negocieri cruciale cu Comisia Europeană pentru a amâna închiderea centralelor pe cărbune” – este un titlu din presa națională. Deci am ajuns în situația excepțională să stăm în genunchi, altfel cade sistemul energetic. Explic mai jos ce se întâmplă.

În cadrul PNRR, "ne-am angajat solemn" să închidem până în 2026 capacități pe cărbune însumând aproximativ 1.400 MW, fără ca până acum să fi pus nimic în loc în termeni de energie sincronă sigură. În același interval, hidrocentrala Vidraru – una dintre cele mai importante surse flexibile și stabile – va fi oprită pentru lucrări tehnice de refacere. În sezonul rece, când consumul atinge valori maxime, aceste două pierderi simultane vor reduce rezerva de putere sincronă sub 700 MW, pragul minim de siguranță pentru sistemul energetic național.

Problema nu este câtă energie putem produce sau importa, ci raportul dintre puterea generată de surse cu inerție reală — hidrocentrale, termocentrale și reactoare nucleare — și puterea produsă de eoliene și panouri fotovoltaice, care nu au masă rotativă sincronă. Cu cât acest raport se micșorează (cu cât este mai mare energia fotovoltaică și eoliană și este mai mică energia produsă prin inerția rotorului centralelor hidro, termo, gaz, cărbune), cu atât stabilitatea rețelei devine mai fragilă în lipsa unor capacități de inerție rapide (baterii specifice pentru stabilizarea frecvenței).

Asta înseamnă că orice avarie la oricare dintre reactoarele nucleare de la Cernavodă, în această iarnă, în condițiile actuale, poate deveni critică.

Dacă una dintre unități s-ar opri brusc în această iarnă, într-un moment de consum maxim, în timp ce cei 1.400 MW pe cărbune sunt deja scoși din sistem, pierdem instantaneu circa 700 MW din puterea sincronă activă.

În lipsa unei rezerve rapide și cu o inerție redusă la nivel național, frecvența ar scădea cu peste 0,5 Hz/s, iar sistemul ar putea intra într-o zonă de instabilitate în lanț – adică exact scenariul de blackout regional pe care operatorii europeni îl încearcă să evite prin reglementări stricte.

Așadar, chiar și fără oprirea Unității 1 pentru retehnologizare, România se află deja într-o situație vulnerabilă în iarna 2025–2026. Ca sa nu ne mai amintim care este costul la populatie /KWh...

Dacă aceste măsuri nu sunt aplicate, iar reactorul Unitatea 1 de la Cernavodă va fi decuplat pentru retehnologizare în 2026, România va rămâne fără nicio capacitate sincronă nouă instalată și va intra într-o fereastră de risc energetic major.

Orice cădere bruscă a Unității 2, în acele condiții, ar putea antrena o pierdere de frecvență de peste 0,5 Hz/s – pragul care declanșează automat protecțiile și decuplările în lanț.

Este o situație inacceptabilă, critică, în care se pune în joc securitatea țării, un dezastru generat de graba de a bifa jaloanele PNRR fără o viziune tehnică de siguranță energetică.

România trebuie să renegocieze urgent aceste angajamente, dar va trebui să plătească penalizări de 1 miliard de euro!!!!, să prelungească sau să amâne pe o perioadă nedeterminată termenele de închidere a capacităților pe cărbune, până la finalizarea noilor unități sincrone pe gaz, și să asigure finalizarea rapidă a proiectelor Iernut, Mintia și Tarnița–Lăpuștești.

Am ajuns, din păcate, într-un moment HORROR, în care stabilitatea energetică a țării este pusă în așa pericol. Este o problemă de securitate națională, nu doar de economie.

În aceste condiții, singura măsură posibilă pentru a evita scenarii de risc este gestionarea extrem de atentă a resurselor interne:

- folosirea hidrocentralelor și centralelor pe gaz la 70–85% din capacitate, pentru a păstra rezerve de urcare rapidă în caz de fluctuații;

- menținerea unei baze sincrone minime de 5–6 GW active permanent;

- limitarea injectării fotovoltaice și eoliene la 60–65% în orele de vârf, pentru a evita scăderea bruscă a inerției sistemului.

