Complexul Energetic Oltenia (CEO) nu se închide imediat și nici nu intră (încă) în faliment, dar se confruntă cu provocări financiare majore și un proces de restructurare accelerat impus de angajamentele din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) și de cerințele Comisiei Europene privind tranziția energetică.
CEO a înregistrat pierderi semnificative în prima jumătate a anului 2025: circa 244 de milioane de lei, la o cifră de afaceri de cca 3,5 miliarde. Pierderile sunt atribuite în mare parte costurilor cu certificatele de CO2, scăderii vânzărilor de energie pe cărbune și restricțiilor impuse de planul de „decarbonare”. Datoriile totale ale CEO sunt de cca 1,4 miliarde de lei (inclusiv 560 de milioane către bănci).
CEO beneficiază de ajutor de stat (în total, vorbim de 2,5 miliarde de euro), dar acesta se va opri în 2026, ceea ce ar putea agrava situația. Există acuzații de "manipulări contabile" care ar putea duce la faliment, similare cazului Enron, dar acestea rămân neconfirmate oficial.
Există, desigur, un procesul de închidere și restructurare conceput pentru a respecta „jaloane” din PNRR.
Conform Deciziei Comisiei Europene C(2022) 553, România s-a angajat să închidă 1.425 MW de capacități pe cărbune până la 31 decembrie 2025 (plus 330 MW adiționali). Acest angajament aberant afectează în principal CEO (care trebuie să închidă capacități de 1.305 MW).
Până în 2023, fuseseră închise deja 2.025 MW la nivel național.
După 2026, din 10 cariere miniere vor rămâne doar 4 în rezervă (ex. Jilț Nord – închidere 2027; Pinoasa – 2030), iar grupurile energetice majore (Rovinari și Turceni) vor intra treptat în rezervă sau închidere totală până în 2030.
Ministerul român al Energiei a cerut în 2025 prelungirea termenelor cu 1,5–3 ani (până în 2028–2029), pe motiv de deficit energetic. România are frecvent găuri energetice de 3.000 MW pe vârfuri de consum. Între timp, au crescut prețurile și termenele de execuție și livrare a turbinelor pe gaz (din cauza războiului din Ucraina), iar interconexiunile europene nu converg către interesul energetic al României. Ministerul a propus menținerea a 3 grupuri în funcțiune comercială și 2 în rezervă tehnică pentru securitatea SEN (Sistemul Energetic Național). Mai mult chiar, în ianuarie 2025 România a propus amânarea închiderii centralelor pe cărbune cu cel puțin 3 ani (în realitate, amânarea ar trebui să fie cel puțin până în 2049, pentru a putea spera că energia pe cărbune este înlocuită cu ceva similar ca eficiență și cost).
În luna mai 2025, Comisia Europeană a respins analiza tehnică a României folosită ca temei al cererii de amânare, considerând-o ... neconformă cu modelul european de evaluare probabilistică.
Negocierile continuă, dar un eșec ar putea atrage penalități de peste 2 miliarde de euro.
Închiderea forțată a CEO în decembrie 2025 ar putea genera un "deficit masiv de energie", un black out, mai ales iarna.
Costurile sociale și economice ar fi și mai grave. Vor fi 8000 de concedieri directe și peste 100 de mii de locuri de muncă pierdute în industria orizontală (furnizori, clienți).
CEO este vital pentru producția națională de enerie (produce 24% din piața de energie electrică și prestează 40% din serviciile de sistem), dar tranziția către gaze naturale, regenerabile (fotovoltaice) și CCGT (cicluri combinate cu gaz) este obligatorie pentru viabilitate. Dacă nu se acceptă amânarea, închiderea parțială în 2025–2026 ar putea duce la faliment prin pierderi operaționale, dar Ministerul Energiei susține o "tranziție echilibrată" până în 2029.
Situația evoluează rapid ...
Insolvența ar putea fi o soluție - au mai fost salvate de la faliment întreprinderi majore, cum a fost Oltchim*.
Protecția tribunalului, transparența procedurii, anularea actelor frauduloase și pedepsirea celor vinovați de insolvență ar putea nu doar salva CEO, ci ar putea duce la asanarea unui mediu economic și social infestat cu politica de cumetrie din ultimii 36 de ani și contaminat de ingerințele iraționale și obsesive ale birocrației UE. Doar că este nevoie de voința politică de a nu influența judecătorii și de a nu impune ca administratori judiciari niște învârtiți ai insolvenței, ci profesioniști integri și independenți.
*în cazul Oltchim am înfrânt Comisia Europeană într-un proces la CJUE, unde am reușit să anulez o decizie de recuperare a unui ajutor de stat de 1,53 de miliarde de lei, decizie care ar fi dus la falimentul Oltchim
