Situație incredibilă. România poate să intre într-o zonă critică de instabilitate energetică și nu pentru că va scădea producția totală însumată, ci pentru că va cădea resursa sincronă. Bonus de prostie: vom mai plăti și o amendă de 1 miliard de euro pentru că nu respectăm angajamentul din PNRR, care a fost negociat de guvernele anterioare atât de bine, încât vom sfârși așa: sistemul energetic este pus la pământ.
„România se află în negocieri cruciale cu Comisia Europeană pentru a amâna închiderea centralelor pe cărbune” – este un titlu din presa națională. Deci am ajuns în situația excepțională să stăm în genunchi, altfel cade sistemul energetic. Explic mai jos ce se întâmplă.
În cadrul PNRR, "ne-am angajat solemn" să închidem până în 2026 capacități pe cărbune însumând aproximativ 1.400 MW, fără ca până acum să fi pus nimic în loc în termeni de energie sincronă sigură. În același interval, hidrocentrala Vidraru – una dintre cele mai importante surse flexibile și stabile – va fi oprită pentru lucrări tehnice de refacere. În sezonul rece, când consumul atinge valori maxime, aceste două pierderi simultane vor reduce rezerva de putere sincronă sub 700 MW, pragul minim de siguranță pentru sistemul energetic național.
Problema nu este câtă energie putem produce sau importa, ci raportul dintre puterea generată de surse cu inerție reală — hidrocentrale, termocentrale și reactoare nucleare — și puterea produsă de eoliene și panouri fotovoltaice, care nu au masă rotativă sincronă. Cu cât acest raport se micșorează (cu cât este mai mare energia fotovoltaică și eoliană și este mai mică energia produsă prin inerția rotorului centralelor hidro, termo, gaz, cărbune), cu atât stabilitatea rețelei devine mai fragilă în lipsa unor capacități de inerție rapide (baterii specifice pentru stabilizarea frecvenței).
Asta înseamnă că orice avarie la oricare dintre reactoarele nucleare de la Cernavodă, în această iarnă, în condițiile actuale, poate deveni critică.
Dacă una dintre unități s-ar opri brusc în această iarnă, într-un moment de consum maxim, în timp ce cei 1.400 MW pe cărbune sunt deja scoși din sistem, pierdem instantaneu circa 700 MW din puterea sincronă activă.
În lipsa unei rezerve rapide și cu o inerție redusă la nivel național, frecvența ar scădea cu peste 0,5 Hz/s, iar sistemul ar putea intra într-o zonă de instabilitate în lanț – adică exact scenariul de blackout regional pe care operatorii europeni îl încearcă să evite prin reglementări stricte.
Așadar, chiar și fără oprirea Unității 1 pentru retehnologizare, România se află deja într-o situație vulnerabilă în iarna 2025–2026. Ca sa nu ne mai amintim care este costul la populatie /KWh...
Dacă aceste măsuri nu sunt aplicate, iar reactorul Unitatea 1 de la Cernavodă va fi decuplat pentru retehnologizare în 2026, România va rămâne fără nicio capacitate sincronă nouă instalată și va intra într-o fereastră de risc energetic major.
Orice cădere bruscă a Unității 2, în acele condiții, ar putea antrena o pierdere de frecvență de peste 0,5 Hz/s – pragul care declanșează automat protecțiile și decuplările în lanț.
Este o situație inacceptabilă, critică, în care se pune în joc securitatea țării, un dezastru generat de graba de a bifa jaloanele PNRR fără o viziune tehnică de siguranță energetică.
România trebuie să renegocieze urgent aceste angajamente, dar va trebui să plătească penalizări de 1 miliard de euro!!!!, să prelungească sau să amâne pe o perioadă nedeterminată termenele de închidere a capacităților pe cărbune, până la finalizarea noilor unități sincrone pe gaz, și să asigure finalizarea rapidă a proiectelor Iernut, Mintia și Tarnița–Lăpuștești.
Am ajuns, din păcate, într-un moment HORROR, în care stabilitatea energetică a țării este pusă în așa pericol. Este o problemă de securitate națională, nu doar de economie.
În aceste condiții, singura măsură posibilă pentru a evita scenarii de risc este gestionarea extrem de atentă a resurselor interne:
- folosirea hidrocentralelor și centralelor pe gaz la 70–85% din capacitate, pentru a păstra rezerve de urcare rapidă în caz de fluctuații;
- menținerea unei baze sincrone minime de 5–6 GW active permanent;
- limitarea injectării fotovoltaice și eoliene la 60–65% în orele de vârf, pentru a evita scăderea bruscă a inerției sistemului.