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui 

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui - 8 miliarde pierdute din PNRR

România a pornit în 2021 cu un PNRR de 29 de miliarde de euro. Ulterior, suma s-a diminuat cu aproape 8 miliarde: 2 miliarde au fost tăiate de Comisia Europeană după recalcularea PIB-ului și 5 miliarde au fost abandonate de guvernele de la București, care nu au fost capabile să le folosească. În realitate, au rămas doar 21,6 miliarde de euro.

Până acum, România a primit 9,4 miliarde de euro, dar a reușit să cheltuiască efectiv doar aproximativ 7,5 miliarde. Restul fondurilor trebuie absorbite până în august 2026. Dacă nu, sunt pierdute! Ritmul actual este însă defectuos: licitații greoaie, birocrație excesivă, întârzieri și tergiversări.

În loc să fie prioritară, Moldova a rămas cu investiții firave, iar infrastructura mare – în special autostrăzile – a fost mereu blocată sau împinsă pe planul doi.

Riscul este dublu: pe de o parte, să pierdem sume uriașe pentru că nu reușim să le cheltuim la timp; pe de altă parte, să facem investiții fără valoare reală, doar pentru a bifa jaloane. Mai mult, multe contracte au fost subevaluate artificial încă de la început, pentru a da impresia că sunt pornite cât mai multe proiecte în fața electoratului. Acum, se amestecă din nou în aceeași „căciulă” și se scot câteva câștigătoare, indiferent de priorități și indiferent că altele sunt deja în execuție, cu grade diferite de progres. Rezultatul? Firme împinse spre faliment, incapacitate de plată, muncitori rămași fără locuri de muncă. Pentru că, în România, nimic nu mai este predictibil.

Ineficiența pregătirii și organizării PNRR se vede clar și din ceea ce am semnalat încă din 2021:

– N-am văzut proiecte majore de cercetare (energie, biotehnologii, nanomateriale, industrii prelucrătoare, medicină de frontieră, etc).

– N-am văzut investiții în industrii și tehnologii de vârf, care să aducă valoare pe termen lung.

– N-am văzut infrastructuri capabile să ridice nivelul tehnologic al țării.

– N-am văzut nici pentru Moldova proiecte strategice reale: infrastructura mare a fost din nou blocată sau împinsă pe planul doi.

În schimb, PNRR a fost construit pe jaloane birocratice, pe capitole, nu pe contracte. Iar pentru guverne slabe a fost exact rețeta perfectă pentru a ieși… o varză „a la România”.

Așa ne-am procopsit cu bani puțini, pierduți pe drum. Investiții mici, fără plus-valoare tehnologică. Moldova – din nou sacrificată.

Deputat AUR.Profesor.Univ.Dr.Habil.Silviu Gurlui

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Contra – revoluția bugetară a Ursulei von der Leyen

Contra – revoluția bugetară a Ursulei von der Leyen

După îndelungi amânări și cu un stil haotic și chiar rizibil pe alocuri, Comisia Europeană a lansat ieri, 16 iulie 2025, proiectul de buget multianual al UE, pe anii 2028 – 2034.

În mod intenționat, resursele oficiale de comunicare ale UE au concentrat discursul pe „revoluția” pe care ar aduce-o cu sine acest buget, în valoare de 2 mii de miliarde de euro.

Suma în sine, însă, a ridicat imediat obiecții – de la 1,2 trilioane, la 2 trilioane, este vorba de un surplus de 800 de miliarde de euro, care trebuie asigurat de statele membre, prin majorarea contribuției la UE. Germania a spus deja că această suplimentare a bugetului este inacceptabilă. Franța, confruntată cu propriul deficit bugetar excesiv, a respins implicit ideea. La fel au procedat statele net contributoare la buget – Olanda și țările nordice. O eventuală creștere a taxelor sau crearea de taxe noi, pe care să le colecteze direct UE*, ar putea stârni valuri de mânie în statele membre, în rândul întreprinderilor și, mai ales, la cetățeni. Presa europeană reflectă deja reacții dure, furioase chiar, ale Consiliului, ale Parlamentului European și ale statelor membre.

De altfel, acest surplus nu este nici măcar o evoluție. Este o stagnare sau chiar o involuție. Cu o inflație prognozată de 37% în 7 ani, suma de 800 de miliarde de euro nu înseamnă decât un maxim de 10% în plus, în termeni reali. Uniunea Europeană are de rambursat, începând cu 2028, cei 650 de miliarde de euro împrumutați pentru a finanța programul NewGenerationEU (mecanismul de redresare și reziliență, utilizat pentru acoperirea consecințelor negative ale pandemiei de covid). Deci, “surplusul” e, de fapt, deficit bugetar excesiv.

De fapt, acest buget este o contra-revoluție, este înscrierea UE pe un drum îngust, cu sens unic, care poate duce la faliment sau la totalitarism.

Iată de ce:

1. Socialiștii au condiționat votul lor contra moțiunii de cenzură de săptămâna trecută și, implicit, pentru menținea Ursulei la putere, de menținerea neatinsă a Fondului Social European. Proiectul de buget multi-anual l-a desființat. Banii alocați protecției sociale și luptei contra sărăciei vor fi plasați sub umbrela unui mega – fond, denumit National and Regional Partnership Plans (NRPP), care va conține și fondurile de coeziune regională, și fondurile pentru agricultură. Acest NRPP înseamnă 48% din buget, adică, 960 de miliarde de euro. Conform declarațiilor date ieri presei de doi comisari europeni (Christophe Hansen, agricultură, Rafaelle Fito, dezvoltare regională), minim 300 de miliarde de euro vor fi alocați plăților directe făcute fermierilor și minim 218 miliarde de euro vor fi alocați plății directe către regiuni, restul urmând a fi alocat agriculturii și dezvoltării regionale prin intermediul diverselor scheme de sprijin. Roxana Mânzatu, comisar european pentru protecție socială, a declarat că a obținut promisiuni de la Ursula că minim 14% din buget va merge în protecție socială. În teorie, ar urma ca minim 280 de miliarde de euro să fie alocate protecției sociale și luptei contra sărăciei. Socialiștii vor râmâne, însă, cu teoria și cu promisiunile: în realitate, dată fiind unificarea articială a celor trei domenii de acțiune și finanțare într-un singur „plan”, câștigătorii acestui joc al alocării vor fi fermierii și regiunile. Ca de obicei, o treime din banii europeni vor merge către agricultură și 20% vor merge către regiuni. Restul va râmâne de alocat protecției sociale și luptei contra sărăciei. Vorbim, deci, de cel mult 100 de miliarde de euro. Fondul Social European are azi valoarea de 147 de miliarde de euro...

În consecința, pentru a rămâne în funcție, Ursula le-a făcut o promisiune mincinoasă socialiștilor, pe care nu a onorat-o. Socialiștii au menținut-o în funcție degeaba. Urmează, deci, o nouă moțiune de cenzură, de data asta, de la socialiști.

2. În timp ce proiectul de buget tinde să văduvească agricultura și regiunile de aproape 200 de miliarde de euro, Ucrainei i se alocă un fond special, extrabilanțier, de 100 de miliarde de euro.

În timp ce protecția socială și lupta contra sărăciei sunt văduvite de aproape 50 de miliarde de euro, mai multe sute de miliarde de euro merg către înarmare.

3. Proiectul de buget conține și un Fond European al Competitivității, căruia i se va aloca un procent de 23% din buget, adică 460 de miliarde de euro.

Intersant este că, în cadrul acestui fond este ascuns bugetul pentru înarmare, unor state membre urmând a li se permite să utilizeze bani din acest fond cu titlu de cheltuieli militare. În plus, acestor state li se va permite să depășească deficitul bugetar maxim, de 3% din PIB, pentru a se putea încadra fără constrîngeri în trendul de creștere a cheltuielilor cu apartenența la NATO, de 5% din PIB. Precizez că România nu se află în rândul acestor stateme membre, ceea ce denotă incompetență și indolență ale decidenților politici actuali.

4. Problema enormă pe care o ridică acest proiect de budget este că, fără consultarea Parlamentului și fără acordul Consiliului, Ursula urmează a desființa sute de programe, unele dintre ele cu o anumită eficiență, altele cu o tradiție îndelungată și o experiență birocratică bogată (de exemplu, fondurile pentru agricultură).

Așadar, vorbim nu doar de concentrarea puterii, denumită și „comisionalizare” în presa europeană, ci și de evitarea mecanismelor democratice care implică Parlamentul și Consiliul în procesul decizional.

Aceasta este exact una dintre acuzațiile pe care le-am făcut cu ocazia moțiunii de cenzură de săptămâna trecută.

Presa oficială a aplaudat respingerea moțiunii, dar acum este plină de această acuză, care sună chiar mai rău decât formula din moțiunea de cenzură.

Majoritatea deputaților europeni care au luat atitudine în chestiunea proiectului de buget „s-au arătat deosebit de îngrijorați de propunerile care ar putea slăbi rolul autorităților regionale și locale în gestionarea fondurilor și care ar putea pune fermierii împotriva regiunilor sau regiunile împotriva guvernelor naționale” (apud euractiv**).

În lipsa unui control parlamentar și a participării la decizie a Consiliului și a autorităților naționale și regionale, suntem lăsați descoperiți față de trendul resimțit în ultimii 6 ani: un regres democratic foarte riscant și deranjant.

5. Proiectul de buget nu conține nimic liniștitor din perspectiva corupției, a deturnării de fonduri și a ineficienței cheltuirii banilor publici. Chiar și euractiv consideră că se fură***. Ceea ce zice și Curtea Europeană de Conturi. Ceea ce a zis și ex-ombudsman – ul european, Emilly O’Reilly, acum 2-3 ani.

Ceea ce ziceam și eu în moțiune.

6. Sumele alocate protecției sociale, agriculturii și coeziunii regionale vor fi partajate în 27 de pachete naționale, oarecum după principiul fondator al Mecanismului de redresare și Reziliență (PNRR). Precum se știe, accesul la acest gen de fonduri a fost condiționat de reforme și de respectarea statului de drept, unde “reforme” au însemnat tranziția climatică, net zero, digitalizarea și bancarizarea generalizate, prioritizarea drepturilor minorităților de gen și a migranților și alte nebunii ideologice, iar “statul de drept” a însemnat exact ceea ce a vrut Ursula să însemne. Ei bine, și aceste noi planuri de parteneriat național și regional (NRPP) vor fi gestionate după același tipar.

Nu știm care sunt valorile europene, dar știm sigur că un cerber al lor va putea decide oricând că un anume stat membru nu le respectă, și, deci, accesul la borcanul cu miere îi va fi fost interzis.

Nu mai știm exact nici ce anume înseamnă statul de drept, în accepțiunea Comisiei și a Ursulei. Nu de alta, dar Comisia și Ursula însăși au încălcat statul de drept, în varianta sa clasică, cea care presupune separația, echilibrul și distribuția puterii, drepturile individuale și libertățile cetățenești, libertatea de opinie și de consțiință, respectul tratatelor și al Constituției ...

Comisia Europeană este o instituție europeană care încalcă ea însăși statul de drept, ignorând cu grație rapoartele Curții de Conturi, disprețuind rolul Parlamentului și încălcând cu intenție decizii ale CJUE, așa cum am susținut în moțiunea de cenzură și cum probează documentele oficiale și faptele notorii.

Acești bani din noul buget european vor fi, precum se poate intui, la discreția Ursulei.

Nu ești suficient de incluziv cu minoritățile de gen și cu migranții, încalci. Ești prea incluziv cu săracii, antreprenorii, fermierii, încalci. Nu ești suficient de anti-climate change, încalci. Nu ești suficient de digitalizat și bancarizat, nu elimini suficient de rapid cash-ul, încalci. Nu te supui narativului oficial (minciuna bună, nobilă), încalci. Nu combați suficient de sever și prompt (în accepțiunea turnătorilor profesioniști și a ONG – urlor progresiste) conspiraționiștii, extremiștii și populiștii (termeni care înseamnă exact ceea ce Comisia Europeană vrea să însemne, iar nu ceea ce înseamnă etimologic și natural), încalci.

Notă: România este indexată ca statul membru UE cu cel mai mic nivel al democrației și al statului de drept din întreaga UE. Printre altele, calificativul a fost “meritat” din cauza anulării alegerilor, anulare fabricată de și de care au profit la maxim ... pro-europenii. Nu Ungaria și nici Slovacia vor fi oile negre ale fondurilor europene, ci România.

PS Ce vă spuneam despre Ursula? Că v-ați pus pe soclu un idol fals, cu ifose de țarină. Trebuie rapid forțată să coboare de acolo.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - „Atmosfera sfârșitului unei domnii”: moțiune de cenzură împotriva lui von der Leyen - INTERVIU, Epoch Times 10 iulie 2025

„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen

INTERVIU, Epoch Times – În această zi de joi, 10 iulie, Parlamentul European va examina o moțiune de cenzură ce o vizează pe Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

La originea aceste inițiative: eurodeputatul român, Gheorghe Piperea. În cadrul acestui interviu, acesta va expune motivele acțiunii sale, pe care le justifica raportate la lipsa de transparență a executivului și a subminării democrației în defavoarea tehnocrației.

Epoch Times: Este fără de tăgadă ideea conform căreia Comisia Ursulei von der Leyen va fi nevoită să supraviețuiască moțiunii de cenzură pe care ați depus-o. Două treimi din voturile exprimate sunt necesare. Cu toate acestea, credeți că va putea fi adoptată?

Gheorghe Piperea: Mă bucur că această moțiune de cenzură obligă anumite persoane să se privească-n oglindă și, cu puțină șansă, să observe că nu e nimic (onorabil) în reflexie.

Sunt, de asemenea, mulțumit că am putut contribui la devoalarea intențiilor câtorva persoane.

În mod cert, este puțin probabil să se atingă numărul suficient de voturi pentru a o putea destitui pe Ursula von der Leyen. Acesta lucru este clar. Totuși, nu picați în capcană: este începutul sfârșitului pentru ea. Luni, fața ei trăda sentimentul că, simbolic, am intrat în atmosfera unui sfârșit de epocă. Epoca sa.

Puteți să ne reamintiți motivele principale care justifică, în opinia dumneavoastră, această moțiune de cenzură?

În primul rând, scandalul Pfizergate. Printr-o decizie pronunțată în luna mai, Tribunalul Uniunii Europene a hotărât că refuzul Comisiei de a pune la dispoziție conținutul mesajelor transmise între Ursula von der Leyen și Președintele Pfizer, mesaje legate de negocierile contractelor privind vaccinurile Covid la suma de 35 de miliarde de euro, a fost neîntemeiat. În ciuda acestei decizii a Justiției, Comisia Europeana continuă să refuze să facă publice mesajele.

În al doilea rând, concluziile esențiale ale Curții europene de conturi au expus gestiunea defectuoasă a Comisiei Europene asupra fondurilor provenite din PNRR. Destinat să susțină Statele membre în fața consecințelor economice ale pandemiei, acest fond a suferit de o lipsă totală de gestiune din partea Comisiei, cu precădere în ceea ce privește buna folosință și alocarea eficientă a resurselor.

În al treilea rând, invocarea, de către Ursula von der Leyen, a articolului 122 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, utilizat pentru a eluda implicarea Parlamentului European, cu scopul de a crea un nou instrument financiar de 150 de miliarde de euro pentru noua sa inițiativă „Rearm Europe”.

Pentru prima data, Președinta Comisiai Europene s-a apărat public împotriva acuzațiilor privind lipsa transparenței mesajelor ce au stat la baza litigiului cu New York Times. Ce părere aveți despre explicațiile date în fața Parlamentului?

Mulți dintre noi au așteptat explicații clare: Ursula von der Leyen nu a dat niciuna. S-a mulțumit să afirme că a dialogat cu lideri ai industriei farmaceutice și că negocierile au fost transparente pentru că toate cele 27 de state membre au participat la acestea. Este, în mod faptic, fals. Până în ziua de astăzi nu avem, în continuare, nicio justificare, nicio transparență și nicio asumare de răspundere.

Cu toate acestea, ce conțin aceste mesaje de tot se persistă cu interdicția accesului la ele? Acestea sunt, în principiu, doar niște simple mesaje și, totuși, par să ascundă ceva complet compromițător.

Ceea ce este total ironic este că fix cei care, în numele interesului general, susțineau măsuri ce conduceau la o supraveghere din ce în ce mai dură a cetățenilor, acum se exonerează de orice exigență a transparenței.

Cândva Europa a fost un model de democrație, de libertate și de responsabilitate instituțională. Astăzi devenim o entitate tehnocrată, opacă, guvernată de o Președintă care calcă în picioare chiar principiile pe care pretinde că le respectă.

Moțiunea dumneavoastră de cenzură a fost descrisă de doamna von der Leyen drept „o nouă tentativă evidentă de a adânci discordia între instituții și forțele proeuropene”. Cum îi răspundeți la această afirmație?

Ursula von der Leyen nu a tratat fără respect doar opozanții săi, ci chiar și instituțiile. A adus în derâdere această moțiune de cenzură, minimizând-o la o simplă unealtă politică folosită de forțe „antieuropene”.

Altfel spus, mesajul lui von der Leyen este următortul: „Dacă sunteti împotriva mea, sunteți împotriva Uniunii Europene și, deci, în mod evident Putiniști. Este o retorică periculoasă ce corespunde unui dicton leninist – Cine nu e cu noi e împotriva noastră.”

Deși doamna von der Leyen vă acuză că ați fi „partizan Putinist”, ea a păstrat tăcerea în ceea ce îl privește pe Xi Jinping. A doua zi a ținut un discurs, în general elogios la adresa Chinei, salutând un mode economic care „în numai în 50 de ani a scos peste 800 de milioane de persoane din sărăcie”. A afirmat, de asemenea, că nu dorește o „separare”, ci, din contră, „o relație și mai stabilă”. Care e reacția dumneavoastră?

Foarte bine, să sărutăm bocancii lui Xi Jinping, căci, se pare, este un dictator respectabil. Ursula von der Leyen, prin maniera ei de luni de a acționa și de a reacționa, a adoptat un comportament care ne aduce aminte de liderul comunist chinez.

Ea a îndrăznit să ne acuze de a fi „marionete Putiniste”. Totodată, trebuie să ne reamintim situația de fapt: Gerhard Schroder și Angela Merkel în Germania, Nicolas Sarkozy și Emmanuel Macron în Franța, aceștia sunt cei care au susținut relații economice strânse cu Moscova pentru a garata țării lor un acces privilegiat la gazul rusesc la un preț redus.

În ceea ce mă privește, eu nu am avut niciodată nici cea mai mică legătură economică cu Putin și nici nu voi avea. Pentru că eu sunt un democrat și pentru că resping fundamental modelul său politic.

În luna iulie a anului trecut, avocatul New York Times, Bondine Kloostra, a obținut, pentru un alt client, o primă victorie judiciară în fața Tribunalului UE în ceea ce privește litigiul privind transparentizarea contractelor de cumpărare ale vaccinurilor contra Covid. În aceeași zi, o altă decizie favorabilă, obținută de avocatul Arnaud Durand, a obligat Comisia Europeană să publice clauzele privind răspunderea din aceste contracte. Deși această decizie este executorie de câteva luni, în ciuda recursului în fața Curții de Justiție a UE, executivul european continuă să se sustragă de la executarea acesteia. Ce părere aveți?

Evidențiez faptul că aceste spețe au fost judecate într-o perioadă de timp ce a permis Ursulei von der Leyen să obțină și un al doilea mandat. Speța pe care o evocați este un alt exemplu de dispreț flagrant pentru sistemul judiciar si pentru separația puterilor. Mesajul pe care aceasta îl transmite este profund prejudiciabil.

În momentul în care o instanță pronunță o hotărâre defavorabila unui cetățean sau unei întreprinderi, care este așteptarea logică? Că aceștia vor respecta Statul de drept. Că aceștia se vor conforma dispozitivului hotărârii. Că aceștia își vor asuma consecințele.

Ce constatăm, totuși, astăzi, în ceea ce privește Comisia condusă de Ursula von der Leyen? Tribunalul UE a hotărât. Și, cu toate acestea, nu observăm niciun respect pentru hotărârea pronunțată. Nimic.

Dacă pretindeți că apărați transparența și Statul de drept, atunci trebuie să fiți primii care aplică hotărârile Justiției, inclusiv cele care nu sunt, încă, definitive. Este o chestiune de principiu. Este o exigență a eticii. Și este, în special, o condiție esențială pentru încrederea în instituțiile noastre judiciare.

O reamintesc: Comisia se arată, adesea, contrariată când denunță încălcările privind Statul de drept în Ungaria, în Polonia, în Romania...dar, când îi vine rândul să fie un exemplu de urmat, aceasta eșuează.

Într-o democrație demnă de acest nume, acest comportament al Comisiei este pur și simplu inacceptabil. Nu putem perpetua dublul standard, două măsuri. Fie că suntem Președinte al Comisiei Europene sau simplu cetățean, nimeni nu poate fi mai sus de Statul de drept.

Pentru multe persoane, criza Covid nu este decât o amintire neplăcută ce se pierde cu timpul. De ce considerați că nu trebuie să trecem cu vederea prea rapid peste această perioadă?

În calitate de profesor de Drept, sunt profund preocupat de decăderea încrederii cetățenilor în democrație, nu din cauza respingerii principiilor democratice, dar din cauza unei neîncrederi în cei ce ar trebui să le aplice și care, de multe ori, le trădează.

Aceasta este concluzia evidentă pe care am observat-o după criza Covid și până în prezent. S-a dorit ca cetățenii să se obișnuiască cu ideea că, în perioada de criză, este „normal” să ne fie suspendare drepturile, libertățile fundamentale, stilul de viață, în numele unei pretinse „protecții”. Această protecție, în fapt, a părut mai degrabă o supunere față de autoritate decât o veritabilă măsură de precauție.

Or, pentru a prezenta autoritatea drept salvatoare trebuie să inventăm un inamic. Ieri, acesta a fost lupta contra virusului. Astăzi, acesta este, de exemplu, lupta împotriva schimbării climatice. Acest cadru permite instaurarea unui climat de urgență ce permite restrângerea libertăților.

În timpul crizei de Covid, acest mecanism a permis „îngroparea” libertății de exprimare. Cea mai mică voce disidentă era taxată și catalogată drept „dezinformare”. Opinia divergentă, asimilată unei amenințări pentru sănătatea publică.

Ce se întâmpla cu simpli oameni în această perioadă de timp. Îngenunchiați de lock-down-urile succesive, de închiderile instituțiilor administrative și de regulile incoerente impuse „de Sus”, aceștia își pierdeau locurile de muncă, afacerile, câteodată chiar propria demnitate.

Astăzi sechelele sunt vizibile. O parte a religios-credincioasă a populației nu mai are încredere în știință, nu din cauza ideologiei „antiștiință”, ci din cauza unui sentiment de trădare. Ni s-a promis rigurozitate. Am primit opacitate, aroganță, dogmă. Spitalele și-au închis porțile pentru pacienții non-Covid, au abandonat bolnavii cronici, pacienții oncologici, persoanele ce se aflau în suferințe psihice.

În ceea ce privește vaccinurile atât de promise de doamna von der Leyen, acesta au fost autorizate în timpi record, fără nicio perspectivă asupra riscurilor ce pot apărea pe o perioadă lungă de timp și cu o eficacitate ce nu corespundea celei inițial anunțate. Acest lucru nu a fost știință. A fost precipitare politică.

Astăzi, multe persoane nu se mai simt reprezentate de acești lideri politici închiși într-o logică a tehnocrației, ce se comportă ca o elită nealeasă, ferită de orice obligație de răspundere. În acest mod încrederea în democrație piere. Nu din cauza fundamentelor democrației, ci din cauza celor care le deturnează de la scopul lor. Pe de altă parte, eu vin dintr-o țară care a cunoscut 45 de ani de totalitarism. Știu ce înseamnă acest lucru. Nu am nicio intenție de a mă reîntoarce la el.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea