Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Despre criza financiară din anul 33 AD și rolul acesteia în precipitarea evenimentelor cruciale din acel an. Frații bancheri Pittius și Lehman (I)

Este un fapt istoric dovedit că, în anul 33, în timpul celui de-al doilea împărat roman, Tiberius, a fost o criză financiară care a pornit de la falimentul unor bancheri, Frații Pittius, și care a cuprins întregul Imperiu roman, provincie cu provincie – Galia (Franța de azi), Spania, Grecia, Byzantium, Capadocia, Antiochia, Egipt și Syria – Palestina. Această criză are nebănuite legături cu ceea ce s-a întâmplat, în același an, în Galileea, Iudeea și, în final, la Ierusalim.

(I)

În condițiile riguroase trasate de sistemul juridic roman, care punea în centrul său contractul, ca lege ireversibilă a părților, și datoria, ca lanț juridic (vinculum juris), împăratul Tiberius nu a avut altă soluție de oprire a falimentului sistemic decât să ia din vistieria publică și să arunce în vistieriile private ale unor bancheri de încredere* suma de 100 de milioane de sesterți**, cu mandatul ferm de a fi dați cu împrumut pe minim trei ani, fără dobândă, celor mai nevoiași debitori. În realitate, doar bancherii și marii proprietari de latifundii romane au fost salvați de la ruină, iar nu și vulgul. Economia și-a revenit cu greu. Pentru că nu a putut suporta datoriile cauzate de salvarea privilegiaților privați de la ruină, Imperiul în sine a rămas în stare de faliment virtual timp de cca 70 de ani***. Imperiul ar fi putut ierta datoriile celor nevoiași, dar nu a făcut-o. Imperiul a preferat salvarea bancherilor și a latifundiarilor, pe umerii cărora se sprijinea.

Vedem aici atât relaxarea cantitativă (quantitative easing – emiterea de bani suplimentari față de masa de bunuri și servicii aflate în comerț) cu care băncile centrale contemporane au crezut că soluționează multiplele și recurentele crize financiar-bancare ale lumii globalizate de azi, cât și salvarea băncilor cu bani publici (bail out). Ba chiar vedem un faliment al băncilor unor frați care a determinat o criză globală – prin nu știu ce coinicidență sau mecanism al destinului, Pittius Brothers au determinat falimentul sistemic din 33 AD, iar Lehman Brothers, falimentul sistemic din 2008 AD … Sarcastic, ambele operațiuni de salvare a bancherilor au cauzat falimente de stat și prăbușiri de imperii (mai încet în cazul Imperiului Roman, mult mai rapid în cazul imperiilor de azi).

Mult mai important: vedem aici cauza ruinei financiare în care se afundă atât imperiul birocratic „ueropean”, cât și marile state membre (Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda), pentru că au decis:

- să salveze bănci în dauna statelor membre și a cetățenilor (tragedia financiară greacă din 2009-2011 este ilustrativă),

-să îmbăgățească marile corporații tech și pharma cu prețul sărăcirii și efectelor adverse de la vaccin suferite de populație,

- să umple de sute de miliarde întreprinderi de împachetat fum și de produs rapoarte și ONG – uri, sub pretextul „luptei” cu schimbarea climatică și, desigur,

- să inunde cu bani belicoșii și fauna din jurul lor, sub pretextul „victoriei finale” contra Rusiei.

În vremea lui Iisus Hristos, în contradicție cu sistemul juridic roman (exportat în mod imperialist în toate provinciile sau coloniile romane, dar și în regatele limitrofe, așa cum se întâmplă de zeci de ani cu legea europeană sau cu dreptul american), în Israel exista o lege, provenită din Biblie, veche de cca 1300 de ani la acea data, care impunea evreilor ștergerea oricărei datorii după 7 ani de la data nașterii acesteia. Legea este aplicabilă și azi, la peste 3300 de ani de la edictarea ei.

Legea se numește Shmita și apare de nenumărate ori în Vechiul Testament, începând cu cărțile Deuteronomului și ale Leviticului și continuând cu Evangheliile și Faptele Apostolilor.

Legea este atât de importantă în Biblie încât evreii antici preferau să moară decât să o încalce. Se spune ca Iulius Caesar i-a iertat pe evrei de plata taxelor într-un an sabatic, pentru a evita sinuciderile în masă. Efortul preceptorilor și al armatei romane a fost considerat prea mare pentru a justifica încasarea aproape de zero a taxelor în anii sabatici evreiești.

Această lege era parte din cultura și spiritualitatea evreilor inclusiv pe vremea propăvăduirii și răstignirii pe cruce a lui Iisus Hristos.

*când bancherii dau faliment pentru că nu se mai creditează între ei, este contraintuitiv să vorbești de bancheri de încredere

**în banii de acum, asta ar însemna cam 2 miliarde de euro

***după războiul din 105-106 AD, împăratul Traian a capturat aproape tot aurul din Dacia, astfel putând finanța un banchet citadin care a durat, cică, 80 de zile, dar a pus capăt falimentului latent al Imperiului

(va urma)

(II), (III)

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - partea II - a Economiile populației sunt puse la mezat

 

partea II

Sigur că da, nu e ca și când statul ori UE ar confisca acei bănuți ca să salveze niște zombies, dar canalizarea lor către domenii perdante, cum este tranziția climatică, ar putea determina pierderi dezastruoase.

Sigur că da, Uniunea Europeană se declară atentă la siguranța investițiilor și susține că va canaliza acei bănuți către domeniile de interes pentru UE. Omul va fi liber să se avânte sau nu în riscurile de pe piața de capital, dar dacă UE va spune că e ok, lumea va da buluc să investească în domeniile falimentare și războinice indicate de UE.

Așa s-a întâmplat și în cazul falimentului Lehman Brothers.

Toată lumea a pierdut atunci, minus bancherii, asigurătorii și privilegiații politici. Exact așa se va putea întâmpla și în acest caz: neofeudalii economiei și ai politicii vor face profit (doar ei), iar pierderile vor fi socializate, adică împărțite la zecile de milioane de naivi care vor fi mușcat momeala.

Pe lângă cele 10 trilioane de euro din depozitele bancare ale celor 450 de milioane de cetățeni UE trebuie luate în calcul și fondurile (publice sau private) de pensii, precum și fondurile acumulate de companiile de asigurări pentru asigurările de viață, care sunt amestecate cu titluri de valoare achiziționate de pe piața de capital (așa – numitele unit link - uri). E foarte probabil că vorbim de alte 10 de trilioane de euro la nivel european, căci statele membre UE sunt state sociale, care pun mare preț pe asigurări.

Remarc aici că numai Franța, Italia, Germania, Olanda și Spania, împreună, au peste 12 de trilioane de euro datorii.

Din această perspectivă, diluarea puterii de cumpărare a banilor, prin emiterea de bani fără acoperire în produse și servicii (relaxarea cantitativă), devine un mijloc pentru stat de a-și curăța bilanțul și a mai reduce din valoarea reală a datoriilor, iar pentru cetățeni, un coșmar. Într-o perioadă de 6 ani, din 2019 în 2025, puterea de cumpărare a euro a scăzut cu 40%. În acest ritm, în 30 de ani (perioada de „maturitate” a bondurilor emise pe termen lung), euro poate deveni de 5 ori mai puțin valoros decât este azi. Vom plăti statul ca să ne permită să îl împrumătăm.

Nu va fi, deci, deloc simplu de ales între depozite bancare, sigure în limita a 100 de mii de euro, și investiția în piețe de capital, nesigură, dar tentantă în vederea evitării diluării banilor.

În altă ordine de idei, întrucât vor rămâne, cel puțin în parte, fără depozite ale populației, băncile vor fi nevoite a concura piața de capital (ceea ce nu e chiar rău pentru deponenți, căci pot crește dobânzile la depozite, dar e chiar rău pentru creditarea economiei, căci ... pot crește dobânzile). Băncile vor fi nevoite să intre în competiție și cu fondurile de tip shadow banking (cele mai malefice dintre toate sunt Vanguard, Black Rock, State Street și Fidelity) pentru a convinge oamenii să își țină banii în bănci. În plus, băncile vor fi nevoite să intre în hora “investițiilor”: vor putea plasa bani în piața de capital, deci vor intra în competiție cu … fondurile de pensii.

Ne putem întreba cum vor scoate cămeșa băncile și, mai ales, cum vor renunța la banii ieftini atrași de la populația econoamă, care preferă să nu consume sau să își amâne consumul pentru vremuri mai roz...

De departe, cel mai „tare” efect al programului UE de mobilizare a economiilor populației este torpilarea sistemului financiar – bancar clasic. Economisirea este baza acestui sistem, caracterizat prin rezervele fracționare și emiterea din nimic a banilor – datorie (pe scurt, pentru un euro în depozit, banca poate emite 10 euro – datorie, sub forma unui credit). Fără economiile populației, întregul sistem intră în colaps. Cred că se poate trăi și fără bănci, pe termen mediu și lung, dar consecințele imediate asupra omului obișnuit și asupra IMM – urilor pot fi tragice.

În România sunt cca 700 de mii de societăți (din 1,2 milioane) care depun situații financiare anuale (adică, există economic), mai mult de 95% dintre ele funcționând cu fonduri împrumutate de la asociați și, în mică măsură, de la bănci. Sunt doar câteva zeci de astfel de societăți care au ieșit pe piețele de capital pentru a se finanța prin listare și doar câteva sute care reușesc să se finanțeze, parțial, cu bani de la fondurile de investiții. Programul UE de mobilizare a economiilor populației, jugulând bankingul clasic, va sufoca un întreg sector economic, adică IMM – urile.

Ce oferă UE, ca finanțare a acestui mod de atragere de fonduri și de joc la bursă? Chestii imposibil de accesat. De exemplu, în Programul Național de Redresare și Reziliență, PNRR, sunt prevăzute 38 de milioane de euro cu titlu de ajutor pentru ca IMM – urile să se listeze la bursă. Au fost mai multe sesiuni de accesare a acestor fonduri, la care s-au înscris doar trei IMM – uri, doar una fiind calificată, dar și aceasta s-a retras...

Notă fundamentală: aceste investiții dezirabile pentru UE nu vor fi chiar libere, căci vor merge către domeniile și zonele geografice indicate de UE, cum ar fi armamentul, tranziția climatică, IA, pharma, bio-tehnologia etc. și în Franța, Germania și, probabil, Olanda.

Se vor duce acești bani în economia noastră națională? Nici vorbă. Piața de capital românească este „emergentă”, dar foarte mică în comparație cu Marea Britanie (Londra, în special), Franța, Germania, Olanda, Austria. Banii populației vor fi canalizați în acele economii, ocolind România și, în general, ocolind națiunile mici...

În fine, să mai notăm că moneda digitală a băncii centrale, CBDC, pe care o vrea Banca Centrală Europeană, este, cel puțin declarativ, un tip de bani cu existență efemeră și teritorială (limitată la un anumit perimetru geografic, ca în disptopia orașelor de 15 minute). Ca să nu expire, banii digitali trebuie cheltuiți. Consumul imediat va descuraja economisirea. Pare că UE nu mai vrea ca banii să dețină una dintre funcțiile lor ancestrale – tezaurizarea, adică, stocarea de bani albi pentru zile gri sau negre.

Iată cum, și în acest domeniu, diferența dintre teoria conspirației și realitate este de 6 luni.

A se vedea si -

1.  Goldman Sachs a cumpărat administratorul fondului de pensii NN Investments Partners
2. Fondurile de pensii administrate privat au expuneri mari pe obligațiuni emise de Banca Internațională de Investiții
   
3. Un director și apropiații săi fură de aproape 800 de ori din fondul de pensii administrat privat de firma pe care o conduce
   
4. Scăderea valorii activului “asiguratului” la fondurile de pensii asigurate privat cu cca 8%
   
5. Poker cu pensii

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - partea I - a Economiile populației sunt puse la mezat

Economiile populației sunt puse la mezat

 partea I

Despre planul irațional și extrem de riscant al Uniunii Europene de a „mobiliza” economiile populației prin plasarea lor pe piața de capital ...

Ultimele două săptămâni au fost pline de anunțuri cruciale ratate și de promisiuni privind afaceri din start falimentare venite de la șefimea UE.

Programul de re-înarmare a Europei (anunțat deja în ciuda unei perioade de pace de aproape 80 de ani) și rezoluția Parlamentului European de susținere neabătută a Ucrainei până la victoria finală contra Rusiei (emisă în ciuda păcii negociate de Trump cu Putin) sunt doar două dintre ele.

Alte două sunt acum sub reflector: programul Uniunii Europene de mobilizare a economiilor populației, recent anunțat de Ursula von der Leyen, președinta încă în funcție a Comisiei Europene, și programul de emitere a unei monede digitale a Băncii Centrale Europene, de asemenea, recent anunțat de Christine Lagarde, șefa Băncii Centrale Europene.

Semnalez aici că cele două directive ale „rezoluției” afacerilor bancare sau de asigurări aflate în prag de faliment, care datează din 2013, au acum parte de o autoritate de rezoluție, adică, de noi birocrați plătiți în stil feudal. Rezoluția, o altă denumire pentru insolvență, poate însemna și salvarea băncii sau a companiei de asigurări cu banii deponenților sau ai asiguraților (procedura se numește bail in). E o măsură care poate fi luată de acești birocrați, iar nu de judecători.

Acum, cu acest program temerar al Ursulei, nu mai este doar despre confiscarea banilor din depozite pentru a ține în viață niște zombies financiari.

Acum e mult mai rău.

Uniunea Europeană a făcut descoperirea epocală că europenii de rând au în bănci economii de peste 10 mii de miliarde de euro și că acești bani cam dospesc în conturi din cauza dobânzilor mici. De vreme ce tot are nevoie de bani pentru înarmare, război și tranziția climatică (care este, de fapt, o tranziție economică spre faliment generalizat), Comisia Europeană a găsit de cuvință să mobilizeze aceste economii, să le pună la treabă pe piața de capital, adică, să le transforme în investiții în acțiuni, obligațiuni și titluri de stat. Garanția și securitatea conferite deponenților de sistemul bancar (cu toate defectele sale) vor fi înlocuite cu riscul pieței de capital. Instrumentele financiare, adică marfa care se comercializează pe piața de capital, sunt riscante. În grade diferite, pot fi active financiare bune, care aduc profit și spor de valoare în timp, dar pot fi și simple bilete de loterie și poker financiar. O companie listată poate da faliment, și atunci acțiunile valorează zero, iar un stat hiper-îndatorat poate intra în faliment suveran, și atunci titlurile de stat valorează zero.

Nu am să intru acum în explicații despre instrumentele financiare derivate, că e prea tehnic domeniul, dar reamintesc tuturor că falimentul Lehman Brothers din 2008 de la aceste chestiuțe ni s-a tras: creditele sub-prime de pe piața ipotecară americană, care erau împachetate ca schimburi de risc de faliment (credit default swap - CDS), cu ștampilă de la marile companii de consultanță și de la asigurători și vândute ca aur alchimic tuturor investitorilor non-sofisticați și fondurilor de pensii ori suverane.

Așadar, moșul și baba care și-au ținut bănuții timp de 40 de ani în bancă sunt invitați să și-i joace la bursă. Chestia cu “investiția” în venture capital, adică, un fel de poker financiar, este de o “frumusețe rară” ca politică publică.

Ase vedea și 👉(I) Două fațete ale suveranismului👈

                      👉(II) Două fațete ale suveranismului👈

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea 

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Pe Euronews România se face știre din potențiala candidatură a lui Mario Draghi la președinția Comisiei Europene.

 Pe Euronews România se face știre din potențiala candidatură a lui Mario Draghi la președinția Comisiei Europene.

Mario Draghi poate fi un concurent serios pentru Ursula von der Leyen.

Pentru noi, europenii de rând, această posibilitate ar fi de groază. Ar fi ca și când am cădea din lac în puț.

Mario Draghi este un bancher-politician-șef de multinațională care a forfecat funcția de director executiv al Băncii Mondiale, jobul de vice-președinte al Goldman Sachs, demnitatea de guvernator al Băncii Centrale a Italiei, funcția președinte al Băncii Centrale Europene și demnitatea de premier al Italiei în timpul plandemiei.

Precum vedeți, sar în ochi “profesia” de șef de bănci centrale și ștampila de executiv în banca globală de investiții Goldman Sachs (vinovată de falimentul Greciei din anii 2009 și 2011 și hiper-beneficiară a ajutoarelor de stat de după falimentul Lehman Brothers).

Poate ați uitat, dar Mario Draghi este cel care a aruncat bani din elicopter în perioada 2014-2019, când a practicat cu sârg “relaxarea cantitativă”, adică scăderea puterii de cumpărare a euro pentru a salva (din nou) băncile de la faliment.

Din cauza lui Draghi (și, ulterior, a lui Macron, campionul împrumuturilor publice din plandemie), euro are azi o putere de cumpărare cu 60% mai mică decât cea din 2014.

Tot Mario Draghi este cel care a forțat procedura de “rezoluție” bancară, care înseamnă salvarea de la faliment a băncilor cu banii din depozitele bancare ale oamenilor, ale fondurilor de pensii și ale întreprinderilor - se numește bail in, dacă ați uitat. A fost pusă în practică în cazul Bank of Cyprus și al Bankia. Sute de mii de pensionari au rămas fără economiile de-o viață. Miliarde de euro li s-au confiscat pentru a salva niște bănci - zombies.

Tot Mario Draghi, este autorul expresiei whatever it takes (preluată de Macron sub numele de quoi qu’il en coute).

Orice este necesar pentru a ne atinge scopurile ascunse, va fi făcut: iată deviza tehnopoliticianului de tipul lui Draghi și al lui Macron (care e și el bancher, apropos).

Cel mai grav dintre toate: Draghi este cel care a introdus cea mai severă serie de măsuri obligatorii în plandemie. În Italia, vakseenarea nu doar că a fost obligatorie. A fost de-a dreptul nazistă. A falimentat, a sărăcit, a băgat la psihiatrie. A împrumutat Italia - și, prin PNRR, UE, deci și România - cu sute de miliarde euro, pe termene care se întind până în 2080.

Ex-președintele Comisiei Europene, Manuel Barosso, a devenit președinte al boardului în Goldman Sachs imediat după expirarea mandatului. Culmea ridicolului este că acest tip a și luat … premiul Nobel pentru pace în 2012.

(chiar, cum ar fi ca, la anul, să ne trezim că Ursula von der Leyen devine CEO al Pfizer și ia premiul Nobel pentru … pace?)

Deși este avocat de profesie, actuala președintă a BCE, Christine Lagarde, este bancher de bănci centrale de o viață întreagă - și va mai fi încă 30-40 de ani de acum încolo. Bancherii centrali nu au obiceiul să moară repede, ei au viață lungă și mandate interminabile: Isărescu are 75 de ani și nu pleacă nicăieri de la BNR, iar Draghi are 77 de ani și, iată, se pregătește pentru un mandat de 5 ani ca președinte al CE. La finalul mandatului va fi avut 82 de ani și 3-4 organe vitale transplantate pentru a continua la Goldman Sachs în 20-30 de ani glorioșiz

Bancocrația de tip Draghi - Macron - Barosso - Lagarde - Isărescu este expresia cea mai evidentă a dictonului ex-premierului Marii Britaniei, Margaret Thatcher: there is no alternative.

TINA.

Nu se poate fără bancocrați și, mai ales, fără gerontocrați. Asta e deviza banco-gerontocrației.

Warren Buffet, un multimiliardar nonagenar, a spus că banii înseamnă un război de clasă, iar clasa din care face el parte câștigă războiul.

It is a class war, and my class is winning - Warren Buffet dixit.

Sper că sesizați linia roșie bancară, tehnocratic - stabilă, gerontocrată, care leagă stăpânii banilor de lorzii războiului. De unde și conceptele de război sustenabil și de ierarhie a sărăciei, menținută prin “ordinea mondială liberală bazată pe reguli”.

Războiul este pace, ignoranța e putere, libertatea e sclavie.

Dacă vă doriți o lume care să nu mai fie la cheremul acestor moși acriți, stricați-le planurile. Anul acesta este crucial pentru umanitate. Puteți să îi trimiteți la groapa de gunoi a istoriei prin votul vostru. Nu prin boicot, prin vot.

Hai Liberare!

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - 3. Dezvoltare durabilă, sărăcie și excludere socială

 

3. Dezvoltare durabilă, sărăcie și excludere socială

De precizat, dintru început, că Eurostat a publicat un raport în 2020 din care rezulta că, la nivelul lui 2019, în UE existau 130 de milioane de persoane aflate la sau sub pragul sărăciei.

Pandemia și crizele care s-au sudat de atunci, precum și războiul, nu au determinat reducerea, ci creșterea acestui număr uluitor de săraci ai UE. În ciuda îndatorării masive și iresponsabile a statelor UE (după „principiul” quoi qu’il en coute/whatever it takes) pentru a se reduce riscul de sărăcie asociat pandemiei, 💥👉în ciuda PNRR💥👈, un plan în valoare de 750 de miliarde de euro de salvare de la faliment a statelor care s-au aruncat în acest tip de demers, sărăcia nu a fost combătută. Sărăcia a accelerat și a ajuns să determine foamete. Sărăcia este cel mai nemilos motiv de excluziune socială și de inegalitate de destin.

Important de reținut este că :

(i) actuala privare de resurse și de șanse este doar începutul a ceea ce va să vină după 2024 – falimente sistemice, supra-îndatorare și ruină și

(ii) a fost precedat de criza de supra-îndatorare bancară.

După o perioadă de relativă deschidere a instanțelor și a CJUE către drama consumatorilor (semi)faliți de creditele luate înainte de falimentul Lehman Brothers, începând cu 2015 practica judiciară și chiar reglementările UE au glisat din nou către susținerea intereselor financiare ale băncilor și ale celorlalți creditori financiari, împotriva intereselor consumatorilor. Or, băncile sunt printre principalii finanțatori ai loby-ului politic, în timp ce oamenii simpli și salariații sunt pe cont propriu ...

În condițiile în care România oferea un model de reglementare în privința tratamentului echitabil al supra-îndatorării, sub forma Legii dării în plată nr.77/2016 și a proiectelor de lege de plafonarea a dobânzilor bancare excesive (cămătărești), UE a emis un proiect de directivă, aflat încă la prima lectură, care încearcă unele soluții la aceste probleme majore care erodează averile, sănătatea fizică și mentală și încrederea în viitor a consumatorilor (inclusiv salariați) încă din 2015, când explozia cursului de schimb și a dobânzilor a distrus vieți și a determinat evacuări ale unor întregi familii din locuințele lor, efectuate de creditorii care au practicat în mod iresponsabil (și încă mai practică) împrumuturile prădătoare.

Modelul românesc de echilibrare a contractelor ipotecare și de ștergere a datoriilor reziduale ale debitorilor trebuie ridicat la rang de directivă.

Altfel, lucrătorii, persoanele care realizează venituri din activități independente, profesiile liberale, întreaga clasă de mijloc eurpeană riscă să intre în colaps și, odată cu ei, bugetele publice, inclusiv cele dedicate războiului, armatei, luptei cu schimbările climatice, pandemiilor și tuturor celorlalte politici publice europene.

În final, aș spune că trebuie să fim atenți ca, în intenția de a primeni apa din copaie, să nu aruncăm și copilul odată cu apa ...

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Anii ’90 ai secolului trecut îmi par oarecum din altă lume, din alt timp. Era pe atunci atât de greu se mă disting din mulțime și, totodată, atât de ușor și de liniștitor să mă pierd în mulțime…

 Anii ’90 ai secolului trecut îmi par oarecum din altă lume, din alt timp. Era pe atunci atât de greu se mă disting din mulțime și, totodată, atât de ușor și de liniștitor să mă pierd în mulțime… Lucruri pe care le făceam atunci fie cu mare interes și pasiune, fie din obișnuință, acum le-am uitat. Nici nu știu dacă le-aș mai putea concepe acum. Ca mai toată lumea de azi, sunt nu doar presat de tensiunea prezentului, ci și „ajutat” de tehnologie, o chestie care ne tocește treptat și sigur, tuturor, atributul de a fi iscoditori, curioși, interesați de auto-depășire și de a manufactura singuri cele trebuincioase… Au fost greutăți imense pe atunci - dar ce insignifiante îmi par acum, când am ajuns la cota de 1400 de zile de luni în care trebuie să fac rapid rost de resurse pentru a mă achita de responsabilități! Și la stadiul de Sisif ...

După 2001, însă, lucrurile s-au schimbat fundamental.

În plan personal, am început să scânteiez și, aproape instantaneu, am devenit responsabil nu numai pentru obligațiile juridice și datoriile morale care îmi revin ca pater familias, profesor și angajator, ci și pentru așteptările celorlalți în ceea ce mă privește. De atunci încoace a trebuit să mă adaptez pentru a nu înșela așteptările apropiaților și ale terților (uneori complet necunoscuți mie), dar am rămas atât de inflexibil încât să nu îmi înșel propriile așteptări, idealuri și principii. Adică, să rămân eu... Un exemplu ar putea fi edificator – sunt 7 cărți pe care le-am scris direct și alte 5 în co-autorat – editorul mă sună cel puțin o data pe lună ca să îmi re-amintescă necesitatea urgentă a unor ediții noi ale cărților …

În postura de stâlp al unui trib, am fost și am rămas un sac mare de bani, idei și proiecte, dar plin numai în proporție de 10% …

Ceea ce e bine, pentru că mă pot ridica mereu din groapa emoțională, fără a fi nevoie de drumuri la „terapeuți” și hapuri anti-depresive ...

Presiunea acestor așteptări a fost in crescendo din 2005 (când am devenit doctor în drept și conferențiar universitar) încoace.

A fost anul 2008, marcat de criza economică declanșată de falimentul Lehman Brothers, an în care s-a întâmplat să public un tratat de … faliment.

Au fost apoi anii 2010-2015, marcați de revolta și procesele colective ale consumatorilor contra băncilor (notă: deși am câștigat în proporție de 100% aceste procese până în 2015, ulterior sistemul judiciar, deloc independent de banksteri, a întors oarecum rezultatele în favoarea băncilorȘ la fel și CJUE, din păcate ...). Asta intră la capitolul: așa sunt zilele mele, una bună, zece rele …

A urmat anul 2016, în care s-a votat și a intrat în vigoare cea mai torpilată lege de protecție a celor mulți contra oligarhilor economici – mă refer la Legea dării în plată. Atunci deveneam pentru prima data inamicul public nr. 1 al banksterilor și principalul candidat la poziția de conspiraționist nr. 1 al țării (cu care m-au cadorist ong-urile securistice în anul 2020). Eram pictat de consumatorii de credite ca Robin Hood, iar de influencerii banksterilor, ca un Cicero nestilizat, din popor și din topor, fix pe ne-placul analiștilor economici cu obraz subțire.

Prin 2017 a început patetica „luptă” contra corupției. Ziceam atunci că renunțarea la prezumția de nevinovăție este un cuțit cu două tăișuri – actorii cei mai vocali de atunci sunt, acum, penali în funcții publice, care aruncă cu rahat în DNA (aka sfânta sfintelor sistemului juridic securistic). În plus, am spus atunci că, la un moment dat, toți vom fi devenit suspecți pentru sistem. Vedeți acum câte zeci de motive sunt create pentru a fi considerați suspecți de orice – infectare cu boli a altora, evaziune fiscală, spălare de bani, rusofilie etc.

Anii 2020-2023 au fost anii plandemiei și ai crizelor energetice, militare și climatice, chestii care au pus lumea în survival mode și ne-au obligat să ne alegem taberele. În mod maniheist – leninist, lumea s-a împărțit în dușmani, salvatori și aliați sau supuși ai salvatorilor. Cei ce nu au fost de acord cu „deficitul” de democrație de dragul binelui colectiv, sovietic, au devenit, desigur, deviaționiști, negaționiști, conspiraționiști, rusofili etc. S-a creat, astfel, „patul germinativ” al totalitarismului în numele salvării de dușmani și de alte gângănii …

Așadar, aș putea zice că, din 2001 încoace, am fost o continuă flacără.

Am fost, în tot acest timp, alternativ sau concomitent, personajul de pe scenă, la care se uită cu mirare persoana din spatele cortinei, adică eu, cel adevărat, țăranul de la țară nu foarte încrezător în forțele sale, cel din anii 1990 – 2000, acea tânără speranță, acel sac de promisiuni.

Poate că tocmai de aceea, la nivel mental și oarecum irațional, am reușit cumva să transform acea perioadă într-un timp al visului, într-o mitologie personală, care mă fac acum să cred că acea frântură de viața pare din altă eră...

De aceea, atunci când aud sau rememorez urarea din Plugușor după care noul an are semne bune, de belșug și că va fi un an mai bun, mă ia cu fior. Mai bun decât anii 2001-2023? Mai bun decât anii 1990-2000?

Ca să nu mai zic că, din foarte multe puncte de vedere, anul 2024 este anul tuturor riscurilor și complicațiilor personale, de vreme ce mi-am asumat riscul de a intra în politică.

În altă ordine de idei, tot în anul 2001 s-a întâmplat ceva grav cu democrația, drepturile și libertățile. Am început să fim spionați permanent și ubicuu, am început să fim restricționați în libertatea de exprimare și conștiință, am început să ne temem și să ne turnăm autorităților, am început să ne semnalizăm peste tot virtutea de a fi corecți politic și aliniați, ca oile, în echipa corespunzătoare ideologic, științifică și conformă cu varianta oficială a adevărului.

În 22 de ani, lumea la care am visat s-a stricat într-o asemenea măsură încât a ajuns să semene cu comunismul sovietic sau cu totalitarismul chinezesc. Trebuie să reparăm lumea noastră, trebuie să o aducem la nivelul visului din anii 1990 – 2000, când America și UE erau nu numai modelul, ci și idealul economic și social suprem. Poate din acest punct de vedere e într-adevăr cu sens să sperăm la un an mai bun, un an crucial în care coarda totalitară, deja întinsă la maxim, să se rupă, pentru a se re-instaura demnitatea umană individuală, dreptatea și libertatea, ca valori supreme ale statului, conforme cu idealurile Revoluției din 1989.

Dar cel mai rău stăm cu memoria și cu viitorul.

Informația, comunicațiile, pozele, filmele, cărțile, sufletul, memoria, planurile, idealurile – mai toate sunt acum stocate digital, în cloud sau pe diverse suporturi informatice nedurabile. Cu un simplu click, toate acestea pot dispărea. O catastrofă divino-umană nici nu trebuie să aibă forma apocalipsei nucleare sau climatice. Poate fi un „simplu” lock down tehnologic global. Dispărem ca civilizație mai repede decât a putut dispărea Atlantida (despre care mai avem unele indicii vagi, căci acea cultură era cumva eternizată în piatră). Este suficient scenariul cinic al soților Obama din filmul Leave the world behind …

Dacă, personal, am uitat multe din perioada de vis 1990-2000 (denumită, jurnalistic, tranziție postrevoluționară), la nivel global putem uita totul, definitiv.

Dacă e ceva ce îmi doresc de la anul 2024, atunci este ca lumea, omul obișnuit, să se trezească din somnambulismul hedonist în care s-a afundat după 2001.

Dar, vorba multă, sărăcia omului. Mai ales celor care au reușit să piardă 7 minute pentru a citi cele de mai sus le urez un an nou cu câte zece zile bune și numai una bunicică, ca să dea gust vieții.

Hai Liberare!

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Tuiteriștii francezi zic că 30-40% din totalul start-up-urilor britanice sunt distruse de falimentul Silicon Valley Bank, unde își țineau banii și își făceau plățile către furnizori și fisc.

Tuiteriștii francezi zic că 30-40% din totalul start-up-urilor britanice sunt distruse de falimentul Silicon Valley Bank, unde își țineau banii și își făceau plățile către furnizori și fisc. Filiala britanică a SVB a fost cumpărată cu o liră de HSBC. Nicio vorbă despre necesara împușcăriere a managerilor SVB.

Un fond suedez de pensii a pierdut ireversibil 1,2 mld dolari din acțiuni deținute la banca falimentară. Nici aici nicio vorbă despre responsabilitatea managerilor.

Foarte multe start-up-uri și fonduri chineze aveau foarte multe zeci de miliarde de dolari în depozite la SVB. Administrația americană zice că va da toți banii deponenților (iar nu doar 250 mii dolari maxim per persoană, cum e regula pentru amărășteni). Cică nu va fi bail out (=salvarea băncii cu bani publici). Banii vor veni din majorarea contribuției băncilor “solide” la fondul de garantare a depozitelor. Asta va duce la majorarea costurilor bancare, deci la mai mulți bani de plată storși de la clienți și deponenți, deci la mai multe creșteri ale prețurilor. Săracii vor sărăci și mai mult. Pierderile băncii vor fi socializate. Din nou. Ca și în era falimentului Lehman Brothers. Nici din această perspectivă nu este nici măcar evocată răspunderea managerilor și a fondatorilor.

(Cum ar putea fi evocată pușcăria unor manageri atât de woke și pretenari ai Pământului? Ei nu sunt conspiraționiști, ca să li se pună ștreangul digital la gât…)

Profitul rămâne profit privatizat în mod acut, iar profitorii rămân imuni la răspundere, căci în locul lor răspundem noi, vulgul. Răspund inclusiv idiotii utili ai progresismului globalist - doar că ei se vor crede eroi care pun umărul la lupta contra … (completați voi cu orice narativ din ultimii 15 ani, câți au trecut de la falimentul Lehman Brothers, care a generat cele mai mari averi din galaxie în conturile celor mai puțini feudali din istorie).

Oameni buni și ne-stimabililor influențări progresiști: responsabilitatea managerială este singura metodă eficientă de prevenție a falimentelor sistemice, alea care falimentează state, sisteme de pensii și întregi pături sociale de genul clasei de mijloc. Plus democrații solide. Salvarea băncilor pe costul oamenilor simpli și imunitatea de răspundere juridică a managerilor vor face ca toate riscurile nebunești să continue să fie asumate contra noastră și toate distopiile drăcești să fie puse în practică în disprețul nostru. Falimentele nu doar că vor continua - ele se vor multiplica și amplifica până când nu va mai rămâne piatră pe piatră.

Dar poate că ăsta e scopul - marea resetare, nu?

PS Nu uitați, principala mea specializare este insolvența.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Silicon Valley Bank intrat în faliment

Silicon Valley Bank este o bancă americană mare, care finanțează, de regulă, start-up-uri. Pare că intră foarte curând în faliment. Datoriile totale ar fi de cca 90 mld dolari - dacă se va întâmpla, ar fi al doilea faliment ca mărime după Lehman Brothers. Evident, un asemenea faliment va atrage și alte falimente. Probabil că se va declanșa o altă criză financiară, foarte “bine venită” după big bang-ul datoriilor făcute pentru a rezista farsei plandemice (conform doctrinei “what ever it takes”), după explozia de bani aruncați din elicopter (quantitative easing…) pentru a crea impresia de creștere economică, și în plin efort de finanțare a continuării pierzătorului război din Ucraina. 

Iată o nouă criză financiară, pornită tot din SUA, la fel ca și cea din 29-33, care a dus la al doilea război mondial, și la fel ca și din 2008-2009, care a dus la războiul perpetuu pentru “noua ordine liberală mondială”… 

Lumea nu învață niciodată nimic. 

PS Ca și în cazul audierilor din congresul american, unde se conturează concluzia oficială că agențiile americane au finanțat în secret și ilegal experimentele de la Wuhan care au “scăpat” virusul artificial care a cauzat plandemia, nici în cazul acestei foarte probabile noi crize financiare globale presa noastră nu spune nimic. E preocupată de rujul roz al lui Rareș B. și de cel de-al șaptelea cancer al lui Putin.Silicon Valley Bank Faces Some Insolvency Issues

Așa cum spuneam ieri: Silicon Valley Bank a intrat în faliment. Se pare că vor fi pierderi de 180 mld dolari, iar nu de 90 mld, cum credeam eu. Vor fi falimente în lanț, pe “modelul” Lehman Brothers. Cele mai afectate vor fi companiile din tehnologie, din start-up și din … UE. 

Sunt curios ce vor păți UiPath (“unicorn” creat de români) și ceilalți “licorni” europeni care s-au luat după valul american al digitalizării și au înlocuit faptul cu simulația, sperând să fie cumpărați cu fluvii de bani aruncați din elicopter. 

Într-o lume care stă pe un butoi cu pulbere, tot ce era mai “necesar” acum a venit - un faliment bancar sistemic. 

La câte continente de bani tipăriți și aruncați din elicopter au fabricat statele pentru a susține “lupta” contra plandemiei și “lupta” contra putinului, nu există scăpare din calea uraganului stârnit de spargere bulei speculative și din calea avalanșei stârnite de prăbușirea asteroidului datoriei publice americane - 34 de trilioane de dolari… La care se adaugă 100 de trilioane, datorii ale întreprinderilor, deținute cam toate de cele 4 giga-fonduri, Black Rock, Vanguard, State Street și Fidelity. 

În orice caz, cum se zice în ultima vreme: toate kkturile vin de la americani.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea 

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - “Program prezidențial în căutare de candidat”

Acum o săptămână am participat, la Bruxelles, la Parlamentul European, la o conferință cu tema coordonării cu Dreptul Uniunii Europene cu Constituția României.

Azi, în schimb, am avut luat cuvântul la dezbatarea organizată de cotidianul.ro, intitulată sugestiv .

Schematic, aveți mai jos cele ce le-am spus cu cele două ocazii.

1. Peste tot aud, în ultima vreme, alaturi de „occidentul colectiv”, sloganul „Democrație liberală bazată pe reguli”.

Occidentul a pus mereu accentul pe drepturile și libertățile individuale. E ciudat că acum pune drepturile colective deasupra celor individuale, ca în vremurile „bune” ale Uniunii Sovietice.

Conceptul de „democrație liberală” este un pleonasm. Democrația este libertate, egalitate de destin și șanse, consimtământ informat, raționalitate și încredere în semeni.

Pe de altă parte, conceptul de „reguli” desemnează legi legitime, emise de cetățeni (democrație directă/participativă) sau de un parlament compus din aleși ai poporului (democrație reprezentativă), legi guvernate de principiul libertății și demnității umane, precum și pe supremația Constituției.

Regulile pe care se bazează democrația nu pot însemna legi injuste, absurde, făcute pentru interese și privilegii, cu dublu standard etc. și, mai ales, nu pot însemna deciziile autoritare ale unei birocrații nealese de nimeni, după „principiul” magister dixit, cutume și fără-de-legi sau fărădelege. Meta-adevărul unui grup, credințele comandanților sau bănuielile birocraților nu înseamnă lege, ci opinia transformată în necesitate - opinio juris sive necestitatis.

2. Domnia legii nu se confundă cu domnia prin lege.

Dacă legea este dreaptă și legitimă, adică (i) rezultă din mecanisme democratice, directe sau reprezentatitive, (ii) este înțeleasă și acceptată de popor, (iii) nu conține privilegii și discriminări, (iv) nu e opera unei elite auto-mandatat, imposibil de tras la răspundere si (v) nu tinde la deformarea comportamentului natural și normal al omului, atunci este just și rațional să fie respectată de toți, fără privilegii. Domnia acestei legi este internalizată de omul normal ca fiind legea sa, sub oblăduirea căreia este liber, egal cu ceilalți în șanse și în destin, respectat și în siguranță.

Domnia prin lege, în schimb, înseamna tirania celui care utilizează puterea pentru a genera reguli și sancțiuni aplicabile vulgului, dar nu și elitelor privilegiate. O lege nelegitimă, irațională, menită a supune și a pedepsi, este un instrument al totalitarismului. Legea ilegitimă și irațională devine bici, iar contractul care se întemeiază pe o astfel de lege devine ciomag. O astfel de lege dă spoială de legitimitate unui regim autoritar sau tiranic, care este un tip de domnie violentă, cu biciul legii și ciomagul contractului, care generează violență. Esența domniei prin lege este supunerea, iar nu libertatea și raționalitatea. Domnia prin lege este o domnie feudală, de ev mediu timpuriu. Într-o domnie prin lege, egalitatea este pentru supuși, pe care îi împiedică să iasă din rândurile turmei, rațiunea este înlocuită de emoții gregare (frică), iar libertatea este amăgire, înlocuită fiind cu „siguranța” care, la rândul său, este o himeră.

3. În ultimii 19 ani, președinții României au „reușit” să ștampileze această țară ca „stat mafiot”, „stat eșuat” sau stat corupt, cu consecința că străinătatea și institutele de „măsurare” de democrației, a gradului de corupție și a riscului (ratingului) de țară ne-au transformat pe toți în suspecți – este o realitatea normativă, care transpare chiar din legi interne, cum ar fi legea pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. Dar cel mai grav este că românii nu mai au nicio încredere în procesul electoral, în sistemul politic actual și nici în democrație reprezentativă.

Românii au căpătat o oarecare idiosincrazie față de democrație.

Atunci când alungi posibilitatea ca reprezentanții poporului să fie aleși de popor, lăsând această treabă pe seama institutelor de sondare a opiniei publice, a serviciilor secrete și a birocraților, este evident că torpilezi democrația, care devine ne-reprezentativă și, deci, indezirabilă.

Mai mult chiar, când permiți puterii economice să controleze toate celelalte puteri în stat, precum și birocrația, pervertești democrația într-un neo-feudalism destructiv, care nu poate să se termine decât în anarhie. Iar cei care suferă în perioade anarhice sunt oamenii obișnuiți, familiile nevinovate.

4. Constituția nu se află în raport de subordonare, ci de coordonare cu Dreptul Uniunii Europene. Elementele comune ale celor două tipuri de reglementare sunt drepturile și libertățile individuale ale omului – ele sunt prioritare atât în dreptul intern, cât și în cel european, întrucât sunt valori perene ale umanității.

Numai legile interne, iar nu și Constituția, sunt înlăturate de la aplicare de normele contrare din Dreptul Uniunii Europene.

Tratatele UE sunt guvernate de principiul subsidiarității – competențele exclusive ale UE și cele partajate cu statele membre sunt limitativ prevăzute, competențele exclusive ale statelor membre fiind generic stabilite. Numai acele situații și probleme care nu pot fi tratate mulțumitor la nivel de stat membru, întrucât privesc întreaga Uniune, sunt date în competențele exclusive ale Uniunii. De exemplu, concurența, taxele vamale, dreptul persoanelor și capitalurilor străine de circulație în cadrul Uniunii. La fel stau lucrurile și cu competențele partajate. De exemplu, în domeniul protecției consumatorilor, atât UE, cât și statele membre au competențe legislative, administrative sau judiciare. În schimb, chestiuni ce țin exclusiv de statele membre, cum ar fi sănătatea, educația, apărarea etc. nu pot fi date în competența UE.

Din păcate, începând cu 2008 (criza declanșată de falimentul Lehman Brothers), Comisia Europeană și-a arogat din ce în ce mai multe competențe exclusive ale statelor membre, sub impactul crizelor (artificial create) care s-au succedat de atunci – în domeniul bancar, al datoriilor suverane, al imigranților, al „pandemiei”, al geo-strategiei, al climatului etc. Cu fiecare criză care s-a suprapus pe precedenta, Comisia Europeană și-a mai arogat niște competențe. Se numește “excepționalism juridic și economic” ceea ce practică acest conclav de birocrați nealeși și ne-responsabili. Iar acest drift s-a produs nu prin regulamente/directive, ci prin acte administrative, circulare, recomandări (cum a fost, de exemplu, MCV), încruntări din sprânceană, opinii, cutume și șabloane de comportament deformat în timp, sub impactul propagandei ONG-urilor globaliste.

Esențial de reținut este că, treptat, Comisia Europeană și-a arogat toate cele trei puteri în (supra)statul european – legislativ, jurisdicțional și executiv – pe care le-a mandatat birocrației de la Bruxelles, birocrație care, la rândul său, le-a sub-mandatat ONG-urilor globaliste, vectorii vizibili sau insidioși ai adevăratei puteri în stat, puterea economică.

5. Așa – zisa a patra putere în stat, presa, a fost capturată de puterea economică, o putere a banului, care a devenit putere globală, cu propriile legi a-naționale nesupuse vreunei constituții, vreunei convenții internaționale sau vreunui tratat de funcționare a vreunui organism supra-statal, o putere care face să i se subordoneze orice altă putere în stat.

Presa, „câinele de paza a democrației”, este azi în stare de dependență economică atroce, în special față de marile platforme online sau de rețelele de socializare. Fără acces acolo, nu mai există venituri pentru o sustenabilitate decentă a muncii jurnaliștilor. Dar accesul este condiționat de supunerea față de „standardele comunității”, care nu au nimic în comun cu drepturile și libertășile omului. De asemenea, presa trebuie să fie politically correct, să își semnalizeze permanent virtutea și să dea crezare numai informațiilor oficiale. De aici incapacitatea intelectuală sau volitivă a presei de a concentra atenția opiniei publice pe ceea ce este cu adevărat important, pe ceea ce ne afectează viața de zi cu zi, pe existența pe termen mediu și lung, pe valorile și pe pilonii pe care ne construim viața.

Printr-o distopică întoarcere în timp, suntem obligați acum să respectăm același tip de reguli totalitare pe care le stabileau comuniștii.

6. Un președinte rațional trebuie să (re)alimenteze permanent încrederea poporului în democrație. Opusul democrației este totalitarismul, iar nu ordinea și siguranța pătratului de confort cu care omul obișnuit este momit pentru a se supune regulilor totalitare.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea